ICCJ. Decizia nr. 2669/2012. Penal
Comentarii |
|
I. Prin sentința penală nr. 311 din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Prahova, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., inculpatul I.M.C., a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și conform art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 53 alin. (2) C. pen., la pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durata de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din octombrie 2005.
în baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 416 din 05 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 553 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova, s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa anterior indicată - respectiv 3 ani închisoare - în final inculpatul I.M.C. având de executat pedeapsa totală de 5 ani închisoare și conform art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 53 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din octombrie 2005.
în temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) Teza a-II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998,art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F. București suma de 127.922 RON despăgubiri civile, precum și plata obligațiilor fiscale aferente acestei sume, calculate de la data exigibilității și până la achitarea integrală.
S-a luat act că inculpatul nu a deținut bunuri de natură a se institui măsuri asiguratorii conform art. 11 din Legea nr. 241/2005.
în baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 450 RON, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 2793/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.M.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 83 C. pen., constând în aceea că, în calitate de asociat și administrator în fapt al SC T. SRL, în luna octombrie 2005, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat achiziționarea cantității de 42.900 kg produs petrolier și nici nu a făcut dovada destinației finale a acestuia, fapta sa ducând la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 87.502 RON.
De asemenea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de I.M.C., și față de M.M.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 și 290 C. pen.
Prin același rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu privire la făptuitorii I.M.C. și M.M.S., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.
în actul de sesizare s-a reținut că, la data de 18 aprilie 2006 Garda Financiară Prahova a sesizat Parchetul că, în urma controlului efectuat, pentru producția de uleiuri minerale la SC D.P.I. SRL Ploiești, societate având calitatea de antrepozit fiscal, au constat că acesta a livrat către SC T. SRL Ploiești cantitatea de 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură, marfă neachitată. Verificând sub acest aspect SC T. SRL Ploiești au constatat că societatea nu funcționează la sediul declarat - Ploiești, strada R., nu au putut lua legătura cu reprezentanți legali, fiind în imposibilitatea verificărilor înregistrării în evidența contabilă a SC T. SRL Ploiești. De asemenea, organele fiscale au apreciat că există suspiciunea substituirii produselor petroliere și utilizarea lor drept carburant, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 289 și art. 290 C. pen.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești a reținut această situație de fapt pe baza următoarelor probatorii administrate în faza de urmărire penală, respectiv: procesul verbal întocmit de organele de poliție, procesul verbal din 14 martie 2007 încheiat de D.G.F.P. Prahova și Activitatea de Control Fiscal, adresa din 14 martie 12006 a D.G.F.P. Prahova, informații comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, privind SC T. SRL Ploiești, adresa din 10 august 2009 emisă de A.F.P. Ploiești, adresa din 31 august 2009 a Gărzii Financiare Prahova, adresa din 04 august 2009 și anexe, emisă de Editura L.C. SRL Ploiești, adresa din 12 august 2009 emisă de I.P.J. Prahova, Serviciul criminalistic compartimentul expertize și constatări tehnico științifice, declarațiile inculpatului.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut pe baza acestora următoarea situație de fapt:
La data de 18 aprilie 2006 Garda Financiară Prahova a sesizat Parchetul că, în urma controlului efectuat, pentru producția de uleiuri minerale la SC D.P.I. SRL Ploiești, societate având calitatea de antrepozit fiscal, au constat că acesta a livrat către SC T. SRL Ploiești cantitatea de 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură, marfă neachitată. Verificând sub acest aspect SC T. SRL Ploiești au constatat că societatea nu funcționează la sediul declarat - Ploiești, strada R., nu au putut lua legătura cu reprezentanți legali, fiind în imposibilitatea verificărilor înregistrării în evidența contabilă a SC T. SRL Ploiești. De asemenea, organele fiscale au apreciat că există suspiciunea substituirii produselor petroliere și utilizarea lor drept carburant, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și art. 289 și art. 290 C. pen.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, la data de 07 septembrie 2005 a fost înscrisă în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Prahova, mențiuni referitoare la cesiunea pe părți sociale, modificarea asociaților și a administratorilor SC T. SRL Ploiești, rezultând că, de la acea dată în societatea sus menționată erau asociații M.M.S., cu o cotă de participare de 80% și I.M.C. cu o cotă de participare de 20%, administrator fiind numit asociatul M.M.S.
Fiind audiați, atât M.M.S. cât și I.M.C. la data de 23 ianuarie 2007 respectiv 24 ianuarie 2007 a rezultat că în fapt cel care se ocupa de activitatea societății era I.M.C., celălalt M.M.S. figurând cu calitatea de administrator doar scriptic. Față de această situație, cu privire la art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, față de făptuitorul M.M.S. cauza s-a disjuns și nu s-a dispus începerea urmăririi penale
Pe baza probelor administrate în cauză s-a reținut că în luna octombrie 2005 SC T. SRL Ploiești s-a aprovizionat de la SC D.P.I. SRL Ploiești cu 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură conform facturilor fiscale din 10 octombrie 2005 și din 14 octombrie 2005, facturile fiind semnate la rubrica "date privind expediția" de 2 persoane conducători auto, care nu au putut fi identificate. Facturile menționate poartă amprenta ștampilei societății.
Potrivit procesului verbal din data de 14 martie 2007 întocmit de D.G.F.P. Prahova activitatea de control fiscal cu ocazia controlului privind modul de stabilire, declarare și virare a obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat al Statului, la SC T. SRL Ploiești, rețin că societatea nu a fost identificată la sediul social declarat, nu a depus declarații și deconturi de TVA aferente obligațiilor fiscale stabilite de plată către bugetul consolidat al statului.
Administratorul nu a prezentat documente justificative din care să rezulte destinația finală a produselor petroliere achiziționate de la SC D.P.I. SRL Ploiești, motiv pentru care în mod legal organele fiscale, în temeiul disp. art. 175 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 - în vigoare la data faptei, care prevede că "orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept carburant sau ca aditiv, ori pentru a crește volumul final al carburanților este impozitat drept carburant: nivelul accizei va fi cel prevăzut pentru benzina fără plumb în sensul că a aplicat acciza cu valoarea cea mai mare, la nivelul benzinei fără plumb, destinația finală produsului petrolier achiziționat fiind schimbată".
Urmare a acestui control fiscal a rezultat că inculpatul I.M.C. nu a putut prezenta documente justificative din care să rezulte destinația finală a acestui produs în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 87.502 RON reprezentând 73.279 RON accize, 14.086 RON TVA și 137 RON impozit pe profit.
Fiind audiat în fața organului de urmărire penală, inculpatul I.M.C. a recunoscut că s-a aprovizionat cu păcură de la SC D.P.I. SRL Ploiești, că după cumpărare a vândut-o și că operațiunea nu a fost înregistrată nefiind stabilit cui aparține această atribuție.
Deși a fost citat legal, inclusiv cu mandat de aducere, inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a fi audiat sau a solicita alte probatorii. Din verificările efectuate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, rezultă că firma SC T. SRL Ploiești, a fost radiată.
în raport de toate aceste considerente, Tribunalul a reținut că faptele inculpatului I.M.C., care în calitate de asociat și administrator în fapt al SC T. SRL Ploiești, în luna octombrie 2005, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat achiziționarea cantității de 42.900 kg produs petrolier și nici nu a făcut dovada destinației finale a acestuia, fapta sa ducând la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 87.502 RON, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul. La stabilirea cuantumului pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere atât modul de comitere a faptei, valoarea prejudiciului produs prin infracțiune, atitudinea inculpatului dar și antecedența penală a acestuia conform fișei de cazier judiciar.
în acest ultim context, Tribunalul, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. a revocat suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 416 din 05 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 553 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova, și a adăugat această perioadă la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, și conf. art. 65 alin. (2) C. pen. rap. la art. 53 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prev. de art. 64 lit. c) C. pen. pe o durată de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă din octombrie 2005.
Cu privire la modul de executare a pedepsei, Tribunalul, față de considerentele sus enunțate a apreciat că numai o pedeapsă privativă de libertate poate conduce la atingerea scopurilor enunțate în art. 52 C. pen. în special cel al prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. Pe durata executării pedepsei principale cu închisoarea, în temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), Teza a-II-a, b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei, urmând a înlătura interzicerea celorlalte drepturi prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) așa cum s-a statuat prin decizia nr. 74 din 5 noiembrie 2007 a secțiilor unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost valorificată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această materie.
Având în vedre că prin activitatea sa infracțională s-a creat un prejudiciu, Tribunalul, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998,art. 999 C. civ., a obligat inculpatul să plătească părții civile A.N.A.F. București suma de 127.922 RON despăgubiri civile, precum și plata obligațiilor fiscale aferente acestei sume, calculate de la data exigibilității și până la achitarea integrală.
Din verificările efectuate în dosarul cauzei, a rezultat că inculpatul nu a deținut bunuri de natură a se institui măsuri asiguratorii conform art. 11 din Legea nr. 241/2005.
II. împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul I.M.C. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând, în esență că, în mod greșit prima instanță a dispus condamnarea sa, fără a se administra în totalitate probatoriile concludente și utile din care să rezulte fără dubiu vinovăția sa și în plus, realizându-se o greșită apreciere și interpretare a probelor deja administrate, neefectuându-se o expertiză judiciară pentru stabilirea calității produsului petrolier comercializat.
în apărare, inculpatul a solicitat în apel completarea probatoriilor cu efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului său și deci, a răspunderii sale penale, susținând că acesta este afectat de o afecțiune psihică ireversibilă ce a determinat încadrarea sa în categoria persoanelor cu handicap, potrivit certificatului eliberat la 10 mai 2010 de Consiliul Județean Prahova și prelungit cu încă un an, potrivit certificatului eliberat de aceeași instituție la 11 mai 2011.
în sprijinul susținerilor sale, apelantul inculpat a depus copia celor două certificate, precum și o serie de acte medicale constând în referate medicale, bilete de ieșire din spital, foi de observație și scrisori medicale, eliberate de unități spitalicești, în principal de Spitalul de Psihiatrie V.C., județ Prahova.
Raportat la aceste înscrisuri noi, depuse în apel, inculpatul apelant a solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili existența sau inexistența discernământului său, având în vedere diagnosticul medical de schizofrenie.
La termenul de judecată din 06 martie 2012, Curtea a respins ca inutilă cauzei efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice având ca obiectiv stabilirea discernământului inculpatului, apreciind că o atare expertiză nu este obligatorie întrucât nu ne aflăm în câmpul de aplicare al art. 117 C. pen., instanța de judecată neavând îndoială asupra stării psihice a inculpatului la momentul comiterii infracțiunii deduse judecății.
Din acest punct de vedere, s-a observat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni consumate în cursul lunii octombrie 2005, iar actele medicale depuse de apelantul-inculpat datează din anii 2006 - 2011, prima internare a inculpatului într-o unitate spitalicească cu profil psihiatric având loc în anul 2008, potrivit biletului de ieșire din spital aflat la dosar, iar anterior acestui moment, în anul 2006 inculpatul având doar un bilet de trimitere pentru internare în cadrul unei astfel de unități spitalicești, fără a se confirma însă internarea.
Oricum, niciunul dintre actele medicale depuse de către apelantul inculpat în calea devolutivă de atac nu face referire la perioada anterioară sau concomitentă consumării infracțiunii deduse judecății, ci doar la o perioadă net ulterioară, așa încât nu există elemente certe pentru a se crea un dubiu asupra stării psihice a inculpatului apelant în raport de momentul consumativ al infracțiunii.
Pe fondul cauzei, apelantul a susținut că nu există probe certe și indubitabile privind vinovăția sa, existând un dubiu care îi profită atâta vreme cât a pierdut ștampila societății, iar în ceea ce privește produsul petrolier comercializat, nu s-a dispus efectuarea unei expertize pentru determinarea calitativă a acestuia.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., precum și exonerarea sa de plata despăgubirilor civile.
Curtea, examinând sentința apelată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și în limitele impuse de art. 372 și art. 373 C. proc. pen., a constatat că apelul este nefondat, după cum s-a arătat în continuare:
Instanța de fond a reținut în mod corect și complet situația de fapt și a realizat o justă interpretare și apreciere a mijloacelor de probă administrate în cele două faze ale procesului penal, din care a rezultat atât existența faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cât și săvârșirea acestora cu vinovăție în forma cerută de lege, de către inculpatul-apelant.
Au fost avute astfel în vedere: adresele eliberate de Oficiul Național al Registrului Comerțului referitor la societatea comercială administrată de inculpat, adresele eliberate de A.N.A.F. - D.G.F.P. Prahova și respectiv de Garda Financiară Prahova, referatul întocmit la 31 martie 2006 de Garda Financiară - Comisariatul Regional Prahova, însoțit de facturile fiscale și certificatul eliberat de Oficiul Registrului Comerțului Prahova, invitațiile transmise în anul 2006 de către Garda Financiară Prahova în vederea efectuării controalelor de către această instituție, nota explicativă a martorului L.V., procesul verbal încheiat la 14 martie 2007 de către D.G.F.P. Prahova - activitatea de control fiscal, declarațiile martorilor L.V., M.M.S. și B.E., declarațiile inculpatului I.M.C., date în cursul urmăririi penale, fișa de cazier judiciar a acestuia.
în cursul judecății în prima instanță, inculpatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat, deși a fost în mod legal citat la domiciliul cunoscut, precum și în conformitate cu disp. art. 177 C. proc. pen.
Audierea inculpatului cu privire la învinuirea ce i s-a adus a avut loc în apel, la termenul de judecată din 19 ianuarie 2012, când inculpatul nu a declarat aspecte relevante privitoare la situația de fapt sau la vinovăția sa, termen la care, așa cum s-a arătat mai sus, s-a solicitat completarea probelor în apel.
Pe baza acestor mijloace de probă, în mod corect s-a reținut și a rezultat că, în cursul lunii octombrie 2005, în calitate de asociat și administrator de fapt al SC T. SRL Ploiesti, inculpatul I.M.C., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu a înregistrat achiziționarea cantității de 42.900 kg produs petrolier și nici nu a făcut dovada destinației finale a acestuia, fapta sa ducând la prejudicierea bugetului consolidat al statului cu suma de 87.502 RON, compusă din 73.279 RON accize, 14.086 RON TVA și 137 RON impozit pe profit.
Această faptă, în drept, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
în cursul judecății în fond, partea civilă a exercitat acțiune civilă în procesul penal pentru suma de 127.922 RON despăgubiri civile incluzând prejudiciu neacoperit, plus obligațiile fiscale accesorii, potrivit C. proc. fisc., calculate de la data când obligația a devenit scadentă și până la executarea integrală a plății.
în ceea ce privește situația de fapt, Curtea a observat că, în mod judicios prima instanță a reținut că, în cursul lunii octombrie 2005, societatea comercială administrată de inculpat s-a aprovizionat de la o altă societate comercială cu produse petroliere tip păcură, iar cu ocazia controlului fiscal privind modul de stabilire, declarare și virare a obligațiilor fiscale către stat, s-a constatat că societatea administrată de inculpat nu a fost identificată la sediul social declarat, nu a depus declarații și deconturi de TVA, iar administratorul nu a prezentat documente justificative din care să rezulte destinația finală a produsului petrolier pe care l-a achiziționat.
în cursul urmăririi penale, prin declarația de la dosarul de urmărire penală, inculpatul a recunoscut achiziționarea produsului petrolier în cursul lunii octombrie 2005, prin intermediul a 3 facturi fiscale pe care însă nu le-a înregistrat în evidența contabilă, apreciind că acest lucru nu intră în atribuțiile sale, având în vedere faptul că nu fusese realizată defalcarea atribuțiunilor între el și celălalt asociat M.M.S., inculpatul declarând că ulterior a pierdut facturile în cauză, precum și ștampila dar și actul constitutiv și certificatul de înmatriculare al societății.
în legătură cu această apărare formulată de inculpat în apel, referitoare la pierderea documentelor constitutive și a ștampilei societății, Curtea observă că această pierdere a fost declarată la 17 noiembrie 2005, când a fost publicată într-un ziar local din Ploiești, așa cum rezultă din factura aflată la dosarul de urmărire penală.
însă, câtă vreme pierderea a survenit la o lună de la data la care operațiunea comercială a avut loc, fără a fi însă înregistrată în contabilitate, Curtea a apreciat că această declarare a pierderii s-a făcut clar pur formal, doar pentru a se crea în mod artificial o apărare aparent viabilă, atâta vreme cât pierderea documentelor constitutive și contabile nu a fost anunțată organelor fiscale competente.
Astfel, din adresa de la dosarul de urmărire penală, eliberată de A.N.A.F., a rezultat că la dosarul fiscal al societății comerciale administrate de inculpat nu a fost depus nici un înscris în care să rezulte pierderea actelor constitutive, a facturilor și a ștampilelor în perioada octombrie 2005 - decembrie 2005.
în plus, inculpatul a recunoscut că a desfășurat singur operațiuni comerciale, fără știința celuilalt asociat și că nu a condus evidența contabilă, nu a comunicat veniturile către organele fiscale și nici nu a plătit taxele și impozitele pentru activitățile desfășurate.
De asemenea, potrivit procesului verbal de la 14 martie 2007, întocmit de D.G.F.P. Prahova, activitatea de control fiscal s-a stabilit că SC T. SRL a desfășurat activități comerciale fără a fi organizată o evidență contabilă, iar din verificarea încrucișată efectuată la societatea de la care s-a achiziționat produsul petrolier, s-a stabilit că există o suspiciune privitoare la substituirea produsului petrolier deoarece, potrivit art. 175 alin. (4) C. fisc., orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept carburant sau aditiv ori pentru a crește volumul final al carburanților, este impozitat drept carburant, nivelul accizei fiind cel prevăzut pentru benzina cu plumb.
S-a mai concluzionat că, la verificarea efectuată, respectiva societate nu a făcut dovada că ar avea salariați angajați cu contract de muncă și de asemenea, s-a stabilit că societatea nu funcționează la sediul declarat, iar la cele 3 invitații transmise reprezentanților societății, niciunul dintre aceștia nu s-a prezentat la direcția finanțelor, ne mai putând fi identificați.
Raportat la cele expuse mai sus, Curtea a constatat că nu poate fi primită apărarea inculpatului în sensul că, operațiunea comercială de achiziționare a produsului petrolier, derulată prin 3 acte de achiziție, în cursul lunii octombrie 2005, nu ar fi fost înregistrate în contabilitate datorită pierderilor facturilor fiscale constatatoare, a ștampilei și a documentelor constitutive ale societății.
Aceasta deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, această pierdere nu a fost declarată organelor fiscale competente nici până la această dată.
Pe de altă parte, nu este viabilă nici critica inculpatului privitoare la greșita sa condamnare, despre care s-a susținut că este rezultatul unei greșite aprecieri a mijloacelor de probă, ori mai exact, a insuficienței probatoriului administrat.
Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că, problema efectuării unei expertize judiciare referitoare la calitatea produsului petrolier achiziționat, nu poate constitui un element în sensul aprecierii nevinovăției inculpatului, atâta vreme cât potrivit verificărilor întocmite de organul fiscal, indiferent de calitatea produsului petrolier, acesta este impozitat drept carburant la nivelul accizei prevăzut pentru benzina cu plumb, așa cum prevăd însăși dispozițiile din C. fisc., iar în cursul urmăririi penale, inculpatul prin declarațiile date a recunoscut faptul că nu a organizat evidența contabilă a societății al cărui administrator era.
Așa fiind, Curtea a constatat că soluția de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății este legală și corespunde situației de fapt, rezultată din interpretarea probelor, astfel încât critica apelantului privitoare la greșita sa condamnare este apreciată ca nefondată.
Și încadrarea juridică dată faptei este corectă, inclusiv prin prisma reținerii pluralității infracționale sub forma recidivei post condamnatorii, prev. de art. 37 lit. a) C. pen., al cărei prim termen l-a constituit pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării aplicată prin sentința penală nr. 416 din 05 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin decizia penală 553 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Prahova, iar infracțiunea dedusă judecății fiind comisă în cursul termenului de încercare, așa încât operațiunea de alăturare a celor două pedepse este legală în raport de disp. art. 83 C. pen.
în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate pentru infracțiunea dedusă judecății, Curtea a constatat că, aceasta s-a realizat de către prima instanță printr-o corectă aplicare a criteriilor înscrise în art. 52 și în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), luându-se în considerare modul și împrejurările concrete de comitere a infracțiunii, pericolul social al acesteia, reliefat inclusiv de valoarea prejudiciului produs, dar și persoana infractorului aflat în stare de recidivă postcondamnatorie și care a dovedit indiferență față de consecințele faptei sale prin neprezentarea sa la niciunul dintre termenele de judecată din fața primei instanțe.
Mai mult decât atât, Curtea a observat că, potrivit fișei de cazier judiciar, de la dosarul de fond, apelantul figurează înscris în cazierul judiciar cu alte două sancțiuni administrative aplicate în anii 2010 și 2011, de procuror prin ordonanță, pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute de Codul rutier, ceea ce formează convingerea Curții în sensul că nu se poate pune problema inexistenței discernământului inculpatului, întrucât acest aspect ar fi constituit temei al atacării respectivelor ordonanțe la instanța de judecată, lucru care nu s-a întâmplat.
Față de considerentele expuse, Curtea a constatat că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, urmând ca apelul să fie respins ca nefondat, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Așa fiind, prin decizia penală nr. 39 din 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul I.M.C., împotriva sentinței penale nr. 311 din 27 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Prahova.
A fost obligat apelantul la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
III. împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul I.M.C., criticând-o ca nelegală și netemeinică, prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 8 și 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. în dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că în cauză nu s-a efectuat o expertiză psihiatrică având în vedere că nu are discernământ, precizând că a formulat o astfel de cerere la instanța de apel însă acea instanță i-a respins cererea cu motivarea că faptele au fost săvârșite în anul 2005, iar actele medicale sunt din anul 2006, deși această afecțiune nu apare instantaneu, fiind o boală evolutivă.
Față de aceste susțineri a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.
în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei în raport de înscrisurile medicale depuse la dosar și schimbarea modalității de executare a pedepsei din regim de detenție într-o modalitate neprivativă.
Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică expuse și de cazurile în casare deja indicate, înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul I.M.C. se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare în baza disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
a) Cu privire la primul motiv de critică, prin care se tinde la casarea cu trimitere la instanța de apel pentru efectuarea unei expertize psihiatrice în vederea stabilirii existenței discernământului la data faptelor imputate, înalta Curte are în vedere nepertinența acestuia.
Aceasta, întrucât incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 8 C. proc. pen., are ca ipoteză de aplicabilitate situația "când nu a fost efectuată expertiza psihiatrică a inculpatului în cazurile și condițiile prev. de art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen."; ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, în mod judicios instanța de apel a respins cererea de efectuare a unei expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului său și deci, a răspunderii sale penale, cu susținerea că suferă de o afecțiune psihică ireversibilă ce a determinat încadrarea sa în categoria persoanelor cu handicap, potrivit certificatului eliberat la 10 mai 2010 de Consiliul Județean Prahova și prelungit cu încă un an, potrivit certificatului eliberat de aceeași instituție la 11 mai 2011.
însușind pe deplin cele iterate de instanța de apel, înalta Curte are în vedere că recurentul inculpat I.M.C. a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracțiuni consumate în cursul lunii octombrie 2005, iar din actele medicale depuse de recurentul-inculpat ce datează din anii 2006 - 2011 rezultă că, prima internare a inculpatului într-o unitate spitalicească cu profil psihiatric a avut loc în anul 2008, potrivit biletului de ieșire din spital aflat la dosarul de apel, pe de altă parte anterior acestui moment, în anul 2006 inculpatul nominalizat, având doar un bilet de trimitere pentru internare în cadrul unei astfel de unități spitalicești, fără a se confirma însă internarea.
Or, întrucât niciunul din înscrisurile medicale depuse de inculpatul susindicat nu face referire la perioada anterioară sau concomitentă consumării infracțiunii deduse judecății, ci doar la o perioadă de timp ulterioară, așa încât nu există elemente certe pentru a se crea un dubiu asupra stării psihice a inculpatului recurent în raport de momentul consumativ al infracțiunii, rezultând astfel fără dubiu că în mod legal și temeinic, instanța de apel a respins, ca inutilă cauzei, efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice având ca obiectiv stabilirea discernământului inculpatului, apreciind că o atare expertiză nu este obligatorie, întrucât nu se situează în câmpul de aplicare al art. 117 C. pen., neexistând îndoială asupra stării psihice a inculpatului recurent la momentul comiterii infracțiunii deduse judecății.
b) Nu este fondată nici critica secundă din recursul de față promovat de inculpatul I.M.C., prin care se solicită reducerea pedepsei finale de 5 ani închisoare aplicată și, respectiv, schimbarea modalității de executare din regim de penitenciar a aceleiași pedepse.
Aceasta, întrucât pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză la care s-a adăugat o pedeapsă de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 416 din 5 februarie 2004 a Judecătoriei Ploiești și relativ la care s-a dispus în baza art. 83 C. pen., revocarea suspendării condiționate a executării acesteia, este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin disp. art. 52 C. pen.
Cu această proiecție, se are în vedere că pedeapsa stabilită va asigura pe de-o parte, atât reeducarea corespunzătoare a inculpatului, ce nu a semnificat corespunzător beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare, cât și pe de altă parte, necesara prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni.
Concomitent aceeași pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin raportare la pericolul social generic și concret, sporit al faptei comise, constând în aceea că în luna octombrie 2005 SC T. SRL Ploiești s-a aprovizionat de la SC D.P.I. SRL Ploiești cu 42.900 kg produse petroliere STAS 51-83 tip păcură conform facturilor fiscale din 10 octombrie 2005 și din 14 octombrie 2005, facturile fiind semnate la rubrica "date privind expediția" de 2 persoane conducători auto și care purtau amprenta ștampilei societății.
Potrivit procesului verbal din data de 14 martie 2007 întocmit de D.G.F.P. Prahova cu ocazia controlului fiscal privind modul de stabilire, declarare și virare a obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat al Statului, la SC T. SRL Ploiești s-a reținut că societatea nu a fost identificată la sediul social declarat, nu a depus declarații și deconturi de TVA aferente obligațiilor fiscale stabilite de plată către bugetul consolidat al statului.
Pe de altă parte, administratorul aceleiași societăți nu a prezentat documente justificative din care să rezulte destinația finală a produselor petroliere achiziționate de la SC D.P.I. SRL Ploiești, motiv pentru care în mod legal organele fiscale, în temeiul disp. art. 175 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 - în vigoare la data faptei, care prevedea că orice produs destinat a fi utilizat, pus în vânzare sau utilizat drept carburant sau ca aditiv, ori pentru a crește volumul final al carburanților este impozitat drept carburant: nivelul accizei va fi cel prevăzut pentru benzina fără plumb și în consecință a fost aplicată acciza cu valoarea cea mai mare, la nivelul benzinei fără plumb, întrucât destinația finală produsului petrolier achiziționat a fost schimbată.
Urmare a acestui control fiscal a rezultat că inculpatul recurent I.M.C. nu a putut prezenta documente justificative din care să rezulte destinația finală a acestui produs și prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 87.502 RON reprezentând 73.279 RON accize, 14.086 RON TVA și 137 RON impozit pe profit.
Pe de altă parte, se mai are în vedere că, în aceeași grilă de individualizare a pedepsei stabilită au fost avute în vedere în mod judicios modul și împrejurările concrete de comitere a infracțiunii, pericolul social al acesteia, reliefat inclusiv de valoarea prejudiciului produs, dar și persoana recurentului inculpat, aflat în stare de recidivă postcondamnatorie și care a dovedit indiferență față de consecințele faptei sale prin neprezentarea sa la niciunul dintre termenele de judecată din fața primei instanțe și, respectiv la cea de recurs.
Față de toate cele sus expuse, rezultă fără echivoc că în speță, nu sunt elemente care să justifice reducerea pedepsei cu închisoare stabilită într-un cuantum de 3 ani și nici modificarea modalității de executare a acesteia.
S-au văzut și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
← ICCJ. Decizia nr. 2682/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2558/2012. Penal → |
---|