ICCJ. Decizia nr. 3170/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3170/2012
Dosar nr. 6079/101/2010
Şedinţa publică din 5 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală ni. 123 din data de 02 mai 2011 a Tribunalului Mehedinţi, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de luare de mită pentru care sunt cercetaţi inculpaţii R.Şt.P. şi C.C.A. din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.Şt.P., la 3 luni închisoare.
În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.C.A., la 3 luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat acestora pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.
În baza art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor principale, pe o durată de 2 ani şi 3 luni, care constitui termene de încercare.
În baza art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., raportat la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., pe durata termenului de încercare inculpaţii au fost obligaţi să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinţi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 864 C. pen., s-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de neîndeplinire cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre cei doi inculpaţi a sumei de 125 lei, reprezentând câte 1/2 din contravaloarea purcelului primit cu titlu de mită.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că în noaptea de 08 martie 2010, în jurul orei 200, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul I.J.P.F. Mehedinţi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN6, în zona Porţile de Fier I, inculpaţii au pretins doi purcei de la denunţătorul C.O.M., iar în data de 14 martie 2010, în târgul din oraşul Vânju Mare, au primit de la acelaşi denunţător un purcel, în schimbul favorului făcut de aceştia cu privire la nesancţionarea contravenţională a sa, deşi fusese depistat în trafic conducând un microbuz în care avea 20 de purcei, pentru care nu deţinea documente de provenienţă.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei mai sus menţionate, arătând pe de o parte că, în noaptea de 08 martie 2010 nu au pretins foloase materiale de la denunţător, iar pe de altă parte, că în data de 14 martie 2010 nu au fost în târgul din oraşul Vânju Mare şi deci că nu au primit de la denunţător un purcel de lapte.
Depoziţiile inculpaţilor au fost apreciate ca fiind nesincere şi au fost înlăturate, deoarece nu se coroborează cu starea de fapt mai sus menţionată ce a reieşit din ansamblul probatoriului administrat în cauză, respectiv: denunţul lui C.O.M.; declaraţiile denunţătorului C.O.M.; procesul-verbal de redare integrală a convorbirilor telefonice şi a comunicărilor purtate în mediul ambiental între învinuiţii R.Şt., C.C. şi denunţător, care au fost înregistrate în baza autorizaţiei nr. 22 din 04 mai 2010, emise de Tribunalul Mehedinţi; procesul-verbal de redare în formă scrisă a datelor de localizare a apelurilor telefonice purtate în data de 14 martie 2010 de către învinuiţii R.Şt. şi C.C., între ei sau cu alte persoane, document din care rezultă că învinuitul R.Şt. se afla în zona oraşului Vânju Mare în dimineaţa de 14 martie 2010 şi a sunat-o pe telefonul mobil pe B.C., la ora 900, 2 minute şi 49 secunde, convorbirea având o durată de 108 secunde; tabelele cu privire la listing-ul convorbirilor telefonice purtate de învinuiţi între ei în ziua de 14 martie 2010; declaraţiile martorilor B.C., B.N., C.M., C.C., R.N.C. şi P.A.M.; procesul-verbal de confruntare între martora B.C. şi învinuitul R.Şt.P.; fişele postului, aparţinând învinuiţilor; procesul-verbal întocmit de D.G.A. – S.J.A. Mehedinţi, cu privire la stabilirea valorii de piaţă a purcelului oferit cu titlu de mită celor doi învinuiţi de către denunţătorul C.O.M.; procesul - verbal de confruntare între martorii C.C. şi B.N., de la dosarul cauzei.
Instanţa a apreciat că depoziţiile martorilor R.N.C., B.M., A.C., M.P. şi P.A.M., propuşi de inculpaţi în apărare, nu sunt apte a duce la stabilirea unei alte stări de fapt şi din acest punct de vedere nu sunt concludente, întrucât aceste persoane au relatat aspecte petrecute într-un alt interval orar decât cel în care cei doi inculpaţi s-au aflat în târgul Vânju Mare.
Din actele de la dosarul cauzei (în special din coroborarea declaraţiilor denunţătorului şi ale martorului C.M. cu listing-ul convorbirilor telefonice purtate de învinuiţi între ei în ziua de 14 martie 2010) a reieşit că aceşti inculpaţi s-au aflat în târgul Vânju Mare din jurul orei 08,00 şi până în jurul orei 09,00.
Apare deci plauzibilă afirmaţia martorei P.A.M. (prietena inculpatului C.), că acest inculpat a plecat de la martoră de acasă în jurul orei 07,30 şi a revenit în jurul orei 12,00.
De asemenea, este posibil ca după revenirea celor doi inculpaţi în Dr. Tr. Severin, până la ora 12,00, aceştia să se fi întâlnit cu martorii A., B. şi M.
Instanţa a mai reţinut că depoziţia martorului R. este neconcludentă deoarece, potrivit depoziţiei acestui martor, care s-a coroborat cu depoziţia martorului P.A., inculpatul C. a cumpărat de la martorul A. un purcel cu câteva zile înainte de Sărbătoarea paştelui, din anul 2010, la începutul lunii aprilie 2010, ori fapta dedusă judecăţii a fost comisă de inculpaţi în data de 14 martie 2010.
În drept s-a apreciat că fapta fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, care, în calitate de agenţi ai I.J.P.F. Mehedinţi, cu ocazia efectuării unui control în trafic, în noaptea de 08 martie 2010, au pretins foloase materiale de la denunţător, iar în data de 14 martie 2010 au primit un purcel de lapte de la denunţătorul C.O.M., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, fiind săvârşită de inculpaţi cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, astfel că aceştia urmează a răspunde penal pentru fapta astfel săvârşită.
Instanţa a reţinut în cauză ca fiind aplicabile şi dispoziţiile alin. (2) al art. 254 C. pen., deoarece cei doi inculpaţi au săvârşit această faptă în timp ce-şi exercitau atribuţiile de control, în sensul că după ce au oprit în trafic autoutilitara condusă de denunţător, au observat că acesta nu deţinea documente de provenienţă a mărfii transportate, iar în schimbul promisiunii primirii a doi purcei de lapte, i-au permis denunţătorului să-şi continue drumul, fără a-i aplica sancţiuni contravenţionale.
De altfel, inclusiv în actul de sesizare a instanţei, s-a făcut trimitere şi la prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, text de lege care sub aspect sancţionator face trimitere tot la prevederile alin. (2) al art. 254 C. pen.
Din aceste motive în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor de luare de mită pentru care sunt cercetaţi inculpaţii R.Şt.P. şi C.C.A. din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.
Din fişele de cazier ale fiecăruia dintre cei doi inculpaţi a reieşit că inculpaţii se află la primul conflict cu legea penală.
Din referatele de evaluare de la dosarul cauzei, din declaraţia martorului P.A. şi din înscrisurile de la dosarul cauzei, a reieşit că inculpaţii au o conduită bună în familie, în societate şi la locul lor de muncă, că inclusiv la începutul anului 2010 au întocmit mai multe procese verbale prin care au constatat mai multe contravenţii la regimul traficului de ţigări, că au efectuat lucrări penale pentru furt calificat şi distrugere, de asemenea că au denunţat o infracţiune de dare de mită în valoare de 1800 de euro.
Toate aceste din urmă elemente au fost reţinute ca atare de instanţă ca fiind circumstanţe atenuante, potrivit art. 74 alin. (1) lit. a), iar pe cale de consecinţă s-a făcut aplicaţia dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., apreciindu-se că aplicarea faţă de fiecare dintre cei doi inculpaţi a unor pedepse de 3 luni închisoare este suficientă pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen.
Dată fiind natura infracţiunilor săvârşite şi urmările produse, s-a apreciat ca fiind oportună aplicarea, în temeiul art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (l) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.
Prin raportare la conduita bună anterioară a inculpaţilor în familie, societate şi la locul lor de muncă, dar şi prin raportare la menţiunile din referatele de evaluare, instanţa a apreciat că fiecare dintre cei doi inculpaţi nu va mai repeta acest comportament infracţional, motiv pentru care scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare efectivă de libertate, astfel că în temeiul art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 2 ani şi 3 luni, care va constitui termen de încercare, cu instituirea măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) – d) C. pen., raportat la art. 356 alin. (l) C. proc. pen., pe durata termenului de încercare.
Instanţa în baza art. 864 C. pen., a atras atenţia inculpatului că, în caz de neîndeplinire cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, se va dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea în întregime a pedepsei.
Cum pedeapsa principală a fost suspendată, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Faţă de faptul că inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în baza art. 118 lit. e) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare dintre cei doi inculpaţi a sumei de 125 lei, reprezentând câte 1/2 din contravaloarea purcelului primit cu titlu de mită, iar în baza art. 191 alin. (l) C. proc. pen., s-a dispus şi obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi inculpaţii R.Şt.P. şi C.C.A.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii pronunţate în cauză şi în condiţiile art. 334 C. proc. pen., să se dispună schimbarea încadrării juridice din art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, considerând că cei doi inculpaţi, nu au atribuţii de control în sensul legii.
Sub aspectul temeiniciei hotărârea a fost criticată pentru modul în care s-au individualizat pedepsele, arătându-se că în raport de valoarea socială afectată prin fapta inculpaţilor dar şi conduita lor procesuală nesinceră se impune aplicarea unor pedepse mai aspre.
Apelanţii inculpaţi R.Şt.P. şi C.C.A., prin apelul declarat au cerut schimbarea încadrării juridice în sensul solicitat de Parchet având în vedere practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din care rezultă că nu au atribuţii de control.
S-a solicitat achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivându-se că probele administrate sunt contradictorii generând dubii care nu pot fi interpretate decât în favoarea inculpaţilor. S-a arătat că notele de redare ale convorbirilor telefonice nu îl incriminează pe inculpatul R., solicitarea acestuia către denunţător de a schimba declaraţiile fiind făcută doar din dorinţa de a nu mai fi anchetat inutil. În ceea ce priveşte declaraţia martorei B., aceasta a dat declaraţii contradictorii pe parcursul procesului, iniţial arătând că nu cunoaşte nimic despre faptă pentru ca ulterior, la presiunea anchetatorilor să dea declaraţiile care incriminează pe inculpaţi cu toate că din declaraţiile denunţătorului rezultă că această martoră nu ar fi putut auzi discuţiile dintre el şi inculpaţi.
S-a invocat că inculpaţii nu s-au deplasat niciodată în Vânju Mare pentru a lua purceii de la denunţător, listing-ul convorbirilor de la firma de telefonie fiind irelevant în condiţiile în care martorii audiaţi în apărare le confirmă integral susţinerile cu privire la modul în care şi-au petrecut timpul în acea zi.
În subsidiar s~a solicitat achitarea ambilor inculpaţi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. bl) C. proc. pen., considerându-se că trebuie să fie avute în vedere în principal circumstanţele personale ale celor doi, datele despre comportamentul lor în societate şi la locul de muncă anterior producerii faptei, dar şi atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de lege dat fiind că bunurile pretins remise de denunţător valorează aproximativ 300 lei.
S-a procedat la audierea inculpaţilor în prezenţa apărătorului ales, declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de apel a constatat că apelul Parchetului este fondat, iar apelurile declarate de inculpaţi sunt nefondate.
Faţă de probele de la dosar, susţinerile inculpaţilor referitoare la faptul că nu au săvârşit infracţiunea, apar ca nefondate, martorii pe care iau propus în apărare şi care au fost audiaţi în instanţă neputând să ducă la o altă concluzie în condiţiile în care nu cuprind întregul interval orar avut în vedere în actul de sesizare (martorii R.N., C.B., A.C., M.P. şi P.A.M.). Martora P.A. vorbeşte de faptul că inculpatul ar fi fost plecat de acasă între orele 7,30 şi 12,00, împrejurare care nu contrazice concluzia că între 08,00 - 09,00 aceeaşi zi, inculpatul ar fi fost la Vânju Mare, iar discuţiile cu martorii A., B. şi M. nu pot fi plasate în timp exact în intervalul orar în care organele de anchetă au stabilit că inculpaţii se aflau în localitatea Vânju Mare.
În ceea ce priveşte apărarea inculpaţilor referitoare la situaţia de fapt, respectiv fabricarea probelor de către persoane pe care anterior le-ar fi sancţionat contravenţional, Curtea a înlăturat-o, reţinând că aceste persoane nu au avut calitatea de organe de anchetă în cauză sau măcar de martori şi totodată că nu s-a făcut nicio dovadă a unei legături între ele şi alţi participanţi în proces. De altfel, deşi inculpaţii în condiţiile art. 66 C. proc. pen., beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, atunci când împotriva lor se aduc probe suficiente pentru a o combate, au obligaţia de a propune sau de a administra probe convingătoare care să ducă la înlăturarea acuzaţiilor, simplele prezumţii, chiar trase din fapte reale, nefiind suficiente pentru a se dispune achitarea.
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, criticată atât de Parchet cât şi de apelanţii inculpaţi, Curtea apreciază că prima instanţă a reţinut în mod corect că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpaţii având calitatea de funcţionai cu atribuţii de control în sensul legii întrucât conform fişei postului printre altele aveau şi atribuţii de constatare a faptelor care constituie contravenţii pe zona de competenţă şi de aplicare a măsurilor legale de sancţionare a acestora. Nu se poate aprecia că prin „atribuţii de control” legiuitorul nu a avut în vedere şi constatarea, surprinderea şi înregistrarea unei fapte care poate constitui contravenţie sau infracţiuni, întrucât şi acestea sunt rezultatul unor activităţi de control exercitate cu titlu permanent sau sporadic (în acest sens şi decizia referitoare la o situaţie similară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, decţia penală, decizia nr. 148 din 19 ianuarie 2010).
Cu privire la individualizarea sancţiunilor aplicate celor doi inculpaţi, Curtea a apreciat că apelul Parchetului este întemeiat, pedepsele stabilite de prima instanţă fiind prea blânde în raport de gravitatea faptei comise. Trebuie avut în vedere în principal în cazul acestui gen de infracţiuni că obiectul juridic general îl constituie relaţiile sociale referitoare la protejarea încrederii în acţiunile autorităţilor publice, probitatea de care dau dovadă reprezentanţii instituţiilor fiind esenţială în buna desfăşurare a activităţilor curente a tuturor membrilor unei comunităţi, şi în acest context valoarea bunurilor pretinse sau primite de cei doi inculpaţi este mai puţin relevantă. De asemenea, trebuie avut în vedere că acţiunile inculpaţilor nu s-au derulat într-o singură zi, nu au fost spontane ci dimpotrivă după momentul iniţial în care au pretins de la denunţător bunurile şi acesta a fost de acord să le dea, după câteva zile s-au deplasat într-o altă localitate pentru a primi ceea ce negociaseră, fapt ce demonstrează existenţa unei rezoluţii infracţionale bine conturate.
Totodată, la individualizarea pedepsei trebuie avut în vedere şi atitudinea inculpaţilor în timpul anchetei penale şi ulterior după sesizarea instanţei şi în principal încercarea de a influenţa probele din dosar prin discuţii cu denunţătorul, atitudinea constantă de nerecunoaştere a faptei şi de furnizare a unor indicii nesusţinute prin probe menite să îngreuneze ancheta.
În raport de aceste considerente şi având totodată în vedere datele ce particularizează pozitiv pe cei doi inculpaţi astfel cura au fost expuse pe larg de prima instanţă (lipsa antecedente penale, rezultate profesionale anterior săvârşirii faptei, vârsta inculpaţilor, situaţia lor familiară), Curtea a apreciat că aplicarea unor pedepse de un an închisoare în cazul fiecăruia dintre inculpaţi cu menţinerea modalităţii de executare stabilită de prima instanţă (suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei), corespunde gradului de pericol social al faptei săvârşite şi poate asigura atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru aceste considerente, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi împotriva sentinţei penale nr. 123 din data de 02 mai 2011 pronunţată în dosarul nr. 6079/101/2010, s-a desfiinţat în parte sentinţa sub aspectul laturii penale, în sensul că s-au majorat pedepsele aplicate fiecăruia dintre inculpaţi de la 3 luni închisoare la un an închisoare. S-a majorat termenul de încercare pentru fiecare dintre inculpaţi în condiţiile art. 862 C. pen., de la 2 ani şi 3 luni la 3 ani.
S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în privinţa cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei decizii nr. 60 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi inculpaţi.
Ambii inculpaţi au solicitat achitarea lor în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., invocând că probele administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în cursul cercetării judecătoreşti nu sunt apte să susţină situaţia de fapt. S-a arătat de către inculpaţi că nu au solicitat niciodată bunuri de la denunţător pentru a nu-l sancţiona contravenţional pe acesta, decizia fiind luată datorită inconvenientelor pe care luarea unei măsuri de sancţionare le-ar fi impus, respectiv depozitarea animalelor transportate fără respectarea dispoziţiilor legale, şi că atât sesizarea cât şi declaraţia martorei B. sunt făcute la presiunea organelor de anchetă şi în contextul relaţiilor tensionate cu persoane pe care le-au sancţionat anterior pentru transportarea de ţigări fără timbru.
Totodată, au reiterat solicitarea de înlăturare din încadrarea juridică a aspectelor ce ţin de exercitarea vreunor atribuţii de control, precum şi cea de incidenţă a dispoziţiilor art. 181 C. penal.
Înalta Curte apreciază că aceste apărări sunt nefondate fiind în mod corect şi motivat înlăturate de prima instanţă iar ulterior argumentele în acest sens au fost întărite de instanţa de apel.
Martora B., asupra căreia se insistă în mod deosebit în recursul iniţiat, într-adevăr în prima declaraţie dată cu ocazia cercetării disciplinare arată că nu a auzit în mod direct pe colegii săi să ceară bunuri de la persoana verificată în trafic (raportul către şeful I.P.J. Mehedinţi din 30 iulie 2010), însă după începerea investigaţiilor penale a fost ascultată în mod repetat de către procurorul de caz, confirmând susţinerile denunţătorului. Nu s-ar putea susţine că există inadvertenţe între cele două declaraţii succesive, în condiţiile în care prima dintre ele vizează un raport pe linie internă, în conţinutul căreia nu se raportează decât existenţa unor informaţii cu privire la o pretinsă faptă de corupţie, lipsind detaliile specifice unei audieri efective iar declaraţiile ulterioare făcute fie în faţa procurorului, fie în faţa instanţei de judecată cuprind toate informaţiile pe care martora a putut să le perceapă, fiind reliefate şi ca urmare a întrebărilor puse de către organele de anchetă. De altfel, înlăturarea declaraţiilor unui martor ocular bazate pe prezumţii de pretinse presiuni făcute asupra acestuia de organele de anchetă nu ar fi posibilă în condiţiile în care martora a fost confruntată cu inculpaţii în prezenţa apărătorilor aleşi, menţinând declaraţiile incriminatoare şi explicând motivul pentru care iniţial nu a vrut să dea toate detaliile („nu am ştiut că se ajunge atât de departe şi nici nu am crezut că cei doi colegi au luat porcii de la Vânju Mare”), iar ulterior la cercetarea judecătorească martora a fost audiată în şedinţa publică în prezenţa inculpaţilor şi a apărătorilor acestora fiind astfel exclusă posibilitatea exercitării de influenţe asupra ei.
Declaraţia acestei martore se coroborează cu declaraţia denunţătorului C.O., care confirmă faptul că „o persoană de sex feminin de la Poliţia de Frontieră era în zonă” şi totodată parţial cu declaraţiile inculpaţilor care relatează despre momentul în care au oprit denunţătorul în trafic şi totodată atestă că nu au luat nicio măsură contravenţională împotriva lui, pentru diverse pretexte (fie pentru că au crezut că acesta este rudă cu un coleg de-al lor, fie pentru că nu ar fi avut unde să depoziteze animalele transportate).
De asemenea, faptul că inculpaţii au pretins bunuri de la denunţător pentru a nu-l sancţiona contravenţional pe acesta, bunuri pe care le-au luat în data de 14 martie 2010 din târgul ţinut în oraşul Vânju Mare, rezultă nu numai din declaraţia denunţătorului dar şi din notele de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul R. cu denunţătorul cât şi din declaraţia martorei B.
În motivele de recurs, pentru înlăturarea acestora din urmă, privitor la raza de acţiune a antenelor din zona Vânju Mare corespunzător datei respective, se specifică că „este cunoscut sistemul de funcţionare al receptorilor de semnal, în sensul că atunci când o antenă este defectă sau funcţionează la întreaga capacitate, convorbirea este preluată de altă antenă”.
Cert, însă, este faptul că la data de 12 mai 2010 inculpatul R. îi spune în mod direct denunţătorului să îşi schimbe declaraţiile întrucât îi va da banii pentru purcel, recunoscând că a luat bunul şi contextul în care s-au purtat discuţiile care au dus la acest fapt, aspect care se coroborează cu declaraţia martorei B. care precizează că la 14 martie 2010 discutând cu colegul său R. la telefon, acesta i-a spus textual „suntem la Vânju Mare şi am luat porcii de la ăia”.
În relaţiile furnizate de operatorul de telefonie mobilă se indică celulele pe care s-a conectat telefonul inculpaţilor în data în care s-a reclamat săvârşirea faptelor (celulă situată în Vânju Mare, judeţul Mehedinţi atestându-se că au fost patru convorbiri purtate din acea zonă), informaţii care, coroborate cu celelalte date rezultate din dosar confirmă prezenţa inculpaţilor în zona în care denunţătorul a arătat că s-a întâlnit cu ei pentru a le preda purcelul, nefiind de făcut astfel alte comentarii.
Faţă de aceste probe, susţinerile inculpaţilor referitoare la faptul că nu au săvârşit infracţiunea, apar ca nefondate, martorii pe care i-au propus în apărare şi care au fost audiaţi în instanţă neputând să ducă la o altă concluzie în condiţiile în care nu cuprind întregul interval orar avut în vedere în actul de sesizare (martorii R.N., C.B., A.C., M.P. şi P.A.M.).
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, criticată de recurenţii inculpaţi, prima instanţă a reţinut în mod corect că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, inculpaţii având calitatea de funcţionai cu atribuţii de control în sensul legii întrucât conform fişei postului printre altele aveau şi atribuţii de constatare a faptelor care constituie contravenţii pe zona de competenţa şi de aplicare a măsurilor legale de sancţionare a acestora. Nu se poate aprecia că prin „atribuţii de control” legiuitorul nu a avut în vedere şi constatarea, surprinderea şi înregistrarea unei fapte care poate constitui contravenţie sau infracţiuni, întrucât şi acestea sunt rezultatul unor activităţi de control exercitate cu titlu permanent sau sporadic (în acest sens şi decizia referitoare la o situaţie similară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, decizia nr. 148 din 19 ianuarie 2010).
Cu privire la individualizarea sancţiunilor aplicate celor doi inculpaţi, Curtea de Apel este cea care a apreciat corect că apelul Parchetului este întemeiat, pedepsele stabilite de prima instanţă fiind prea blânde în raport de gravitatea faptei comise.
Trebuie avut în vedere că obiectul juridic general îl constituie relaţiile sociale referitoare la protejarea încrederii în acţiunile autorităţilor publice, probitatea de care dau dovadă reprezentanţii instituţiilor fiind esenţială în buna desfăşurare a activităţilor curente a tuturor membrilor unei comunităţi, şi în acest context valoarea bunurilor pretinse sau primite de cei doi inculpaţi este mai puţin relevantă. De asemenea, trebuie avut în vedere că acţiunile inculpaţilor nu s-au derulat într-o singură zi, nu au fost spontane ci dimpotrivă după momentul iniţial în care au pretins de la denunţător bunurile şi acesta a fost de acord să le dea, după câteva zile s-au deplasat într-o altă localitate pentru a primi ceea ce negociaseră, fapt ce demonstrează existenţa unei rezoluţii infracţionale bine conturate.
În acest context solicitarea de aplicare a prevederilor art. 181 C. pen., este superfluă în abordare.
Cum alte cazuri de casare tratabile şi din oficiu nu sunt de regăsit în cauză, decizia fiind pronunţată sub auspicii de deplină legalitate şi temeinicie, recursurile de faţă urmează a fi respinse, ca nefondate, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.Şt.P. şi C.C.A. împotriva deciziei penale nr. 60 din 29 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 350 lei cu
titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată in şedinţă publică, azi 5 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3143/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3134/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
