ICCJ. Decizia nr. 3134/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3134/2012
Dosar nr. 515/1372/2011
Şedinţa publică din 04 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. l8/ S din 10 aprilie 2012, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a dispus condamnarea inculpatului O.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare cu executare în regim de detenţie pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (l) şi (3) C. pen., aplicându-i, totodată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executare pedepsei principale şi a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, deducând prevenţia de la 28 iunie 2011 la zi.
În baza art. 346 C. proc. pen. şi art. 14 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata de daune morale în cuantum de 10.000 Euro către parte civilă N.P.E.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, la data de 19 iunie 2011, inculpatul O.A. a întreţinut, prin constrângere fizică şi profitând de faptul că partea vătămată minoră N.P.E., în vârstă de 13 ani, era în imposibilitate de a-şi exprima acordul, dat fiind deficienţă mintală uşoară de care suferea, a încercat să întreţină raporturi sexuale normale cu acesta, dar realizând că este virgină i-a introdus degetul în vagin şi anus.
Situaţia de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza declaraţilor părţii vătămate N.P.E., ale martorilor N.L., M.G., C.E. şi C.A., ce se coroborează cu concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 223020 din 13 septembrie 2011 potrivit cărora inculpatul a avut un comportament simulat la toate întrebările relevante cauzei, ale expertizei medico-legală care atestă că minora prezintă o leziune traumatică în vestibulul vaginal, ce s-a putut produce prin introducerea forţată a unui deget de către o altă persoană, ale evaluării psihologice, şi nu în ultimul rând cu declaraţiile inculpatului O.A., care a recunoscut iniţial săvârşirea faptei, nuanţându-şi ulterior susţinerile în sensul că a fost provocat de partea vătămată care i-a cerut să întreţină raporturi sexuale, pentru ca în faţa instanţei să nege, afirmând că este o răzbunare mamei părţii vătămate pe care nu a luat-o de soţie, deşi au avut o relaţie sentimentală.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului O.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prevăzute de art. 197 alin. (l) şi (3) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, au fost avute în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptei, determinat de modalitatea de comitere, respectiv asupra unei minore cu vârsta mai mică de 15 ani, profitând de relaţia de încredere dintre ei şi de incapacitatea părţii vătămate de a avea reprezentarea exactă a celor întâmplate, întrucât are o deficienţă mintală uşoară, dar şi datele care caracterizează persoana inculpatului care a revenit asupra declaraţiilor de recunoaştere şi a comis fapta în stare de recidiva postexecutorie.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi inculpatul O.A.
În motivarea apelului parchetul a arătat că aplicarea unei pedeapsă orientată spre de minimul special prevăzut de lege nu este de natură a contribui la atingerea efectului preventiv şi educativ, dată fiind poziţia inculpatului de negare a faptei şi în raport de antecedentele sale penale, hotărârea fiind nelegală şi sub aspectul că despăgubirile civile nu au fost acordate în monedă naţională, precum şi pentru că instanţa a omis obligarea inculpatului la tratament medical conform art. l 13 C. pen.
Inculpatul O.A. a solicitat achitarea întrucât probele administrate nu dovedesc dincolo de orice dubiu că a întreţinut raporturi sexuale cu partea vătămată, iar în ipoteza contrară să se constate că a existat consimţământul victimei, motiv pentru care se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (l) şi (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (l) C. pen.
În subsidiar, a mai solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. e) C. proc. pen., întrucât a fost iresponsabil în momentul săvârşirii faptei, deoarece are un IQ de 40 situat sub cel al părţii vătămate minore.
Prin decizia penală nr. 81/ Ap din 3 iulie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul parchetului, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi rejudecând a prelevat probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J., i-a aplicat măsura de siguranţă prevăzută de art. l 13 C. pen. şi l-a obligat la plata în moneda naţională a contravalorii daunelor morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a apreciat că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut prin raportare la probele administrate în cauză, situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului O.A.
În acest sens, a avut în vedere declaraţia olografa a părţii vătămate N.P.E. în care a arătat că inculpatul „a reuşit să-i lase pantalonii, s-a dezbrăcat şi i-a introdus ceva între picioare şi în fund”, coroborată cu susţinerile iniţiale ale inculpatului care a relatat că a întreţinut „un raport sexual normal şi anal .. ea s-a împotrivit, dar eu nu am vrut să mă opresc, am penetrat cu degetele”, aceeaşi poziţie menţinându-o şi cu ocazia audierii în prezenţa apărătorului ales, respectiv „mi-a venit să întreţin cu ea raport sexual .. nu am forţat pentru că am simţit că este virgină, regret cele întâmplate deoarece ştiam că P. are 13 ani şi jumătate”, cu declaraţiile mamei părţii vătămate, martora N.L., cărei minora i-a povestit cele întâmplate şi i-a arătat chilotul „pătat cu ceva gălbui”, cu concluziile raportului medico - legal.
În acest context, instanţa de prim control judiciar a constatat că fapta inculpatului O.A., constând în aceea că, la data de 19 iunie 2011, a întreţinut un raport sexual normal şi anal cu partea vătămată N.P.E., în vârstă de 13 ani, profitând de relaţia de încredere pe care o avea cu aceasta şi de incapacitatea minorei de a înţelege exact ce i se întâmplă se circumscrie infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (l) şi (3) C. pen.
S-a mai constatat că în raport de circumstanţe atât reale cât şi personale, instanţa de fond a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei, discernământul diminuat al inculpatului neînlăturând vinovăţia şi caracterul penal al faptei, dar constituie un element în circumstanţiere, astfel că scopul pedepsei înscris în art. 52 C. pen. este atins şi ca urmare nu se justificată majorarea acesteia.
În plus, instanţa de apel, observând că infracţiunea de viol este prevăzută în anexa Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea S.N.D.G.J., a apreciat că în mod greşit nu s-au prelevat probe biologice de la inculpatul O.A. în vederea introducerii profilului genetic.
Faţă de documentele medicale aflate la dosarul cauzei s-a considerat că i se impune luarea măsuri de siguranţă privind tratament medical pentru inculpatul O.A.
S-a mai reţinut că întrucât inculpatul O.A. a provocat suferinţe fizice şi morale grave victimei, suferinţe cu consecinţe asupra dezvoltării psihice armonioase a acesteia, da natură a afecta evoluţia sa normală, în mod corect inculpatul a fost obligat la plata daunelor morale, al căror cuantum trebuia stabilit în moneda naţională.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Apel Braşov şi inculpatul O.A.
Parchetul a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi cele personale ale acestuia, precum şi a reţinerii dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., deşi s-a împlinit termenul de reabilitare pentru condamnările suferite anterior de inculpat.
Inculpatul nu a motivat în scris calea de atac declarată.
În drept, parchetul a invocat dispoziţiile art. 385 alin. (l) pct. 14 şi pct. 17" C. proc. pen. Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (l) pct. 14 şi pct. 17 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de Parchetul de pe lângă Apel Braşov,ca fiind fondat, iar al inculpatului O.A., ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 37 lit. b) C. pen., starea de recidivă postexecutorie există dacă infracţiunea care formează cel de-al doilea termen al recidivei a fost săvârşită cu intenţie după executarea unei pedepse mai mari de 6 luni sau după graţierea totală ori a restului de pedeapsă. Dacă primul termen al recidivei îl constituie o pedeapsă din executarea căreia făptuitorul a fost liberat condiţionat, aceasta se consideră executată după împlinirea termenului liberării.
În această situaţie, termenul de reabilitare prevăzut în art. 135 C. pen., curge de la data împlinirii termenului de liberare condiţionată.
În speţă, din pedeapsa de un an şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2641/2004 a Judecătoriei Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 760/2004 a Tribunalului Braşov, inculpatul a fost liberat condiţionat la data de 06 decembrie 2004, motiv pentru care termenul de reabilitare judecătorească de 4 ani şi 8 luni calculat conform dispoziţiilor art. 135 lit. a) C. pen., a curs de la data de 19 august 2005, dată la care a expirat termenul liberării şi s-a împlinit la data de 19 aprilie 2010, întrucât inculpatul O.A., nu a mai săvârşit, cu intenţie, o altă infracţiune, în acest interval de timp.
Ca atare, critica parchetului cu privire la faptul că instanţele inferioare în mod greşit au reţinut starea de recidivă postexecutorie este fondată şi în consecinţă vor fi înlăturate dispoziţiile art. 37 lit. b) reţinute în sarcina inculpatului O.A.
Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanţei atributul de a proporţionaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta şi făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancţiunea să fie capabilă să-şi atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.
Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanţele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului O.A. pentru săvârşirea infracţiunii viol cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracţională, cât şi a datelor care caracterizează persoana inculpatului.
A fost avută în vedere gravitatea faptei şi modul în care a acţionat inculpatul (partea vătămată minoră având o deficienţă mintală uşoară a fost constrânsă de inculpat, acesta profitând de starea de sănătate şi de încrederea pe care aceasta o avea în el în virtutea relaţiilor dintre ei ), dar şi starea de sănătate a inculpatului care are discernământul diminuat în raport cu fapta comisă, precum şi atitudinea de nerecunoaştere a faptei.
În acest context, Înalta Curte constată că în mod corect, instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante în raport de conduita procesuală oscilantă a acestuia care, iniţial, a recunoscut comiterea faptei, pentru ca ulterior să revină asupra declaraţiilor şi să nege întreţinerea raporturilor sexuale cu minora, încercând să inducă ideea că plângerea penală făcută împotriva sa reprezintă o răzbunare a mamei părţii vătămate, generată de faptul că nu s-a căsătorit cu aceasta, sau prezentând o variantă potrivit cărei actul sexual a fost consimţit de minoră, urmărind astfel să răspundă penal pentru o infracţiune mai uşoară.
Ca atare, pedepsea aplicată inculpatului a fost judicios proporţionalizată, iar datele invocate în favoarea sa, respectiv starea de sănătate, acesta fiind diagnosticat cu întârziere mintală medie cu tulburări de comportament, nivelul de pregătire şi mediul în care s-a dezvoltat, au constituit elemente ce au condus la stabilirea unor pedepse orientate spre minimului special prevăzut de lege.
În plus, trebuire avut în vedere şi faptul că pentru condamnarea suferită anterior a intervenit reabilitarea judecătorească a inculpatului O.A.
Ca urmare, nu există temeiuri care să justifice aplicarea unui tratament sancţionator mai sever, aşa cum a solicitat parchetul, dar nici unul mai blând, pedeapsa stabilită fiind suficientă, în contextul general, pentru a asigura reeducarea inculpatului O.A. şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (l) 17" C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (2) lit. d) C. proc. pen., va admite recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, casând în parte hotărârile atacate, va înlătura aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen., cu menţinerea pedepsei de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a b), d) şi e) C. pen., aplicate inculpatului O.A., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet, menţinând restul dispoziţiilor celor două hotărâri.
În baza art. 385 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenţia recurentului inculpat.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga Ia plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 81/ Ap din 3 iulie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia atacată şi sentinţa penală nr. 18/ S din 10 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov şi, rejudecând:
- înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. şi menţine pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Il-a lit. b), d) şi e) C. pen., aplicate inculpatului O.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (l) şi (3) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 28 iunie 2011 la 4 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 octombrie/2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3170/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 3221/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
