ICCJ. Decizia nr. 311/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 311/2012
Dosar nr.678/1/2012
Şedinţa publică din 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1433/44/2011, investită cu soluţionarea apelurilor declarate, printre alţii, de inculpatul P.V.M. împotriva sentinţei penale sentinţei penale nr. 756 din 28 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Galaţi, a dispus respingerea, ca nefondată, a cererii inculpatului privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi, în baza art. 3002 şi art. 160b C. proc. Pen., a constatat ca legală şi temeinică măsura arestării preventive luată faţă de inculpat, dispunând menţinerea acesteia.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M.:
Prin sentinţa penală nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi a infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul P.V.M. la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare.
Conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest şi, potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepsele aplicate acestora durata reţinerii şi arestării preventive, de la data de 22 octombrie 2010 până la zi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, în esenţă că, începând cu luna ianuarie 2009, inculpaţii G.I., B.S., P.E., P.V.M. şi P.V. au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii de importante beneficii materiale din săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune şi, acţionând în cadrul grupului, în cursul lunilor martie - mai 2009, prin acţiuni repetate, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu ocazia încheierii şi derulării unor convenţii comerciale, au indus în eroare pe reprezentanţii legali ai unui număr de 18 părţi vătămate - societăţi comerciale, prin folosirea de nume şi calităţi false, inclusiv prin emitere de file C.E.C. fără acoperire în numele SC S.C. SRL Galaţi, cauzând un prejudiciu total de 660.146,72 lei.
Împotriva sentinţei penale nr. 756 din 28 octombrie 2011 a Tribunalului Galaţi au declarat apel inculpaţii G.I., B.S., P.E. şi P.V.M.
Prin încheierea din 25 noiembrie 2011 s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi respingerea cererilor inculpaţilor P.V.M. şi P.E. de a se constata încetată de drept măsura arestării preventive, precum şi cererile privind înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Această încheiere a fost atacată cu recurs de inculpaţii G.I., P.E. şi P.V.M., iar prin Decizia penală nr. 4346 din 21 decembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus respingerea recursurilor promovate de inculpaţi.
Deliberând asupra legalităţii şi temeinicie măsurii arestării preventive a inculpaţilor G.I., B.S., P.E. şi P.V.M., instanţa a constatat că această măsură a fost luată cu respectarea condiţiilor impuse de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen. şi că aceste temeiuri subzistă în cauză astfel încât se impune menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor.
Raportat la cele mai sus expuse, instanţa a reţinut că de la ultima dispoziţie de menţinerea a inculpatului în arest preventiv nu au intervenit modificări ale situaţiei de fapt sau de drept avute în vedere de instanţă pentru a se putea dispune revocarea sau înlocuirea măsurii preventive luate faţă de inculpat cu o altă măsură preventivă.
În acest sens a avut în vedere că faptele de săvârşirea cărora este acuzat inculpatul sunt deosebit de grave, prin modul organizat de operare, forma continuată şi valoarea ridicată a prejudiciului total reclamat a se fi produs, aspecte de natură a crea în rândul opiniei publice un ecou negativ şi care impun, pentru apărarea climatului de ordine şi linişte socială, de încredere în capacitatea de luptă a organelor judiciare împotriva fenomenului infracţional, luarea şi menţinerea de măsuri preventive ferme, privative de libertate, faţă de persoanele bănuite de comiterea unor asemenea infracţiuni grave.
De asemenea, s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului subzistă şi la acest moment, chiar dacă de la luarea măsurii au trecut 1 an şi 9 luni respectiv 1 an şi 3 luni, câtă vreme asemenea cauze au o rezonanţă deosebit de puternică în rândul opiniei publice neputându-se astfel considera că acest pericol a dispărut sau că s-a estompat semnificativ.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs inculpatul P.V., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se menţin, aşa cum a reţinut în mod corect prima instanţă, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.
Potrivit Codului nostru de procedură penală, similar reglementărilor din majoritatea legislaţiilor europene, menţinerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a trei condiţii de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi să fie prezent cel puţin unul dintre temeiurile de arestare expres şi limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.
În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării şi menţinerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă şi în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de textul de lege.
Astfel, pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea inculpatului în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la acest temei, în practica C.E.D.O., s-a stabilit că menţinerea detenţiei este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puţin unul dintre următoarele pericole care trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârşire a unei noi infracţiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariţie a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă, într-adevăr, că în raport de natura şi gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat nedefinitiv în primă instanţă, lăsarea acestuia în libertate ar putea crea riscul de a împiedica buna desfăşurare a procesului penal. Natura infracţiunii şi modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracţională şi o rezonanţă socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică.
Înalta Curte constată că temeiurile care au stat iniţial la baza luării măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, neimpunându-se înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanţă, la o pedeapsă rezultantă de 11 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie, care subzistă în favoarea sa, oferă indicii cu privire la vinovăţia acestuia şi constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.
Pe de altă parte, în raport de momentul procesual şi de complexitatea cauzei, dată de natura infracţiunilor de o gravitate sporită, de, numărul mare al inculpaţilor care au acţionat ca o structură organizată, precum şi de numărul mare de părţi, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilităţii măsurii arestării preventive, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părţilor şi durata procedurilor în faţa instanţei.
Aşa fiind, menţinerea măsurii arestării preventive se impune în continuare, întrucât prin lăsarea inculpatului în stare de libertate s-ar crea un pericol pentru buna desfăşurare a procesului penal.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat P.V.M. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1433/44/2011, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat P.V.M. împotriva încheierii din 18 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1433/44/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 313/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 310/2012. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
