ICCJ. Decizia nr. 2721/2012. Penal

Prin sentința penală nr. 13 din data de 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Turda, în baza art. 403 alin. (3), Teza finală C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta I.E. împotriva sentinței penale nr. 9/2011, pronunțată de Judecătoria Turda.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuienta la plata în favoarea statului a sumei de 100 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin adresa nr. PP/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. XX/2011, a fost înaintată spre soluționare cererea formulată de revizuienta I.I. care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 9 din 19 ianuarie 2011 pronunțată de Judecătoria Turda, definitivă, prin care s-a dispus, în baza art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulate de revizuientă împotriva rezoluției din 15 iulie 2010 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, și a rezoluției din 19 august 2010 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda sub nr. 235/II/ 2/2010.

în motivarea cererii, revizuienta arată că este total nemulțumită de rezoluția din data de 15 iulie 2010 pronunțată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, și rezoluția din 19 august 2010 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda sub nr. 235/II/2/2010, care sunt greșite și abuzive. A arătat revizuienta că făptuitoarea P.E. s-a folosit de actele sale de proprietate și s-a intabulat, motiv pentru care ea a fost prejudiciată cu o suprafață de teren mai precis din suprafața de 8.344 m.p. instanțele i-au atribuit numai suprafața de 2.555 m.p. așa cum susține.

De altfel, în tot cuprinsul cererii de revizuire, care are forma unui memoriu, revizuientul critică soluția dată de procuror.

Cererea de revizuire a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. administrativ 818 din 15 martie 2011, iar ulterior a fost trimisă cererea de revizuire la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.

Odată cu adresa de înaintare a cererii de revizuire s-au depus la dosar concluziile formulate de această unitate de Parchet cu privire la cererea de revizuire, solicitându-se respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Revizuienta a mai depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri: copie adresa din 17 februarie 2011 a Guvernului României, copie adresa nr. YY/2011 a Consiliului Superior al Magistraturii, copie adresa nr. ZZ/2011 a Parlamentului României Camera Deputaților, copie cerere formulată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.

Examinând sentința penală nr. 9 din 19 ianuarie 2011 a cărei revizuire se solicită, instanța de fond a reținut că prin aceasta s-a soluționat plângerea formulată de revizuienta de față împotriva Rezoluției procurorului și a rezoluției nr. 235/II/2/2010, în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., fiind respinsă plângerea ca neîntemeiată.

Potrivit art. 393 C. proc. pen. s-a reținut că sunt supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, iar art. 394 C. proc. pen. prevede expres și limitativ cazurile de revizuire.

Având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei, pronunțându-se o soluție de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal.

Ori, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului, într-o astfel de plângere nu se rezolvă fondul cauzei, întrucât niciuna din soluțiile pe care judecătorul le poate pronunța nu implica stabilirea situației de fapt, a vinovatei și nu se pot finaliza prin condamnarea sau achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

în acest sens s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia XVII/2007 în secții unite, în soluționarea recursului în interesul legii, stabilind cu caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești, că cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen., este inadmisibilă.

Ca urmare, instanța de fond văzând că în cauză cererea de revizuire este formulată împotriva sentinței nr. 9/2011, pronunțată în temeiul art. 2781alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a constatat că, cererea de revizuire este inadmisibilă și a fost respinsă cu această mențiune.

în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată revizuienta la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

împotriva acestei sentințe revizuienta I.I. a declarat recurs prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței atacate și continuarea cercetărilor, cererea de recurs fiind înaintată Tribunalului Cluj.

Prin decizia penală nr. 559/R din 30 noiembrie 2011 Tribunalul Cluj și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Cluj, având în vedere prevederile art. 281pct. 3 C. proc. pen. raportat la art. 2781C. proc. pen., așa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 202/2010.

Prin decizia penală nr. 218/R/2012 din 8 februarie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienta I.I. împotriva sentinței penale nr. 13 din 14 septembrie 2011 a Judecătoriei Turda.

împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat recurs revizuienta I.I.

Recursul este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

în raport de dispozițiile art. 3851C. proc. pen. sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.

întrucât decizia penală nr. 218 din 8 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, este definitivă, recursul revizuientei I.I. împotriva acestei decizii urmează să fie respins ca inadmisibil, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) Teza a II-a C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta revizuientă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2721/2012. Penal