ICCJ. Decizia nr. 2791/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2791/2012
Dosar nr. 108/32/2012
Şedinţa publică din 12 septembrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 09 mai 2011 numitul R.V. a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la faptul că, unii magistraţi judecători şi procurori implicaţi în soluţionarea Dosarului nr. 639/279/2010 al Judecătoriei Piatra Neamţ, pe timpul judecării cauzei, au încălcat legislaţia în vigoare şi i-au adus o vătămare intereselor sale.
Prin rezoluţia nr. 64/P/2011 din 23 decembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de:
- I.F.C. - magistrat judecător la Judecătoria Piatra Neamţ, M.C., B.V., M.I., O.M.D., P.C.I., V.M., M.D., F.L. şi M.D. - magistraţi judecători la Tribunalul Neamţ, O.S., C.V. şi C.G. - magistraţi procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ şi N.R. - magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, toţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 246 C. pen.;
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de:
- N.M.N., fost procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000;
Pentru a pronunţa această soluţie procurorul de caz a reţinut că din actele premergătoare efectuate a rezultat că numitul R.V. a avut calitatea de parte vătămată în dosarul penal nr. 554/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, dosar în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita Z.A.
Reclamantul a formulat plângere împotriva soluţiei la primul procuror şi ulterior la Judecătoria Piatra Neamţ (Dosar nr. 639/279/2010), plângeri respinse ca nefondate.
A mai arătat D.N.A.- Serviciul Teritorial Bacău că ulterior, R.V. a depus în cauză o cerere de contestaţie în anulare, cerere respinsă de instanţele competente (Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Bacău şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) în cadrul Dosarului nr. 842/103/2011.
În plângere petentul a învederat că toţi judecătorii şi procurorii de la instanţele şi unităţile de parchet din judeţul Neamţ, implicaţi în soluţionarea celor două dosare şi care au fost menţionaţi mai sus, ar fi încălcat legislaţia specifică, ceea ce a condus, în opinia sa, la pronunţarea unor soluţii şi hotărâri defavorabile acestuia.
Împotriva rezoluţiei petentul a formulat plângere care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău la 16 februarie 2012 sub nr. 108/32/2012.
În motivarea lapidară a plângerii se arată că, magistraţii judecători şi procurori implicaţi în soluţionarea dosarelor petentului pe timpul judecării cauzei, au încălcat legislaţia în vigoare şi i-au adus o vătămare intereselor sale furându-i moştenirea şi pensia.
Prin sentinţa penală nr. 46 din 5 aprilie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul R.V. împotriva rezoluţiei nr. 64/P/2011 din 23 decembrie 2011, pronunţată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bacău în dosarul cu acelaşi număr.
A menţinut rezoluţia atacată.
La data de 11 aprilie 2012, nemulţumit de această hotărâre, petentul R.V. a formulat recurs împotriva sentinţei menţionate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma admisibilităţii căii de atac a recursului, în faţa Înaltei Curţi, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este inadmisibil.
Astfel, Curtea de Apel Iaşi, faţă de noile dispoziţii legale menţionate mai sus, a pronunţat o hotărâre definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.
Dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în sensul că „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este definitivă”. Astfel, în noua reglementare a art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva sentinţelor pronunţate în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen., sentinţa dată fiind definitivă de la momentul pronunţării. Textul modificat, deşi înlătură al doilea grad de jurisdicţie, nu constituie o încălcare a principiului liberului acces la justiţie şi nici o lezare a dreptului la dublul grad de jurisdicţie în materie penală, drept la care se referă art. 2 din Protocolul nr. 7 al Convenţiei Europeane a Drepturilor Omului, câtă vreme dispoziţia menţionată prevede respectarea dublului grad de jurisdicţie în materie penală, dar face referire doar la judecarea infracţiunilor, şi nu la toate chestiunile procesual penale. Faţă de noile modificări, sentinţele întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei, anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul pronunţării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.
Astfel, a fost respins, ca inadmisibil, în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul declarat de petentul R.V. conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.V. împotriva sentinţei penale nr. 46 din 5 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2012.
← ICCJ. Decizia nr. 2789/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2792/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
---|