ICCJ. Decizia nr. 2680/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2680/2012
Dosar nr. 4232/116/2011
Şedinţa publică din 06 septembrie 2012
Asupra recursurilor penale, deliberând, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 166 din 07 decembrie 2011, Tribunalul Călăraşi, secţia penală, respingând cererile inculpaţilor de schimbare a încadrării juridice dată faptelor în infracţiunea prevăzută art. 183 C. pen., i-a condamnat pe inculpatul P.V. la 15 ani închisoare şi pe inculpatul O.S. la 20 ani închisoare, cu executarea în regim de detenţie, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 175 lit. i) C. pen. şi la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepselor principale, menţinând starea de arest a acestora şi deducând prevenţia de la 26 septembrie 2011 la zi.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă şi inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la 15.000 RON daune materiale şi la 20.000 euro daune morale către partea civilă I.V.
S-au restituit părţii civile I.V. bunurile proprietatea victimei, iar părinţilor inculpaţilor bunurile ridicate de la aceştia pe parcursul cercetărilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 23 septembrie 2011, în jurul orelor 22.15, între victima C.N. şi inculpatul O.S., care se aflau într-un bar, consumând băuturi alcoolice împreună cu inculpatul P.V. şi martorul C.T.N., a avut loc un conflict, aceştia îmbrâncindu-se reciproc, ulterior victima plecând însoţită de martorul U.A.
Inculpatul O.S., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, s-a hotărât să îi dea victimei o „lecţie”, motiv pentru care însoţit de martorul C.T.N. şi inculpatul P.V. a plecat să o caute şi întâlnind-o înainte ca aceasta să ajungă la domiciliu, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului, doborând-o la pământ, unde a imobilizat-o prin comprimare cu ajutorul genunchiului şi a lovit-o în mai multe rânduri cu pumnii şi picioarele.
Inculpatul P.V., care se afla în spatele celor doi, a alergat către ei şi i-a aplicat victimei o lovitură cu piciorul în zona toraco-abdominală, în partea dreaptă, iar martorul C.T.N. observând brutalitatea cu care era agresată şi auzind victima când implora să nu mai fie lovită, le-a cerut celor doi să înceteze, însă inculpatul O.S. a continuat să-i mai aplice câteva lovituri, ulterior deplasându-se toţi la domiciliul martorului G.O., unde inculpatul O.S. le-a spus că din cauza corecţiei dată victimei îl dor mâna şi piciorul.
Între timp, victima abandonată în stradă a decedat, fiind găsită în dimineaţa de 24 septembrie 2011 de martorul M.F., iar conform raportului medico-legal de necropsie din 17 octombrie 2011 emis de S.M.L. Călăraşi moartea a fost violentă şi datorată şocului traumatic şi hemoragic urmare a unui politraumatism cranio-toraco-abdominal cu multiple fracturi şi rupturi de organe interne (facturi costale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax, ruptură de ficat, hemoperitoneu, infiltrat sangvin perirenal, staza şi edem meningo-cerebral).
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiilor celor doi inculpaţi de recunoaştere care a solicitat judecare conform procedurii simplificate, care se coroborează cu cele ale părţii vătămate I.V. - mama victimei, ale martorilor, cu menţiunile procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi cu concluziile raportului de constatare medico-legală.
La stabilirea încadrării juridice a faptei inculpatului O.S. în infracţiunea de omor calificat, instanţa de fond a avut în vedere numărul mare de lovituri aplicate victimei, zonele vitale vizate, respectiv cap, membre, corp, intensitatea şi forţa loviturilor, care aşa cum rezultă din raportul de necropsie au determinat decesul acesteia, împrejurări dovedite şi de declaraţia martorului ocular C.T.N. care l-a văzut pe inculpat lovind cu pumnii şi picioarele victima căzută la pământ şi în timp ce stătea cu genunchii pe pieptul ei, ţinând-o de cap, inculpatul P.V. i-a dat cu piciorul undeva în partea dreaptă, în zona ficatului, moment în care le-a solicitat să n-o mai lovească că o omoară, chiar dacă s-a constatat acesta că nu a urmărit rezultatul letal, acceptând însă producerea sa.
Aceeaşi infracţiune s-a reţinut şi faţă de inculpatul P.V., chiar dacă a aplicat victimei o singură lovitură, care însă a vizat o zonă vitală, determinând moartea acesteia, care potrivit raportului medico-legal a fost violentă şi s-a datorat unui politraumatism cranio-toraco-abdominal, leziunile toraco-abdominale având legătură directă de cauzalitate cu decesul.
La individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere şi circumstanţele personale ale celor doi inculpaţi, respectiv vârsta, inculpatul P.V. abia împlinise 18 ani, atitudinea de recunoaştere a faptei, dar şi comportamentul avut comunitatea din care provin fiind percepuţi ca doi tineri cuminţi, respectuoşi, ce proveneau din familii organizate, care s-au ocupat de educaţia lor, împrejurării ce au orientarea pedepsei spre minim sau în cuantum egal cu acesta.
Pe latura civilă instanţa de fond reţinând atitudinea de recunoaştere a inculpaţilor i-a obligat la plata daunelor materiale solicitate pentru cheltuielile de înmormântare, iar în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului daunelor materiale a avut în vedere relaţiile de afecţiune dintre victimă şi mama sa, precum şi sprijinul şi ajutor dat acesteia.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel, în termen legal, inculpaţii P.V. şi O.S. şi partea civilă I.V.
Inculpatul O.S. a invocat faptul că deşi a recunoscut fapta nu au fost reţinute dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care a contestat doar încadrarea juridică dată acesteia întrucât lovind victima nu a intenţionat să o ucidă, decesul intervenind din culpă, reacţia sa fiind de altfel determinată de atitudinea victimei care şi-a bătut joc de el şi a insinuat că ar fi avut o legătură cu mama sa.
Inculpatul P.V. arată că respingerea cererii de judecare a cauzei conform procedurii simplificate este nelegală în condiţiile în care a recunoscut fapta, contestând doar încadrarea juridică, împrejurare care nu excludea aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., întrucât din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că nu a acţionat cu intenţie indirectă în ceea ce priveşte decesul victimei, pe care a lovit-o, o dată, cu piciorul în zona dreaptă a abdomenului, urmărind doar să-i vatăme doar integritatea corporală.
A mai criticat hotărârea şi sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, care trebuia coborâtă sub minimul special prevăzut de lege în raport de circumstanţe sale personale favorabile.
Partea civilă I.V. a criticat soluţia atât sub aspectul laturii penale, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului P.V. este prea mică în raport de circumstanţele reale ale infracţiunii, cât şi pe latură civilă cu privirea la cuantumul daunelor morale.
Prin decizia penală nr. 74/A din 06 martie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelurile inculpaţilor O.S. şi P.V., desfiinţând, în parte, hotărârea atacată şi rejudecând, a redus pedepsele aplicate inculpaţilor la 9 ani închisoare, respectiv 6 ani închisoare reţinând dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei penale şi respingând ca nefondat apelul părţii civile I.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a reţinut că situaţia de fapt a fost în mod corect stabilită la fond, pe baza unei analize coroborate a probelor (declaraţiile de recunoaştere al inculpaţilor, ale părţii vătămate I.V., mama victimei, ale martorilor, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală), respectiv că în seara de 23 septembrie 2011, inculpatul O.S. care a consumat băuturi alcoolice cu victima C.N., inculpatul P.V. şi martorul C.T.N., a avut o discuţie contradictorie cu victima, ocazie cu care s-au îmbrâncit reciproc, ulterior C.N. părăsind localul însoţit de martorul U.A. Deranjat de discuţia avută, inculpatul O.S., împreună cu inculpatul P.V. şi martorul C.T.N., a plecat după victimă, pe care întâlnind-o în apropierea domiciliului său a lovit-o cu pumnul în zona capului, doborând-o la pământ, după care a imobilizat-o prin comprimare cu ajutorul genunchiului şi i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, timp în care şi inculpatul P.V. a lovit victima cu piciorul în zona toraco-abdominală, în partea dreaptă, ulterior abandonând-o, fiind găsită decedată în dimineaţa de 24 septembrie 2011 de către martorul M.F.
S-a mai reţinut că faptele întrunesc elementelor constitutive al ale infracţiunii de omor calificat, întrucât, aşa cum a stabilit în mod corect şi instanţa de fond, inculpaţii au prevăzut şi acceptat producerea decesului victimei, acţionând cu intenţia indirectă, din modalitatea concretă de realizare a activităţii infracţionale rezultând că aceştia nu s-au aflat în situaţia de nu a nu putea să prevadă consecinţele propriilor acţiuni, sens în care s-au avut în vedere declaraţiile martorului ocular C.T.N. potrivit cărora inculpatul O.S. a lovit victima, cu pumni şi picioarele, în mod repetat, cu brutalitate, continuând agresiunea deşi a fost avertizat că o poate omorî, la moartea acesteia contribuind şi inculpatul P.V. care a lovit-o cu piciorul în zona ficatului.
La încadrarea juridică a faptelor s-au considerat ca fiind relevante numărul loviturilor, zonele vitale în care au fost aplicate, precum şi raportul medico-legal de necropsie din 17 octombrie 2011 emis de S.M.L. Călăraşi potrivit căruia moartea lui C.N. a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic urmare a unui politraumatism cranio-toraco-abdominal cu multiple fracturi şi rupturi de organe interne (facturi costale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax, ruptură de ficat, hemoperitoneu, infiltrat sangvin perirenal, staza şi edem meningo-cerebral).
Sub aspectul pedepselor aplicate, instanţa de apel a constatat că nu s-a făcut o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. referitoare la criteriile de individualizare, iar pe de altă parte că în mod nejustificat cauza nu a fost judecată conform procedurii simplificate, deşi inculpaţii, până la începerea cercetării judecătoreşti, au recunoscut săvârşirea faptelor reţinute prin rechizitoriu şi au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, contestând doar încadrarea juridică dată faptelor, împrejurarea care nu este însă incompatibilă dispoziţiilor art. 3201C. proc. pen.
S-a mai reţinut că deşi instanţa de fond a apreciat că anumite date care caracterizează persoana inculpaţilor sunt circumstanţe favorabile nu a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 74 alin. a) C. pen. cu consecinţa coborârii pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte daunele morale s-a stabilit că deşi suferinţele de natură psihică nu pot fi cuantificate din punct de vedere pecuniar, nu înseamnă că pot fi acordate în cuantumul solicitat, fără nicio cenzură din partea instanţei şi fără să fie avut în vedere nivelul de trai al părţii civile, motiv pentru care s-a apreciat în mod judicios că 20.000 euro, reprezintă o sumă care acoperă prejudiciu moral.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, partea civilă I.V. şi inculpaţii P.V. şi O.S.
Partea civilă a criticat greşita aplicare a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi cuantumul redus al pedepselor stabilite inculpaţilor în raport de gravitatea faptei şi cruzimea loviturilor dale victimei.
Inculpaţii P.V. şi O.S., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen., au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte în condiţiile în care decesul victimei a fost rezultatul culpei lor, precum şi reducerea pedepselor ce le-au fost aplicate în raport de circumstanţele atenuante, inclusiv de recunoaşterea necondiţionată a faptelor.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de partea civilă I.V., ca fiind fondat, iar cel al inculpaţii P.V. şi O.S. ca nefondat pentru următoarele considerente:
Spre deosebire de infracţiunea de omor, care se comite numai cu intenţie directă sau indirectă, infracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte se săvârşeşte cu praeterintenţie, caracterizată prin intenţie în ceea ce priveşte acţiunea de lovire şi culpă în ce priveşte rezultatul.
La stabilirea intenţiei cu care s-a acţionat trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, intensitatea acestora, precum şi gravitatea leziunilor produse.
În speţă, inculpatul O.S., pe fondul unei stări conflictuale, a doborât victima la pământ prin aplicarea unui pumn în zona capului, apoi a imobilizat-o prin comprimare cu ajutorul genunchiului şi a continuat să o lovească, de nenumărate ori, cu pumnii şi picioarele în zona toraco-abdominală, dar şi cea craniană, la un moment dat intervenind şi inculpatul P.V. care a lovit-o cu piciorul în partea dreaptă a abdomenului, după care au abandonat-o în stradă, circumstanţe care dovedesc că aceştia chiar dacă nu au dorit şi urmărit rezultatul letal, l-au acceptat în mod conştient, ceea ce înseamnă că au acţionat cu intenţia de a ucide.
De altfel, moartea victimei s-a datorat unui politraumatism cranio-toraco-abdominal, cu grave leziuni constând în multiple fracturi şi rupturi de organe interne, inclusiv edem meningo-cerebral, fiind rezultatul agresiunii exercitate de cei doi inculpaţi, care au acţionat împreună prin desfăşurarea unor activităţi materiale concordante, fiind lipsit de relevanţă faptul că inculpatul P.V. a aplicat o singură lovitură cu piciorul în raport de intensitate şi zona vitală vizată, respectiv partea dreaptă a abdomenului, victima suferind chiar şi o ruptură de ficat şi în condiţiile în care aceasta era imobilizată la pământ de celălalt inculpat.
Ca atare, fapta inculpatului O.S. care, urmărind să aplice victimei o corecţie, a doborât-o la pământ şi i-a aplicat lovituri violente în zone vitale, producându-i un politraumatism cranio-toraco-abdominal, precum şi cea a inculpatului P.V. de a o lovi în acelaşi context cu piciorul în abdomen, acţiuni care, în cele din urmă a avut drept rezultat moartea victimei se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunii de omor, survenirea decesului ulterior abandonării în stradă nefiind de natură să conducă la încadrarea în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Concluzionând, Înalta Curte apreciază că nu este fondată critica inculpaţilor privind greşita încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina lor, împrejurare care face inaplicabil cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., la speţa de faţă.
Referitor la critica privind aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de prim control judiciar a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile privind procedura simplificată, deşi instanţa de fond nu a reţinut incidenţa acestor prevederi, întrucât inculpaţii au recunoscut necondiţionat comiterea faptelor până la începerea cercetării judecătoreşti, solicitând judecarea în baza probelor de la urmărire penală, aceştia contestând doar încadrarea juridică dată faptelor, împrejurare care însă nu este incompatibilă cu instituţia recunoaşterii vinovăţiei, aşa cum rezultă din alin. (6) al art. menţionat care stabileşte că dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice se aplică în mod corespunzător.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., faţă de împrejurările comiterii faptei, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţa de prim control judiciar nu a individualizat corect pedepsele aplicate inculpaţilor P.V. şi O.S. pentru infracţiunea de omor calificat, tratamentul sancţionator fiind criticabil sub aspectul cuantumului, care nu este apt a asigura în concret realizarea scopului stabilit în art. 52 C. pen.
Coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. nu este justificată în opinia Înaltei Curţi, chiar dacă inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, date fiind natura şi importanţa valorilor sociale puse în pericol prin acţiunea ilicită (integritatea corporală şi viaţa persoanei), gravitatea şi caracterul calificat al faptei (lovirea, în mod repetat, cu un picioarele şi pumnii în zone vitale, după ce în prealabil a fost imobilizată victima la pământ), abandonarea victimei în stradă şi producerea rezultatului letal, cu atât mai mult cu cât poziţia procesuală sinceră a acestora a atras în condiţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege cu o terime.
Ca atare, toate aceste consideraţi exclud aplicare unor pedepse sub minimul special prevăzut de lege, întrucât tratamentul sancţionator pe lângă rolul de constrângere, are şi o finalitate de exemplaritate, iar cuantumul acestuia trebuie individualizat în aşa fel încât să convingă inculpaţii P.V. şi O.S. de necesitatea respectării legii şi a evitării pe viitor a comiterii unor fapte penale.
Constatând, aşadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul părţii civile I.V., casând în parte hotărârea atacată, va înlătura aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., majorând pedepsele aplicare inculpaţilor O.S. şi P.V. de la 9 ani închisoare la 11 ani închisoare, respectiv de la 6 ani închisoare la 10 ani închisoare, va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei, respingând ca nefondate recursurile celor doi inculpaţi.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de partea civilă I.V. împotriva deciziei penale nr. 74/A din 06 martie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Il-a penală. Casează, în parte, decizia atacată şi, rejudecând:
Înlătură aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. în ceea ce priveşte pe recurenţii inculpaţi P.V. şi O.S.
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului O.S. de la 9 ani închisoare la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201C. proc. pen.
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului P.V. de la 6 ani închisoare la 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.V. şi O.S. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 26 septembrie 2011 la 06 septembrie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 575 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2756/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1637/2012. Penal → |
|---|
