ICCJ. Decizia nr. 308/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.308/2012

Dosar nr. 19036/118/2010

Şedinţa publică din 1 februarie 2012

Asupra recursurilor de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 212 din data de 20 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 19036/118/2010, Tribunalul Constanţa a hotărât:

Respinge cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de partea civilă C.Ş.L. din infracţiunea reţinută prin actul de inculpare în sarcina fiecărui inculpat, în infracţiunile prevăzute de art. 176 lit. a) C. pen., art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si lit. c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen. sau reţinerea a două infracţiuni de tâlhărie aflate în concurs şi cu cea de omor deosebit de grav.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul F.G.C. din infracţiunea reţinută în actul de inculpare în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul B.I.C. din infracţiunea reţinută în actul de inculpare în infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c) şi alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

1. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen. condamnă pe inculpatul F.D.I. (fiul lui I. si I.), la pedeapsa de 22 de ani de închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Pedeapsa se va executa în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului F.D.I. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 24 octombrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului F.D.I.

2. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul B.I.C. (fiul lui A. şi L.), la pedeapsa de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.

În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an si 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 307/ P din 9 septembrie 2010 a Judecătoriei Mangalia, rămasă definitivă prin neapelare, pe care o alătură pedepsei de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., în final inculpatul B.I.C. urmând să execute pedeapsa de 17 ani şi 4 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

Pedeapsa se va executa în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen., pe durata executarii pedepsei principale interzice inculpatului B.I.C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 9 iunie 2010 şi până la data de 12 august 2010 şi de la data de 25 noiembrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului B.I.C.

3. În baza art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen. condamnă pe inculpatul F.G.C. (fiul lui G. şi I.) la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. - pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Pedeapsa se va executa în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului F.G.C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 24 octombrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului F.G.C.

4. În baza art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. - art. 76 lit. a) C. pen. condamnă pe inculpatul D.G. (fiul lui T. si I) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei.

Pedeapsa se va executa în regim de detenţie conform art. 57 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului D.G., drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu data de 24 octombrie 2010 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatului D.G.

Admite acţiunea civilă formulată in cauză de părţile civile C.Ş.L., C.D., P.C., C.M. şi C.A.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi urm. C. civ., obligă inculpaţii F.D.I., B.I.C., D.G. şi F.G.C., în solidar, la plata sumelor de 9.500 lei daune materiale şi 10.000 lei daune morale, către partea civilă C.Ş.L. şi la plata a câte 10.000 lei daune morale către părţile civile C.D., P.C., C.M. şi C.A.

Ia act ca Spitalul Clinic Judeţean Constanţa nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 109 alin. (3) şi (5) C. proc. pen. dispune restituirea către partea civilă C.D., la data rămânerii definitive a hotărârii, a următoarelor bunuri ridicate ca mijloc de probă de către organul de urmărire penală şi depuse la Camera de Corpuri delicte a Tribunalului Constanţa:

- un portofel de culoare neagră din piele al victimei C.Ş.;

- cartea de alegător a victimei C.Ş., o cartelă electronică defectă şi 6 fragmente de înscrisuri aflate în plicul nr. 2;

- un ceas electronic marca C. ce aparţinea victimei;

- vestimentaţia victimei C.Ş. ridicată de la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa aflată ambalată în coletul nr. 8.

Pentru a pronunţa sentinţa susmenţionată, instanţa de fond a reţinut următoarele:

În seara zilei de 17 octombrie 2010, inculpaţii F.D.I., B.I.C., F.G.C. si D.G., s-au întâlnit la clădirea fostului Post de Poliţie Transporturi Feroviare de lângă gara CFR Constanţa, unde au consumat împreună băuturi alcoolice, respectiv mai multe bidoane cu bere, iar la un moment dat, dintr-un taxi oprit în dreptul lor a coborât victima C.Ş., care se întorcea la domiciliu de la locuinţa surorii sale, P.F., pe care o ajutase toată ziua la treburile gospodăreşti.

Când au văzut-o, inculpatul B.I.C. le-a propus celorlalţi trei inculpaţi să facă rost de bani, adică să o tâlhărească pe victimă, informându-i că ar cunoaşte victima şi că aceasta ar avea bani asupra sa. Atunci inculpatul F.D.I. a luat iniţiativa şi, în realizarea rezoluţiei infracţionale, a urmărit-o singur pe victimă pe stradă, circa 100 de metri, a intrat după ea în gangul dintre restaurantele „R.” şi „B.” şi a atacat-o din spate, exact când aceasta se afla lângă uşa scării blocului în care locuia, lovind-o cu podul palmei lângă ureche şi doborând-o pe trotuar, apoi a călcat-o cu piciorul pe cap, după care i-a sustras din buzunarul pantalonilor blue-jeans portofelul negru din piele în care victima avea cartea de alegător şi alte înscrisuri olografe.

După deposedarea victimei de portofel, inculpatul F.D.I. a revenit la locul în care se aflau ceilalţi trei inculpaţi şi le-a povestit cum a agresat-o şi jefuit-o pe victimă, apoi le-a explicat că portofelul acesteia nu conţine bani. Atunci, tot inculpatul B.I.C. le-a propus să meargă toţi patru să o controleze mai bine pe victimă prin buzunare, pentru a găsi bani. Fiind de acord, toţi cei patru inculpaţii s-au deplasat la locul în care se afla victima, adică în gangul de la intrarea în scara C a blocului J. Ajunşi aici, în timp ce inculpatul D.G. a rămas în afara gangului şi a asigurat paza, ceilalţi trei inculpaţi au intrat în gang şi au controlat victima prin buzunare (cel mai activ fiind F.D.I.), deposedând-o de telefonul mobil N., de ceasul C. de la mână şi de suma de 200 de lei. La un moment dat, victima a mişcat, iar inculpatul B.I.C. a observat şi l-a atenţionat pe inculpatul F.D.I., care a lovit-o de câteva ori cu piciorul în zona capului.

În acest timp inculpatul D.G. i-a atenţionat pe ceilalţi trei participanţi la jaf despre apariţia în zonă a două persoane, identificate ulterior ca fiind martorii M.V.C. şi S.E., aşa încât toţi patru inculpaţii au fugit şi au abandonat victima în stare de inconştienţă şi căzută la sol, iar pe traseul de întoarcere spre zona gării CFR s-au intersectat cu cei doi martori sus-menţionaţi.

La scurt timp, cei patru inculpaţi s-au deplasat în parcul din zona gării CFR unde s-au certat şi s-au luat la bătaie, apoi F.D.I. a fost fugărit de ceilalţi trei şi, în timp ce alergau dinspre parc către gară au fost legitimaţi de o patrulă de poliţie de la Secţia 3 de Poliţie Constanţa, care l-a condus la sediu doar pe F.D.I., întrucât a fost depistat având asupra sa un cuţit.

Din bunurile sustrase de la victimă, inculpaţii au valorificat telefonul mobil, pe care inculpatul B.I.C. l-a vândut cu suma de 30 de lei martorului C.I.A., la o sală de jocuri electronice tip poker din zona gării CFR, iar din banii obţinuţi le-a făcut cinste inculpaţilor F.G.C. şi D.G. cu câte o bere. Ceasul electronic a rămas la inculpatul F.D.I., la fel ca şi suma de 200 de lei, bani despre care acesta nu le-a spus nimic celorlalţi trei inculpaţi.

Cei doi martori care s-au intersectat cu inculpaţii au găsit-o pe victimă inconştientă, căzută lângă uşa scării C a blocului J şi, deşi iniţial au crezut că este un om al străzii care se odihneşte acolo, când şi-au dat seama de starea gravă în care se afla, au solicitat o ambulanţă, care a transportat-o pe victimă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde aceasta a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-facial, traumatism toracico - abdominal, contuzie hemoragică cerebrală, fractură mandibulară dreaptă şi fractură cu deplasare de ram orizontal mandibular-stânga.

Din cercetări a rezultat că la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, victima a fost înregistrată, iniţial la ora 00,20 ca persoană necunoscută, întrucât nu avea acte de identitate asupra sa, (în hainele cu care era îmbrăcat s-au găsit doar o legătură de chei, un toc cu ochelari de vedere şi suma de 16 lei compusă dintr-o o bancnotă de 10 lei, una de 5 lei şi una de 1 leu), iar abia ulterior s-a stabilit identitatea acesteia. In urma examinării în spital, conform raportului de constatare medico-legală al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, s-a stabilit că victima prezenta leziuni de violenţă care au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, ce pot data din 17 octombrie 2010 şi care i-au pus viaţa în primejdie prin hemoragia cerebrală posttraumatică, medicul legist fiind rezervat în privinţa prognosticului vital şi precizând că numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare va fi stabilit în funcţie de evoluţia craniectomiei.

Cu toate îngrijirile medicale acordate, victima a decedat la data de 24 octombrie 2010, ora 05,40 în spital, fără a-şi mai reveni din starea de comă în care intrase în urma agresării sale de către inculpaţi. În urma necropsiei, potrivit raportului de constatare medico - legală din 08 noiembrie 2010 al Serviciului de Medicină Legală Constanţa s-a stabilit că moartea victimei C.Ş. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale şi edemului cerebral, urmări ale unui traumatism cranio-cerebral şi facial acut închis, complicat în final cu bronhopneumonie. Medicul legist a apreciat că leziunile traumatice constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi prin comprimare (fracturile de mandibulă) în data de 17 octombrie 2010, că între leziunile meningo-cerebrale şi deces există legătură de cauzalitate secundară şi că în momentul aplicării/recepţionării loviturilor victima, s-a putut afla în picioare, apoi a căzut la pământ.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii F.D.I., F.G.C., D.G., B.C.I. şi părţile civile C.D., C.Ş.L., C.M., C.A. şi P.C.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de inculpatul F.D.I., s-a arătat că acestea vizează individualizarea pedepsei, inculpatul considerând că pedeapsa aplicată de către instanţa de fond este prea mare; s-a mai arătat că inculpatul şi-a recunoscut fapta reţinută în sarcină şi a solicitat să se aibă în vedere circumstanţele personale, vârsta, şi faptul că provine dintr-o familie dezorganizată. În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, pe fond redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acestuia.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de inculpatul F.G.C., s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei în infracţiunea de tâlhărie în forma simplă, susţinându-se că se impune reanalizarea probatoriului administrat în cauză şi a hotărârii instanţei de fond, şi aplicarea unei alte pedepse, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, în principal, faptul că este tânăr. S-a mai susţinut că menţiunile din hotărârea instanţei de fond duc la concluzia că inculpatul nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, din declaraţiile martorilor rezultând că aceştiai-au văzut fugind pe cei patru inculpaţi, însă martori oculari nu au fost la faţa locului. S-a mai precizat că şi din hotărârea judecătorească pronunţată de instanţa de fond rezultă contribuţia minimă a inculpatului la comiterea faptei.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de inculpatul D.G., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţată de tribunal şi, pe fond, achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a participat la săvârşirea infracţiunii. În acest sens, s-a arătat că din materialul probator administrat, rezultă că nici un martor audiat în cauză nu-l indica pe inculpat ca fiind prezent la locul faptei, martorii nu recunosc persoanele care erau în locul respectiv, existând astfel dubii cu privire la vinovăţia inculpatului. În subsidiar, s-a solicitat redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, urmând a se observa că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, are vârsta de 22 de ani.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de inculpatul B.I.C., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, în principal, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia. S-a mai arătat că, în raport de declaraţiile date de către inculpaţi la instanţa de apel, se impune schimbarea încadrării juridice a faptelor şi că inculpatului nu i se poate reţine participarea în nici un fel la comiterea faptei, între inculpaţi nu a existat o înţelegere anterioară, aceştia nu se cunoşteau, iar inculpatul Burian nu a făcut decât să cumpere un bun provenit din săvârşirea unei infracţiuni.

În dezvoltarea motivelor de apel formulate de părţile civile C.D., C.M., C.A., C.Ş.L. şi P.C. s-a arătat că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este netemeinică atât în ce priveşte încadrarea juridică a faptei, cât şi cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunea reţinută în rechizitoriu în infracţiunea de omor deosebit de grav şi majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor; de asemenea, s-a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale şi materiale.

Prin Decizia penală nr. 94/ P din 9 septembrie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 19306/118/2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii F.D.I., F.G.C., D.G. şi B.C.I. şi de părţile civile C.D., C.Ş.L., C.M., C.A. şi P.C., a dedus pentru toţi inculpaţii arestul preventiv de la 20 mai 2011, a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor şi i-a obligat pe aceştia şi pe părţile civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Examinând sentinţa atacată în raport de motivele de apel formulate şi de actele şi lucrările dosarului, instanţa de prim control judiciar a constatat că tribunalul a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, stabilind vinovăţia celor patru inculpaţi sub forma intenţiei directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.

În acest sens, instanţa de apel a avut în vedere:

- declaraţiile părţii civile C.Ş.L., care a relatat că în ziua de 17 octombrie 2010 tatăl său a fost plecat la sora acestuia, în alt cartier din oraş, pentru a o ajuta la treburile gospodăreşti, iar în jurul orelor 23,30 i-a comunicat telefonic faptul că va reveni la domiciliu în circa 30 de minute. Când au constatat că după cele 30 de minute victima nu a apărut acasă, rudele au apelat în mod repetat postul telefonic utilizat de aceasta, începând cu orele 24.00, fără ca la telefon să răspundă vreo persoană, până în jurul orelor 02,30, când la postul telefonic în cauză ar fi răspuns cineva, fără însă să vorbească, deşi partea civilă a insistat circa un minut. Ulterior acestui apel, de fiecare dată când era apelat postul telefonic al victimei, acesta suna dar nu răspundea nimeni, până în jurul dimineţii, când la apelare a început să intre automat robotul mesageriei vocale. După ce au căutat-o fără succes în locurile frecventate, familia a reclamat la poliţie dispariţia victimei, iar ulterior au descoperit că aceasta fusese internată în spital în urma agresiunii, cu identitate necunoscută;

- declaraţiile părţii civile C.D., care a relatat că în seara zilei de 17 octombrie 2010, în jurul orei 23.00 a fost anunţată de fiica sa, C.A., precum că soţul ei se va întoarce acasă de la sora sa P.F., şi că va ajunge în aproximativ jumătate de oră, întrucat a plecat cu un taxi. Văzând că e trecut de miezul nopţii, a început să se ingrijoreze şi l-a sunat la telefon, prima dată a răspuns cineva, care doar asculta ce i se spune fără să vorbească, apoi, când a mai sunat, şi-a dat seama că telefonul fusese închis. A doua zi l-a căutat pe soţul său, prin locurile frecventate de acesta după care a reclamat dispariţia lui, găsindu-l în cele din urmă la Spitalul Clinic Judeţean Constanţa, internat la terapie intensivă, în comă, fără să mai poată comunica cu acesta, unde a şi decedat pe data de 24 octombrie 2010;

- declaraţia martorului M.V.C., care a arătat că se mutase de curând în blocul J, iar în seara zilei de 17 octombrie 2010, în jurul orei 23.00 a venit spre domiciliu, împreună cu prietena sa, S.E., dar nu au intrat în gangul prin care se face accesul spre scara C a blocului J, ci şi-au continuat deplasarea spre capătul blocului dinspre Şoseaua Mangaliei, pentru a căuta un câine maidanez pe care obişnuiau să-1 ia noaptea în casă. În timpul deplasării, martorul a observat în faţa scării C a blocului J, în apropierea scărilor de la uşă, o persoană de sex bărbătesc căzută la sol, însă nu i-a dat importanţă, crezând că este un om al străzii care doarme în acel loc. În timp ce mergea către colţul blocului, martorul s-a intersectat cu un grup de patru tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, care se îndreptau spre restaurantul „R.” (situat în partea opusă celei în care se deplasa martorul, respectiv după gangul prin care se face accesul către scara C a blocului J, până în intrarea în scara B a aceluiaşi bloc), a observat că doi dintre aceştia stăteau în dreptul gangului, iar pe ceilalţi doi nu i-a mai văzut. După un timp scurt, în timp ce martorul şi prietena lui se deplasau spre gang cu intenţia de a urca în bloc s-au întâlnit din nou, înainte de a intra în gang, cu cei patru tineri, fără să poată preciza de unde au apărut ceilalţi doi, dar bănuind că aceştia ar fi putut ieşi din gang, întrucât atunci când a ajuns în faţa scării C a blocului J, martorul a observat că persoana pe care o văzuse căzută la pământ avea o altă poziţie a corpului, în sensul că avea picioarele flectate, fiind întinsă pe spate şi părând că fusese mişcată. Atât martorul cât şi prietena sa au urcat în bloc, însă la scurt timp, martorul a coborât din nou în faţa scării, pentru a vedea care este starea bărbatului căzut la sol şi a constatat că acesta era în aceeaşi poziţie în care se afla şi când a urcat în bloc, iar la examinarea mai atentă a acestuia a observat că prezenta mai multe leziuni de violenţă la nivelul feţei. Acest aspect l-a determinat pe martor să apeleze numărul de urgenţă 112, la ora 23,36, apoi a asistat la măsurile de prim ajutor acordate de membrii echipajului SMURD sosit la faţa locului; ocazie cu care a observat că, după ce a fost ridicată victima, pe sol se afla o legătură de chei, ce a fost luată de unul dintre membrii echipei medicale şi introdusă în buzunarul hainei cu care era îmbrăcată victima. Cu privire la cei patru tineri pe care i-a observat în zonă, martorul l-a recunoscut cu certitudine din grup pe inculpatul F.G.C. ca fiind unul dintre tinerii din grupul celor patru cu care el şi prietena lui s-au intersectat în faţa blocului în care locuieşte (deşi din grupul constituit pentru recunoaştere a făcut parte şi inculpatul F.D.I.). În faţa instanţei, martorul şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală, însă a arătat că din cauza trecerii timpului nu ar mai putea susţine cu certitudine că persoana prezentă - inculpatul F.G.C. - este una şi aceeaşi cu persoana recunoscută în faza de urmărire penală. Martorul nu a mai putut da detalii cu privire la cele 4 persoane, decât folosind criteriul înălţimii, cum de altfel, nici la urmărirea penală nu a putut recunoaşte decât pe unul dintre inculpaţi, iar acest lucru este normal să se întâmple, având în vedere că martorul s-a intersectat cu cei patru o singură dată, persoane total necunoscute, despre care nici altcineva nu ar fi putut oferi mai multe detalii, mai ales că martorul a trecut întâmplător, pe timp de noapte, pe lângă aceştia, neştiind implicaţiile ulterioare şi, ca orice trecător, nu şi-a impus să reţină alte detalii;

- declaraţiile martorei S.E., care se coroborează cu declaraţiile prietenului său, martorul M.V.C. în sensul că, iniţial, au remarcat prezenţa victimei întinsă pe treptele de la uşa blocului, dar au crezut că este un om al străzii, aşa că s-au deplasat spre strada Şoseaua Mangaliei pentru a căuta câinele pe care voiau să-l ia în apartament pe timpul nopţii, iar pe traseus-au intersectat cu patru tineri, fără ca martora să reţină semnalmentele acestora, întrucât căuta câinele prin boscheţi. După circa un minut, când au revenit la scara C a blocului J, martora a observat că în faţa gangului se aflau doi tineri, iar din gang au apărut alţi doi tineri, aşa încât ea şi prietenul săus-au intersectat cu grupul celor patru tineri din nou, în dreptul restaurantului „B.”. Şi această martoră a remarcat că victima avea o poziţie schimbată faţă de cea iniţială - ca şi cum fusese trasă din poziţia iniţială - şi ochiul stâng plin de sânge, motiv pentru care după ce a urcat în apartament, cu prietenul său şi au lăsat bagajele, acesta a coborât şi a sunat la ambulanţă. Abia peste câteva zile martora a aflat că victima căzută inconştientă pe treptele de la intrarea în bloc era vecinul lor de scară. În faţa instanţei, martora şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmărire penală;

- declaraţiile martorului B.D., care a relatat că lucrează ca manipulant sau paznic ocazional la punctele comerciale situate pe platoul din faţa gării CFR Constanţa, şi că în seara zilei de 17 octombrie 2010, în jurul orelor 23.00 a văzut când victima C.Ş., pe care o cunoştea din cartier şi despre care ştia că repară lifturile din zonă, a coborât dintr-un taxi, a venit la alimentara din apropierea staţiei de bilete RATB şi i-a făcut cinste cu un suc, a cumpărat ceva şi apoi s-a îndreptat spre blocul dintre restaurantele „R.” şi „B.”, timp în care dintr-un grup de patru indivizi ce se aflau în zona staţiei de autobuze care mergeau către Mangalia, unul a plecat după victimă. La orele 23:38, martorul a observat o ambulanţă SMURD în dreptul blocului victimei, iar când s-a apropiat de locul respectiv avăzut-o pe victimă deja pe targă şi spunând doar „nu mai daţi!”, apoi le-a explicat celor de la ambulanţă că o ştie pe victimă cu apelativul „Nea F.”. În faţa instanţei, martorul şi-a menţinut declaraţia dată în faza de urmarire penală, cu precizarea că, în seara când s-a întâlnit cu victima şi după ce aceasta s-a îndreptat către blocul în care locuia, ar fi sesizat că unul din cei patru tineri care a trecut prin zonă ar fi spus că merge să caute ceva la flori şi de la o tonetă cu flori ar fi luat un obiect, posibil o cărămidă, cu care s-a îndreptat în aceeaşi direcţie în care se deplasa victima, fără să presupună pe moment ce se va întampla, iar după aproximativ un sfert de oră a venit ambulanţa în zonă şi a ridicat victima din faţa scării;

- declaraţiile martorului C.I.A., care a arătat că, în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010 a cumpărat un telefon mobil de la o persoană necunoscută, care se afla într-o avansată stare de ebrietate şi a achitat pentru el suma de 30 de lei, telefon pe care l-a folosit, peste câteva zile luând o altă cartelă şi că nu a ştiut că telefonul provine dintr-o faptă penală şi nici nu ar putea recunoşte persoana care i l-a vândut.

A mai reţinut instanţa de apel că din verificarea evidenţelor persoanelor depistate de patrulele de poliţie în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010 pe raza municipiului Constanţa, s-a stabilit că în jurul orei 00:30 în parcul din faţa Gării CFR a fost depistat inculpatul F.D.I., care avea asupra sa un cuţit şi care a declarat la momentul depistării că se afla în parc împreună cu alţi trei tineri a căror identitate nu a vrut sau nu a putut să o divulge şi cu care s-a întâlnit întâmplător. Întrucât din fişa de cazier a inculpatului a rezultat că a fost liberat din penitenciar la data de 16 octombrie 2009, după ce a executat o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, acesta a fost inclus în cercul persoanelor bănuite de jefuirea victimei C.Ş.

De asemenea, din rapoartele celor trei agenţi de poliţie care patrulau în zonă şi l-au depistat pe inculpatul F.D.I., a reieşit că ceilalţi trei însoţitori ai acestuia au fost legitimaţi, stabilindu-se identitatea acestora şi anume B.I.C., de 25 de ani, din comuna Tuzla; D.G., de 22 de ani, din oraşul Năvodari şi F.G.C., de 23 ani, din Constanţa, situaţie în care a fost formulată ipoteza cea mai probabilă că cei patru tineri depistaţi de patrula de poliţie la circa 200 de metri de locul jefuirii victimei şi la scurt timp după ce victima agresată fusese descoperită de martori, au fost participanţi într-o formă sau alta la săvârşirea jafului.

Din verificarea imaginilor înregistrate de camerele de supraveghere ale farmaciei SC F. SA Constanţa, situată la parterul blocului J, situat lângă locul săvârşirii faptei, reiese că primul moment al acţiunii ilicite a fost înregistrat la orele 23:18, de camera de supraveghere video nr. 5, când victima recunoscută de rude în imagini a trecut prin dreptul camerei video spre scara C a blocului J, fiind urmată îndeaproape de un individ care s-a dovedit ulterior că avea vestimentaţia similară cu cea cu care era îmbrăcat în momentul depistării inculpatului F.D.I., pentru ca la orele 23,24 în imaginile video să apară înregistraţi patru indivizi care s-au dovedit ulterior a fi cei patru inculpaţi, aceştia deplasându-se pe acelaşi traseu pe care se deplasaseră victima şi primul inculpat cu şase minute mai devreme.

Ca mijloace de probă având relevanţă în cauză, instanţa de apel a mai reţinut:

- declaraţia martorului P.M.D., care îl însoţea pe inculpatul F.D.I. la momentul depistării acestuia, şi care a predat organelor de urmărire penală un ceas de mână electronic C., despre care a spus că l-a primit de la inculpat, care a afirmat că ceasul provine dintr-un furt şi i-a cerut să declare poliţiştilor că l-ar fi găsit el la gunoaie. Ceasul respectiv a fost recunoscut de către membrii familiei victimei ca fiind cel care i-a dispărut acesteia de la mână în noaptea jafului;

- declaraţia martorului C.I.A. (în posesia căruia s-a găsit telefonul mobil al victimei urmare punerii sub interceptare a telefonului, cu autorizarea instanţei de judecată), care a declarat că în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010, pe la miezul nopţii, în timp ce se afla în sala de jocuri tip poker de lângă dispeceratul RATC din zona gării CFR Constanţa, fiind în stare avansată de ebrietate, a cumpărat de la un tânăr necunoscut telefonul mobil N., cu preţul de 30 de lei. La verificarea acestui aparat telefonic s-a constatat că are seria IMEI, identică cu cea existentă pe cutia originală a telefonului victimei, cutie pusă la dispoziţia organelor de urmărire penală de către fiul victimei şi că atât pe carcasa interioară a telefonului, cât şi pe baterie avea scris numele „C.” şi expresia „display”. În final, telefonul respectiv a fost recuperat de la cumpărător şi predat fiului victimei, C.Ş.L.;

- declaraţia inculpatului F.D.I. care a recunoscut comiterea jafului încă de la începutul cercetărilor, a descris derularea acţiunii ilicite si contribuţia celorlalţi inculpaţi la comiterea faptei, apoi a condus organele de urmărire penală la locul în care aruncase portofelul victimei, respectiv între gunoaiele de lângă clădirea fostului sediu al Poliţiei TF Gară CFR Constanţa, loc în care a fost descoperit portofelul respectiv, iar în interiorul acestuia au fost găsite cartea de alegător a victimei şi înscrisuri olografe recunoscute de fiul victimei ca aparţinând tatălui său;

- declaraţia inculpatului B.I.C., care a recunoscut în faţa procurorului, că a fost implicat în jefuirea victimei, însă iniţial a încercat să îşi minimalizeze gradul de participare şi culpabilitate, în sensul că nu a recunoscut că el a venit cu propunerea de jefuire a victimei sau cu ideea de a merge toţi patru inculpaţi la victimă să o controleze mai bine prin buzunare, a tăgăduit că ar fi contribuit activ la buzunărirea victimei, deşi a recunoscut că el a valorificat telefonul sustras de la victimă şi că din banii obţinuţi le-a făcut cinste celorlalţi inculpaţi cu câte o bere.

- procesul verbal de confruntare dintre inculpatul B.I.C. şi inculpatul F.D.I., din care reiese că inculpatul B.I.C. şi-a schimbat atitudinea de tăgăduire şi a achiesat la susţinerile celuilalt coinculpat, în sensul că el a făcut propunerea iniţială de jefuire a victimei, că au mers toţi patru în gang la victimă să o caute prin buzunare după ce s-au convins că portofelul sustras deja de coinculpatul F.D.I. nu conţinea bani, că el a valorificat telefonul sustras de la victimă şi în final a precizat că nu mai doreşte să adauge nimic, în sensul de a nu mai da vreo declaraţie, dar că regretă ceea ce a făcut;

- declaraţia inculpatului F.G.C., care a recunoscut că în noaptea respectivă a fost de faţă la jefuirea victimei, însă a tăgăduit că ar fi avut o participare directă la comiterea tâlhăriei, prin buzunărirea victimei căzută la sol;

- procesul verbal de confruntare dintre inculpatul F.D.I. şi inculpatul F.G.C., din care reiese că inculpatul F.D.I. şi-a susţinut poziţia iniţială, în sensul că şi coinculpatul F.G.C. a controlat-o prin buzunare pe victimă.

- declaraţiile inculpatului D.G., care a recunoscut că în noaptea respectivă a fost de faţă la jefuirea victimei. Iniţial, inculpatul D.G. a tăgăduit participarea directă, la comiterea faptei, deşi atât coinculpatul F.D.I., cât şi coinculpatul F.G.C. au susţinut că în timp ce ei se aflau lângă victimă în gang au fost atenţionaţi de inculpatul D.G. despre apariţia celor doi martori şi de aceea au plecat în grabă de lângă victimă, exprimând astfel, implicit, ajutorul dat lor de către inculpatul D.G., care practic a asigurat paza şi le-a anunţat retragerea, în speranţa că nu vor fi prinşi sau recunoscuţi de martori;

- procesul verbal de confruntare dintre inculpatul D.G. şi inculpatul F.D.I., din care reiese că inculpatul D.G. a recunoscut că, într-adevăr, el i-a atenţionat pe ceilalţi trei inculpaţi aflaţi în gang despre apariţia martorilor în zonă, astfel că au fugit toţi patru de la locul jafului.

Curtea a constatat că instanţa de fond a apreciat în mod corect că declaratiile inculpatilor B.I.C., D.G. si F.G.C. date in faţa instanţei apar ca fiind vădit nesincere, deoarece:

- nu se coroborează cu declaraţia inculpatului F.D.I. Astfel, dacă acesta încearcă să prezinte o versiune care să nu-i implice în vreun fel pe ceilalţi inculpaţi, ca şi cum aceştia nu au cunoscut absolut nimic cu privire la lovirea şi jefuirea victimei, inculpaţii B.I.C., D.G. si F.G.C. arată, totuşi, că au fost de faţă când inculpatul F.D.I. lovea o persoană, dar că nu au avut nici un rol sau implicare în comiterea faptei dedusă judecăţii;

- declaraţiile inculpaţilor B.I.C., D.G. si F.G.C. sunt oscilante, inclusiv cu ocazia confruntărilor efectuate în faza de urmarire penală;

- declaraţiile inculpatilor B.I.C., D.G. si F.G.C. nu se coroborează cu declaraţiile martorilor M.V.C. si S.E., nici cu imaginile surprinse de camera video aflată în apropierea locului incidentului, care confirmă prezenţa unui bărbat care îl urmează la o distanţă de 10 secunde pe victima C.Ş., la ora 23:18:34, la ora 23:24:45 se observă patru bărbaţi venind dinspre şoseaua Mangaliei Gara CFR Constanţa către intrarea în scara C a blocului J, apoi la aproximativ un minut se observă patru bărbaţi care fugeau spre şoseaua Mangaliei, fapt ce poate conduce la ideea că, cei patru inculpaţi sunt culpabili pentru deposedarea prin violenţă a victimei C.Ş. de suma de 200 lei, de telefonul mobil N., de ceasul C. şi de portofelulul cu acte personale, şi survenirea decesului acesteia, fiecare dintre ei având o contribuţie efectivă la săvârşirea acţiunii ilicite comise asupra victimei.

Raportat la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea a reţinut că, după ce inculpatul B.I.C. a avut iniţiativa comiterii faptei, propunându-le coinculpaţilor să o jefuiască pe victimă, inculpatul F.D.I. a comis primul act ilicit, în sensul că, de unul singur a urmărit-o pe victimă, a atacat-o exact când aceasta urma să intre în scara blocului în care locuia şi a deposedat-o prin violenţă de portofel, lovind-o în zona capului cu pumnii şi doborând-o la sol, apoi a revenit la locul în care aşteptau coinculpaţii şi cu toţii au constatat că portofelul nu conţine bani; la noua propunere a aceluiaşi inculpat B.I.C. de a se deplasa toţi patru la gangul în care era victima, cu scopul de a o buzunări mai minuţios şi implicit, de a-şi însuşi bunurile sau valorile acesteia, deşi aflaseră că victima fusese agresată violent, toţi ceilalţi trei coinculpaţi au fost de acord, aşa incât s-au deplasat la intrarea în scara blocului unde, în timp ce D.G. le-a asigurat paza şi apoi scăparea prin atenţionarea despre apariţia martorilor, ceilalţi trei au buzunărit victima care era inconştientă şi, chiar mai mult, când victima s-a mişcat, inculpatul F.D.I. a lovit-o din nou cu picioarele tot în zona capului, ocazie cu care inculpatul F.G.C. s-a murdărit pe mâini de sângele victimei, astfel cum el însuşi a declarat la procuror.

În consecinţă, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale inculpaţilor F.G.C., D.G. şi B.I.C. prin care au solicitat achitarea.

În ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi instanţa de prim control judiciar a apreciat că aceasta este legală, instanţa de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Astfel, s-a reţinut că fapta inculpatului F.D.I. care, în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010, în jurul orelor 23,30, prin acţiuni conjugate şi în urma înţelegerii prealabile cu ceilalţi inculpati, au jefuit-o pe victima C.Ş., în vârstă de 57 de ani, în faţa scării blocului în care aceasta locuia, au agresat-o în mod violent, prin lovirea repetată cu pumnii şi picioarele, preponderent în zona extremităţii cefalice şi au deposedat-o de un portofel negru ce conţinea cartea sa de alegător şi alte înscrisuri personale, de un telefon mobil marca N. 2630, de un ceas de mână electronic „C.” şi de suma de 200 de lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c), alin. (2¹) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen.

Fapta inculpatului B.I.C., care în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010, în jurul orelor 23,30, a propus celorlalti inculpaţi să o tâlhărească pe victima C.Ș., şi chiar a acţionat asupra acesteia în faţa scării blocului în care locuia, unde a fost agresată în mod violent, prin lovirea repetată cu pumnii şi picioarele, preponderent în zona extremităţii cefalice, acţiunile mai violente fiindu-i atribuite inculpatului F.D.I. după care âmpreună cu inculpaţii F.D.I. şi F.G.C. au deposedat-o de un portofel negru ce conţinea cartea sa de alegător şi de alte înscrisuri personale, de un telefon mobil marca N., de un ceas de mână electronic „C.” şi de suma de 200 de lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si lit. c), alin. (2¹) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen.

Întrucât inculpatul B.I.C. a comis fapta în termenul de încercare al suspendării condiţionate a pedepsei de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 307 din 9 septembrie 2010 a Judecatoriei Mangalia, definitivă prin neapelare, în cauză s-au reţinut si dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen.

Fapta inculpatului F.G.C., care în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010, în jurul orelor 23,30, a participat efectiv la tâlhărirea victimei C.Ş., şi chiar a acţionat asupra acesteia în faţa scării blocului în care locuia, asistând la agresarea ei în mod violent, prin lovirea repetată cu pumnii şi picioarele, preponderent în zona extremităţii cefalice, acţiunile mai violente fiindu-i atribuite inculpatului F.D.I. şi împreună cu inculpaţii F.D.I. şi B.I. au deposedat-o de un portofel negru ce conţinea cartea sa de alegător şi alte înscrisuri personale, de un telefon mobil marca N., de un ceas de mână electronic „C.” şi de suma de 200 de lei, intruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c), alin. (2¹) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen.

Fapta inculpatului D.G., care în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010, în jurul orelor 23,30, a asigurat paza locului faptei şi i-a atenţionat pe inculpatii F.D.I., B.I. Caludiu si F.G.C., despre apariţia unor martori, pentru a putea fugi de la locul faptei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiuni de complicitate la tâlhărie prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) si c), alin. (2¹) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen.

Curtea a constatat că nu este întemeiat nici motivul de apel prin care părţile civile au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracţiunile retinute în sarcina inculpaţilor prin actul de inculpare în infracţiunile de omor deosebit de grav în varianta prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen. şi de tâlhărie, deoarece scopul urmărit de inculpaţi a fost acela de a tâlhări victima şi de a o deposeda de bunuri folosind violenţa, iar din probele administrate, nu rezultă intenţia directă, clară, certă că inculpaţii au urmărit uciderea victimei. Tot astfel, nu se poate reţine omorul comis prin cruzimi asupra victimei, întrucât în activitatea lor infracţională, inculpaţii nu au folosit metode şi mijloace de chinuire a victimei care să-i cauzeze suferinţe puternice, prelungite în timp, altele decât cele care însoţesc moartea.

În acest sens, Curtea a constatat că şi instanţa de fond a ajuns la aceeaşi concluzie, corectă, şi faţă de împrejurarea consemnată în procesul verbal din data de 18 octombrie 2010, în care se arată că la controlul corporal efectuat asupra lui F.D.I., a fost găsit un cuţit stil briceag cu lama de 12 cm. Ori, dacă s-ar fi dorit uciderea victimei, cu siguranţă s-ar fi apelat la o armă aptă să producă imediat decesul; in concret însă au fost aplicate victimei lovituri în zona capului cu scopul de a o deposeda de bunuri.

Curtea a apreciat că nu sunt întemeiate nici motivele de apel ale inculpaţilor F.G.C. şi B.I.C., vizând schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei în infracţiunea de tâlhărie, deoarece fapta a avut ca urmare moartea unei persoane, faptă care este imputabilă inculpaţilor ca fiind săvârşită cu praeterintenţie; că urmarea s-a produs pe fondul deposedării de bunuri a victimei, iar activitatea inculpaţilor se circumscrie elementului material al infracţiunii de tâlhărie, infracţiune complexă ce presupune exercitarea de violenţe pentru deposedarea victimei de bunuri, acte violente care în final au condus la deces.

În cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepselor, curtea a reţinut că instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a stabilit pentru inculpaţi pedepse corespunzătoare gradului de pericol social concret al infracţiunilor comise şi persoanei acestora.

Astfel, prima instanţă a dat eficienţă contribuţiei inculpaţilor la săvârşirea faptei, raportat la starea de fapt reţinută mai sus, la modalitatea concretă de comitere a faptei, constând în lovirea victimei în mod repetat, cu pumnii şi picioarele, preponderent in zona capului, în timp ce aceasta se îndrepta spre locuinţa sa, şi se afla în faţa blocului, la o oră rezonabilă, când orice persoană se presupune că ar putea să facă o astfel de deplasare in conditii sigure, fără să existe riscul de a fi lovită şi chiar să se ajungă la deces pentru a se sustrage o suma de 200 lei, un ceas din plastic şi un telefon mobil, fără valoare deosebită, la urmările concrete ale faptei, - decesul victimei, - şi la persoana inculpaţilor. Referitor la acest din urmă aspect s-au avut în vedere:

- violenţa extremă cu care inculpatul F.D.I. a acţionat, el fiind cel care i-a coordonat si pe ceilalţi inculpaţi şi s-a ocupat de împărţirea bunurilor şi de eventualele foloase ce puteau fi trase de pe urma comiterii infracţiunii, uşurinţa cu care acesta a recurs la comiterea unei astfel de fapte si motivul ce l-a determinat să acţioneze cu violenţă, şi anume, obţinerea de bani pentru a-şi cumpăra băuturi alcoolice, desconsiderarea pe care a avut-o faţă de integritatea corporală a unei persoane pe care nici nu o cunoştea, dar pe care a fost capabil să o lovească pentru a o aduce în stare de inconştienţă şi pe care a continuat să o lovească şi atunci când era într-o stare care nu i-ar fi permis vreo ripostă, faptul că anterior a mai fost condamnat pentru infracţiuni de furt si tâlhărie săvârşite în minorat (10 luni închisoare pentru infracţiunea de furt, calificat cu aplicarea art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 10 luni, conform sentinţei penale nr. 110 din 27 februarie 2006 a Judecatoriei Mangalia, 6 luni închisoare în regim de detenţie pentru furt, conform sentinţei penale nr. 331 din 8 octombrie 2007 a Judecatoriei Mangalia şi 2 ani închisoare pentru tâlhărie, aplicată prin sentinţa penală nr. 151 din 29 mai 2008);

- faptul că inculpatul B.I.C. este recidivist, fiind anterior condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. pentru infracţiunea de furt calificat, prin sentinţa penală nr. 307 din 9 septembrie 2010 a Judecatoriei Mangalia, rămasă definitivă prin neapelare, că ulterior nu s-a arătat preocupat de câştigarea veniturilor prin muncă, ci a fost interesat de obţinerea de venituri prin deposedarea unei persoane de bunuri şi pentru care deşi nu există probe că a exercitat violenţe, a acceptat ca acestea să fie exercitate, şi chiar i-a solicitat inculpatului Farcaş să le aplice în momentul în care victima dădea semne că ar putea să se ridice de la pamânt, în timp ce el o controla prin buzunare, că pe parcursul urmăririi penale avut o atitudine relativ sinceră, recunoscând şi regretând, în final, fapta comisă, însă în faţa instanţei a încercat să acrediteze ideea că declaratţiile au fost date de frica inculpatului F.D.I. şi că de fapt, el nu a avut nici o contribuţie la comiterea faptei, neştiind nimic nici de provienenţa telefonului mobil primit. Această poziţie a inculpatului a fost apreciată, drept o neasumare a răspunderii pentru fapta lui, o ultimă încercare de a fi exonerat de răspundere şi o neacceptare a gravitătii acţiunilor intreprinse de el;

- inculpatul F.G.C. a mai fost anterior condamnat pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie comise minorat (3 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 1 an si 6 luni - sentinţa penală nr. 212/2005 a Tribunalului Constanta -, 6 luni închisoare pentru furt calificat plus 1 an închisoare pentru tâlhărie, urmând să execute un an închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen. pe durata unui termen de încercare de 2 ani si 6 luni - sentinţa penală nr. 244 din 29 mai 2006 a Tribunalului Constanta), din concluziile expertizei psihiatrice efectuată în faza cercetării judecătoreşti, la cererea inculpatului, rezultă că aceasta „prezintă diagnostic de tulburare de personalitate de tip instabil impulsiv, însă păstrează capacitatea psihică de apreciere a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale”. Chiar dacă nu a contribuit activ la lovirea victimei, susnumitul inculpat a controlat-o prin buzunare să vadă dacă identifică bunuri, a văzut şi a acceptat starea gravă în care aceasta a fost adusă de ceilalţi coinculpaţi, iar după comiterea faptei a preferat să fugă pentru a i se pierde urma, în loc să contribuie la salvarea victimei. Faptul că inculpatul a dezaprobat violenţa extremă exercitată de coinculpatul F.D.I. nu înseamnă că nu a acceptat-o totuşi şi că nu a profitat de condiţiile propice de deposedare a victimei de bunuri, fapt ce trebuie să atragă raspunderea inculpatului pentru aceeaşi infracţiune. În plus, pe parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, ci doar implicarea pur intâmplătoare, faptul că a încercat să intervină în favoarea victimei, exprimându-şi regretul pentru cele întâmplate, fără a se considera vinovat, culpa fiind transferată în sarcina inculpatului F.D.I.;

- inculpatul D.G. nu are antecedente penale, pe parcursul procesului penal a avut o atitudine relativ sinceră, recunoscând contribuţia adusă la comiterea faptei, fără însă a-i da o semnificaţie anume pentru a putea fi tras la răspundere penală şi incercând o denaturare a adevărului şi în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi inculpaţi, faptul că a asigurat paza, alarmându-i pe ceilalţi inculpaţi la vederea unor persoane în zonă, în timp ce aceştia acţionau, stând într-un loc de unde ar fi putut să vadă activitatea concretă a celorlalţi inculpaţi şi implicit gravitatea acesteia, şi împrejurarea că deşi a văzut că victima era la pământ, a preferat să fugă şi să-i însoţească pe ceilalţi inculpaţi, putând astfel să ia în calcul şi rezultatul grav produs.

S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod temeinic în favoarea inculpatului D.G., circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., faţă de lipsa antecedentelor penale, contribuţia concretă a inculpatului la comiterea faptei şi semnificaţia acesteia în raport de rezultatul grav produs, astfel încât pedeapsa aplicată acestuia a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Faţă de ansamblul aspectelor expuse mai sus, cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate celor 4 inculpaţi, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel prin care aceştia au solicitat reducerea cuantumului pedepselor la care au fost condamnaţi de către instanţa de fond.

Modalitatea de executare a pedepselor a fost stabilită corespunzător de prima instanţă, scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepselor, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptelor săvârşite, urmarea produsă (decesul unei persoane), perseverenţa infracţională a inculpaţilor F.D.I., F.G.C. şi B.C.I.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile a cauzei, Curtea a reţinut că părţile civile C.D., C.M., C.A. şi P.C., au solicitat despăgubiri în sumă de câte 10.000 lei cu titlu de daune morale, iar partea civilă C.Ş.L. a solicitat 9.500 lei daune materiale şi 10.000 lei daune morale, toate aceste pretenţii civile fiind acordate în întregime de către instanţa de fond prin sentinţa apelată.

Prin urmare, Curtea a constatat că nu sunt întemeiate motivele de apel ale părţilor civile prin care s-a solicitat majorarea cuantumului daunelor morale şi materiale.

Împotriva deciziei au declarat recursuri inculpaţii F.D.I., F.G.C., D.G. şi B.I.

Inculpatul F.D.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante faţă de împrejurarea că a recunoscut comiterea faptei, a regretat-o, este tânăr şi, în consecinţă, reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Inculpatul F.G.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. a solicitat:

- schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. cu motivarea că nu există probe din care să rezulte că a lovit victima sau, cel puţin, că ar fi intenţionat să o lovească în scopul de a o deposeda de bunuri şi, în raport de această nouă încadrare juridică a faptei, aplicarea unei pedepse corespunzătoare;

- în situaţia menţinerii încadrării juridice a faptei astfel cum a fost reţinută în rechizitoriu, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. deoarece în seara zilei de 10 octombrie 2010 s-a aflat în prezenţa celorlalţi inculpaţi absolut întâmplător, nu a existat vreo înţelegere prealabilă între el şi ceilalţi inculpaţi de a lovi victima şi de a o deposeda de bunuri;

- reţinerea circumstaţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., motivat de împrejurarea că este o persoană tânără, cu şanse mari de reintegrare în societate, a colaborat cu organele de urmărire penală şi cu instanţa de judecată, înainte de săvârşirea faptei era elev al unei şcoli de marină, avea un loc de muncă, şi reducerea pedepsei la un cuantum care să satisfacă cerinţele art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Inculpatul D.G., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., pe latură penală a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen. deoarece există dubii cu privire la participarea sa la comiterea faptei, iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, susnumitul inculpat a arătat că se impune reducerea cuantumului despăgubirilor morale şi materiale la plata cărora a fost obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi către părţile civile, arătând că ar fi de acord să achite acestora suma de 1.000 lei.

Inculpatul B.I.C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen. a susţinut, în principal, greşita sa condamnare, arătând că activitatea de instigare desfăşurată de el nu a fost determinantă pentru comiterea faptei de către inculpatul F.D.I. A arătat inculpatul că în situaţia în care s-ar reţine că există o faptă prevăzută de legea penală, aceasta a fost comisă fără vinovăţie şi, în consecinţă, soluţia ce se impune a fi pronunţată este aceea de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, susnumitul inculpat a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în rechizitoriu în infracţiunea de tăinuire prevăzută de art. 221 C. pen.

În final, inculpatul a cerut reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia motivat de faptul că nu a avut o contribuţie directă la comiterea faptei.

Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate de inculpaţi, care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14, 17, 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de inculpatul F.G.C., dar numai referitor la critica vizând greşita individualizare a pedepsei ce i-a fost aplicată de prima instanţă şi care a fost menţinută de instanţa de apel.

În ce priveşte prima critică adusă deciziei de către recurentul inculpat F.G.C., care vizează greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen., în opinia inculpatului, fiind incidente prevederile art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată.

Infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (2¹) lit. a) C. pen. există atunci când furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţă sau ameninţări ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, a fost comis în timpul nopţii, într-un loc public şi de două sau mai multe persoane împreună.

În speţa dedusă judecăţii, tâlhăria comisă în împrejurările agravante susmenţionate a avut ca urmare moartea victimei C.Ş., ceea ce atrage incidenţa în cauză şi a prevederilor art. 211 alin. (3) teza a-II-a C. pen., corect reţinute de instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar.

Susţinerea recurentului inculpat în sensul că în cauză nu ar fi incidentă agravanta prevăzută de art. 21 alin. (3) teza a-II-a C. pen. deoarece nu a lovit victima, nici măcar nu a intenţionat să o lovească în scopul de a sustrage bunuri de la aceasta, nu poate fi primită deoarece circumstanţa agravantă prevăzută de art. 211 lit. a) C. pen. (necontestată de inculpat) se reţine întotdeauna când fapta este săvârşită în coautorat.

Coautoratul ca formă a participaţiei penale există şi atunci când unul (sau unii) dintre participanţi a contribuit numai la luarea bunurilor aparţinând victimei, iar altul a exercitat violenţa sau ameninţarea, deoarece atât folosirea violenţei sau a ameninţării, cât şi sustragerea bunurilor, fiind incluse în conţinutul tâlhăriei, prin săvârşirea fiecăreia dintre aceste activităţi se realizează în parte elementul material al infracţiunii de tâlhărie.

Din probele administrate în cauză rezultă fără dubiu că recurentul inculpat, împreună cu ceilalţi inculpaţi, după ce în prealabil inculpatul F.D.I. a lovit victima doborând-o la pământ, au mers la locul unde aceasta era căzută în stare de inconştienţă şi în timp ce inculpatul D.G. le asigura paza, inculpatul F.G.C., împreună cu inculpaţii B.I.C. şi F.D.I., profitând de starea în care se află victima au controlat-o prin buzunare şi i-au sustras telefonul mobil, ceasul de la mână şi suma de 200 lei. Ulterior, inculpatul B.I.C. a vândut telefonul cu suma de 30 de lei, iar din banii obţinuţi le-a cumpărat recurentului inculpat şi inculpatului D.G., câte o bere.

În consecinţă, prin activitatea infracţională desfăşurată, recurentul inculpat şi-a adus o contribuţie indispensabilă obţinerii rezultatului urmărit şi anume, deposedarea victimei de bunurile pe care le avea asupra sa.

Referitor la cea de-a doua critică adusă deciziei de susnumitul inculpat şi care vizează greşita sa condamnare pentru infracţiunea de tâlhărie deoarece nu a existat nici o înţelegere prealabilă între el şi ceilalţi inculpaţi pentru a vătăma victima sau a sustrage bunuri de la acesta, şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată.

Pentru a constitui caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absenţa cărora nu poate fi socotită gravă şi anume: să fie evidentă, adică starea de fapt reţinută de instanţă să fie vădit şi necontroversat contrară probelor existente la dosar şi să fie esenţială, adică să se răsfrângă în mod semnificativ asupra celor hotărâte de instanţă.

Niciuna din condiţiile susmenţionate pe care trebuie să le îndeplinească eroarea de fapt pentru a constitui cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. nu este îndeplinită în cauză.

Recurentul inculpat F.G.C. a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei comisă sub forma coautoratului.

Pentru existenţa acestei forme a participaţiei penale se cer a fi îndeplinite anumite condiţii, unele de ordin obiectiv, altele de ordin subiectiv.

O primă condiţie de ordin obiectiv o constituie unitatea de faptă prevăzută de legea penală, ceea ce presupune ca toţi coautorii să contribuie nemijlocit la exercitarea aceleaşi fapte prevăzute de legea penală, adică activitatea lor să fie îndreptată împotriva aceluiaşi obiect juridic, în sensul de a leza aceleaşi relaţii sociale ocrotice de norma de incriminare a faptei ca infracţiune.

O a doua condiţie, tot de ordin obiectiv, constă în existenţa unei pluralităţi de persoane care să săvârşească în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală.

Prin săvârşirea nemijlocită a faptei se înţelege efectuarea de acte ce se înscriu în acţiunea tipică, descrisă în norma de incriminare, acte care se integrează în latura obiectivă a infracţiunii şi care, de multe ori, sunt identice sau similare. Sunt însă şi situaţii când contribuţiile coautorilor nu acoperă întreaga latură obiectivă a infracţiunii, ci realizează numai o parte din actele de executare, dar acestea se integrează în activitatea materială a faptei care trebuie privită în unitatea şi individualitatea ei.

În cazul infracţiunilor complexe cum este şi infracţiunea de tâlhărie care face obiectul cauzei dedusă judecăţii, există coautorat în ipoteza în care un participant execută una dintre acţiunile care formează elementul material al infracţiunii, iar cel de-al doilea, cealaltă acţiune incriminată.

A treia condiţie este de ordin subiectiv şi pretinde ca toţi participanţii să acţioneze cu aceeaşi formă de vinovăţie.

Din probele administrate în cauză, amplu expuse în considerentele deciziei şi corect evaluate de instanţa de prim control judciar, rezultă fără dubiu, că recurentul inculpat F.G.C., la propunerea recurentului inculpat B.I.C. s-a deplasat împreună cu ceilalţi recurenţi inculpaţi în locul în care se afla victima (care anterior fusese lovită şi lăsată în stare de inconştienţă de către recurentul inculpat F.D.I.) cu scopul de a o buzunări şi a-i sustrage bunuri. În timp ce inculpatul D.G. asigura paza, recurentul inculpat împreună cu inculpaţii B.I.C. şi F.D.I., profitând de starea de inconştienţă în care se afla victima C.Ş. au controlat-o în buzunare pentru a-i sustrage bunuri sau bani, activitate ce se integrează în latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie. Mai mult, recurentul inculpat a fost prezent când victima a fost lovită (a doua oară de către inculpatul F.D.I.) cu picioarele în zona capului şi a consumat berea pe care a cumpărat-o inculpatul B.I.C. cu banii obţinuţi în urma valorificării telefonului sustras de la victimă.

Este fondată însă critica adusă deciziei de către recurent în ce priveşte greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de prim control judiciar şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

În opinia Înaltei Curţi, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată recurentului inculpat, chiar dacă reprezintă minimul special prevăzut de lege este exagerată raportat de contribuţia minimă a acestuia, comparativ cu a celorlalţi coinculpaţi, la comiterea infracţiunii.

În concret, activitatea desfăşurată de recurent a constat în faptul că a controlat victima de bunurile pe care intenţiona să le sustragă, fără a exercita asupra acesteia acte de lovire, ceea ce duce la concluzia că în favoarea sa poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. cu consecinţa reducerii sancţiunii sub minimul special prevăzut de lege.

Este adevărat că infracţiunea dedusă judecăţii prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat de modul şi împrejurările în care a fost comisă şi de urmarea produsă, însă la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi împrejurările ce atenuează răspunderea penală, nu numai cele care agravează o atare răspundere.

Or, având în vedere şi vârsta recurentului inculpat - 23 ani, Înalta Curte apreciază că executarea de către acesta a pedepsei de 11 ani închisoare este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea recurentului.

În ce priveşte recursul declarat de inculpatul D.G., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Susţinerea susnumitului recurent inculpat în sensul că în mod greşit a fost condamnat pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei şi că soluţia ce s-ar fi impus a fi fost pronunţată în cauză era aceea de achitare în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., nu este întemeiată.

Din probele administrate în cauză atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, amplu analizate de către instanţa de fond şi de instanţa de prim control judiciar rezultă că în noaptea de 17/ 18 octombrie 2010, luând cunoştinţă de iniţiativa inculpatului F.D.I., de a tâlhări victima, recurentul a acceptat să rămână cu inculpaţii B.I.C. şi F.G.C. până ce inculpatul F. s-a întors de la locul unde a atacat victima şi la propunerea inculpatului B.I.C. a fost de acord să se întoarcă la locul unde se afla victima, împreună cu ceilalţi inculpaţi pentru a o controla „mai bine” de bani şi bunuri (aceasta deoarece inculpatul F. le-a spus că portofelul pe care l-a găsit asupra victimei nu avea bani). Ajungând în apropierea locului unde se afla căzută victima (urmare loviturilor ce i-au fost aplicate de inculpatul F.D.I.), recurentul inculpat D.G. a rămas în afara gangului de la intrarea în scara C a blocului J în care locuia victima şi, în baza unei înţelegeri prealabile cu ceilalţi inculpaţi le-a asigurat paza în timp ce aceştia o controlau pe victimă de bunuri şi bani şi i-a alarmat în timp ce în zonă şi-au făcut apariţia martorii M.V.C. şi S.E. Activitatea desfăşurată de recurentul inculpat D.G. se circumscrie noţiunii de complicitate morală, modalitate a complicităţii, care presupune un ajutor sau sprijin ce vizează latura psihică a faptei comise de autori şi constă din actul de natură să întărească moralul acestora în săvârşirea infracţiunii. Prin urmare, vinovăţia recurentului în comiterea faptei dedusă judecăţii a fost corect reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de prim control judiciar.

Referitor la critica vizând greşita individualizare a pedepsei sub aspectul cuantumului, şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nici aceasta nu este fondată.

Circumstanţele personale ale recurentului inculpat şi anume, lipsa antecedentelor penale, vârsta - 22 de ani - poziţia relativ sinceră adoptată în cursul procesului penal, contribuţia adusă la comiterea faptei, au fost valorificate de prima instanţă care a reţinut în favoarea acestuia circumstanţe atenuante şi a redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, şi în opinia Înaltei Curţi, prin ele însele, nu justifică o şi mai mare reducere a cujantumului sancţiunii, spre limita minimă prevăzută de art. 76 lit. a) C. pen. aşa cum inculpatul a cerut. Aceasta deoarece, la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere, nu numai datele ce caracterizează favorabil persoana infractorului, ci şi împrejurările în care a fost comisă fapta şi gradul de pericol social concret al acesteia, care este unul deosebit de ridicat datorită urmării produse, şi anume decesul unei persoane.

Prin urmare, se apreciază că pedeapsa de 11 ani închisoare a fost just individualizată de către instanţa de fond în raport de toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar executarea acesteia în condiţii de detenţie este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului.

În ce priveşte latura civilă a cauzei, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurent prin apărătorul său, că a fost corect soluţionată, obligarea inculpatului la despăgubiri civile şi daune morale, în cuantumul solicitt de părţile civile reprezentând o justă şi integrală reparare a prejudiciului material şi moral suferit de acestea.

Este cert că intimatele părţi civile au suferit un prejudiciu material constând în cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei, dar şi un prejudiciu moral constând în trauma psihică suferită prin pierderea unei fiinţe dragi, soţul, respectiv, tatăl lor.

Referitor la criticile aduse deciziei de către inculpatul B.I.C., Înalta Curte constată că nu sunt fondate.

Prima critică vizând greşita condamnare a sa şi solicitarea de a se dispune achitarea în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu motivarea că activitatea sa de instigare nu a fost determinantă pentru săvârşirea infracţiunii de către inculpatul F.D.I. şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu poate fi primită.

Rezultă din coroborarea probelor administrate atât cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, că recurentul inculpat B.I.C., în momentul în care a observat că victima C.Ş. a coborât dintr-un taxi, le-a propus celorlalţi inculpaţi să o tâlhărească pentru a face rost de bani, aducându-le la cunoştinţă acestora că ştie că victima ar avea bani asupra sa. Propunerea recurentului inculpat a fost acceptată iniţial, de inculpatul F.D.I. care a urmărit-o pe victimă şi după ce a lovit-o i-a sustras din buzunarul pantalonilor un portofel cu care s-a întors la locul unde rămăseseră recurentul inculpat şi inculpaţii F.G.C. şi D.G. Aflând de la inculpatul F.D.I. că portofelul victimei nu conţinea bani, susnumitul recurent inculpat le-a propus celorlalţi inculpaţi ca împreună să meargă la locul unde se afla victima să o controleze mai bine prin buzunare în speranţa că vor găsi bani, propunere acceptată de aceştia. În timp ce inculpatul D.G. asigura paza, recurentul inculpat împreună cu coinculpaţii F.G.C. şi F.D.I. au controlat victima prin buzunare şi, profitând de starea de inconştienţă în care aceasta se afla datorită loviturilor aplicate anterior de inculpatul F.D.I. i-au sustras un telefon mobil „N.”, ceasul „C.” de la mână şi suma de 200 lei după care observând că victima dădea semne de revenire, recurentul l-a atenţionat pe inculpatul F.D.I. care a lovit-o de câteva ori cu piciorul în zona capului.

Prin urmare, comiterea de către recurentul inculpat B.I.C. a infracţiunii de tâlhărie urmată de moartea victimei, cu forma de vinovăţie a intenţiei directe prevăzute de art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen. este pe deplin dovedită, aşa cum în mod corect şi temeinic argumentat a reţinut şi instanţa de prim control judiciar.

Susţinerea recurentului inculpat în sensul că încadrarea juridică dată faptei este greşită, în cauză fiind incidente dispoziţiile art. 221 C. pen. care incriminează infracţiunea de tăinuire şi nu cele ale art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c) alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen., nu este fondată.

Potrivit art. 221 alin. (1) C. pen., tăinuirea constă în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine ori pentru altul, a unui folos material.

Din interpretarea dispoziţiilor legale susmenţionate rezultă că subiect activ al infracţiunii de tăinuire poate fi orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale pentru a răspunde penal, mai puţin autorul sau participantul la fapta prevăzută de legea penală din care provine bunul.

Or, din probele administrate în cauză rezultă că recurentul inculpat B.I.C. împreună cu inculpaţii F.D.I. şi F.G.C. au sustras de la victima C.I. adusă în stare de inconştienţă datorită loviturilor aplicate de inculpatul F. mai multe bunuri, printre care şi un telefon mobil marca N. pe care ulterior, după săvârşirea faptei de tâlhărie, recurentul l-a vândut martorului C.I.A. cu suma de 30 de lei, sumă din care a cumpărat bere pe care a oferit-o inculpaţilor F.G.C. şi D.G.

În ce priveşte individualizarea pedepsei, se constată că s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.

Recurentul inculpat este cel care a avut iniţiativa comiterii faptei şi le-a propus celorlalţi inculpaţi să urmărească victima şi să o tâlhărească pentru a face rost de bani, a acceptat ca inculpatul F.D.I. să exercite violenţe asupra victimei şi chiar i-a cerut să o lovească în momentul în care aceasta dădea semne că încearcă să se ridice de la pământ, este recidivist, anterior fiind condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare în condiţiile art. 81 C. pen. pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, ceea ce denotă perseverenţă în săvârşirea de fapte antisociale.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că executarea de către recurent a pedepsei de 16 ani închisoare la care a fost adăugată pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare ca urmare a aplicării prevederilor art. 83 C. pen., deci în total, a pedepsei de 17 ani şi 4 luni închisoare este de natură a-şi atinge scopul preventiv şi educativ cerut de art. 52 C. pen. şi de a contribui la reeducarea inculpatului. În plus, prin cuantumul stabilit de instanţa de fond şi menţinut de instanţa de prim contrtol judiciar, pedeapsa aplicată recurentului este proporţională cu gravitatea deosebită a faptei, determinată de modul şi împrejurările în care a fost comisă şi de urmarea produsă, constând în decesul unei persoane.

Referitor la recursul declarat de inculpatul F.D.I. care a solicitat reţinerea de circumstanţe atenuante, motivat de faptul că a recunoscut fapta, a regretat-o, este tânăr şi ca efect al acestora,reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Individualizarea pedepsei aplicate acestui inculpat s-a făcut cu respectarea tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în cauză, - raportat la gravitatea deosebită a infracţiunii, - neimpunându-se reţinerea de circumstanţe atenuante.

Pe de o parte, poziţia sinceră a recurentului adoptată atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, regretul manifestat şi vârsta acestuia - 21 de ani –, au fost valorificate de instanţa de fond care nu a aplicat inculpatului maximul de pedeapsă prevăzut de lege, iar pe de altă parte, aceste circumstanţe favorabile inculpatului nu justifică prin ele însele aplicarea prevederilor art. 74 C. pen. care enumeră circumstanţele atenuante judiciare ce pot fi reţinute de instanţa de judecată care însă, nu este obligată ca atunci când constată existenţa lor să le şi dea eficienţă.

Între criteriile de care, trebuie să se ţină seama la individualizarea pedepsei se numără, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptei şi împrejurările care agravează răspunderea penală.

Recurentul inculpat F.D.I. este cel care într-o primă fază, în baza unei înţelegeri prealabile cu ceilalţi coinculpaţi, a urmărit victima şi, în momentul în care aceasta a ajuns într-un gang, a atacat-o din spate chiar când se afla lângă uşa scării blocului în care locuia, lovind-o cu podul palmei lângă ureche şi doborând-o pe trotuar, apoi a călcat-o cu piciorul pe cap şi i-a sustras din buzunarul pantalonilor portofelul în care avea cartea de alegător şi alte înscrisuri oficiale.

Lăsând victima în stare de inconştienţă, recurentul inculpat a revenit în locul unde îl aşteptau ceilalţi trei inculpaţi şi, constatând că în portofelul victimei nu se aflau bani, împreună cu aceştia a revenit la victimă şi, în timp ce inculpatul D.G. asigura paza, recurentul împreună cu inculpaţii B.I.C. şi F.G.C. au controlat-o în buzunare şi au deposedat-o de un telefon mobil, de ceasul de la mână şi de suma de 200 lei. După sustragerea bunurilor, fiind atenţionat de inculpatul B.I.C. că victima dă semne să se ridice de la sol, recurentul inculpat a mai lovit de câteva ori cu piciorul în zona capului.

Intensitatea loviturilor aplicate victimei, caracterul repetat al acestora, zonele vitale vizate, au condus în data de 24 octombrie 2010 la decesul victimei C.Ş.

Violenţa extremă cu care recurentul a acţionat, el fiind şi cel care i-a coordonat pe ceilalţi inculpaţi şi s-a ocupat de împărţirea bunurilor de care a fost deposedată victima şi, nu în ultimul rând, faptul că în minorat acesta a mai fost condamnat pentru infracţiuni de furt şi tâlhărie, ceea ce denotă perseverenţa infracţională în săvârşirea de fapte antisociale de acelaşi gen, justifică menţinerea pedepsei de 22 de ani închisoare, aplicată de instanţa de fond.

Faţă de argumentele mai sus expuse în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul F.G.C., se vor casa în parte Decizia şi sentinţa şi, rejudecând, se va face aplicarea art. 74 lit. a) şi a art. 76 alin. (2) C. pen. şi se va reduce pedeapsa principală aplicată acestui inculpat pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. c), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza a-II-a C. pen., de la 15 ani la 11 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i se vor interzice inculpatului F.G.C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen.

Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârilor atacate, se vor menţine în rest dispoziţiile acestora.

În baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii F.D.I., D.G. şi B.I.C., care potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600 lei, din care suma de câte 300 lei reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul parţial datorat apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat F.G.C. în sumă de 50 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) C. proc. pen., din pedepsele aplicate recurenţilor inculpaţi F.D.I., F.G.C. şi D.G. se va deduce durata arestării preventive de la 24 octombrie 2010 la 1 februarie 2012, iar din pedeapsa aplicată inculpatului B.I. se va deduce durata arestării preventive de la 9 iunie 2010 la 12 august 2010 şi de la 25 noiembrie 2010, la 1 februarie 2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul F.G.C. împotriva deciziei penale nr. 94/ P din 9 septembrie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Casează în parte Decizia penală recurată şi sentinţa penală nr. 212 din 20 mai 2012 a Tribunalului Constanţa, secţia penală şi, rejudecând:

Face aplicarea art. 74 lit. a) şi a art. 76 alin. (2) C. pen. şi reduce de la 15 ani închisoare la 11 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului F.G.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) alin. (2) lit. b) şi lit. c), alin. (2¹) lit. a) şi alin. (3) teza a II-a C. pen.

În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii F.D.I., D.G. şi B.I.C. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor F.D.I., F.G.C. şi D.G. durata arestării preventive de la 24 octombrie 2010 la 1 februarie 2012.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B.I.C. durata arestării preventive de la 9 iunie 2010 la 12 august 2010 şi de la 25 noiembrie 2010 la 1 februarie 2012.

Obligă recurenţii inculpaţi F.D.I., D.G. şi B.I.C. la plata sumei de câte 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului F.G.C., în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 324/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 302/2012. Penal. Infractiuni la legea privind... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 300/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 302/2012. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs ICCJ. Decizia nr. 324/2012. Penal