ICCJ. Decizia nr. 3132/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3132/2012
Dosar nr. 162/43/2011
Şedinţa publică din 4 octombrie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 3 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reprezentantul D.N.A - Serviciul teritorial Tg. Mureş, de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului H.G., din infracţiunea incriminată de disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen. (trafic de influenţă) în infracţiunea prev. şi ped. de disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen. şi aplicarea art. 40 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului H.G. din infracţiunea de trafic de influentă, incriminată de disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în convenţii, faptă incriminată de disp. art. 215 alin. (1),3 C. pen.
Potrivit disp. art. 215 alin. (1),3 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.G., avocat în cadrul Baroului Mureş, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr. 33 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, definitivă prin neapelare.
Pe cale de consecinţă, s-a dispus ca, în final, acest inculpat să execute pedeapsa de 5 luni închisoare alături de pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin prezenta, total de executat 2 ani şi 11 luni închisoare.
Conform disp. art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului H.G., pe durata executării pedepsei de 2 ani şi 11 luni închisoare, exercitarea drepturilor prev. de disp. art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b) C. pen.
În baza at.88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, durata reţinerii executate în intervalul 01 aprilie 2011, orele 14,40-02 aprilie 2011, orele 14,40.
Conform disp. art. 348 raportat la art. 170 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către martora D.R.M. a sumei de 2.000 lei, sumă consemnată pe numele inculpatului H.G., în contul deschis la C.E.C. Bank - Sucursala Tg. Mureş, 261.85468.587233 lei, şi care sumă a fost la dispoziţia D.N.A - Serviciul Teritorial Tg. Mureş.
Potrivit disp. art. 913 alin. (7) C. proc. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, se va proceda la arhivarea suporturilor originale şi a copiilor înregistrărilor audio şi video, autorizate a fi efectuate în prezenta cauză.
În baza art. 912 alin. (4) teza finală C. proc. pen., după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri urmează a fi distruse toate înregistrările audio video efectuate în Dosarul nr. 30/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mureş şi care nu au legătură cu prezenta cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite statului cu titlu de cheltuieli judiciare 5.900 lei, din care 5.000 lei aferenţi fazei de urmărire penală, 900 lei aferenţi soluţionării cauzei la prim grad jurisdicţional.
S-a reţinut că prin rechizitoriul din 03 mai 2011, emis în Dosarul nr. 30/P/2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Serviciul Teritorial Tg. Mureş s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului H.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 - modificată cu referire la art. 257 C. pen.
În actul de investire a instanţei s-a reţinut că inculpatul H.G. este avocat definitiv în cadrul Baroului Mureş din 15.04 2007 până în prezent (anul 2011).
La data de 29 martie 2011, la sediul Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş al D.N.A. s-a prezentat denunţătoarea D.R.M., care a adus la cunoştinţa organelor judiciare fapte de corupţie, pretins săvârşite de către inculpatul H.G. - avocat în cadrul Baroului Mureş, înregistrându-se astfel Dosarul penal cu nr. 30/P/2011.
În aceeaşi dată, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş a sesizat Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş al D.N.A. sub aspectul săvârşirii de către inculpatul H.G. - avocat în Baroul Mureş, a infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 - modificată, cu referire la art. 257 C. pen., faptele descrise în sesizare fiind aceleaşi cu cele reclamate de către denunţătoarea D.R.M.
S-a arătat că la data de 26 martie 2011, în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, aflat în lucru la ofiţerul de poliţie - martorul L.M.T. din cadrul I.P.J. Mureş - S.I.F. - Biroul cercetări penale, sub supravegherea prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, martorul C.M.L., s-a procedat la efectuarea unui flagrant în Mun. Bistriţa.
În Dosarul nr. 5679/P/2010 se începuse urmărirea penală faţă de numitul D.Ş. (martor în prezenta cauză), la data de 22 martie 201 1, pentru săvârşirea infracţiunilor de ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi achiziţionarea de alcool etilic şi de distilate de la alţi furnizori, decât antrepozitarii autorizaţi pentru producţie sau importatorii autorizaţi de astfel de produse, faptă prev. şi ped. de art. 296 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 33 lit. b) şi art. 37 lit. b) C. pen.
După finalizarea flagrantului, în jurul orelor 15:00, organele judiciare s-au deplasat spre Târgu Mureş, cu autoturismul deţinut de martorul D.Ş., acesta fiind sub escortă. Pe parcursul deplasării către Tîrgu Mureş martorul L.M.T. L-a întrebat pe martorul D.Ş. dacă are avocat ales, acesta răspunzându-i că nu are.
În cursul aceleiaşi zile, odată cu încheierea procesului-verbal de efectuare a flagrantului, autoturismul folosit de martorul D.Ş., de culoare argintie, a fost indisponibilizat în vederea cercetărilor.
În cauză s-a procedat şi la efectuarea unei percheziţii, la domiciliul soţilor D., situat în Mun. Tîrgu Mureş, jud. Mureş, iar, la finalizarea percheziţiei, în jurul orelor 19:00, i s-a adus din nou la cunoştinţă martorului D.Ş., de această dată fiind de faţă şi soţia acestuia, denunţătoarea D.R.M., că are dreptul la un apărător şi că dacă nu are un apărător ales, o să i se desemneze un avocat din oficiu. Denunţătoarea D.R. i-a comunicat ofiţerului de poliţie - martorul L.M.T. că va suna pe cineva, pentru a vedea dacă îşi poate angaja un apărător şi că îl va anunţa în maximum 10 minute.
Astfel, denunţătoarea L-a contactat telefonic pe vărul său, numitul M.A., de la care a obţinut numărul de telefon mobil al inculpatului H.G., avocat în cadrul Baroului Mureş.
În acest sens, denunţătoarea a declarat că: „Imediat am şi sunat pe numărul respectiv de mobil, am întrebat dacă este dl. avocat H., i-am spus cum mă numesc. Dl. avocat H. m-a întrebat de unde am numărul dânsului, de telefon, comunicându-i de unde-l ştiam, iar eu i-am spus ce probleme are soţul şi l-am întrebat dacă mă poate ajuta. L-am întrebat direct cât este onorariul la care dl. avocat H. mi-a răspuns că având numărul de telefon, de la o cunoştinţă, onorariul este de 5 milioane lei vechi."
În urma acestei discuţii telefonice, cei doi au convenit ca, după aproximativ 25 - 30 min., să se întâlnească în faţa sediului I.P.J. Mureş, din Tîrgu Mureş.
Deplasarea inculpatului de la locuinţa sa la sediul I.P.J. Mureş a fost efectuată cu autoturismul condus de către soţia acestuia, martora H.D.
Neavând suma solicitată de avocat, cu titlu de onorariu, denunţătoarea a luat, din locuinţă, două lănţişoare de aur, pe care Ie-a amanetat la Casa de Amanet „R." din Tîrgu Mureş.
Denunţătoarea a primit de la casa de amanet suma de 1.074 lei (conform contractelor depuse la dosarul cauzei de aceasta), după care s-a deplasat în faţa Poliţiei Municipiului Tîrgu Mureş, unde era locul de întâlnire.
La locul stabilit, denunţătoarea D.R.M. i-a înmânat inculpatului suma solicitată, cu titlu de onorariu, respectiv suma de 500 de lei, pentru care însă nu a primit chitanţă şi nici nu a încheiat un contract de asistenţă juridică. Intre timp, martorul L.M.T., anunţat fiind de sosirea inculpatului H.G., s-a deplasat la punctul de acces în unitate (lângă biroul ofiţerului de serviciu), de unde l-a preluat pe inculpat, după care, cei doi au intrat, împreună, în curtea instituţiei, denunţătoarea aşteptându-l pe inculpat în sala de aşteptare, de lângă biroul ofiţerului de serviciu, până în jurul orei 23:00.
Ajunşi la birou, ofiţerul de poliţie - martorul L.M.T. a procedat la aducerea la cunoştinţă a învinuirii lui D.Ş., după care a trecut la audierea acestuia, în calitate de învinuit, iar în cele din urmă a dispus, prin ordonanţă, reţinerea acestuia.
În acest timp inculpatul H.G. a completat în faţa martorului L.M.T. formularul de împuternicire avocaţială din 26 martie 2011, pe care l-a depus la dosar, în care a indicat numărul contractului de asistentă juridică, respectiv din 26 martie 2011.
Pe parcursul audierilor, D.Ş. l-a întrebat pe avocatul său - inculpatul H.G., ce se va întâmpla cu maşina soţiei, referindu-se la autoturism, moment în care acesta i-a adresat aceeaşi întrebare martorului L.M.T., acesta răspunzându-le că autoturismul a fost indisponibilizat, fiind ridicat în vederea cercetărilor.
Inculpatul H.G. a contestat verbal măsura ridicării autoturismului, argumentând că nu este proprietatea lui D.Ş., ci a soţiei acestuia, ocazie cu care martorul L.M.T. i-a adus la cunoştinţă că are dreptul să formuleze o cerere de ridicare a sechestrului, pe care o va prezenta la parchet.
În acel moment, inculpatul H.G. a întrebat cine este procurorul de caz, ocazie cu care martorul L.M.T. i-a răspuns că dosarul se află în supravegherea doamnei prim -procuror adjunct, moment în care inculpatul l-a întrebat uşor nedumerit : „- L.?". Martorul L.M.T. a răspuns că „.nu, procuror de caz este doamna procuror M.C. În acel moment, învinuitul D.Ş. I-a întrebat pe H.G.: „- O ştiţi?", la care avocatul a răspuns cu jumătate de gură,,da ". L-am întrebat pe dl. avocat dacă a avut ocazia să o cunoască pe doamna prim - procuror adjunct, întrebare la care răspunsul a fost non verbal şi destul de ambiguu."
Procedurile de la sediul poliţiei s-au finalizat în jurul orelor 23:00, când inculpatul H.G. a părăsit biroul, în care îşi desfăşoară activitatea martorul L.M.T., nu înainte ca martorul să-i comunice inculpatului că, a doua zi, la ora 10:00, să fie prezent la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, pentru că D.Ş. va fi prezentat la Parchet.
Inculpatul a ieşit din sediul I.P.J. Mureş şi, pe trotuarul din faţa sediului Poliţiei, i-a înmânat denunţătoarei cele două telefoane mobile ale soţului ei, anunţând-o că acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi i-a cerut ca, în ziua următoare, 27 martie 2011, la ora 09:45, să fie prezentă în faţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, având asupra ei minimum 2.000 lei, spunând că n.treaba este groasă", asigurând-o că ştie el cum se poate rezolva acest lucru.
La auzul sumei, care i s-a părut foarte mare şi pentru că anterior, pentru cei 500 de lei, inculpatul nu îi tăiase chitanţă, denunţătoarea a cerut explicaţii, însă inculpatul i-a replicat că este vorba despre libertatea soţului ei şi că dacă doamnei procuror nu-i convine ceva, privarea de libertate ar putea să dureze 29 de zile:
„L-am întrebat pe dl. avocat H. pentru ce trebuie banii şi dânsul mi-a spus că banii trebuie daţi la procuror, pentru că a doua zi, dacă nu le convenea ceva celor de la Parchet, îi poate mări perioada de arest la 29 de zile.
La insistenţele denunţătoarei cu privire la destinaţia sumei de 2.000 lei, inculpatul i-a spus că aceşti bani trebuie daţi doamnei procuror, care a fost la percheziţie, pentru ca aceasta să nu propună luarea măsurii arestului preventiv faţă de soţul său, D.Ş. şi în vederea restituirii autoturismului ridicat: „Eu m-am speriat şi l-am întrebat pentru ce sunt banii, adică, cei 2.000 de lei, la care dl. avocat mi-a răspuns că banii trebuie daţi la procuror. Eu am întrebat la care procuror, iar dl. avocat mi-a răspuns că la d-na procuror care a fost la percheziţie, fără a-mi spune numele acesteia. De asemenea, dl. avocat mi-a spus că cei 2.000 de lei urmează a fi daţi la procuror, la terminarea perioadei de reţinere de 24 de ore, pentru a nu-i mai prelungi cele 24 de ore şi pentru ca d-na procuror să ne restituie autoturismul ridicat. Eu i-am spus că. o să fac tot posibilul pentru a face rost de cei 2.000 de lei" .
Deşi inculpatul nu a afirmat explicit că ar fi în relaţii apropiate cu procurorul C. sau că ar cunoaşte-o pe aceasta, denunţătoarea a interpretat, a perceput afirmaţiile acestuia ca fiind expresia unei influenţe ale inculpatului asupra procurorului, bazate pe anumite relaţii profesionale dintre avocaţi şi procurori. De asemenea, denunţătoarea a perceput şi că procurorul este organul competent care dispune în dosarul în care era cercetat soţul său. Nicio altă persoană nu a asistat la discuţia dintre denunţătoare şi inculpat.
În acest sens, denunţătoarea a arătat că: „Declar faptul că în niciun moment dl. avocat, în timpul discuţiei, nu a afirmat că ar cunoaşte-o pe d-na procuror şi că ar fi în relaţii mai apropiate, însă eu am perceput faptul că între avocaţi şi procurori există anumite relaţii profesionale şi faptul că, de fapt procurorul este cel care poate să dispună în dosarul în care soţul meu era reţinut."
De asemenea, martorul D.Ş. a arătat următoarele: „întrebat fiind, arăt că, din discuţia purtată cu soţia mea, duminică după - amiază, aceasta mi-a zis că dl. avocat H.G. îl spusese că se ştie bine cu d-na procuror C., acesta fiind şi motivul care au determinat-o să îi dea domnului avocat sumai de 2.000 lei."
Contradicţia dintre cele două declaraţi s-a reţinut a fi doar aparentă, pentru că în realitate denunţătoarea a perceput că inculpatul beneficiază de o „aşa-zisă trecere"" pe lângă procuror,
Probele administrate au mai stabilit că, pentru a procura suma solicitată de inculpat, denunţătoarea a cerut cu împrumut de la unchiul său, martorul C.l., suma de 1.000 lei şi a amanetat nişte bijuterii la Casa de Amanet „R.G.", din Tîrgu Mureş, unde mai amanetase, şi cu o zi înainte, nişte bijuterii, pentru a face rost de suma reprezentând onorariul solicitat de inculpat, respectiv 500 lei.
Denunţătoarea D.R.M., a doua zi dimineaţa, s-a întâlnit, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, cu unchiul său, martorul C.l., care i-a înmânat suma solicitată cu titlu de împrumut. Discuţia dintre cei doi a fost scurtă, timp în care denunţătoarea i-a indicat martorului pe d-na procuror, care tocmai se îndrepta cu maşina către Parchet. La sosirea inculpatului, martorul C.l. s-a îndepărtat, astfel că acesta nu a asistat la momentul în care denunţătoarea i-a înmânat, avocatului, suma de 2.000 de lei.
Intre timp, a fost adus cu maşina Poliţiei la sediul Parchetului şi soţul denunţătoarei, iar audierile au durat până în jurul orei 15:00, când numitul D.Ş. a fost dus din nou la sediul Poliţiei. Ieşind din sediul Parchetului, inculpatul i-a înmânat denunţătoarei D.R.M. un înscris care era Ordonanţa procurorului prin care s-a luat, faţă de soţul său, măsura obligării de a nu părăsi.
Cu privire la restituirea autoturismului, inculpatul i-a spus denunţătoarei că nu ştie încă ce se va întâmpla, dar .Văzând că pe acea hârtie este vorba doar de o interdicţie pentru soţul meu, l-am întrebat pe dl. avocat dacă-mi se restituie maşina, acesta răspunzându-mi „nu ştiu, vom vedea la faţa locului", adică la Poliţie. "
În scurt timp, soţul denunţătoarei a fost eliberat, iar acesta împreună eu inculpatul şi denunţătoarea, s-au deplasat la o cafenea, din apropiere, unde au rămas aproximativ 10 minute, timp în care au consumat, în cantităţi mici, băuturi alcoolice. Cu acea ocazie, referindu-se la eliberarea lui D.Ş., inculpatul a afirmat că a fost foarte greu şi a promis că va redacta, chiar în acea seară o cerere de restituire a autovehiculului, pe care o va depune în ziua următoare, fără a preciza unde anume: „.acesta ne-a spus că a fost „foarte greu", era numai un zâmbet, eu mulţumindu-i, crezând că eliberarea soţului meu s-a datorat lui, adică faptului că a dat cei 2.000 de iei la cine trebuia, conform înţelegerii."
Din discuţiile pe care soţii D. le-au purtat, în seara zilei de 27 martie 2011, denuntătoarea a înţeles că soţul ei nu a fost eliberat datorită prestaţiei avocatului, care, conform clientului său, ar fi avut o atitudine pasivă pe durata cercetărilor.
Astfel, martorul D.Ş. a declarat că : „Am constatat că soţia mea era foarte încântată de faptul că dându-i domnului avocat H.G. suma de 2.000 lei, acesta conform promisiunii făcute, reuşise să o determine pe d-na procuror C., ca aceasta să nu facă propunere de arestare a mea.
Întrebat fiind, arăt că, în discuţia,din seara zilei de 26 martie 201, de la poliţie, soţia mea a înţeles de la dl. av. H. că acesta ar cunoaşte-o pe doamna procuror C. şi că relaţiile dintre ei fac posibilă „rezolvarea" celor 2 probleme, adică neformularea propunerii de arestare şi restituirea maşinii."
În dimineaţa zilei de 28 martie 2011, soţii D. s-au întâlnit cu inculpatul, în faţa sediului Tribunalului Mureş, şi, împreună, s-au deplasat la Poliţie, unde au intrat numai inculpatul şi D.Ş., denuntătoarea rămânând în faţa instituţiei. În scurt timp, cei doi au ieşit şi i-au spus că ofiţerul pe care îl căutau era ocupat şi că trebuiau să revină în jurul orei 12:00.
La ora stabilită s-a deplasat la Poliţie numai soţul denunţătoarei, iar.când a revenit la domiciliu, i-a spus acesteia că inculpatul nu a depus cererea pentru restituirea maşinii.
La data de 29 martie 2011, în jurul orelor 10:00, denuntătoarea 1-a contactat telefonic pe inculpat, întrebându-l de situaţia autoturismului, ocazie cu care acesta a asigurat-o că a depus cererea de restituire. Denunțătoarea l-a mai întrebat atunci, dacă a rezolvat cealaltă problemă cu doamna, inculpatul răspunzându-i că a rezolvat-o şi atrăgându-i atenţia că vorbeşte prea mult la telefon, după care i-a închis imediat. Din răspunsul inculpatului, denuntătoarea a înţeles că banii au ajuns la doamna procuror, aşa cum au stabilit: „Marţi, în data de 29 martie 2011, pe la ora 10:00, eu I-am sunat pe dl. avocat H. Precizez că l-am sunat pe dl. avocat H., deoarece m-am enervat, întrucât mi-am dat seama că, şi prin nedepunănd cererea, şi-a bătut joc de mine. Mi-a răspuns la apel, m-am prezentat, întrebăndu-l dacă a făcut cererea pentru restituirea maşinii şi dacă a depus-o, acesta a răspuns „ - da, stai liniştită!", după care l-am întrebat, - cealaltă problemă cu doamna., aţi rezolvat-o? ", adică, m-am referit dacă i-a dat banii la doamna procuror. Dânsul mi-a răspuns „ - da, dar vezi că vorbeşti prea mult la telefon"" şi mi-a închis".
În aceeaşi zi, în jurul orei 12:00, ca urmare a unei audienţe la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu Mureş, martorul - procuror C.M.L. l-a chemat, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, pe D.Ş. şi ulterior pe soţia acestuia, cerându-le explicaţii în legătură cu suma de 2.000 lei solicitată de către inculpat.
În aceeaşi zi, văzând cele întâmplate, denunţătoarea D.R.M. s-a adresat D.N.A. - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş cu un denunţ împotriva avocatului H.G., fiind înregistrat astfel Dosarul nr. 30/P/2011.
La data de 31 martie 2011, prin Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a fost respinsă cererea lui D.Ş. de restituire a autoturismului. Urmare a acestui fapt, denunţătoarea l-a contactat telefonic de mai multe ori pe inculpat, însă acesta nu a răspuns la telefon. În aceste condiţii, în jurul orei 19:00, după ce în prealabil a înştiinţat D.N.A. Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş, denunţătoarea s-a deplasat, cu un taxi, la domiciliul inculpatului din localitatea Sîncraiu de Mureş, jud. Mureş, unde acesta are sediul profesional.
Urmarea solicitării D.N.A. - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş din 30 martie 2011, prin încheierea din 31 martie 2011, dată în Camera de Consiliu, în dosarul Curţii de Apel Tîrgu Mureş cu nr. 2/AP/2011, s-a emis Autorizaţia din 31 martie 2011 prin care s-au dispus următoarele:
-„autorizarea, pe un interval de timp de 30 de zile, începând cu data de 11 martie 2011 până la data de 29 aprilie 2011, inclusiv, interceptarea şi înregistrarea audio a convorbirilor sau a comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare de către învinuitul H.G., domiciliat în Săncraiu de Mureş, judeţul Mureş,;
- autorizarea, pe un interval de timp de 30 de zile, începând cu data de 31 martie 2011 până la data de 29 aprilie 2011, inclusiv, efectuarea de înregistrări în mediu ambiental, localizare sau urmărire prin GPS ori prin alte mijloace electronice de supraveghere, în ceea ce priveşte comunicările în mediu ambiental efectuate de învinuitul H.G., referitor la convorbirile care au legătură cu activitatea infracţională care face obiectul cercetării în prezentul dosar;
- autorizarea, pe un interval de timp de 30 de zile, începând cu data de 31 martie 2011 până la data de 29 aprilie 2011, inclusiv, înregistrarea de imagini în ceea ce priveşte activităţile desfăşurate de către învinuitul H.G.L., care au legătură cu activitatea infracţională care face obiectul cercetării în prezentul dosar."
Ulterior, prin cererea adresată Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 31 martie 2011, înregistrată sub nr. 1/AP/201 1, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş a solicitat autorizarea percheziţiei la sediul profesional al învinuitului H.G., respectiv în localitatea Sincraiu de Mureş, (astfel cum reiese din tabloul avocaţilor definitivi trimis de către Baroul Mureş la data de 01 februarie 2011). "
Prin încheierea nr. 1 din 31 martie 2011, dată în dosarul cu numărul de mai sus, cererea a fost admisă, autorizarea de percheziţie fiind valabilă în perioada 31 martie 2011 - 09 aprilie 2011.
În cursul discuţiei purtate la data de 31 martie 2011, cu ocazia deplasării denunţătoarei la locuinţa inculpatului, înregistrată ambiental, conform procesului verbal de redare din 02 aprilie 2011, denuntătoarea a făcut referire la suma de 2.000 de lei, pe care inculpatul ar fi trebuit să i-o dea procurorului de caz, întrebându-l pe inculpat dacă a rezolvat această problemă, ocazie cu care inculpatul i-a atras atenţia să nu mai pună asemenea întrebări şi să nu mai vorbească despre aceste lucruri, la telefon, pentru că telefoanele sunt ascultate şi i-a promis că, în ziua următoare, va merge în audienţă la procuror, stabilind să se întâlnească la ora 08:15 la camera 18 din clădirea Tribunalului Mureş.
S-a învederat că la întâlnirea dintre cei doi, niciun moment inculpatul nu a negat că ar fi primit suma, respectivă, de bani, pe care să o dea procurorului, din contră acesta a încercat să scurteze cât mai mult discuţia, asigurând-o pe aceasta, permanent, că va merge la procuror în audienţă, încercând astfel să-i întărească convingerea că suma respectivă a fost dată acestuia.
În declaraţia dată în 01 aprilie 2011, denuntătoarea a arătat că, în timpul discuţiei, inculpatul era foarte agitat, fapt ce a reieşit şi din procesul-verbal de redare (inculpatul a condus-o în permanenţă spre poartă. „urcaţi-vă în maşina."
La data de 01 aprilie 2011, în jurul orei 08:15, conform înţelegerii, denuntătoarea s-a prezentat la camera 18, situată în clădirea Curţii de Apel Tîrgu Mureş, şi, apoi împreună cu inculpatul, s-au deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Ajunşi acolo, inculpatul a intrat în biroul procurorului pentru circa 10-15 minute, perioadă de timp în care s-a interesat ce se mai poate face pentru restituirea maşinii.
Astfel, prin această vizită la procuror, inculpatul i-a întărit, şi mai mult convingerea, denunţătoarei că suma de 2.000 de lei i-a dat-o acestuia, pentru ca acesta, la rândul său, să nu propună luarea măsurii arestului preventiv faţă de soţul său şi să-i restituie maşina.
După ieşirea din sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, îndreptându-se spre clădirea Tribunalului, denunţătoarea l-a întrebat pe inculpat dacă mai este nevoie de nişte bani pentru restituirea maşinii, însă acesta i-a cerut pe un ton ridicat să nu mai vorbească despre astfel de lucruri, manifestându-şi temerea că discuţia ar putea fi ascultată.
Din această discuţie dintre inculpat şi denunţătoare, la ieşirea din sediu! Parchetului, conform (procesului verbal de redare, a mai rezultat că inculpatul a încercat să o convingă că a făcut demersuri pe lângă procuror, că acesta ar fi intenţionat să le admită cererea şi, mai mult decât atât, că introducerea cererii ar fi fost ideea procurorului, însă a fost nevoit să o respingă, după ce ar fi discutat la Bucureşti, în legătură cu starea de fapt, din dosar.
La data de 01 aprilie 2011, în baza autorizaţiei dată de instanţă, a fost efectuată o percheziţie la sediul profesional al inculpatului. Cu această ocazie au fost ridicate blocul chitanţier, având completate chitanţele din 21 martie 2011, emisă pe numele SC M.C. SRL Tîrgu Mureş, registrul de corespondenţă 2011 - Cabinet Individual de Avocatură H.G. - secretariat, având prima înregistrare 03 ianuarie 2011 şi ultima înregistrare - L.G., A.N.A.F. Tîrgu Mureş şi agenda Cabinetului de Avocatură H.G., conţinând numere de telefon, numere dosare de instanţă, având 162 de file.
Cu ocazia întocmirii procesului-verbal de percheziţie, fiind întrebat, inculpatul a arătat că nu deţine un registru de evidenţă a contractelor de asistenţă juridică, numărul contractelor fiind dat, în funcţie de ordinea chitanţelor, eliberate pentru fiecare contract.
În legătură cu sumele de bani primite de la denunţătoarea D.R.M., inculpatul a declarat că nu a întocmit niciun contract de asistenţă juridică şi că nu i-a eliberat chitanţă. Cu privire la numărul delegaţiei de asistenţă juridică a numitului D.Ş., respectiv din 26 martie 2011, inculpatul a arătat că a fost dat, din memorie, crezând că este numărul ce urmează în registrul de corespondenţă, iar numărul contractului indicat pe aceasta este unul fictiv.
În cauză, s-a constatat a fi indicii de săvârşire a infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (omisiunea în tot sau în parte a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate), constând în aceea că a omis
să evidenţieze veniturile realizate cu titlu de onorariu, în perioada 01 ianuarie-26 martie 2011, în evidenţele cerute de legislaţia fiscală (documente legale potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 241/2005), conform art. 226 alin. (1) lit. f) din Statutul profesiei de avocat, în legătură cu sumele de bani reprezentând contravaloarea onorariilor percepute de inculpat pentru care nu a încheiat contracte de asistenţă juridică şi nu a elibera chitanţe, inclusiv suma de 500 de lei percepută de inculpat de la denunţătoarea D.R.M.
În mod evident, întrucât suma de 2.000 de lei, pretinsă în data de 26 martie 2011 şi primită de inculpat la data de 27 martie 2011, reprezintă un venit ilicit, făcând obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, pentru aceasta inculpatul nu avea obligaţia înregistrării în evidenţele fiscale în vederea impozitării.
Ca atare, în cauză s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tîrgu Mureş pentru continuarea cercetărilor în acest sens.
În apărare, inculpatul H.G. a solicitat audierea, în calitate de martori, a soţiei sale H.D. şi a fiului său H.D.G., cu privire la destinaţia pe care inculpatul a dat-o sumelor de bani primite de la denunţătoare.
Aceste declaraţii s-au reţinut a fi, în mod vădit, subiective şi au fost contrazise de probele administrate în cauză, cei doi martori repetând ostentativ că suma de 2.000 de lei a fost primită de inculpat cu titlu de onorariu, în condiţiile în care niciunul dintre aceştia nu au participat la discuţiile pe care inculpatul Ie-a purtat cu denunţătoarea.
Totodată, conform procesului-verbal de redare din 05 aprilie 2011 a discuţiei din 01 aprilie 2011, ora 21:10, dintre inculpat şi soţia acestuia - martora H.D., a reieşit modul în care inculpatul a determinat-o pe martoră să denatureze adevărul, sugerându-i modul în care să răspundă la întrebările ce urmau a-i fi adresate de către organele de anchetă.
Infracţiunea de trafic de influenţă comisă de inculpatul H.G. s-a arătat că aparţine categoriei infracţiunilor cu consumare anticipată, astfel că, pretinderea făcută denunţătoarei, a constituit începutul de punere în executare a hotărârii infracţionale a acestuia.
Astfel această infracţiune ar fi fost consumată la momentul pretinderii sumei de 2000 de lei, de la denunţătoarea D.R.M., pretindere care a avut loc în seara zilei de 26 martie 2011.
S-a menţionat că elementul material al infracţiunii comise de către inculpatul H.G. s-a realizat în două modalităţi: pe de-o parte pretinderea sumei de 2.000 de lei, iar pe de altă parte primirea efectivă a acestei sume de bani, a doua zi, la data de 27 martie 2011, în fata sediului Pachetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş.
Relevant a fost faptul că, permanent, inculpatul H.G. a lăsat-o pe denunţătoarea D.R.M. să creadă că are influenţă asupra procurorului, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş.
Cu privire la împrejurarea că inculpatul nu i-a spus denunţătoarei că ar cunoaşte-o pe doamna procuror, care îl cerceta pe soţul denunţătoarei, nu era de natură să determine existenţa sau inexistenţa infracţiunii de trafic de influenţă, deoarece pentru existenţa acestei infracţiuni era suficient ca atribuţiile funcţionarului pe lângă care intervine sau a lăsat impresia că va interveni să permită rezolvarea favorabilă a cerinţelor cumpărătorului de influenţă (a se vedea DeC. pen. nr. 2398din 12 aprilie 2006 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.).
Tot în practica judiciară s-a mai stabilit faptul că nu era necesar să se indice în concret numele funcţionarilor, pe lângă care urma să se facă traficul, fiind suficient ca făptuitorul să facă referire la funcţionarii care au atribuţii să permită rezolvarea favorabilă a pretenţiilor (a se vedea Decizia penală nr. 953 din 05 decembrie 2005 a C.A.B.)."
Raportat la valoarea socială ocrotită de art. 257 C. pen. şi anume relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare era incompatibilă cu faptul că funcţionarii pot fi influenţaţi, în exercitarea atribuţiilor lor, de persoane care au o influenţă reală sau presupusă asupra lor, devenea suficient ca făptuitorul să fi comunicat cumpărătorului de influenţă calitatea funcţionarului, nefiind necesară comunicarea sau cunoaşterea numelui acestuia.
De asemenea, pentru existenţa acestei infracţiuni nu avea relevanţă faptul că inculpatul a intervenit sau nu pe lângă procuror, indiferent dacă s-a urmărit exercitarea unei solicitări de ridicare legală sau ilegală a sechestrului asigurător (a se vedea Drept penal român - Partea specială, Ediţia a 3-a revizuită şi actualizată –T.T., Editura 2008).
Conform practicii judiciare în materie, era suficient ca folosul să fi fost primit sau pretins, în speţă, pretinderea şi ulterior primirea sumei de 2.000 de lei, pentru a-l determina pe funcţionar - procuror, în sensul celor dorite de cumpărătorul de influenţă.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală din data de 02 mai 2011, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul H.G. a arătat că nu are cereri noi de formulat, dar a invocat necompetenţa materială a D.N.A., motivat pe faptul că, din punctul său de vedere, după modul de descriere a faptelor de către denunţătoarea D.R.M., nu ar rezulta o faptă de competenţa D.N.A.
Această solicitare a inculpatului s-a apreciat a fi în realitate, o chestiune ce ţine de fondul cauzei, aspect ce urmează a fi analizat.
De altfel, inculpatul nu a făcut altceva decât să-şi reitereze susţinerile făcute cu ocazia soluţionării cererii de luare a măsurii arestului preventiv, prin apărător ales, „.eventual se poate discuta despre o înşelăciune".
Infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului H.G., era incriminată în mod special în capitolul referitor la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciu" care, spre deosebire de infracţiunea de înşelăciune, incriminată la capitolul „infracţiuni contra patrimoniului", există şi dacă nu s-a cauzat o pagubă materială.
În acest sens, în literatura de specialitate s-a arătat că, atunci când făptuitorul afirmă că are sau lasă să creadă că are influenţă, asupra unui funcţionar competent să îndeplinească un act, deşi, în realitate, nu are, pentru a putea să pretindă, să primească bani sau alte foloase ori să accepte promisiuni sau daruri în scopurile arătate în art. 257 C. pen., este vorba de infracţiunea de trafic de influenţă (a se vedea Decizia penală nr. 3420 din 25 iunie 2007 a Înaltei Curții de Casație și Justiție.), ca atare, nu era justificată cererea formulată de către inculpat, prin apărător ales, privind necompetenţa materială a D.N.A.
Obiectul juridic al infracţiunii de înşelăciune îl constituiau relaţiile sociale privind, strict, patrimoniul unor persoane, aceste relaţii bazându-se pe buna credinţă a subiecţilor, a încrederii ce şi-o acordă reciproc, fără a implica, în mod real, poziţia unor unităţi sau persoane juridice terţe, de către ambii participanţi sau, cel puţin, ori în cazul de faţă, nu se putea vorbi de o bună-credinţă, în condiţiile în care cumpărătorul de influenţă, respectiv denunţătoarea D.R.M. a oferit suma de bani, pentru ca, în urma intervenţiilor inculpatului H.G., procurorul să nu propună instanţei luarea măsurii arestului preventiv, faţă de soţul său şi să dispună în sensul restituirii autoturismului, care a fost ridicat în vederea confiscării.
În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, cumpărătorul este de rea-credinţă, întrucât urmăreşte obţinerea cu rea-credinţă a unui beneficiu, prin influenţa inculpatului - prin oferirea unor sume de bani, în acest sens şi, prin acceptarea intervenţiei pe lângă procuror, lucru ce nu s-ar fi putut întâlni în cazul infracţiunii de înşelăciune, întrucât denunţătoarea D.R.M. nu a fost de bună-credinţă, când a acceptat promisiunea de ajutor din partea inculpatului, pentru ca acesta să intervină pe lângă procuror.
Mai mult, în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, influenţa (reală sau presupusă) constituie motivul determinant al tranzacţiei efectuate între denunţătoare şi inculpat.
În acest sens, martorul D.Ş. a arătat următoarele: „întrebat fiind, arăt că din discuţia purtată cu soţia mea duminică după-amiază, aceasta mi-a zis că dl. avocat H.G. îi spusese că se ştie bine cu d-na procuror C., acesta fiind şi motivul care au determinat-o să îi dea domnului avocat suma de 2.000 lei."
Buna-credinţa nu putea exista între aceştia şi a fost întărită şi prin aceea ca inculpatul s-a dat „drept garanţie" în faţa cumpărătorului de influenţă.
- „H.G.: - Lasă că mâine mă duc. La opt sunt la ea în audienţă.
- D.R.M.: - Da ? H.G.: - Da.
- D.R.M.: - Şi unde să ne întâlnim atunci dimineaţă, sau cum să facem ?
- H.G.: - La 8 şi un sfert la mine la camera 18 ? D.R.M.: - Să vin acolo ? H.G.: - Da."
Prin aceste afirmaţii, inculpatul H.G. i-a reîntărit denunţătoarei convingerea că el ar avea o influenţă reală asupra procurorului. Totodată, inculpatul a prezentat, ca iminentă, „rezolvarea" favorabilă a situaţiei autoturismului, ridicat în vederea confiscării, care ar decurge, nu din calităţile profesionale ale avocatului, ci din împrejurarea că procurorul ar fi primit suma de 2.000 de lei.
Urmarea imediată a infracţiunii comisă de inculpatul H.G. a constat în atingerea adusă prestigiului de care se bucură exercitarea funcţiei de magistraţi chemat să apere şi să respecte Legea.
Activitatea ilicită a inculpatul H.G. a fost în măsură să lezeze grav imaginea justiţiei, în ansamblul ei, în calitate de avocat inculpatul ar fi trebuit să facă toate demersurile legale pentru a-şi apăra clientul şi pentru a formula cereri în vederea ridicării sechestrului asigurător. In cazul în care procurorul ar fi făcut o cerere către instanţa de judecată, de luare a măsurii arestului preventiv, faţă de soţul denunţătoarei, inculpatul ar fi trebuit să pledeze cu demnitate în faţa instanţei, să depună concluzii în acest sens şi, nici într-un caz, să-i promită denunţătoarei că va interveni pe lângă magistraţi.
Particularitatea speţei a imprimat cauzei un pericol social, crescut, în contextul în care inculpatul, în calitatea sa de avocat, a lăsat-o să creadă pe denunţătoare că ar avea influenţă asupra magistratului - procuror, pentru ca acesta să nu propună, instanţei de judecată, luarea măsurii arestului preventiv, faţă de soţul denunţătoarei şi să dispună în sensul restituirii autoturismului ridicat în vederea confiscării.
Din transcrierea discuţiilor ambientale dintre inculpatul H.G. şi denunţătoarea D.R.M. a reieşit că acesta a acţionat cu intenţie directa, urmărind permanent să obţină pentru el o sumă de bani ilicită, sub pretextul că va interveni pe lângă procuror.
Aşa cum s-a arătat, inculpatul H.G. a încercat pe parcursul urmăririi penale să denatureze adevărul, arătând că, de fapt suma de 2.000 de lei, pe care a primit-o de la denunţătoare în data de 27 martie 2011, ar reprezenta onorariul avocaţial, în condiţiile în care, conform înţelegerii, acest onorariu a fost de 500 de lei, iar inculpatul nu a încheiat un contract de asistenţă juridică, cu denunţătoarea şi nu i-a eliberat nicio chitanţă.
În literatura de specialitate s-a mai stabilit faptul că ne-am afla în prezenţa unei infracţiuni consumate, în momentul în care inculpatul, în speţă, a pretins de la denunţătoare şi, ulterior, a primit de ia aceasta suma de 2.000 de lei, neavând nicio relevanţă că el a intervenit sau nu pe lângă procuror (a se vedea T.T. -Drept penal român - Partea specială, Ediţia a 3-a, revizuită şi actualizată, Editura Hamangiu, 2008, pag. 272).
Faţă de denunţătoarea D.R.M., în cauză, s-a dispus, în temeiul art. 10 lit. i) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 -modificată, deoarece aceasta a denunţat organelor de anchetă fapta, mai înainte ca acestea să fie sesizate, fiind incidenţă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 61 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 -modificată.
Suma de 2.000 de lei, depusă de către inculpatul H.G. în contul deschis la C.E.C. Bank - Sucursala Tg. Mureş, a fost indisponibilizată conform Ordonanţei din 29 aprilie 2011, urmând ca, la soluţionarea cauzei, instanţa să se pronunţe în sensul confiscării acesteia, în situaţia în care suma respectivă nu va fi restituită denunţătoarei D.R.M.
S-a arătat că, din punct de vedere juridic, fapta inculpatului H.G. - avocat în Baroul Mureş, care, în calitate de apărător ales al numitului D.Ş. (învinuit aflat în stare de reţinere în Dosarul penal nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş), în seara zilei de 26 martie 2011, în jurul orelor 23.00, a pretins de la denunţătoarea D.R.M. (soţia numitului D.Ş.) suma de 2.000 lei pentru a i-o da procurorului de caz, în persoana martorei C.M.L., lăsând totodată să se creadă că ar avea trecere pe lângă procuror, pentru ca aceasta să nu propună instanţei competente arestarea preventivă pentru 29 de zile a numitului D.Ş. şi să dispună restituirea autoturismului, ridicat de la numitul D.Ş., primind de la denunţătoare suma respectivă în dimineaţa zilei de 27 martie 2011, în jurul orelor 09.45, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 - modificată cu referire la art. 257 C. pen.
Analizând prezenta cauză cu stricta respectare a disp.art. 62-67 C. proc. pen. coroborate cu disp. art. 289, 300 şi urm. C. proc. pen. şi avându-se în vedere strict cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 29 noiembrie 2011 se reţine că:
La data de 10 mai 2011 Curtea de Apel Târgu Mureş a fost investită cu soluţionarea cauzei privindu-l pe inculpatul H.G., în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă incriminată de prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen. Instanţa a constatat la termenul de judecată din 8 august 2011 că actul său de investire este unul regulat, rechizitoriul fiind întocmit în cauză cu stricta respectare a prevederilor art. 263, 264 C. proc. pen. De altfel, la termenul de judecată anterior menţionat nici unul dintre participanţii cauzei nu a invocat vreo neregularitate a rechizitoriului deoarece, aşa cum s-a mai arătat acesta corespundea exigenţelor legiuitorului român expuse în prevederile art. 300 C. proc. pen. La instrumentarea prezentei cauze, instanţa de fond a avut în vedere stricta respectare a drepturilor şi garanţiilor procesuale care îi reveneau inculpatului, dar şi respectarea prevederilor art. 289 C. proc. pen., în afară de audierea inculpatului păşindu-se la audierea martorilor: L.M.T., D.R.M., D.Ş., C.M.L.,( aceşti patru martori fiind audiaţi în şedinţa publică din 29 august 2011,) a martorilor C.l. (audiat la termenul de judecată din 16 septembrie 2011), a martorilor H.D. şi H.D.G. (audiaţi în şedinţă publică la termenul de judecată din 11 octombrie 2011) şi la audierea înregistrărilor audio-video efectuate în faza urmăririi penale, în prezenta cauză (la termenul de judecată din 07 noiembrie 2011 au fost audiate două înregistrări audio şi au fost vizionate trei filmări). De asemenea, instanţa reţine că, la termenul de judecată din 7 noiembrie 2011, a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, măsură preventivă dispusă faţă de inculpat prin încheierea penală nr. 3/C din 2 aprilie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, definitivă prin încheierea penală nr. 1404 din 6 aprilie 2011 a secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Această măsură preventivă iniţial dispusă faţă de inculpatul H.G. expira la data de 2 mai 2011, ori, actul de inculpare a fost întocmit de către acuză la data de 3 mai 2011, a fost verificat din punctul de vedere al legalităţii şi temeiniciei sale de către procurorul ierarhic superior, celor care l-au întocmit la data de 6 mai 2011, la data de 10 mai 2011 fiind instanţa sesizată cu soluţionarea cauzei.
Inculpatul H.G. are calitatea de avocat, în cadrul Baroului Mureş, din primăvara anului 2007, mai precis din luna aprilie a acestui an, el exercitând această profesie liberală continuu de la această dată. în a treia decadă a lunii martie, a anului 2011, inculpatul a fost contactat, telefonic, de către denunţătoarea D.R.M., care i-a solicitat serviciile, de avocat, în apărarea intereselor soţului său, martorul D.Ş., ce dobândise calitatea de învinuit în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş. în data de 26 martie 2011 organele de cercetare penală, sub coordonarea martorului C.M.L. - procuror şef adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, au procedat la efectuarea unui flagrant, în municipiul Bistriţa, în continuarea actelor premergătoare a procedurii de urmărire penală declanşate în 22 martie 2011 împotriva numitului D.Ş.. în dosarul menţionat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, D.Ş. avea declanşată împotriva sa urmărirea penală, suspicionat fiind că s-ar face vinovat de comiterea infracţiunilor incriminate de disp. art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 şi de disp. art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003, cu aplicarea art. 37 lit. b) şi a art. 33 lit. b) C. pen. Din municipiul Bistriţa, realizându-se în cauză flagrantul, despre care se face vorbire, numitul D.Ş. a fost condus sub escorta organelor judiciare şi cu autoturismul pe care acesta îl conducea, la domiciliul său situat în municipiul Târgu Mureş, unde s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare, (finalizată în jurul orelor 19,00 din data de 26 martie 2011). De menţionat că, drumul de întoarcere de la Bistriţa la Târgu Mureş martorul D.Ş., aşa cum s-a mai arătat, l-a efectuat sub escortă, cu autoturismul său, de culoare argintie. Când s-a terminat procedura percheziţiei domiciliare, la adresa anterior menţionată, martorul L.M.T. a încunoştinţat-o pe denunţătoare de faptul că, soţul său, urmează să fie dus la sediul poliţiei; că, pentru derularea, în continuare, a procedurilor declanşate, împotriva sa, are dreptul la un apărător şi că dacă nu are un apărător ales, i se va desemna unul din oficiu. în acest context martora D.R. a comunicat, ofiţerului de poliţie L.M.T. că va contacta o persoană, în vederea angajării unui apărător ales pentru soţul său, urmând să-l încunoştiinţeze pe acest ofiţer, aproximativ în 10 minute, de rezultatul acestui demers al său. Denuntătoarea D.R. îşi apelează telefonic vărul, cu care se consultă în problema contactării unui avocat, pentru reprezentarea intereselor soţului său (D.Ş.), numitul M.A., (vărul denunţătoarei) indicându-l pe inculpat şi dându-i numărul de telefon al lui H.G. Contactându-I, prin telefon, pe inculpat, denuntătoarea a stabilit legătura cu acesta, căruia i-a prezentat aspectele legate de obţinerea numărului său de telefon şi de problemele ridicate de situaţia soţului său, în dosarul în care acesta era cercetat, de organele de urmărire penală. Din aceste informaţii comunicate de către denunţătoare, inculpatul a concluzionat că este în măsură să asigure asistenţa juridică, ce-i era solicitată şi, întrebat fiind, cât este onorariul său pentru a asigura asistenţa juridică martorului D.Ş., acesta a comunicat că onorariul său este de 500 lei, pentru că familia D. îi fusese „recomandată" de o cunoştinţă.
Faptul că între denunţătoare şi inculpat s-a încheiat un contract de asistenţă juridică, rezultă nu doar din modalitatea în care, între aceştia, s-a desfăşurat prima convorbire telefonică, dar şi din împrejurarea că, prezentându-se la sediul Poliţiei municipiului Tg. Mureş, pentru a asigura apărarea, calificată, a numitului D.Ş., inculpatul a depus delegaţie avocaţială. Această delegaţie, aflată în copie la fila 8 din dosarul de urmărire penală al D.N.A. - Serviciul Teritorial Tg. Mureş, atesta faptul că, între inculpat şi denunţătoare, se perfectase deja contractul de asistenţă juridică, inculpatul încasând deja un onorariu, în cuantum de 500 lei. Participând la audierea învinuitului D.Ş. de către subinspectorul L.M.T., la sediul I.P.J. Mureş, situat în municipiul Tg. Mureş, inculpatul a manifestat minime diligente specifice profesiei, ce o exercita, abia spre sfârşitul audierii clientului său, acesta înţelegând să conteste verbal măsura asigurătorie dispusă în cauză şi care viza autoturismul, indisponibilizat, al familiei D.
Iniţiindu-se un dialog, pe această temă (a indisponibilizării autoturismului aparţinând fam.D.) între inculpat şi ofiţerul anchetator, inculpatul a aflat nu doar funcţia procurorului ce coordona, supraveghea urmărirea penală, desfăşurată în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, dar şi numele acestuia (prim procuror adj. M.C.). Până la acest moment - al discuţiei directe dintre inculpatul H.G. şi martorul - ofiţer de poliţie L.M.T., acesta nu cunoştea cine este procurorul ce supraveghea activitatea echipei judiciare, în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş; el manifestând o atitudine, echivocă, la momentul la care martorul l-a întrebat dacă o cunoaşte pe d-na procuror. După ce învinuitului D.Ş. (martor în prezenta cauză) i s-a adus la cunoştinţă faptul că va fi reţinut şi, că a doua zi, va fi prezentat procurorului, inculpatul H.G. a început să aibă reprezentarea viitoare a „activităţii,, sale faţă de noul său client. La ieşirea din sediul poliţiei, inculpatul, după ce a remis denunţătoarei, cele două telefoane mobile ale soţului său, i-a spus acesteia că, el, a fost reţinut pentru 24 de ore, că a doua zi va fi prezentat procurorului, dar că va trebui să aibă asupra ei, a doua zi când se vor întâlni, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, suma de minim 2.000 lei, pentru că problema soţului ei e groasă. Cum denunţătoarea, pentru a-i achita inculpatului onorariul de 500 lei, îşi amanetase, în acea seară, nişte bijuterii, la auzul noii sume de 2.000 lei, a început să-i ceară explicaţii avocatului H., care marşând, pe lipsa de cunoştinţe juridice a denunţătoarei, i-a spus că procurorul este cel care, dacă nu-i convine, ceva, în dosarul soţului ei, va putea dispune privarea de libertate a acestuia, pentru încă 29 de zile. Este al doilea moment, în conduita infracţională, manifest manifestată, de inculpat, în care, din punct de vedere subiectiv, acesta se situează în sfera ilicitului penal reglementat de disp.art. 215 alin. (1), (3) C. pen., (primul moment consumându-se cu prilejul discuţiei avute de acesta cu martorul L.M.T.). Deşi inculpatul nu eliberase denunţătoarei D.R.M. vreo chitanţă pentru primii 500 de lei, încasaţi de la aceasta cu titlu de onorariu, el a realizat, din momentul, ulterior, primirii acestor bani, că poate obţine de la aceasta sume mai mari de bani. Inculpatul a acceptat să asigure asistenţa juridică pentru soţul denunţătoarei, într-o zi de sâmbătă contra unui onorariu de 500 lei, onorariu ce nu a fost contestat sub nicio formă de denunţătoare. Văzând acest lucru - credulitatea denunţătoarei -inculpatul a decis să meargă în direcţia obţinerii unui folos material injust, mai mare pentru sine şi, deşi ştia că nu procurorul este magistratul competent (din punct de vedere material) să dispună arestarea preventivă, a învinuitului, în noaptea de 26 martie 2011, el a transmis denunţătoarei că treaba e groasă şi a doua zi ea trebuie să-i mai dea 2000 lei, pentru ca el să rezolve problema libertăţii soţului ei. La ieşirea de la audierea învinuitului D.Ş., inculpatul H.G. avea deja structurat modus-ul său operandi, de menţinere a denunţătoarei în eroarea, indusă pe parcursul executării contractului de asistenţă judiciară perfectat, cu aceasta telefonic, deoarece:
- deşi a asistat la audierea învinuitului D.Ş. de către martorul L.M.T., el a avut doar o simplă prezenţă, la această procedură, neopunându-se la niciuna dintre întrebările puse clientului său de ofiţerul anchetator, nepunând niucio întrebare utilă poziţiei clientului (aspecte rezultate din depoziţia martorului L.M.T.);
- la ieşirea de la audierea învinuitului D.Ş., i-a explicat, în mod fals, soţiei acestuia că, procurorul este cel care, a doua zi, va decide starea de libertate a soţului acesteia, dar că, în schimbul sumei de 2000 lei, el poate rezolva problema. Având pregătire juridică şi ştiind că judecătorul este magistratul care, înlăuntrul termenului de reţinere, analizează şi decide cu privire la o propunere de arestare preventivă, ce îi este înaintată, de procuror, inculpatul a apreciat că poate obţine noi sume de bani de la denunţătoare, pe care să le folosească în interesul său (propriu, personal şi familial), fără a le evidenţia într-un fel contabil:
- inculpatul nu avea cum să-şi traficheze pretinsa influenţă asupra procurorului anterior menţionat, în contextul în care el aflase numele şi funcţia acestuia la sfârşitul audierii, în calitate de învinuit, a clientului său şi în contextul în care acuzele, pentru care acesta era urmărit penal, erau sancţionate cu pedepse cuprinse între 1 an şi 4 ani închisoare (infracţiunea incriminată de disp. art. 2961 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003) şi între 2 ani şi 8 ani închisoare (infracţiunea prev. şi ped. de disp.art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005). Era puţin probabil ca organul de urmărire penală să înainteze Judecătoriei Tg. Mureş o propunere de arestare preventivă a numitului D.Ş., în contextul în care, acesta, la momentul respectiv, avea calitatea de învinuit (în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş )şi măsura reţinerii, iniţial dispusă faţă de acesta, urma să expire în data de 27 martie 2011, orele 15,30 (astfel cum rezultă din conţinutul ordonanţei de reţinere din 26 martie 2011 emisă la orele 22,30, în dosarul anterior menţionat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş).
- pretinzând că ar avea vreo influenţă asupra procurorului, ce asigura supravegherea în amintitul dosar (în care D.Ş. avea calitatea de învinuit), inculpatul H.G. trebuia să intre măcar în contact direct sau mediat cu acest magistrat, fie înainte, fie după audierea clientului său, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, în data de 27 martie 2011. O astfel de întâlnire era imposibil de realizat, în contextul, în care magistratul, respectiv, era asistat de lucrătorul de poliţie, ce instrumenta cauza, iar în sediul instituţiei respective era puţin probabil să se desfăşoare o asemenea întâlnire, pentru ca astfel inculpatul să capaciteze acest magistrat, în sensul expus denunţătoarei. Chiar dacă s-ar fi realizat o asemenea întâlnire între inculpat şi magistratul menţionat, este puţin probabil ca acest procuror, în sediul instituţiei, în care profesa, să fi acceptat vreun folos, bun sau vreo valoare de la inculpat, ştiind că acest lucru înseamnă încălcarea flagrantă a prev. art. 4, 9 şi 10 din Legea nr. 303/2004, rep., şi implicit plasarea sa în sfera ilicitului penal;
- banii - în cuantum total de 2500 lei - obţinuţi de la denunţătoarea D.R.M., în cursul zilelor de 26 şi 27 martie 2011, în modul reţinut în actul de investire al instanţei, inculpatul i-a împărţit cu doi dintre membrii familiei sale (respectiv cu soţia sa - H.D. şi cu fiul său major - H.D.G.), care au fost audiaţi, în calitate de martori, în prezenta cauză. împrejurarea că banii, astfel obţinuţi, au fost împărţiţi de inculpat cu cei doi membrii amintiţi ai familiei sale, a rezultat, nu doar din declaraţiile inculpatului, dar şi din declaraţiile celor doi martori, care fiecare s-a apreciat îndreptăţit a primi, de la inculpat, o parte din banii încasaţi de acesta (fiul fiindcă i-a „adus" un client, soţia fiindcă i-a asigurat în după-amiaza şi seara zilei de 26 martie 2011, transportul de la domiciliu la sediul I.P.J. Mureş şi retur).
Inculpatul a primit a doua tranşă din onorariul său, respectiv suma de 2000 lei, în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2011, în faţa sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, de la denunţătoarea D.R.M.
Pentru a face rost de această nouă sumă de bani, martora şi-a amanetat alte bijuterii, pe care a obţinut suma de 1000 lei, diferenţa obtinând-o, în acea zi, de la martorul C.l., unchiul său, care audiat fiind, ca martor, în cauză, a confirmat acest împrumut. Această nouă sumă de bani fusese pretinsă de inculpat de la denunţătoare pentru ca soţul său să nu fie arestat de procuror, pentru alte 29 de zile şi pentru ca autoturismul sechestrat al familiei D., să fie restituit acesteia. Deşi a încasat şi această a doua tranşă a onorariului său, inculpatul nu şi-a îndeplinit niciunul dintre „angajamentele" luate şi anume acela de a interveni - cu bani - la procuror, pentru ca acesta să nu-l aresteze pe D.Ş., pentru 29 de zile şi de a obţine restituirea autoturismului sechestrat, prima pentru considerentele anterior menţionate, a doua pentru faptul că a încurcat dispoziţiile Codului român de procedură civilă cu cele ale C. proc. pen., neînţelegând să apeleze la instituţiile reglementate de disp.art. 168 C. proc. pen. De asemenea, se reţine că inculpatul H.G., cu bună-ştiinţă, şi urmărind, în mod expres, păstrarea banilor astfel încasaţi de la denunţătoare, a continuat să o menţină În eroare pe aceasta, când i-a comunicat că, deşi a fost în audienţă la procurorul C., pentru recuperarea autoturismului sechestrat, i s-a spus că va trebui să se vorbească la Bucureşti acest aspect. Ori, avocat fiind, inculpatul ce-l reprezenta pe martorul D.Ş., în dosarul anterior menţionat, ştia că urmărirea penală se desfăşoară de către organele de poliţie mureşene, sub supravegherea unui procuror de la parchetul local, nefiind implicate în cauză vreuna dintre structurile centrale ale
Ministerului Public. Faptul că inculpatul, cu intenţie directă, a menţinut-o în eroare pe denunţătoarea D.R.M., pe parcursul executării contractului de asistenţă judiciară încheiat, rezultă şi din aceea că i-a spus acesteia, în mod constant, că va face cerere de restituire a autovehiculului sechestrat, cu toate că denunţătoarei i se comunicase de la parchet răspunsul negativ la cererea de încredinţare în custodie a acestui vehicul (a se vedea în acest sens copiile înscrisurilor aflate la filele 20, 21 din dosarul de urmărire penală).
Chiar dacă în actul de investire a instanţei s-a reţinut că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prev.şi ped. de disp.art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen., instanţa nu poate împărtăşi acest punct de vedere, deoarece prin conduita adoptată de inculpat în zilele de 26 şi 27 martie 2011, acesta nu a adus atingere relaţiilor sociale referitoare la normala desfăşurare a profesiei de magistrat, respectiv a celei de procuror. Prin conduita sa el a nu a creat denunţătoarei convingerea că prin influenţa ce o poate exercita asupra procurorului (ce se ocupa de cazul soţului ei), prin trecerea ce o are la acesta, contra unei sume de bani, îl va determina pe acesta să nu-i aresteze pentru 29 de zile soţul şi să le restituie autoturismul sechestrat. în discuţia ulterioară avută de soţii D., după ce martorul D.Ş. a fost supus măsurii preventive reglementată de disp.art. 145 C. proc. pen., aceştia au lămurit aspectele legate de prestaţia, ca avocat, a inculpatului, ei realizând că au fost induşi în eroare de acesta, când i-au plătit a doua sumă de bani pretinsă, cu atât mai mult cu cât, în ziua expirării reţinerii lui D.Ş., acesta şi soţia sa au avut o discuţie cu inculpatul, într-un bar, pe marginea apărării ce urma a o asigura, în continuare, inculpatul. Aşa cum s-a mai arătat, acesta (inculpatul) a avut reprezentarea viitoare a conduite sale, iar cum pentru prima sumă de bani cerută de acesta, denunţătoarea, iniţial, nu i-a cerut eliberarea vreunei chitanţe, şi după ce inculpatul a asistat la audierea învinuitului D.Ş., a realizat că, în preajma sărbătorilor Pascale, poate obţine o semnificativă sumă de bani pentru folosul familiei sale şi al său personal. Inculpatul nu avea nici un fel de influenţă, directă sau mediată, asupra procurorului ce supraveghea cercetarea penală, ce se desfăşura în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, el neştiind nici numele acestuia şi neurmărind, în afara obţinerii sumelor de bani cerute de la denunţătoare, să intre în contact cu acesta. De reţinut că, este o sensibilă barieră între comiterea infracţiunii de înşelăciune între convenţii şi cea de trafic de influentă, infracţiune reţinută în sarcina inculpatului, în contextul în care făcându-se trimitere la practica judiciară conturată, în cazul celei de-a doua infracţiuni, parchetul a susţinut că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii incriminate de prev. art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată. Ori, dacă se face o analiză comparativă, între obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune în convenţii şi cel al infracţiunii pentru care inculpatul a fost deferit justiţiei, se constată că, în speţa de faţă, inculpatul a adus o atingere vădită relaţiilor sociale cu caracter patrimonial care implică încrederea şi buna-credinţă a celor de intră în astfel de relaţii, respectiv a părţilor contractante ce au perfectat un contract de asistenţă juridică. Inculpatul în exercitarea profesiei sale de avocat nu a înţeles să respecte obligaţiile ce-i reveneau în calitate de avocat ales al numitului D.Ş., el încălcând astfel în mod deliberat obligaţiile care i se născuseră în sarcină potrivit alineatului 4 al art. 6 şi art. 7 din statutul profesiei de avocat, astfel cum este acesta modificat prin Hotărârea Consiliului U.N.B.R. din 09 iunie 2011 şi Hotărârile Congresului avocaţilor din 10-11 iunie 2011.
Acţionând cu forma de vinovăţie a intenţiei directe, inculpatul, pe parcursul executării contractului de asistenţă juridică cu familia denunţătoarei, mai precis cu soţul acesteia, nu a urmărit decât obţinerea de foloase (bani) imediate, pentru el şi familia sa, prin inducerea şi menţinerea în eroare a denunţătoarei. Faptul că inculpatul a comis infracţiunea de înşelăciune în convenţii rezultă şi din împrejurarea că martora H.D. a confirmat, nu doar primirea celor două sume de bani de către inculpat, dar şi că pentru acestea nu s-au eliberat chitanţele corespunzătoare. Chiar dacă explicaţia martorei a fost aceea că martorei nu i s-au eliberat chitanţele doveditoare, a plăţii onorariului cerut, pentru că erau zile nelucrătoare, aceasta nu era plauzibilă. Mai mult cu ocazia audierii sale, în cauză, în calitate de martoră, H.D. a arătat că, nici la acest moment, denunţătoarei nu i se eliberase chitanţele doveditoare a plăţii onorariului solicitat, de soţul său, pentru ca, în ziua pronunţării soluţiei, inculpatul să depună la dosar un înscris din care rezulta că el ar fi eliberat, pentru banii încasaţi, chitanţă denunţătoarei. Aceste aspecte reţinute dovedesc pe de o parte că, credibilitatea martorei, în relatarea aspectelor cunoscute, direct, de dânsa, este ştirbită de legătura existentă între dânsa şi inculpat (cei doi sunt soţi) şi pe de altă parte că în cauză s-a încercat zădărnicirea aflării adevărului.
Se apreciază că inculpatul se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, faptă incriminată de disp.art. 215 alin. (1), (3) C. pen. Acesta, în derularea contractului de asistenţă juridică încheiat cu denunţătoarea, pentru soţul ei -D.Ş., a afirmat, în mod fals, că prin trecerea ce o are la procurorul de caz, îl va determina pe acesta să nu-l aresteze pentru 29 de zile pe D.Ş. şi să le restituie autoturismul sechestrat. Pentru a-şi exercita această „trecere" la procuror, inculpatul a pretins şi primit de la denunţătoare suma de 2000 lei, pe care şi-a însuşit-o. Această conduită infracţională a inculpatului se circumscrie, din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, incriminată de disp.art. 215 alin. (1), (3) C. pen. Cum fapta astfel comisă de inculpat există, a fost săvârşită de acesta cu forma de vinovăţie a intenţiei directe şi este incriminată de legiuitorul român în textul legal anterior menţionat, se impune ca în prezenta cauză să fie angajată răspunderea inculpatului.
Chiar dacă în legătură cu activitatea infracţională imputată inculpatului în actul de sesizare al instanţei au fost făcute trimiteri referitoare la evenimentele ulterioare datei de 31 martie 2011 instanţa reţine că, astfel de trimiteri sunt mai puţin relevante în cauză, pentru determinarea elementelor constitutive ale infracţiunii comise de către inculpat, deoarece cele două tranşe de bani fuseseră deja încasate de către inculpat, de la denunţătoare, procurorul ce supraveghea urmărirea penală în Dosarul nr. 5679/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş emisese deja la data de 29 martie 2011 ordonanţa de soluţionare a cererii de restituire, către familia D., a autovehiculului acesteia. Faptul că inculpatul, chiar şi după ce denunţătoarea a primit, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, răspuns negativ, la cererea de restituire a autoturismului lor, a continuat să manifeste o atitudine de consiliere eronată a familiei D. reprezintă de fapt o prelungire a atitudinii sale, iniţial adoptate faţă de aceştia, respectiv de menţinere în eroare a lor, în direcţia executării contractului de asistenţă juridică încheiat; respectiv când a invocat, în mod repetat că se va duce la procurorul de caz, în audienţă şi se va consulta cu acesta, pentru a le rezolva favorabil problema restituirii autoturismului sechestrat. Ori o asemenea afirmaţie a inculpatului a fost înlăturată prin probatoriul administrat, în cauză, deoarece de câte ori s-a dus „în audienţă" la procurorul de caz, acesta a fost întâmpinat cu răspunsuri clare, date cu respectarea legii, de către acest magistrat, la problemele pe care inculpatul le ridica. în acest mod inculpatul a încercat să întărească denunţătoarei D.R. convingerea că el se consultă cu procurorul, ce instrumenta cauza soţului său şi fiind însoţit de aceasta la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş, când a mers la această instituţie, în data de 01 aprilie 2011, el a continuat să susţină nereal faptul că a avut o consultare, cu procurorul C.M., pe marginea problemelor cu caracter penal ale soţului său.
Date fiind aceste considerente reţinute mai sus se constată că nu poate fi dispusă în cauză soluţia de achitare cerută de inculpat, în baza prev.art. 10 lit. a) C. proc. pen., de acuza ce i-a fost reţinută în sarcină prin încheierea de şedinţă din 29 noiembrie 2011. De asemenea, nu se poate dispune achitarea acestui inculpat prin prisma prev.art. 10 lit. a) C. proc. pen. nici de sub acuza comiterii infracţiunii de trafic de influentă, ce a fost reţinută prin actul de sesizare, deoarece aşa cum s-a mai arătat pe parcursul soluţionării prezentei cauze instanţa a apreciat că încadrarea juridică corectă a conduitei infracţionale manifestată de inculpat este cea prev.de art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen. şi nicidecum cea prev. de disp.art. 6 din Legea nr. 78/2000, modificată rap.la art. 257 C. pen.
Pentru toate aceste argumente reţinute, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reprezentantul D.N.A - Serviciul teritorial Tg. Mureş, de schimbare a încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului H.G., din infracţiunea incriminată de disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen. (trafic de influenţă) în infracţiunea prev. şi ped. de disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen. şi aplicarea art. 40 C. pen. Cererea reprezentantului Ministerului Public de reţinere faţă de inculpat a prev.art. 40 C. pen. este nefondată, deoarece, la studierea oricărei cauze cu a cărei soluţionare instanţa este investită, se face analizarea, inclusiv, a antecedenţei penale prezentate de inculpat, iar, în prezenta cauză, cazierul judiciar al acestuia demonstra faptul că, în cursul anului 2010, inculpatul a suferit o condamnare de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii incriminate de 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Din menţiunile făcute din înscrisul aflat la fila 69, din dosarul de urmărire penală, rezultă că prin sentinţa penală nr. 33 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş inculpatul a fost condamnat la pedeapsa anterior menţionată, pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit prev.art. 81, 82 C. pen. pe durata unui termen de 2 ani şi 5 luni. Prin urmare, chiar dacă inculpatul, nu avea statut de recidivist, el, (dacă se constata în cauză, cum de altfel s-a şi reţinut vinovăţia sa şi existenţa unei fapte penale) trebuia să suporte rigorile art. 83 C. pen., rigori asupra cărora acestuia i s-a atras atenţia la pronunţarea soluţiei cuprinse în sentinţa penală nr. 33/2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş. Prin urmare, instanţa apreciază că efectuând operaţiunile tehnico-juridice necesare a fi realizate, în cauză, pentru a se asigura deplina respectare a prev.art. 83 C. pen., nu se impune a fi reţinută şi incidenţa art. 40 din C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului H.G. din infracţiunea de trafic de influentă, incriminată de disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 modificată cu referire la art. 257 C. pen., în infracţiunea de înşelăciune în convenţii, faptă incriminată de disp. art. 215 alin. (1), (3) C. pen.
Reţinând în prezenta cauză că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, instanţa urmează ca la determinarea pedepsei, ce se impune a-i fi aplicată acestuia, să analizeze, cu maximă atenţie, criteriile expuse de legiuitorul român în prev.art. 72 C. pen. Se reţine astfel că inculpatul ce exercită o profesie liberală şi care, prin esenţa ei, implică încredere şi respect, s-a folosit de această calitate (de avocat) pentru a o induce în eroare pe denunţătoare în legătură cu serviciile calificate de apărător, pe care acesta urma să le presteze în cauza penală, privindu-l pe soţul denunţătoarei. El s-a folosit de prestigiul şi încrederea profesiei de avocat, pentru a obţine de la denunţătoare sume de bani, nejustificate, prin prisma serviciilor prestate, şi care au fost folosite în interes propriu şi familial, el prezentând, în mod nereal, împrejurări legate de, trecerea sa la procurorul de caz. Prin conduita manifestată inculpatul a produs un dezechilibru, relaţiilor ce se stabilesc între părţile, ce încheie un raport de asistenţă juridică, el ştirbind prestigiul de care se bucură, în societatea românească, profesia de avocat, dar şi a ridicat suspiciuni şi cu privire la integritatea profesională şi morală ce o manifestă, în aceeaşi societate, orice magistrat. Inculpatul, care nu este la primul conflict cu Legea penală, a înţeles să se plaseze în sfera ilicitului penal, din nou, şi a comis această faptă, care, faţă de antecedenţa sa, prezintă un grad de pericol social mai mare, pentru considerentele anterior expuse. Cum acesta de la începutul declanşării procedurii penale împotriva sa a înţeles să se prezinte în faţa organelor judiciare şi în faţa instanţei de judecată, a consemnat la C.E.C. sumele de bani primite de la denunţătoare, este integrat social şi familial, se apreciază că aplicarea faţă de acesta, a unei pedepse orientate spre minimul special, prevăzut de legiuitor, pentru fapta comisă este suficientă pentru a răspunde scopului pedepsei penale astfel cum este acesta definit de prev. art. 52 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureş şi inculpatul H.G.
Parchetul a invocat cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., criticând hotărârea pronunţată sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice în infracţiunea prev.de art. 215 C. pen., a temeiului juridic în baza căruia s-a dispus restituirea către denunţător a sumei reprezentând folosul realizat prin săvârşirea infracţiunii, a individualizării pedepsei şi a omisiunii de a se aplica pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În motivarea iniţială a recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prev.de art. 385/9 pct. 17 C. proc. pen., susţinând în esenţă că în mod greşit instanţa de fond l-a condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, această soluţie fiind rezultatul unei grave confuzii ca urmare a neluării în considerare a materialului probator administrat în cauză.
Ulterior, printr-o completare a motivelor de recurs, inculpatul a mai invocat:
- cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., motivat de împrejurarea că, cu ocazia punerii în discuţie a schimbării încadrării juridice, a formulat mai multe cereri esenţiale, asupra cărora instanţa de fond a omis să se pronunţe;
- cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 12 C. proc. pen., constând în aceea că instanţa de fond l-a condamnat pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată;
- cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., întrucât condamnându-l pentru o singură faptă de înşelăciune, compusă dintr-un singur act material, instanţa de fond a dat o hotărâre al cărei dispozitiv nu se înţelege;
- cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinându-se că în mod greşit instanţa de fond a făcut aplicarea disp.art. 83 C. pen., în loc de disp. art. 40 C. pen.
S-a mai susţinut, fără a se invoca vreun caz de casare, că inculpatul nu a săvârşit o faptă prevăzută de Legea penală, solicitarea de cate el a sumei de 2.000 de lei de la denunţătoare fiind în legătură cu activitatea pe care urma să o desfăşoare ca avocat şi în limitele acestei calităţi.
Examinarea hotărârii atacate şi implicit a criticilor formulate va pleca de la constatarea că, în timp ce Parchetul critică în esenţă schimbarea de încadrare juridică din infracţiunea de trafic de influenţă în cea de înşelăciune, inculpatul susţine că nici măcar această din urmă infracţiune nu ar putea fi reţinută în sarcina sa, fie pentru că fapta săvârşită nu este prevăzută de Legea penală, fie pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fie pentru că instanţa de fond s-ar fi pronunţat asupra altei fapte decât cea pentru care a fost sesizată prin rechizitoriu.
În aceste condiţii, ţinând seama că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre de condamnare, însă a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de influentă reţinută în actul de sesizare în cea de înşelăciune, Curtea va analiza cu prioritate dacă fapta comisă de inculpat este prevăzută de Legea penală şi, în caz afirmativ, care este încadrarea ei juridică (trafic de influenţă sau înşelăciune).
În privinţa celorlalte critici forumulate de inculpat, acestea au caracter subsidiar, urmând a mai fi analizate numai în ipoteza în care Curtea va ajunge la concluzia că fapta imputată inculpatului nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă cu care prima instanţă a fost sesizată.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma probatoriilor administrate în cauză, Curtea constată că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
Traficul de influenţă este o infracţiune în legătură cu serviciul şi presupune o speculare (remunerată ori care urmează a fi remunerată) a influenţei, reale sau imaginare, pe care făptuitorul o are asupra unui funcţionar în a cărui competenţă intră un act de care cumpărătorul de influenţă este interesat.
Prin incriminarea traficului de influenţă se apără prestigiul funcţionarilor, iar nu patrimoniul cumpărătorilor de influenţă, căci într-o asemenea ipoteză aceştia din urmă se folosesc de mijloace ilicite pentru a-şi rezolva problemele, acceptând ideea că funcţionarii sunt coruptibili şi că pot fi influenţaţi în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu.
Comparând incrimarea traficului de influenţă cu aceea a înşelăciunii, este de observat că în ambele cazuri făptuitorul urmăreşte prin activitatea sa realizarea unui beneficiu necuvenit. Problema delimitării celor două infracţiuni se pune mai ales în ipoteza în care trecerea de care se prevalează autorul pe lângă un funcţionar nu este reală, adică atunci când acesta, lăsând să se creadă că are o asemenea influenţă (deşi ea nu există în realitate), a reuşit să obţină un folos material, în sens larg.
Este adevărat că prevalarea de o trecere inexistentă este în fapt o acţiune de amăgire, însă prin voinţa legiuitorului această acţiune, coroborată cu preexistenta unui serviciu în care îşi exercită atribuţiile funcţionarul asupra căruia făptuitorul lasă se se creadă că are influentă, nu se circumscrie infracţiunii de înşelăciune, ci celei de trafic de influenţă, atunci când autorul a fost remunerat pentru această trecere a sa.
Atunci când făptuitorul se prevalează de influenţă, însă asupra unui funcţionar necompetent (afirmând că acesta ar avea totuşi competenţa de a efectua actul) ori când funcţionarul, menţionat chiar generic (prin intermediul funcţiei) nu există în realitate, vom fi în prezenţa infracţiunii de înşelăciune, în măsura în care s-a cauzat o pagubă materială persoanei induse în eroare. Din examinarea probatoriului administrat în speţă, rezultă în mod indubitabil că inculpatul, în calitate de avocat, a pretins şi primit suma de 2.000 de lei de la denunţătoare, lăsând să se creadă că, urmare a influenţei inculpatului asupra procurorului care instrumenta cauza soţului denunţătoarei şi a sumei de bani sus-arătate, procurorul nu va face propunere de arestare preventivă a persoanei cercetate şi îi va restitui acesteia şi soţiei lui autoturismul anterior indisponibilizat.
Dispunând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune, instanţa de fond s-a mărginit să constate în esenţă că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, pe parcursul executării contractului de asistenţă juridică încheiat cu familia denunţătoarei, inducând-o şi menţinând-o în eroare pe aceasta pentru a obţine foloase (bani) pentru el şi familia sa.
Curtea constată că instanţa de fond nu a reuşit să facă distincţia dintre cele două infracţiuni, plecând şi de la interpretarea eronată pe care a dat-o unor elemente de fapt.
Astfel, s-a reţinut ca o dovadă a faptului că inculpatul a acţionat în sensul amăgirii denunţătoarei, împrejurarea că procurorul de caz nu era magistratul competent să dispună arestarea soţului denunţătoarei, omitându-se să constate că potrivit legislaţiei în vigoare, arestarea preventivă în cursul urmăririi penale se dispune de judecător, dar numai în urma unei propuneri a procurorului; în măsura în care acesta nu întocmeşte o asemenea propunere, persoana cercetată nu va putea fi privată de libertate după expirarea reţinerii de 24 de ore.
De asemenea, împrejurarea că inculpatul nu a eliberat chitanţă pentru suma pretinsă (ca de altfel, nici pentru cea anterioară) nu poate fi un argument în sensul că acesta a comis infracţiunea de înşelăciune; dimpotrivă, tocmai inexistenţa unor înscrisuri care, formal, ar putea da aparenţa unor plăţi făcute de titlu de onorariu, dovedeşte titlul ilicit cu care banii au fost obţinuţi de inculpat, cu atât mai mult cu cât acesta nu a putut prezenta nici măcar contractul de asistentă juridică încheiat cu denutătoarea sau cu soţul acesteia.
Totodată, eronat afirmă instanţa de fond că, pretinzând că ar avea o influenţă asupra procurorului de caz, inculpatul ar fi trebuit să intre în contact direct sau mediat cu acesta, fie înainte, fie după audierea clientului său la Parchet în ziua de 27 martie 2011. În acest sens, Curtea constată că pentru existenţa infracţiunii nu intersează dacă intervenţia pe lângă funcţionar s-a produs sau nu, dacă actul ce intră în atribuţiile acestuia a fost sau nu efectuat, fiind suficient că s-au pretins (în speţă, şi primit) foloase în vederea determinării funcţionarului.
În fine, pentru a reţine infracţiunea de înşelăciune, instanţa de fond a apelat şi la alte raţionamente care în realitate nu sunt decât nişte speculaţii, străine de condiţiile impuse de textul incriminator din art. 257 C. pen. (cum ar fi susţinerea că inculpatul nu avea cum să-şi traficheze influenţa pe lângă un procuror a cărui identitate a aflat-o de la poliţistul de caz la sfârşitul audierii persoanei cercetate sau că era puţin probabil ca organul de urmărire penală să înainteze o propunere de arestare preventivă a în acelaşi timp, sunt nefondate susţinerile inculpatului, care a încercat să acrediteze ideea că suma de 2000 de lei a primit-o pentru activitatea pe care urma să o desfăşoare în calitate de avocat şi în limitele acestei calităţi.
Curtea constată astfel că onorariul pretins iniţial de inculpat în ziua de 26 martie 2011 a fost de 500 de lei, iar solicitarea unei sume suplimentare, de 2.000 de lei, făcută în după-amiaza aceleiaşi zile, nu a fost justificată nici măcar formal de inculpat prin elemente ce ţineau eventual de complexitatea cauzei şi, implicit, a asistenţei juridice pe care trebuia s-o acorde în aceste noi condiţii (de altfel, nici nu putea face asemenea susţineri, câtă vreme prestaţia sa ca avocat a fost una minimală, aşa cum a rezultat din depoziţiile martorilor prezenţi la audierea persoanei cercetate); dimpotrivă, la solicitarea denunţătoarei, inculpatul a precizat că această sumă trebuia dată procurorului pentru ca soţul acesteia să fie pus în libertate la expirarea reţinerii şi pentru restituirea autoturismului ridicat anterior.
În acest sens, trebuie remarcaţi termenii utilizaţi de inculpat, („treaba e groasă") care au avut darul de a o face pe denunţătoare să înţeleagă destinaţia sumei pretinse.
Totodată, este relevantă atitudinea inculpatului în dialogurile purtate cu denunţătoarea în zilele următoare punerii în libertate a soţului ei, când chestionat fiind în legătură cu suma de bani (adică, adică dacă aceştia au fost daţi procurorului, în contextul în care nu fusese soluţionată favorabil şi cea de-a doua cerere, referitoare la restituirea autoturismului), inculpatul fie a evitat să discute problema la telefon, având suspiciunea că poate fi înregistrată convorbirea, (a se vedea declaraţiile denunţătoarei şi transcrierea înregistrării din 31 martie 2011), fie a recunoscut titlul cu care banii au fost daţi („ca să-l pună pe el în libertate", transcrierea înregistrării din 1 aprilie 2011).
La acestea se adaugă conduita şi susţinerile inculpatului după punerea în libertate a soţului denunţătoarei (era numai un zâmbet, a spus că „ a fost foarte greu"), făcând-o pe aceasta să creadă că eliberarea s-a datorat inculpatului, „adică faptului că a dat cei 2.000 de lei la cine trebuia, conform înţelegerii"- a se vedea declaraţiile denunţătoarei).
Chiar dacă inculpatul nu s-a exprimat în termeni expliciţi că ar fi în relaţii apropiate cu procurorul, o asemenea rezolvare a cauzei presupunea implicit ca cei doi să intre în contact, pentru că numai astfel banii daţi de denunţătoare inculpatulului puteau ajunge la presupusul destinatar final.
În acelaşi timp, potrivit declaraţiilor denunţătoarei, din modul în care inculpatul s-a exprimat, acesta i-a creat impresia că îl cunoaşte pe procurorul de caz, („mâine mă duc la ea în audienţă"), întărind percepţia denunţătoarei, în sensul că în calitate de avocat, inculpatul ar fi avut relaţii la poliţie şi parchet.
Prin urmare, Curtea constată nu doar că fapta inculpatului se situează în sfera ilicitului penal, ci şi că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii menţionate în actul de sesizare, respectiv trafic de influenţă.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul Parchetului, va casa în parte sentinţa şi, rejudecând cauza, va dispune condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.
În raport cu această soluţie, Curtea nu va mai analiza criticile cuprinse în recursul inculpatului vizând presupusa sa nevinovăţie cu referire la infracţiunea de înşelăciune.
La individualizarea pedepsei Curtea va avea în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, calitatea pe care inculpatul o avea la data săvârşirii acesteia şi urmarea produsă, el afectând deopotrivă prestigiul profesiei de avocat, dar şi cel al magistraţilor, a căror integritate a fost pusă la îndoială, creând impresia că aceştia sunt coruptibili.
În acelaşi timp, inculpatul nu se află la primul conflict cu Legea penală şi nu a conştientizat gravitatea faptei comise, încercând să acrediteze o altă situaţie de fapt, în ciuda probelor de vinovăţie evidente.
În fine, va avea în vedere vârsta inculpatului, faptul că este integrat în societate şi că a consemnat la C.E.C. suma de bani primită de la denunţătoare.
Având în vedere aceste circumstanţe reale şi personale, Curtea apreciază că o pedeapsă cu închisoarea, într-un cuantum moderat este aptă să răspundă nevoilor de constrângere şi reeducare înscrise în art. 52 C. pen.
În ce priveşte stabilirea pedepsei rezultante, Curtea constată că anterior inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat.
Este adevărat că această pedeapsă nu întruneşte condiţiile pentru a se putea reţine starea de recidivă, prin raportare la cuantumul pedepsei ce reprezintă primul termen al recidivei.
Cu toate acestea, în speţă nu sunt întrunite decât aparent condiţiile prev.de art. 40 C. pen., căci pedeapsa anterioară a fost suspendată condiţionat şi atrage după sine regimul derogatoriu înscris în art. 83 C. pen., care impune pe de o parte cumulul aritmetic între cele două pedepse, iar pe de altă parte excluderea unei noi modalităţi neprivative de libertate de executare a pedepsei rezultante.
Stabilind acest regim derogatoriu de la regula cumulului juridic, legiuitorul a dorit să-i sancţioneze pe cei care au nesocotit încrederea ce Ie-a fost acordată la primul conflict cu Legea penală, săvârşind o nouă infracţiune, cu atât mai mult cu cât aceste persoane au fost avertizate încă de la momentul aplicării suspendării executării anterioare asupra consecinţelor încălcării repetate a legii penale.
Prin urmare, în speţă sunt incidente disp.art. 83 C. pen. cu privire la pedeapsa anterioară de 5 luni închisoare, urmând ca aceasta să fie executată efectiv, cumulată cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză.
În privinţa pedepselor complementare şi accesorii, Curtea constată că, prin raportare la calitatea de care inculpatul s-a folosit în comiterea infracţiunii, se impune ca pe lângă drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a-ll-a şi b) C. pen., inculpatul să fie privat temporar şi de dreptul de a exercita profesia de avocat, în condiţiile art. 64 lit. c) C. pen.
În fine, Curtea constată că este greşit şi temeiul de drept indicat de instanţa de fond pentru restituirea sumei de 2.000 de lei denunţătoarei, în cauză fiind incidente disp. art. 19 din Legea nr. 78/2000.
Pentru toate aceste considerente, va fi admis recursul Parchetului, iar cauza rejudecată, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul inculpatului să fie respins ca nefondat.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Târgu Mureş împotriva sentinţei penale nr. 3 din 30 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
În baza art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, condamnă pe inculpatul H.G. la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare.
Face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 83 C. pen. revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată acestui inculpat prin sentinţa penală nr. 33 din 11 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Tg. Mureş, definitivă prin neapelare, pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta decizie, urmând ca inculpatul H.G. să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Face aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, dispune restituirea către denuntătoarea D.R.M. a sumei de 2.000 lei, sumă consemnată pe numele inculpatului H.G..în contul deschis la C.E.C. Bank-Sucursala Tg. Mureş.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul intimat inculpat H.G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 103/2012. Penal. Abuz în serviciu contra... | ICCJ. Decizia nr. 3821/2012. Penal → |
|---|
