ICCJ. Decizia nr. 3114/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3114/2012

Dosar nr. 1509/85/2011

Şedinţa publică din 03 octombrie 2012

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 170 din 28 septembrie 2011 a Tribunalului Sibiu a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi, în consecinţă:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen. sa dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpaţilor:

V.I.M. - domiciliată în Bucureşti, sector 3, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

P.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

B.G. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 6, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

D.I. - domiciliat în Bucureşti, sector 6 pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

I.M.I.M. domiciliat în Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

C.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 1, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesul penal pornit împotriva inculpatului N.G. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a decesului inculpatului.

În baza art. 346 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. s-a dispus ne soluţionarea acţiunii civile alăturată, reţinându-se că potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 actualizată, aceasta este scutită de taxă judiciară de timbru.

În baza art. 353 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (4) şi art. 163 C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză, asupra bunurilor imobile şi mobile, până la concurenţa sumei de 58.584.244.693 lei, respectiv:

- asupra imobilului proprietatea inculpatului A.M. - reprezentând apartament situat administrativ în Municipiul Bucureşti, sector 3;

- asupra imobilelor proprietatea inculpatului A.M., situat în Municipiul Bucureşti;

- asupra imobilului proprietatea inculpatei S.M., situat în Municipiul Bucureşti, sector 6;

- asupra imobilului proprietatea inculpatului D.I., situat în Municipiul Bucureşti, sector 6, precum şi bunurilor mobile reprezentând autoturismele;

- asupra imobilului proprietatea inculpatului P.M., situat în Municipiul Bucureşti, sector 2,

- asupra imobilului proprietatea inculpatului B.G., situat în Municipiul Bucureşti, sector 6.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca şi cheltuielile judiciare avansate de stat, să rămână în sarcina acestuia, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii V.I.M. şi P.M., precum şi un procent de 20% din onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi conform art. 174 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., pentru apărarea intereselor părţilor civile şi vătămate în dosar.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, instanţa a luat măsuri de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpaţii, cu părţile vătămate şi civile, a asigurat prezenţa apărătorilor aleşi sau din oficiu care să-i asiste sau să i reprezinte pe inculpaţi şi a desemnat şase avocaţi din oficiu ( trei pentru părţile vătămate şi trei pentru părţile civile) care să reprezinte interesele părţilor vătămate şi civile care nu au interese contrarii, conform art. 174 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 şi s-au făcut demersuri pentru a afla moştenitorii inculpatului N.G. - în prezent decedat.

S-au făcut constituiri de părţi civile, s-au consemnat declaraţiile părţilor vătămate care nu au înţeles să se mai constituie părţi civile în dosar, au fost introduşi moştenitorii unora dintre investitorii decedaţi, s-a luat act de documentele depuse şi actele de stare civilă însoţitoare pentru actele de deces, au fost primite la dosar procuri de reprezentare, împuterniciri avocaţiale; au fost depuse în sală 4 bibliorafturi cu plângeri penale formulate de alţi investitori F.N.I. din ţară (din Cluj Napoca şi o plângere penală a unui investitor din Râmnicu Vâlcea) care nu sunt trecuţi în citativ şi care au aflat din mass media despre proces ; aceste plângeri instanţa le-a înaintat iniţial Parchetului D.N.A. Alba Iulia, care le-a restituit susţinând că nu va sesiza instanţa şi cu alte fapte privind aceste părţi vătămate, astfel că au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi respectiv, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea, în funcţie de competenţa materială dată de prejudiciul pretins produs, aşa cum reiese din încheierile de şedinţă de la dosar.

Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu la data de 22 martie 201, iar ca urmare a rerepartizării dosarului conform Hotărârii de Colegiu a Tribunalului Sibiu din data de 13/9 mai 2011, acesta a primit termen la 11 mai 2011 şi apoi la 18 mai 2011. Titularul de complet a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă, iar repartizată din nou aleatoriu, cauzei i-a fost fixat termen de judecată la 22 iunie 2011, când au fost citate toate cele 5.363 părţi civile/vătămate.

Pentru citarea termen cu termen a tuturor părţilor din prezenta cauză a făcut necesară fixarea iniţial a unui interval minim de 3-4 săptămâni între termenele de judecată, ceea ce dacă s-ar fi realizat la fel în continuare, ar fi condus la întârzierea nejustificată a soluţionării dosarului, dosar ce are ca obiect cercetarea faptelor pretins comise de inculpaţi în perioada 1997-2000. Din raţiuni de operativitate s-au acordat începând cu şedinţa de judecată din 25 iulie 2011, termen pentru 29 august, 14 septembrie şi 28 septembrie 2011, astfel ca procedura fiind realizată pentru 29 august 2011, să rămână câştigată cauzei şi pentru următoarele două termene.

Pe de altă parte, finalitatea normelor procesual penale relative la citarea părţilor este acordarea posibilităţii acestora de a lua cunoştinţă de derularea unui proces penal şi de termenele acordate în cauză, posibilitate legală respectată în cauză.

Este de reţinut şi faptul că „dosarul F.N.I. Sibiu " s-a bucurat de o largă popularizare în mass-media naţională, care a anunţat de fiecare dată termenele acordate în cauză, iar presa scrisă, cât şi posturile de radio şi televiziune au dat permanent comunicate cu privire la măsurile luate de instanţă la fiecare termen de judecată.

În consecinţă, instanţa a apreciat că modalitatea în care s-a realizat procedura de citare a păgubiţilor F.N.I. de la domiciliu, prin afişare la sediile consiliilor locale, prin publicitate în ziar local şi publicaţii centrale, nu contravine dispoziţiilor legale C. proc. pen. şi este în acord şi cu dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevăd în art. 6 parag. 1, că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil, a cauzei sale.

S-a opinat că nu s-ar putea susţine încălcarea normei de procedură privind citarea părţilor atunci când instanţa a dispus „termen în continuare" şi au fost emise citaţiile în modalităţile arătate mai sus, pentru termenele din 29 august, din 14 septembrie şi respectiv, din data 29 septembrie 2011 (a se vedea citaţia de la fila 14.910 dosar), având în vedere dimensiunile dosarului, numărul mare de părţi care trebuiau citate şi necesitatea judecării într-un termen rezonabil a cauzei, conform art. 6 din C.E.D.O., fapt ce a impus găsirea soluţiilor optime pentru ca soluţionarea cauzei să nu fie întârziată prin aspecte de ordin procedural. Astfel, citarea părţilor pentru fiecare termen de judecată (5.363 părţi vătămate ori civile) ar fi condus la o întârziere foarte mare şi nejustifîcată a judecării cauzei, fiind de natură a afecta termenul rezonabil pentru soluţionarea dosarului.

La termenul din 25 iulie 2011, inculpaţii C.M. şi I.M.I.M., prin apărător ales, au ridicat excepţia autorităţii de lucru judecat (vol. 46 fila 14.759 dosar ), excepţie la care au achiesat şi ceilalţi inculpaţi, în aceeaşi şedinţă, precum şi la termenul următor acordat.

Pentru a elucida şi verifica aspecte relevante ale cauzei, cu privire la excepţia invocată de inculpaţi,din oficiu, instanţa a dispus efectuarea a doua adrese: una către experţii judiciari I.A. şi G.M.L., care au efectuat expertiza în dosarul F.N.I. Bucureşti (Dosar nr. fost 108/P/2003 şi apoi după restituire, Dosar nr. 372/P/D/2004), în care inculpaţii au fost judecaţi definitiv şi condamnaţi prin Decizia penala nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, şi a doua, către specialiştii D.N.A. : N.A. şi B.G., care au întocmit expertiza în acest Dosar (Dosar nr. 93/P/2008).

Instanţa a solicitat relaţii referitoare la următoarele aspecte relevante:

1. Dacă la data întocmirii expertizei din dosarul judecat definitiv în Bucureşti, au fost avuţi în vedere toţi investitorii F.N.I. (la data căderii fondului 24 mai 2000) şi dacă în cele 318 413 conturi/carnete de investitori au fost sau nu incluse şi cele 5.363 părţi vătămate/civile de pe raza judeţului Sibiu.

2. Dacă prejudiciul calculat în Dosarul nr. 372/P/D/2004 în sumă de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA a avut în vedere toţi investitorii, sau dacă, investitorii din Sibiu au fost excluşi, iar prejudiciul calculat de specialiştii D.N.A. din prezenta cauză,în suma de 55.584.244.639. lei, ar trebui adiţionat calculului iniţial.

Răspunsul experţilor I.A. şi G.M. a fost afirmativ, în sensul că, la calculul efectuat au avut în vedere toţi investitorii, din toată ţara, inclusiv pe cei din Sibiu. S-a susţinut că prejudiciul în sumă de 55.584.244.639. lei, calculat de experţi din prezenta cauza nu trebuie adiţionat, el fiind inclus în cel precizat mai sus. (vol. 52 filele 17.164, 17.165).

Specialistul D.N.A. în valori imobiliare N.A., care a efectuat raportul de constatare în prezenta cauză, a confirmat această împrejurare şi a comunicat instanţei în răspunsul transmis (vol. 52, filele 17.009-17.012) că anexele raportului întocmit de D.N.A. au fost preluate din expertiza întocmită de experţii I.A. şi G.M. şi că prejudiciul stabilit pentru cei din judeţul Sibiu este parte integrantă din prejudiciul determinat de experţii contabili menţionaţi mai sus, la nivel naţional. S-a comunicat că nu s-au făcut nici modificări şi nici alte calcule. S-a precizat că raportul de constatare, reflectă fidel datele consemnate în anexele 1-7 ale expertizei contabile întocmită pentru păgubiţii din toată ţara, din care s-au extras numai cele referitoare la judeţul Sibiu. S-a menţionat că un nr de 77 de investitori nu au fost regăsiţi în aceste anexe.

Cu privire la situaţia acestora din urmă,instanţa reţine că similar, despre mai multe părţi vătămate, în raportul de constatare s-a precizat şi s-au întocmit tabele cu investitorii pe care nu au reuşit să-i identifice, ori să-i audieze pe parcursul urmăririi penale derulate de D.N.A., aşa cum rezultă din titulatura unor anexe la lucrarea elaborată.

La termenul din 29 septembrie 2011, cu procedura legal îndeplinită, în temeiul art. 301-302 C. proc. pen, privind faza chestiunilor incidente şi formulării de cereri, ridicării de excepţii, instanţa a dat cuvântul inculpaţilor, părţilor civile/vătămate, reprezentanţilor aleşi ori din oficiu ai acestora, să pună concluzii cu privire la excepţia puterii de lucru judecat ridicată de către inculpaţi.

În esenţă, inculpaţii au solicitat personal şi prin apărători din oficiu ori aleşi, încetarea procesului penal, ca urmare a faptului că pentru aceleaşi fapte penale de înşelăciune au fost judecaţi şi condamnaţi definitiv, pentru că există identitate de inculpaţi şi de fapte continuate de înşelăciune, pentru faptul că nu există acte materiale noi, distincte faţă de cele pentru care au fost condamnaţi definitiv şi pe care inculpaţii să le fi săvârşit faţă de investitorii din Sibiu; dint-o altă perspectivă, au solicitat a se observa că prejudiciul avut în vedere în hotărârea Înaltei Curții de Casație și Justiție în sumă de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA,este inclusă suma de 55.584.244.639. lei -prejudiciul creat investitorilor din Sibiu, aşa după cum reiese din ambele adrese ale experţilor, aflate la dosar. ( a se vedea concluziile scrise şi depuse în vol. 50 şi 52 filele 16.477-16.480, 16.547-16.552, 17.022-17.030, 17.037, 17.039-17.053, 17.166-17.167, 17.196-17.199.)

Părţile civile/vătămate, personal, reprezentate de apărători aleşi sau desemnaţi din oficiu, au pus concluzii de respingere a excepţiei, fiind vorba de alte acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, pentru care inculpaţii nu au fost judecaţi, având în vedere că aceştia au fost trimişi în judecată pentru descoperirea altor acte materiale şi pentru faptul că nu există identitate de obiect, pentru că sentinţa penală care a rămas definitivă, nu le este opozabilă părţilor vătămate din prezenta cauză, astfel că nu există identitate nici identitate de persoane. Din punct de vedere al identităţii obiectului cauzei ca şi condiţie a autorităţii de lucru judecat, au fost descoperite acte materiale noi care intră în conţinutul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost condamnaţi. Procesul penal este un proces complex care presupune soluţionarea laturii penale dar şi rezolvarea laturii civile, respectiv pronunţarea asupra pretenţiilor invocate. în dosarul penal soluţionat nu a fost rezolvată latura civilă faţă de părţile civile din prezenta cauză. Părţile civile nu au fost citate în primul proces penal şi astfel acestea au fost private de o judecată echitabilă, de căile de atac şi de rezolvarea pretenţiilor lor. Nefiind soluţionată latura civilă faţă de aceştia nu s-a analizat conţinutul infracţiunilor în ansamblul lor şi deci nu există identitate de cauză pentru a fi admisă excepţia. Tot prin prisma celor invocate părţile civile s-ar putea adresa instanţelor civile, însă acestea trebuie să suporte alte cheltuieli (taxe de timbru, expertize) ceea ce ar fi inechitabil pentru aceştia. De asemenea s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (2) C. proc. pen. care statuează expres „dacă cu privire la unele din actele care intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni s-a pronunţat o hotărâre definitivă, instanţa reuneşte cauza cu cea în care s-a dat hotărârea definitivă, pronunţând o nouă hotărâre în raport de toate actele care intră în conţinutul infracţiunii şi desfiinţează hotărârea anterioară". în acest sens s-a solicitat desfiinţarea hotărârii definitive şi respingerea excepţiei şi pronunţarea unei singure hotărâri, pentru toate actele materiale ale aceleiaşi infracţiuni şi faţă de toate părţile civile (vol. 52 filele 17.189-17.195).

Excepţia ridicată de către inculpaţi este întemeiată, se bazează pe probele din dosare şi va fi admisă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Aşa cum rezultă din fraza de început a rechizitoriului emis sub Dosar nr 93/P/2008 de către D.N.A. Alba Iulia, inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., au fost condamnaţi definitiv prin sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, urmare trimiterii lor în judecată sub Dosar nr. 372/D7P/2004, alături de inculpaţii P.N., B.Ş., B.C. şi C.P., şi ei condamnaţi pentru faptele lor. Faţă de ultimii patru inculpaţi, şi pentru motivele precizate deja (disjungere, prescripţiei, respectiv deces) nu s-a mai dispus trimiterea lor în judecată în acest dosar.

Un prim aspect relevant al dosarului îl constituie împrejurarea că atât în fapt, cât şi în drept, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor, prin ambele rechizitorii săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ( fie ca autori, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii: V.I.M., P.M., S.M.. fie în calitate complici la această infracţiune, în ceea ce~i priveşte pe inculpaţii: A.M., B.G., D.I., I.M.I.M., N.G.). Faţă de toţi inculpaţii din prezenta cauză, hotărârea penală este definitivă.

Altă împrejurare relevantă a cauzei este aceea că, acuzele aduse inculpaţilor în ambele dosare sunt identic formulate, pentru fiecare dintre ei şi pentru fiecare activitate derulată, atât în ceea ce priveşte fapta în materialitatea ei, cât şi în ceea ce priveşte perioada de debut şi de epuizare, ori de consumare în timp a activităţii infracţionale

Aceste aprecieri se pot face dacă se lecturează şi compară cele două rechizitorii şi având în vedere probele de la dosar. Astfel:

1. Starea de fapt, descrisă în ambele rechizitorii, este identică. Ea este reţinută întocmai şi în mod covârşitor şi în actul de trimitere în judecată din dosarul instrumentat de D.N.A. Alba Iulia sub Dosar nr. 93/P/2008, însă este mai puţin explicitată decât rechizitoriul emis sub Dosar nr. 372/P/2004 de Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. în dosarul de faţă se reţin exact aceleaşi aspecte, împrejurări, fapte, acte materiale, trimiteri la probe, etc. 2. Procurorul D.N.A. nu a evidenţiat nimic nou în descrierea faptelor faţă de cele reţinute în expozitivului primului rechizitoriu. Pentru faptele de înşelăciune a investitorilor F.N.I. din toată ţara prin care s-a adus un prejudiciu total cuantificat de Înaltei Curții de Casație și Justiție la 3.472.372.464.971 lei şi 550 000 dolari SUA precum şi faţă de părţile civile din expozitivul hotărârii definitive, inculpaţii sunt condamnaţi, iar privitor la faptele aceloraşi inculpaţi din prezenta cauză, instanţa reţine că sunt exact aceleaşi fapte şi acte materiale cu cele pentru care s-a pronunţat hotărâre definitivă de condamnare . Unicul element diferit al acestei cauze, îl reprezintă menţiunea inserată în paranteză la încadrarea în drept a infracţiunilor pretins comise de către inculpaţi şi despre care se susţine că reprezintă acte materiale noi ce vizează alte 5.363 părţi vătămate. Aceasta în condiţiile în care, toată literatura, doctrina juridică şi practica judiciară sunt unanime în a considera că, din punct de vedere al „identităţii de persoane" ca şi condiţie a autorităţii de lucru judecat, în dreptul penal,trebuie şi se are în vedere inculpatul, şi nu identitatea de părţi, aşa cum se cere în dreptul civil (a se vedea: Vasile Papadopol, Dom Pavel „Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român ", fila 355 şi următoarele; Dumitru C Popescu „Consideraţii privind autoritatea de lucru judecat în cadrul reglementărilor procesual penale" ; Gr. Theodoru, „Puterea lucrului judecat, cauză de împiedicare a pornirii sau continuării procesului penal" ; Tiberiu Szepessy, „Cu privire la puterea lucrului judecat în procesul penal" ş.a.m.d.); 3. Dacă se compară structurarea expozitivului, se constată că ea este identică în ambele acte de trimitere în judecată, însă este mai explicită şi cu mai multe amănunte de descriere a unor împrejurări legate de funcţionarea F.N.I., de enunţarea altor fapte şi probe în rechizitoriul emis de D.I.I.C.O.T. sub nr. 373/D/P 2004, conţinând implicit mai multe file datorită împrejurării că, la acel moment al emiterii lui, multe fapte nu erau prescrise, ceea ce nu a mai făcut necesară descrierea şi trimiterile la probe, de vreme ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul acesta. Sunt verificabile aceste aprecieri, dacă compară, spre exemplu, secţiunile intitulate: „Precizări conceptuale" (care se regăsesc la fila 5 Dosar nr 93/P/ 2008, corelativ cu fila 6 Dosar nr. 372/D/P/2004); „înfiinţare şi funcţionare F.N.I." (fila 9, corelativ cu fila 13); „Constituirea şi funcţionarea SC S.I. SA în perioada 1995-2000" (fila 22, corelativ cu fila 30); „Constituirea şi funcţionarea SC G. SA în perioada 1995-2000"" (fila 23, corelativ cu fila 37). etc. 4. Referitor la secţiunea „în drept" a celor două rechizitorii, instanţa remarcă formularea identică a descrierii faptelor comise, fără nici o modificare. în plus, se arată în acest rechizitoriu, trecând în paranteză menţiunea că, infracţiunea este comisă faţă de 5.363 investitori F.N.I. din Sibiu. Nu se precizează însă, care sunt actele materiale noi, pe care inculpaţii le-au comis faţă de aceste părţi vătămate, comparativ cu toate actele materiale comise faţă de toţi ceilalţi investitori F.N.I. din ţară, acte materiale pe care Înaltei Curții de Casație și Justiție să nu le fi cunoscut, să nu le fi judecat şi pentru care inculpaţii să nu fi fost deja condamnaţi.

Chiar dacă la primă vedere, excepţia ridicată de către inculpaţii: V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., I.M.l.M. şi C.M., ar putea fi catalogată ca fiind aparent lipsită de substanţă ori de logică juridică (câtă vreme aceste 5.363 părţi vătămate/civile, nu au figurat în citativul, ori în dispozitivul hotărârii de condamnare definitiv pronunţate) la o analiză amănunţită şi punctuală, s-a constatat că excepţia ridicată de către inculpaţi este pe deplin întemeiată şi trebuie să fie admisă, pornindu-se de la doctrina şi jurisprudenţa în materie, de la ineditul şi unicitatea cauzei, grefată pe suportul probator din ambele dosare, aşa cum se va menţiona în continuare.

În doctrină s-a precizat că prin puterea sau autoritatea lucrului judecat, se înţelege forţa juridică pe care o recunoaşte legea hotărârii instanţei judecătoreşti, prin care a fost soluţionată definitiv acţiunea dedusă în faţa ei.

Forţa juridică a hotărârii judecătoreşti definitive variază după instanţa care a pronunţat-o, după instanţa căreia i se opune, după chestiunea soluţionată şi ciclul procesual în care este invocată.

Problematica principiului autorităţii lucrului judecat este multiplă şi variată, în funcţie de ramura de drept în care se aplică şi de raporturile care există între acestea.

Dintr-un început, instanţa a reţinut că autoritatea de lucru judecat operează distinct în ramura dreptului penal, faţă ramura dreptului civil, şi este evidentă în ceea ce priveşte identitatea de persoane.

Doctrina şi literatura juridică sunt unanime în a aprecia şi a evidenţia diferenţele calitative existente, iar argumentele aduse în sprijinul acestor susţineri sunt solide, astfel că problema de drept referitoare la distincţiile privitoare la cauza, obiect şi părţi, în cele două ramuri de drept a fost clarificată, tranşată, fiind numeroase vocile care au evocat elementele ce le diferenţiază şi autonomizează.

Întinderea efectelor puterii lucrului judecat a hotărârilor definitive, diferă nu numai datorită caracterelor proprii ale procesului penal, faţă de cel civil, dar şi ca urmare a particularităţilor pe care le prezintă anumite hotărâri definitive în cadrul aceleiaşi ramuri de drept.

Astfel, este cazul hotărârilor constitutive în materie de stare civilă (divorţ, desfacere de înfiere) sau cele pronunţate în acţiuni de stat rezervate anumitor categorii de persoane (stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii) care produc, întocmai ca şi hotărârile penale, efecte erga omnes. Cu privire la „părţi" s-a arătat de fiecare dată, că dacă în ramura dreptului civil, „identitatea de părţi" are în vedere aceeaşi subiecţi, în ramura dreptului penal, identitatea de părţi se referă la acelaşi „inculpat". La fel, în cazul identităţii de obiect, are în vedere fascicule de relaţii sociale diferite, asupra cărora vom reveni.

Soluţionând acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului pentru o faptă, hotărârea penală definitivă stinge pe cale procesuală această acţiune, conform regulii non bis in idem. Potrivit acestui principiu de drept, acţiunea penală poate fi exercitată pentru săvârşirea unei infracţiuni, împotriva unei persoane, o singură dată, care, fiind soluţionată definitiv de către instanţa de judecată, numai poate fi din nou exercitată împotriva aceleaşi persoane, pentru aceeaşi faptă.

Stingând acţiunea penală, autoritatea de lucru judecat devine un caz de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare a acţiunii penale, conform art. 10 lit. j) C. proc. pen.

În practica judiciară penală s-au ivit şi nu de puţine ori, multiple aspecte în legătură cu infracţiunile continuate, continui, progresive sau complexe, sau când două sau mai multe acte materiale, alcătuiesc o singură infracţiune.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat se cer întrunite trei condiţii:

1. o hotărâre penală definitivă;

2. identitate de persoană;

3. identitate de obiect.

1. Pentru a soluţiona acţiunea penală, hotărârea definitivă pronunţată de instanţa penală trebuie să fie de condamnare, de achitare, sau de încetare a procesului penal.

Odată rămasă definitivă, hotărârea penală îşi produce toate efectele: unul pozitiv, constând în dreptul şi obligaţia de a fi aduse la îndeplinire dispoziţiile sale şi unul negativ, constând în împiedicarea reluării totale sau parţiale a procesului în ce priveşte persoana şi fapta respectivă. Efectul cel mai însemnat al rămânerii definitive a unei hotărâri penale, constă în împiedicarea unei noi urmăriri, cu privire la aceeaşi faptă, împotriva aceleiaşi persoane.

Un alt efect al puterii de lucru judecat al hotărârii unei instanţe penale faţă de o altă instanţă penală este şi inadmisibilitatea reexaminării, după încheierea unui ciclu procesual ordinar, a unor chestiuni soluţionate în mod definitiv, chiar dacă nu se referă la o nouă urmărire penală pentru aceeaşi faptă şi faţă de aceeaşi persoană (spre exemplu, pe calea contestaţiei la executare, nu se poate înlătura starea de recidivă greşit reţinută printr-o hotărâre definitivă).

Din săvârşirea unei infracţiuni, se naşte o singură acţiune penală împotriva făptuitorului, care, dacă a fost soluţionată definitiv de către instanţa penală, se stinge şi nu mai poate fi exercitată.

Puterea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se caracterizează prin funcţia de împiedicare a unei noi judecăţi (non bis in idem), prin funcţia probatorie a hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, (res judicata pro veritate habetur, care exprimă prezumţia de adevăr a unei hotărâri judecătoreşti definitive) şi nu în ultimul rând, funcţia de a face executabilă hotărârea definitivă. Astfel, atunci când o nouă judecată este împiedicată din cauza autorităţii de lucru judecat, acest efect este urmarea tocmai a prezumţiei de adevăr care este atribuită primei hotărâri şi caracterului executoriu.

Fundamentul teoretic al acestei puteri a hotărârii penale, îl constituie caracterul de ordine publică al rezolvării acţiunii penale.

Sub acest prim aspect, instanţa a constatat caracterul definitiv al hotărârii la care se face trimitere (sentinţa nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) şi prin care hotărâre, toţi cei nouă inculpaţi V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (fie ca autori, fie ca şi complici), constând în aceea de a-i fi înşelat pe deţinătorii celor 318.413 carnete de investitorii F.N.I., din toată ţara. Aşa fiind, instanţa va reţine că prima condiţie cerută, aceea a existenţei unei hotărâri definitive, este pe deplin realizată în speţa dedusă judecăţii.

2. A doua condiţie cerută pentru a opera excepţia autorităţii de lucru judecat, este aceea a identităţii de persoană.

Cu privire la întinderea efectelor autorităţii lucrului judecat şi a subiectelor, a identităţii de persoană, cerute pentru existenţa excepţiei, aşa cum sa menţionat deja, există deosebiri de esenţă între procesul penal, faţă de cel civil.

În dreptul civil, nu există decât o autoritate de lucru judecat relativă, inter partes, aceasta dispărând din moment ce lucrul judecat reprezintă un res inter alios acta.

În vreme ce, în dreptul penal, lucrul judecat are o autoritate categorică, soluţia pronunţată, având din acest punct de vedere efecte faţă de toată lumea, erga omnes.

Această autoritate absolută diferă, însă după cum hotărârea penală este de achitare sau de condamnare. în primul caz, acest efect este mai restrâns sau mai întins, în funcţie de împrejurarea care a determinat achitarea. Hotărârile judecătoreşti de achitare motivate in rem au autoritate de lucru judecat faţă de toată lumea, în sensul că, nici o persoană nu va mai putea fi urmărită pentru fapta respectivă, în vreme ce hotărârile judecătoreşti motivate in personam, au autoritate de lucru judecat erga omnes, numai faţă de inculpatul judecat, sau altfel spus, numai acesta nu va mai putea fi urmărit nicicând altcândva, ceea ce nu înseamnă că nu ar fi posibilă tragerea la răspundere penală a altor persoane, în afară de acest inculpat.

Problema pe care instanţa şi-a pus-o şi o va analiza în continuare, este aceea de a stabili dacă „identitatea de persoane" la care se refera excepţia invocată, are in vedere „inculpatul" ori „părţile vătămate" din dosar, problemă apreciată ca fiind (alături de cea privitoare la activitate materială infracţională, la „obiectul" cauzei) esenţială, în admisibilitatea excepţiei invocate. în toate tratatele de drept procesual penal uzuale (a se vedea: V: Dongoroz, I.Tanoviceanu, I.Neagu., N Volonciu, Gr. Gr.Theodoru, Lucica Moldovan, ş.a) ca şi în literatura juridică şi în acelaşi timp în deplin acord şi în consens cu jurisprudenta în materie, instanţa va reţine că, în procesul penal, „identitatea de persoană", are în vedere identitatea inculpatului.

Sau altfel spus, trebuie să existe identitate faţă de persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă, şi persoana care este din nou urmărită sau judecată.

Acesta înseamnă în acelaşi timp şi că, o hotărârea penală definitivă referitoare la un inculpat, nu împiedică cu nimic urmărirea altei persoane în calitate de coinculpat, ca şi participant la aceeaşi infracţiune, întrucât în această situaţie, nu se poate reţine şi nici nu există, identitate de persoane,fiind vorba despre persoane diferite.

În acelaşi timp, achitarea unei persoane în mod definitiv ca autor, va împiedica urmărirea acesteia sub o altă învinuire (de instigator sau complice), întrucât situaţia sa penală este hotărâtă sub toate formele participaţiei. în vreme ce, spre exemplu, în cazul în care o persoană a fost judecată definitiv în calitate de parte responsabilă civiimente, nu există nici un impediment de a fi urmărită şi judecată în calitate de inculpat.

Se poate concluziona aşadar că, identitatea de persoane, ca şi condiţie pentru ca excepţia puterii de lucru judecat să opereze în materie penală, este identitate cu referire la persoana inculpatului.

Lipsa de identitate între celelalte părţi din cauză, sau a celor prin voinţa cărora s-a pus în mişcare acţiunea penală (procuror, ori parte vătămată) nu interesează din acest punct de vedere, al autorităţii de lucru judecat. Dacă o altă persoană vătămată prin faptul deja judecat ar cere dezdăunarea prejudiciului suferit, inculpatul nu se va putea apăra invocând inexistenţa faptului sau nevinovăţia sa, trebuind să discute numai existenţa prejudiciului şi cuantumului ei (I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, pag. 707).

Ceea ce legea interzice este tragerea repetată la răspundere penală a aceleiaşi persoane, în calitate de inculpat, pentru aceeaşi faptă. Este suficient să fie vorba de aceiaşi persoană, adică de acelaşi inculpat, acuzat de comiterea aceleaşi fapte (acelaşi obiect).

Privitor la cea de a doua condiţie ce se cere a fi îndeplinită pentru existenţa excepţiei ridicate, instanţa a reţinut din această perspectivă că nu are relevanţă lipsa de identitate între celelalte părţi din cauză, câtă vreme, în toate hotărârile anterioare, atunci când instanţele judecătoreşti (atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Curtea de Apel Bucureşti, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) i-au condamnat pe inculpaţii : V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., l.M.l.M. şi C.M., pentru înşelarea tuturor investitorilor F.N.I., indiferent de locul lor de domiciliu.

Dovadă că este aşa, este reţinerea de către toate cele trei instanţe: fond, apel şi recurs, în cuprinsul motivărilor hotărârilor lor, a faptului că inculpaţii au fost găsit vinovaţi şi apoi au fost condamnaţi pentru că au înşelat „investitorii F.N.I." din ţară.

Nu sa reţinut de către instanţe că numai o parte a investitorilor F.N.I. au fost înşelaţi prin acţiunea inculpaţilor, iar ceilalţi, cei care nu sau constituit părţile civile şi care nu au fost citate în această calitate în dosarul de la Bucureşti, nu ar fi fost avute în vedere. Dimpotrivă.

Din nici una din motivări, lecturându-le în integralitatea lor, nu se poate deduce ori trage concluzia că, instanţa supremă, atunci când a reţinut vinovăţia inculpaţilor şi i-a condamnat pentru înşelarea celor 318.413 de investitori, atâţia câţi au existat în fapt la data căderii F.N.I., producând un prejudiciu total de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA - ia omis de la calificarea juridică a faptei, a prejudiciului total produs, pe cei 5.363 investitori din judeţul Sibiu, ori pe toţi ceilalţi cu privire la care nu au fost sesizate încă alte instanţe penale,pentru alte acte materiale ce s-ar circumscrie aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune.

Nu poate fi vorba şi nu se poate susţine şi a fi la adăpost de critici pertinente cum că, inculpaţii au fost cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi doar pentru faptele şi actele materiale de înşelăciune comise faţă de o parte a investitorilor, a celor care s-au constituit părţi civile în Dosarul nr. 24362/3/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, deşi au fost reţinuţi ca fiind înşelaţi toţi investitorii şi cu un prejudiciul de3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA. Ar fi un nonsens a susţine o astfel de ipoteză, câtă vreme, în motivările lor, instanţele, în mod constant se referă la fenomenul F.N.I. în integralitatea lui, făcând deseori vorbire despre „toţi investitorii", care au fost induşi în eroare de inculpaţi, şi despre care investitori se face trimitere atât la încadrarea juridică a faptelor comise în dauna acestora,cât şi la paguba totală cauzată prin infracţiune şi care se ridică la suma precizată mai sus.

Nu se poate susţine aşadar că, instanţele au avut în vedere la condamnarea inculpaţilor, doar pe unii dintre investitori, pe cei care s-au constituit părţi civile în „dosarul mamă", dar că au evaluat fapta comisă raportat la întregul prejudiciul produs tuturor investitorilor, aşa după cum reiese din conţinutul hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive.

În această sumă de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA reţinută cu putere de lucru judecat, sunt incluse de fapt, atât sumele investitorilor constituiţi părţi civile în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție., şi către care părţi civile inculpaţii au şi fost obligaţi prin hotărârea definitivă şi irevocabilă, cât şi prejudiciul produs celorlalţi investitori, care nu s-au constituit parte civilă în dosar şi care au existat în portofoliul F.N.I., la data căderii sale .

Este greşit, în opinia instanţei, a susţine că hotărârea de condamnare definitivă care a avut în vedere întreg prejudiciul produs investitorilor F.N.I. (şi care în mod dovedit include şi prejudiciul produs celor 5.363 de părţi vătămate, investitori din Sibiu şi care reprezintă 1,48% din suma totală), nu ar avea în vedere şi fapta de înşelăciune, cu actele materiale de înşelăciune săvârşite în dauna investitorilor sibieni.

Că este aşa, rezultă şi din considerentele motivărilor celor trei instanţe care i-a judecat definitiv pe inculpaţii din dosar, hotărâri judecătoreşti ataşate în format electronic la dosarul cauzei( a se vedea spre exemplu: filele 56, 51, 52, 54, 62, ş.a.m.d. în sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, ori filele 136, 140, 211, 212, etc. din Decizia penală nr. 164/A/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, sau la filele: 993, 994, 995, 996, 1000, 1001 etc. din Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

În opinia instanţei, prin hotărârea de condamnare definitivă, inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi pentru toate actele materiale de înşelăciune comise, fiind privit fenomenul F.N.I. în integralitatea şi toată amploarea lui, au fost avuţi în vedere toţi cei 318.413 titulari de carnete de investitor, atâţia câţi au existat la data căderii fondului, iar paguba totală stabilită în prima expertiza efectuată şi menţionată în hotărârea definitivă de condamnare, stabilită la sumă de3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA, se circumscrie tuturor investitorilor şi cuprinde toate prejudiciile produse prin fapta unică a inculpaţilor, ceea ce face ca o nouă acţiune penală pentru aceeaşi faptă, să numai poată fi exercitată faţă de inculpaţi. în aceste condiţii, în opinia instanţei,numai poate fi exercitată acţiunea penală faţă de inculpaţi, nici în acest dosar, nici în altele care ar putea urma, până la prescrierea faptei. Când spunem acest lucru ne referim la cele patru bibliorafturi cu plângeri penale înaintate spre cercetare Parchetelor din Cluj şi Vâlcea, plângerea penală care a fost disjunsă prin rechizitoriu, plângerile penale adresate altor parchete de către alţi investitori şi cererile adresate instanţei în acest dosar, de înaintare a copiei rechizitoriului emis.

Instanţa a reţinut, contrar celor susţinute de emitentul rechizitoriului, dar în consens cu cele arătate în scris în adresa înaintată instanţei de către experţii care au efectuat expertiza de la Bucureşti, l.A. şi G.M., şi după cum a confirmat şi N.A., specialistul D.N.A. în valori imobiliare, care a întocmit raportul de constare în prezenta cauză, că prejudiciul de 58.584.244.639 lei stabilit pentru investitorii din judeţul Sibiu a fost inclus şi este parte integrantă din prejudiciul determinat la nivel naţional de experţii contabili autorizaţi, această sumă reprezentând de fapt 1,48 %, din prejudicial total reţinut a fi fost produs tuturor investitorilor F.N.I. din România la data căderii fondului, în mai 2000.

Cu privire la modul în care a elaborat raportul de constatare,însuşi specialistul D.N.A. a precizat că „nu s-au făcut modificări şi nici alte calcule, iar raportul de constatare reflectă fidel datele consemnate în anexele 1-7 ale expertizei contabile întocmită pentru păgubiţii din toată ţara, din care s-au extras numai datele referitoare la judeţul Sibiu."

Având în vedere că prin hotărâre de condamnare definitivă (Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) sunt condamnaţi pentru fenomenul naţional de tip piramidal, „F.N.I." inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., privitor la aceştia, instanţa a reţinut că şi cea de a doua condiţie cerată pentru existenţa puterii lucrului judecat, aceea a identităţii de inculpaţi, este îndeplinită în cauză.

3. Cu privire la identitatea de obiect, s-a arătat în literatură juridică că sunt situaţii când, în urma pronunţării unei hotărâri definitive se constată că, în aceeaşi perioadă de timp la care se referă soluţia, făptuitorul a săvârşit şi alte acte materiale acţiuni-inacţiuni ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, continue, continuate, colective sau complexe, situaţii în care, se pune problema dacă hotărârea definitivă pronunţată în cauză împiedică sau nu trimiterea în judecată şi judecarea făptuitorului pentru acele acte materiale sau acele acţiuni inacţiuni -subsumate aceleiaşi infracţiuni ce nu au făcut obiectul primei judecăţi. în ceea ce priveşte infracţiunea continuată,unii autori străini şi jurisprudenţa mai veche, pornind de la ideea că noţiunea de obiect al lucrului judecat s-ar identifica cu noţiunea de infracţiune, au ajuns la concluzia că existenţa unei condamnări pentru o infracţiune continuată, împiedică o nouă urmărire cu privire la alte acţiuni şi inacţiuni aparţinând aceleiaşi infracţiuni, dar descoperite după rămânerea definitivă a acelei condamnări.

Teza de mai sus, nu poate fi primită şi nici nu va fi primită de instanţă şi de altfel a şi fost abandonată, astfel că în literatura juridică nu acestea sunt coordonatele analizei ci alte considerente, aşa cum se arată în continuare.

Autoritatea de lucru judecat presupune o identitate faptică,evident inexistentă în cazul în care prima judecată şi trimiterea în judecată ulterioară se referă la acte materiale sau acţiuni inacţiuni diferite, chiar dacă au fost săvârşite de aceeaşi persoană şi în aceeaşi perioadă de timp. în cazul în care, hotărârea definitivă priveşte numai o parte din actele materiale ce intră în compunerea infracţiunii continuate, sau numai unele din acţiunile ori inacţiunile ce o alcătuiesc, acţiunea penală se stinge numai cu privire la doar acele acte materiale sau la acele acţiuni acţiuni ori inacţiuni, şi din această cauză, existenţa hotărârii respective nu poate constitui o piedică în calea punerii în mişcare a acţiunii penale pentru actele materiale sau inacţiunile săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii, descoperite ulterior.

În acest sens art. 335 alin. (3) C. proc. pen. arată că, instanţa sesizată cu judecarea actelor materiale nou descoperite, a reunit cauza cu aceea în care s-a dat hotărâre definitivă, a pronunţat o nouă hotărâre în raport de toate actele materiale ce intră în conţinutul infracţiunii şi a desfiinţat hotărârea anterioară.

Privind faptele şi actele materiale pentru care inculpaţii din dosar au fost condamnaţi definitiv, verificând dacă actele materiale sunt acţiuni sau inacţiuni noi comise de către inculpaţi, (despre care se susţine că au fost descoperite şi că au fost comise de către inculpaţi, şi nu au fost condamnaţi pentru aceste acte materiale,şi care fac obiectul dosarului de faţă cu privire la cele 5363 părţi vătămate), instanţa a reţinut că nu există astfel de noi acţiuni-inacţiune, pe care instanţele să nu le fi avut în vedere în prima hotărâre.

Astfel, s-a constatat că inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., au fost condamnaţi definitiv pentru toate actelor materiale ce compun infracţiunea continuată de înşelăciune calificată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), şi (5) C.pen cu aplicarea art. 41.alin. (2) C. pen. pronunţată prin sentinţa penală nr. 432/2007 a Tribunalului Bucureşti, Decizia penală nr. 164/A/ 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie .

Referitor la ceea ce instanţele penale au stabilit cu putere de lege, prin hotărârea penală definitivă, privitor la activitatea infracţională a inculpaţilor, şi care în opinia instanţei conturează fapta în integralitatea ei, poate fi exemplificat prin următoarele aprecieri făcute de instanţe, în motivările lor, referitor la inculpaţi, faptă,şi investitori.

Privitor la inculpata V.I.M., ICCJ a găsit-o vinovată pentru că, în esenţă, în perioada august 1998 -decembrie 1999 în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale în calitatea sa de preşedinte - director general la SC S.O.V. I. SA Societatea de Administrare a F.N.I. a indus şi menţinut în eroare investitorii F.N.I., prin aprobarea unui prospect de ofertă publică necorespunzătoare realităţii prin falsificarea datelor reale privind situaţia financiară a Fondului situaţie raportată la C.N.V.M. şi utilizată în publicitatea privind avantajele investiţiilor în F.N.I., faptă de înşelăciune continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a şi fost condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare .Privitor la pedeapsa ce a aplicat-o inculpatei, instanţa suprema a reţinut textual că: „în raport de întreaga activitate infracţională desfăşurată de către inculpată, care, încă de la înfiinţarea F.N.I. a ştiut că este un joc piramidal sortit să păgubească pe cei care ar fi fost atraşi în el, faţă de numărul mare de păgubiţi din întreaga ţară" ( a se vedea fila 991 din Decizia penală nr. 2098/2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție). A mai reţinut instanţa supremă că pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, care „chiar dacă a fost o mega -escrocherie, care a păgubit investitori din întreaga ţară,fiind comisă în urmă cu 10-11 ani de zile, şi dată fiind şi scurgerea timpului, s-au estompat ecourile şi consecinţele acesteia, astfel că această pedeapsă, corespunde gradului de pericol social abstract al infracţiunii şi concret, raportat la persoana inculpatei. (a se vedea fila 991 din aceeaşi hotărâre a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Comparând fapta pentru care inculpata a fost condamnată definitiv şi actele materiale distincte, pretins a fî comise în prezenta cauză, se constată de către instanţă că acestea se circumscriu în conţinutul infracţiunii pentru care inculpata a fost condamnată definitiv.

Inculpatul P.M. a fost găsit vinovat şi condamnat definitiv de către instanţa supremă, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în esenţă, pentru faptul că „ în calitate de preşedinte - director general al SC S.I. SA, a raportat atât C.N.V.M.- ului cât şi investitorilor, date eronate cu privire la situaţia fondului, respectiv structura portofoliului, numărul unităţilor de fond aflate în circulaţie şi valoarea acestora, precum şi nivelul lichidităţilor, contribuind la inducerea şi menţinerea în eroare a investitorilor cu privire la situaţia financiară reală a Fondului şi determinând prin aceasta producerea pagubei, încălcându-şi atribuţiile reglementate prin art. 9 din contractul de societate al SC S.I. SA, art. 11 din actul constitutiv al societăţii, art. 4.3.1. din Regulamentul de organizare şi funcţionare. (fila 991 din Decizia penală 2098/2006 a Înaltei Curții de Casație Justiție).

Nici cu privire la acest inculpat,instanţa nu întrevede vreun act material nou comis şi nesancţionat de către instanţa supremă, dacă avem în vedere toate actele îndeplinite de către inculpat în perioada 1996-1998. în rechizitoriul din dosar, din care cităm." în calitate de preşedinte - director general al SC S.I. SA, în perioada 1996-iunie 1998 a raportat atât C.N.V.M. ului cât şi investitorilor, date eronate cu privire la situaţia fondului, respectiv structura portofoliului, numărul unităţilor de fond aflate în circulaţie şi valoarea acestora, precum şi nivelul lichidităţilor, contribuind la inducerea şi menţinerea în eroare a investitorilor cu privire la situaţia financiară reală a fondului, contribuind la prejudicierea investitorilor (faptă comisă în dauna a 5.363 părţi vătămate investitori F.N.I.) „ sunt indicate în fapt exact actele şi faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv.

Vinovăţia inculpatei S.M. pentru fapta de înşelăciune continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen, a fost reţinută constant, la fond şi apel, inclusiv în recurs de către instanţa supremă, iar fapta acesteia a constat în aceea că, perioada 1997 - ianuarie 2000, în calitatea sa de director economic al SC S.O.V. I. SA, şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit rapoarte fictive către C.N.V.M. cu privire la situaţia reală a F.N.I. prin aceasta, inducând şi menţinând în eroare investitorii F.N.I. şi consecutiv acestei activităţi infracţionale, a contribuit în mod direct la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I .

În hotărârea Curţii de Apel Bucureşti (Decizia penală nr 164/A/2008 - a se vedea fila 136), decizie menţinută şi în recurs (a se vedea spre ex. fila 1.076 din Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție ), se reţine textual vinovăţia inculpatei S.M. pentru faptul că, în calitatea pe care o avea, şi în condiţiile în care publicarea în presă şi „afişarea unor cotaţii nereaie ale unităţii de fond, atât la sediile SC S.O.V. I. SA din Bucureşti, precum şi la cele din ţară, despre care inculpata cunoştea că nu sunt reale, iar prin această modalitate, persoanele păgubite au fost determinate să subscrie sume de bani la F.N.I.,având convingerea că investiţia realizată este rentabilă şi sigură, iar creşterile spectaculoase ale valorii unităţii, sunt reale" fapta acesteia constituie înşelăciune. Pentru existenţa infracţiunii, se arată în continuare, eroarea este un element esenţial, care este produsă prin alterarea adevărului, astfel încât în mintea persoanei amăgite se provoacă o falsă cunoaştere sau o ignorare a realităţii. Având în vedere că datele prezentate investitorilor erau în sensul că Fondul înregistra performanţe deosebite şi creşteri permanente, fără riscul pierderii investiţiilor iniţiale, această împrejurare a fost determinantă pentru a încheia convenţia de aderare la F.N.I."

Faţă de motivarea de mai sus, s-a reţinut de către instanţă că inculpata S.M. a fost condamnată pentru toate actele materiale, comise faţă de toţi păgubiţii şi investitorii F.N.I., nefiind exclusă în vreun fel din materialitatea actelor exercitate, inducerea în eroare a păgubiţilor din judeţul Sibiu.

Inculpatul A.M., a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă pentru faptul că în perioada cât a fost cenzor extern independent al SC S.O.V. I. SA, atestat de C.N.V.M., a întocmit rapoartele pe anii 1998 - 1999, în care a certificat aspecte nereale privind situaţia şi evoluţia F.N.I., contribuind în acest mod Ia inducerea în eroare a investitorilor cu privire Ia realitatea rezultatelor financiare ale F.N.I. contribuind astfel în mod direct, la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I. Atunci când Curtea de Apel Fa achitat în mod greşit de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune calificată şi continuată, s-a precizat în expozitivul motivării Înaltei Curții de Casație și Justiție., că instanţa inferioară a trecut „cu uşurinţă peste aspectul că el a avut reprezentarea faptelor sale de a da, practic, „un certificat în alb" legalităţii activităţii societăţii de administrare a Fondului, mai ales că nu a întocmit un singur raport".

În consecinţă, reţinându-se în sarcina acestuia săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, inculpatul A.M. a fost obligat la despăgubiri faţă de cei care au subscris unităţi de fond, în perioada cât acesta şi-a desfăşurat activitatea ce a făcut obiectul prezentei cauze penale. Aceasta a debutat odată cu semnarea de către inculpat a primului contract cu SC S.O.V. I. SA, la data de 21 august 1998 şi s-a încheiat cu data întocmirii ultimului raport de către inculpat, respectiv 2 martie 2000. (a se vedea fila 1027 din hotărârea menţionată) .

Instanţa supremă a reţinut că, privitor la inculpaţii B.G., D.I. sunt cumulate trăsăturile esenţiale ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, latura subiectivă subzistând sub forma intenţiei indirecte; contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-le vinovăţia dar şi circumstanţe atenuante în favoarea lor, a casat hotărârea şi i-a condamnat definitiv la pedepse cu executare sub supraveghere.

Privitor la inculpatul B.G., s-a reţinut că se face vinovat pentru faptul că, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al SC S.O.V. I. SA - societate de administrare a F.N.I., în perioada decembrie 1999 - 25 mai 2000 şi în calitate de preşedinte - director general al SC S.O.V. I. SA - în perioada decembrie 1999 - ianuarie 2000, a semnat raportări către C.N.V.M. cu date nereale, contribuind la inducerea şi menţinerea în eroare a investitorilor F.N.I., contribuind în acest mod la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I.

Referitor la inculpatul D.I., I.C.C.J. instanţa supremă a stabilit vinovăţia acestuia pentru că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 16 decembrie 1999 -25 mai 2002, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al SC S.O.V. I. SA a raportat la C.N.V.M. date nereale privind activitatea SC S.O.V. I. SA, a raportat la C.N.V.M. date nereale privind activitatea SC S.O.V. I. SA - a societăţii de administrare a F.N.I., contribuind în acest mod la prejudicierea intereselor patrimoniale ale investitorilor F.N.I.

Pe latură civilă inculpaţii au fost obligaţi către cei care au subscris unităţi de fond în perioada decembrie 1999 - mai 2000 ( a se vedea motivarea instanţei supreme privitor la aceşti inculpaţi şi la actele materiale reţinute în sarcina lor, filele 1.027-1.039 din Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.).

Privitor la cei trei inculpaţi N.G., C.M. şi l.M.l.M., instanţa supremă, atunci când i-a condamnat definitiv pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune calificată şi continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C.pen cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a reţinut că aceştia, aveau potrivit obligaţiilor asumate prin contract, în calitate de membrii ai Consiliul de Supraveghere următoarele îndatoriri:

- avizarea oricărui plasament în favoarea unui agent economic care depăşea 20% din valoarea netă a activelor Fondului;

- avizarea înainte de publicare a rapoartelor semestriale şi anuale privind activitatea Fondului, iar dacă timp de 6 luni consecutiv valoarea unui titlu de participare la Fond rămânea neschimbată sau scădea, putea transforma fondul deschis într-unui închis sau îl putea desfiinţa, urmând să restituie valoarea nominală iniţială a titlului de participare membrilor existenţi la data la care s-a luat hotărârea de desfiinţare (art. 31).

Potrivit contractului de administrare încheiat între F.N.I. şi SC S.I. SA la data de 21 august 2005 (filele 273-277 d.u.p., vol. 10), societatea de administrare avea îndatorirea de a trimite săptămânal membrilor Consiliului de Supraveghere un buletin de informare care să cuprindă date cu privire la evoluţia activului net, valoarea unitară netă a activului, la plasamentele şi tranzacţiile efectuate în numele Fondului, la operaţiunile importante pe care intenţionează să le execute şi orice alte date pe care aceasta le consideră necesare pentru o bună funcţionare a Fondului. Primirea buletinului urma să fie confirmată de unul din administratorii Fondului sau un împuternicit al acestuia. Buletinul de informare trebuia analizat de Secretariat, care avea obligaţia de a trimite în timp util societăţii de administrare observaţiile, sugestiile şi opoziţiile sale (art. 23).

Consiliul de încredere al unui fond deschis de investiţii avea autoritatea să:

- încheie contract de administrare de investiţii cu o societate de administrare autorizată;

- să stabilească limita maximă a comisioanelor ce se pot negocia cu societatea de administrare,. precum şi limita maximă a comisioanelor ce se pot negocia cu o societate de depozitare;

- să primească rapoarte periodice de la societatea de administrare, în scopul urmăririi derulării contractului de administrare;

- să acţioneze în instanţa de judecată, în numele fondului, societatea de administrare;

- să convoace adunarea generală a investitorilor;

- să revizuiască registrele şi însemnările societăţii de administrare sau ale societăţii de depozitare, care privesc operaţiunile fondului pe care îl reprezintă (art. 8.6).

Ca şi obligaţii trebuia să:

- revadă periodic rapoartele tranzacţiilor efectuate în numele fondului;

- revadă rapoartele întocmite de către cenzorii externi independenţi;

- revadă tranzacţiile persoanelor afiliate, care sunt exceptate de la prevederile C.N.V.M. şi care sunt efectuate de către societatea de administrare, în numele fondului, pentru a se asigura că tranzacţiile sunt în interesul deţinătorilor de titluri;

- cerceteze orice încălcare de reguli descoperită pe parcursul desfăşurării atribuţiilor sale, care trebuia imediat raportată la C.N.V.M.;

- se întâlnească periodic cu Consiliul de Administraţie al societăţii de administrare (8.7).

Pe cale de consecinţă, misiunea înfiinţării Consiliului de Supraveghere a fost de a asigura protecţia investitorilor F.N.I., aspect de altfel explicitat în cap. 3 al Prospectului de ofertă publică din 1995 al F.N.I., în care se arată, expresis verbis că Secretariatul F.N.I. îndeplineşte şi funcţia de Consiliu de încredere şi reprezintă interesele investitorilor faţă de administrator, de autorităţile legale şi de alte terţe părţi.„

Apărările inculpaţilor N.G., C.M. şi l.M.l.M., cum că au fost lipsiţi de mijloacele concrete de verificare a realităţii operaţiunilor avizate nu au fost luate în considerare de către instanţa supremă, „ din moment ce ei s-au complăcut în această situaţie, nu au adus niciodată la cunoştinţa investitorilor - care le-au acordat mandatul de încredere - dificultăţile cu care se confruntă în executarea obligaţiilor asumate şi nu au efectuat minime diligente pentru înlăturarea inconvenientelor, manifestând un dezinteres care le este pe deplin imputabil."

Înaltei Curții de Casație și Justiție a mai reţinut în ceea ce îi priveşte pe aceşti trei inculpaţi, faptul că este de necontestat că aceştia au manifestat superficialitate în îndeplinirea obligaţiilor legale, abordând expeditiv atât îndatoririle legale, cât şi cele contractuale.

Atitudinea pasivă a inculpaţilor în perioada activităţii F.N.I. constând în exercitarea formală a obligaţiilor care le reveneau, fără a realiza un control efectiv menit să depisteze eventualele nereguli sau disfuncţionalităţi, au favorizat desfăşurarea activităţii infracţionale de către inculpaţii V.I.M., P.N., P.M. şi S.M., prin întărirea convingerii acestora că pot acţiona liberi de orice control sau verificare.

Inculpaţii N.G., C.M. şi l.M.l.M. în calitate de reprezentanţi ai societăţilor SC A. SA (C.M.), SC L.P. SA (l.M.l.M.) şi SC S.G.I. - S.G.I. SRL (N.G.) au semnat, alături de martorul I.A. în calitate de reprezentant al F.P.P. II - Moldova, contractul de societate civilă prin care a luat fiinţă F.N.I.

Emiterea Prospectului de ofertă publică, reclama şi scrisorile de informare către investitori s-au produs în executarea mandatului primit din partea F.N.I.

Chiar dacă cei trei inculpaţi nu au exercitat efectiv acte de administrare, nu au participat la stabilirea numărului de investitori, la calculul activului net sau a valorii unitare, prin maniera expusă nu şi-au îndeplinit îndatoririle rezultând din dispoziţii legale şi contractuale.

Susţinerea că „nu există nici o probă din care să rezulte că investitorii au fost determinaţi să investească banii ca urmare a inducerii în eroare prin rapoartele întocmite de Consiliul de încredere" nu a fost primită de către instanţa supremă, din moment ce activitatea de inducere în eroare ţine de latura obiectivă a infracţiunii comise de autori, complicii fiind persoanele care au sprijinit activitatea infracţională a celor dintâi, fără a comite ei înşişi acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii sub forma autoratului.

Prin urmare, Înaltei Curții de Casație și Justiție. a reţinut că inculpaţii nu s-au aflat în eroare de fapt cu privire la realitatea datelor cuprinse în rapoartele trimestriale, semestriale şi anuale ale societăţii de administrare, cât timp aveau obligaţii de verificare, pe care nu şi le-au îndeplinit." ( a se vedea Decizia penală nr 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție. - filele 1.040 - 1.049). Pentru argumentele şi cu motivarea aflată la fila 1.048 din hotărâre, acestora le-au fost aplicate pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

Instanţa a reţinut aşadar, că inculpaţii : B.G., D.I., N.G., C.M., şi I.M.I.M., aşa cum s-a putut consta din cele arătate mai sus, au fost condamnaţi pentru faptul de a fi indus şi menţinut în eroare prin acte materiale de autorat, ori complicitate pe toţi investitorii şi păgubiţii F.N.I.,nu doar pe cei constituiţi părţi civile în dosarul judecat, printre păgubiţii F.N.I. instanţa supremă incluzându-i şi pe cei 5.363 părţi vătămate din Sibiu, neexistând niciun act material distinct cu privire la care aceştia, pentru care inculpaţii să nu fi fost sancţionaţi definitiv.

Faţă de toate cele reţinute mai sus, instanţa a constată că obiectul judecăţii l-a constituit fapta fiecărui inculpat, în integralitatea sa, faţă de toţi investitorii din România, şi cu întreg prejudiciul produs, neexistând acte materiale, acţiuni-inacţiuni noi care sa nu fi fost avute în vedere la prima condamnare, astfel că şi sub cea de a treia condiţie ce se cere îndeplinită în cazul excepţiei puterii lucrului judecat, Tribunalul a reţinut-o ca fiind realizată în speţa dedusă judecăţii.

Situaţia concretă a dosarului, îndreptăţeşte instanţa a susţine că nu suntem într-o astfel de ipoteză, niciunul din actele materiale nu este act nou în sensul art. 335 alin. (1) C. proc. pen., astfel că nu sunt incidente prevederile art. 335 alin. (2) C. proc. pen. De altfel, dacă teoretic, ar fi fost incidente aceste prevederi legale,ceea ce în opinia noastră s-a precizat de ce anume nu sunt, ar trebui să se desfiinţeze Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, să se reunească cu prezenta cauză şi apoi, cu procedură legal îndeplinită cu toţi cei 318 413 investitori F.N.I. şi după finalizarea cercetării judecătoreşti să se pronunţe o altă hotărâre, iar pedeapsa aplicată, să nu fie mai uşoară decât cea pronunţată anterior,conform art. 43 C. pen.

Nu sunt incidente în dosar, nici dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât această prevedere legală se referă la hotărâri judecătoreşti definitive, şi care fac posibilă modificarea pedepselor aplicate prin hotărâri despre existenţa cărora se află doar în faza de executare, după rămânerea definitivă a ultimei hotărâri de condamnare, ceea ce nu este cazul speţei deduse judecăţii, întrucât se cunoştea de existenţa Deciziei nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție de la data emiterii rechizitoriului în dosar.

Aşa fiind, şi doar teoretic vorbind, unica soluţie acceptabilă din punct de vedere legal, ar fi aceea ca, şi în acest dosar, ca şi în cele viitoare ce ar urma ( când alte instanţe vor mai fi sesizate cu alte acte de trimitere în judecată a aceloraşi inculpaţi, pentru alte acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune, comise faţă de alte părţi civile, investitori F.N.I. din ţară, care nu au figurat niciodată în această calitate în procesele penale purtate cu inculpaţii, şi care părţi, pot formula teoretic vorbind, astfel de plângeri până ia prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor) acele instanţe, să desfiinţeze hotărârile rămase definitive, să desfăşoare din nou cercetare judecătorească, cu procedură legal îndeplinită, cu toate părţile civile - investitori F.N.I., pentru ca în final, dacă îi vor găsi vinovaţi, să aplice pedepse, dar nu mai mici decât au fost deja stabilite,în condiţiile art. 43 C. pen. Deşi este o discuţie pur teoretică, implicaţiile juridice şi sociale, nu ar trebui minimalizate.

Aşa fiind, nu se poate susţine nici că aceste acte materiale au fost descoperite ulterior condamnării, în faza de executare (art. 449 alin lit. c) C. proc. pen.) sau că au fost descoperite pe parcursul cercetării judecătoreşti (art. 335 alin. (1) C. proc. pen.) deoarece, încă înainte de începerea cercetării judecătoreşti, se cunoştea exact atât numărul real al investitorilor din întreaga ţară cât şi de prejudiciul real creat de inculpaţi acestora, cât şi existenţa hotărârii definitive, astfel că niciunul din articolele nu sunt incidente în dosar.

Nu se poate susţine că inculpaţii ar fi săvârşit alte acte materiale deduse acestei judecăţii ulterior condamnării, întrucât acţiunile şi inacţiunile lor sunt aceleaşi şi se circumscriu exact acelora avute în vedere şi pentru care au fost condamnaţi definitiv, pentru întreaga perioadă şi toţi investitorii F.N.I., astfel că judecata lor numai poate avea loc, fără a se încălca principiul autorităţii de lucru judecat.

S-a susţinut că decizia penală definitivă de condamnare a inculpaţilor V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., l.M.I.M. şi C.M. - priveşte toate acţiunile inacţiunile fiecărui inculpat, considerate acte materiale de inducere ( ori complicitate la aceasta faptă) a tuturor investitorilor care au subscris la F.N.I., având drept rezultat producereaunui prejudiciului total de 3.944.641.077.660 lei, ce include şi pe cei 5.363 investitori din Sibiu.

Un argument în plus adus pentru constatarea autorităţii de lucru judecat îl reprezintă incidenţa dispoziţiile art. 317 C proc. pen, potrivit cărora obiectul judecăţii îl constituie fapta şi persoana arătate în actul de sesizare, ori din această perspectivă, inculpaţii şi faptele lor au fost judecate definitiv.

Or din cuprinsul expozitivului şi dispozitivului rechizitoriului emis sub nr. 372/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.,şi din cuprinsul motivării Deciziei penale nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție reiese că instanţa de judecată a avut în vedere ansamblul acţiunilor întreprinse de fiecare inculpat în legătură cu activitatea F.N.I., de la înfiinţare şi până la prăbuşire, a avut în vedere toate actele materiale componente ale infracţiunilor de înşelăciune sau complicitate la înşelăciune, astfel cum au fost reţinute în sarcina fiecărui inculpat şi toţi păgubiţii F.N.I..

Hotărârea definitivă de condamnare a făcut o expunere detaliată şi de ansamblu a modului de înfiinţare şi funcţionare a fondului,a atribuţiilor organelor de conducere şi a celorlalte persoane implicate, într-un mod sau altul, în activitatea F.N.I., pe toată durata de funcţionare a acestuia, indicându-se toate cauzele şi împrejurările care au generat prăbuşirea fondului şi prejudicierea investitorilor care au achiziţionat unităţi de fond, reţinându-se, drept rezultat al faptelor cu privire la care s-a dispus trimiterea în judecată, că prejudiciul total calculat de către experţii contabili desemnaţi, suferit de investitorii F.N.I. este cel arătat deja.

Aşa fiind cum niciun act material nou nu a fost evidenţiat de către procurorul D.N.A. că ar fi fost comis de către inculpaţi în prezenta cauză, faţă de faptele comise şi pentru care au fost definitiv judecaţi prin Decizia nr 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, cum toate condiţiile cerute sunt îndeplinite, privitor la identitate de faptă şi făptuitor, excepţia ridicată a fost admisă şi pe cale de consecinţă, s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. j) C. proc. pen.

Având in vedere că pe parcursul cercetării sale judecătoreşti a survenit decesul inculpatului N.G., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de acesta, acest impediment procesual, primând.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă alăturată celei penale, instanţa a dat eficienţă prevederilor imperative ale C proc. pen., şi temeiul art. 346 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. nu a soluţionat acţiunea civilă.

Părţile civile şi vătămate în dosar, nu vor fi private de drepturile lor patrimoniale, urmând a fi despăgubite în cadrul procesului civil subsecvent, proces ce, potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 actualizată, este scutit de taxă judiciară de timbru, ori de necesitatea efectuării de noi expertize, întrucât investitorii sunt identificaţi în anexele de la dosar, în funcţie de carnetele lor.

De altfel, din citaţiile şi actele depuse de inculpaţi la dosar, rezultă că la momentul prezentei hotărâri, pe rolul instanţelor civile se află pe rol alte cinci procese distincte, având ca obiect investitori F.N.I. care nu au participat ca şi părţi vătămate/civile în procesul penal şi care iau chemat în judecată pe cale civilă pe inculpaţii din dosar. Şi o ultimă precizare se mai impune a fi făcută, aceea că, în prezenta cauză, numeroase părţi vătămate/civile din prezenta cauză au figurat ca şi părţi civile în procesul penal de la Bucureşti, aşa după cum reiese din anexele şi tabele depuse la dosar în format electronic de către inculpaţi.

Până la soluţionarea definitivă, în baza art. 353 alin. (3) raportat la art. 346 alin. (4) şi art. 163 C. proc. pen. au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză, asupra bunurilor imobile şi mobile, până la concurenţa sumei de 58.584.244.693 lei, respectiv:

- asupra imobilului proprietatea inculpatului A.M. - reprezentând apartament situat administrativ în Municipiul Bucureşti, sector 3;

- asupra imobilelor proprietatea inculpatului A.M., situat în Municipiul Bucureşti;

- asupra imobilului proprietatea inculpatei S.M., situat în Municipiul Bucureşti, sector 6;

- asupra imobilului proprietatea inculpatului D.l., situat în Municipiul Bucureştisc, sector 6, precum şi bunurilor mobile reprezentând autoturisme;

- asupra imobilului proprietatea inculpatului P.M., situat în Municipiul Bucureşti, sector 2,

- asupra imobilului proprietatea inculpatului B.G., situat în Municipiul Bucureşti, sector 6.

Având în vedere că nu s-a dezbătut fondul cauzei, instanţa pronunţându-se doar pe excepţia invocată de inculpaţi şi pentru că au fost doar 5 termene de judecată, din onorariul total convenit de 240.000 lei, a acordat doar în procent de 20% pentru onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi conform art. 174 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., pentru apărarea intereselor părţilor civile şi vătămate în dosar.

II.împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Alba Iuiia, părţile civile B.L.A., B.A.M., B.C., B.S., B.V., B.D., B.O.S., B.B.M., B.O., B.D.I., B.D.I., B.L.I., C.C., C. (S.) O., D.M., G.M., I.R., I.J., I.S., I.L.L., M.I.N., M.T.N., M.A.A.V., M.C.D., M.N.C.I., M.G.C., M.M.V., M.C.M., N.M.M., R.N., S.A.C., S.C.M., S.C., S.M.,S.O., S.S., S.I., S.V., S.C.D., T.R., V.R.M., Z.M. şi avocaţii M.B.V., M.I.G. ŞI S.A..

În motivarea apelului parchetul a criticat hotărârea atacată, susţinând că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, deoarece infracţiunea este continuă, iar acţiunile care vizează investitorii F.N.I. din judeţul Sibiu intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni şi sunt incidente dispoziţiile art. 43 C. pen. în subsidiar, D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia a criticat hotărârea atacată, susţinând că în mod greşit prima instanţă, constatând decesul inculpatul N.G., nu a introdus în cauză moştenitorii, iar pentru egalitate de tratament se impunea încetarea procesului penal şi faţă de inculpatul N.G. în temeiul art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. şi nu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

Părţile civile B.L.A., B.A.M., B.C., B.S., B.V., B.D., B.O.S., B.B.M., B.O., B.D.I., B.D.I., B.L.I., C.C., C. (S.) O., D.M., G.M., I.R., I.J., I.S., I.L.L., M.I.N., M.T.N., M.A.A.V., M.C.D., M.N.C.I., M.G.C., M.M.V., M.C.M., N.M.M., R.N., S.A.C., S.C.M., S.C., S.M.,S.O., S.S., S.I., S.V., S.C.D., T.R., V.R.M., Z.M. au criticat hotărârea atacată sub aspectul laturii civile, solicitând soluţionarea acesteia şi obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor civile.

Apărătorii desemnaţi din oficiu pentru părţile civile au criticat hotărârea atacată, sub aspectul cuantumului onorariilor parţiale acordate.

Examinând hotărârea prin prisma motivelor de apel, a cererilor şi temeiurilor invocate de apelanţi şi întreaga cauză, sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit caracterului devolutiv integral al apelului, prevăzut de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa a apreciat că apelul D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia este parţial fondat, iar celelalte apeluri au fost nefondate din următoarele considerente:

Prima instanţă a administrat probele necesare elucidării excepţiei autorităţii de lucru judecat, reţinând corect starea de fapt din care rezultă următoarele:

Inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.l., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M. au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (fie ca autori, fie ca şi complici), constând în aceea de a-i fi înşelat pe deţinătorii celor 318.413 carnete de investitorii F.N.I., din toată ţara, iar paguba totală stabilită în prima expertiza efectuată şi menţionată în hotărârea definitivă de condamnare, stabilită la sumă de3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA, se circumscrie tuturor investitorilor şi cuprinde toate prejudiciile produse prin fapta unică a inculpaţilor, ceea ce face ca o nouă acţiune penală pentru aceeaşi faptă, să numai poată fi exercitată faţă de inculpaţi (hotărâri judecătoreşti ataşate în format electronic la dosarul cauzei - a se vedea spre exemplu: filele 56, 51, 52, 54, 62, ş.a.m.d. în sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, ori filele 136, 140, 211, 212, etc. din Decizia penală nr. 164/A/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, sau la filele: 993, 994, 995, 996, 1000, 1001 etc. din Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Fundamentul teoretic al acestei puteri a hotărârii penale îl constituie caracterul de ordine publică al rezolvării acţiunii penale.

În mod justificat prima instanţă a reţinut că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie cerută pentru existenţa puterii lucrului judecat, aceea a identităţii de inculpaţi, deoarece prin hotărârea de condamnare definitivă (Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) au fost condamnaţi pentru fenomenul naţional de tip piramidal, „F.N.I." inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M.

În cauză nu au fost descoperite acte materiale noi, deoarece acţiunile s-au inacţiunile pe care instanţele le-au avut în vedere în prima hotărâre i-a vătămat pe toţi investitorii F.N.I., din întreaga ţară.

Relevante sub acest aspect sunt răspunsurile experţilor şi specialistului D.N.A.

Răspunsul experţilor l.A. şi G.M. a menţionat că, la calculul efectuat au avut în vedere toţi investitorii, din toată ţara, inclusiv pe cei din Sibiu. S-a susţinut că prejudiciul în sumă de 55.584.244.639. lei, calculat de experţi din prezenta cauza nu trebuie adiţionat, el fiind inclus în cel precizat mai sus. (vol. 52 filele 17164, 17165).

Specialistul D.N.A. în valori imobiliare N.A. a comunicat instanţei în răspunsul transmis (vol. 52, filele 17.009-17.012) că anexele raportului întocmit de D.N.A. au fost preluate din expertiza întocmită de experţii l.A. şi G.M. şi că prejudiciul stabilit pentru cei din judeţul Sibiu este parte integrantă din prejudiciul determinat de experţii contabili menţionaţi mai sus, la nivel naţional. S-a comunicat că nu s-au făcut nici modificări şi nici alte calcule. S-a precizat că raportul de constatare, reflectă fidel datele consemnate în anexele 1-7 ale expertizei contabile întocmită pentru păgubiţii din toată ţara, din care s-au extras numai cele referitoare la judeţul Sibiu. S-a menţionat că un nr. de 77 de investitori nu au fost regăsiţi în aceste anexe.

Cu privire la situaţia acestora din urmă,instanţa reţine că similar, despre mai multe părţi vătămate, în raportul de constatare s-a precizat şi s-au întocmit tabele cu investitorii pe care nu au reuşit să-i identifice ori să-i audieze pe parcursul urmăririi penale derulate de D.N.A., aşa cum rezultă din titulatura unor anexe la lucrarea elaborată.

Împrejurarea că o parte din părţile civile constituite în acest dosar au fost despăgubite în baza sentinţei penale nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 2098 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), în cursul procesului, este edificatoare în confirmarea autorităţii de lucru judecat.

Constatând că sunt îndeplinite cele trei condiţii pentru a opera autoritatea de lucru judecat, respectiv o hotărâre penală definitivă, identitate de persoană şi identitate de obiect, întemeiat prima instanţă a aplicat regula nori bis in idem, potrivit căreia acţiunea penală poate fi exercitată pentru săvârşirea unei infracţiuni, împotriva unei persoane, o singură dată pentru aceeaşi faptă, iar existenţa autorităţii de lucru judecat constituie o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale.

Criticile formulate de părţile civile apelante B.L.A., B.A.M., B.C., B.S., B.V., B.D., B.O.S., B.B.M., B.O., B.D.I., B.D.I., B.L.I., C.C., C. (S.) O., D.M., G.M., I.R., I.J., I.S., I.L.L., M.I.N., M.T.N., M.A.A.V., M.C.D., M.N.C.I., M.G.C., M.M.V., M.C.M., N.M.M., R.N., S.A.C., S.C.M., S.C., S.M.,S.O., S.S., S.I., S.V., S.C.D., T.R., V.R.M., Z.M. au fost nefondate, deoarece, în condiţiile în care s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat şi s-a dispus încetarea procesului penal, potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen., instanţa nu soluţionează acţiunea civilă.

Prima instanţă a reţinut că dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 actualizată scutesc de taxele judiciare de timbru pretenţiile părţilor civile care au izvorul într-o faptă penală.

Raportat la numărul mare de părţi civile, la onorariul total calculat la suma de 240.000 lei, la numărul de 5 termene de judecată, precum şi la împrejurarea că nu s-a dezbătut fondul cauzei, instanţa pronunţându-se doar pe excepţia invocată, instanţa de apel apreciază că acordarea unui procent de 20% pentru onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, conform art. 174 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. pen., pentru apărarea intereselor părţilor civile şi vătămate, este justificată, neimpunându-se majorarea onorariilor.

Dispoziţiile art. 293 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la aderarea la apel nu sunt incidente în cauză, într-un proces penal, care are ca temei al răspunderii civile fapta delictuală, şi pe cale de consecinţă, instanţa va respinge ca inadmisibile cererile de aderare la apel formulate de părţile civile intimate N.S., S.M., S.A.N., M.A.E. (fostă S.) ŞI T.G.C.

Critica D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba lulia, referitoare la temeiul încetării procesului penal pentru inculpatul N.G., art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., este întemeiată, deoarece atunci când există concurs între cauza prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen. şi art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., are prioritate art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., autoritatea de lucru judecat excluzând o cauză ulterioară de încetare a procesului penal, dându-se eficienţă principiului securităţii juridice.

Din oficiu, instanţa constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca temei al încetării procesului penal art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., deoarece acest temei se referă la achitarea în cazurile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, instanţa va reţine ca temei al încetării procesului penai, faţă de toţi inculpaţii, dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen., dând eficienţă dispoziţiilor art. 357 alin. (1) C. proc. pen., prin indicarea cauzei pe care se întemeiază încetarea procesului penal.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., instanţa va admite ca fondat apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva sentinţei penale nr. 170 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1509/85/2011.

Va desfiinţa sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind temeiul încetării procesului penal şi procedând la o nouă judecată, în aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. va dispune încetarea procesul penal privind pe inculpaţii:

V.I.M. - domiciliată în Bucureşti, sector 3, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

P.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 3, studii superioare, cetăţean român, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),2,3,5 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

D.I. - domiciliat în Bucureşti, sector 6 pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

N.G. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

În temeiul art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondate apelurile declarate de părţile civile B.L.A., B.A.M., B.C., B.S., B.V., B.D., B.O.S., B.B.M., B.O., B.D.I., B.D.I., B.L.I., C.C., C. (S.) O., D.M., G.M., I.R., I.J., I.S., I.L.L., M.I.N., M.T.N., M.A.A.V., M.C.D., M.N.C.I., M.G.C., M.M.V., M.C.M., N.M.M., R.N., S.A.C., S.C.M., S.C., S.M., S.O., S.S., S.I., S.V., S.C.D., T.R., V.R.M., Z.M. şi avocaţii M.B.V., M.I.G. ŞI S.A.. Instanţa va respinge ca inadmisibile cererile de aderare la apel formulate de către părţile civile intimate N.S., S.M., S.A.N., M.A.E. (fostă S.) ŞI T.G.C.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 32/A din 8 martie 2012 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, s-a admis ca fondat apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Alba lulia împotriva sentinţei penale nr. 170 din 28 septembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1509/85/2011.

A desfiinţat sentinţa penală atacată, sub aspectul laturii penale, privind temeiul încetării procesului penal şi a procedat la o nouă judecată, în aceste limite:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. j) C. proc. pen. a încetat procesul penal privind pe inculpaţii:

V.I.M. - domiciliată în Bucureşti, sector 3, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

P.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A.M. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 3, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

B.G. - domiciliat în Municipiul Bucureşti, sector 6, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

D.I. - fiul lui Petru şi Măria născut la data de 12 august 1933 în localitatea Aninisu jud. Gorj, cetăţean român, studii superioare, domiciliat în Bucureşti, sector 6 pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

I.M.I.M. - domiciliat în Bucureşti, Sector 2, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

N.G. - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap.la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa penală atacată.

A respins, ca nefondate, apelurile declarate de părţile civile B.L.A., B.A.M., B.C., B.S., B.V., B.D., B.O.S., B.B.M., B.O., B.D.I., B.D.I., B.L.I., C.C., C. (S.) O., D.M., G.M., I.R., I.J., I.S., I.L.L., M.I.N., M.T.N., M.A.A.V., M.C.D., M.N.C.I., M.G.C., M.M.V., M.C.M., N.M.M., R.N., S.A.C., S.C.M., S.C., S.M., S.O., S.S., S.I., S.V., S.C.D., T.R., V.R.M., Z.M. şi avocaţii M.B.V., M.I.G. ŞI S.A.. A respins ca inadmisibile cererile de aderare la apel formulate de către părţile civile intimate N.S., S.M., S.A.N., M.A.E. (fostă S.) şi T.G.C.

Au fost obligaţi apelanţii B.L.A., B.A.M., B.C., B.S., B.V., B.D., B.O.S., B.B.M., B.O., B.D.I., B.D.I., B.L.I., C.C., C. (S.) O., D.M., G.M., I.R., I.J., I.S., I.L.L., M.I.N., M.T.N., M.A.A.V., M.C.D., M.N.C.I., M.G.C., M.M.V., M.C.M., N.M.M., R.N., S.A.C., S.C.M., S.C., S.M., S.O., S.S., S.I., S.V., S.C.D., T.R., V.R.M., Z.M., M.B.V., M.I.G. ŞI S.A. să plătească statului câte 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru fiecare inculpat intimat în sumă de câte 400 lei a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, partea civilă S.O., precum şi avocaţii Ş.A. şi M.I.G..

În recursul declarat de procuror, decizia atacată a fost criticată întrucât în mod greşit instanţa de apel a încetat procesul penal în temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat (art. 385⁹ pct. 16 C. proc. pen.).

Se reţine de către procuror că activitatea infracţională pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu se referă la infracţiunea de înşelăciune comisă în dauna unui număr de 5.363 investitori care au depus plângeri la organele judiciare de pe raza judeţului Sibiu şi constituie acte materiale din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care aceştia au fost deja condamnaţi definitiv prin sentinţa penală nr. 423 din 20 martie 2007 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2098 din 4 iunie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Fiind vorba deci de o infracţiune continuată se apreciază că în cauză trebuia să se facă aplicarea art. 43 C. pen.şi nu să se înceteze procesul penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. j) C. proc. pen.

În recursul declarat de partea civilă S.O. s-a solicitat obligarea intimaţilor inculpaţi nominalizaţi la plata sumei investite la fostul F.N.I. plus dobânda legală aferentă acesteia.

În recursurile declarate de avocaţii Ş.A. şi M.l.G., întemeiate pe cazurile de casare prevăzute de art. ³⁸⁵⁹ pct. 17² C. proc. pen., se solicită casarea parţială a deciziei atacate, numai cu privire la stabilirea onorariilor avocaţilor din oficiu ce au fost desemnaţi pentru apărarea intereselor părţilor civile vătămate în dosar, în speţă pretinzându-se sumele de câte 130.000 lei.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică expuse mai sus şi de cazurile de casare deja indicate, înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că toate recursurile de faţă declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba lulia, partea civilă S.O. şi de avocaţii Ş.A. şi M.l.G. se privesc ca nefondate şi vor fi respinse ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

A. Critica invocată în recursul declarat de procuror prin care se tinde la casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond a Tribunalului Sibiu, întrucât în mod eronat s-a constatat autoritatea de lucru judecat în cauză, este nefondată.

Aceasta, întrucât ambele instanţe, de fond şi de apel au a administrat probele necesare soluţionării excepţiei autorităţii de lucru judecat, reţinând corect starea de fapt din care rezultă următoarele:

Inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., l.M.I.M. şi C.M. au fost condamnaţi prin sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (fie ca autori, fie ca şi complici), constând în aceea de a-i fi înşelat pe deţinătorii celor 318.413 carnete de investitorii F.N.I., din toată ţara, iar paguba totală stabilită în prima expertiza efectuată şi menţionată în hotărârea definitivă de condamnare, stabilită la sumă de3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA, se circumscrie tuturor investitorilor şi cuprinde toate prejudiciile produse prin fapta unică a inculpaţilor, ceea ce face ca o nouă acţiune penală pentru aceeaşi faptă, să numai poată fi exercitată faţă de inculpaţi (hotărâri judecătoreşti ataşate în format electronic la dosarul cauzei - a se vedea spre exemplu: filele 56, 51, 52, 54, 62, ş.a.m.d. în sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, ori filele 136, 140, 211, 212, etc. din Decizia penală nr. 164/A/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, sau la filele: 993, 994, 995, 996, 1000, 1001 etc. din Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Pe de altă parte, se mai are în vedere că puterea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se caracterizează prin funcţia de împiedicare a unei noi judecăţi (nori bis in idem), prin funcţia probatorie a hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, (res judicata pro veritate habetur, care exprimă prezumţia de adevăr a unei hotărâri judecătoreşti definitive) şi nu în ultimul rând, funcţia de a face executabilă hotărârea definitivă. Astfel, atunci când o nouă judecată este împiedicată din cauza autorităţii de lucru judecat, acest efect este urmarea tocmai a prezumţiei de adevăr care este atribuită primei hotărâri şi caracterului executoriu.

Fundamentul teoretic al acestei puteri a hotărârii penale îl constituie caracterul de ordine publică al rezolvării acţiunii penale.

Or, în mod justificat prima instanţă, prin hotărârea pronunţată, menţinută parţial prin decizia atacată a instanţei de apel, a stabilit că aşa cum rezultă din fraza de început a rechizitoriului emis sub Dosar nr 93/P/2008 de către D.N.A. Alba Iulia, că inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.l., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., au fost condamnaţi definitiv prin sentinţa penală nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie, urmare trimiterii lor în judecată sub Dosar nr. 372/D7P/2004, alături de inculpaţii P.N., B.Ş., B.C. şi C.P., şi ei condamnaţi pentru faptele lor. Se mai reţine că faţă de ultimii patru inculpaţi, şi pentru motivele precizate deja (disjungere, prescripţiei, respectiv deces) nu s-a mai dispus trimiterea lor în judecată în acest dosar.

Astfel, un prim aspect relevant îl constituie împrejurarea că atât în fapt, cât şi în drept, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor, prin ambele rechizitorii săvârşirea infracţiunii continuate de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. ( fie ca autori, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii: V.I.M., P.M., S.M., fie în calitate complici la această infracţiune, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii: A.M., B.G., D.l., l.M.I.M., N.G.). Or, faţă de toţi inculpaţii din prezenta cauză, hotărârea penală este definitivă.

Altă împrejurare relevantă este aceea că, acuzaţiile aduse inculpaţilor în ambele dosare sunt identic formulate, pentru fiecare dintre ei şi pentru fiecare activitate derulată, atât în ceea ce priveşte fapta în materialitatea ei, cât şi în ceea ce priveşte perioada de debut şi de epuizare, ori de consumare în timp a activităţii infracţionale, chestiune ce rezultă din comparaţia celor două rechizitorii şi având în vedere probele de la dosar. Astfel :

- Starea de fapt, descrisă în ambele rechizitorii, este identică, fiind reţinută întocmai şi în actul de trimitere în judecată din dosarul instrumentat de D.N.A. Alba lulia sub Dosar nr. 93/P/2008, însă este mai puţin explicitată decât rechizitoriul emis sub Dosar nr. 372/P/2004 de Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. în dosarul de faţă se reţin aceleaşi împrejurări, fapte, acte materiale, trimiteri la probe, etc.

- Procurorul D.N.A. nu a evidenţiat nimic nou în descrierea faptelor faţă de cele reţinute în expozitivului primului rechizitoriu. Pentru faptele de înşelăciune a investitorilor F.N.I. din toată ţara prin care s-a adus un prejudiciu total cuantificat de Înaltei Curții de Casație și Justiție la 3.472.372.464.971 lei şi 550 000 dolari SUA precum şi faţă de părţile civile din expozitivul hotărârii definitive, inculpaţii sunt condamnaţi; iar privitor la faptele aceloraşi inculpaţi din prezenta cauză se reţine că sunt aceleaşi fapte şi acte materiale cu cele pentru care s-a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare. Unicul element diferit al acestei cauze, îl reprezintă menţiunea inserată în paranteză la încadrarea în drept a infracţiunilor pretins comise de către inculpaţi şi despre care se susţine că reprezintă acte materiale noi ce vizează alte 5.363 părţi vătămate. Aceasta în condiţiile în care, doctrina juridică şi practica judiciară sunt unanime în a considera că, din punct de vedere al „identităţii de persoane" ca şi condiţie a autorităţii de lucru judecat, în dreptul penal,trebuie şi se are în vedere inculpatul, şi nu identitatea de părţi, aşa cum se cere în dreptul civil (a se vedea: Vasile Papadopol, Dom Pavel „Formele unităţii infracţionale în dreptul penal român ", fila 355 şi următoarele; Dumitru C Popescu „Consideraţii privind autoritatea de lucru judecat în cadrul reglementărilor procesual penale" ; Gr.Theodoru, „Puterea lucrului judecat, cauză de împiedicare a pornirii sau continuării procesului penal" ; Tiberiu Szepessy, „Cu privire la puterea lucrului judecat în procesul penal" ş.a.m.d.);

- Dacă se compară structurarea expozitivului celor două rechizitorii, se constată că ea este identică în ambele acte de trimitere în judecată, însă este mai explicită şi cu mai multe amănunte de descriere a unor împrejurări legate de funcţionarea F.N.I., de enunţarea altor fapte şi probe în rechizitoriul emis de D.I.I.C.O.T. sub nr. 373/D/P 2004, conţinând implicit mai multe file datorită împrejurării că, la acel moment al emiterii lui, multe fapte nu erau prescrise, ceea ce nu a mai făcut necesară descrierea şi trimiterile la probe, de vreme ce s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul acesta. Sunt verificabile aceste aprecieri, dacă compară, spre exemplu, secţiunile intitulate: „Precizări conceptuale" ( care se regăsesc la fila 5 Dosar nr 93/P/ 2008, corelativ cu fila 6 Dosar nr. 372/D/P/2004); „înfiinţare şi funcţionare F.N.I." (fila 9, corelativ cu fila 13); „Constituirea şi funcţionarea SC S.I. SA în perioada 1995-2000" (fila 22, corelativ cu fila 30); „Constituirea şi funcţionarea SC G. SA în perioada 1995-2000" (fila 23, corelativ cu fila 37). etc.

- Referitor la secţiunea „în drept" a celor două rechizitorii, se constată formularea identică a descrierii faptelor comise, fără nici o modificare. în plus, se arată în acest rechizitoriu,trecând în paranteză menţiunea că, infracţiunea este comisă faţă de 5.363 investitori F.N.I. din Sibiu. Nu se precizează însă, care sunt actele materiale noi, pe care inculpaţii le-au comis faţă de aceste părţi vătămate, comparativ cu toate actele materiale comise faţă de toţi ceilalţi investitori F.N.I. din ţară, acte materiale pe care Înaltei Curții de Casație și Justiție să nu le fi cunoscut, să nu le fi judecat şi pentru care inculpaţii să nu fi fost deja condamnaţi.

Pe de altă parte, Înalta Curte mai are în vedere că în plan metateoretic prin puterea sau autoritatea lucrului judecat, se înţelege forţa juridică pe care o recunoaşte legea hotărârii instanţei judecătoreşti, prin care a fost soluţionată definitiv acţiunea dedusă în faţa ei şi aceasta variază după instanţa care a pronunţat-o, după instanţa căreia i se opune, după chestiunea soluţionată şi ciclul procesual în care este invocată.

Cu titlu comparativ se mai are în vedere că întinderea efectelor puterii lucrului judecat a hotărârilor definitive, diferă datorită caracterelor proprii ale procesului penal, faţă de cel civil, dar şi ca urmare a particularităţilor pe care le prezintă anumite hotărâri definitive în cadrul aceleiaşi ramuri de drept.

Astfel, este cazul hotărârilor constitutive în materie de stare civilă (divorţ, desfacere de înfiere) sau cele pronunţate în acţiuni de stat rezervate anumitor categorii de persoane (stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii ) care produc, întocmai ca şi hotărârile penale, efecte erga omnes. Cu privire la „părţi" s-a arătat de fiecare dată, că dacă în ramura dreptului civil, „identitatea de părţi" are în vedere aceeaşi subiecţi, în ramura dreptului penal, identitatea de părţi se referă la acelaşi „inculpat". La fel, în cazul identităţii de obiect, se are în vedere un grup de fascicule de relaţii sociale diferite.

Aşadar, soluţionând acţiunea penală exercitată împotriva inculpatului pentru o faptă, hotărârea penală definitivă stinge pe cale procesuală această acţiune, conform regulii non bis in idem. Potrivit acestui principiu de drept, acţiunea penală poate fi exercitată pentru săvârşirea unei infracţiuni, împotriva unei persoane, o singură dată, care, fiind soluţionată definitiv de către instanţa de judecată, numai poate fi din nou exercitată împotriva aceleaşi persoane, pentru aceeaşi faptă.

Stingând acţiunea penală, autoritatea de lucru judecat devine un caz de împiedicare a punerii în mişcare şi de exercitare a acţiunii penale, conform art. 10 lit. j) C. proc. pen.

Se conchide că, pentru a opera autoritatea de lucru judecat se cer întrunite trei condiţii: A o hotărâre penală definitivă ; A identitate de persoană ; A identitate de obiect.

1. Pentru a soluţiona acţiunea penală, hotărârea definitivă pronunţată de instanţa penală trebuie să fie de condamnare, de achitare, sau de încetare a procesului penal.

Puterea de lucru judecat a hotărârii penale definitive se caracterizează prin funcţia de împiedicare a unei noi judecăţi (non bis in idem), prin funcţia probatorie a hotărârii intrate în puterea luci ului judecat, (res judicata pro veritate habetur, care exprimă prezumţia de adevăr a unei hotărâri judecătoreşti definitive) şi prin cea de a face executabilă hotărârea definitivă. Astfel, atunci când o nouă judecată este împiedicată din cauza autorităţii de lucru judecat, acest efect este urmarea tocmai a prezumţiei de adevăr care este atribuită primei hotărâri şi caracterului executoriu.

Fundamentul teoretic al acestei puteri a hotărârii penale, îl constituie caracterul de ordine publică al rezolvării acţiunii penale.

Sub acest prim aspect se reţine că în mod legal, instanţa de apel a constatat caracterul definitiv al hotărârii la care se face trimitere (sentinţa nr. 423/2007 a Tribunalului Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penala nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) şi prin care hotărâre, toţi cei nouă inculpaţi V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., l.M.l.M. şi C.M., au fost condamnaţi definitiv pentru infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen. (fie ca autori, fie ca şi complici), constând în aceea de a-i fi înşelat pe deţinătorii celor 318.413 carnete de investitorii F.N.I., din toată ţara. Aşa fiind, Înalta Curte va reţine că prima condiţie cerută, aceea a existenţei unei hotărâri definitive, este pe deplin realizată în speţa dedusă judecăţii.

2. A doua condiţie cerută pentru a opera excepţia autorităţii de lucru judecat, este aceea a identităţii de persoană. Cu privire la întinderea efectelor autorităţii lucrului judecat şi a subiectelor, a identităţii de persoană, cerute pentru existenţa excepţiei, aşa cum s-a menţionat deja, există deosebiri de esenţă între procesul penal, faţă de cel civil.

În dreptul civil, nu există decât o autoritate de lucru judecat relativă, inter partes, aceasta dispărând din moment ce lucrul judecat reprezintă un res inter alios acta. În vreme ce, în dreptul penal, lucrul judecat are o autoritate categorică, soluţia pronunţată, având din acest punct de vedere efecte faţă de toată lumea, erga omnes.

Această autoritate absolută diferă, însă după cum hotărârea penală este de achitare sau de condamnare. în primul caz, acest efect este mai restrâns sau mai întins, în funcţie de împrejurarea care a determinat achitarea. Hotărârile judecătoreşti de achitare motivate in rem au autoritate de lucru judecat faţă de oricine, în sensul că, nici o persoană nu va mai putea fi urmărită pentru fapta respectivă, în vreme ce hotărârile judecătoreşti motivate in personam, au autoritate de lucru judecat erga omnes, numai faţă de inculpatul judecat, sau altfel spus, numai acesta nu va mai putea fi urmărit nicicând altcândva, ceea ce nu înseamnă că nu ar fi posibilă tragerea la răspundere penală a altor persoane, în afară de acest inculpat.

Astfel este fundamentată dezlegarea problemei de a stabili dacă „identitatea de persoane" la care se refera excepţia invocată, are in vedere „inculpatul" ori „părţile vătămate" din dosar, problemă apreciată ca fiind (alături de cea privitoare la activitate materială infracţională, la „obiectul" cauzei) esenţială, în admisibilitatea excepţiei invocate.

Or, în tratatele de drept procesual penal (a se vedea: V: Dongoroz, I. Tanoviceanu, I. Neagu.,N Volonciu, Gr. Gr. Theodoru, Lucia Moldovan, ş.a) şi în jurisprudenţa în materie, se reţine că, în procesul penal, „identitatea de persoană", are în vedere identitatea inculpatului, sau altfel spus, trebuie să existe identitate faţă de persoana faţă de care s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă, şi persoana care este din nou urmărită sau judecată.

În acelaşi timp, achitarea unei persoane în mod definitiv ca autor, va împiedica urmărirea acesteia sub o altă învinuire (de instigator sau complice), întrucât situaţia sa penală este hotărâtă sub toate formele participaţiei. în vreme ce, spre exemplu, în cazul în care o persoană a fost judecată definitiv în calitate de parte responsabilă civilmente, nu există nici un impediment de a fi urmărită şi judecată în calitate de inculpat.

Se poate concluziona aşadar că, identitatea de persoane, ca şi condiţie pentru ca excepţia puterii de lucru judecat să opereze în materie penală, este identitatea cu referire la persoana inculpatului.

Lipsa de identitate între celelalte părţi din cauză, sau a celor prin voinţa cărora s-a pus în mişcare acţiunea penală (procuror, ori parte vătămată) nu interesează din acest punct de vedere, al autorităţii de lucru judecat. Dacă o altă persoană vătămată prin faptul deja judecat ar cere dezdăunarea prejudiciului suferit, inculpatul nu se va putea apăra invocând inexistenţa faptului sau nevinovăţia sa, trebuind să discute numai existenţa prejudiciului şi cuantumului ei (vezi I. Tanoviceanu, Tratat de drept şi procedură penală, pag 707).

Ceea ce legea interzice este tragerea repetată la răspundere penală a aceleiaşi persoane, în calitate de inculpat, pentru aceeaşi faptă, fiind suficient să fie vorba de aceiaşi persoană, adică de acelaşi inculpat, acuzat de comiterea aceleaşi fapte ( acelaşi obiect).

Privitor la cea de a doua condiţie ce se cere a fi îndeplinită pentru existenţa excepţiei ridicate, se reţine că nu are relevanţă lipsa de identitate între celelalte părţi din cauză, câtă vreme, în toate hotărârile anterioare, atunci când instanţele judecătoreşti (atât Tribunalul Bucureşti, cât şi Curtea de Apel Bucureşti, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie) iau condamnat pe inculpaţii : V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., pentru înşelarea investitorilor F.N.I., indiferent de locul lor de domiciliu.

Nu s-a reţinut de către aceleaşi instanţe că numai o parte a investitorilor F.N.I. au fost înşelaţi prin acţiunea inculpaţilor, iar ceilalţi, cei care nu s-au constituit părţile civile şi care nu au fost citate în această calitate în dosarul de la Bucureşti, nu ar fi fost avute în vedere.

Din nici una din motivări, lecturându-le în integralitatea lor, nu se poate deduce ori trage concluzia că anterior, instanţa supremă, atunci când a reţinut vinovăţia inculpaţilor şi i-a condamnat pentru înşelarea celor 318.413 de investitori, atâţia câţi au existat în fapt la data căderii F.N.I., producând un prejudiciu total de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA - i-a omis de la calificarea juridică a faptei, a prejudiciului total produs, pe cei 5363 investitori din judeţul Sibiu, ori pe toţi ceilalţi cu privire la care nu au fost sesizate încă alte instanţe penale,pentru alte acte materiale ce s-ar circumscrie aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune.

Nu se poate susţine că, inculpaţii nominalizaţi au fost cercetaţi, judecaţi şi condamnaţi doar pentru faptele şi actele materiale de înşelăciune comise faţă de o parte a investitorilor, a celor care s-au constituit părţi civile în Dosarul nr. 24362/3/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție, deşi au fost reţinuţi ca fiind înşelaţi toţi investitorii şi cu un prejudiciul de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA. Ar fi un nonsens a susţine o astfel de ipoteză, câtă vreme, în motivările lor, instanţele deja menţionate, în mod constant se referă la fenomenul F.N.I. în integralitatea lui, făcând deseori vorbire despre „toţi investitorii", care au fost induşi în eroare de inculpaţi, şi despre care investitori se face trimitere atât la încadrarea juridică a faptelor comise în dauna acestora, cât şi la paguba totală cauzată prin infracţiune şi care se ridică la suma precizată mai sus.

Nu se poate susţine aşadar că, instanţele sus-arătate au avut în vedere la condamnarea inculpaţilor, doar pe unii dintre investitori, pe cei care s-au constituit părţi civile în „dosarul mamă", dar că au evaluat fapta comisă raportat la întregul prejudiciul produs tuturor investitorilor, aşa după cum reiese din conţinutul hotărârilor judecătoreşti, rămase definitive.

Or, în această sumă de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA reţinută cu putere de lucru judecat, sunt incluse de fapt, atât sumele investitorilor constituiţi părţi civile în Dosarul nr. 24632/3/2006 al Înaltei Curții de Casație și Justiție., şi către care părţi civile inculpaţii au şi fost obligaţi prin hotărârea definitivă şi irevocabilă, cât şi prejudiciul produs celorlalţi investitori, care nu s-au constituit parte civilă în dosar şi care au existat în portofoliul F.N.I., la data căderii sale.

Este în consecinţă greşită susţinerea procurorului că hotărârea de condamnare definitivă care a avut în vedere întreg prejudiciul produs investitorilor F.N.I. (şi care în mod dovedit include şi prejudiciul produs celor 5.363 de părţi vătămate, investitori din Sibiu şi care reprezintă 1,48% din suma totală), nu ar avea în vedere şi fapta de înşelăciune, cu actele materiale de înşelăciune săvârşite în dauna investitorilor sibieni.

Astfel rezultă că, prin hotărârea de condamnare definitivă, inculpaţii nominalizaţi au fost găsiţi vinovaţi pentru toate actele materiale de înşelăciune comise, fiind privit fenomenul F.N.I. în integralitatea lui, au fost avuţi în vedere toţi cei 318.413 titulari de carnete de investitor, atâţia câţi au existat la data căderii fondului; iar paguba totală stabilită în prima expertiza efectuată şi menţionată în hotărârea definitivă de condamnare, stabilită la sumă de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA, se circumscrie tuturor investitorilor şi cuprinde toate prejudiciile produse prin fapta unică a inculpaţilor, ceea ce face ca o nouă acţiune penală pentru aceeaşi faptă, să numai poată fi exercitată faţă de inculpaţi. în aceste condiţii, numai poate fî exercitată acţiunea penală faţă de inculpaţi, nici în acest dosar, nici în altele care ar putea urma, până la prescrierea faptei, precum cele înaintate spre cercetare Parchetelor din Cluj şi Vâlcea, şi care au fost disjunse prin rechizitoriu, plângerile penale adresate altor parchete de către alţi investitori şi cererile adresate instanţei în acest dosar, de înaintare a copiei rechizitoriului emis.

Aşadar, în mod legal instanţele de fond şi de apel au reţinut corect, contrar celor susţinute de emitentul rechizitoriului, dar în consens cu cele arătate în scris în adresa înaintată instanţei de către experţii care au efectuat expertiza de la Bucureşti, I.A. şi G.M., şi după cum a confirmat şi N.A., specialistul D.N.A. în valori imobiliare, care a întocmit raportul de constare în prezenta cauză, că prejudiciul de 58.584.244.639 lei stabilit pentru investitorii din judeţul Sibiu a fost inclus şi este parte integrantă din prejudiciul determinat la nivel naţional de experţii contabili autorizaţi, această sumă reprezentând de fapt 1,48 %, din prejudicial total reţinut a fi fost produs tuturor investitorilor F.N.I. din România la data căderii fondului, în mai 2000.

Având în vedere că prin hotărâre de condamnare definitivă (Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție) sunt condamnaţi pentru fenomenul naţional de tip piramidal, „F.N.I." inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., privitor la aceştia, se conchide că instanţele de fond şi de apel, au reţinut justificat că şi cea de a doua condiţie cerută pentru existenţa puterii lucrului judecat, aceea a identităţii de inculpaţi, este îndeplinită în cauză.

3. Cu privire la identitatea de obiect, s-a arătat în literatură juridică că sunt situaţii când, în urma pronunţării unei hotărâri definitive se constată că, în aceeaşi perioadă de timp la care se referă soluţia, făptuitorul a săvârşit şi alte acte materiale acţiuni-inacţiuni ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni, continue, continuate, colective sau complexe, situaţii în care, se pune problema dacă hotărârea definitivă pronunţată în cauză împiedică sau nu trimiterea în judecată şi judecarea făptuitorului pentru acele acte materiale sau acele acţiuni inacţiuni - subsumate aceleiaşi infracţiuni ce nu au făcut obiectul primei judecăţi. în ceea ce priveşte infracţiunea continuată, unii autori şi jurisprudenţa mai veche, pornind de la ideea că noţiunea de obiect al lucrului judecat s-ar identifica cu noţiunea de infracţiune, au ajuns la concluzia că existenţa unei condamnări pentru o infracţiune continuată, împiedică o nouă urmărire cu privire la alte acţiuni şi inacţiuni aparţinând aceleiaşi infracţiuni, dar descoperite după rămânerea definitivă a acelei condamnări.

Teza de mai sus, nu poate fi primită şi de altfel a şi fost abandonată.

Autoritatea de lucru judecat presupune o identitate faptică,evident inexistentă în cazul în care prima judecată şi trimiterea în judecată ulterioară se referă la acte materiale sau acţiuni inacţiuni diferite, chiar dacă au fost săvârşite de aceeaşi persoană şi în aceeaşi perioadă de timp. în cazul în care, hotărârea definitivă priveşte numai o parte din actele materiale ce intră în compunerea infracţiunii continuate, sau numai unele din acţiunile ori inacţiunile ce o alcătuiesc, acţiunea penală se stinge numai cu privire la doar acele acte materiale sau la acele acţiuni ori inacţiuni, şi din această cauză, existenţa hotărârii respective nu poate constitui o piedică în calea punerii în mişcare a acţiunii penale pentru actele materiale sau inacţiunile săvârşite în baza aceleiaşi rezoluţii, descoperite ulterior.

Privind faptele şi actele materiale pentru care inculpaţii din dosar au fost condamnaţi definitiv, verificând dacă actele materiale sunt acţiuni sau inacţiuni noi comise de către inculpaţi, (despre care se susţine că au fost descoperite şi că au fost comise de către inculpaţi, şi nu au fost condamnaţi pentru aceste acte materiale,şi care fac obiectul dosarului de faţă cu privire la cele 5363 părţi vătămate), instanţa de apel a reţinut corect că nu există astfel de noi acţiuni-inacţiuni, pe care instanţele deja menţionate să nu le fi avut în vedere în prima hotărâre.

Astfel, s-a constatat că inculpaţii V.I.M., P.M., S.M., B.G., D.I., A.M., N.G., I.M.I.M. şi C.M., au fost condamnaţi definitiv pentru toate actele materiale ce compun infracţiunea continuată de înşelăciune calificată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), şi (5) C.pen cu aplicarea art. 41.alin. (2) C. pen. pronunţată prin sentinţa penală nr. 432/2007 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 164/A/ 2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi Decizia nr. 2098/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la ceea ce instanţele sus-arătate au stabilit cu putere de lege, prin hotărârea penală definitivă, privitor la activitatea infracţională a inculpaţilor, şi care configurează fapta în integralitatea ei, poate fi exemplificat prin următoarele aprecieri făcute de acestea, în motivările lor, referitor la inculpaţi, faptă,şi investitori.

Astfel, privitor la inculpata V.I.M., Înaltei Curții de Casație și Justiție a statuat vinovăţia acesteia pentru că, în esenţă, în perioada august 1998 - decembrie 1999 în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale în calitatea sa de preşedinte - director general la SC S.O.V. I. SA Societatea de Administrare a F.N.I. a indus şi menţinut în eroare investitorii F.N.I., prin aprobarea unui prospect de ofertă publică necorespunzătoare realităţii prin falsificarea datelor reale privind situaţia financiară a Fondului situaţie raportată la C.N.V.M. şi utilizată în publicitatea privind avantajele investiţiilor în F.N.I., faptă de înşelăciune continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. pentru care a şi fost condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare. Privitor la pedeapsa ce a aplicat-o inculpatei sus-indicate, instanţa suprema a reţinut că: „în raport de întreaga activitate infracţională desfăşurată de către inculpată, care, încă de la înfiinţarea F.N.I. a ştiut că este un joc piramidal sortit să păgubească pe cei care ar fi fost atraşi în el, faţă de numărul mare de păgubiţi din întreaga ţară" (a se vedea fila 991 din Decizia penală nr. 2098/2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție). A mai reţinut instanţa supremă că pedeapsa de 10 ani închisoare cu executare aplicată pentru infracţiunea de înşelăciune, care „chiar dacă a fost o mega -escrocherie, care a păgubit investitori din întreaga ţară,fiind comisă în urmă cu 10-11 ani de zile, şi dată fiind şi scurgerea timpului, s-au estompat ecourile şi consecinţele acesteia, astfel că această pedeapsă, corespunde gradului de pericol social abstract al infracţiunii şi concret, raportat la persoana inculpatei. (a se vedea fila 991 din aceeaşi hotărâre a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Comparând fapta pentru care inculpata nominalizată a fost condamnată definitiv şi actele materiale distincte, pretins a fi comise în prezenta cauză, se constată că acestea se circumscriu în conţinutul infracţiunii pentru care inculpata a fost condamnată definitiv.

Inculpatul P.M. a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C.pen cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în esenţă, pentru faptul că „ în calitate de preşedinte - director general al SC S.I. SA, a raportat atât C.N.V.M.- ului cât şi investitorilor, date eronate cu privire la situaţia fondului, respectiv structura portofoliului, numărul unităţilor de fond aflate în circulaţie şi valoarea acestora, precum şi nivelul lichidităţilor, contribuind la inducerea şi menţinerea în eroare a investitorilor cu privire la situaţia financiară reală a Fondului şi determinând prin aceasta producerea pagubei, încălcându-şi atribuţiile reglementate prin art. 9 din contractul de societate al SC S.I. SA, art. 11 din actul constitutiv al societăţii, art. 4.3.1. din Regulamentul de organizare şi funcţionare. (fila 991 din Decizia penală 2098/2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție).

Nici cu privire la acest inculpat, nu rezultă vreun act material nou comis şi nesancţionat de către instanţa supremă, dacă se au în vedere toate actele îndeplinite de către inculpat în perioada 1996-1998. în rechizitoriul din dosar, din care cităm:" în calitate de preşedinte - director general al SC S.I. SA, în perioada 1996-iunie 1998 a raportat atât C.N.V.M.- ului cât şi investitorilor, date eronate cu privire la situaţia fondului, respectiv structura portofoliului, numărul unităţilor de fond aflate în circulaţie şi valoarea acestora, precum şi nivelul lichidităţilor, contribuind la inducerea şi menţinerea în eroare a investitorilor cu privire la situaţia financiară reală a fondului, contribuind la prejudicierea investitorilor (faptă comisă în dauna a 5363 părţi vătămate investitori F.N.I.) „ sunt indicate în fapt exact actele şi faptele pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv.

Vinovăţia inculpatei S.M. pentru fapta de înşelăciune continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen, a fost reţinută constant de către instanţele sus-menţionate, iar fapta acesteia a constat în aceea că, perioada 1997 - ianuarie 2000, în calitatea sa de director economic al SC S.O.V. I. SA, şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a întocmit rapoarte fictive către C.N.V.M. cu privire la situaţia reală a F.N.I. prin aceasta, inducând şi menţinând în eroare investitorii F.N.I. şi consecutiv acestei activităţi infracţionale, a contribuit în mod direct la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I.

În hotărârea Curţii de Apel Bucureşti (Decizia penală nr 164/A/2008 - a se vedea fila 136), decizie menţinută şi în recurs (a se vedea fila 1076 din Decizia penală nr. 2098/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), se reţine vinovăţia inculpatei S.M. pentru faptul că, în calitatea pe care o avea, şi în condiţiile în care publicarea în presă şi „afişarea unor cotaţii nereale ale unităţii de fond, atât la sediile SC S.O.V. I. SA din Bucureşti, precum şi la cele din ţară, despre care inculpata cunoştea că nu sunt reale, iar prin această modalitate, persoanele păgubite au fost determinate să subscrie sume de bani la F.N.I.,având convingerea că investiţia realizată este rentabilă şi sigură, iar creşterile spectaculoase ale valorii unităţii, sunt reale" fapta acesteia constituie înşelăciune. Pentru existenţa infracţiunii, se arată în continuare, eroarea este un element esenţial, care este produsă prin alterarea adevărului, astfel încât în mintea persoanei amăgite se provoacă o falsă cunoaştere sau o ignorare a realităţii. Având în vedere că datele prezentate investitorilor erau în sensul că Fondul înregistra performanţe deosebite şi creşteri permanente, fără riscul pierderii investiţiilor iniţiale, această împrejurare a fost determinantă pentru a încheia convenţia de aderare la F.N.I."

Faţă de motivarea de mai sus, s-a reţinut de către instanţa de apel că inculpata S.M. a fost condamnată pentru toate actele materiale, comise faţă de toţi păgubiţii şi investitorii F.N.I., nefiind exclusă în vreun fel din materialitatea actelor exercitate, inducerea în eroare a păgubiţilor din judeţul Sibiu.

Inculpatul A.M., a fost condamnat definitiv de către instanţa supremă pentru faptul că în perioada cât a fost cenzor extern independent al SC S.O.V. I. SA, atestat de C.N.V.M., a întocmit rapoartele pe anii 1998 - 1999, în care a certificat aspecte nereale privind situaţia şi evoluţia F.N.I., contribuind în acest mod la inducerea în eroare a investitorilor cu privire la realitatea rezultatelor financiare ale F.N.I. contribuind astfel în mod direct, la prejudicierea patrimonială a investitorilor F.N.I. Atunci când Curtea de Apel l-a achitat în mod greşit de sub acuza săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune calificată şi continuată, s-a precizat în expozitivul motivării Înaltei Curții de Casație și Justiție., că instanţa inferioară a trecut „cu uşurinţă peste aspectul că el a avut reprezentarea faptelor sale de a da, practic, „un certificat în alb" legalităţii activităţii societăţii de administrare a Fondului, mai ales că nu a întocmit un singur raport".

Instanţa supremă a reţinut că, privitor la inculpaţii B.G., D.I. sunt cumulate elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, latura subiectivă subzistând sub forma intenţiei indirecte; contrar celor reţinute de către Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-le vinovăţia dar şi circumstanţe atenuante în favoarea lor, a casat hotărârea şi i-a condamnat definitiv la pedepse cu executare sub supraveghere.

Referitor la inculpatul D.I., instanţa supremă a stabilit vinovăţia acestuia pentru că, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 16 decembrie 1999 - 25 mai 2002, în calitate de membru al Consiliului de Administraţie al SC S.O.V. I. SA a raportat la C.N.V.M. date nereale privind activitatea SC S.O.V. I. SA, a raportat la C.N.V.M. date nereale privind activitatea SC S.O.V. I. SA - a societăţii de administrare a F.N.I., contribuind în acest mod la prejudicierea intereselor patrimoniale ale investitorilor F.N.I.

Pe latură civilă inculpaţii au fost obligaţi către cei care au subscris unităţi de fond în perioada decembrie 1999- mai 2000 (a se vedea motivarea instanţei supreme privitor la aceşti inculpaţi şi la actele materiale reţinute în sarcina lor, filele 1027-1039 din Decizia penala 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.).

Privitor la cei trei inculpaţi N.G., C.M. şi I.M.I.M., instanţa supremă, atunci când i-a condamnat definitiv pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune calificată şi continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C.pen cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a reţinut că aceştia, aveau potrivit obligaţiilor asumate prin contract, în calitate de membrii ai Consiliul de Supraveghere următoarele îndatoriri:

- avizarea oricărui plasament în favoarea unui agent economic care depăşea 20% din valoarea netă a activelor Fondului;

Consiliul de încredere al unui fond deschis de investiţii avea autoritatea să:

- Încheie contract de administrare de investiţii cu o societate de administrare autorizată;

- să stabilească limita maximă a comisioanelor ce se pot negocia cu societatea de administrare, precum şi limita maximă a comisioanelor ce se pot negocia cu o societate de depozitare;

- să primească rapoarte periodice de la societatea de administrare, în scopul urmăririi derulării contractului de administrare;

- să acţioneze în instanţa de judecată, în numele fondului, societatea de administrare;

- să convoace adunarea generală a investitorilor;

- să revizuiască registrele şi însemnările societăţii de administrare sau ale societăţii de depozitare, care privesc operaţiunile fondului pe care îl reprezintă (art. 8.6).

Ca şi obligaţii trebuia să:

- revadă periodic rapoartele tranzacţiilor efectuate în numele fondului;

- revadă rapoartele întocmite de către cenzorii externi independenţi;

- cerceteze orice încălcare de reguli descoperită pe parcursul desfăşurării atribuţiilor sale, care trebuia imediat raportată la C.N.V.M.;

- se întâlnească periodic cu Consiliul de Administraţie al societăţii de administrare (S.7).

Apărările inculpaţilor N.G., C.M. şi I.M.I.M., cum că au fost lipsiţi de mijloacele concrete de verificare a realităţii operaţiunilor avizate nu au fost luate în considerare de către instanţa supremă, „ din moment ce ei s-au complăcut în această situaţie, nu au adus niciodată la cunoştinţa investitorilor - care le-au acordat mandatul de încredere - dificultăţile cu care se confruntă în executarea obligaţiilor asumate şi nu au efectuat minime diligente pentru înlăturarea inconvenientelor, manifestând un dezinteres care le este pe deplin imputabil."

Inculpaţii N.G., C.M. şi I.M.I.M. în calitate de reprezentanţi ai societăţilor SC A. SA (C.M.), SC L.P. SA (I.M.I.M.) şi SC S.G.I. - S.G.I. SRL (N.G.) au semnat, alături de martorul I.A. în calitate de reprezentant al F.P.P. II - Moldova, contractul de societate civilă prin care a luat fiinţă F.N.I.

Emiterea Prospectului de ofertă publică, reclama şi scrisorile de informare către investitori s-au produs în executarea mandatului primit din partea F.N.I.

Prin urmare, Înaltei Curții de Casație și Justiție. a reţinut că inculpaţii nu s-au aflat în eroare de fapt cu privire la realitatea datelor cuprinse în rapoartele trimestriale, semestriale şi anuale ale societăţii de administrare, cât timp aveau obligaţii de verificare, pe care nu şi le-au îndeplinit." (a se vedea Decizia penală nr 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație Justiție - filele 1.040 -1.049). Pentru argumentele şi cu motivarea aflată la fila 1.048 din hotărâre, acestora le-au fost aplicate pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

Se conchide că în mod judicios, instanţele de fond şi de apel au reţinut că inculpaţii B.G., D.I., N.G., C.M., şi I.M.I.M., aşa cum s-a putut consta din cele arătate mai sus, au fost condamnaţi pentru faptul de a fi indus şi menţinut în eroare prin acte materiale de autorat, ori complicitate pe toţi investitorii şi păgubiţii F.N.I.,nu doar pe cei constituiţi părţi civile în dosarul judecat, printre păgubiţii F.N.I. instanţa supremă incluzându-i şi pe cei 5.363 părţi vătămate din Sibiu, neexistând niciun act material distinct cu privire la care aceştia, pentru care inculpaţii să nu fi fost sancţionaţi definitiv.

Faţă de toate cele reţinute mai sus, rezultă că instanţele de fond şi de apel au constatat că obiectul judecăţii la constituit fapta fiecărui inculpat, în integralitatea sa, faţă de toţi investitorii din România, şi cu întreg prejudiciul produs, neexistând acte materiale, acţiuni-inacţiuni noi care sa nu fi fost avute în vedere la prima condamnare, astfel că şi sub cea de a treia condiţie ce se cere îndeplinită în cazul excepţiei puterii lucrului judecat, a fost reţinută ca fiind realizată în speţa dedusă judecăţii şi mciunul din actele materiale nu este act nou în sensul art. 335 alin. (1) C. proc. pen., astfel că nu sunt incidente nici prevederile art. 335 alin. (2) C. proc. pen.

De altfel, dacă ar fi fost incidente aceste prevederi legale, ar trebui să se desfiinţeze Decizia nr. 2098 din 4 iunie 2004 a Înaltei Curții de Casație și Justiție., să se reunească cu prezenta cauză şi apoi, cu procedură legal îndeplinită cu toţi cei 318 413 investitori F.N.I. şi după finalizarea cercetării judecătoreşti să se pronunţe o altă hotărâre, iar pedeapsa aplicată, să nu fie mai uşoară decât cea pronunţată anterior, conform art. 43 C. pen.

Pe de altă parte, nu sunt incidente în speţă, nici dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât această prevedere legală se referă la hotărâri judecătoreşti definitive, şi care fac posibilă modificarea pedepselor aplicate prin hotărâri despre existenţa cărora se află doar în faza de executare, după rămânerea definitivă a ultimei hotărâri de condamnare; ceea ce nu este cazul speţei deduse judecăţii, întrucât se cunoştea de existenţa Deciziei nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție de la data emiterii rechizitoriului în dosar.

Aşa fiind, pur teoretic, unica soluţie acceptabilă ar fi aceea ca, şi în acest dosar, ca şi în cele viitoare ce ar urma (când alte instanţe vor mai fi sesizate cu alte acte de trimitere în judecată a aceloraşi inculpaţi, pentru alte acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune, comise faţă de alte părţi civile, investitori F.N.I. din ţară, care nu au figurat niciodată în această calitate în procesele penale purtate cu inculpaţii, şi care părţi, pot formula teoretic vorbind, astfel de plângeri până la prescripţia răspunderii penale a inculpaţilor) acele instanţe, să desfiinţeze hotărârile rămase definitive, să desfăşoare din nou cercetare judecătorească, cu procedură legal îndeplinită, cu toate părţile civile - investitori F.N.I., pentru ca în final, dacă îi vor găsi vinovaţi, să aplice pedepse, dar nu mai mici decât au fost deja stabilite,în condiţiile art. 43 C. pen.

Aşa fiind, nu se poate susţine nici că aceste acte materiale au fost descoperite ulterior condamnării, în faza de executare (art. 449 alin. (1) lit. c)) C. proc. pen.) sau că au fost descoperite pe parcursul cercetării judecătoreşti (art. 335 alin. (1) C. proc. pen.) deoarece, încă înainte de începerea cercetării judecătoreşti, se cunoştea exact atât numărul real al investitorilor din întreaga ţară cât şi de prejudiciul real creat de inculpaţi acestora, cât şi existenţa hotărârii definitive, astfel că niciunul din articolele nu sunt incidente în dosar.

Nu se poate susţine că inculpaţii deja menţionaţi ar fi săvârşit alte acte materiale deduse acestei judecăţii ulterior condamnării, întrucât acţiunile şi inacţiunile lor sunt aceleaşi şi se circumscriu exact acelora avute în vedere şi pentru care au fost condamnaţi definitiv, pentru întreaga perioadă şi toţi investitorii F.N.I., astfel că judecata lor numai poate avea loc, fără a se încălca principiul autorităţii de lucru judecat.

Un argument în plus pentru constatarea autorităţii de lucru judecat îl reprezintă incidenţa dispoziţiile art. 317 C proc. pen, potrivit cărora obiectul judecăţii îl constituie fapta şi persoana arătate în actul de sesizare, ori din această perspectivă, inculpaţii sus-menţionaţi şi faptele lor au fost judecate definitiv.

Or, din cuprinsul expozitivului şi dispozitivului rechizitoriului emis sub nr. 372/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T., şi din cuprinsul motivării Deciziei penale nr. 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție reiese că instanţa de judecată a avut în vedere ansamblul acţiunilor întreprinse de fiecare inculpat în legătură cu activitatea F.N.I., de la înfiinţare şi până la prăbuşire, a avut în vedere toate actele materiale componente ale infracţiunilor de înşelăciune sau complicitate la înşelăciune, astfel cum au fost reţinute în sarcina fiecărui inculpat şi toţi păgubiţii F.N.I.

Aşa fiind, cum niciun act material nou nu a fost evidenţiat de către procurorul D.N.A. că ar fi fost comis de către inculpaţi în prezenta cauză, faţă de faptele comise şi pentru care au fost definitiv judecaţi prin Decizia nr 2098/2009 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, cum toate condiţiile cerute sunt îndeplinite, privitor la identitate de faptă şi făptuitor, excepţia invocată a fost admisă şi pe cale de consecinţă, s-a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) rap la art. 10 lit. j) C. proc. pen.

De altfel, total relevante că în cauză nu au fost descoperite acte materiale noi sunt şi răspunsurile experţilor judiciari l.A. Şi G.M. şi a specialistului D.N.A. în valori mobiliare N.A., cărora le-au fost solicitate relaţii la următoarele întrebări:

- Dacă la data întocmirii expertizei din dosarul judecat definitiv în Bucureşti, au fost avuţi în vedere toţi investitorii F.N.I. (la data căderii fondului 24 mai 2000) şi dacă în cele 318 413 conturi/carnete de investitori au fost sau nu incluse şi cele 53.63 părţi vătămate/civile de pe raza judeţului Sibiu.

- Dacă prejudiciul calculat în Dosarul nr. 372/P/D/2004 în sumă de 3.472.373.464.971 lei şi 550 dolari SUA a avut în vedere toţi investitorii, sau dacă, investitorii din Sibiu au fost excluşi, iar prejudiciul calculat de specialiştii D.N.A. din prezenta cauză,în suma de 55.584.244.639. lei, ar trebui adiţionat calculului iniţial.

Astfel, răspunsul experţilor l.A. şi G.M. a fost afirmativ, în sensul că, la calculul efectuat au avut în vedere toţi investitorii, din toată ţara, inclusiv pe cei din Sibiu şi s-a susţinut că prejudiciul în sumă de 55.584.244.639. lei, calculat de experţi din prezenta cauza nu trebuie adiţionat, el fiind inclus în cel precizat mai sus. (vol. 52 filele 17.164, 17.165).

Se conchide că, în mod legal şi temeinic, prin decizia atacată s-a menţinut parţial hotărârea de primă instanţă a Tribunalului Sibiu, şi s-a constatat că sunt îndeplinite cele trei condiţii pentru a opera autoritatea de lucru judecat, respectiv o hotărâre penală definitivă, identitate de persoană şi identitate de obiect şi, întemeiat a fost aplicată regula non bis in idem., potrivit căreia acţiunea penală poate fi exercitată pentru săvârşirea unei infracţiuni, împotriva unei persoane, o singură dată pentru aceeaşi faptă, iar existenţa autorităţii de lucru judecat constituie o cauză de împiedicare a punerii în mişcare şi exercitării acţiunii penale.

B. Recursul părţii civile S.O. nu este fondat, întrucât în mod legal prin hotărârea de primă instanţă menţinută prin decizia instanţei de apel s-a dispus în baza dispoziţiilor art. 346 alin. (1) şi (4) C. proc. pen., nesoluţionarea tuturor acţiunilor civile promovate de totalitatea persoanelor vătămate constituite ca părţi civile; reţinându-se şi că prin conformare la dispoziţiile art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, acestea sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

C. în fine, nu este fondată nici unica critică devoluată prin recursurile avocaţilor Ş.A. şi M.I.G., întrucât în mod legal prin hotărârea de primă instanţă, în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus ca şi cheltuielile judiciare avansate de stat, să rămână în sarcina acestuia, inclusiv onorariile apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţii V.I.M. şi P.M., precum şi un procent de 20% din onorariile avocaţilor din oficiu desemnaţi conform art. 174 alin. (3) şi (4) C. proc. pen., pentru apărarea intereselor părţilor civile şi vătămate în dosar.

Or, în mod legal în raport de numărul mare de părţi civile, la onorariul total calculat la suma de 240.000 lei, la numărul de 5 termene de judecată, precum şi de împrejurarea că nu s-a dezbătut fondul cauzei, instanţa de fond pronunţându-se doar pe excepţia invocată,s-a statuat de către instanţa de apel că acordarea unui procent de 20% pentru onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, conform art. 174 alin. (3) şi alin. (4) C. proc. pen., pentru apărarea intereselor părţilor civile şi vătămate, este justificată, neimpunându-se majorarea onorariilor.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de procuror să rămână în sarcina statului.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, de partea civilă S.O., precum şi de avocat S.A. şi avocat M.l.G. împotriva Deciziei penale nr. 32/A din 08 martie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi A.M., B.G., C.M., D.I., I.M.I.M., N.G., P.M., S.M. şi V.I.M.

Obligă recurenta parte civilă şi recurenţii avocaţi S.A. şi M.l.G. la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A.M., B.G., D.I., N.G., P.M., S.M. şi V.I.M., în sumă de câte 400 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu până la prezentarea apărătorului ales pentru intimaţii inculpaţi C.M. şi I.M.I.M., în sumă de câte 200 lei se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 2970/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 4190/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

ICCJ. Decizia nr. 3114/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3114/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs