ICCJ. Decizia nr. 309/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 309/2012
Dosar nr.653/1/2012
Şedinţa publică din 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 5288/85/2010, investită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpatul C.F. împotriva sentinţei penale nr. 217/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu, a dispus, în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 217/2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar 5288/85/2010 s-a dispus condamnarea inculpatului C.F., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii continuate de trafic de droguri de risc.
Instanţa a reţinut că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestării se menţin şi în continuare şi nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea acestei măsuri o adoptarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate.
Pronunţarea unei soluţii de condamnare în primă instanţă în privinţa inculpatului pentru acuzaţiile care le-au fost aduse justifică prezumţia că aceştia au săvârşit infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
De asemenea, instanţa a constatat că nu există elemente noi care să justifice susţinerea inculpatului în sensul că lăsarea lui în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Dimpotrivă, toate elementele avute în vedere la aprecierea pericolului pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică subzistă şi în prezent, acestea fiind în strânsă legătură cu gravitatea acuzaţiilor şi persoana inculpatului.
S-a mai reţinut că în accepţiunea art. 5 din C.E.D.O. existenţa unei hotărâri de condamnare chiar nedefinitivă constituie un temei suficient pentru menţinerea măsurii preventive a arestării.
În ceea ce priveşte durata detenţiei, de aproximativ 5 luni, Curtea a reţinut că aceasta nu a depăşit termenul rezonabil, în raport de complexitatea cauzei şi conduita autorităţilor.
Luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate în acest moment procesual nu este oportună neoferind suficiente garanţii în ce priveşte protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procedurilor judiciare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., instanţa de apel a menţinut starea de arest a inculpatului C.F.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul C.F., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului şi de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Aşa fiind, temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5288/85/2010, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.F. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 5288/85/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 310/2012. Penal. înlocuirea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 301/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
