ICCJ. Decizia nr. 2610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2610/2012

Dosar nr. 72283/3/2011

Şedinţa publică din 29 august 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 148 din 2 martie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului M.C. din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe inculpatul M.C., fără antecedente penale la 4 ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 291 C. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 13² din Legea nr. 78/2000 a condamnat pe acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele anterior menţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită la 4 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat, alături de pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. timp de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestului preventiv de la 19 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 348 C. proc. pen. a dispus desfiinţarea totală a procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit la data de 22 mai 2011, a fişei dactiloscopice A.F.I.S. pretins conţinând impresiunile lui K.F.G. şi a fişei I.T., completate cu datele lui K.F.G.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a obligat inculpatul la restituirea către martorul denunţător D.M.L.N. a sumei de 400 euro în echivalent lei la cursul Băncii Naţionale a României al zilei plăţii.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 2.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În data de 22 mai 2011, în jurul orei 08:00, Secţia 8 Poliţie a fost sesizată prin sistemul numărului unic de urgenţă 112, despre faptul că la restaurantul M.D. situat în Bucureşti, pe şoseaua M.B., sector 2, mai multe persoane au fost implicate într-o altercaţie, cu prilejul căreia fuseseră trase mai multe focuri de armă.

La faţa locului s-au prezentat mai mulţi poliţişti printre care şi inculpatul M.C., agent şef principal în cadrul Secţiei 8 Poliţie – Biroul Ordine Publică, precum şi martorii C.L.I., agent principal de poliţie, L.C.C., agent şef adjunct de poliţie, ambii din cadrul Biroului Criminalistic al aceleiaşi unităţi de poliţie şi inspector U.V., şeful Biroului Criminalistic.

Printre martorii incidentului ce avusese loc în ziua respectivă a fost şi numitul D.M.L.N., cetăţean irakian, pe care inculpatul M.C. l-a condus la sediul secţiei de poliţie, în vederea audierii, împreună cu alţi cetăţeni români.

La sediul secţiei de poliţie, cetăţeanul irakian i-a comunicat inculpatului faptul că la momentul respectiv avea statutul de persoană tolerată în România, că nu avea îndeplinite formalităţile de şedere şi că nu are asupra lui nici un act de identitate. Inculpatul i-a cerut să-i dea datele de identitate ale altui cetăţean irakian care să aibă drept de şedere în România şi i-a promis că „se rezolvă”. În acest sens, inculpatul i-a spus martorului-denunţător să-şi scrie numele în agenda lui de serviciu şi să scrie numele cetăţeanului irakian cu drept de şedere în România pe o bucată de hârtie.

Martorul-denunţător D.M.L.N. a scris în agenda de serviciu a inculpatului numele S.N.M., o dată de naştere nereală şi un domiciliu fictiv iar pe bucata de hârtie numele K.G.F. şi codul numeric personal al acestuia.

Martorul-denunţător a declarat că în ziua respectivă avea, întâmplător, asupra sa, fotocopia permisului de şedere al prietenului său, K.G.F., înscris pe care l-a folosit pentru a-i furniza inculpatului codul numeric personal al acestei persoane. Martorul a susţinut că este absolut sigur că nu i-a dat inculpatului informaţii referitoare la domiciliul lui K.G.F. De asemenea, martorul-denunţător nu i-a arătat inculpatului fotocopia documentului respectiv şi nici nu i-a spus că o are asupra sa.

Inculpatul a procedat la verificarea şi completarea informaţiilor furnizate de martorul-denunţător, constatând că cetăţeanul irakian K.G.F. are, într-adevăr drept de şedere în România.

Potrivit depoziţiei martorului denunţător date în cursul judecăţii, acesta a furnizat inculpatului exclusiv datele de identitate menţionate în cuprinsul permisului de şedere aparţinând martorului F.K. Lecturându-se datele consemnate în cuprinsul permisului de şedere aparţinând martorului F.K., precum şi datele consemnate în cuprinsul procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei întocmit de către inculpat în data de 22 mai 2011 se constată faptul că singurele informaţii care nu se regăsesc între cele consemnate în cuprinsul primului înscris sunt prenumele părinţilor numitului F.K. În mod evident inculpatul s-a aflat în posesia acestor date în momentul întocmirii procesului verbal anterior menţionat, de altfel aceste informaţii fiind şi consemnate în cuprinsul agendei sale potrivit planşei fotografice aflate la dosarul de urmărire penală.

În privinţa modalităţii în care inculpatul a aflat aceste informaţii se constată faptul că ipoteza interogării bazei de date a O.R.I. se exclude de vreme ce potrivit adresei din 07 noiembrie 2011 emise de O.R.I. în data de 22 mai 2011 nu s-a făcut nicio interogare în baza de date cu privire la cetăţeanul irakian K.F. Potrivit declaraţiei martorului K.F. aflate la dosarul de urmărire penală acesta a formulat mai multe plângeri penale înregistrate pe rolul Secţiei 8 Poliţie.

Potrivit declaraţiei inculpatului date în faţa judecătorului legal învestit cu soluţionarea propunerii de arestare preventivă, acesta nu a accesat baza de date O.R.I., verificând doar telefonic datele pe care denunţătorul i le-a data respectiv nume, prenume, data naşterii. Aceasta în condiţiile în care potrivit aceluiaşi inculpat martorul denunţător a declarat iniţial că se numeşte M. şi că nu are asupra sa nici un act de identitate iar ulterior, a fi afirmat că pe fratele său îl cheamă M. şi că el se numeşte K.

Folosind exclusiv datele furnizate de martorul-denunţător pentru întocmirea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi pentru completarea fişelor A.F.I.S. şi I.T., fără a proceda la verificarea acestor informaţii şi fără confruntarea acestora cu fotografia persoanei căreia îi aparţin, inculpatul a acceptat posibilitatea de a consemna date nereale în cuprinsul înscrisurilor oficiale întocmite.

După ce a verificat şi a completat datele de identitate ale numitului F.G.K., inculpatul s-a întors în biroul în care se afla martorul-denunţător şi i-a spus că va rezolva problema, cerându-i totodată, suma de 500 de euro. Martorul-denunţător i-a oferit, iniţial, inculpatului suma de 100 de euro pe care acesta a refuzat-o, considerând că este prea mică şi, ulterior, suma de 250 de euro pe care inculpatul a acceptat-o.

Conform declaraţiei martorului-denunţător, inculpatul i-a cerut acestuia numărul de telefon pe care l-a stocat în memoria telefonului său mobil.

Din lista apelurilor telefonice ale martorului-denunţător D.M.L.N. rezultă că în data de 22 mai 2011, ora 09:50:52, acesta l-a apelat pe inculpat, apelul având o durată de 13 secunde. Din lista apelurilor telefonice efectuate de martorul-denunţător rezultă că acesta se afla în zona celulei GSM situate în Bucureşti, şoseaua I., sector 2, la momentul efectuării acestui apel. Întrucât sediul Secţiei 8 Poliţie se află în Bucureşti, şoseaua I., sector 2, rezultă că cei doi interlocutori se aflau împreună, la sediul secţiei de poliţie, în momentul efectuării acestui apel.

Inculpatul a întocmit procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, prin care îi aplica un avertisment, pentru încălcarea prevederilor art. 3 pct. 24 din Legea nr. 61/1991, numitului K.F.

Ulterior, la ordinul comandantului secţiei, inculpatul l-a condus pe martorul-denunţător la Biroul Criminalistic în vederea amprentării şi fotografierii.

Martorul-denunţător a fost fotografiat, în vederea implementării imaginii sale în baza de date, iar fişa I.T. care conţinea datele de identitate, semnalmentele şi semnele particulare ale persoanei fotografiate, a fost completată de inculpat cu datele numitului K.G.F.

Martorul-denunţător a fost amprentat, iar fişa dactiloscopică A.F.I.S. conţinând impresiunile sale digito-palmare a fost completată de inculpat cu datele numitului K.G.F.

Potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică din 07 noiembrie 2011, menţiunile privind datele de identitate ale numitului K.G.F. de pe fişa dactiloscopică A.F.I.S. şi de pe fişa I.T. au fost executate de inculpatul M.C.

Amprentarea şi fotografierea martorului-denunţător au fost efectuate de martorul C.L.I., agent principal de poliţie în cadrul Biroului Criminalistic, căruia inculpatul i-a încredinţat cele două fişe false în vederea implementării acestora în bazele de date I.T. şi A.F.I.S.

Conform dispoziţiilor interne, în cazul amprentării şi fotografierii unei persoane, obligaţia de a completa fişa dactiloscopică A.F.I.S. şi fişa I.T. revine lucrătorilor de poliţie care au solicitat efectuarea acestor activităţi, iar poliţiştii din cadrul Serviciului Criminalistic au doar obligaţia de a „verifica dacă aceste fişe sunt completate conform cerinţelor acestora de către poliţiştii care dispun înregistrarea persoanei în sistemele I.T. şi A.M.” - art. 11 lit. a) şi art. 12 alin. (1) lit. a) din Instrucţiunile de lucru privind utilizarea sistemului I.T. şi a bazei de date cu caracter Ppersonal S.N.D.G.J., emise de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

După amprentare şi fotografiere, martorul-denunţător a fost condus la toaletă de către inculpat pentru a se spăla pe mâini de tuş. Aici inculpatul i-a spus că trebuie să se întâlnească să vorbească, după terminarea programului său de lucru, în jurul orei 14:00. Cei doi s-au întâlnit în aceeaşi zi, în oraşul Voluntari unde locuiesc ambii, în jurul orei 15:00, inculpatul cerându-i denunţătorului suma de 300 de euro, şi primind de la acesta doar 50 de euro. Inculpatul a pretins că va da această sumă de bani colegului său criminalist care procedase efectiv la amprentarea martorului-denunţător.

Deşi iniţial inculpatul a negat existenţa acestei întâlniri, precizând în cuprinsul declaraţiei sale din data de 19 octombrie 2011 că l-a mai văzut pe martorul denunţător doar în data de 19 octombrie 2011, la cererea celui din urmă şi că nu a mai vorbit la telefon cu acesta timp de aproximativ o lună – o lună şi jumătate de la data de 22 mai 2011, când a fost apelat de D.M.L.N., ulterior a revenit relevând că l-a apelat în cursul aceleiaşi zile pe martor întrucât era curios şi că s-a şi întâlnit cu acesta în cursul aceleiaşi zile în comuna Voluntari.

Potrivit listei apelurilor telefonice ale inculpatului, în data de 22 mai 2011, inculpatul l-a contactat telefonic pe martorul-denunţător de 4 ori, în intervalul orar 14:30:52-17:13:10.

Din luna mai până în data de 19 octombrie 2011 inculpatul a cerut şi alte sume de bani martorului-denunţător D.M.L.N., apelându-l telefonic foarte des.

Din analiza apelurilor telefonice efectuate/primite de martorul-denunţător rezultă că acesta şi inculpatul M.C. au comunicat telefonic, în perioada 22 mai 2011-18 octombrie 2011 de 255 de ori (66 apeluri şi 189 mesaje telefonice), comunicări care au fost iniţiate de inculpat în 236 de cazuri (49 apeluri şi 187 mesaje telefonice).

Fişa conţinând semnalmentele şi semnele particule ale martorului-denunţător, precum şi fotografia acestuia au fost implementate în sistemul I.T., la data de 25 mai 2011, de către lucrătorii Biroului Criminalistic din cadrul Secţiei 8 Poliţie, astfel că, în această bază de date, imaginea şi semnalmentele martorului-denunţător corespund numelui K.G.F.

Fişa dactiloscopică A.F.I.S., falsificată de inculpat, conţinând numele lui K.G.F. şi impresiunile digito-palmare ale lui D.M.L.N. a fost înaintată, conform dispoziţiilor interne, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Criminalistic, la data de 26 mai 2011, în vederea introducerii în sistemul A.F.I.S.

La data de 20 iunie 2011, prin adresă, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Criminalistic a restituit Secţiei 8 Poliţie fişa dactiloscopică respectivă, întrucât, în urma verificărilor ce fuseseră efectuate, se constatase că „impresiunile existente pe fişa lui K.F.G. sunt identice cu impresiunile de pe fişa existentă în baza de date întocmită pe numele L.N.M.D.”. Această adresă a fost înregistrată la Secţia 8 Poliţie din 27 iunie 2011.

În urma restituirii fişei dactiloscopice a numitului K.G.F. la Secţia 8 Poliţie, şeful Biroului Criminalistic, martorul U.V. l-a chemat pe inculpat, i-a atras atenţia supra faptului că datele de identitate de pe fişa respectivă aparţin altei persoane decât celei amprentate şi i-a spus acestuia să îl găsească pe martorul-denunţător pentru a fi identificat în mod corect.

Acest eveniment (restituirea fişei dactiloscopice) care a avut loc la aproximativ o lună faţă de momentul conducerii la sediul Secţiei 8 Poliţie a denunţătorului (22 mai 2011–27 iunie 2011), l-a determinat pe inculpat să-l contacteze din nou telefonic pe acesta, pentru a-i cere alte sume de bani. Scopul pretinderilor ulterioare coincide cu cel iniţial, respectiv sumele de bani trebuiau remise pentru ca inculpatul să nu ia măsurile legale faţă de martorul-denunţător (sesizarea autorităţilor competente), inculpatul folosind totodată pretextul arătat mai sus, acela că este necesar să-i dea o sumă de bani colegului său criminalist „ca să nu-i bată obrazul” (afirmaţia inculpatului făcută cu prilejul convorbirii în mediul ambiental ce a avut loc în data de 19 octombrie 2011).

La începutul lunii iulie (în intervalul 01 iulie 2011–09 iulie 2011) inculpatul şi martorul-denunţător s-au întâlnit din nou, cu acest prilej inculpatul i-a cerut denunţătorului suma de 1.000 de euro, pretinzând că lucrătorul de poliţie care îl amprentase pe denunţător aflase că datele de identitate erau false şi că această sumă de bani trebuia remisă acestuia. Martorul-denunţător i-a dat inculpatului suma de 100 de euro. Inculpatul nu a fost mulţumit de această sumă şi a continuat să-l apeleze telefonic pe denunţător aproape zilnic.

Întrucât inculpatul era nemulţumit de cuantumul scăzut al sumei primite cu acest din urmă prilej, la un moment dat, i-a trimis martorului-denunţător un mesaj telefonic prin care îi cerea acestuia suma de 1.000 de euro. Despre acest mesaj telefonic a menţionat martorul-denunţător cu prilejul întâlnirii din data de 19 octombrie 2011 (convorbirea fiind înregistrată), iar inculpatul nu a negat expedierea acestuia:

„D.M.L.N.: Să mor eu, când ai trimis mine, când am văzut sms ul de la tine: „o mie de euro”, am înnebunit.

M.C.:. (...) neinteligibil (...) Da, vezi doamne, că mi-ar bate obrazul. (...) neinteligibil (...) as făcut şi (...)

D.M.L.N.: Cât ai dat?

M.C.: Ă?

D.M.L.N.: Cât ai dat?

M.C.: 10 milioane”.

Cu aproximativ două săptămâni înainte de data sesizării, martorul-denunţător a fost contactat telefonic, din nou, de către inculpat care i-a cerut suma de 1.000 de lei, promiţându-i că este ultima oară când va cere bani de la acesta.

În perioada 16 octombrie 2011-18 octombrie 2011, inculpatul i-a expediat denunţătorului mai multe mesaje telefonice prin care îi cerea insistent o sumă de bani „măcar jumate” (din suma de 1.000 de lei, cât ceruse anterior), întrucât fiul său era bolnav şi trebuia să-i plătească spitalizarea. Aceste mesaje telefonice au fost puse la dispoziţia organelor de urmărire penală de către denunţător, conţinutul lor fiind fixat prin fotografiere, în cuprinsul unui proces-verbal.

Martorul-denunţător a declarat că la data de 17 octombrie 2011, inculpatul M.C. l-a apelat din nou, solicitându-i insistent să-i mai aducă şi alţi bani pentru serviciul pe care i l-a făcut, respectiv suma de 1.000 de RON. Martorul-denunţător D.M.L.N. a fost de acord să-i dea lucrătorului de poliţie suma de 500 de RON şi să se întâlnească cu acesta în scopul remiterii banilor.

În data de 18 octombrie 2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 C. pen., în cauză dispunându-se, prin ordonanţă, interceptarea şi înregistrarea, pentru o perioadă de 48 de ore a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental purtate de inculpat şi de martorul-denunţător. Măsura a fost confirmată ulterior de instanţa de judecată.

În data de 18 octombrie 2011, inculpatul l-a apelat pe denunţător şi i-a spus ca întâlnirea celor doi să aibă loc în data de 19 octombrie 2011, la ora 14:30, în faţa restaurantului M.D. situat în zona B.O., sector 2, Bucureşti, parte din conversaţie decurgând după cum urmează:

„D.M.L.N.: Dar ce vreau să te întreb?

Şi se rezolvă cu toate (…) treaba, acte?

M.C.: Tot ce vrei, da!

D.M.L.N.: Cu (…) prentele, cu tot?

M.C.: Da, da.

D.M.L.N.: (…) neinteligibil (…) dosaru’?

M.C.: Da.

D.M.L.N.: Ă? Alo?

M.C.: Da, da, da.

D.M.L.N.: Deci astea rămân finalu’? Deci tu vrei (…)

M.C.: Da (…)

D.M.L.N.: (…) dau 5 milioane şi gata, te rog eu frumos.

M.C.: Bine, mă, bine”.

În data de 19 octombrie 2011, în jurul orei 14:30, inculpatul s-a întâlnit cu martorul-denunţător în zona parcului O., la propunerea celui din urmă, pe strada C. unde au avut o discuţie scurtă, inculpatul având o atitudine reţinută şi foarte prudentă.

La un moment dat inculpatul a plecat, spunându-i denunţătorului că vor vorbi altă dată. Denunţătorul a afirmat că inculpatul era speriat, tremura şi că a refuzat să discute cu el.

La un interval scurt de timp, denunţătorul l-a contactat telefonic pe inculpat şi l-a întrebat de ce a plecat. Inculpatul i-a spus că se află la o terasă situată în apropierea pieţei O., indicându-i denunţătorului locul unde se afla aceasta.

Denunţătorul s-a deplasat la terasa indicată de inculpat, s-a întâlnit cu acesta şi au avut următoarea discuţie:

„D.M.L.N.: Mă, ce (...) neinteligibil (...)? Vrei să-mi faci mie rău?

M.C.: Nu vreau să-ţi fac rău mă, dar acolo era aşa (...) ştii? Am văzut vreo 2-3 inşi care se tot învârteau p-acolo. Şi mie nu-mi plac chestiile astea.

D.M.L.N.: A, bine. Hai stăm aici, unde vrei, unde zici tu.

M.C.: Uite, îi laşi banii lu’ femeia aia acolo, lu’ femeia aia de la grătar, de la bere, d-acolo.

D.M.L.N.: Cine?

M.C.: Fata aia. E o femeie, e o fată acolo. Îi zici pentru Cornel.

D.M.L.N.: Ok.

M.C.: Eu îţi promit că gata, nu mai e nimic.

D.M.L.N.: La care femeie?

M.C.: Uite mă e una acolo în spate”.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond a fost dovedită cu declaraţiile denunţătorului, declaraţiile martorilor, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental toate coroborate cu declaraţiile inculpatului.

Reţinând că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul M.C. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor ce i se reţine în sarcină, instanţa de fiind a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul M.C. în termenul legal de 10 zile prev. de art. 363 C. proc. pen. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea sa motivat de faptul că nu sunt probe din cuprinsul cărora să reiasă comiterea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals şi abuz in serviciu – fapte ce s-a presupus a fi comise de inculpat la data de 22 mai 2011, iar întreg probatoriul a fost raportat la declaraţia denunţătorului D.M.L.N., care a fost făptuitor, a beneficiat de prevederile legii de nepedepsire a faptei pentru a care a formulat denunţul, singura probă administrată de instanţa de fond şi de procuror cu privire la cele cinci infracţiuni a fost declaraţia denunţătorului, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei instanţei de fond şi în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen. achitarea pentru infracţiunile de fals intelectual. În ceea ce priveşte infracţiunile de uz de fals, abuz în serviciu şi luare de mită, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., lipsind latura subiectivă.

Prin decizia penală nr. 150/A din 17 mai 2012, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpat M.C. împotriva sentinţei penale nr. 148 din 02 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi în fond rejudecând, a înlăturat reţinerea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu privire la infracţiunea prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 din Legea nr. 78/2000, menţinând pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru această infracţiune, precum şi pedeapsa rezultantă ca urmare a contopirii.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsă durata prevenţiei de la 19 octombrie 2011 la zi.

În baza art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt a fost corect stabilită de instanţa de fond iar vinovăţia inculpatului a fost dovedită în baza probelor administrate în cele două faze ale procesului penal.

Apreciază însă instanţa de prim control judiciar că apelul declarat de inculpat este întemeiat numai sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei de luare de mită în sensul că fapta a fost comisă în formă simplă în realizarea aceluiaşi rezultat şi anume acela al nesancţionării contravenţionale a denunţătorului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal de 10 zile prev.de art. 385³ C. proc. pen., inculpatul M.C., criticile sale vizând nelegalitatea şi netemeinicia deciziei penale atacate.

În susţinerea recursului său, inculpatul M.C. invocă cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. în raport de care solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc. pen., arătând că nu a avut reprezentarea că datele prezentate de denunţător sunt false.

Arată de asemenea recurentul inculpat că nici un act administrat în faza de urmărire penală cu confirmă declaraţiile denunţătorului.

Criticile formulate de inculpaţi vizează şi netemeinicia pedepsei aplicate solicitând ca în raport de circumstanţele personale şi reale ale comiterii faptei să se aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, dispoziţiile art. 86¹ C. pen. fiind aplicabile în cauză - caz de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocate conform art. 385⁶ alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora instanţa de recurs examinează cauza numai în limita motivelor de casare prev. de art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., reţine Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a realizat o analiză temeinică şi obiectivă a întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în mod direct şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească stabilind în mod corect situaţia de fapt respectiv inculpatul M.C., în calitate de agent şef de poliţie la Biroul de Ordine Publică din cadrul Secţiei 8 Poliţie, având printre altele şi atribuţii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor sau infracţiunilor, în perioada 22 mai 2011-19 octombrie 2011 a pretins de la denunţătorul D.M.L.N. sumele de 500 euro, 300 euro, 1.000 euro şi 1.000 RON şi a primit de la acesta sumele de 250 euro, 50 euro şi 100 euro pentru a nu-l sancţiona contravenţional, pentru a nu introduce în sistemele A. şi I.T. amprentele fotografice şi semnalmentele însoţite de datele reale de identitate ale denunţătorului şi pentru a nu sesiza autorităţile competente cu privire la faptul că denunţătorul nu avea drept de şedere în România la data de 22 mai 2011 a contrafăcut fişa dactiloscopică a denunţătorului atestând faptul că amprentele digito-palmare ale acestuia aparţin cetăţeanului irakian F.G.K. şi a încredinţat colegilor săi din cadrul Biroului Criminalistic în vederea implementării în sistemul A. fişa dactiloscopică conţinând impresiunile digito-palmare ale denunţătorului F.G.K., a contrafăcut fişa I.T. a denunţătorului atestând faptul că fotocopia şi semnalmentele acestuia aparţin cetăţeanului irakian F.G.K. şi a încredinţat colegilor săi de serviciu fişa I.T. conţinând fotocopia şi semnalmentele denunţătorului şi datele de identitate ale numitului F.G.K. pentru a fi introduse în baza de date I.T. şi în acelaşi timp l-a sancţionat contravenţional pe cetăţeanul irakian F.G.K. deşi ştia că acesta nu a săvârşit contravenţia reţinută creând astfel un avantaj nepatrimonial denunţătorului care ar fi trebuit sancţionat.

Faptele reţinute în sarcina inculpatului M.C. au fost just încadrate juridic în mod corect apreciind cele două instanţe inferioare că sunt îndeplinite în cauză toate cerinţele pentru tragerea la răspundere penală a inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 254 alin. (1) raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), uz de fals prev. de art. 291 C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) raportat la art. 13² din Legea nr. 78/2000.

Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de instanţa de fond corespunde conţinutului probelor administrate pe parcursul procesului penal, astfel încât apreciază Înalta Curte că nu ne aflăm în faţa unei erori grave de fapt în accepţiunea disp.art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., aşa cum susţine apărarea inculpatului.

Aspectele invocate de apărare în sensul că declaraţiile denunţătorului nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, faptul că inculpatul nu a cunoscut că denunţătorul s-a prezentat sub o identitate falsă, au fost invocate şi cu ocazia soluţionării apelului declarat de inculpat însă Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt întemeiate, probele administrate în cauză dovedesc mai presus de orice îndoială rezonabilă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.

Rezultă din probatoriul administrat în cauză că inculpatul M.C. a cunoscut adevărata identitate a denunţătorului, el fiind cel care i-a sugerat acestuia să prezinte datele de identitate ale altei persoane care îndeplinea condiţiile legale privind dreptul de şedere în România.

Ulterior, inculpatului i-a pretins denunţătorului diferite sume de bani pentru a nu-l sancţiona contravenţional, apărările formulate de acesta în sensul că banii au fost primiţi cu titlu de împrumut nu sunt fondate şi nu se bazează pe nicio probă administrată în cauză.

Conduita ulterioară a inculpatului constând în numărul mare de apeluri telefonice şi mesaje telefonice în număr de 255, apeluri şi mesaje iniţiate în majoritate covârşitoare de inculpat către denunţător confirmă situaţia de fapt reţinută în sensul că inculpatul i-a pretins denunţătorului diferite sume de bani cu titlu de mită şi nu cu titlu de împrumut, aşa cum a încercat să dovedească inculpatul.

Chiar dacă prin absurd ar fi admisă această susţinere a inculpatului este inexplicabilă totuşi insistenţa acestuia în a-l apela pe denunţător aproape zilnic, această atitudine putând fi explicată prin aceea că inculpatul l-a condiţionat pe denunţător să-i dea diverse sume de bani sub ameninţarea că neavând drept de şedere pe teritoriul României oricând îl putea sancţiona sau anunţa autorităţile despre această situaţie.

De altfel, întreaga activitate infracţională desfăşurată de inculpat încă din momentul depistării denunţătorului şi continuând cu contrafacerea fişei dactiloscopice, predarea acestuia către colegii săi pentru a fi implementată în sistemul de date cât şi a fişei cu datele de identitate aparţinând unei alte persoane este „justificată” de intenţia inculpatului de a percepe diferite sume de bani de la denunţător.

Această situaţie rezultă atât din declaraţiile denunţătorului cât şi din conţinutul convorbirilor telefonice şi din înregistrările convorbirilor din mediul ambiental.

Înalta Curte constată că susţinerile apărătorului inculpatului în sensul că singura probă administrată de acuzare este denunţul, nu sunt reale, fiind omise în mod voluntar, cu intenţia vădită de a denatura adevărul, celelalte probe evidente de vinovăţie.

Faptul că inculpatul a recunoscut că a primit mai multe sume de bani de la denunţător nu poate fi pusă decât pe seama faptului că probele de vinovăţie sunt mai mult decât evidente şi în acelaşi timp el a fost surprins în momentul în care denunţătorul trebuia să-i remită o parte din banii solicitaţi.

Înalta Curte constată că vinovăţia inculpatului a fost dovedită mai presus de orice îndoială rezonabilă, existând la dosar probe evidente de vinovăţie, toate apărările formulate de inculpat în sensul că nu a cunoscut că denunţătorul s-a prezentat sub o identitate falsă, fiind făcută cu scopul de a fi exonerat de răspundere penală.

Nici criticile referitoare la netemeinicia pedepsei aplicate nu sunt întemeiate.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect dozată, instanţa de fond dând eficienţa necesară tuturor criteriilor de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate de disp.art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, natura infracţiunilor comise, perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, perseverenţa infracţională de care a dat dovadă inculpatul, sunt împrejurări care au fost avute în vedere de instanţa de fond şi justifică sancţiunea penală aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte are în vedere şi calitatea în care a comis inculpatul aceste fapte, respectiv aceea de agent şef principal de poliţie, calitate în care trebuia să asigure respectarea ordinii de drept şi nu să profite de poziţia sa pentru a obţine în mod injust diferite sume de bani.

Lipsa antecedentelor penale a fost valorificată de instanţa de fond care a orientat pedeapsa spre minimul prevăzut de lege, neexistând date care să facă posibilă aplicarea unui regim sancţionator mai blând.

Şi modalitatea de executare a pedepsei a fost bine individualizată şi apreciază Înalta Curte că numai prin executarea pedepsei în regim penitenciar poate fi atins scopul educativ, coercitiv şi de exemplaritate a pedepsei.

Pentru toate argumentele prezentate întrucât nu mai există alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

În baza art. 385¹⁷ alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. va deduce din pedeapsă arestul preventiv de la 19 octombrie 2011 la zi.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.C. împotriva deciziei penale nr. 150/A din 17 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 octombrie 2011 la 29 august 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2609/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 2612/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 2610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2610/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs