ICCJ. Decizia nr. 3122/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3122/2012
Dosar nr. 6690/2/2011
Şedinţa publică din 3 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 162/ F din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petenţii M.M., M.V. şi M.A.A., respectiv de B.M. şi V.A.M., prin reprezentant legal M.A.A., împotriva ordonanţei din 03 februarie 2011 dată în dosarul nr. 264/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi a menţinut ordonanţa atacată, obligând petenţii la câte 10 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin ordonanţa din 3 februarie 2011 dată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, în dosarul nr. 246/D/P/2010, s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (l) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de:
- M.H., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 160, 161, 162, 1661, 167, 168, 1681, 170 şi 173 C. pen., întrucât faptele care privesc astfel de încadrări juridice nu există;
- S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 162 şi 167 C. pen., întrucât faptele care privesc astfel de încadrări juridice nu există.
Prin aceeaşi ordonanţă, în temeiul art. 45 raportat la art. 42 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru următoarele infracţiuni şi persoane:
- M.H., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 305, 307, 314, 193, 194, 189, 208-209, 290, 291, 292, 293, 210, 211, art. 215 şi art. 303 C. pen.;
M.H., N.C. şi alte persoane, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, prevăzute de art. 323 C. pen.;
S.M., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248, 2481, 249, 288, 289, 290, 291 şi art. 361 C. pen.
S-a reţinut că, la data de 30 august 2010, a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dosarul nr. 1510/P/2010 privind plângerea formulată de M.A.A., reprezentant legal al minorilor B.M.M. şi V.A.M. împotriva făptuitorului M.H., solicitându-se a se efectua cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 305, 306, 307, 314, 193 şi 194, 189, 208 şi 209, 290, 291 şi 292, 293, 210, 211, 215, 303, 160 şi 161, 162, 1661, 167, 168, 1681, 170 şi 173 C. pen.
Întrucât a fost sesizată săvârşirea de infracţiuni care aduc atingere siguranţei naţionale a României, prevăzute la art. 155 – art. 173 C. pen., aflate în competenţa de efectuare a urmăririi penale a procurorilor D.I.I.C.O.T., potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 508/2004, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus prin ordonanţa din 31 august 2010 declinarea competenţei de efectuare a urmăririi penale de către D.I.I.C.O.T. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată la D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală sub nr. 246/D/P/2010.
Ulterior declinării cauzei penale susmenţionată, au fost primite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti mai multe plângeri, formulate de persoana vătămată M.A.A., personal şi ca reprezentant al minorilor, precum şi de M.M. şi M.V., după cum urmează:
- nr. 1525/VIII/1/2010 primită la 02 septembrie 2010, plângere formulată împotriva lui M.H. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Codul penal, între care şi infracţiunile prevăzute de art. 160, 161, 162, 1661, 167, 168, 1681, 170 şi 173 C. pen.;
- nr. 1677/VIII/1/2010, formulată de M.M. şi M.V. împotriva lui M.H. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute de Codul penal, între care şi infracţiuni la adresa siguranţei naţionale a României;
- nr. 1861/VIII/1/2010, plângere formulată de către M.M. şi M.V. faţă de M.H., N.C. şi alte persoane pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi art. 323 C. pen.;
- nr. 2737/VIII/1/2010, cuprinzând mai multe plângeri, după cum urmează:
- primită la 04 ianuarie 2011, formulată de către M.V., M.A.A. şi M.M., împotriva judecătoarei M.S., judecător la Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, 248 şi 2481, 249, 288, 289, 290 şi 291, 361, 167 şi 162 C. pen.;
- primită la 14 ianuarie 20100, conţinând 4 plângeri formulate de către M.V., M.M. şi M.A.A. împotriva judecătoarei M.S. de la Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni din Codul penal între care şi infracţiuni la adresa siguranţei naţionale prevăzute de art. 162 şi 167 C. pen.;
- primită la data de 26 ianuarie 2011, formulată de către M.V., M.M. şi M.A.A. împotriva judecătoarei M.S. de la Tribunalul Bucureşti, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni din Codul penal între care şi infracţiuni la adresa siguranţei naţionale a României prevăzute de art. 162 şi 167 C. pen. (complot şi subminarea puterii de stat).
La data de 01 februarie 2011, M.A.A., M.M. şi M.V. au trimis o plângere Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înregistrată la D.I.I.C.O.T., formulată împotriva Ministerului Justiţiei, Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, A.F.S. 4 Bucureşti, A.N.A.F. – S.C.E.S.P. şi a Biroului Executorului Judecătoresc S.D., solicitând după ce dezvoltă pe 20 de pagini întreaga situaţie de fapt, desfiinţarea unei sentinţe, nr. 1284 din 11 octombrie 2007 din dosarul de „răpire internaţională”, reabilitarea în plângerea penală de la Poliţia din Almere - Olanda, desfiinţarea sentinţelor civile din dosarele intentate de M.H. în România şi Olanda şi repunerea petenţilor în situaţia anterioară.
Analizând toate plângerile formulate de petenţi, atât cea care a stat la baza întocmirii dosarului penal nr. 1510/P/2010 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi cele primite ulterior declinării acestui dosar la D.I.I.C.O.T., a rezultat că solicitările petenţilor adresate organelor de urmărire penală vizează probleme familiale, rezultate din mariajul pe care persoana vătămată M.A. l-a avut cu M.H. şi din care au rezultat minorii B.M.M. şi V.A.M.; petenta M.A. solicită repatrierea minorilor din Olanda în România, nulitatea absolută a căsătoriei cu făptuitorul M.H., retragerea cetăţeniei olandeze a acestuia, fiind originar din Iran, restabilirea identităţii persoanelor vătămate M.A., decăderea din drepturile părinteşti a făptuitorului M.H., redeschiderea tuturor dosarelor civile şi penale care privesc persoanele vătămate şi făptuitorul, atât cele din România, Olanda, Iran şi reabilitarea persoanelor vătămate; tot persoanele vătămate solicită ca judecătoarea M.S. de la Tribunalul Bucureşti să fie cercetată pentru mai multe încălcări ale legii, întrucât s-au falsificat şi s-au sustras acte din dosarul de pe rolul acestei instanţe (dosar nr. 15029/4/2006 al Tribunalului Bucureşti), persoanele vătămate considerând ilegal apelul care s-a judecat la Tribunalul Bucureşti.
De menţionat că pentru fiecare plângere în parte sau memoriu adresat organelor de urmărire penală, persoanele vătămate indică un număr foarte mare de infracţiuni, fără a arăta, în concret, atunci când menţionează textul de lege incriminator, în ce constă infracţiunea sau fapta prevăzută de legea penală, pe care făptuitorii au săvârşit-o.
Competenţa D.I.I.C.O.T. este atrasă de indicarea de către persoanele vătămate a infracţiunilor prevăzute în Codul penal la Titlul I, infracţiuni contra siguranţei statului.
Analizând toată situaţia de fapt expusă de petenţi, prin prisma conţinutului constitutiv al infracţiunilor, a rezultat că nu există nici un element care să permită reţinerea vreuneia dintre infracţiunile privitoare la siguranţa naţională a României în sarcina numitului M.H. sau a judecătoarei S.M.
Astfel, în conformitate cu infracţiunile prevăzute în Titlul I din partea specială a Codului penal şi indicată în plângerile persoanelor vătămate, respectiv art. 160 - atentatul care pune în pericol siguranţa statului; art. 161 - atentatul contra unei colectivităţi; art. 162 - subminarea puterii de stat; art. 1661 - acţiuni împotriva ordinii constituţionale; art. 167 - complotul; art. 168 - compromiterea unor interese de stat; art. 1681 - comunicare de informaţii false; art. 170 - nedenunţarea şi art. 173 - sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării la infracţiunile de mai sus, nu se regăseşte în acţiunea pusă în sarcina făptuitorilor nici una dintre cerinţele textelor de lege, respectiv un atentat, o acţiune armată sau altă acţiune violentă, acţiuni ilegale şi violente pentru schimbarea ordinii constituţionale, asocierea pentru comiterea unor fapte de genul celor prezentate mai sus, distrugerea sau ascunderea de înscrisuri prin care sunt stabilite drepturi ale statului; în acelaşi timp, cerinţele pentru fiecare infracţiune în parte o constituie rezultatul produs, respectiv ori slăbirea puterii de stat sau punerea în pericol a siguranţei statului, ori încercarea de schimbare a ordinii constituţionale sau compromiterea intereselor de stat, astfel cum toate acestea sunt definite în Constituţia României sau alte legi speciale.
În nici una dintre plângerile formulate nu sunt indicate fapte care să producă astfel de consecinţe, fapte care să afecteze sau să aducă atingere siguranţei naţionale a României ori caracterului naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil ori ordinii constituţionale.
În acest context şi in baza celor prezentate, sa dispus neînceperea urmării penale pentru toate infracţiunile contra siguranţei statului, indicate de persoana vătămată, atât faţă de M.H., cât şi faţă de S.M., în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. pen, întrucât nu există aceste fapte.
Pentru toate celelalte infracţiuni indicate de persoanele vătămate în plângerile formulate, a fost dispusă declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unitate de parchet unde a fost înregistrată iniţial cauza, urmând ca, în raport de cercetări să se dispună soluţia legală şi temeinică.
Împotriva acestei soluţii şi în temeiul art. 275 C. proc. pen., petenţii au formulat plângere la procurorul ierarhic.
Prin ordonanţa nr. 285/P/2011 din 08 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii.
Ulterior, în termen legal, respectiv la data de 28 aprilie 2011, petenţii au formulat plângere în faţa instanţei în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Examinând cauza, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că plângerea este nefondată.
În primul rând, petenţii au contestat atât ordonanţa de neîncepere a urmăririi penale din 3 februarie 2011, cât şi ordonanţa de soluţionare a plângerii adresată de către petenţi procurorului ierarhic, din 08 aprilie 2011.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (l) C. proc. pen., obiectul plângerii îl constituie doar soluţia de neîncepere a urmăririi penale sau, după caz, de netrimitere în judecată, plângerea împotriva soluţiei dată de procurorul ierarhic fiind inadmisibilă.
Din aceste motive, Curtea a analizat exclusiv ordonanţa din 3 februarie 2011. Pe de altă parte, potrivit art. 2781 alin. (l) C. proc. pen., cadrul procesual este limitat exclusiv la analiza soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin Ordonanţa din 3 februarie 20111 faţă de M.H. şi S.M., fără ca instanţa să poată examina legalitatea şi temeinicia soluţiei de declinare a competenţei sau întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală şi-a declinat competenţa.
În acest sens, Curtea a avut în vedere că dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., au fost interpretate prin Decizia în interesul Legii nr. LVII/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilind că este inadmisibilă plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele de neîncepere a urmăririi penale sau de netrimitere în judecată.
În aceste limite, Curtea a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Din cuprinsul ordonanţei mai sus menţionate rezultă că procurorul a expus cu claritate motivele pentru care nu se poate începe urmărirea penală cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 160, art. 161, 162, 1661, 168, 1681, 170 şi 173 C. pen. împotriva numitului M.H., respectiv cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 162 şi 167 C. pen., împotriva numitei S.M.
În motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut că potrivit art. 228 C. proc. pen., începerea urmăririi penale se dispune când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., iar potrivit art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
Instanţa de fond a mai reţinut că organul de urmărire penală nu este obligat să efectueze acte premergătoare, ci poate aprecia, de la caz la caz, asupra necesităţii audierii persoanei care a formulat plângerea sau a persoanei la care aceasta se referă, ori cu privire la solicitarea de relaţii şi înscrisuri.
În cauza de faţă s-a avut în vedere conţinutul plângerii penale şi competenţa specială a D.I.I.C.O.T., procurorul a apreciat în mod justificat că nu era necesară citarea şi audierea petenţilor sau a intimaţilor şi nici efectuarea altor acte premergătoare.
Instanţa de fond a constatat că petenţii nu au reclamat şi nu au descris, în materialitatea lor, fapte care să corespundă normelor de incriminare corespunzătoare infracţiunilor contra siguranţei statului, la care au făcut referire.
Faptele reclamate de către petenţi vizează nelegalitatea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de intimata S.M., în calitate de judecător, precum şi falsificarea unor acte de stare civilă, uzul de fals şi falsul privind identitatea, în ce-l priveşte pe intimatul M.H.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă, neexistând niciun indiciu cu privire la săvârşirea de către cei doi intimaţi a infracţiunilor menţionate în plângerea penală, la care se referă ordonanţa atacată.
În considerentele hotărârii instanţa de fond a mai reţinut că pentru cercetarea celorlalte aspecte relevate în cuprinsul plângerilor penale, prin ordonanţa din 3 februarie 2011 a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 305, 307, 314, 193, 194, 189, 208 - 209, 290, 291, 292, 293, 210, 211, art. 215 şi art. 303 C. pen., în ce-l priveşte pe M.H.; prevăzute de Legea nr. 241/2005 şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni prevăzute de art. 323 C. pen., în ce-i priveşte pe M.H., N.C. şi alte persoane; prevăzute de art. 246, 248, 2481, 249, 288, 289, 290, 291 şi art. 361 C. pen., în ce o priveşte pe S.M.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs petenţii M.M., M.V., M.A.A., B.M. prin reprezentant legal M.A.A., V.A.M. prin reprezentant legal M.A.A.
La termenul fixat pentru judecarea recursului, respectiv 3 octombrie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispoziţiilor art. 302 alin. (2), raportat la art. 3851 art. 38515 lit. a) teza a II-a şi la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuţie excepţia de inadmisibilitate a recursurilor declarate de petenţii M.M., M.V., M.A.A., B.M. prin reprezentant legal M.A.A., V.A.M. prin reprezentant legal M.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 162/ F din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Excepţia pusă în discuţie este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 14 din C.A.D.O.L.F.
În consecinţă, revine părţii interesate obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală şi în legi speciale.
Corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac, numai în condiţiile legii, legea procesual penală a reglementat cadrul căilor de atac, precum şi cazurile de casare.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, se constată că dispoziţiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 (M. Of. nr. 714/26.10.2010), au modificat prevederile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alineatului 8 al aceluiaşi text de lege, este definitivă.
Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunţate în fond în procedura prevăzută de 2781 C. proc. pen., au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 3851 C. proc. pen.
În aceste condiţii, se constată că sentinţa penală nr. 162/ F din 12 aprilie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă şi nu poate face obiectul controlului jurisdicţional, astfel încât recursurile declarate de petenţii M.M., M.V., M.A.A., B.M. prin reprezentant legal M.A.A., V.A.M. prin reprezentant legal M.A.A. împotriva acestei hotărâri sunt inadmisibile, urmând a fi respinse ca atare.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de petenţii M.M., M.V., M.A.A., B.M. prin reprezentant legal M.A.A., V.A.M. prin reprezentant legal M.A.A.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii petenţi M.M., M.V. şi M.A.A. vor fi obligaţi la plata sumei de câte 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de recurenţii petenţi M.M., M.V., M.A.A., B.M. prin reprezentant legal M.A.A., V.A.M. prin reprezentant legal M.A.A. împotriva sentinţei penale nr. 162/ F din 12 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 6690/2/2011.
Obligă recurenţii petenţi M.M., M.V. şi M.A.A. la plata sumei de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2814/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3927/2012. Penal → |
|---|
