ICCJ. Decizia nr. 2792/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2792/2012
Dosar nr. 63701/3/2011
Şedinţa publică din 12 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 733 din 24 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 63701/3/2011, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul condamnat C.A., cu privire la sentinţa penală nr. 391 din 31 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 6526/2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 50 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Din analiza actelor depuse la dosar, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 17 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., art. 197 alin. (1) C. pen., art. 271 alin. (4) C. pen., iar prin decizia penală nr. 421 din data de 26 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pedeapsa aplicată inculpatului a fost redusă la 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. Decizia a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 5452 din 22 septembrie 2006.
În motivarea cererii de revizuire, petentul condamnat a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unor cauze de încetare a procesului penal, respectiv asupra unor cauze de nepedepsire şi nici nu a examinat cererile şi apărările formulate de inculpat. În baza mijloacelor de probă administrate în cauză, s-a mai arătat în cererea de revizuire, instanţa ar fi trebuit să reţină că faptei pentru care a fost trimis în judecată îi lipsesc elementele constitutive atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuientul C.A. prin care arată că sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 394 lit. a) C. proc. pen., instanţa de condamnare nepronunţându-se asupra unor cauze de încetare a procesului penal şi a unor cauze de nepedepsire. Mai arată apelantul că a fost condamnat la pedeapsa închisorii deşi nu există probe la dosar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin decizia penală nr. 19/A din 24 ianuarie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul C.A.
Împotriva hotărârii sus-menţionată revizuientul C.A. a formulat recurs.
În timpul şedinţei de judecată, revizuientul, fiind prezent în stare de arest, a arătat că înţelege să-şi retragă recursul declarat.
Înalta Curte în ceea ce priveşte cererea revizuientului condamnat C.A. reţine că potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. părţile pot renunţa la recurs potrivit art. 368 din acelaşi, şi pot retrage recursul în condiţiile prevăzute de art. 369 care se aplică în mod corespunzător şi pe calea de atac a recursului. În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen. până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare din părţi îşi poate retrage recursul.
Retragerea trebuie făcută personal.
Având în vedere că dispoziţiile legale menţionate sunt îndeplinite în cauză urmează să se ia act de voinţa revizuientului condamnat, aceea de retragerea recursului.
Conform dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen. revizuientul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia act de retragerea recursului declarat de revizuientul C.A. împotriva deciziei penale nr. 19/A din 24 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2791/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2798/2012. Penal → |
---|