ICCJ. Decizia nr. 2629/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 13 august 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel București, secția I penală, printre altele, în baza art. 3002C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpaților M.F.D. și G.F.N.
A respins, ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul M.F.D., în cuantum de 100 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestora.
împotriva încheierii mai sus menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.F.D.
Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3002C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C. proc. pen.
Potrivit acestui text de lege, instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive.
De asemenea, conform alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune prin încheiere motivată, menținerea măsurii arestării preventive.
Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că prin actul de sesizare al instanței întocmit de procuror la data de 2 septembrie 2010, în dosar s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, printre alții, și a inculpatului M.F.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de omor deosebit de grav prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen., tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) și c) C. pen. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
în fapt, s-a reținut, în esență că, la data de 16 martie 2010, în jurul orei 19.00, inculpații M.F.D. și G.F.N. au pătruns, fără drept, în imobilul situat în municipiul București, str. Sergent Dumitru Dardiac, nr. 5, sector 2, aparținând numitei P.L.V., în scopul sustragerii de bunuri din locuință, ocazie cu care, fiind surprinși de victimă, au lovit-o pe aceasta, cu obiecte contondente provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.
Prin sentința penală nr. 648 din 19 septembrie 2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 174 - 176 lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul M.F.D. la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
în baza art. 65 alin. (2) C. pen. combinat cu art. 176 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a), c) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
în baza art. 65 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 4 (patru) ani după executarea pedepsei principale.
în baza art. 192 alin. (2) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.
în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul M.F.D., fiul lui N. și A., născut la data de 04 martie 1991 în București, studii 12 clase, necăsătorit, domiciliat în București, str. Agricultori, să execute pedeapsa cea mai grea de 20 (douăzeci) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară după executarea pedepsei principale.
în baza art. 85 C. pen. a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului M.F.D. prin sentința penală nr. 204 din 02 aprilie 2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, în dosar, definitivă prin neapelare, și conform art. 34, 35 C. pen. a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare cu pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin prezenta, astfel încât inculpatul M.F.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 20 (douăzeci) ani închisoare și 4 (patru) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II și lit. b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
A făcut aplicarea art. 71, 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a computat prevenția pentru inculpat de la 19 martie 2010 (data reținerii acestuia, ulterior dispunându-se arestarea sa prin încheierea Tribunalului București, secția a II-a penală din 20 martie 2010 dată în dosar) la zi (19 septembrie 2011) și, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații M.F.D. și G.F.N., cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, în vederea soluționării apelurilor declarate de inculpați.
Probele administrate în cauză și la care instanța de fond a făcut referire în hotărârea atacată relevă indicii temeinice în sensul art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și art. 681C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele prevăzute de legea penală, astfel cum au fost descrise în hotărârea apelată și reținute în sarcina inculpatului.
Totodată se constată că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite este închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
în analiza celei de-a doua condiții se are în vedere modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor presupus a fi fost comise de inculpat, gravitatea deosebită a acestora, urmarea produsă - decesul victimei, sentimentul de teamă și insecuritate pe care astfel de fapte îl generează în rândul societății civile, aspecte care denotă periculozitate și care justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, acesta prezentând și la acest moment un pericol social concret pentru ordinea publică.
Faptul că a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în cauză, chiar nedefinitivă, nu alterează prezumția de nevinovăție a inculpatului, limitarea libertății persoanei încadrându-se în dispozițiile legii fiind, totodată și în concordanță cu prevederile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (CEDO).
întrucât, temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, această măsură este necesar a fi menținută în continuare față de inculpat, pentru buna desfășurare a procesului penal.
înalta Curte apreciază că în cauză durata totală a arestării preventive până la acest moment nu poate fi apreciată a fiind excesivă și nu poate justifica punerea inculpatului în libertate, având în vedere natura și gravitatea deosebită a faptelor presupus a fi săvârșite de acesta.
Conform art. 5 paragraf 3 CEDO orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
CEDO, în jurisprudența sa a stabilit criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al arestării preventive, existența unor temeiuri relevante și suficiente pentru a justifica privarea de libertate și diligența specială în desfășurarea procedurii, arătând, totodată, că nu poate fi apreciat în abstract caracterul rezonabil al unei perioade de detenție, ci de la caz la caz.
Față de cele ce preced, se constată că termenul rezonabil al arestării preventive nu a fost depășit.
Având în vedere considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării preventive față de inculpat era legală și temeinică, înalta Curte în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2630/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2620/2012. Penal → |
|---|
