ICCJ. Decizia nr. 2609/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2609/2012
Dosar nr. 2467/2/2012
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 191/F din 8 mai 3012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, printre alţii, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul R.E.A., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen. (interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat), ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., inclusiv dreptul de a exercita profesia de avocat, pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din durata pedepsei închisorii, perioada reţinerii şi arestării preventive de la 09 martie 2012 la zi.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat de la inculpatul R.E.A., contravaloarea în lei a sumei de 70.000 de euro.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt.
La datele de 22 februarie 2012 şi de 23 februarie 2012, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–Direcţia Naţională Anticorupţie, au fost înregistrate denunţurile formulate de către numiţii P.C. (avocat în Baroul Bucureşti) şi A.R.S. (persoană privată de libertate în Penitenciarul Rahova), denunţuri din care au rezultat următoarele:
La data de 20 februarie 2012, martorul denunţător A.R.S. a fost vizitat la Penitenciarul Rahova, unde se află încarcerat în stare de arest preventiv, de către avocatul R.E.A., persoană pe care a cunoscut-o în cursul anului 2011, dar cu care nu încheiase niciun contract de asistenţă juridică.
Pe timpul discuţiilor purtate între A.R.S. şi R.E.A., acesta din urmă a afirmat că l-ar putea ajuta pe primul să obţină o reducere a pedepsei de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare, prin admiterea recursului, în urma unor intervenţii la judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe care trebuia să le facă avocatul R.E.A.
Pentru aceste „servicii”, A.R.S. urma să-i dea avocatului suma totală de 100.000 euro, în două tranşe, anume, 70.000 de euro, într-un termen de o săptămână, banii urmând a-i fi remişi prin intermediul numitului O.R.M., aflat în libertate şi prieten cu denunţătorul, iar restul de bani, respectiv 30.000 de euro, urmând să-i fie remişi aceluiaşi avocat R.E.A., după pronunţarea hotărârii judecătoreşti favorabile denunţătorului, în sensul reducerii pedepsei, în calea de atac a recursului, de la 15 ani închisoare la 6 ani închisoare.
Inculpatul R.E.A. a afirmat că, din banii primiţi, îi vor rămâne şi lui o parte, lăsând să se înţeleagă că o mare parte din această sumă o va remite unor magistraţi de la Înalta Curte şi Justiţie, fără a nominaliza vreunul din judecătorii acestei instanţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs inculpatul R.E.A. invocând cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reducerea pedepsei iar ca modalitate de executare a acesteia suspendarea sub supraveghere.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond care a analizat în mod complet şi judicios toate probele administrate în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de fond, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect reţinându-se că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului R.E.A. sub aspectul comiterii infracţiunii reţinute în sarcina sa, respectiv infracţiunea de trafic de influenţă prev.de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
La stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că la individualizarea judiciară a pedepsei prima instanţă a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), contribuţia pe care inculpatul a avut-i la săvârşirea faptei în calitate de autor, limitele de pedeapsă fixate în Partea Specială a C. pen. şi în legea specială, gradul ridicat de pericol social al infracţiunii, rezultat din modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, în funcţie de importanţa valorii sociale vătămate şi de urmările produse, persoana şi conduita inculpatului, reţinând atitudinea sinceră şi cooperantă, dar şi împrejurarea că inculpatul s-a prevalat, în comiterea faptei, de calitatea sa specială de avocat în cadrul Baroului Bucureşti.
În mod corect Curtea a avut în vedere şi obiectul juridic special al infracţiunii de trafic de influenţă constând în relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurate este incompatibilă cu suspiciunea că funcţionarii pot influenţa, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor.
În speţă, inculpatul R.E.A. a comis o infracţiune de corupţie de natură să producă suspiciuni atât cu privire la onestitatea sa, în calitate de avocat, dar şi a instituţiei din care făcea parte, Baroul Bucureşti, cât şi cu privire la prestigiul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la buna desfăşurare a activităţii acestei instituţii şi la onestitatea şi imparţialitatea judecătorilor din cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În mod just Curtea a constatat că exercitarea profesiei de avocat, într-o astfel de manieră, aduce grave prejudicii înfăptuirii justiţiei dar şi imaginii şi prestigiului instanţei supreme şi a baroului în cadrul căruia era înscris inculpatul.
Circumstanţele personale ale inculpatului (lipsa antecedentelor penale şi conduita bună înainte de comiterea faptei, condiţii care trebuie îndeplinite în mod obligatoriu pentru a putea fi înscris în barou) au fost evaluate de prima instanţă în contextul mai larg al faptei deduse judecăţii şi examinându-le distinct a constatat că acestea nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, ci numai a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzută de art. 3201 alin. 7 teza I-a C. proc. pen.
Nu se justifică nici reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie–D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală comunicând prin adresa aflată la dosar, că prin rezoluţia acestei direcţii din 22 august 2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 faţă de persoana împotriva căreia a formulat denunţ inculpatul R.E.A., întrucât fapta nu există. De altfel, această circumstanţă poate fi reţinută de instanţă doar facultativ nefiind o obligaţie a acesteia.
În cauză nu pot fi identificate împrejurări care să determine aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mic, scopul educativ şi coercitiv al pedepsei prev.de art. 52 C. pen. neputând fi atins în condiţii optime decât prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre mediul special prevăzut de lege, redus cu o treime, cu executare în regim de detenţie.
Se constată că, în mod corect Curtea s-a orientat, la alegerea cuantumului pedepsei închisorii pronunţate, spre mediul special prevăzut de lege, având în vedere vârsta inculpatului, faptul că are studii superioare, împrejurarea că acesta nu are antecedente penale, dar şi faptul că a primit referinţe bine de la persoanele cate îl cunosc.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2012 la 29 august 2012.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.A. împotriva sentinţei penale nr. 191/F din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 martie 2012 la 29 august 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2608/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
