ICCJ. Decizia nr. 3123/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3123/2012
Dosar nr. 399/225/2012
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 425 din 23 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost respinsă plângerea formulată de petentul B.C. împotriva rezoluţiei nr. l093/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, privind pe intimatul B.C.
A fost menţinută soluţia adoptată în dosarul nr. 1093/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin.
A fost obligat petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 11 ianuarie 2012, petentul B.C. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 1093/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de B.C., solicitând desfiinţarea acesteia.
În motivarea plângerii petentul a susţinut că este nemulţumit de modul în care s-au desfăşurat cercetările, că acestea au fost superficiale, solicitând repunerea pe rol a anchetei.
S-a dispus ataşarea dosarului penal nr. l093/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin şi introducerea în cauză a intimatului B.C.
De asemenea, la cererea instanţei, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a comunicat informaţii referitoare la data când s-au comunicat cele două rezoluţii ale procurorului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a constatat următoarele:
La data de 11 martie 2011, petentul B.C. a formulat plângere penală împotriva numitului B.C., arătând că acesta refuză să-i restituie mai multe bunuri ce-i aparţin şi care au fost depozitate în anul 2010 în garajul său.
În urma cercetărilor, prin rezoluţia nr. 1093 din 19 septembrie 2011, Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (l) lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.C., pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz de încredere şi înşelăciune, prevăzute de art. 213 C. pen. şi art. 215 alin. (l) C. pen.
Această rezoluţie a fost comunicată petentului, acesta formulând plângere la procurorul ierarhic superior la data de 8 noiembrie 2011, iar prin rezoluţia nr. 2439/II/2/201 din 15 noiembrie 2011 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin a fost respinsă plângerea petentului ca nefondată, menţinându-se soluţia.
Rezoluţia procurorului ierarhic superior a fost comunicată petentului la data de 21 noiembrie 2011, aşa cum rezultă din dovada de îndeplinire a comunicării, iar la data de 9 ianuarie 2012, petentul a contestat soluţia la judecător.
Faţă de această situaţie, instanţa de fond a constatat că petentul B.C. a formulat plângerea cu depăşirea termenelor prevăzute de art. 278 şi următoarele C. proc. pen.
În acest sens a avut în vedere dispoziţiile art. 278l C. proc. pen., conform cărora, după respingerea plângerii împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale, persoana vătămată poate face plângere, în termen de 20 zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, la judecător; în cazul în care prim procurorul nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 zile, termenul prevăzut anterior, de 20 zile, curge de la data expirării termenului iniţial de 20 zile.
În speţă, potentului i-a fost comunicată rezoluţia procurorului ierarhic la data de 21 noiembrie 2011, aceasta formulând plângere la judecător după expirarea celor 20 zile, respectiv la 9 ianuarie 2012, cu depăşirea termenului legal. În consecinţă, prima instanţă a constatat că plângerea petentului este tardivă fiind respinsă şi menţinută soluţia adoptată în cauză. împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul B.C.
Prin decizia penală nr. 930 din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 399/225/2012 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 425 din 23 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, în dosarul nr. 399225/2012!
A fost obligat petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de recurs a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 „hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă”. Articolul arătat mai sus se aplică odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, iar sentinţa penală nr. 425 din 23 februarie 2012, a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, a fost pronunţată după intrarea în vigoare a legii respective.
S-a mai reţinut că împotriva unei hotărâri definitive nu se mai poate exercita o altă cale ordinară de atac, astfel încât recursul este inadmisibil.
Împotriva deciziei penale nr. 930 din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 399/225/2012 a declarat recurs petentul B.C.
La termenul de judecată stabilit pentru soluţionarea recursului, respectiv 03 octombrie 2012, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petiţionarul B.C.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din C.A.D.O.L.F.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentinţa atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul legalităţii şi unicităţii acestei căi de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În cauză, Secţia Penală a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu recursul declarat de petentul B.C. împotriva deciziei penale nr. 930 din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 399/225/2012, care a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de acelaşi petent împotriva sentinţei penale nr. 425 din 23 februarie 2012 pronunţată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pronunţată în dosarul nr. 399/225/2012.
Aşadar, petentul nu avea posibilitatea legală de a ataca cu recurs nici hotărârea pronunţată de prima instanţă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.
Aşa fiind, se constată că recursul declarat în cauză este inadmisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiţiei prevăzute de art. 385l C. proc. pen., cu referire la existenţa unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.
Admisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (l) pct. 1 lit. a) teza a Il-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.C. împotriva deciziei penale nr. 930 din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 399/225/2012.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
N NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.C. împotriva deciziei penale nr. 930 din 20 aprilie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 399/225/2012.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 305/2012. Penal. Trafic internaţional de... | ICCJ. Decizia nr. 3143/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
