ICCJ. Decizia nr. 2798/2012. Penal

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 2798/2012

Dosar nr. 3637/1/2012

Şedinţa publică din 12 septembrie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 15 mai 2012 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cererea formulată de contestatorul C.M.

Contestatorul, în cererea formulată a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, invocându-se temeiul prev. de art. 386 alin. (1) lit. c) şi e) C. proc. pen.

S-a arătat că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal prev. în art. 10 alin. (1) lit. i) C. proc. pen.

S-a mai arătat că, deşi a solicitat audierea sa în faţa instanţei de recurs, în mod inexplicabil i s-a refuzat acest drept.

Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu susţinerile contestatorului, Înalta Curte constată că contestaţia în anulare este inadmisibilă.

Contestaţia în anulare este o cale de atac prin care se pot repara erori de neînlăturat pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, neputând fi invocată pentru un motiv de nulitate care ar privi fondul cauzei.

Fiind o cale extraordinară, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ, cazurile în care poate fi folosită.

În cauză, contestatorul C.M. şi-a întemeiat cererea pe cazul de contestaţie în anulare, prev. de art. 386 lit. c) şi e) C. proc. pen., referitor la situaţia când, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1) C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosar şi când la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie.

Se constată că motivele de contestaţie în anulare invocate nu sunt aplicabile în cauză în condiţiile în care prin decizia nr. 1370 din 30 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost respins recursul formulat de contestator.

De altfel, se constată că prin motivele scrise, contestatorul critică decizia pronunţată în recurs pentru aspecte de netemeinicie, care privesc, în fapt, fondul cauzei şi nu un motiv de nelegalitate.

În consecinţă, se constată că motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul din cazurile de contestaţie în anulare prev. în art. 386 C. proc. pen., astfel că urmează să fie respinsă ca nefondată cererea formulată în cauză.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.M. împotriva deciziei penale nr. 1370 din 30 aprilie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 62011/3/2010.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2798/2012. Penal