ICCJ. Decizia nr. 2644/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2644/2012
Dosar nr. 5618/2/2011
Şedinţa publică din 04 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penale nr. 425/F din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost respinsă, ca nefondată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind persoana condamnată S.M.
Onorariul avocatului din oficiu, 320 RON, s-a dispus să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 02 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 17 iunie 2011 sub nr. 5618/2/2011, în temeiul art. 162 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată, s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei Penale nr. 4 din Castellon, în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a persoanei condamnate S.M.
În motivarea sesizării s-a arătat că la data de 09 iulie 2009 a fost înregistrată sub nr. 1790/II-5/2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti adresa Ministerului Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate prin care a fost transmisă în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată, cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Regatul Spaniei prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate S.M., alias I.V., alias D.Y., în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani, 11 luni şi 15 zile închisoare într-un penitenciar din România.
Prin rezoluţia nr. 1890/11-5/2009 din data de 18 februarie 2010 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţelor penale definitive cu nr. 285 din 19 iulie 2002 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, nr. 249 din data de 17 mai 2004 a Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 567 din data de 24 decembrie 2004 a Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 352/2005 din data de 23 iunie 2005 a Tribunalului Penal nr. 2 din Valencia, nr. 424 din data de 11 septembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, precum şi nr. 630 din data de 18 decembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 10 din Valencia.
Prin decizia penală nr. 3928 din 05 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 1876/2/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a casat sentinţa penală nr. 146 din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti şi a respins sesizarea Parchetului privind transferul persoanei condamnate.
Prin adresa înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 08 septembrie 2010, Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate a transmis în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004, modificată, sentinţa nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei nr. 4 din Castellon ataşată la adresa din data de 30 iulie 2010 a Ministerului de Justiţie din Regatul Spaniei prin care numitul I.V. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare.
Cererea formulată de autorităţile spaniole a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, indicarea datei la care se consideră executată pedeapsa.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că numitul S.M. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin sentinţa penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul I.V. a fost condamnat de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea unui delict de furt cu folosirea forţei asupra lucrurilor prev. de art. 238 din Codul penal spaniol, aplicându-i-se totodată şi pedeapsa accesorie de incapacitate specială de exercitare a dreptului de sufragiu pasiv pe perioada condamnării pentru delict.
Această sentinţă a rămas definitivă, astfel că a fost îndeplinită şi condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
S-a mai reţinut că din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile spaniole a rezultat că numitul I.V. va începe executarea acestei pedepse la data de 10 mai 2015, durata condamnării împlinindu-se la data de 06 mai 2016, fiind deductibile 2 zile de la 12 la 13 martie 2003. În consecinţă, este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, prin sentinţa penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul I.V. a fost condamnat de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon s-au reţinut următoarele:
„În data de 02 martie 2003 acuzatul I.V. însoţit de către A.V., cu intenţia de a obţine un beneficiu patrimonial ilicit, au spart cu o bormaşină caseta cu monede a unui aparat dintr-o cabină telefonică cu intenţia de a sustrage monedele, iar la sosirea organelor de poliţie acuzatul a lăsat pe aparatul telefonic o sârmă rigidă şi a aruncat pe jos mai multe carduri plastifiate.”
Examinând materialul cauzei s-a constatat că este îndeplinită condiţia dublei încriminări prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, însă din documentele trimise de autorităţile spaniole nu se poate stabili cu certitudine identitatea între persoana condamnată sub numele de I.V. şi numitul S.M., cu privire la care a fost formulată cererea de transferare de către autorităţile spaniole.
Deşi prin declaraţia din data de 27 martie 2008, numitul S.M. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, cererea iniţială formulată de către autorităţile spaniole privind recunoaşterea hotărârilor pronunţate anterior faţă de sus-numitul a fost respinsă în mod definitiv, acesta urmând a executa pedepsele la care a fost condamnat într-un penitenciar din Regatul Spaniei până la data de 09 mai 2015.
Având în vedere aceste aspecte, s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Bucureşti pentru a hotărî cu privire la întrunirea condiţiilor necesare recunoaşterii sentinţei penale nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei Penale nr. 4 din Castellon şi punerii în executare a acesteia.
Instanţa de fond, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti întrucât din actele dosarului rezultă că până în prezent există serioase dubii cu privire la identitatea reală a persoanei condamnate, prin cele şase sentinţe emise de autorităţile juridice din Republica Spania, dispunându-se condamnarea lui I.V., cetăţean moldovean, alias S.M., D.Y. şi B.I.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 163 din 21 mai 2010 de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon, se reţine din situaţia executării pedepsei că această pedeapsă urmează să fie executată de la data de 10 mai 2015 până la data de 06 mai 2016.
S-a mai reţinut că în aceste împrejurări nu s-a stabilit identitatea reală a persoanei condamnate, iar ultima condamnare care i s-a aplicat şi care face obiectul prezentului proces, începe la data de 10 mai 2015 (după executarea celorlalte pedepse), iar la dosar nu există consimţământul persoanei condamnate cu privire la această ultimă pedeapsă, constatându-se astfel că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele legale prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 modificată, considerente faţă de care se va respinge, ca nefondată, sesizarea privind persoana condamnată S.M.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă S.M., solicitând prin apărătorul său admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, pe fond, admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recunoaşterea şi punerea în executare a sentinţei penale nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei Penale nr. 4 din Castellon, în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România.
Examinând recursul declarat în raport de motivul invocat, dar şi din oficiu, conform art. 3856alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceste este nefundat, pentru considerentele se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiţii:
- condamnatul este resortisant al statului de executare;
- hotărârea este definitivă;
- la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
- transferul este consimţit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei;
- faptele care au atras condamnarea constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare;
- statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Revenind la cauză se constată că în cauză este îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, întrucât aşa cum rezultă din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor - Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că numitul S.M. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită.
Totodată, din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că prin sentinţa penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul I.V. a fost condamnat de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea unui delict de furt cu folosirea forţei asupra lucrurilor prev. de art. 238 din Codul penal spaniol, aplicându-i-se totodată şi pedeapsa accesorie de incapacitate specială de exercitare a dreptului de sufragiu pasiv pe perioada condamnării pentru delict. Această hotărâre a rămas definitivă, astfel că este îndeplinită şi condiţia prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de autorităţile spaniole a rezultat că numitul I.V. va începe executarea acestei pedepse la data de 10 mai 2015, durata condamnării împlinindu-se la data de 06 mai 2016, fiind deductibile 2 zile de la 12 la 13 martie 2003. În consecinţă, fiind îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Prin sentinţa penală nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010 numitul I.V. a fost condamnat de către Judecătoria Penală nr. 4 din Castellon, reţinându-se că la data de 02 martie 2003 acesta, însoţit de către numitul A.V., cu intenţia de a obţine un beneficiu patrimonial ilicit, au spart cu o bormaşină caseta cu monede a unui aparat dintr-o cabină telefonică cu intenţia de a sustrage monedele, iar la sosirea organelor de poliţie acuzatul a lăsat pe aparatul telefonic o sârmă rigidă şi a aruncat pe jos mai multe carduri plastifiate.
Având în vedere că fapta care a atras condamnarea numitului I.V. constituie infracţiune, potrivit legii române, în mod corect prima instanţă a constatat că în cauză este îndeplinită condiţia dublei încriminări că astfel cum este prevăzută de art. 143 din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.
Pe de altă parte, Înalta Curte observă că există serioase dubii cu privire la identitatea reală a persoanei condamnate prin sentinţele penale definitive cu nr. 285 din 19 iulie 2002 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, nr. 249 din data de 17 mai 2004 a Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 567 din data de 24 decembrie 2004 a Tribunalului Penal nr. 12 din Valencia, nr. 352/2005 din data de 23 iunie 2005 a Tribunalului Penal nr. 2 din Valencia, nr. 424 din data de 11 septembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 6 din Valencia, precum şi nr. 630 din data de 18 decembrie 2008 a Tribunalului Penal nr. 10 din Valencia şi nr. 163/2010 din data de 21 mai 2010.
Astfel, prin hotărârile menţionate s-a dispus condamnarea numitului I.V., cetăţean moldovean, alias S.M., D.Y. şi B.I., dar din documentele trimise de autorităţile spaniole nu se poate stabili cu certitudine identitatea între persoana condamnată sub numele de I.V. şi numitul S.M., cu privire la care a fost formulată cererea de transferare de către autorităţile spaniole.
Totodată, aşa cum rezultă din actele dosarului, deşi prin declaraţia din data de 27 martie 2008, numitul S.M. şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, cererea iniţială formulată de către autorităţile spaniole privind recunoaşterea hotărârilor pronunţate anterior faţă de sus-numitul a fost respinsă în mod definitiv, acesta urmând a executa pedepsele la care a fost condamnat într-un penitenciar din Regatul Spaniei până la data de 09 mai 2015.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de persona condamnată S.M. împotriva sentinţa penale nr. 425/F din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul persoană condamnată va fi obligat la plata sumei de 920 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul persoană condamnată S.M. împotriva sentinţa penale nr. 425/F din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană condamnată la plata sumei de 920 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 04 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2387/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3879/2012. Penal. Ucidere din culpă (art.178... → |
|---|
