ICCJ. Decizia nr. 2693/2012. Penal
| Comentarii |
|
La data de 23 februarie 2012 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. 247/36/2012 plângerea formulată de petentul D.A., împotriva rezoluției nr. 438/P/2011 din data de 09 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția nr. 45/11/2/2012 pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, solicitând desființarea acestora și trimiterea cauzei la procuror, pentru începerea urmăririi penale față de lucrătorul de poliție B.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea nu a fost motivată, aceasta cuprinzând simple acuze la adresa făptuitorului, precum și a celor doi procurori care au emis rezoluțiile atacate.
Pentru soluționarea cauzei au fost atașate dosarul și lucrarea ale Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Prin sentința penală nr. 32/P din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie s-a respins plângerea formulată de petentul D.A., ca nefondată.
S-a menținut ca legală și temeinică rezoluția nr. 438/P/2011 din 09 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, confirmată prin rezoluția nr. 45/ll/2/2012 din 06 februarie 2012 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 28 iulie 2011 s-a înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța plângerea petentului D.A., prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), față de agentul - șef B.I., din cadrul I.P.J. Constanța - Secția de Poliție nr. III, întrucât la data de 27 iulie 2011, când s-a prezentat la sediul acestei secții, cerând informații despre stadiul cercetărilor într-o cauză având ca obiect furtul telefonului său mobil și a altor acte nu a primit un răspuns corespunzător, fiind nemulțumit de modul cum s-au derulat cercetările în general și de împrejurarea că nu au fost examinate camerele de luat vederi care se aflau la fața locului atunci când s-a comis fapta de furt.
Prin rezoluția nr. 438/P/2011 din 09 ianuarie 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de lucrătorul de poliție B.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât fapta nu există.
în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere soluționată de procurorul general al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța prin rezoluția nr. 45/11/2/2012 din 06 februarie 2012, respinsă, ca nefondată.
în baza art. 2781C. proc. pen., petentul, nemulțumit de soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța s-a adresat instanței, prin plângerea care face obiectul analizei de față.
Verificând probatoriul administrat în cauză, Curtea de apel a constatat că din actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că petentul s-a adresat cu o plângere penală, prin care arăta că, la data de 27 iulie 2011 s-a prezentat la Secția II Poliție Constanța pentru a cere informații despre stadiul cercetărilor în cauza având ca obiect furtul telefonului său mobil și al altor acte, dosar instrumentat de către agentul - șef B.I.
în cuprinsul plângerii, petentul a precizat că la data de 20 iulie 2011, în jurul orelor 14,30-15,00 aflându-se în incinta Oficiului Poștal nr. 1 Constanța persoane necunoscute i-au sustras borseta în care se aflau cartea de identitate și telefonul mobil.
Plângerea formulată la aceeași dată a fost înregistrată în evidența lucrărilor penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.
S-a arătat că din înscrisurile dosarului rezultă că, după înregistrarea plângerii au fost efectuate verificări la locul comiterii faptei reclamate însă, nu au fost identificate camere de luat vederi și nici martori sau alte mijloace materiale de probă care să conducă la identificarea autorilor.
Având în vedere că, în cauză, nu se evidențiază elemente care să conducă la concluzia că agentul B.I. a încălcat cu bună știință atribuțiunile de serviciu cauzându-i o vătămare intereselor legitime ale petentului, s-a arătat că în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus neînceperea urmăririi penale față de acesta, întrucât fapta nu există.
împotriva acestei sentințe, a declarant recurs petiționarul criticând-o pentru netemeinicie întrucât se întemeiază pe o afirmație făcută în instanță de lucrătorul de poliție B.I., care nu se regăsește în materialul de urmărire penală.
Recursul declarat nu este admisibil.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legi, competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (8) C. proc. pen., judecătorul, soluționând plângerea o poate respinge ca nefondată prin sentință, ca în cauza de față, iar potrivit art. 2781alin. (10) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunțată potrivit alin. (8), este definitivă.
Potrivit dispozițiilor art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
în cauză, petiționarul D.A. a declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
în consecință, înalta Curte constată că recursul declarat de petiționar este inadmisibil, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2694/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2630/2012. Penal → |
|---|
