ICCJ. Decizia nr. 2776/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală definitivă nr. 315 din 6 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara Ț.M. împotriva rezoluției nr. 628/P/2009 din 30 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, menținându-se rezoluția atacată.
Recursul declarat de petiționara Ț.M. împotriva sentinței susmenționate a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr. 431 din 15 februarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
împotriva deciziei amintite, la data de 20 martie 2012, petiționara Ț.M. a formulat contestație în anulare, fără a indica vreun temei legal.
Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare formulată de contestatoarea Ț.M., în conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte constată că cererea este inadmisibilă pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește ca la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost in imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Din economia textului de lege sus-menționat rezultă că pot forma obiectul contestației în anulare numai hotărârile judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei și anume cele prin care instanța s-a pronunțat asupra raportului juridic de drept substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal, soluționând acțiunea penală prin condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, iar nu o hotărâre pronunțată în cadrul procedurii de soluționare, în fond sau recurs, a plângerii împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, reglementată de dispozițiile art. 2781C. proc. pen.
în plus, fiind o cale extraordinară de atac instituită pentru îndreptarea viciilor de ordin procedural ce atrag nulitatea actului la care se referă, contestația în anulare poate viza numai o procedură judiciară permisă de lege, singura în măsură să legitimeze drepturile procesuale și procedurale ale părților. Or, în cauză, decizia contestată a fost pronunțată într-o cale de atac neprevăzută de lege.
în raport de argumentele expuse se constată că cererea de contestație în anulare de față este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, hotărârea atacată nu face parte din categoria celor care pot fi supuse acestei căi extraordinare de atac, iar pe de altă parte, în cuprinsul cererii contestatoarea nu a invocat niciunul dintre cazurile limitativ prevăzute de art. 386 C. proc. pen., nefiind, prin urmare, îndeplinite condițiile expres prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
în consecință, înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestație în anulare formulată de contestatoarea Ț.M. împotriva deciziei penale nr. 431 din 15 februarie 2012 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea a fost obligată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2834/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2777/2012. Penal → |
|---|
