ICCJ. Decizia nr. 2694/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 24 noiembrie 2011, sub nr. 1138/39/2011 și precizată la termenul din data de 24 februarie 2012, contestatorul D.I.C. a formulat contestație la executare, în nume propriu și pentru numitul D.I.N., împotriva dispozițiilor de obligare a lor la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 lei (fiecare) prin sentința penală nr. 14 din 04 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. în esență, contestatorul D.I.C. a arătat că, prin sentința amintită, în mod abuziv au fost obligați, atât el cât și fratele său, la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Prin sentința penală nr. 47 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția penală și pentru cauze cu minori s-a luat act că numitul D.I.N. nu a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 14 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava.
Prin aceeași sentință s-a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul D.I.C. împotriva sentinței penale nr. 14 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava.
A fost obligat contestatorul D.I.C. să plătească statului suma de 300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
în ceea ce privește contestația la executare formulată de numitul D.I.C. în numele fratelui său D.I.N. Curtea a constatat că acesta nu a făcut dovada că a acționat ca reprezentant al acestuia.
S-a arătat că pentru introducerea unei cereri sau acțiuni în instanță de către o persoană în numele și pentru o altă persoană este necesar ca aceasta să își dovedească calitatea de mandatar printr-o procură în condițiile legii (art. 68 alin. (1) C. proc. civ. rap. la art. 721 C. proc. civ.).
Or, deși la termenul de judecată din data de 20 ianuarie 2012, s-a pus în vedere contestatorului D.I.C. să depună la dosar dovada calității sale de reprezentant al numitului D.I.N., acesta nu s-a conformat.
Prin urmare, sub acest aspect, Curtea a luat act că numitul D.I.N. nu a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 14 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava.
în ceea ce privește contestația la executare formulată în nume propriu de către numitul D.I.C., Curtea a constat că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, prin sentința penală nr. 14 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de către petentul D.I.N., împotriva rezoluției nr. 419/P/2009 din 28 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a rezoluției nr. 351/11/2/2010 din 18 august 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, intimată fiind D.C.D., iar în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de către petentul D.I.C., împotriva acelorași rezoluții. Prin aceeași sentință, s-a mai dispus, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea fiecărui petent să plătească statului câte 1.000 de lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a arătat că sentința penală sus-menționată, respectiv nr. 14 din 04 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori este definitivă.
Ca urmare a punerii în executare a sentinței menționate, Curtea de Apel Suceava, ca instanță de fond, prin Biroul executări penale a emis către petenți somații prin care li s-a pus în vedere ca în termen de 30 de zile de la primirea lor să se prezinte la instanță în vederea achitării de către fiecare dintre ei a sumei de 1.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 461 C. proc. pen., contestația împotriva executării unei hotărâri penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării. Ori, după cum se poate observa, motivele invocate de către contestatorul D.I.C., nu se încadrează în nici unul dintre motivele expres și limitativ prevăzute de textul legal anterior expus. Contestatorul este nemulțumit de dispoziția de obligare a sa la plata de cheltuieli judiciare către stat (pe care o consideră abuzivă) și tinde, pe calea unei contestații la executare, să obțină schimbarea unor dispoziții defavorabile dintr-o sentință penală definitivă. Practic, în cauza de față, contestația la executare formulată se vrea a fi o cale de atac împotriva dispozițiilor privind obligarea sa la cheltuieli judiciare către stat printr-o hotărâre penală definitivă. Or, această situație nu este permisă de Codul de procedură penală.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs contestatorii, criticând-o prin aceea că au fost privați de un grad de jurisdicție, hotărârea fiind definitivă.
Examinând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că recursurile declarate de contestatori sunt inadmisibile.
Se constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, contestatorul D.I.C. a formulat contestație la executare, în nume propriu și pentru numitul D.I.N., împotriva dispozițiilor de obligare a lor la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1.000 lei (fiecare) prin sentința penală nr. 14 din 04 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. în esență, contestatorul D.I.C. a arătat că, prin sentința amintită, în mod abuziv au fost obligați, atât el cât și fratele său, la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Contestația la executare este un mijloc jurisdicțional prin intermediul cărora se soluționează anumite incidente ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen.
Din examinarea contestației la executare, se constată că motivele invocate de contestatori nu se regăsesc între cele prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., iar pe de altă parte, Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții referitoare la posibilitatea formulării unei contestații la executare în ce privește cheltuielile judiciare, neputându-se aplica prin analogie dispozițiile art. 463 sau art. 464 C. proc. pen.
Prin urmare, contestația la executare formulată de contestatori este inadmisibilă, și în mod corect a fost respinsă ca atare, hotărârea pronunțată în cauză nefiind supusă vreunei căi de atac.
Potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
în cauză, contestatorii au declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Prin urmare, înalta Curte constată că recursurile declarate de contestatori sunt inadmisibile, iar în temeiul art. 3851pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respinse.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 2703/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2693/2012. Penal → |
---|