ICCJ. Decizia nr. 3189/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3189/2012
Dosar nr. 11280/118/2011
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 168 din 11 aprilie 2012, Tribunalul Constanţa a dispus, în baza art. 175 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa închisorii de 21 de ani şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a Il-a, lit. b) C. pen.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b) C. pen., iar, în baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată prin reţinere şi arest preventiv, începând cu data de 24 iulie 2012 la zi.
A constatat că în cauză nu s-au formulat pretenţii civile, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea obiectelor menţionate la pct. 16, 17, 18, 26, 27 din lista corpurilor delicte existentă la fila 7 din dosarul instanţei.
În baza art. 191 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt, că victima S.F., în vârstă de 66 de ani, avea o relaţie de concubinaj cu numita C.D., aceasta întreţinând, în paralel, o astfel de relaţie şi cu inculpatul D.G., prezentat, iniţial, victimei ca fiind fratele său. Deşi inculpatul a fost anterior incidentului în locuinţa victimei, ulterior, când aceasta a aflat adevărata natură a relaţiei dintre el şi C.D., i-a interzis concubinei sale să îl mai invite în apartament.
În data de 20 iulie 2011, jurul orelor 1100, aflându-se împreună în locuinţa victimei din Năvodari, S.F. şi martora C.D. au auzit bătăi insistente în uşa apartamentului şi, după voce, şi-au dat seama că era inculpatul D.G., luând hotărârea să nu-i deschidă. Inculpatul a început să arunce cu bulgări de pământ în geamuri şi să strige insistent, cerând să fie primit, fapt ce a determinat-o pe martora C.M., care locuia cu un etaj mai jos, să iasă la fereastră şi să îi ceară acestuia să fie atent ca nu cumva să îi spargă geamul. Martora l-a auzit pe inculpat adresând injurii cu conţinut pornografic şi ameninţări, respectiv: „Fănică deschide uşa, că sparg geamurile” şi „Te omor”, sesizând, totodată, că acesta avea în mână un par de lemn, ce a fost observat şi de martorul M.D.C., care îl cunoştea din vedere din penitenciar. Întâlnindu-se în aceste împrejurări cu martorul menţionat, inculpatul i-a spus că un cetăţean „care stă la etajul II” i-a luat nevasta şi i-a solicitat să-l însoţească ca să-i aplice împreună o corecţie, întrucât el oricum „o să-l omoare şi o să-i ia gâtul”, repetând că nu se lasă până când nu-l va ucide. Văzând că martorul M.D.C. ezită să-i răspundă, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a insistat ca acesta „să se bage” în combinaţie, însă martorul i-a pus în vedere să-şi vadă de treabă că nu este bine ce face.
În continuare, inculpatul a început să arunce cu bulgări de pământ înspre geamul de la dormitorul apartamentului victimei, strigând la acesta să-i deschidă, întrucât, în caz contrar, îl va omorî, continuând să îl înjure şi să-1 ameninţe cu moartea şi plimbându-se agitat pe aleea din fata blocului. La un moment dat, inculpatul a urcat pe scări la etajul superior celui la care se afla locuinţa victimei şi nu a mai făcut gălăgie, creând acestuia şi martorei C.D. impresia că a plecat din zonă. În acest moment, victima a coborât la chioşcul din apropiere pentru a lua ţigări şi o sticlă de băutură, iar, când a revenit şi a deschis uşa, a fost împinsă de inculpat, care a pătruns şi el în apartament. în continuare, inculpatul i-a reproşat victimei legătura cu C.D. şi faptul că nu i-a spus acesteia că într-una din zilele trecute a mai fost o dată la el în apartament, fiind obligat să întreţină un raport sexual oral. Inculpatul şi-a însoţit reproşurile de lovituri cu pumnii peste figură şi în alte zone ale corpului, fără să ţină cont de rugăminţile victimei care striga: „Nu mai da, că mă omori”. în timp ce îi aplica lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, inculpatul a consumat din sticla cu bere de 2 litri pe care o cumpărase S.F. de la chioşc, astfel că starea sa de ebrietate s-a accentuat. După aproximativ 2 ore, inculpatul a renunţat să mai lovească victima, iar martora C.D. s-a deplasat la chioşcul din apropierea blocului, de unde a cumpărat un bidon din plastic de 2 litri cu vin, din care au consumat cu toţii.
La un moment dat, inculpatul a început din nou să adreseze reproşuri şi să-i aplice lovituri victimei S.F., acesta reuşind să se ridice de pe patul din sufragerie, unde îl aruncase D.G., şi să plece în dormitor, afirmând că nu mai vrea să se certe cu inculpatul şi că intenţionează să se culce. După plecarea victimei, martora C.D. s-a întins, la rândul ei, pe pat, iar inculpatul s-a aşezat jos, la marginea patului, angajându-se într-o discuţie în legătură cu cele întâmplate. La scurt timp, victima a revenit dând buzna în încăpere, având în mână un ciocan de bucătărie de bătut şniţele, cu care i-a aplicat o lovitură în cap lui D.G., astfel încât coada s-a rupt. în momentul în care a reuşit să se ridice în urma loviturii primite, inculpatul l-a împins pe S.F. în pat, după care s-a urcat cu genunchii pe pieptul acestuia şi aproximativ 30 de minute i-a aplicat în mod repetat lovituri cu pumnii la nivelul corpului. La un moment dat, D.G. s-a enervat pe victimă, întrucât acesta încerca să riposteze la lovituri, dând şi el cu picioarele, şi i-a spus: „A .. dai cu picioarele, nu-ţi ajung pumnii pe care ţi i-am dat? Stai, că iau eu parul „După aceste vorbe, inculpatul a ieşit pe hol şi a revenit în cameră cu băţul cu care venise, în lungime de circa 1 m şi ceva, având circumferinţa unui pahar de sticlă obişnuit, şi a început să îi aplice lovituri peste tot corpul victimei, care nu apucase să se ridice din pat, în urma acestor lovituri repetate victima decedând. Cu ocazia efectuării necropsiei, s-a stabilit că moartea victimei S.F. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute urmare hemopneumotoraxului bilateral consecutiv traumatismului toracic grav cu fracturi costale pe multiple linii. Leziunile de violenţă au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure şi comprimare între planuri dure având caracter tanato-generator.
Pe data de 24 iulie 2011, organele de poliţie au sesizat, în timp ce patrulau pe strada Delfinului, că un bărbat şi o femeie ce corespundeau semnalmentelor persoanelor bănuite că l-ar fi ucis pe S.F., se află în zonă, motiv pentru care le-au legitimat, constatând că sunt inculpatul şi C.D. La percheziţionarea acestora, a rezultat că inculpatul avea asupra sa paşaportul, certificatul de naştere, un certificat de căsătorie, cartea sa de identitate şi cartea de identitate a martorei C.D. Potrivit procesului verbal întocmit de organele de poliţie, la examinarea corporală a inculpatului s-au constatat următoarele: o echimoză linerară de 9 cm la arcada ochiului stâng, o escoriaţie de circa 2 cm cu crustă hematică în zona creştetului, pe antebraţul drept, spre cot, pe faţa posterioară o escoriaţie de formă circulară cu crustă hematică, la încheietura cotului mâinii stângi o escoriaţie de 3 cm, la nivelul palmei stângi, zona anterioară, 2 escoriaţii cu crustă hematică, în zona gleznei piciorului drept o echimoză violacee cu durere la apăsare, pe faţa exterioară fiind 7,8 escoriaţii paralele de circa 1-1,5 cm lungime, în zona mediană a tibiei piciorului stâng o escoriaţie, în zona mediană a tibiei piciorului drept o escoriaţie de circa 1-1,5 cm lungime. Totodată, fiind examinate hainele inculpatului, pe pantalonii acestuia s-au constatat 3 urme de substanţă brun roşcată, de forma stropilor. Având în vedere declaraţia acestuia, potrivit căreia la data de 20 iulie 2011 purtase un tricou de culoare verde, inculpatul şi organele de poliţie s-au deplasat la locuinţa tatălui acestuia, de unde s-a ridicat obiectul de îmbrăcăminte, constatându-se că pe o suprafaţă de 10/15 cm prezintă urme brun roşcate, cu aspect de sânge închegat. A fost examinată şi C.D., rezultând că aceasta prezenta la încheietura mâinii stângi, pe faţa posterioară, o plagă de 2/1 cm, cu crustă hematică şi o escoriaţie la nivelul tălpii piciorului stâng, faţa interioară.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza întregului material probator administrat în cauză, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor C.D., L.V., C.M., I.F., M.D.C., procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesele verbale de depistare şi de examinare a inculpatului şi a martorei C.D., fişa de constatări nr. 433/A3/2011 întocmită de S.J.M.L. Constanţa cu ocazia efectuării necropsiei cadavrului aparţinând victimei, precum şi declaraţiile inculpatului date în faţa organelor de anchetă penală, în care a recunoscut parţial comiterea faptelor.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului care, la data de 20 iulie 2011, a aplicat victimei S.F., în vârstă de 66 de ani, multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi un băţ, ce au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.G., criticând-o sub aspectul eronatei încadrări juridice dată faptei care, în opinia sa, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., al nereţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen. şi al greşitei individualizări judiciare a pedepsei, considerată prea mare în raport cu circumstanţele sale personale şi împrejurările comiterii acţiunii agresive asupra victimei.
Prin decizia penală nr. 86/ P din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de inculpatul D.G., a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond, a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., în infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 16 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., reţinând şi incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen.
S-a dispus executarea pedepsei în regim de detenţie, conform art. 57 C. pen., şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
În baza art. 383 alin. (I1) C. proc. pen., raportat la art. 350 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului D.G., iar, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia perioada arestării preventive de la data de 11 aprilie 2012 la zi.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielile judiciare avansate de acesta.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a constatat că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt, în acord cu materialul probator administrat în cauză, însă a apreciat că aceasta nu poate conduce la concluzia premeditării faptei de către inculpat.
S-a arătat, astfel, că premeditarea presupune trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul executării infracţiunii, interval în care infractorul chibzuieşte asupra modului şi împrejurărilor în care va comite fapta, precum şi existenţa unor acte de pregătire de natură să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.
Potrivit situaţiei de fapt reţinută, în speţă, inculpatul a plecat spre domiciliul victimei cu intenţia de a-i aplica o corecţie şi de a-l omorî, neexistând, însă, nicio dovadă că, anterior acestui moment, ar fi chibzuit asupra modulului şi împrejurărilor în care va comite fapta. Astfel, aflând că martora C.D. se află la domiciliul victimei, inculpatul a hotărât spontan să se deplaseze în acel loc pentru a-i cere acesteia explicaţii, înarmându-se şi cu un par pentru a-i aplica o corecţie. Susţinerea sa, în sensul că va lua gâtul victimei, nu s-a concretizat şi în aducerea unui obiect apt să conducă la tăierea gâtului victimei, apreciindu-se ca fiind plauzibil ca inculpatul, iniţial, să fi intenţionat să aplice victimei doar lovituri, raportat şi la obiectul cu care s-a înarmat.
S-a apreciat că modalitatea în care a pătruns inculpatul în domiciliul victimei nu constituie un argument pentru reţinerea premeditării, acesta acţionând în modalitatea descrisă faţă de împrejurarea că victima şi martora au refuzat să-i deschidă, aşteptând doar un moment prielnic pentru a intra în locuinţă.
Argumentul care infirmă pe deplin existenţa premeditării a fost considerat de instanţa de apel acela că, după un prim incident în care s-au aplicat lovituri numai cu pumnii şi picioarele, victima a plecat, însă, a revenit şi a aplicat inculpatului o lovitură cu un ciocan, împrejurare în care acesta a decis să-i mai aplice lovituri victimei inclusiv cu parul cu care venise. Inculpatul nu a făcut niciun act de pregătire pentru comiterea faptei, nu a existat niciun interval de timp în care acesta să chibzuiască asupra comiterii infracţiunii, astfel încât s-a concluzionat că nu se poate reţine circumstanţa agravantă a premeditării.
Referitor la susţinerea inculpatului în sensul că ar fi fost provocat de victimă, Curtea de apel a apreciat că, în favoarea acestuia, nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., inculpatul fiind cel care s-a deplasat la locuinţa victimei pentru a-i aplica o corecţie şi pentru a-l omorî, cel care i-a adresat reproşuri însoţite de aplicarea de multiple lovituri cu pumnii şi picioarele, reacţia victimei de a-l lovi pe inculpat cu un ciocan fiind determinată de comportamentul deosebit de violent al acestuia şi fiind manifestată într-un moment apropiat de cel al încetării agresiunii de către inculpat.
Ca urmare, instanţa de apel a apreciat că se impune, în cauză, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. a) C. pen., în cea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen. şi, procedând la o nouă individualizare a pedepsei pentru această infracţiune, a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., ţinând seama la cuantificarea sancţiunii penale de gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptei comise, de atitudinea adoptată de inculpat după comiterea faptei, de comportamentul său procesual, precum şi de datele personale ale acestuia, fiind anterior condamnat tot pentru o infracţiune care implică folosirea violenţei, respectiv aceea de tâlhărie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi inculpatul D.G., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 17 C. proc. pen., Ministerul Public a criticat hotărârea instanţei de apel sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei comise de inculpat, susţinând că, în cauză, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa premeditării, în sensul art. 175 lit. a) C. pen. S-a arătat, în esenţă, sub acest aspect, că hotărârea de a ucide victima a fost luată de inculpat într-un anumit interval de timp, care a fost mai îndelungat decât cel obişnuit, acesta neacţionând spontan, sub stăpânirea unui impuls de moment. Totodată, s-a subliniat că fapta a fost comisă la câteva ore de la luarea hotărârii infracţionale, mobilul fiind răzbunarea, din gelozie, având în vedere că inculpatul se afla în relaţii de concubinaj cu martora C.D., care, la rândul său, întreţinea astfel de relaţii şi cu victima S.F. S-a mai menţionat, de asemenea, că reacţia violentă a victimei nu este de natură să conducă la înlăturarea elementului circumstanţial agravant al premeditării, din moment ce inculpatul luase deja hotărârea de a ucide victima şi continuase să aplice acesteia multiple lovituri în toată perioada în care s-a aflat în apartamentul ei.
În şedinţa publică din data de 8 octombrie 2012, cu ocazia cuvântului la dezbateri, reprezentantul Parchetului a invocat şi motivul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susţinând că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de apel este greşit individualizată sub aspectul cuantumului, solicitând majorarea acestuia în raport cu gravitatea deosebită a faptei comise de intimatul recurent.
Cuantumul sancţiunii penale stabilite de Curtea de apel a fost criticat, prin prisma aceluiaşi caz de casare, şi de inculpatul D.G., care a susţinut incidenţa dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 73 lit. b) C. pen., faţă de împrejurarea că a comis fapta în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi fiind provocat de victimă, şi a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită.
Examinând decizia penală atacată, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul D.G. ca fiind nefondate, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
1. În ceea ce priveşte critica referitoare la greşita calificare juridică dată de instanţa de prim control judiciar faptei comise de inculpatul D.G., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, apreciind, în raport cu situaţia de fapt stabilită pe baza materialului probator administrat, că activitatea infracţională desfăşurată de recurentul intimat a fost în mod corespunzător încadrată în dispoziţiile art. 174 C. pen.
Potrivit art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., constituie infracţiunea de omor calificat uciderea unei persoane cu premeditare. Acţiunea premeditată implică, pe de o parte, un proces psihic de reflectare, de chibzuire asupra modului de săvârşire a infracţiunii, iar, pe de altă parte, efectuarea unor acte de pregătire care să întărească hotărârea luată şi să asigure realizarea ei, presupunând, totodată, existenţa unui anumit interval de timp între momentul luării rezoluţiei şi punerea ei în executare. Trecerea unei perioade de timp între momentul în care inculpatul a luat hotărârea de a comite infracţiunea şi cel al realizării acesteia nu este, însă, suficientă pentru existenţa premeditării, atâta timp cât nu se dovedeşte că agresorul a meditat asupra rezoluţiei luate, că a cântărit şansele ei de reuşită şi că şi-a concentrat forţele psihice în vederea executării cu succes a acesteia, efectuând anterior activităţi premergătoare punerii ei în practică, legate de procurarea sau adaptarea instrumentelor necesare în vederea comiterii omorului sau de crearea condiţiilor necesare săvârşirii faptei (alegerea locului sau momentului în timp care să favorizeze comiterea infracţiunii). Cu alte cuvinte, existenţa unei simple hotărâri luate cu un anumit timp anterior comiterii omorului, fără ca acesta să fi fost pregătit dinainte, nu atrage reţinerea prevederilor art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., putând constitui doar o împrejurare care agravează vinovăţia făptuitorului, ce trebuie avută în vedere la individualizarea pedepsei, şi nicidecum elementul circumstanţial agravant al premeditării, în sensul textului de lege menţionat.
În cauză, aşa cum a reţinut şi Curtea de apel, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în ambele faze procesuale este faptul că inculpatul D.G., aflând că martora C.D. se află în apartamentul victimei S.F., a luat, în mod spontan, hotărârea de a se deplasa la locuinţa acesteia pentru a-i cere explicaţii şi a-i aplica o corecţie, motiv pentru care s-a înarmat cu un par (bâtă). Imediat după adoptarea acestei rezoluţii, inculpatul a plecat spre domiciliul victimei în vederea punerii în practică a hotărârii luate, neexistând nicio dovadă că acesta, în perioada anterioară comiterii agresiunii, ar fi meditat asupra modului în care va săvârşi fapta, că şi-ar fi conceput un plan de acţiune pentru a asigura reuşita activităţii sale ilicite sau că ar fi efectuat anumite acte de pregătire menite să-i garanteze realizarea cu succes a operaţiunii preconizate.
Astfel, deşi reale susţinerile Parchetului referitoare la afirmaţiile făcute de inculpat în faţa martorilor C.M. şi M.D.C. în sensul exprimării intenţiei de a omorî victima, de a-i lua gâtul, afirmaţii necontestate, de altfel, nici de recurentul intimat, se constată că acestea nu evidenţiază decât hotărârea luată de agresor în vederea comiterii infracţiunii, şi nicidecum existenţa premeditării, atâta timp cât nu rezultă şi nu s-a dovedit în cauză că inculpatul a şi pregătit dinainte omorul, acţiunile sale nefiind anterior configurate şi planificate, condiţiile de timp şi de loc nefiind favorabile săvârşirii acestuia, din moment ce victima se afla în apartamentul său, în care inculpatul nu avea acces, iar instrumentul folosit nefiind apt să conducă la tăierea gâtului victimei şi, deci, la reuşita activităţii infracţionale.
Pe de altă parte, deşi a adoptat rezoluţia infracţională, inculpatul nu a persistat în hotărârea de a comite fapta, probele administrate dovedind, aşa cum au reţinut şi instanţele inferioare, că acesta, într-o primă fază, a aplicat victimei lovituri doar cu pumnii şi picioarele, după care părţile, împreună cu martora C.D., au discutat şi au consumat împreună băuturi alcoolice, atitudinea ulterioară a recurentului intimat constând în imobilizarea victimei şi lovirea ei repetată cu parul, pumnii şi picioarele constituind o reacţie faţă de manifestarea acesteia de a-i aplica o lovitură cu un ciocan de bucătărie în zona capului.
Deşi, în principiu, aşa cum s-a arătat de către procuror, este posibilă coexistenţa premeditării cu săvârşirea unui act provocator de către victimă, în cauză, se observă, astfel cum s-a arătat anterior, că nu sunt îndeplinite cerinţele elementului circumstanţial agravant prevăzut de lit. a) a art. 175 alin. (1) C. pen., astfel încât, nefiind vorba de o acţiune premeditată a inculpatului, nu se poate reţine nici condiţionarea săvârşirii acesteia de conduita victimei, cum în mod eronat s-a susţinut în cuprinsul motivelor de recurs ale Parchetului.
Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de prim control judiciar a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 175 alin. (1) lit. a) C. pen., în cea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., nefiind incident cazul de casare reglementat de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
2. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepsei cu închisoarea stabilită de instanţa de apel, aspect în legătură cu care atât procurorul, cât şi inculpatul au formulat critici prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte, contrar susţinerilor acestora, constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care a fost stabilită o sancţiune penală judicios individualizată, aptă să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, în procesul de stabilire a tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere de Curtea de apel importanţa deosebită a valorii sociale lezate prin comiterea infracţiunii, modalitatea în care a acţionat inculpatul care, pe fondul consumului excesiv de alcool, a imobilizat-o pe victimă şi i-a aplicat lovituri repetate cu un par, cu pumnii şi picioarele în toate zonele corpului, cauzându-i leziuni traumatice (toracice, fracturi costale ş.a.) care au fost de natură să producă moartea, după care a încuiat-o în locuinţă, aruncând cheile, fără a lua măsurile necesare şi a anunţa serviciul medical de urgenţă în vederea acordării de îngrijiri medicale, precum şi datele ce caracterizează persoana acestuia, în vârstă de 29 de ani, consumator de băuturi alcoolice în exces, cu un comportament violent, recidivist postexecutoriu, fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 75 din 30 ianuarie 2008 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală nr. 385 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Constanţa la 2 ani şi 8 luni închisoare tot pentru comiterea unei infracţiuni de violenţă [(tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi c) C. pen.)], aspect ce denotă perseverenţa sa infracţională şi demonstrează împrejurarea că scopul pedepsei aplicate anterior, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare si prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins, şi atitudinea sa procesuală oscilantă, inculpatul încercând să denatureze adevărul şi să inducă în eroare organele judiciare, prin acreditarea ideii false că infracţiunea a fost comisă de martora C.D.
Având în vedere toate aceste aspecte, valorificate în mod judicios de instanţa de prim control judiciar în procesul de cuantificare a sancţiunii penale, Înalta Curte apreciază că nu se impune, în cauză, agravarea răspunderii penale a inculpatului, aşa cum a solicitat procurorul, dar nici stabilirea unei pedepse mai uşoare, aşa cum a cerut recurentul, sancţiunea penală aplicată de Curtea de apel fiind corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., proporţională atât cu gravitatea faptei, cât şi cu circumstanţele personale ale inculpatului şi aptă să asigure reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, raportat la situaţia de fapt reţinută în actul de sesizare şi confirmată de instanţele inferioare, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., care condiţionează reţinerea scuzei provocării de îndeplinirea mai multor cerinţe, respectiv ca infracţiunea să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, această stare să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate, iar acţiunea provocatoare să fi fost produsă de victimă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În speţă, ceea ce rezultă din materialul probator administrat în ambele faze procesuale, respectiv depoziţiile martorilor C.D., C.M. şi M.D.C., este faptul că cel care a iniţiat conflictul dintre părţi este inculpatul D.G., care s-a deplasat la locuinţa victimei, i-a reproşat relaţia pe care o avea cu martora C.D. şi i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele, atitudine care a determinat-o pe aceasta să riposteze şi să îl lovească cu un ciocan de bucătărie în zona capului. Ca urmare, se constată că, în mod întemeiat, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine, în speţă, nicio acţiune provocatorie din partea victimei S.F., produsă în vreuna dintre modalităţile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., atitudinea sa faţă de inculpat constituind o reacţie la comportamentul violent al acestuia, comportament ce a stat la baza declanşării situaţiei conflictuale dintre părţi.
Toate aceste elemente, supuse examinării prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum şi împrejurarea că starea de beţie voluntară provocată de inculpat pentru a-şi spori curajul în săvârşirea faptei nu constituie nicidecum o împrejurare atenuantă, ci, dimpotrivă, o cauză de agravare a răspunderii penale, conduc, în opinia Înaltei Curţi, la concluzia că nu sunt îndeplinite, în cauză, cerinţele prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi că nu se justifică reţinerea în favoarea recurentului nici a prevederilor art. 74 alin. (2) C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepsei aplicate, prin orientarea acesteia sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, sancţiunea penală stabilită de instanţa de prim control judiciar într-un cuantum moderat, fiind singura în măsură să asigure reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi fapte antisociale în viitor.
Ca urmare, se observă că nu îşi găsesc aplicarea, în speţă, nici dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
În consecinţă, constatând, faţă de toate considerentele anterior expuse, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul D.G.
În temeiul art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 24 iulie 2011 la zi şi, având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul D.G. împotriva deciziei penale nr. 86/ P din 28 iunie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 24 iulie 2011 la 08 octombrie 2012.
Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3197/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3199/2012. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
