ICCJ. Decizia nr. 3084/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 3084/2012
Dosar nr. 9585/1/2011
Şedinţa publică din 4 mai 2012
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, sub nr. 9585/1/2011, la data de 29 noiembrie 2011, contestatorul C.I. a solicitat anularea deciziei civile nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, şi rejudecarea cauzei, având în vedere incidenţa motivului de contestaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., în sensul că instanţa, admiţând recursul numai în parte, a omis să cerceteze unele motive de modificare cât şi de casare cu care fusese investită.
Prin contestaţia în anulare formulată, contestatorul arată următoarele:
Instanţa a calificat greşit raportul juridic dedus judecăţii, ca fiind de natură civilă, când în realitate cadrul juridic oferit de art. 998-999 C. civ. constituie temeiul juridic al răspunderii civile delictuale, prejudiciul provenind dintr-o faptă penală, cu vătămare corporală deosebit de gravă, (accident de munca), cu consecinţe şi cu urmări, vătămări corporale deosebit de grave, (pierderea unui organ-mâna dreaptă amputată, palma, şi infirmitate permanentă, pe viaţă, în proporţie de 60%-70%), ce au necesitat 80 - 90 zile de spitalizare, din culpă.
Prin decizia nr. 1/2004, Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 998 C. civ., şi a decis că : „(...) instanţa penală investită cu judecarea acţiunii penale în cazul infracţiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă şi de vătămare corporală din culpă, este investită să judece acţiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretenţiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât si cu privire la pretenţiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiaşi fapte”.
Decizia nr. 1/2004 a stabilit că responsabilitatea comitenţilor pentru prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat, când delictul sau cvasi-delictul este imputabil mai multor persoane, atât fizice cât si juridice, aceste persoane sunt ţinute solidar pentru despăgubire.
În opinia contestatorului, cauza dedusă judecaţii este de natură penală, motiv pentru care instanţa trebuia să caseze în mod obligatoriu decizia Curţii de Apel Craiova pentru necercetarea integrală a motivelor de recurs.
Instanţa de recurs a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin abuz procesual din partea judecătorilor, a încălcat cu bună ştiinţă două sentinţe penale care au putere de lucru judecat, iar judecătoarele din completul de judecată au primit „şpagă de 60.000 Euro”.
Prin decizia nr. 3407 din 12 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că prin niciuna din cele două sentinţe penale nu a fost stabilită în sarcina recurentei-pârâte, parte responsabilă civilmente, obligaţia de a-i plăti contravaloarea unei proteze.
În ceea ce priveşte prescripţia dreptului de a solicita contravaloarea protezei, contestatorul menţionează că o proteză care se face o dată la 8 ani nu se poate prescrie după 3 ani. Termenul de înlocuire al unei proteze variază între 2 ani si 8 ani.
Instanţa a confundat proteza bionică - tip mână bionică, în sine, cu, contravaloarea acesteia de 100.000 Euro, considerând-o ca fiind creanţă. Nici proteza bionică - tip mână bionică şi nici contravaloarea acesteia de 100.000 euro, nu s-au prescris.
Prin admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, instanţa trebuia în mod obligatoriu să respingă şi acţiunea de chemare în judecată, deoarece art. 21 al Decretului nr. 167/1958 nu se aplică în cauză. Prestaţiile periodice nu sau prescris pe perioada octombrie 1989 - 22 septembrie -2008.
Se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, ca prin hotărârea ce va pronunţa să o oblige pe intimata-pârâtă, parte responsabilă civilmente, SC S.M.R. SA Balş, să suporte şi să-i plătească contestatorului despăgubiri civile delictuale.
La data de 22 septembrie 2008, dată la care avocatul a redactat cererea de chemare în judecată, nu a avut la dispoziţie cele 2 sentinţe penale pronunţate de judecătoria Slatina.
În prezenta contestaţie în anulare, intimata SC S.M.R. SA Balş a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, depunând la dosar copia cererii pe care contestatorul C.I. a formulat-o la data de 1 iulie 2011 pentru a i se comunica decizia nr. 3407/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, purtând viza Tribunalului Bucureşti de eliberare a unei copii.
Analizând cu prioritate această excepţie, datorită caracterului său peremptoriu, Înalta Curte constată următoarele:
La data de 1 iulie 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cererea contestatorului pentru a i se comunica decizia nr. 3407/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva căreia a formulat contestaţie în anulare în prezentul dosar.
Potrivit art. 319 alin. (2) C. proc. civ., contestaţia în anulare se poate face oricând înainte de începutul executării silite, iar în timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
Prin decizia nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de pârâta SC S.M.R. SA Balş, a fost modificată în parte decizia recurată în sensul respingerii apelului împotriva sentinţei nr. 1163/2009 a Tribunalului Olt. Din conţinutul dispozitivului acestei decizii nu rezultă că au fost luate măsuri susceptibile să fie aduse la îndeplinire pe cale de executare silită, astfel încât sunt incidente prevederile art. 319 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
În această ipoteză termenul de formulare a contestaţiei în anulare este de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.
În cauză s-a făcut dovada de către intimată asupra comunicării deciziei contestate către contestator la data de 1 iulie 2011, conform cererii de comunicare, depusă la dosar de intimată, însă recunoscută de contestator, care a precizat că cererea îi aparţine. Cererea poartă viza Tribunalului Bucureşti de aprobare a eliberării unei copii a deciziei, la data la care cererea s-a depus.
În aceste condiţii este incident art. 319 alin. (2) partea I a tezei a II-a C. proc. civ., termenul de formulare a contestaţiei în anulare fiind de 15 zile, termen care curge de la data de 1 iulie 2011, şi se împlineşte la 16 iulie 2011 [fiind calculat pe zile libere, în temeiul art. 101 alin. (1) C. proc. civ.].
Prezenta contestaţie în anulare a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 29 noiembrie 2011, deci ulterior datei limită de 16 iulie 2011, astfel încât intervine sancţiunea prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cu care „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.
Contestatorul nu a invocat astfel de împrejurări, motiv pentru care Înalta Curte va face aplicarea art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul căruia va respinge contestaţia în anulare ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.I. împotriva deciziei nr. 3407 din 12 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, ca tardivă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1481/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4794/2012. Penal → |
|---|
