ICCJ. Decizia nr. 2987/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin Sentința penală nr. 179 din 2 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar, în baza art. 5221alin. (1) C. proc. pen. modif. prin Legea nr. 202/2010, a fost respinsă cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul M.A.L.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul să plătească statului suma de 250 RON - cheltuieli judiciare din care suma de 100 RON reprezintă onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu (av. B.A.).
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin Sentința penală nr. 107 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Maramureș condamnatului M.A. i s-a aplicat pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (2), (3), (5) C. pen.
în baza art. 57 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție cu toate consecințele prev. de art. 71, 64 C. pen.
în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., i s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, constând în interzicerea drepturilor pe o perioadă de 4 ani.
în baza art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la plata către partea civilă S.C. "C." S.R.L. Baia Mare a sumei de 1.015.313.375 RON - despăgubiri civile.
S-a respins cererea de obligare la despăgubiri civile în solidar cu inculpatul a numitului B.C. în calitate de parte civilmente responsabilă.
în temeiul art. 191 C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 600.000 RON - cheltuieli judiciare din care suma de 250.000 RON - onorariul avocatului numit din oficiu pentru condamnat s-a dispus a se suporta în avans din fondurile Ministerului Justiției.
Această sentință a rămas definitivă prin neapelare.
Acesta a fost extrădat din Italia și preluat de aici la data de 21 iunie 2011.
Potrivit art. 5221alin. (1) C. proc. pen. (modificat prin Legea nr. 202/2010), în cazul în care se cere extrădarea sau predarea pe baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de instanța care a judecat în primă instanță la cererea condamnatului.
Având în vedere faptul că legiuitorul a folosit în cuprinsul acestui text legal sintagma "va putea fi rejudecată", rejudecarea unei cauze privind o persoană judecată și condamnată în lipsă nu este obligatorie, necesitatea și posibilitatea rejudecării ei urmând a fi examinată de instanțele de judecată de la caz la caz.
în speță s-a constatat că acesta a fost judecat și condamnat în lipsă (a lipsit de la toate termenele de judecată), însă aceasta este cauzată de reaua-credință a condamnatului care s-a sustras de la judecată. Reaua-credință a acestuia rezultă din faptul că deși ulterior începerii urmăririi penale la data de 17 decembrie 1998 (dar și anterior - la 7 decembrie 1998) acesta a dat două declarații în faza de urmărire penală (la data de 29 martie 1999) astfel că avea cunoștință de faptul că este urmărit penal în acest dosar, s-a sustras în continuare de la urmărire penală și de la judecată. Mai mult, potrivit procesului-verbal încheiat la 11 august 1999 de I.P.J. Maramureș - Serviciul cercetări penale, acesta a și fost dat în urmărire generală de către I.P.J. Prahova (dosar urmărire penală). Deși a fost ulterior citat de către parchet și apoi de instanță, nu s-a prezentat (din procesele-verbale întocmite în faza de judecată rezultă că acesta a plecat în Italia).
împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea cererii sale de rejudecare, întrucât a fost judecat și condamnat în lipsă, neavând posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare. în rejudecare, solicită aplicarea art. 3201C. proc. pen.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 117/A din 14 iunie 2012, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul M.A., reținând că instanța de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 5221alin. (1) C. proc. pen., judecarea și condamnarea în lipsă a petentului datorându-se relei-credințe a acestuia, care s-a sustras de la judecată și, ulterior, de la condamnare, ceea ce a condus la emiterea unui mandat european de arestare.
împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul M.A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C. proc. pen. și solicitând casarea hotărârilor și admiterea cererii de judecare. Condamnatul a arătat că rejudecarea cauzei după extrădare este o procedură care are ca scop asigurarea dreptului la apărare al acestuia, că în cauză în mod greșit se reține că a dat dovadă de rea-credință pe parcursul urmăririi penale, deși s-a prezentat la fiecare solicitare a organelor judiciare, că a plecat legal din țară, fără a avea vreo interdicție în acest sens și că instanțele de fond și apel, respingându-i cererea, i-au încălcat dreptul la un proces echitabil.
Recursul este întemeiat.
înalta Curte reține, astfel cum a precizat și apărarea inculpatului, că la originea procedurii de rejudecare a condamnatului după extrădarea acestuia stă al doilea Protocol adițional (Strasbourg, 17 martie 1978) al Convenției europene de extrădare, încheiată la Paris, la 13 decembrie 1957. Conform acestui protocol, "când o parte contractantă cere unei alte părți contractante extrădarea unei persoane în vederea executării unei pedepse sau măsuri de siguranță pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, partea solicitată poate refuza extrădarea în acest scop dacă, după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane învinovățite de o infracțiune.
Totuși, extrădarea se va acorda dacă partea solicitantă dă asigurări apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei, a cărei extrădare este cerută, dreptul la o nouă procedură de judecată care să-i salvgardeze drepturile la apărare. Aceasta hotărâre îndreptățește partea solicitantă fie să execute judecata în cauză, dacă cel condamnat nu se împotrivește, fie să urmărească pe cel extrădat, în caz contrar.
Când partea solicitată comunică persoanei a cărei extrădare este cerută hotărârea dată în lipsă împotriva sa, partea solicitantă nu va considera această comunicare că o nouă notificare atrăgând efecte față de procedura penală în acest stat."
Dreptul la o nouă procedură de judecată constituie o condiție pentru acordarea extrădării și are ca scop asigurarea dreptului la apărare al condamnatului, fiind prioritar principiul garantării dreptului la apărare față de autoritatea de lucru judecat a hotărârii de condamnare dată în lipsa condamnatului.
în raport de considerentele ce preced, din studierea actelor și lucrărilor dosarului, în care petentul M.A. a fost judecat și condamnat în lipsă, se poate constata că existau suficiente elemente care să îndreptățească instanțele să aprecieze că sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea cererii de rejudecare, în vederea asigurării dreptului la apărare al acestuia.
Se observă că în cursul urmăririi penale M.A. a dat declarații, în calitate de învinuit, doar la organele de poliție.
Acesta nu a dat nici o declarație la procuror, nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală, acțiunea penală a fost pusă în mișcare prin rechizitoriu, iar la judecata în primă instanță a fost reprezentat de un apărător desemnat din oficiu, care nu a solicitat administrarea nici unei probe în apărare și nu a exercitat nici o cale de atac împotriva hotărârii de condamnare, Sentința penală nr. 107 din 7 aprilie 2000 a Tribunalului Maramureș rămânând definitivă prin neapelare.
Chiar dacă etapa admiterii în principiu a cererii de rejudecare nu este prevăzută in terminis în textul art. 5221C. proc. pen., înalta Curte constată că la instanța de fond, prin încheierea din 30 noiembrie 2011, Tribunalul Maramureș a admis, în principiu, cererea de rejudecare, administrând ulterior probe în cauză.
Cu toate acestea, prin sentință, se revine asupra celor constatate prin încheierea evocată și cererea de rejudecare se apreciază ca inadmisibilă, reținându-se că judecata în lipsă s-a datorat relei-credințe a petentului, care a plecat din țară. Din acest punct de vedere, hotărârea este contradictorie, întrucât se revine asupra celor reținute prin încheierea de admitere în principiu, care, de altfel, nici nu a fost atacată cu apel de parchet.
Concluzionând, înalta Curte reține că, din datele dosarului rezultă că petentul M.A. nu a avut posibilitatea să-și exercite dreptul la apărare prevăzut sub sancțiunea nulității absolute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., drept recunoscut și garantat de Constituție, de lege, prevăzut de pactele și tratatele la care România este parte.
Cum în cauză cererea petiționarului s-a soluționat în baza excepției de inadmisibilitate, fără a se pronunța o soluție pe fond, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (4) C. proc. pen., va admite recursul, va casa ambele hotărâri și va trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu a fost plătit din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3011/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2938/2012. Penal → |
|---|
