ICCJ. Decizia nr. 2742/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2742/2012
Dosar nr. 5328/866/2010
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 357 din 05 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins ca inadmisibil recursul formulat de petenta R.M. împotriva sentinţei penale nr. 68 din data de 28 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Paşcani, hotărâre pe care a menţinut-o.
A obligat recurenta să plătească statului suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 28 februarie 2011, Judecătoria Paşcani a respins ca neîntemeiată plângerea petentei R.M. împotriva rezoluţiei procurorului din 20 mai 2010 dată în dosarul penal nr. 1389/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, menţinută prin rezoluţia prim-procurorului adjunct din 23 noiembrie 2010, soluţii pe care le-a menţinut.
Petenta R.M. a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de fond a reţinut că prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 5328/866/2010 la data de 14 decembrie 2010, petenta R.M. a contestat rezoluţia din data de 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani, menţinută prin rezoluţia din data de 23 noiembrie 2010 a prim procurorului adjunct de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani, motivând că este persecutată de către procuror, faptele au fost falsificate, anchetatorii au furat dovezile oferite lor, inclusiv declaraţia petentei din dosar, cei de la electricitate nu aveau motiv legal să vină la uşa ei.
S-a reţinut că prin rezoluţia din data de 20 mai 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.L. şi I.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), i) C. pen., întrucât fapta nu există şi neînceperea urmăririi penale faţă de R.A.P. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „lovire sau alte violenţe” prev. şi ped. de art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 06 aprilie 2010, numita R.M. s-a adresat cu o plângere la organele de cercetare penală, prin care a adus la cunoştinţă că în ziua de 04 martie 2010, persoane necunoscute au agresat-o fizic şi i-au sustras din locuinţă mai multe bunuri, iar una dintre acestea i-ar fi relatat că a venit să-i ia contorul din locuinţă şi, totodată, arătând că a fost agresată de un vecin.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că în data de 04 martie 2010, numiţii C.L. şi I.I., salariaţi în cadrul SC A.U. SRL Bucureşti, secţia Paşcani, s-au deplasat la blocul situat în mun. Paşcani, cu scopul de a schimba contoarele de energie electrică de la consumatorii casnici. În momentul în care i-au solicitat numitei R.M. acceptul de a intra în locuinţă pentru a-i schimba contorul, aceasta a refuzat, începând să ţipe şi să înjure din interior.
Cu ocazia cercetării la faţa locului, realizată de către organele de cercetare penală în data de 04 martie 2010, s-a constatat că uşa de acces în locuinţa petentei nu prezintă urme de forţare şi distrugere şi nici cele două yale, iar în interior nu s-au constatat urme de răvăşire a bunurilor.
A fost identificat şi locatarul de la apartamentul vecin în persoana numitului R.A., care a declarat că în ziua respectivă nu a agresat-o pe R.M. întrucât se afla la serviciu.
Numita R.M. a refuzat să lămurească organele de cercetare penală cu privire la cele susţinute în plângere. Aceasta a declarat doar că tot ce a avut de reclamat a prezentat în respectiva plângere.
S-a concluzionat că din actele premergătoare nu au rezultat indicii că s-ar fi comis vreo faptă prevăzută de legea penală, plângerea numitei R.M. nefiind susţinută de alte elemente de fapt în prezenta cauză.
În termen legal, petenta R.M. a formulat plângere, însă la instanţa de judecată, respectiv Judecătoria Paşcani, care, prin sentinţa penală nr. 222 din 13 iulie 2010 dată în Dosarul nr. 2481/866/2010, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 674 din 06 septembrie 2010 a Tribunalului Iaşi, în baza art. 2781 alin. (13) C. proc. pen., a înaintat plângerea împotriva rezoluţiei din data de 20 mai 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Prin rezoluţia din data de 23 septembrie 2010, prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani a dispus, în conformitate cu art. 275-278 C. proc. pen., respingerea plângerii lui R.M., ca fiind neîntemeiată. S-a reţinut că petenta şi-a motivat plângerea într-un stil confuz şi prin exercitarea abuzivă a acestui drept procesual, rezultând în esenţă că cercetarea penală a fost incompletă, iar persoana sa a fost afectată, suferind importante vătămări de natură materială şi morală. Examinându-se actele premergătoare administrate în cauză, s-a reţinut că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea penală, acuzarea nefiind susţinută cu probe, iar petenta nici prin plângerea împotriva soluţiei nu propune mijloace de probă concludente şi utile cauzei.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petiţionara R.M.
Prin sentinţa penală nr. 68 din data de 28 februarie 2011, Judecătoria Paşcani a respins plângerea ca neîntemeiată, petiţionara fiind obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
S-a reţinut că, imediat după comiterea aşa-ziselor fapte penale reclamate de către petenta R.M., s-au administrat probe, respectiv s-a efectuat o cercetare la faţa locului, nefiind constatate urme ale comiterii vreunei infracţiuni. În acelaşi timp, au fost identificate persoanele reclamate de către persoana vătămată R.M., constatându-se că numiţii C.L. şi I.I. sunt salariaţi în cadrul SC A.U. SRL Bucureşti, secţia Paşcani, şi s-au deplasat la domiciliul petentei în interes de serviciu. De asemenea, a fost audiat şi numitul R.A., vecinul petentei, precum şi soţia acestuia, constatându-se că acesta nu se afla la domiciliu la ora la care reclamanta pretinde că ar fi fost agresată.
S-a mai reţinut că plângerea formulată de către numita R.M. este redactată într-un stil confuz, aduce acuzaţii grave mai multor persoane împotriva cărora nu a formulat plângeri, conţine cuvinte injurioase la adresa procurorilor şi a altor persoane. Indică faptul că ar fi fost sustrase mai multe probe de la dosar, dar aceste probe nu reies că ar fi fost ridicate de către organele de cercetare penală cu ocazia cercetării la faţa locului şi nici nu ar fi fost predate de către reclamantă acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta R.M., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin decizia penală nr. 357 din data de 05 aprilie 2011, Curtea de Apel Iaşi a respins ca inadmisibil recursul declarat de petenta R.M.
S-a reţinut că, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă, modificarea fiind introdusă prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, care a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2010.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs petiţionara R.M.
Recursul este inadmisibil.
Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurenta-petiţionară este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi e definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., enumeră hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, respectiv:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare în cazul infracţiunilor contra ordinii şi disciplinei militare, sancţionate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 2 ani;
c) sentinţele pronunţate de Curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d1) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de Tribunale, Tribunale militare teritoriale, Curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitare”.
De asemenea, potrivit art. 417C. proc. pen., „hotărârea instanţei de recurs rămâne definitivă la data pronunţării acesteia când:
a) recursul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de recurs, fără rejudecare;
b) cauza a fost rejudecată de către instanţa de recurs, după admiterea recursului;
c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, în cazul respingerii recursului.”
Având în vedere dispoziţiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, văzând că hotărârea atacată nu face parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de petiţionara R.M. împotriva sentinţei penale nr. 357 din 05 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-o pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionara R.M. împotriva sentinţei penale nr. 357 din 05 aprilie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta-petiţionară la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2726/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2746/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
