ICCJ. Decizia nr. 3020/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3020/2012
Dosar nr. 3475/114/2011
Şedinţa publică din 26 septembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 180 din 23 decembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, schimbându-se încadrarea juridică conform art. 334 C. proc. pen. din omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatei V.Z., în prezent deţinută în Penitenciarul Târgşor, pentru infracţiunea de omor prev. de art. 174 C. pen. la pedeapsa de 14 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.
Totodată, s-a respins cererea inculpatei privind reţinerea stării de provocare prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsa de executat deţinerea începând cu data de 18 decembrie 2010, la zi.
Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a confiscat de la inculpată toporul corp delict folosit la săvârşirea faptei.
În latură civilă, inculpata V.Z. a fost obligată la plata despăgubirilor materiale în sumă de 15.000 RON şi 40.000 RON către partea civilă M.M.A., a daunelor morale în sumă de 40.000 RON către partea civilă M.G., precum şi în sumă de 20.000 RON cu acelaşi titlu către partea civilă M.A.
În fine, s-a dispus obligarea acesteia şi la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.000 RON către partea civilă M.M.A. şi în sumă de 9.000 RON către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, în esenţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata V.Z. are vârsta de 58 ani, este mama a doi copii majori, locuieşte în municipiul Bucureşti, iar din anul 2007 s-a pensionat.
Începând cu anul 2006, succesiv, împreună cu sora sa, martora T.M., aceasta a acordat îngrijiri mamei lor, S.R., care, datorită problemelor de sănătate, nu se putea deplasa, secunda fiind ajutată pentru a o spăla şi îmbrăca şi de către victima M.M.
Astfel, în acest context, la data de 10 decembrie 2010, inculpata V.Z. a ajuns în comuna G.S., iar în ziua de 17 decembrie 2010 a efectuat diferite activităţi în imobilul părinţilor.
După lăsarea întunericului, la o oră ce nu a putut fi stabilită cu exactitate, victima M.M. s-a deplasat la locuinţa lui S.R., iar în care în timp ce se aflau în bucătăria situată într-un corp separat de clădire, acestea au purtat o discuţie contradictorie, ambele fiind în stare de ebrietate.
Iniţial, inculpata V.Z. a recunoscut că datorită faptului că victima a refuzat să părăsească locuinţa, i-a aplicat mai multe lovituri, folosind un toporaş aflat în bucătărie şi pe care în mod frecvent îl folosea la tăiatul cărnii.
Ulterior, aceasta a retractat declaraţiile date la urmărirea penală, susţinând că nu îşi mai aminteşte ce s-a întâmplat, dar afirmând că trezindu-se din somn a mers la bucătărie, unde a fost lovită de o persoană necunoscută, iar ulterior a găsit victima decedată în locuinţa sa.
A menţionat, totodată, că la rândul său a avut leziuni pe faţă şi mâini şi a solicitat, prin apărătorul ales, să se dispună expertizarea urmelor materiale ridicate de la faţa locului, invocându-se împrejurarea că în noaptea respectivă a existat o altă persoană la domiciliul mamei sale, care poate fi autorul infracţiunii ce se reţine în sarcina sa.
Ca urmare, în cursul cercetării judecătoreşti s-a efectuat o expertiză medico-legală examen ADN şi prin care s-a concluzionat că analiza genetică a urmelor de sânge prelevate de pe aleea de acces în locuinţa numitei S.R. şi de pe telefonul mobil din încăperea acesteia, a pus în evidenţă un profil genetic unic aparţinând inculpatei V.Z., iar a celor prelevate de pe aleea de acces în locuinţă, aleea spre uşa de acces în bucătărie, lângă fântână şi de pe treapta din faţa uşii de acces în bucătărie, a evidenţiat un profil genetic unic aparţinând victimei M.M.
Faţă de aceste concluzii şi declaraţiile martorilor T.M., T.N., G.N. şi M.G. s-a înlăturat apărarea inculpatei V.Z. privind comiterea faptei de o altă persoană, apreciindu-se că nu există date sau indicii temeinice că la momentul respectiv s-ar fi aflat în locuinţă şi alte persoane în afară de mama acesteia care nu se putea deplasa.
Pe baza raportului de necropsie întocmit de S.M.L. Buzău, s-a stabilit că moartea victimei M.M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-ventriculare şi dilacerărilor cerebrale şi cerebreloase, consecinţă a fracturilor cominutive, multieschiloase de boltă şi bază de craniu şi maxilar superior, traumatism toracic, cu fractură închisă, coasta 11 hemitorace drept.
Prin acelaşi mijloc de probă s-a constatat că după aspect şi localizare, leziunile de violenţă s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-despicător (plăgile tăiat-despicate cranio-faciale cu fracturi cominutive multieschiloase subiacente cu dilacerări cerebrale şi cerebreloase consecutive), posibil toporişca-corp delict, care au avut legătură directă şi necondiţionată cu decesul.
Separat de aceasta, expertiza medico-legală psihiatrică a stabilit că, deşi la examinare a prezentat tulburare organică de personalitate pe fond toxietilic, inculpata V.Z. a avut discernământul păstrat cu privire la fapta pentru care a fost trimisă în judecată.
Cât priveşte încadrarea juridică a activităţii infracţionale, s-au primit ca fiind concludentă completarea raportului de necropsie, prin care s-a opinat că deşi victima M.M. a prezentat la nivelul extremităţii cefalice trei plăgi tăiat-despicate cu leziuni de părţi moi la nivelul viscerocraniului, minimum cinci plăgi tăiat-despicate, delabrante, pe alocuri suprapuse, cu leziuni polimorfe, grave, subdiacente, osoase şi dilacerări întinse parieto-temporo-occipitale, leziunile care au avut legătură directă, necondiţionată de cauzalitate cu decesul au fost cele de la nivelul pericraniului drept, iar durata de supravieţuire după producerea acestora a fost de câteva minute.
Faţă de aceste concluzii, s-a considerat că lipseşte componenta subiectivă care întregeşte conţinutul infracţiunii de omor deosebit de grav, chiar dacă s-a stabilit că ulterior comiterii, la locul faptei au ajuns sora inculpatei, soţul victimei, organele de poliţie şi martorii V.V., persoane care luând cunoştinţă de aceasta, la vederea cadavrului victimei, a leziunilor pe care le prezenta şi urmelor de sânge au fost cuprinşi de groază.
Aşa fiind, constatându-se că prin proba medico-legală nu s-a putut cuantifica suferinţa victimei, aflată în stare de intoxicaţie etanolică acută preexistentă, iar în cauză nu s-a dovedit că inculpata a conceput şi executat fapta cu intenţia de a o chinui, nu i-a provocat conştient suferinţe spre a-i mări chinurile şi a face ca acţiunea de ucidere să fie mai crudă, ci s-a rezumat să-i aplice lovituri succesive, cu o violenţă deosebită, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 174, art. 176 lit. a) C. pen., în aceea de omor, încriminat prin dispoziţiile art. 174 C. pen.
Cererea inculpatei V.Z. privind reţinerea stării de provocare prev. de art. 73 lit. b) C. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată, argumentându-se că prin probele administrate în cauză nu s-a dovedit că a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
În latură civilă, s-a reţinut că în procesul penal au exercitat acţiuni civile părţile civile M.A.M., M.A., fiii victimei M.M., solicitându-se obligarea inculpatei la plata sumelor de 15.000 RON, despăgubiri materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare şi pomenirile ulterioare precum şi de 100.000 RON daune morale (primul), respectiv de 20.000 RON daune morale (secundul).
De asemenea, s-a constituit parte civilă şi M.G., soţul supravieţuitor, solicitând acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 RON.
Acţiunile civile exercitate au fost admise în parte, apreciindu-se că acestea sunt întemeiate în ce priveşte daunele morale în limita sumelor de câte 40.000 RON pentru părţile civile M.M.A. şi M.G., respectiv de 20.000 RON pentru partea civilă M.A., iar despăgubirile materiale s-au dovedit în limita sumei de 15.000 RON.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat apel inculpata V.Z., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică atât cu privire la soluţionarea laturii penale, cât şi la rezolvarea acţiunilor civile exercitate de părţile civile M.M.A., M.A. şi M.G.
Sub un prim aspect, reiterându-se apărările formulate în cursul cercetări judecătoreşti, precum şi la judecata cauzei în primă instanţă, s-a susţinut că printr-o incompletă analiză şi injustă apreciere a probelor administrate în cauză, netemeinic prima instanţă nu a reţinut în favoarea acesteia circumstanţa legală a provocării deşi s-a dovedit că sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen.
Astfel, a rezultat cu certitudine că la data de 17 decembrie 2010, apelanta a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări şi emoţii determinate prin trezirea din somn şi intrarea în imobilul mamei sale a unei persoane neidentificate, la o oră târzie din noapte, urmate de refuzul victimei de a părăsi locuinţa, deşi i s-a solicitat repetat, în timpul conflictului ea însăşi a fost agresată suferind leziunile corporale evidenţiate în planşele fotografice şi s-a aflat sub influenţa băuturilor alcoolice consumate în seara zilei respective.
Pe de altă parte, s-a criticat individualizarea cuantumului pedepsei, arătându-se că scopul acesteia poate fi atins prin atenuarea răspunderii penale conform art. 74 şi art. 76 C. pen., deoarece până la vârsta de 59 ani a avut o conduită normală în societate, are doi copii majori şi o situaţie materială precară, fiind afectată de o serie de boli cronice.
Cât priveşte rezolvarea laturii civile a procesului, s-a susţinut că întinderea daunelor materiale şi cele morale a fost greşit apreciată, impunându-se reducerea acestora conform probelor administrate în cauză, dar şi ţinându-se seamă că este pensionară, având un venit lunar în cuantum de 570 RON.
Instanţa de apel a apreciat că în mod corect nu a fost reţinută în cauză scuza provocării, prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
S-a reţinut că actele materiale comise de victimă, constând în refuzul de a da curs invitaţiei repetate de a părăsi locuinţa, chiar dacă pe moment au putut produce o surescitare, nu sunt compatibile cu starea de puternică tulburare care să determine reducerea efectivă a posibilităţilor de autocontrol din partea inculpatei.
Şi pedeapsa de 14 ani închisoare s-a apreciat că este just individualizată.
Sub aspectul laturii civile s-a constatat, însă, netemeinicia hotărârii primei instanţe, sumele acordate cu titlu de daune morale părţilor civile fiind inechitabile.
În consecinţă, prin decizia penală nr. 52 din 22 martie 2012, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpata V.Z. şi a desfiinţat în parte, pe latură civilă, sentinţa primei instanţe în sensul că a redus cuantumul daunelor morale stabilite în favoarea părţilor civile, după cum urmează: de la 40.000 RON la 15.000 RON pentru partea civilă M.M.A., de la 20.000 RON la 15.000 RON pentru partea civilă M.A. şi de la 40.000 la 20.000 RON pentru partea civilă M.G.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpata V.Z. şi părţile civile M.M.A., M.A. şi M.G.
Inculpata V.Z. a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând reţinerea în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., precum şi a circumstanţelor personale şi reducerea pedepsei aplicate.
Părţile civile au invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., solicitând casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, arătând că în mod nejustificat, în apel s-a dispus diminuarea daunelor morale stabilite de prima instanţă.
Recursurile sunt neîntemeiate.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de recurenţi, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Cu referire la recursul declarat de inculpata V.Z., Înalta Curte reţine că solicitarea acesteia de reducere a pedepsei nu este justificată.
În mod corect ambele instanţe, nu au reţinut în cauză circumstanţa atenuantă a provocării, prev. de art. 73 C. pen., probele administrate nefăcând dovada îndeplinirii condiţilor pentru reţinerea acestor dispoziţii.
Din modul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională nu se poate reţine că atitudinea victimei M.M., aflată în stare avansată de ebrietate de a refuza invitaţia inculpatei de a părăsi locuinţa, constituie un act provocator în sensul art. 73 lit. b) C. pen.
Acest refuz nu este compatibil cu o stare puternică care să fi determinat reducerea posibilităţilor de autocontrol ale inculpatei şi, în acelaşi timp, reducerea posibilităţilor inculpatei de a evalua gravitatea celor cel puţin opt plăgi tăiat-despicate pe care aceasta i le-a produs victimei cu toporişca.
Cât priveşte celelalte circumstanţe personale ale inculpatei, respectiv lipsa antecedentelor penale, buna reputaţie de până la momentul comiterii faptei, afecţiunile specifice vârstei, acesta au fost deja avute în vedere la individualizarea pedepsei, în condiţiile în care pedeapsa de 14 ani înhisoare reprezintă o orientare sub medie, limita maximă a pedepsei pentru infracţiunea prev. de art. 174 C. pen. fiind de 20 de ani.
Recursul declarat de părţile civile este, de asemenea, nefondat.
Critica formulată de părţile civile vizează cuantumul daunelor morale ce a fost redus în apel şi, deşi recurenţii au făcut referire la cazul de casare prev. de art. 3859pct. 172 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu se încadrează în acest text legal.
Cuantumul daunelor morale este o chestiune de apreciere, care nu intră sub incidenţa niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., neputându-se susţine că s-a făcut o aplicare greşită a legii atâta timp cât instanţa de apel a motivat reducerea daunelor morale pe criterii de inechitate.
Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. se va deduce prevenţia la zi pentru inculpată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu pentru inculpată urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile M.M.A., M.A. şi M.G. şi recursul declarat de inculpata V.Z. împotriva deciziei penale nr. 52 din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 decembrie 2010, la 26 septembrie 2012.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentele părţi civile la câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3015/2012. Penal. Infracţiuni la regimul... | ICCJ. Decizia nr. 3051/2012. Penal. Pornografia infantilă... → |
|---|
