ICCJ. Decizia nr. 313/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 313/2012
Dosar nr.394/2/2012
Şedinţa publică din 2 februarie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 394/2/2012, în baza art. 1602 C. proc. pen., a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.C.
În baza art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., pe timpul liberării provizorii inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească limita teritorială a municipiului Bucureşti decât în condiţiile stabilite de instanţă;
b) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de instanţă, respectiv Poliţia Sectorului 2, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura;
e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
În baza art. 1602 alin. (31) C. proc. pen. inculpatului i s-a interzis pe timpul liberării provizorii să se apropie de martorii din cauză ori să comunice direct sau indirect cu aceştia şi să exercite profesia de avocat.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1602 alin. (32) C. proc. pen. conform cărora în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S.C., dacă nu este arestat în altă cauză.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti inculpatul S.C. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 05 ianuarie 2012 de această instanţă.
În motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că nu există elemente probatorii din care să rezulte predispoziţia sa pentru a comite infracţiuni, că nu poate influenţa probatoriul deja administrat în cauză şi că toate circumstanţele sale personale, inclusiv starea de sănătate, conduc la ideea că este oportună liberarea sa provizorie sub control judiciar, invocând în acest sens şi Decizia nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Analizând cererea inculpatului, dispoziţiile legale incidente şi dosarul cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin încheierea din data de 5 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului S.C., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, reţinându-se că la data de 05 ianuarie 2012, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. a sesizat Curtea de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 zile, de la 05 ianuarie 2012 până la 02 februarie 2012, inclusiv, a inculpatului S.C., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzut de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În motivarea propunerii, s-a arătat că la 19 decembrie 2011, numitul R.N. a formulat un denunţ în legătură cu săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzut de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, de către avocatul S.C. Martorul denunţător a precizat că îl cunoaşte pe avocatul S.C. de aproximativ 3 ani, când l-a asistat într-un proces civil la Judecătoria sector 4 Bucureşti. Cu acel prilej, avocatul i-ar fi spus că în schimbul unor sume de 5.000 - 6.000 euro, poate interveni pe lângă judecător pentru soluţii favorabile clientului.
Martorul denunţător R.N. se află, în prezent, împreună cu fratele său R.P., arestaţi preventiv în dosarul nr. 37229/3/2011 al Tribunalului Bucureşti.
În aceeaşi zi, respectiv 19 decembrie 2011, a formulat denunţ şi martorul R.P., care a precizat că în ziua de 18 decembrie 2011, în jurul orei 14:00 l-a constatat telefonic pe fiul său R.I. care i-a spus că a aflat de la avocatul S.C. despre posibilitatea eliberării sale din arest contra sumei de 20.000 euro, pe care trebuie să o predea avocatului S.C., pentru ca acesta să influenţeze judecătorul, o primă tranşă de 10.000 euro înainte de punerea în libertate, iar restul de 10.000 euro, după eliberarea sa.
La data de 22 decembrie 2011, a fost audiat martorul R.I., fiul denunţătorului R.P., care l-a transportat pe avocatul S.C. la arestul secţiei 15 poliţie, la întâlnirile pe care acesta Ie-a avut cu R.N., acest martor era persoana care urma să remită sumele de bani avocatului, în vederea punerii în libertate a lui R.P.
La data de 23 decembrie 2011, a fost înregistrată (orele 14:29-14:51) în mediul ambiental discuţia purtată la Penitenciarul Rahova, de către S.C. şi martorii denunţători (aflaţi în arest preventiv), iar la data de 4 ianuarie 2012 s-a organizat un flagrant în cadrul căruia s-a reţinut că inculpatul a primit suma de 10.000 de euro de la martorul R.I.
După ce a numărat banii şi i-a introdus în borseta sa, avocatul S.C. a fost surprins de ofiţerii de poliţie judiciară şi procuror, seriile bancnotelor fiind identice cu cele consemnate în procesul verbal din 04 ianuarie 2012, ora 13:00, în vederea constatării flagrantului.
A reţinut Curtea că sunt incidente dispoziţiile art. 143 şi 148 lit. f) C. proc. pen.
Instanţa a constatat că sunt realizate exigenţele art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite cumulativ condiţiile privind pedeapsa mai mare de 4 ani şi lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, observând că starea de pericol pentru ordinea publică rezultă, în primul rând, din gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat inculpatul; traficarea profesiei de avocat de către inculpat este deosebit de gravă, deoarece un avocat are studii universitare juridice şi este investit prin statutul profesiei de avocat să apere drepturile, libertăţile fundamentale şi interesele legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
Inculpatul a propus această „afacere judiciară", a propus punerea în libertate a celor doi martori denunţători, a pretins bani (20.000 euro) şi a promis că va influenţa un judecător, activităţi prin care a încercat obstrucţionarea unui act de justiţie, iar prin asemenea practici se creează sentimentul opiniei publice privitor la inutilitatea justiţiei în faţa fenomenului infracţional.
Potrivit art. 1606 alin. (1) C. proc. pen., cererea de liberare provizorie poate fi făcută, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, de către învinuit sau inculpat, soţul ori rudele apropiate ale acestuia.
De asemenea, cererea poate fi formulată şi prin apărător, ca în prezenta cauză, inculpatul însuşindu-şi cererea conform celor arătate în şedinţă publică.
Potrivit art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Cum în speţă inculpatul este cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 10 ani, rezultă că este îndeplinită şi această condiţie.
Potrivit deciziei nr. 17/2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a învinuitului ori inculpatului.
În declaraţia dată de inculpat la termenul din 26 ianuarie 2012, pe lângă aspectele specifice solicitării de punere în libertate sub control judiciar, inculpatul a precizat expres că recunoaşte şi regretă fapta pentru care este cercetat. Având în vedere această declaraţie precum şi împrejurarea că îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 143 C. proc. pen. nu face obiectul prezentei cereri, instanţa a apreciat că nu va proceda la analiza acestei chestiuni.
Referitor la condiţiile alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen., instanţa a constatat că nu există nicio probă la dosarul cauzei care să ateste că măsura arestării preventive este necesară pentru a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
S-a mai reţinut că probatoriul constă în procesul verbal de flagrant, transcrierile convorbirilor înregistrate în mediul ambiental între inculpat şi martorii denunţători precum şi în declaraţiile date de aceştia, sesizarea organelor de urmărire penală având loc strict la iniţiativa martorilor denunţători.
În aceste condiţii, probatoriul nu poate fi influenţat de inculpat, chiar dacă acesta s-ar afla în stare de libertate, întrucât procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante nu poate fi modificat de inculpat, după cum nu pot fi modificate nici transcrierile convorbirilor efectuate de inculpat, şi de asemenea este greu de crezut că martorii denunţători, rude între ei şi cercetaţi în stare de arest în altă cauză, ar putea să-şi modifice declaraţiile fiind influenţaţi de inculpat.
Cât priveşte posibilitatea ca inculpatul să comită alte infracţiuni, s-a reţinut că nu există probe la dosarul cauzei din care să se deducă existenţa unui asemenea risc, inculpatul fiind cercetat pentru o singură infracţiune prevăzută de art. 257 C. pen., iar potrivit art. 1602 alin. (31) C. proc. pen. inculpatului i se poate interzice exercitarea profesiei de avocat pe perioada controlului judiciar.
În consecinţă, instanţa a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar raportat la circumstanţele reale ale faptelor şi personale ale inculpatului la acest moment procesual, cu acesta în stare de libertate prin instituirea unui control judiciar care să îi impună o serie de limitări de drepturi.
S-a mai apreciat că în prezenta cauză circumstanţele personale ale inculpatului coroborate cu stadiul procesual al cauzei sunt argumente suficiente pentru a se dispune punerea în libertate a inculpatului, chiar în raport de gravitatea generică a faptelor şi de gravitatea acestora în concret.
În ceea ce priveşte buna desfăşurare a procesului penal, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate la acest moment procesual este oportună, chiar dacă inculpatul este arestat preventiv de foarte scurt timp, deoarece în cauză a fost finalizată urmărirea penală, fiind prezentat materialul de urmărire penală, iar la data de 27 ianuarie 2012 a fost sesizată Curtea de Apel cu judecata în fond, fiind stabilit termen de judecată la data de 24 februarie 2012.
Având în vedere şi circumstanţele personale ale inculpatului, respectiv starea de sănătate, dovedită cu înscrisurile medicale aflate în copie la dosar, din care reiese că inculpatul prezintă sechele neurologice urmare a unui accident rutier, aspect constatat de instanţă şi cu ocazia dezbaterilor în prezenta cauză, instanţa a apreciat că procesul penal poate continua cu acesta în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar de către Curte, prin obligarea acestuia la respectarea unor obligaţii şi măsuri.
Reţinând toate aceste considerente, Curtea a apreciat că cercetarea în stare de libertate, cu impunerea controlului de către instanţă, prin obligarea de a se supune măsurilor arătate, corespunde în acest moment procesual, în care instanţa a fost sesizată cu rechizitoriul şi urmărirea penală a fost finalizată, în cea mai bună măsură realizării scopului procesului penal, aşa cum arată şi art. 136 C. proc. pen. şi urmează să admită pe fond cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S.C.
Împotriva încheierii sus-menţionate, a declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., solicitând casarea încheierii atacate şi, pe fond, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.
Analizând recursul parchetului, prin prisma condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanţă a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul este cercetat nu depăşeşte limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În ce priveşte această a doua condiţie prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului şi complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele:
Îndeplinirea condiţiilor prevăzute de textul de lege nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, întrucât alături de vocaţia legală a inculpatului de a formula oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condiţiile art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., trebuie examinată şi oportunitatea cererii, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) şi (8) C. proc. pen.
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracţiunii pentru care inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum şi alte situaţii privind persoana inculpatului, se constată că din actele şi lucrările dosarului nu se relevă vreun indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârşi sau ar întreprinde acţiuni de natură a influenţa probatoriul în cauză.
Sub acest aspect, prima instanţă a apreciat în mod corect că nu există pericol de influenţare a probatoriului în cauză, dat fiind că acesta constă în procesul verbal de flagrant, transcrierile convorbirilor înregistrate în mediul ambiental între inculpat şi martorii denunţători precum şi în declaraţiile date de aceştia, aflaţi în stare de arest în altă cauză.
De asemenea, raportat la atitudinea inculpatului, de recunoaştere necondiţionată a infracţiunii reţinute în sarcina sa, coroborată cu stadiul procesual al cauzei, respectiv faptul că urmărirea penală a fost finalizată şi a fost sesizată instanţa de fond, Înalta Curte constată că acestea reprezintă argumente suficiente pentru a aprecia că scopul măsurii preventive poate fi atins şi prin liberarea provizorie a inculpatului.
În raport de toate aceste aspecte, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, măsură care se justifică la acest moment procesual.
În ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpat, este adevărat că nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunţându-se în mod constant şi C.E.D.O., însă, raportat la limitele investirii primei instanţe, Înalta Curte constată că poate cenzura eventualele aspecte de netemeinicie şi nelegalitate cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, iar nu şi cu privire la existenţa, schimbarea sau încetarea temeiurilor avute în vedere la luarea şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Instituţia liberării provizorii sub control judiciar presupune, de plano, existenţa unui inculpat aflat în stare de arest preventiv, deci cu privire la care o instanţă a apreciat că există temeiurile prevăzute de lege pentru a dispune această măsură preventivă.
Liberarea provizorie presupune menţinerea împrejurărilor legale care impun arestarea, dar organul judiciar apreciază că menţinerea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiţii.
Drept urmare, instanţa nu poate examina decât existenţa condiţiilor prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, iar nu şi existenţa temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru motivele mai sus-arătate, Înalta Curte constată că în mod legal şi temeinic prima instanţă a apreciat că procesul penal poate continua cu inculpatul în stare de libertate, cu impunerea unui control judiciar, prin obligarea acestuia la respectarea unor obligaţii şi măsuri.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 394/2/2012, privind pe intimatul inculpat S.C., să fie respins, ca nefondat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 394/2/2012, privind pe intimatul inculpat S.C.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 25 lei pentru intimatul inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 395/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 311/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
