ICCJ. Decizia nr. 2748/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2748/2012
Dosar nr. 3448/1/2012
Şedinţa publică din 10 septembrie 2012
Asupra contestaţiei de fată;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 1308 din 25 aprilie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 652/32/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins ca inadmisibil recursul declarat de intimatul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 128 din 15 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
A obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, s-au reţinut următoarele:
Prin rezoluţia procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 124/P/2011 din 27 iulie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii B.E. şi S.D., cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215, 246, 290, 292 şi 323 C. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reţinut că în cauză, s-a formulat o plângere de către petentul C.A. împotriva executorului judecătoresc B.E. şi a avocatului S.D. nefiind vorba de săvârşirea vreunei infracţiuni pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Din verificările şi actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reţinut că cele sesizate nu se confirmă, activităţile efectuate de executorul judecătoresc fiind desfăşurate în baza sentinţelor civile judecătoreşti şi niciuna din acţiunile executorului judecătoresc, nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Întrucât s-a reţinut că în cauză nu este vorba de săvârşirea unei infracţiuni s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petentul C.A. la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, plângere care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 567/II/2 din 04 octombrie 2011.
Pentru a dispune astfel, procurorul general a reţinut următoarele:
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că prin sentinţa civilă nr. 2392 din 01 noiembrie 2006 a Judecătoriei Moineşti, s-a admis acţiunea formulată de către reclamantul S.D.I. şi s-a dispus evacuarea pârâţilor C.A. şi V.M. dintr-un imobil situat în Moineşti, judeţul Bacău, proprietatea reclamantului.
Pe parcursul cercetării judecătoreşti, numitul S.D.I. a fost asistat de către avocat S.D., care a apărat partea conform contractului de asistenţă juridică încheiat.
Ulterior, numitul S.D.I. a solicitat punerea în executare silită a hotărârii judecătoreşti, adresându-se în acest sens executorului judecătoresc B.E. După încuviinţarea executării silite, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, s-a procedat la executarea sentinţei civile nr. 2392/2006 a Judecătoriei Moineşti prin evacuarea petentului din imobil.
Deşi petentul a contestat modalitatea punerii în executare silită a sentinţei civile respective, toate contestaţiile la executare au fost respinse.
Astfel, nu s-a putut reţine în sarcina executorului judecătoresc B.E. sau a avocatului S.D. comiterea vreunei fapte de natură penală, aceştia exercitându-şi atribuţiile de serviciu în mod corect şi conform dispoziţiilor legale.
Împotriva rezoluţiei procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 124/P/2011, în temeiul prevăzut de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. a formulat plângere petentul C.A. solicitând, în esenţă, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi având în vedere că procurorul nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea prev. de art. 291 C. pen. şi, totodată, rezoluţia atacată nu este motivată nici în fapt nici în drept, iar pe de altă parte atâta timp cât nu s-a ataşat dosarul de executare, cercetarea penală este incompletă.
Prin sentinţa penală nr. 128 din 15 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-a admis plângerea petentului C.A., formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 124/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, din 27 iulie 2011.
S-a desfiinţat rezoluţia sus-menţionată şi s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a constatat că plângerea formulată este fondată având în vedere următoarele motive:
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi a stabilirii răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este cazul să se dispună trimiterea în judecată. Din definiţia dată de lege obiectului urmăririi penale se poate trage concluzia că aceasta constă, în primul rând, în strângerea de probe cu privire la învinuirea adusă unei persoane, iar în al doilea rând constă în evaluarea acestor probe pentru luarea unei hotărâri cu privire la continuarea procesului penal prin trimiterea în judecată a inculpatului sau cu privire la încetarea activităţii în această fază procesuală.
Pentru combaterea tuturor infracţiunilor săvârşite, organele de urmărire penală trebuie să fie informate cu privire la fiecare infracţiune ce s-a comis şi cu privire la fiecare făptuitor. În acest scop, legea a reglementat modurile de sesizare a organelor de urmărire penală care, în ansamblul lor, acoperă posibilităţile previzibile de cunoaştere a criminalităţii reale.
Aşadar, modul de sesizare a organelor de urmărire penală este, în primul rând, un mijloc prin care organul de urmărire penală ia cunoştinţă despre săvârşirea unei infracţiuni. Dar modul de sesizare nu este un mijloc de informare, ci are efectul de a obliga organul de urmărire penală să se pronunţe cu privire începerea sau neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea cu care a fost sesizat.
S-a arătat că în cauza de faţă, procurorul nu s-a pronunţat cu privire la infracţiunea de uz de fals prev. de art. 291 C. pen., deşi a fost sesizat prin plângerea petentului.
Procurorul dispune neînceperea urmăririi penale prin rezoluţie motivată care trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile generale, şi datele privind fapta şi persoana la care se referă, precum şi temeiurile de fapt şi de drept care au determinat soluţia.
Statul de drept nu acceptă darea unei soluţii discreţionare, care să nu fie întemeiată pe o motivare raţională, de natură să convingă despre legalitatea şi justeţea acesteia. Lipsa de motivare a soluţiei face ca rezoluţia procurorului să nu fie convingătoare, să lase o suspiciune asupra conformităţii sale cu legea şi adevărul.
În speţă, rezoluţia procurorului nr. 124/P/2011 nu cuprinde motivarea cu privire la infracţiunile cu care a fost sesizat, limitându-se doar la menţiunea că „niciuna din activităţile executorului judecătoresc nu au fost desfiinţate de instanţa de judecată”.
S-a arătat că nu s-a făcut nicio referire la situaţia de fapt, la activitatea intimatului S.D., nu s-a analizat probatoriul administrat, Curtea de apel fiind astfel în imposibilitate de a se pronunţa asupra temeiniciei şi legalităţii soluţiei date.
De asemenea, Curtea e apel a apreciat că cercetarea penală efectuată în cauză, este superficială, impunându-se completarea probatoriului cu ataşarea dosarului de executare întocmit de executorul judecătoresc B.E., pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs intimatul S.D., fără a prezenta motivele de casare.
Prin decizia penală nr. 1308 din 25 aprilie 2012, Înalta Curte a respins recursul ca inadmisibil.
A reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
De asemenea, a reţinut în virtutea aceluiaşi text de lege că judecătorul, soluţionând plângerea, o poate respinge ca nefondată prin sentinţă sau o poate admite şi desfiinţând rezoluţia sau ordonanţa atacată, trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, ca în cauza de faţă, iar potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acesta a fost modificat prin art. 18 pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului, pronunţată potrivit alin. (8), este definitivă.
Şi ca atare, a constatat că împotriva sentinţei pronunţată în temeiul art. 2781alin. (1) C. proc. pen. nu mai poate fi exercitată vreo cale de atac, aşa încât recursul declarat de intimat este inadmisibil şi urmează a fi respins în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-intimat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva deciziei penale nr. 1308 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 652/32/2011, a formulat contestaţie în anulare S.D., a solicitat anularea hotărârii atacate, invocând în mod generic cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Examinând în principiu contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară a contestaţiei în anulare constituie o garanţie că această cale de atac nu va deveni o posibilitate la îndemâna oricui şi oricând de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f)-i)1, cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Conform dispoziţiilor art. 391 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. a)-c) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunţa asupra cererii de contestaţie, instanţa este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii.
În această etapă procesuală instanţa este obligată să examineze dacă cererea introdusă priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul din cele limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori se invocă dovezi existente la dosar.
Se constată că, în cauză, contestatorul deşi a menţionat în cerere cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. a) C. proc. pen. acesta a fost invocat în mod formal, procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost îndeplinită conform legii.
Mai mult, contestatorul S.D. la termenul la care a fost soluţionat recursul a formulat şi o cerere.
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile prevăzute expres de legiuitor la lit. a)-e) din acelaşi text.
Având în vedere că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa admite în principiu cererea de contestaţie în anulare numai dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege (este făcută în termenul prevăzut de lege, motivele invocate se sprijină pe unul dintre cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen., în sprijinul contestaţiei depune ori invocă dovezi care sunt la dosar), prin interpretarea „per a contrario” rezultă că în situaţia în care una sau mai multe dintre aceste condiţii nu este îndeplinită, soluţia este respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare.
Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva deciziei penale nr. 1308 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 652/32/2011, iar în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva deciziei penale nr. 1308 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 652/32/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2746/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 2750/2012. Penal → |
|---|
