ICCJ. Decizia nr. 2612/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2612/2012
Dosar nr. 3484/89/2011
Şedinţa publică din 29 august 2012
Deliberând asupra recursului de faţă, pe baza materialului şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
1. Tribunalul Vaslui, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 69 din 20 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3484/89/2011, a respins cererea de schimbare încadrării juridice a infracţiunii pentru care inculpatul M.V.R. a fost trimis în judecată, din infracţiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (3) C. pen.
Pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.V.R., deţinut în Penitenciarul Iaşi, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Pe durata executării pedepsei i-a interzis inculpatului M.V.R. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului M.V.R. şi, în baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive, de la 08 decembrie 2011 la zi.
A admis în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată T.L.A. şi a obligat pe inculpatul M.V.R. să îi achite acesteia suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale. S-a respins restul pretenţiilor civile până la concurenţa sumei de 50.000 RON, ca neîntemeiate.
În temeiul art. 169 C. proc. pen., a restituit inculpatului M.V.R. un hard-disk cu capacitate de 250 GB, aflat la S.C.C.O. Vaslui din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 150 RON reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu asigurat părţii vătămate T.L.A. s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Instanţa a fost sesizată prin rechizitoriul nr. 69/D/P/2011 din 27 decembrie 2011 al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen., s-a şi învestit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului M.V.R. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori, prev. şi ped. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, constând, în esenţă, în acea că, în perioada 2010-2011, inculpatul a recrutat victima minoră T.L.A., de 16 ani, transportând-o şi plasând-o în diferite locaţii din municipiul Bârlad, în scopul exploatării sexuale, sumele de bani astfel obţinute fiind însuşite de către inculpat.
Hotărând soluţionarea în fond a cauzei penale prin condamnare în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătoreşti în condiţiile art. 288-291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală şi alte probe noi – audiere martori – instanţa a examinat şi apreciat materialul probator evocat, conformând existenţa faptelor ilicite deduse judecăţii şi vinovăţia penală a autorului acestora, în care sens a reţinut că inculpatul M.V.R. a fost locuitor al municipiului Bârlad, a avut vârsta de 20 ani, a fost fără ocupaţie şi nu a fost cunoscut cu antecedente penale.
La sfârşitul anului 2009, a cunoscut-o pe partea vătămată T.L.A. cu care a iniţiat o relaţie de prietenie care s-a transformat într-o relaţie de concubinaj. Partea vătămată a avut la acea dată vârsta de 16 ani, era elevă în clasa a X-a şi avea unele probleme în ceea ce priveşte relaţiile cu familia.
La scurtă perioadă de timp când partea vătămată a intrat în anturajul inculpatului, împreună cu acesta a început să consume plante etnobotanice cu efect halucinogen. Deşi a urmat cursurile unei şcoli liceale din mun. Bârlad, datorită vieţii dezordonate pe care a început să o aibă, partea vătămată a renunţat la cursuri şi determinată de inculpatul M.V.R. a început să întreţină relaţii intime cu clienţii recrutaţi de către acesta, personal sau prin intermediul unor cunoscuţi.
Inculpatul M.V.R. a început să recruteze clienţi atât din cercul lui de prieteni, dar şi prin intermediul unor persoane cunoscute de către el, solicitând pentru un raport sexual pe care urmau să-l aibă aceştia cu partea vătămată între 120-150 RON. Astfel, au fost identificaţi martori care au declarat că inculpatul a fost cel care a coordonat întreaga activitate de prostituţie a părţii vătămate în sensul că a recrutat clienţi dornici să întreţină relaţii intime cu partea vătămată T.L.A., a fost cel care a stabilit preţurile, deţinând astfel un control total.
Martorul D.L. a declarat că l-a cunoscut pe M.V.R. ca fiind un client al barului unde a lucrat şi că acesta i-a propus să caute clienţi care să întreţină relaţii intime cu T.L.A. Această situaţie de fapt a fost susţinută şi de martorii P.A.A., Z.C.T., B.R., I.D., care a confirmat faptul că inculpatul M.V.R., a fost cel care a căutat clienţi atât personal, dar şi prin intermediul lor şi care să fi întreţinut relaţii intime cu partea vătămată, preţurile fiind stabilite de către acesta. Totodată, martorii au relatat că inculpatul s-a ocupat inclusiv de găsirea locurilor de cazare unde au trebuit să meargă partea vătămată cu clienţii.
Şi din conţinutul convorbirilor telefonice obţinute în baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Vaslui, a rezultat că inculpatul a avut un control total asupra părţii vătămate, nu putea ieşi din casă fără voia inculpatului şi de fiecare dată când era pusă să întreţină relaţii intime cu clienţii, a fost transportată personal de către inculpat la diferite locaţii, a fost preluată tot de el, iar sumele de bani rezultate în urma practicării prostituţiei de către T.L.A. au fost luate de către acesta.
Deoarece partea vătămată a locuit cu părinţii, care nu i-au permis acesteia să iasă în oraş seara târziu, inculpatul M.V.R. a încercat de mai multe ori să plece de acasă, ceea ce s-a şi întâmplat de câteva ori, scopul urmărit de către inculpat fiind acela de a deţine un control asupra părţii vătămate. Prin această modalitate s-a urmărit de către inculpat ca partea vătămată să poată să meargă cu clienţii de câte ori se dorea şi pe care-i găsea inculpatul M.V.R.
De câte ori partea vătămată T.L.A. a refuzat să întreţină relaţii intime cu clienţii motivat că nu a fost lăsată de părinţi să iasă seara din casă sau era foarte obosită, inculpatul a ameninţat-o şi chiar au fost situaţii când a lovit-o. Starea în care s-a aflat victima a fost relevată şi de raportul de evaluare psihologică care a concluzionat în urma evaluării stării afectiv-emoţionale că partea vătămată s-a aflat într-o stare emoţională labilă cu un risc suicidar crescut, şi a prezentat simptome întâlnite la victimele traficului de persoane.
De multe ori victima a fost observată purtând urme de lovituri, atât de familie, cât şi de martori, lovituri care au fost produse de către inculpat.
Atitudinea inculpatul M.V.R. faţă de partea vătămată în sensul că exercita şi o constrângere psihică a acesteia a rezultat din analiza convorbirilor telefonice purtate în cauză. Tonul folosit de inculpat faţă de partea vătămată a fost foarte agresiv şi a cuprins deseori ameninţări directe adresate părţii vătămate.
Faptul că scopul urmărit de către inculpat a fost acela de a o exploata sexual pe T.L.A. a rezultat şi din modalitatea în care a recomandat-o pe aceasta din urmă, ca fiind o persoană dispusă să întreţină relaţii intime şi în acest mod să obţină sume de bani. Partea vătămată a fost obligată să întreţină cu până la patru clienţi pe zi, situaţie ce a venit în susţinerea scopului urmărit de către inculpat. După fiecare întâlnire cu câte un client, partea vătămată i-a predat inculpatului M.V.R. toţi banii încasaţi.
În discuţiile telefonice pe care le-a purtat cu clienţii, inculpatul M.V.R. a folosit un limbaj codificat.
O perioadă de aproximativ un 1 an şi 6 luni partea vătămată minoră T.L.A., a întreţinut relaţii intime cu clienţii pe care i-a recrutat inculpatul personal sau prin intermediul altor persoane.
În legătură cu activitatea infracţională reţinută în sarcina sa, inculpatul M.V.R. a susţinut că a avut o relaţie de prietenie cu T.L.A., niciodată nu a ameninţat-o sau lovit-o dar nici nu a avut cunoştinţă de faptul că aceasta practica prostituţia.
Susţinerile inculpatului M.V.R. au fost înlăturate atât de declaraţiile părţii vătămate sau coroborat cu declaraţiile martorilor şi cu conţinutul convorbirilor telefonice.
În cursul urmăririi penale, inculpatul M.V.R. a propus în apărarea sa audierea martorilor M.G.D., P.I., T.S. şi M.S. (mama sa). Contrar celor declarate de către inculpat, aceştia au relatat că inculpatul a avut cunoştinţă că partea vătămată practica prostituţia şi a consumat împreună plante etnobotanice, dar şi că inculpatul M.V.R. a căutat clienţi pentru ca partea vătămată să întreţină relaţii intime cu ei. Martorii au încercat să minimalizeze contribuţia inculpatului M.V.R. la activitatea de prostituţie desfăşurată de către partea vătămată, în sensul că au declarat că T.L.A. personal şi-a căutat clienţi cu care să întreţină relaţii intime sau prin intermediul martorului D.L. Situaţia relatată de martori a fost infirmată de conţinutul convorbirilor telefonice (discuţie purtată la data de 29 octombrie 2011 între inculpat şi martorul D.L.) din care a rezultat faptul că inculpatul M.V.R. a fost intermediarul dintre partea vătămată şi client, a fost cel care a stabilit preţul unui raport sexual şi scopul urmărit a fost acela de a obţine venituri.
La data de 27 noiembrie 2011 partea vătămată T.L.A. a împlinit vârsta de 18 ani, moment aşteptat de către inculpatul M.V.R., întrucât a întreprins anterior acestei date demersuri, contactând diferite persoane în vederea plecării cu partea vătămate în străinătate scopul urmărit fiind acelaşi, şi anume de a o determina pe victimă să practice prostituţia în folosul său.
În ceea ce priveşte consimţământul victimei de a practica prostituţia, acesta nu a înlăturat răspunderea penală, conform dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 678/2001. Totodată, s-a considerat că consimţământul victimei a fost viciat, însă s-a dovedit şi activitatea de constrângere fizică şi psihică pe care inculpatul o aplica asupra acesteia.
Exploatarea sexuală în sensul prevăzut în dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 678/2001 a avut o noţiune mult mai largă decât cea incriminată în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 C. pen. Din întreg materialul administrat în cauză a rezultat că inculpatul M.V.R. a acţionat pentru recrutarea, cazarea victimei minore şi a urmărit încă de la început obţinerea de sume de bani din practicarea prostituţiei de către aceasta din urmă. Inculpatul a pus într-o situaţie de subordonare pe victima T.L.A. faţă de el pe tot parcursul exploatării sexuale şi a adresat ameninţări, dar şi constrângeri fizice şi psihice atunci când aceasta a refuzat să întreţină relaţii intime cu clienţii. De cele mai multe ori, inculpatul a transportat-o pe partea vătămată la locaţiile unde aceasta urma să aibă raporturi sexuale cu clienţii şi de la acele locaţii către locuinţa sa. Inculpatul a încasat direct sau a primit de la partea vătămată banii pe care aceasta i-a obţinut prin practicarea prostituţiei.
Fapta inculpatului M.V.R. de a recruta, transporta, caza şi exploata sexual pe victima T.L.A., care la acea dată a fost minoră, a întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001.
Cererea formulată de inculpat, prin apărător, de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 678/2001 în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (3) C. pen. a fost neîntemeiată. A rezultat din actele dosarului că inculpatul a desfăşurat o activitate prealabilă de recrutare, cazare, transportare a părţii vătămate în scopul exploatării acesteia prin practicarea prostituţiei.
Obiectul juridic generic al faptei inculpatului a fost apărarea dreptului la libertate de voinţă şi acţiune a părţii vătămate, ceea ce a circumscris fapta sa infracţiunii de trafic de minori. De altfel, infracţiunea prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 a avut un conţinut identic cu infracţiunea prev. de art. 329 C. pen., raportat la latura obiectivă. În contextul unui concurs de text a fost aplicabilă legea specială, respectiv dispoziţiile Legii nr. 678/2001 şi nu ale art. 329 C. pen., dându-se eficienţă principiului potrivit căruia specialul a primat generalului. Ori de câte ori s-a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, s-au aplicat prevederile Legii nr. 678/2001, incidenţa prevederilor art. 329 C. pen. fiind limitată. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane şi cea de proxenetism a fost stabilită prin decizia nr. 16 din 19 martie 2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată într-un recurs în interesul legii.
Pentru aceste considerente, cererea de schimbare a încadrării juridice a fost respinsă.
Pentru infracţiunea săvârşită inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă la individualizarea căreia, în cadrul general prev. de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost avute în vedere pericolul social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului şi ale părţii vătămate, atitudinea inculpatului în timpul procesului penal.
Având în vedere faptul că inculpatul nu a fost cunoscut cu antecedente penale şi a avut o bună conduită până la data comiterii faptelor, Tribunalul a apreciat că în favoarea lui a putut fi reţinută circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. De asemenea, modul concret în care s-au derulat faptele, relaţiile apropiate dintre inculpat şi partea vătămată, cel puţin la începutul relaţiei lor, a putut constitui o circumstanţă atenuantă judiciară în sensul dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.
Pentru aceste considerente, pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă sub minimul special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Raportat la pericolul social concret al faptei comise, instanţa a apreciat că scopul pedepsei a putut fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenţie.
Pe durata executării pedepsei i-au fost interzise inculpatului M.V.R. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului M.V.R. şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. s-a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive, de la 08 decembrie 2011 la zi.
A fost evident că partea vătămată a suferit, ca urmare a infracţiunii comise de către inculpat şi a cărei victimă ea a fost, un prejudiciu moral, respectiv un prejudiciu de imagine şi un prejudiciu afectiv. A rezultat din raportul de evaluare psihologică faptul că partea vătămată s-a aflat la data întocmirii raportului într-o stare afectivă labilă cu un risc suicidal crescut, prezentând sentimente de vinovăţie şi stimă de sine scăzută, simptome frecvent întâlnite la victimele traficului de persoane.
Ca urmare a stării în care s-a aflat, partea vătămată a fost nevoită să încheie la data de 13 decembrie 2011 un contract de asistare cu Centrul de tranzit pentru victime ale traficului de fiinţe umane din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui.
Prejudiciul moral a justificat cererea de acordare a unei sume de bani cu titlu de daune morale şi care a fost de natură să compenseze dauna morală suferită. Tribunalul a apreciat însă că suma de 50.000 RON solicitată a fost prea mare şi că o sumă de 25.000 RON a putut constitui o justă şi echitabilă reparaţie a prejudiciului moral suferit de către partea vătămată.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată T.L.A. şi a fost obligat inculpatul M.V.R. să îi achite acesteia suma de 25.000 RON cu titlu de daune morale. Au fost respinse restul pretenţiilor civile până la concurenţa sumei de 50.000 RON, ca neîntemeiate.
În temeiul art. 169 C. proc. pen., s-au restituit inculpatului M.V.R. un hard-disk cu capacitate de 250 GB, aflat la S.C.C.O. Vaslui din cadrul B.C.C.O. Iaşi.
2. Împotriva hotărârii amintite a declarat, în termen legal, apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, fără a indica motivele.
Apărătorul ales al inculpatului, cu ocazia dezbaterilor apelului, a solicitat:
- schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care inculpatul M.V.R. a fost trimis în judecată şi condamnat, din infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, în infracţiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (3) C. pen. şi trimiterea cauzei la Judecătoria Bârlad, competentă să judece această faptă, cu motivarea că nu există infracţiunea de proxenetism aşa cum a arătat şi în faţa primei instanţe şi această solicitare i-a fost respinsă;
- în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia şi suspendarea condiţionată;
- o altă critică s-a referit la faptul că instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la măsura arestării preventive, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuţie deşi expirase termenul de punere în discuţie.
Verificând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul inculpatului a fost nefondat din următoarele motive:
Cu privire la solicitarea de schimbare a încadrării juridice:
Potrivit art. 62 C. proc. pen., instanţa a fost obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecăreia s-a făcut în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Art. 65 alin. (1), stipulează că sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală şi instanţei de judecată.
Instanţa de fond a administrat un probatoriu complet, care a fost interpretat just în lumina disp. art. 63 C. proc. pen. şi pe baza acestuia, s-a făcut încadrarea în drept şi s-a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta dovedită.
Curtea şi-a însuşit argumentarea primei instanţe conform căreia, din actele dosarului a rezultat că inculpatul a desfăşurat o activitate prealabilă de recrutare, cazare, transportare a părţii vătămate în scopul exploatării acesteia prin practicarea prostituţiei.
Martorii audiaţi în cauză au confirmat că inculpatul M.V.R. a acţionat pentru recrutarea, cazarea victimei minore şi a urmărit obţinerea de sume de bani din practicarea prostituţiei de către aceasta din urmă. A mai rezultat din depoziţiile acestora că pe tot parcursul exploatării sexuale i-a adresat ameninţări, precum şi constrângeri fizice şi psihice atunci când aceasta a refuzat să întreţină relaţii intime cu clienţii. De asemenea, inculpatul a transportat-o pe partea vătămată la locaţiile unde aceasta a urmat să aibă raporturi sexuale cu clienţii şi de la acele locaţii către locuinţa sa. Banii pe care aceasta i-a obţinut prin practicarea prostituţiei au fost luaţi de inculpat.
În baza acestor considerente, cererea de schimbare a încadrării juridice, a fost respinsă în mod legal de prima instanţă şi critica din apel a fost înlăturată.
Cu privire la individualizarea pedepsei aplicată de prima instanţă:
În cadrul sancţiunilor de drept penal, un loc important a ocupat pedeapsa care a fost singura sancţiune penală şi a fost menită să asigure restabilirea ordinii de drept încălcată prin săvârşirea de infracţiuni. Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare, prevăzută de lege, aplicată de instanţa judecătorească infractorului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Trăsăturile pedepsei reţinute mai sus s-au regăsit şi în definiţia legală dată acesteia prin dispoziţia art. 52 C. pen., unde s-a arătat că: „Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni s-a realizat şi pentru cel căruia i s-a aplicat o pedeapsă care a fost menită să asigure constrângerea şi reeducarea infractorului - prevenţie specială.
Solicitarea inculpatului, prin apărătorul său, privind reducerea cuantumului şi de schimbare a modalităţii de executare a pedepsei aplicate, nu a putut fi primită de instanţa de apel cu motivarea că instanţa de fond a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi de scopul acestora, prevăzut de art. 52 C. pen.
De altfel, prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 C. pen. şi pedeapsa aplicată a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.
Şi instanţa de apel a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului de 5 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie, a fost bine individualizată şi a corespuns scopului pedepselor, privind prevenţia generală şi specială şi a fost de natură să-l determine ca pe viitor să nu mai comită fapte penale.
Constatându-se, aşadar, că individualizarea pedepsei a fost realizată în mod judicios atât ca întindere, cât şi ca mod de executare şi această critică formulată de apărătorul inculpatului a apărut ca neîntemeiată şi a urmat a fi înlăturată.
Nici critica ce s-a referit la împrejurarea că instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la măsura arestării preventive, fără ca aceasta să fi fost pusă în discuţie deşi expirase termenul de punere în discuţie nu a avut fundament real.
S-a putut observa că prima instanţă a dispus în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. menţinerea stării de arest preventiv a inculpatului şi în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa stabilită durata reţinerii şi arestării preventive de la 08 decembrie 2011 la zi.
Măsura arestării preventive a fost discutată la termenul din 22 februarie 2012 de prima instanţă şi de la acest termen au curs 60 de zile până când instanţa a fost obligată să verifice această măsură, termen care ar fi expirat la data de 20 aprilie 2012, dată la care instanţa s-a pronunţat.
În consecinţă, prin decizia penală nr. 105 din 31 mai 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul M.V.R. împotriva sentinţei penale nr. 69 din 20 aprilie 2012 a Tribunalului Vaslui, dispunând menţinerea stării de arest a acestuia, deducerea din pedeapsa aplicată a duratei arestului preventiv de la 20 aprilie 2012 la zi şi obligarea apelantului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
3. Împotriva deciziei amintite a formulat în termen legal recurs inculpatul M.V.R. aducând critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 17 C. proc. pen.
În cuprinsul motivelor de recurs depuse în scris la dosarul cauzei, precum şi în cadrul dezbaterilor, recurentulinculpat arată că atât în judecata în primă instanţă, cât şi în faţa instanţei de prim control judiciar nu s-a răspuns cererilor privitoare la administrarea probatoriului, respectiv audierea tuturor martorilor din lucrări (faza urmăririi penale), părţii vătămate, cât şi a unor martori propuşi în apărare.
Se apreciază că dacă în primă instanţă s-a refuzat audierea martorilor pe considerentul că sunt suficiente probele administrate, în instanţa de apel judecătorii nici măcar nu s-au pronunţat asupra cererilor.
Referitor la greşita încadrare juridică a faptei, recurentul-inculpat, în cuprinsul motivelor scrise de recurs înfăţişează punctul de vedere al unor magistraţi în realizarea distincţiei cuvenite între infracţiunea de trafic de persoane şi proxenetism, prezentând deosebirile dintre cele două infracţiuni şi concluzionând prin a solicita ca instanţa să reţină în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de proxenetism, în urma schimbării încadrării juridice.
În contextul celor susţinute, recurentul-inculpat a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-o primă teză, admiterea recursului, casarea hotărârii pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului în totalitate.
În plan secundar s-a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de persoane în cea de proxenetism, cu consecinţa redozării pedepsei, cu coborârea cuantumului acesteia, care să permită executarea în regim de suspendare.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii recurate sub aspectul motivelor invocate, prin prisma criticilor aduse, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că recursul declarat în cauză nu este fondat, în virtutea considerentelor ce urmează:
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de cele două instanţe în urma coroborării tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească, încadrarea juridică dată faptei fiind corespunzătoare situaţiei de fapt reţinute, în mod corect instanţa statuând asupra întrunirii exigenţelor tragerii la răspundere penală a inculpatului.
Anterior analizei cu privire la încadrarea juridică dată faptei, se impune evaluarea cu privire la pretinsa incidenţă în cauză a cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., în împrejurarea în care recurentul-inculpat susţine că instanţele nu s-au pronunţat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură a garanta drepturile lor şi a influenţa soluţia procesului.
În concret, inculpatul invocă faptul că, deşi a solicitat instanţei audierea unor martori, cererea i-a fost respinsă, iar în cauză materialul probator nu a fost administrat în mod complet.
Asemenea critici au fost formulate de către inculpat şi în faţa instanţei de prim control judiciar, unde a arătat că hotărârile pronunţate s-au fundamentat pe susţinerile actului de inculpare, în cauză nefiind reaudiată partea vătămată şi nici toţi martorii din acte, precum nici cei propuşi de inculpat în apărarea sa.
Astfel cum instanţa de apel a arătat, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecăreia efectuându-se în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Instanţa de fond a administrat un probatoriu complet, procedând la o interpretare adecvată a acestuia, potrivit art. 63 C. proc. pen.
Din această perspectivă, susţinerile recurentului-inculpat sunt nefondate, raţiunile pentru care instanţa nu a audiat anumiţi martori ori partea vătămată fiind fundamentate.
Pe de o parte, reaudierea părţii vătămate minore, având în vedere natura infracţiunii săvârşite asupra sa, a fost apreciată ca nefiind necesară, atâta vreme cât era în măsură a produce grave consecinţe psihice acesteia.
Pe de altă parte, instanţa a îndeplinit exigenţele rolului său activ în lămurirea cauzei sub toate aspectele şi a aflării adevărului, dispunând aducerea cu mandat a martorilor şi, constatând imposibilitatea obiectivă a audierii acestora în condiţiile legale.
Instanţa de control judiciar, apreciind cu privire la caracterul complet al materialului probatoriu al cauzei, a respins solicitarea inculpatului, privind administrarea ori readministrarea de noi probe.
În consecinţă, în cauză nu-şi află incidenţa cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.
În raport cu cel de-al doilea motiv de recurs, anume greşita încadrare juridică a faptei, în sensul reţinerii infracţiunii de proxenetism şi nu a celei de trafic de minori, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie expune:
Materialul probator al cauzei a relevat că inculpatul a desfăşurat o activitate prealabilă de recrutare, cazare, transportare a părţii vătămate cu scopul vădit de a o exploata prin practicarea prostituţiei. Mai mult decât atât, a mai reieşit că pe tot parcursul exploatării sexuale a minorei, inculpatul i-a adresat acesteia ameninţări, a exercitat constrângeri fizice şi psihice, atunci când minora refuza să întreţină relaţii intime cu clienţii.
De altfel, un element semnificativ în contextul faptic al cauzei îl reprezintă aspectul că la o scurtă perioadă de timp de când partea vătămată a intrat în anturajul inculpatului, cei doi au început să consume plante etnobotanice cu efect halucinogen, ceea ce în mod evident a fost de natură şi în măsură a crea o anumită dependenţă a minorei dată de inculpat, dar şi să determine acesteia o viaţă dezordonată, renunţarea la cursuri şi începutul întreţinerii unor relaţii intime cu clienţi recrutaţi de inculpat, personal sau prin interpuşi.
Astfel, cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin decizia nr. 16 din 19 martie 2007, în urma admiterii recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prev. de art. 12 şi, respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două incriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele incriminatorii ale celor două legi, în cazul infracţiunii prev. de Legea nr. 678/2001, aceasta fiind apărarea drepturilor la libertatea de voinţă şi acţiunea personală, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prev. de art. 329 C. pen., apărarea bunurilor minorei în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.
În speţa de faţă ne aflăm în ipoteza unor acte de recrutare, transportare prin forme de constrângere, inculpatul profitând de starea de dependenţă creată minorei de autoritatea pe care o căpătase asupra acesteia, în scopul exploatării sexuale.
În virtutea considerentelor ce preced, criticile avansate de inculpat cu privire la greşita încadrare juridică a faptei sunt lipsite de fundament.
În fine, nici criticile aduse hotărârii cu privire la greşita individualizare judiciară a pedepsei aplicate nu pot fi primite.
Se observă că instanţa fondului a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante judiciare reglementate de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., coroborând în mod sensibil cuantumul pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de textul incriminatoriu.
În efectuarea controlului judecătoresc, instanţa de apel a apreciat, în mod judicios, că pedeapsa de 5 ani închisoare corespunde, în planul naturii, cuantumurilor, modalităţii de executare, scopului pedepsei, asigurând îndeplinirea exigenţelor prevenţiei generale şi speciale.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.R. împotriva deciziei penale nr. 105 din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 08 decembrie 2011 la 29 august 2012.
Va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V.R. împotriva deciziei penale nr. 105 din 31 mai 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive, de la 08 decembrie 2011 la 29 august 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 2618/2012. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
