ICCJ. Decizia nr. 2608/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2608/2012
Dosar nr. 5294/90/2011
Şedinţa publică din 29 august 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 21 martie 2012, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 174 alin. (1) rap. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., la 12 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, ca pedeapsă complementară.
A aplicat disp. art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 27 octombrie 2011, la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive luată faţă de inculpat.
În baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat un topor lung de 60 cm, cu lungimea lamei de 10 cm, lăţimea lamei de 13 cm şi lungimea muchiei metalice de 4 cm, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Vâlcea, secţia penală.
În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a obligat pe inculpat să plătească părţii civile minore G.M.A., cu domiciliul în comuna S., jud. Vâlcea, reprezentat de curator special P.D.M., cu domiciliul în comuna B., jud. Vâlcea şi domiciliul ales în comuna P., sat P.S.S., jud. Vâlcea, suma de câte 500 RON lunar cu titlu de despăgubiri periodice, începând cu data de 26 octombrie 2010 şi până la majorat şi suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, inculpatul G.G. a fost căsătorit cu victima G.N. din anul 1990 şi a locuit cu aceasta şi cu cei 2 copii rezultaţi din relaţia lor, G.V.C. şi G.M. în casa lor din comuna S., sat G., jud. Vâlcea. Cel de-al treilea copil, G.F. a plecat de acasă în urmă cu 5 ani, locuieşte într-o altă localitate şi se întreţine singur, fiind angajat. Iniţial inculpatul a fost angajat o perioadă de 18 ani în jud. Sibiu, iar din anul 1997 s-a întors acasă unde s-a ocupat de gospodărie şi de agricultură. Soţia sa era casnică. Inculpatul şi victima consumau în mod frecvent băuturi alcoolice şi, pe fondul consumului de alcool, între ei aveau loc certuri repetate. În acelaşi timp, din cauza consumului de alcool, victima avea obiceiul să plece de la domiciliu fără să spună unde anume şi să se întoarcă după câteva zile, uneori chiar şi după o săptămână, dormind pe unde apuca. Din această cauză, conflictele dintre inculpat şi victimă s-au agravat, astfel încât inculpatul o mai bătea uneori pe soţia sa când pleca de acasă. De gospodărie se ocupa în principal inculpatul împreună cu fiul său G.V.C.
În ziua de 25 octombrie 2011, inculpatul a plecat dimineaţa la o vecină să lucreze cu ziua şi când a revenit seara nu a găsit-o acasă pe soţia sa. Aceasta a lipsit din domiciliu toată noaptea.
Dimineaţa a plecat să o caute prin sat, iar la un bar a aflat că soţia sa a trecut pe la acel local, a cumpărat băutură şi s-a îndreptat apoi către satul D., la numitul V.I. Acesta locuieşte într-o casă mai izolată, lângă pădure şi a fost vizitat şi anterior, atât de către victimă cât şi de către inculpat. S-a stabilit că victima a mers la domiciliul martorului V.I. în ziua de 25 octombrie 2011 pentru a consuma băuturi alcoolice, întrucât ştia că acesta fabricase rachiu. Aşa cum rezultă din declaraţia martorului V.I., victima a ajuns la domiciliul său în seara de 25 octombrie 2011 şi i-a cerut ţuică. I-a promis că îi dă, cu condiţia ca apoi să meargă acasă. A invitat-o pe G.N. în dormitorul său unde avea depozitat un bidon de 20 l, în care avea ţuică. Au consumat, iniţial, împreună băutură după care a mers în bucătărie pentru a face focul. După aproximativ trei ore, timp în care victima a consumat băuturi alcoolice, aceasta a ajuns în stare de ebrietate, s-a băgat în pat îmbrăcată şi s-a acoperit cu plapuma. În acest timp, martorul V.I. a dormit într-o cameră încălzită, mai precis într-o bucătărie care este separată de casă. Acelaşi martor susţine că nu a avut nicio intenţie să întreţină relaţii intime cu victima.
În dimineaţa zilei de 26 octombrie 2011, în jurul orelor 07:00, inculpatul s-a deplasat la un bar din sat pentru a-şi cumpăra ţigări şi acolo a auzit discutându-se că soţia sa a fost văzută mergând în cătunul M., unde ştia că locuieşte V.I., persoană pe la care uneori mai mergea victima şi cu care anterior avusese discuţii legate relaţiile pe care acesta le-ar avea cu victima. După ce a consumat circa 200 ml. ţuică, inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorului V.I., a intrat în curte şi auzit vocea soţiei sale venind din casă. A urcat treptele la etajul I al locuinţei şi a găsit-o pe victimă într-o cameră împreună cu V.I. Inculpatul a bătut la uşa camerei de unde se auzeau voci şi a ieşit afară V.I. Deoarece acesta stătea în faţa uşii, inculpatul l-a prins cu mâna de pulover, l-a dat la o parte şi l-a lovit cu toporul cu care se înarmase de acasă, producându-i o leziune la mâna dreaptă. A intrat apoi în cameră şi a văzut-o pe soţia sa în pat învelită cu plapuma. A observat, în acelaşi timp cana din care soţia sa consumase alcool şi a băut şi el.
Întrucât victima, fiind în stare de ebrietate, nu mai putea să meargă singură, inculpatul a luat-o de mână şi a ajutat-o să coboare scările până în curte. A rugat-o să meargă acasă însă aceasta a refuzat. Conform susţinerilor inculpatului, refuzul acesteia s-a datorat faptului că datorită stării avansate de ebrietate în care se găsea, victima nu putea să meargă singură. Din aceiaşi cauză victima a şi căzut. Fiind nervos că soţia sa a refuzat să meargă acasă, inculpatul a lovit-o aproximativ 5 minute cu partea metalică a toporului pe care îl avea asupra sa peste corp şi peste picioare, apoi în repetate rânduri a lovit-o cu picioarele.
La această scenă a asistat martorul V.I. care se afla pe sala casei, la etaj şi care, de frică, nu a putut să intervină, întrucât şi el fusese lovit anterior cu toporul de către inculpat. După ce a încetat agresiunea asupra victimei, inculpatul a luat-o de mâini şi a târât-o câteva sute de metri pe uliţă, până la fânarul martorului T.I., căruia i-a cerut voie să o lase în şopron până merge să ia căruţa să o aducă acasă. Martorul a fost surprins de atitudinea inculpatului, prin faptul că o târa pe victimă ca pe un animal, deşi aceasta era în stare de inconştienţă. În faţa martorului inculpatul a încercat să o lovească pe victimă cu pumnul, însă nu a fost lăsat. Totodată, martorul a observat că inculpatul avea asupra sa un topor cu care a plecat acasă. Inculpatul a revenit la scurt timp cu căruţa trasă de un cal, a deschis uşa de la şopron, a târât-o pe victimă până la căruţă, a ridicat-o pe braţe şi a aruncat-o în car, după care a transportat-o la domiciliul comun. Acolo, a pus-o în patul din bucătărie, a închis uşa după care a mers în casă şi s-a culcat.
Când au sosit acasă copiii inculpatului, G.V.C. şi G.M., au constatat că mama lor era decedată. L-au întrebat pe tatăl lor ce s-a întâmplat şi acesta a recunoscut în faţa lor că a bătut-o. După aceea au anunţat vecinii şi pe preot, iar apoi martorul B.D. a apelat serviciul de urgenţă 112 şi a anunţat organele de poliţie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul G.G., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie astfel:
Inculpatul a criticat sentinţa pentru netemeinicie sub aspectul modalităţii de individualizare a pedepsei, solicitând reducerea acesteia.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. d) C. pen., ca şi circumstanţă agravantă şi anume săvârşirea infracţiunii din motive josnice (gelozie). a solicitat majorarea cuantumului pedepsei complementare ce i-a fost aplicată, cât şi îndreptarea unei erori materiale strecurate în dispozitivul hotărârii atacate cu privire la perioada stabilită cu titlu de prestaţie juridică, respectiv trecerea anului corect de 2011, în loc de 2010.
Prin decizia penală nr. 65/A din 15 iunie 2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpatul G.G. împotriva sentinţei penale nr. 44 din 21 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Vâlcea.
A desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând a interzis inculpatului şi dreptul prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. atât ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară.
A dispus ca despăgubirile periodice să se plătească începând cu data de 26 octombrie 2011 şi nu de la data de 26 octombrie 2010.
A menţinut măsura arestării preventive a inculpatului G.G.
A dedus în continuare detenţia preventivă.
A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 RON, s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Examinând probele administrate în cauză, curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt.
Inculpatul şi victima, soţi fiind, locuiau împreună şi erau cunoscuţi ca şi consumatori de băuturi alcoolice.
În dimineaţa zilei de 26 octombrie 2011, în jurul orelor 07:00, inculpatul s-a deplasat la un bar din sat pentru a-şi cumpăra ţigări şi acolo a auzit discutându-se că soţia sa a fost văzută mergând în cătunul M., unde ştia că locuieşte V.I., persoană pe la care uneori mai mergea victima şi cu care anterior avusese discuţii legate de relaţiile pe care acesta le-ar avea cu victima. După ce a consumat circa 200 ml. ţuică, inculpatul s-a deplasat la locuinţa martorului V.I., a intrat în curte şi a auzit vocea soţiei sale venind din casă. A urcat treptele la etajul I al locuinţei şi a găsit-o pe victimă într-o cameră împreună cu V.I. Inculpatul a bătut la uşa camerei de unde se auzeau voci, ieşind afară V.I. Deoarece acesta stătea în faţa uşii, inculpatul l-a prins cu mâna de pulover, l-a dat la o parte şi l-a lovit cu toporul cu care se înarmase de acasă, producându-i o leziune la mâna dreaptă. A intrat apoi în cameră şi a văzut-o pe soţia sa în pat învelită cu plapuma. A observat, în acelaşi timp cana din care soţia sa consumase alcool şi a băut şi el.
Întrucât victima, fiind în stare de ebrietate, nu mai putea să meargă singură, inculpatul a luat-o de mână şi a ajutat-o să coboare scările până în curte. A rugat-o să meargă acasă însă aceasta a refuzat. Conform susţinerilor inculpatului, refuzul acesteia s-a datorat faptului că, datorită stării avansate de ebrietate în care se găsea, victima nu putea să meargă singură. Din aceeaşi cauză victima a şi căzut. Fiind nervos că soţia sa a refuzat să meargă acasă, inculpatul a lovit-o aproximativ 5 minute cu partea metalică a toporului pe care îl avea asupra sa peste corp şi peste picioare, apoi în repetate rânduri a lovit-o cu picioarele.
Conflictul a fost observat de martorul V.I., care se afla pe sala casei, la etaj şi care de frică nu a putut să intervină, întrucât şi el fusese anterior lovit cu toporul de către inculpat.
Date fiind relaţiile dintre cei doi soţi, starea de ebrietate în care ambii se aflau la momentul săvârşirii faptei, caracterul spontan al conflictului, frecvenţa anterioară a certurilor şi a agresiunilor de intensitate dintre cei doi, pe aceeaşi temă a geloziei, conduce la concluzia că în speţă lipseşte acel element subiectiv care să conducă la concluzia săvârşirii infracţiunii din motive josnice.
Astfel, deşi inculpatul a aplicat victimei repetate lovituri ce i-au produs decesul, starea de ebrietate, conflictele repetate avute de cei doi legate de plecările de acasă a soţiei, cât şi neînţelegerea spontană la momentul incidentului intervenite între inculpat şi victimă (care a refuzat să-l însoţească la domiciliul comun pe inculpat), exclud existenţa reţinerii acestei circumstanţe agravante cerute de procuror.
De altfel, toată contribuţia doctrinei şi a jurisprudenţei a fost în sensul că gelozia ca motiv josnic în comiterea unei fapte penale este foarte greu de reţinut, astfel încât lipsind acel element subiectiv arătat mai sus, se constată că încadrarea juridică făcută de instanţa de fond este corectă.
În speţă, însă raportat la natura infracţiunii săvârşite de inculpat, curtea apreciază că se impune limitarea exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. proc. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., ca pedeapsă accesorie, dar şi ca pedeapsă complementară, soluţie în acord cu jurisprudenţa C.E.D.O., a se vedea cauza Hirst c Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia pronunţată în recurs în interesul legii nr. 74/2007 (M.Of. nr. 545/18.07.2008).
Împotriva acestei din urmă decizii au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul G.G.
Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, instanţa de fond aplicând inculpatului o pedeapsă cu închisoarea de doar 12 ani, soluţie menţinută de instanţa de apel, deşi raportat la criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), parchetul apreciază că, în cauză se impunea aplicarea unei pedepse către maximul special şi nu către minimul special.
Un alt motiv de recurs formulat de parchet a fost acela că în mod greşit inculpatului nu i s-au interzis, atât ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară, drepturile părinteşti.
Al treilea motiv de recurs s-a referit la faptul că în mod greşit i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., doar pe o perioadă de 4 ani, impunându-se majorarea termenului pentru care au fost interzise inculpatului aceste drepturi, caz de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Inculpatul a invocat, de asemenea, cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. În temeiul acestui caz de casare a solicitat reducerea pedepsei şi reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen., precum şi a circumstanţei atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Totodată, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei penale recurate prin prisma cazurilor de casare invocate, Înalta Curte apreciază că recursurile declarate în cauză de parchet şi de inculpat sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente:
Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond care a analizat complet şi judicios probele administrate în cauză, încadrarea juridică dată faptei este justă, în mod corect stabilindu-se că sunt întrunite în cauză condiţiile tragerii la răspundere penală a inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunii reţinută în sarcina sa, respectiv infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: natura şi gradul de pericol social al faptei, împrejurările în care aceasta a fost comisă, limitele speciale de pedeapsă, persoana inculpatului.
În cadrul criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) instanţa de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, relevat în primul rând prin multitudinea loviturilor aplicate victimei în tot timpul derulării conflictului, dar şi împrejurările comiterii acesteia, pe fondul unei stări conflictuale preexistente între inculpat şi victimă ca urmare a consumului de alcool, precum şi a suspiciunii că între victimă şi martorul V.I. ar fi existat relaţii intime.
Ansamblul acestor elemente de individualizare determină convingerea instanţei că reeducarea inculpatului se poate face prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea la cărei cuantum să nu fie excesiv de sever şi a cărei executare să se facă prin privare de libertate.
Faţă de poziţia inculpatului pe parcursul desfăşurării procesului penal instanţele au apreciat că acesta are potenţial de reintegrare socială, poate să înţeleagă şi să-şi asume consecinţele faptei sale şi aşa se explică faptul că accentul a fost pus pe funcţia educativă a pedepsei şi în al doilea rând pe funcţia coercitivă.
Alături de circumstanţele reale, la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, respectiv că a recunoscut şi regretat comiterea faptei, iar anterior săvârşirii infracţiunii a avut un comportament corespunzător în societate.
Date fiind relaţiile dintre cei doi soţi, starea de ebrietate în care ambii se aflau la momentul săvârşirii faptei, caracterul spontan al conflictului, frecvenţa anterioară a certurilor şi a agresiunilor dintre cei doi, nu se impune a fi reţinută în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Sub aspectul laturii subiective inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă deoarece din întreaga desfăşurare a conflictului rezultă că acesta a putut prevedea rezultatul actelor sale de agresiune repetate asupra victimei, nu a urmărit uciderea ei însă a acceptat producerea acestui rezultat.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen. scuza provocării există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Din dispoziţiile acestui text de lege rezultă că pentru existenţa circumstanţei atenuante a scuzei provocării, între actul provocator şi replică trebuie să existe o proporţie, în sensul că replica trebuie să corespundă intensităţii tulburării sau emoţiei determinată de actul provocator.
În situaţia în care replica apare exagerată, condiţiile pentru existenţa circumstanţei atenuante prev.de art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt întrunite.
În cauză, s-a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunea într-o stare de încărcare nervoasă, însă din probele dosarului nu rezultă că această stare a fost determinată de faptele provocatoare ale victimei. Drept urmare, cererea inculpatului de a se reţine în favoarea sa această circumstanţă apare ca neîntemeiată.
Astfel, cum în mod corect a arătat şi prima instanţă, în raport cu natura infracţiunii săvârşite, cu gradul de pericol social sporit al acesteia, determinat şi de împrejurările în care aceasta a fost săvârşită şi modul extrem de violent în care a acţionat inculpatul, care nu a ezitat să folosească toporul cu care se înarmase, nu pot fi reţinute în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prev. de art. 74 C. pen.
Referitor la critica formulată de parchet, că în mod greşit inculpatului nu i s-au interzis atât ca pedeapsă accesorie cât şi ca pedeapsă complementară drepturile părinteşti, şi această critică este nefondată faţă de împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, s-a preocupat de creşterea celor trei copii în lipsa sprijinului victimei care, de aproximativ 10 ani consuma băuturi alcoolice în cantităţi mari şi lipsea în mod frecvent de la domiciliu, precum şi faţă de împrejurarea că are în întreţinere un copil minor.
În cauză neputând fi identificate împrejurări care să determine modificarea cuantumului pedepsei principale aplicată inculpatului, constatând ca fiind justificată interzicerea drepturilor ca pedeapsă complementară, de instanţa de fond, doar pe o perioadă de 4 ani raportat la împrejurările concrete ale săvârşirii faptei, natura şi gravitatea acesteia, Înalta Curte urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpatul G.G. împotriva deciziei penale nr. 65/A din 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 octombrie 2011 la 29 august 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2607/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2609/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
