ICCJ. Decizia nr. 2730/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 80 din 25 noiembrie 2011 a Tribunalului pentru minori și familie Brașov a dispus:
în baza art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea inculpatului R.P.C. la pedeapsa închisorii de 15 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
în baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani.
în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (1) C. pen. a contopit pedepsele urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a) teza a II-a și lit. b), d), e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
în baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 9 ani închisoare aplicată inculpatului R.P.C. prin sentința penală nr. 132/S/2003 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală nr. 5164 din 12 noiembrie 2003 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție și a contopit restul neexecutat de 981 de zile cu pedeapsa rezultantă stabilită mai sus, de 15 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 16 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
în baza art. 357 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 71 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii din data de 05 ianuarie 2011 și perioada arestului preventiv din data de 31 martie 2011 până la zi.
în baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
în baza art. 1357 și urm C. civ. coroborat cu art. 14 și urm. C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească părții civile C.K., prin reprezentanți legali C.E. și C.C. suma de 6.337 RON despăgubiri civile și suma de 50.000 RON daune morale și a respins restul pretențiilor.
în baza art. 14 și urm. C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie B. suma de 1.143 RON, cheltuieli de spitalizare pentru partea civilă C.K., iar Spitalului Clinic Județean de Urgență B. suma de 287,28 RON cu același titlu.
în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 4.050 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt, în esență că inculpatul în data de 05 ianuarie 2011 a lipsit-o de libertate în mod ilegal pe partea vătămată minoră C.K. în vârstă de 14 ani, între orele 14:00-21:00, perioadă în care a supus-o la violențe fizice și a întreținut un raport sexual normal cu aceasta, în urma căruia i-a produs deflorarea, rămânând și însărcinată, iar ca urmare a agresiunilor fizice suferite, partea vătămată a avut nevoie de 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Această situație de fapt a fost reținută în baza următorului probatoriu administrat în cauză, din coroborarea declarației părții civile, cu declarațiile martorilor A.A.M.S., G.M., T.M., P.T.E., T.H.L., C.E., F.G., T.A., declarațiile reprezentaților părții civile C.E. și C.C., proces-verbal de cercetare la fața locului, respectiv locuința inculpatului, dosar urmărire penală, declarația martorului asistent M.V., dosar urmărire penală, proces-verbal de verificare a agendei telefonice a martorei A., dosar urmărire penală reclamația reprezentantului legal al părții civile privind dispariția acesteia, dosar urmărire penală, proces-verbal de investigații privind dispariția minorei C.K., dosar urmărire, minută medicală privind leziunile prezentate de partea civilă C.K., dosar urmărire, raportul de expertiză medico-legală din 06 ianuarie 2011 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală B. din care rezultă că partea vătămată prezenta leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur ce pot data din 05 ianuarie 2011 și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar la nivelul organului genital prezenta o deflorare recentă ce poate data din data de 05 ianuarie 2011, raportul de expertiză biocriminalistică din 22 martie 2011 emis de Inspectoratul General al Poliției Române București în urma analizei genetice a urmelor biologice și probelor biologice de referință recoltate de la partea vătămată C.K. și de la inculpatul R.P.C., dosar urmărire, corespondență SC C. SA, și SC O.R., dosar urmărire penală.
în drept, instanța a apreciat că acțiunile inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. respectiv art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate, s-a ținut seama de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv de limitele speciale ale pedepselor, de gravitatea faptelor, de împrejurările comiterii faptelor, de persoana inculpatului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
S-a reținut că faptele de viol și lipsire de libertate în mod ilegal sunt de o gravitate deosebită, aspect care rezultă în primul rând din faptul că legiuitorul a prevăzut limite minime și maxime foarte ridicate pentru infracțiunile respective, apoi s-a avut în vedere faptul că victima era minoră, la data săvârșirii faptei având vârsta de numai 14 ani și deși inculpatul a arătat că a crezut că este mult mai mare, acest aspect este contrazis de statura părții civile și fizionomia feței care îi trădează vârsta, aceste elemente putând fi constatate de instanță prin propriile simțuri, urmare a prezentării părții civile în cursul procesului, dar și din fotografia depusă la dosarul de urmărirea penală.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a ținut de asemenea seama de circumstanțele inculpatului și a observat că acesta este potrivit fișei de cazier judiciar aflată la dosarul de urmărire penală recidivist postcondamnatoriu.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov și inculpatul R.P.C.
Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov a criticat soluția pentru netemeinicie în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, a apreciat că pedepsele acordate de prima instanță nu respectă dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), împrejurare față de care a solicitat majorarea pedepselor și aplicarea unui spor în concurs și unui spor de recidivă.
Suplimentar, a solicitat să se facă aplicarea art. 3, 4 alin. (1) lit. b) și 7 din Legea nr. 76/2008, cu referire la pct. 11 și 13 din Anexa 1, privind prelevarea probelor biologice, având în vedere infracțiunea reținută în sarcina inculpatului.
Inculpatul R.P.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea agravantei săvârșirii faptei asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani.
A mai solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de viol întrucât a existat acordul părții vătămate pentru întreținerea raportului sexual.
Cu privire la infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal, inculpatul a arătat că instanța nu a precizat care dintre agravante ar fi aplicabilă în cauză, ceea ce i-a încălcat dreptul la apărare și atrage soluția desființării cu trimitere spre rejudecare.
A mai arătat că întrucât această infracțiune este absorbită de infracțiunea de viol se impune achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul a criticat și modul de soluționare a acțiunii civile, arătând că a fost obligat la plata unor cheltuieli fără legătură cu cauza, acesta fiind de acord doar cu cheltuielilor legate de efectuarea avortului făcut de parte civilă.
în subsidiar, inculpatul a solicitat să se rețină atitudinea provocatoare a părții vătămate și să se aplice o pedeapsă orientată sub limita minimului special prevăzut de lege, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.
Prin decizia penală nr. 50/Ap din 18 aprilie 2012 Curtea de Apel Brașov a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov împotriva sentinței penale nr. 80 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul pentru minori și familie Brașov, pe care a desființat-o în ceea ce privește omisiunea aplicării art. 7 din Legea nr. 76/2008 față de inculpatul R.P.C. și rejudecând în aceste limite:
I. în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul R.P.C. la eliberarea din penitenciar, fără nicio altă notificare prealabilă.
A informat condamnatul că probele biologice ce vor fi recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
A menținut, măsura arestării preventive a acestuia și celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
II. A respins apelul declarat de inculpatul R.P.C. împotriva aceleiași sentințe.
A obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare.
Instanța de apel pentru a pronunța această hotărâre a reținut, în esență următoarele:
în ceea ce privește apelul promovat de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, a constatat că nu se impune majorarea pedepselor aplicate, acestea fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor comise, modalității concrete de comitere, dar și persoanei inculpatului, acestea situându-se spre mediul limitei minime și maxime prevăzut de lege pentru infracțiunile comise, pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare fiind suficientă și de natură să conducă la reeducarea inculpatului și la realizarea scopului de prevenție generală pe care îl are sancțiunea penală.
întemeiat s-a apreciat ca fiind întemeiat motivul suplimentar invocat de parchet referitor la neaplicarea art. 7 din Legea nr. 76/2008, întrucât prin sentința primei instanțe s-a omis aplicarea art. 7 din legea menționată față de inculpat.
Referitor la apelul inculpatului instanța de apel a reținut că prima instanță a precizat cu acuratețe care este varianta normativă a infracțiunii de lipsire de liberate în mod ilegal aplicabilă în cauză fiind vorba de alin. (2) al art. 189 C. pen., nefiind necesar a se preciza care din împrejurările enumerate este incidență, fiind vorba de o partea vătămată minoră.
Mai mult s-a reținut că și în situația în care instanța nu ar fi precizat care împrejurare dintre cele enumerate ar fi incidență, aceasta nu ar atrage desființarea cu trimitere spre rejudecare, deoarece prin chiar actul de sesizare al instanței a fost reținută infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) C. pen., astfel că nu se poate susține că inculpatul nu a știut acuzația ce i s-a adus și astfel nu a fost în măsură să-și formuleze o apărare eficientă.
în ceea ce privește solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. și înlăturarea agravantei comiterii infracțiunii asupra unei persoane care nu a împlinit 15 ani, instanța a constatat că este lipsită de fundament întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă contrariul.
S-a mai reținut că este dovedit că inculpatul a exercitat multiple acte de violență asupra părții vătămate astfel că apărarea inculpatului în sensul că partea vătămată și-a dat acordul la întreținerea raportului sexual este neîntemeiată, în acest sens fiind toate probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în fața instanței cu excepția audierii martorei A.A.M.S. care nu a putut fi audiată întrucât nu se afla în țară. Că nu a existat acordul părții vătămate, este confirmat și de raportul întocmit de psihologii din cadrul Compartimentului de Consiliere și Intervenție în situație de abuz ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, ce a confirmat dificultăți de concentrare, somn agitat și sistematic recurent, stări depresive însoțite de corelare reactive, comunicare nonverbală elocventă, egocentrism cu nucleul ideației de doliu și pierdere, ceea ce reprezintă markeri de tip posttraumatic.
Mai mult s-a reținut că nu este de neglijat nici împrejurarea că partea vătămată a fost obligată la efectuarea unui avort terapeutic, fiind vorba atât de vârsta fragedă a acesteia, dar și de faptul că sarcina a rezultat în urma unui viol, dar și împrejurarea că partea vătămată fusese virgină, actul medico-legal confirmând deflorarea recentă.
Totodată s-a reținut că lipsa stabilirii cu precizie a intervalului orar nu poate conduce la inexistența infracțiunii de viol sau a celei de lipsire de liberate în mod ilegal, fiind clar stabilit că partea civilă C.K. a terminat orele în jurul orelor 14:00 și în jurul acestei ore a plecat cu martora A., reclamația a fost depusă de tatăl părții vătămate în jurul orelor 17:00, oră de la care a început căutarea acesteia.
De altfel, s-a reținut că această apărare a inculpatului, confirmă că infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal s-a prelungit în timp peste intervalul necesar violului, astfel că această infracțiune și-a redobândit autonomia, ceea ce determină concursul de infracțiuni, dat fiind faptul că absorbția acestei infracțiuni operează strict pentru intervalul de timp aferent consumării raportului sexual.
în ceea ce privește susținerea inculpatului de reținere a atitudinii părții vătămate, instanța de apel a arătat că legea penală exclude provocarea în cazul infracțiunii de viol chiar dacă partea vătămată ar fi dansat provocator, dezbrăcată sau ar fi exercitat alte asemenea activități. S-a precizat că infracțiunea de viol există chiar dacă partea vătămată ar fi fost prostituată, deoarece legea penală ocrotește libertate sexuală a oricărei persoane și nu are relevanță că aceasta ar fi sau nu o persoană cu moravuri ușoare sau, așa cum a precizat inculpatul, ar fi dorit să devină "dansatoare la bară".
De asemenea Curtea de Apel Brașov referitor la susținerea inculpatului cum că partea vătămată ar fi venit de bună voie în locuința sa și a consumat alcool și suc, a apreciat că nu poate fi reținută în sensul existenței acordului acesteia la raportul sexual, deoarece a fost ademenită de martora A., la solicitarea inculpatului, partea vătămată având o vârstă fragedă, fiind credulă și naivă, este posibil să fi consumat băuturi alcoolice, dar aceasta nu înseamnă că a acceptat întreținerea raportului sexual cu inculpatul, ci, dimpotrivă, demonstrează modul josnic în care inculpatul a înțeles să deruleze activitatea infracțională, profitând de naivitatea părții vătămate.
Cu privire la solicitarea inculpatului în sensul reținerii de circumstanțe atenuante instanța a constatat că în cauză nu există împrejurări care să poată fi valorificate ca având asemenea valență, inculpatul nu a recunoscut faptele, nu a manifestat regret față de suferința părții vătămate, ba mai mult, a încercat să arunce toată vina asupra acesteia, arătând că a avut o atitudine provocatoare și uitând că este vorba de un copil ce nu împlinise la acea dată vârsta de 15 ani, că este recidivist, că nu a depus diligente pentru acoperirea prejudiciului produs.
Cu privire la modul de soluționare a acțiunii civile, instanța de apel a constatat că aceasta a fost corect soluționată, despăgubirile acordate părților civile fiind corecte și conforme principiului justei reparații a prejudiciului produs prin fapta inculpatului.
De asemenea s-a arătat că prin faptele sale inculpatul i-a produs părții civile o traumă nu numai fizică, ci și psihică prin faptul că a supus-o la agresiuni fizice, la un raport sexual împotriva voinței ei, partea civilă, care este un copil de 14 ani, fiind nevoită să suporte și repercusiunile apărute ulterior acestor fapte, respectiv să se supună la un avort ca urmare a faptului că în urma raportului sexual întreținut cu inculpatul a rămas însărcinată.
Pentru toate acestea s-a apreciat că inculpatul trebuie să fie obligat la o reparație echitabilă care nu este de natură să înlăture aceste suferințe, ci doar să le atenueze. în acest sens, s-a avut în vedere că la dosar s-au depus acte medicale din care rezultă că și în prezent, partea civilă prezintă diferite tulburări anxioase reactive, fiind supusă unei medicații adecvate.
Astfel fiind, s-a reținut că sumele de 6.337 RON despăgubiri civile și suma de 50.000 RON daune morale, apar pe deplin justificate și acest motiv de apel al inculpatului apare ca fiind lipsit de substanță.
împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov solicitând casarea hotărârii atacate, individualizarea pedepselor în sensul majorării acestora și inculpatul R.P.C. solicitând, în principal invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen. admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât s-a omis audierea martorului A.A.M. martor important în dezlegarea pricinii. în subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen. și rejudecând, a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa intenției pentru infracțiunea de viol și în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal întrucât fapta nu există.
Recursul sunt nefondate.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că în mod corect s-au reținut faptele și vinovăția inculpatului, s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță cu probele administrate în cauză.
Cu privire la criticile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, înalta Curte apreciază că nu sunt întemeiate, în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte reține că, prin hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că în cauză s-a făcut o justă evaluare a criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ținându-se seama atât de gradul de pericol social al faptelor comise, de vârsta părții vătămate, modalitatea de săvârșire a faptelor și consecințele acestora, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a săvârșit faptele în stare de recidivă postcondamnatorie așa încât pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii fiind aptă să asigure îndeplinirea funcțiilor sancțiunii penale prev. de art. 52 C. pen. neimpunându-se majorarea acesteia.
în consecință, față de toate aceste considerente înalta Curte apreciază că pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare aplicată a fost just individualizată, atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare.
Examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate de inculpatul R.P.C., prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859pct. 10 și 18 C. proc. pen., înalta Curte apreciază recursul declarat de acesta ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
în ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., inculpatul susține că instanțele nu au procedat la audierea martorului A.A.M., martor important în dezlegarea pricinii motivat de faptul că nu s-a cunoscut adresa acestuia pentru a putea fi citat și pe cale de consecință a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare.
înalta Curte în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, constată că instanța de apel în mod corect a respins încuviințarea probei audierii martorului solicitat întrucât inculpatul nu a fost în măsură să indice adresa acestuia care se află în străinătate pentru a putea fi audiat prin videoconferință.
De altfel față de acest martor instanța de fond a făcut aplicarea dispoz. art. 327 alin. (3) C. proc. pen.
De asemenea, nu există niciun motiv pentru a se putea considera că martora și-ar schimba declarațiile date în cursul urmăririi penale, în condițiile în care această martoră era prietena fratelui inculpatului.
Ca urmare, înalta Curte constată că, în cauza, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 C. proc. pen.
Referitor la pct. 18 al art. 3859alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru lipsa intenției pentru infracțiunea de viol și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
înalta Curte, constată că, instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și că în apel s-a dat o corectă încadrare juridică.
Astfel, din întreg materialul probator administrat în cauză, se confirmă fără dubiu faptul că inculpatul a întreținut relații sexuale prin constrângere cu minora C.K. în vârstă de 14 ani, folosind violența fizică, cauzându-i acesteia leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, perioadă în care a fost lipsită de libertate în mod ilegal, în intervalul orar 14:30-21:00 - întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. respectiv art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.
în mod corect instanțele au reținut că din probele administrate în cauză reiese că inculpatul cunoștea exact vârsta părții vătămate respectiv, martora A.A.M.S. a arătat în declarația de la dosarul de urmărire penală a declarat următoarele: "inculpatul R.P.C. mi-a spus, văzând că sunt apropiată de partea vătămată să o rog să se întâlnească la un suc cu el (...) eu în cursul lunii decembrie 2010, i-am spus părții vătămate de intenția lui R.P.C. de a o cunoaște, iar ea a fost de acord", iar partea vătămată a fost așteptată la școală de martoră, care a și scos-o din clasă în timpul orei de geografie, astfel încât martora cunoștea exact vârsta acesteia, pe cale de consecință și inculpatul cunoștea vârsta acesteia.
Nu poate fi reținută susținerea inculpatului în sensul că partea vătămată arăta de o vârstă mai mare de 14 ani, întrucât instanța a putut constata în mod direct urmare a prezentării părții civile în cursul procesului, dar și din fotografia depusă la dosar că statura acesteia și fizionomia feței îi confirmă vârsta care și la acest moment este a unui copil.
De asemenea nu este probată apărarea inculpatului cum că partea vătămată și-a dat acordul cu privire la întreținerea raportului sexual întrucât din depozițiile martorilor audiați în cauză (martora A. a arătat că a plecat cu fratele inculpatului pentru puțin timp și a lăsat-o pe K. cu inculpatul, iar când a revenit arată că "am găsit-o pe K. plângând pentru că fusese bătută de R.C. deoarece îi pretinsese să întrețină cu ea raport sexual, iar ea a refuzat") și din actele medico-legale (raportul de expertiză medico-legală din 06 ianuarie 2011 eliberat de Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov din care rezultă că partea civilă prezenta la data examinării leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur ce pot data din 05 ianuarie 2011 și care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, iar la nivelul organului genital prezenta o deflorare recentă ce poate data din data de 05 ianuarie 2011 și cu raportul de expertiză biocriminalistică din 22 martie 2011 emis de Inspectoratul General al Poliției Române București în urma analizei genetice a urmelor biologice și probelor biologice de referință recoltate de la partea civilă C.K. și de la inculpatul R.P.C., declarația martorului G.M. etc.) rezultă că acesta a exercitat multiple acte de violență asupra părții vătămate.
Mai mult martora A. a fost contactată de inculpat și condusă la un avocat, unde i-a cerut să spună că de fapt el se cunoștea cu partea civilă, că vorbea cu aceasta la telefon și s-a trezit cu ea acasă însoțită de martoră, că el nu a bătut-o și că se sărutau și se îmbrățișau, iar la momentul despărțirii, partea civilă l-a sărutat și i-a spus că se vor mai auzi la telefon, martora arătând că așa i-a spus avocatului, dar lucrurile au stat cum a declarat în fața procurorului.
Față de toate acestea, înalta Curte apreciază că hotărârea recurată este conformă cu probele de vinovăție administrate, astfel că nu subzistă grava eroare de fapt invocată în recurs.
Așa fiind, critica întemeiată pe dispozițiile art. 3859pct. 18 C. proc. pen. este nefondată.
Neexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de inculpatul R.P.C. împotriva deciziei penale nr. 50/Ap din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respinse, ca nefondate, în baza art. 38513 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în temeiul art. 38517 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.P.C. durata reținerii din 5 ianuarie 2011 și durata arestării preventive de la 31 martie 2011 la 10 septembrie 2012.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2741/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2732/2012. Penal → |
|---|
