ICCJ. Decizia nr. 2912/2012. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 95 din 11 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Suceava, a fost condamnat inculpatul L.D., la următoarele pedepse și pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
1. 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "asociere în vederea comiterii de infracțiuni" prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate", raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;
2. 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de risc", prev. de art. 2 alin. (1) din "Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri", raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;
3. 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "introducere în țară de droguri de risc fără drept", prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri", raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.;
în temeiul art. 65 alin. (2), (3) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani.
în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile de la pct. 1-3 sunt concurente și, conform art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale mai sus stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, iar, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani.
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, de la 06 ianuarie 2012 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului L.D.
II. A fost condamnat inculpatul R.A.G., la următoarele pedepse și pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:
1. 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "asociere în vederea comiterii de infracțiuni" prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, raportat la art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;
2. 1 (unu) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "trafic de droguri de risc", prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen.;
3. 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "introducere în țară de droguri de risc fără drept", prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, raportat la art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 3201C. proc. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.;
în temeiul art. 65 alin. (2), (3) C. pen. și art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani.
în temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile de la pct. 1-3 sunt concurente și, conform art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele principale mai sus stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 4 (patru) ani închisoare, iar, potrivit art. 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe o perioadă de 2 ani.
în baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat), cu titlu de pedeapsă accesorie.
Conform art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reținerii și arestului preventiv, de la 06 ianuarie 2012 la zi, iar în temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului R.A.G.
în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. f) și alin. (4) C. pen. corelat cu art. 17 alin. (1) din "Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri", s-a dispus confiscarea de la inculpații L.D. și R.A.G. a sumei de 300 euro (câte 150 euro fiecare sau echivalentul în lei la data plății), sumă de bani plătită pentru cantitatea de aproximativ 300 grame de cannabis, introdusă prima dată în țară (noiembrie 2011) și care nu s-a găsit.
în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. corelat cu art. 17 alin. (1) din "Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri", s-a dispus confiscarea de la inculpații L.D. și R.A.G. a cantităților de: 362 plicuri conținând cannabis și 19,5 grame cannabis, rămase în urma efectuării analizelor de laborator cu privire la cantitatea de cannabis găsită ca urmare a surprinderii în flagrant din data de 06 ianuarie 2012 (ce forma obiectul tranzacției de vânzare); 0,7 grame cannabis, cantitate rămasă în urma efectuării analizelor de laborator cu privire la cantitatea de cannabis găsită cu prilejul efectuării percheziției domiciliare la data de 06 ianuarie 2012.
în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea, de la inculpatul L.D., a sumei de 560 RON dobândită ca urmare a punerii în vânzare și vânzării celor 14 plicuri cu cannabis (din cantitatea de cannabis introdusă în țară în decembrie 2011).
în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. corelat cu art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri, s-a dispus confiscarea de la inculpații L.D. și R.A.G. a sumei de 90 euro (câte 45 euro fiecare sau echivalentul în lei la data plății), sumă de bani plătită pentru cantitatea de 90 grame cannabis, parte din cantitatea de cannabis introdusă a doua oară în țară (decembrie 2011), care nu s-a găsit și nici nu a fost valorificată prin vânzare.
în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpatul L.D., a telefonului mobil marca S., și de la inculpatul R.A.G. a telefonului mobil marca N., folosite la comiterea infracțiunilor.
în temeiul art. 19 cu trimitere la art. 1 lit. i) din "Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri", s-a dispus includerea inculpaților L.D. și R.A.G. într-un program terapeutic derulat în sistem penitenciar.
în temeiul art. 7 alin. (1) și (2) cu trimitere la pct. 29 anexă, din "Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare", s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații L.D. și R.A.G. în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a constatat că, prin rechizitoriul cu nr. 1D/P/2012 din 30 martie 2012 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: L.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: "trafic de droguri de risc" în modalitățile: "procurare, punere în vânzare, vânzare și deținere de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată și modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); "introducere în țară de droguri de risc fără drept", faptă prev. și ped. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost completată și modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și "asociere în vederea comiterii de infracțiuni" prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen.; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; și R.A.G., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de: "trafic de droguri de risc" în modalitățile: "procurare, punere în vânzare, vânzare și deținere de droguri de risc", faptă prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost completată și modificată; "introducere în țară de droguri de risc fără drept", faptă prev. și ped. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost completată și modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); "asociere în vederea comiterii de infracțiuni" prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 323 alin. (1) C. pen.; toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Inculpații L.D., R.A.G. și L.F. s-au asociat, în cursul lunii noiembrie 2011, în scopul comiterii de infracțiunii de trafic de droguri de risc, în modalitățile: procurare, punere în vânzare, vânzare și deținere de droguri de risc, respectiv aproximativ 800 grame de cannabis, cantitate de droguri pe care în prealabil inculpații L.D. și R.A.G. au procurat-o din Grecia, în tranșe de câte aproximativ 300 grame de cannabis și aproximativ 787 grame de cannabis, cantități pe care le-au introdus în țară, prima la sfârșitul lunii noiembrie 2011 - începutul lunii decembrie 2011, iar cea de-a doua în cursul lunii decembrie 2011, în preajma sărbătorilor Crăciunului, în autocarele cu care și-au asigurat deplasarea la reîntoarcerea în România.
Fiindcă nu aveau nici o ocupație și nici surse independente de venit, dar erau consumatori ocazionali de droguri, împrejurare ce i-a apropiat și i-a determinat să se mute împreună, inculpații L.D. și R.A.G. au proiectat în linii mari o "afacere" care să le furnizeze atât dozele necesare consumului la prețuri mai convenabile, cât și o sursă de profit prin procurarea și aducerea în România a unor cantități de cannabis, pe care să le vândă atât en detail cât și en gros.
Rolul inculpatului R.A.G. era acela de a procura drogurile de risc de la surse din Grecia, la care știa cum să ajungă, date fiind cunoștințele pe care și le făcuse în unele medii interlope de aici, pe vremea când lucrase în această țară, iar rolul inculpatului L.D. era acela de a finanța aprovizionarea cu droguri cu bani în prealabil împrumutați de la un văr de-al său. Ambii inculpați și-au conjugat eforturile în a se deplasa împreună în Grecia în vederea procurării drogurilor și introducerii lor fără probleme în România.
După ce au ascuns drogurile, provenite din prima aprovizionare, în garsoniera în care locuiau cu chirie, cei doi inculpați gestionându-le împreună, s-au asociat și cu fratele inculpatului L.D., inculpatul L.F., acesta fiind pus în temă cu "afacerea" proiectată, cu atât mai mult cu cât locuia și el cu cei doi. Cei trei inculpați au consumat împreună doze de cannabis cu ocazia petrecerilor pe care le organizau între ei ori la care invitau prieteni apropiați, așa cum a fost invitat și inculpatul U.T.
Rolul conferit inculpatului L.F. era acela de a vinde consumatorilor doze de drog, la cererea inculpatului L.D. Ulterior, a fost cooptat în grupul celor trei și inculpatul U.T., care a intermediat inculpatului L.D. vânzarea a diferite cantități de cannabis unor consumatori pe care îi cunoștea.
Inculpatul L.D. are 22 de ani, iar inculpatul R.A.G. are 20 de ani, ambii fiind originari din localitatea C., jud. Suceava, gospodăriile părinților fiind situate în apropiere una de alta. Inculpatul L.D. a absolvit școala generală din satul C., jud. Suceava și a renunțat la cursuri, întrucât a început să lucreze ca ziler. Ulterior, acesta a plecat la muncă în Belgia și, în cursul lunii august 2011, a început să consume ocazional un drog numit "W.W.", un fel de cannabis, dar cu o concentrație mai mare, plătind în jur de 50 euro pentru 5-10 grame. în aceeași perioadă, în Belgia, inculpatul L.D. s-a întâlnit cu inculpatul U.T. cu care s-a împrietenit și cu care a consumat în câteva ocazii același tip de drog. în luna octombrie 2011, inculpatul L.D. s-a întors în țară împreună cu fratele său, inculpatul L.F., deoarece le-au expirat contractele de muncă.
Inculpatul R.A.G. a abandonat școala în cursul anului 2008 după care, conform propriilor declarații, a lucrat timp de 3 ani în Grecia. în cursul lunii octombrie 2011 el a hotărât să se mute în municipiul Suceava, unde a locuit la un prieten. în acest timp, inculpatul L.D., de curând revenit în țară, l-a căutat la telefon pe inculpatul R.A.G., și au stabilit să se mute împreună. Astfel, inculpații L.D. și R.A.G. au închiriat o garsonieră, situată în municipiul Suceava, pe strada N., în care a venit să locuiască și inculpatul L.F., fratele celui dintâi. Contractul de închiriere a fost încheiat de către inculpatul R.A.G., pentru suma de 100 euro/lună.
Ulterior revenirii din Belgia, timp de o lună, inculpatul L.D. ar fi încercat, conform propriilor declarații, să-și găsească un loc de muncă în Suceava, dar nu a găsit, condiții în care a stabilit cu inculpatul R.A.G. să plece în Grecia, unde acesta din urmă ar fi știut un patron care să le ofere locuri de muncă, dar au sfârșit prin a se ocupa de căutarea unor dealeri, de la care să procure droguri pe care apoi să le vândă pe raza municipiului Suceava, pentru a face rost de bani, în condițiile în care aveau datorii mari de achitat.
Pe la sfârșitul lunii noiembrie 2011, cei doi inculpați au plecat spre Grecia cu un autocar și s-au hotărât să aducă în țară o cantitate de cannabis, pentru a obține profit, dată fiind diferența de preț între cele două țări. Inculpatul R.A.G. știa un cetățean bulgar, consumator de droguri, care i-a pus în legătură cu un vânzător de la care au și cumpărat cannabis. Inculpatul L.F. a fost de acord cu prietenul său, fapt pentru care a și pus la dispoziție suma de bani necesară pentru achiziționarea acestor droguri, aproximativ 300 grame de cannabis cu suma de 300 euro. Conform declarației inculpatului R.A.G. cantitatea de cannabis cumpărată prima dată ar fi fost de aproximativ 370 grame, pentru suma de 400 euro. A fost luată în considerare însă cantitatea cea mai mică, prin coroborarea celor două declarații în favoarea inculpaților. Echivalentul sumei de 300 de euro, cât apare că ar fi costat această cantitate de droguri ce nu s-a găsit, a fost confiscată de la ambii inculpați.
După ce au cumpărat cantitatea de 300 grame de cannabis, cei doi inculpați s-au întors la hotel, iar în cameră au porționat-o, au învelit-o în folii de plastic și staniol și au disimulat-o în diferite recipiente de șampon și detergent, pe care apoi le-au așezat într-un bagaj. A doua zi au urcat într-un autocar al aceleași firme de transport cu care își asiguraseră deplasarea în Grecia, luând bagajul în care se aflau drogurile asupra lor și așezându-l în locul special amenajat de deasupra scaunelor. O dată ajunși în Suceava, cei doi inculpați au luat bagajul conținând recipientele în care disimulaseră cantitatea de cannabis, l-au transportat la garsoniera pe care o închiriaseră și au ascuns drogurile după masca căzii din baie.
După ce au pus drogurile în siguranță, inculpații L.D. și R.A.G. l-au cooptat și pe fratele celui dintâi în "afacerea" pe care o preconizau a fi atât aducătoare de venituri, cât și o sursă pentru consumul propriu. în continuare, cei trei inculpați au demarat căutarea de eventuali clienți pentru aceste droguri, sens în care au început să întrebe cunoștințele și diferite persoane din cluburi din Suceava, ca "R." sau "B.", dacă doresc să cumpere doze de cannabis contra unui preț de 40 RON/gram. Din această cantitate de droguri, inculpatul L.D. a consumat zilnic, conform propriilor afirmații, iar ocazional împreună cu inculpații L.F. și R.A.G.
Pe la mijlocul lunii decembrie 2011, inculpații L.D. și R.A.G. au hotărât să plece din nou în Grecia, la Atena, pentru a aduce în România o cantitate din același tip de drog, sens în care cel dintâi a împrumutat suma de 2.500 de euro de la un văr de al său.
La fel ca și prima dată, cei doi inculpați au efectuat deplasarea la Atena cu un autocar al unei firme de transport, iar după ce au ajuns s-au cazat pentru o zi la un hotel.
întrucât cetățeanul bulgar care anterior intermediase achiziționarea celor 300 grame de cannabis era plecat în Austria, inculpatul R.A.G. a contactat telefonic un prieten de-al său din Craiova, care Ie-a intermediat achiziționarea de la un cetățean grec a aproximativ 500 grame de cannabis pe care ar fi dat suma de 500 de euro, conform declarației inculpatului L.D., banii provenind chiar de la el. Faptul că a doua oară a fost achiziționată o cantitate mai mare de droguri decât declară atât inculpatul R.A.G. - 380 grame, cât și inculpatul L.D. - 500 grame, rezultă din chiar declarația celui dintâi care a arătat că, după ce au ajuns în garsoniera lor din municipiul Suceava, inculpatul L.D. a împărțit această cantitate în două jumătăți, o jumătate oprind-o și ascunzând-o în garsonieră după masca căzii din baie. Inculpații L.F. și R.A.G. au mers cu cealaltă jumătate din cantitatea de cannabis să o ascundă la locuința părinților celui de-al doilea, din localitatea C. Ori, ceea ce au încercat să vândă inculpații colaboratorului autorizat în cauză a fost tocmai cantitatea de droguri adusă de la țară, în data de 06 ianuarie 2012, tot de către inculpații L.F. și R.A.G., respectiv 382 de pliculețe, reprezentând 393,5 grame cannabis, ce se aflau într-o pungă din polietilenă foarte bine înnodată, astfel că s-a apreciat că întreaga cantitate de cannabis adusă din Grecia a fost de 764 de pliculețe, (respectiv 393,5 grame x 2 = 787 grame cannabis). Echivalentul sumei de 250 de euro cât apare că ar fi costat jumătate din cantitatea de droguri introdusă a doua oară de către inculpați în țară și care nu s-a găsit a fost confiscată de la aceștia, reținându-se că din aceasta apare că s-au vândut doze în schimbul sumei de 560 RON.
A doua zi, înainte să plece din hotel, inculpații L.D. și R.A.G. au introdus drogurile într-o pungă de plastic pe care au înfășurat-o cu scotch de culoare maron și pe care apoi au așezat-o pe fundul genții, punând un prosop deasupra după care, cu un autocar al aceleași firme, s-au întors în țară. Geanta cu droguri a fost transportată în același mod, în habitaclul autocarului, pe locul destinat bagajelor de mână de deasupra scaunelor. Ajunși în țară, cei doi inculpați s-au deplasat la garsoniera de la adresa anterior menționată, au ascuns drogurile în același locaș din spatele măștii căzii din baie, iar timp de câteva zile nu au părăsit locuința, dormind și consumând din cantitatea de droguri pe care o aveau.
La câteva zile de la reîntoarcerea în țară, inculpații L.D. și R.A.G. au porționat în pliculețe autosigilante, achiziționate din Bazarul Suceava, cantitatea de cannabis pe care o aveau, lăsând în garsonieră jumătate dintre pliculețe, iar restul le-au introdus într-o pungă, pe care inculpații L.F. și R.A.G. le-au transportat în comuna C. și le-au ascuns în locuința tatălui celui de-al doilea, numitul R.S., fără știrea acestuia din urmă. Din această din urmă cantitate de cannabis, achiziționată din Grecia, a rezultat că un plic de un gram a fost dat, fără bani, unui anume A.S. de către inculpatul R.A.G.
în una din zilele Crăciunului 2011, inculpatul L.D., aflând că inculpatul U.T. s-a întors din Germania l-a sunat pe acesta și au hotărât să se întâlnească la localul "L.F.", din municipiul Suceava. Cei doi se cunoșteau din luna august 2011, când lucrau la aceeași firmă în Belgia, locuind și împreună în acea perioadă. Tot în acel timp, cei doi au consumat o dată o doză de cannabis, procurată de către inculpatul L.D. Astfel inculpatul U.T. s-a întâlnit la localul "L.F." cu frații L.D. și L.F., unde au băut bere împreună, timp în care a mers la masa lor și inculpatul R.A.G.
Cu acest prilej, inculpatul L.D. Ie-a făcut cunoștință inculpaților U.T. și R.A.G. în timp ce stăteau toți patru la masă, inculpatul L.D. l-a întrebat pe inculpatul U.T. dacă nu vrea să fumeze niște "iarbă" - cannabis, iar el i-a răspuns că da, după care au părăsit cu toții localul și au mers în parcul de lângă Catedrala Ortodoxă. Acolo, au fumat cu toții o țigară preparată din cannabis, pe care o avea inculpatul R.A.G., devenind cu toții bine-dispuși. în timp ce fumau, inculpatul L.D. l-a întrebat pe inculpatul U.T. dacă știe pe cineva care să cumpere "iarbă" - cannabis, deoarece el are de vânzare. Tot atunci, inculpatul R.A.G. i-a spus inculpatului U.T. că acea "iarbă" era adusă din Grecia.
Imediat, inculpatul U.T. l-a sunat pe numitul H.T., pe care îl știa de mai mulți ani de la sora acestuia și cunoștea că mai consumă droguri, pentru a-l întreba dacă vrea ceva bun, dându-i de înțeles că este vorba de droguri, iar el a fost interesat, motiv pentru care i-a dat numărul de telefon al inculpatului L.D., indicându-i să discute personal cu acesta. Inculpatul U.T. a declarat că inculpatul L.D. i-a spus că numitul H.T. a venit la el împreună cu un tânăr din cartierul O. din municipiul Suceava, despre care a aflat că este poreclit "J." și că acesta din urmă a cumpărat de la el droguri, dar nu știe exact ce cantitate.
Inculpatul L.D. a declarat că l-a întrebat pe inculpatul U.T. dacă mai cunoaște persoane interesate să cumpere astfel de droguri, iar acesta i-a spus că o să se intereseze, iar cu altă ocazie, acesta i-a dat numărul de telefon al celui dintâi unei alte persoane. Inculpatul L.D. a discutat la telefon de mai multe ori cu acea persoană, după care s-au întâlnit în mai multe ocazii și i-a vândut diferite cantități de droguri, fără a cunoaște cum îl cheamă, în agenda telefonică salvând numărul acestuia cu denumirea "mochetă". Inculpatul L.D. i-a vândut persoanei recomandate de inculpatul U.T. un număr de 7 plicuri de aproximativ un gram fiecare, pentru suma de 280 RON în fața salonului de masaj "S." din O. Cu altă ocazie aceasta a mai venit cu un tânăr și inculpatul L.D. i-a mai vândut un număr de 3 plicuri cu cannabis pentru suma de 120 RON, tot în fața salonului de masaj "S.". Suma de 400 RON a fost confiscată de la inculpatul L.D.
Pe data de 06 ianuarie 2012, ora 14:36 inculpatul L.D. a fost contactat de către numitul H.T., care i-a spus să meargă în fața Catedralei cu 2 plicuri, apoi i-a cerut încă unul care I-a și primit tot atunci, cel dintâi primind pe cele trei plicuri suma 120 RON. Cu acest prilej inculpatul L.D. l-a trimis mai întâi pe fratele său, inculpatul L.F., să ducă două plicuri cu cannabis numitului H.T. Pentru că numitul H.T. a dorit să mai cumpere un plic cu cannabis, inculpatul L.F. I-a sunat pe inculpatul L.D. și i-a spus să vină să mai aducă un plic cu cannabis. De asemenea, suma de 120 RON a fost confiscată de la inculpatul L.D.
Inculpatul U.T. i-a intermediat inculpatului L.D. legătura cu un prieten de-al său din comuna A. jud. Suceava, numitul M.A. Acesta l-a sunat pe inculpatul U.T. după Revelion și l-a întrebat dacă știe de unde să cumpere "ceva bun", dându-i de înțeles că este vorba despre droguri, știind că acesta consumă astfel de substanțe. Inculpatul U.T. l-a sunat pe inculpatul L.D. și l-a întrebat dacă are să-i dea unui prieten de-al său "iarbă", iar el i-a răspuns afirmativ și i-a spus să se întâlnească cu respectivul în parcul de la Catedrală, comunicându-i ce semnalmente are. Inculpatul U.T. l-a trimis în parcul de la Catedrală pe numitul M.A. să se întâlnească cu inculpatul L.D., el rămânând în fața blocului său situat peste drum de Catedrală. După ce s-a întâlnit cu inculpatul L.D., numitul A. s-a întors unde se afla inculpatul U.T. și au urcat împreună în apartamentul celui din urmă. Aici, inculpatul U.T. a văzut cum M.A. a scos din buzunar un pliculeț din polietilenă transparentă, autosigilant, în care se aflau fire de cannabis, a preparat o țigară și au fumat împreună, devenind amândoi bine-dispuși. Cel mai probabil numitul M.A. a plătit inculpatului L.D. pentru acel pliculeț cu cannabis prețul de 40 RON, sumă ce, de asemenea, a fost confiscată de la acesta din urmă.
Inculpatul U.T. a mai declarat că în apartamentul în care locuiau frații L.D. și F., precum și inculpatul R.A.G. a fost o singură dată pentru a petrece seara de Revelion. Acolo se mai aflau în afară de ei încă două persoane. Pe masa din cameră a văzut două pliculețe din polietilenă autosigilante goale, de felul celui în care se afla "iarba", cumpărată de numitul M.A. de la inculpatul L.D. Tot acesta a mai arătat că în cameră mirosea de la fumul emanat de cannabis-ul consumat acolo, până să ajungă el în apartament.
în ziua în care inculpații L.D. și R.A.G. au fost surprinși în flagrant de organele de urmărire penală, împrejurare despre care a aflat de la inculpatul L.F. prin telefon, inculpatul U.T. nu s-a întâlnit cu aceștia. El a declarat că inculpatul L.D. l-a sunat în cursul după amiezii și l-a întrebat dacă îl poate duce cu mașina undeva, fără să-i dea amănunte, l-a spus că da, dar după această discuție a trebuit să plece la Fălticeni împreună cu un prieten de-al său astfel încât, atunci când inculpatul L.D. l-a sunat din nou și i-a cerut să meargă cu el i-a spus că era deja în Fălticeni.
Așadar inculpații L.D. și R.A.G. au destinat ultima cantitate de cannabis, de aproximativ 787 grame, adusă din Grecia, în special comercializării pe "piața" din municipiul Suceava. Această cantitate de droguri a fost porționată de ambii inculpați, cu destul de multă precizie, în doze de câte aproape un gram fiecare, fiecare aproximativ un gram fiind introdus în plicuri din polietilenă, autosigilante, procurate, în prealabil, din Bazarul Suceava.
Inculpații L.D. și R.A.G. împreună cu inculpatul L.F., beneficiind și de ajutorul coinculpatului U.T., au oferit "marfa" la vânzare atât în sistem doză, cât și en gros, cu prețul de 40 RON/gram.
în legătură cu inculpații L.D. și R.A.G. a intrat, la data de 06 ianuarie 2012, colaboratorul autorizat în prezenta cauză sub numele de cod "I.M." care, la aceeași dată, în jurul orei 17:30, s-a întâlnit cu ei în parcarea unui Hypermarket din municipiul Suceava și au încheiat tranzacția asupra a 380 de pliculețe cu cannabis contra sumei de 15.000 RON, primind pe deasupra alte două pliculețe cu cannabis drept bonus. Cu această ocazie inculpații R.A.G. și L.D. au fost surprinși în flagrant.
Inculpații R.A.G., L.D. și L.F. au venit în zona locului întâlnirii pe care primii doi au stabilit-o cu colaboratorul, cu un taxi. Inculpatul L.F. s-a deplasat într-o zonă potrivită de supraveghere, în incinta Hypermarchet-ului. Mai întâi, s-a prezentat la întâlnirea cu colaboratorul, poziționat la volanul unui autoturism, parcat în fața Hypermarchet-ului, inculpatul R.A.G., care a urcat pe locul din dreapta față, rolul său fiind acela de a se asigura că cel dintâi are banii necesari finalizării tranzacției și că aceasta se poate desfășura în condiții de siguranță. După ce s-a convins de toate acestea, l-a anunțat pe inculpatul L.D. să vină cu "marfa". Acesta din urmă a urcat pe locul din dreapta spate având asupra sa o pungă de polietilenă în care era introdusă cantitatea de 382 de pliculețe cu cannabis, din care cu privire la 380 de pliculețe s-a înțeles să le vândă colaboratorului, iar două i Ie-a dat drept bonus. în mașină, fiecare dintre părți a verificat ceea ce era interesată să primească, inculpații R.A.G. și L.D. suma de bani, iar colaboratorul marfa, după care a fost dat semnalul în vederea descinderii organelor de urmărire penală pentru surprinderea în flagrant a inculpaților.
împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații R.A.G. și L.D., solicitând redozarea pedepsei, atât sub aspectul cuantumului, cât și cu privire la modalitatea de executare a acesteia.
Prin decizia penală nr. 71 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpați.
Totodată, a fost menținută starea de arest a inculpaților și s-a dedus din pedepsele aplicate durata arestării preventive.
Prin recursurile declarate, inculpații au solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 3859pct. 14 C. proc. pen. și reducerea pedepselor aplicate, iar în subsidiar schimbarea modalității de executare a acestora, în condițiile art. 861C. pen. Au invocat atitudinea constantă de recunoaștere încă din faza urmăririi penale, conduita ireproșabilă, profilul socio-moral, faptul că provin din familii respectabile, date în raport de care instanțele puteau da dovadă de clemență. Au mai invocat perioada scurtă a activității infracționale, faptul că s-au găsit mucuri de țigară la verificarea domiciliului, aspect ce relevă că erau consumatori de droguri și nu realizau venituri consistente din această activitate, așa cum s-a reținut. Au mai susținut că perioada de detenție a fost un avertisment foarte sever pentru inculpați și au solicitat să se dea eficiență prevederilor art. 74-76 C. pen.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate de inculpați, înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect faptele și vinovăția inculpaților și au individualizat în mod just pedepsele aplicate, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare.
în ce privește critica comună formulată de inculpați, privind greșita individualizare a pedepselor aplicate, sub aspectul cuantumului acestora, înalta Curte constată că instanțele au acordat eficiență criteriilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și dispozițiilor art. 3201C. proc. pen., reținute în favoarea inculpaților.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanțele au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, trafic de droguri și introducere în țară de droguri de risc fără drept, reflectat de modul în care inculpații au conceput și realizat infracțiunile în formă continuată, ținând cont, în concret, de împrejurările concrete de comitere a faptelor, precum și de datele ce caracterizează persoana acestora.
Având în vedere materialul probator și starea de fapt reținută în rechizitoriu și față de criteriile reglementate în dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanța de recurs apreciază că, față de natura și gravitatea faptelor comise de inculpați (în baza aceleiași rezoluții infracționale au procurat din Grecia și au introdus în România de două ori consecutiv, mai întâi 300 grame cannabis și ulterior 500 grame cannabis, având scopul principal de a le comercializa în municipiul Suceava, și de a se asocia cu inculpatul L.F. în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc, fiind cooptat în acest demers și inculpatul U.T. în vederea găsirii de clienți) și a celor personale ale inculpaților, o pedeapsă cu închisoarea într-un cuantum mai redus nu este aptă să conducă la realizarea scopurilor sancțiunii, astfel după cum acestea sunt reglementate în dispozițiile art. 52 C. pen.
în raport de gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor săvârșite, reflectat de modul în care inculpații au realizat introducerea în țară și traficul de droguri de risc, care relevă periculozitatea infracțională și socială a acestora, precum și de datele ce caracterizează persoana inculpaților (au recunoscut faptele, au avut o conduită bună anterior, provin din familii organizate), rezultă că instanțele au individualizat în mod just cuantumul pedepselor aplicate, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că nu se impune reducerea acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate, instanțele au dat eficiență datelor referitoare la persoana inculpaților, cărora le-au atribuit, în mod corect, valoarea de circumstanțe atenuante judiciare și le-au reținut în favoarea acestora, reducând cuantumul pedepselor, în conformitate cu dispozițiile art. 3201C. proc. pen. sub minimul special, astfel că nu se mai impune coborârea pedepselor, dată fiind forma continuată a infracțiunii și pluralitatea de acte materiale, care a relevat o activitate constantă a inculpaților în acest sens. în raport de aceste împrejurări, instanța de fond a aplicat pedepse în limite legale, orientate către minimul special al pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile de asociere în vederea comiterii de infracțiuni, trafic de droguri și introducere în țară de droguri de risc fără drept (pentru care textele incriminatoare prevăd pedepse cu închisoarea între 3-15 ani, 10-20 ani), pe care Ie-a redus în raport cu circumstanțele atenuante și starea de atenuare reglementată de art. 3201C. proc. pen., dispunându-se ca inculpații să execute pedeapsa rezultantă de câte 4 ani închisoare.
în ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante, se constată că, raportat la circumstanțele reale și personale ale inculpațiloe, instanțele au apreciat în mod corect că reeducarea acestora poate fi realizată doar prin executarea efectivă a pedepsei, astfel că nu se impune schimbarea modalității de executare, prin aplicarea dispozițiilor art. 861C. pen.
Raportat la criteriile mai sus-menționate, înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpaților, cu un cuantum orientat spre minimul special au fost just individualizate și nu se impune reducerea acestora.
Pentru aceste considerente, înalta Curte constată că hotărârea atacată este temeinică și legală și nu se impune casarea ei în limitele motivului de recurs invocat de recurenții inculpați.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, recursurile declarate de recurenții inculpați R.A.G. și L.D. împotriva deciziei penale nr. 71 din 2 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
← ICCJ. Decizia nr. 2922/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2919/2012. Penal → |
---|