ICCJ. Decizia nr. 3821/2012. Penal

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3821/2012

Dosar nr. 145/43/2011

Şedinţa publică din 21 noiembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 165 din 10 iunie 2009, Tribunalul Mureş i-a condamnat pe inculpaţii: - P.B.C. la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, deducând prevenţia de la 6 ianuarie 2006 la 7 martie 2006;

- B.C.R. la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, deducând prevenţia de la 14 martie 2006 la 21 martie 2006 şi atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul S.T.I., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. raportat la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 19 Legea nr. 78/2000 s-a confiscat de la P.B.C. echivalent în RON a 7.300 de euro, la data plăţii.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă,

La data de 24 decembrie 2005, martorul S.D. i-a transportat pe F.M. şi C.M. care aveau termenul de şedere în Italia expirat, l-a punctul de trecere a frontierei Valea lui Mihai - Barantău, unde urma să-i treacă graniţa în România fără să le fie aplicată vreo interdicţie în schimb aceştia urmând să plătească câte 200 euro vameşilor, lucru pe care l-au şi făcut înmânându-i inculpatului P.B. banii care de altfel i-a şi dus cu maşina sa până după satul Otomani, ca să nu fie surprinşi de vreo patrulă a poliţiei de frontieră, de unde a fost preluaţi din nou de S.D.

La data de 19 decembrie 2005, transportatorul C.B. a adus punctul de frontieră Valea lui Mihai - Barantău mai mulţi călători care aveau termenul de şedere în străinătate depăşit, iar dintre aceştia numai N.M. a plătit suma de 200 euro pentru inculpatul B.C. în schimbul mitei făcându-i-se formalităţile de intrare în ţară. Cu privire la martorii F.A., M.A., V.I., I.M., L.I., şi I.I., M.A., V.I., I.M., L.I., şi I.I. nu s-a putut stabili existenţa faptei de luare de mită sau nu au fost administrate suficiente probe care să dovedească că banii înmânaţi transportatorului C.B. au intrat în posesia inculpatului B.C.

La data de 28 noiembrie 2005, martorii D.C. şi C.C. au trecut cu transportatorul A.I.C. graniţa şi deşi depăşiseră termenul de şedere în străinătate nu au fost înregistraţi cu vreo interdicţie de către inculpatul B.C., plătind în schimb câte 200 de euro în schimb, V.V. şi I.V. nu l-au indicat pe nici unul dintre inculpaţi ca fiind cei cărora le-au dat mită pentru a nu li se înregistra vreo interdicţie pentru depăşirea termenului de şedere în străinătate. De altfel, nici pentru faptele de la punctele IV, V, VI, VII din rechizitoriu nu s-a putut stabili vinovăţia inculpatului B.C.

La datele de 28 noiembrie 2005 şi 5 decembrie 2005, şoferul B.M.C. a transportat peste graniţă câte două persoane, cu termenul de şedere depăşit, acesta aducându-şi aminte doar numele numitului G.A., fiecare plătindu-i inculpatului P.B. câte 300 de euro pentru neînregistrarea interdicţiei.

La începutul lunii decembrie 2005 s-au întors din Italia în România mai mulţi cetăţeni români care depăşiseră termenul de 3 luni de circulaţie în Uniunea Europeană şi pentru a nu le fi suspendat dreptul de folosire a paşaportului au fost de acord să-i plătească câte 200 euro fiecare inculpatului P.B. În aceste condiţii transportatorii V.Gh. şi C.D., înainte de a intra în punctul de frontieră de pe teritoriul Ungariei au luat legătura cu inculpatul care le-a recomandat ca cele 30 de persoane să intre în ţară cu trenul, urmând ca după trecerea frontierei să fie îmbarcaţi din nou în autocare. În gara Valea lui Mihai, inculpaţii P.B. şi S.T.I. au strâns paşapoartele călătorilor, pe care le-au înapoiat după efectuarea formalităţilor, fără înregistrarea depăşirii termenului de şedere, la data respectivă P.B. nefiind în timpul orelor de program, acesta acţionând cu depăşirea atribuţiilor de serviciu, iar banii colectaţi de la călători, în cuantum de 6.000 de euro i-au fost predaţi inculpatului B.G.R., pentru a-i fi înmânaţi unchiului său, inculpatul P.B.

Pentru a reţine situaţia de fapt judecătorul fondului a avut în vedere probatoriul administrat în cauză, respectiv declaraţiile martorilor C.B., S.D., A.I.C., N.M., C.M., F.M., D.C., B.M.C., C.D., V.Gh., M.C., P.C., M.P., B.P., V.Gh. şi C.C., procesele-verbale privind informaţiile din baza de date a poliţiei de frontieră, recunoaşterea inculpatului P.B. după planşele foto de către unii dintre martori.

Judecătorul fondului a mai constatat că faptele au fost comise de inculpatul P.B.C., agent şef adjunct, în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Bihor, atât în timpul programului de lucru, cât şi în afara orelor de serviciu când era solicitat de şoferi, fiind cel care asigura neînregistrarea călătorilor cu termenul depăşit în baza de date, pretinderea şi primirea foloaselor făcându-se fie pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei, fie pentru un act contrar acestor îndatoriri, în cazul în care acţiona în afara programului de lucru ocazie cu care nu efectua înregistrări.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului P.B.C., agent şef adjunct la poliţia de frontieră, cu atribuţii de control, de a primi în mod repetat, direct şi indirect, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, sume de bani, pentru ca, împotriva atribuţiilor de serviciu sau cu depăşirea acestora, să nu înregistreze cetăţenii români întorşi în ţară, care aveau termenul de şedere în Uniunea Europeană depăşit întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită în formă continuată, iar fapta inculpatului B.C.R. de a intermedia primirea de către inculpatul P.B.C. a sumei de 6000, în acelaşi scop se circumscrie infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată.

Faţă de inculpatul S.T.I., judecătorul fondului stabilind că nu există probe în susţinerea vinovăţiei l-a achitat în temeiul art 10 lit c) C. proc. pen.

La individualizarea pedepselor aplicabile inculpaţilor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpaţii B.C.R. şi P.B.C.

În motivarea apelului parchetul a arătat că există suficiente probe administrate care înlătură prezumţia de nevinovăţie a inculpatului S.T.I., motiv pentru care se impune condamnarea acestuia pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită în formă continuată, iar faţă de inculpatul B.C.R. s-a invocat greşita individualizare a pedepsei atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de executare.

Inculpaţii P.B.C. şi B.C.R. au solicitat restituirea cauzei la parchet, întrucât rechizitoriul este lovit de nulitate în condiţiile în care inculpatul P.B. a fost trimis în judecată pentru alte fapte decât pentru cele care organele judiciare s-au sesizat din oficiu şi l-au arestat preventiv, iar înregistrarea în mediu ambiental s-a făcut în faza actelor premergătoare în contra celor statuate prin deciziile Curţii Constituţionale.

S-a mai criticat faptul că au fost încălcate principiile nemijlocirii şi al contradictorialităţii administrării probatoriului în faza cercetării judecătoreşti în condiţiile în care au fost audiaţi doar 6 martori din cei 59, instanţa de fond în mod greşit dând citire declaraţiilor acestora de la urmărire penală deşi nu s-a făcut dovada imposibilităţii obiective de administrare a probei testimoniale.

Ca atare, s-a solicitat achitarea celor doi inculpaţi în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin Decizia penală nr. 61 A din 21 ianuarie 2010 a respins apelurile parchetului şi ale celor doi inculpaţi.

Prin Decizia penală nr. 1254 din 30 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală a admis recursurile parchetului şi ale inculpaţilor B.C. şi B.C.R., a casat hotărârea instanţei de prim control judiciar şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen.

În esenţă, s-a reţinut că instanţa de apel nu a avut rolul activ, pronunţând o hotărâre de condamnare, fără a verifica şi lămuri toate împrejurările cauzei, sens în care nu a readministrat probele indicate în rechizitoriu în condiţiile în care cei doi inculpaţi în mod constant şi-au susţinut nevinovăţia.

În rejudecare, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie - a dispus, prin Decizia penală nr. 26/A din 30 martie 2012, admiterea apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, desfiinţarea parţială a hotărârii atacate, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului S.T.I. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 78/2000 şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnarea acestuia la 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară, atrăgându-i atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., respingerea apelurilor inculpaţilor P.B.C. şi B.C.R. şi menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că din data de 1 februarie 2002, cetăţenii români au dobândit dreptul de a se deplasa în spaţiul european cu obligaţia corelativă a respectării termenului de şedere, de maxim 3 luni, pe teritoriul unui stat membru al U.E., la expirarea căruia trebuiau să se întoarcă în România, în caz contrar fiindu-le aplicată pe paşaport interdicţia de intrare în spaţiul european, de către poliţia de frontieră, care însă la punctele de trecere a frontierei din Valea lui Mihai şi Barantău a dezvoltat o „cutumă" de încălcare-a acestor dispoziţii legale.

Sub acest aspect s-a constatat că se stabiliseră contacte, directe, între şoferii ce transportau cetăţenii români din teritoriile statelor membre ale U.E. către ţară şi lucrătorii Poliţiei de Frontieră, sens în care inculpatul P.B.C., agent şef adjunct în cadrul I.J.P.F. Bihor, atât în timpul programului său de lucru cât şi în afara acestuia, atunci când era solicitat de către aceştia asigura „contra cost" reîntoarcerea pe teritoriul României a persoanelor care aveau depăşit termenul de, şedere în spaţiul european, prin neaplicarea pe paşaport a interdicţiei de intrare în respectivul spaţiu, în condiţiile în care persoanele vizate avansau şoferilor pe lângă preţul transportului şi sumele de bani pretinse de inculpat. Astfel, inculpatul P.B.C. în perioada 10 noiembrie - 31 decembrie 2005, atât în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, ce-i reveneau în cadrul programului normal de lucru, cât şi în afara acestui orar, a asigurat în schimbul unor foloase necuvenite neînregistrarea călătorilor în baza de date, în activitatea infracţională fiind ajutat de coinculpatul B.C.R., nepotul său, împrejurări dovedite de coroborarea declaraţiilor martorilor V.Gh. junior, C.D. şi A.I., P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., K.G.A., B.N., E.V., F.Gh., H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ş., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D., audiaţi de instanţa de prim control judiciar, în timp ce pentru restul martorilor s-a făcut aplicarea prevederilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

În aceste condiţii instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a stabilit la fond că faptele inculpaţilor P.B.C. şi B.C.R. se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de luare de mită în formă continuată, respectiv complicitate la această infracţiune, motiv pentru care au fost înlăturate criticile celor doi ca fiind nefondate, întrucât rechizitoriul cuprinde menţiunile prevăzute de art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., pe parcursul urmăririi penale fiind respectat dreptul la apărare al acestora, iar din probatoriu rezultă că deşi inculpatul P.B.C., în perioada 2 decembrie 2005 - 2 ianuarie 2006, s-a aflat în concediu de odihnă, a acordat ajutorul necesar pentru reintrarea pe teritoriul României a unui număr substanţial de persoane, ce aveau termenul de şedere pe teritoriul U.E. depăşit, şi cărora nu li s-a aplicat, pe paşaport, interdicţia pe care legislaţia internă o impunea, conform conivenţei infracţionale, prestabilite cu şoferii, ce efectuau activităţi de transport extern, primind în schimb sume de bani prin intermediul nepotului său, inculpatul B.C.R.

Sub aspectul regimului sancţionator s-a constatat că judecătorul fondului a făcut o corectă individualizare atât din punctul de vedere al cuantumului pedepselor, cât şi din cel al modalităţii de executare ţinând seama de prevederilor art. 72 C. pen. raportat la art. 52 C. pen.

Cu privire la inculpatul S.T.I. s-a reţinut că din interpretarea coroborată a materialului probator rezultă că şi-a oferit ajutorul coinculpatului P.B.C. în desfăşurarea activităţii infracţionale derulate, acţiunile sale îmbrăcând forma complicităţii la infracţiunea de luare de mită în formă continuată şi nu cea a autoratului.

Declaraţiile martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. din faza de judecată coroborate cu probatoriul de la urmărire penală au demonstrat că inculpatul S.T.I. a acordat un sprijin substanţial şi constant coinculpatului P.B.C., însoţindu-l pe acesta din urmă la domiciliul său la terminarea programului de lucru, cu atât mai mult cu martorii H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ş., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. au arătat că la punctele de frontieră Barantău şi Valea lui Mihai exista o înţelegere, prestabilită, între şoferii ce asigurau transporturi externe de persoane şi lucrătorii vamali şi de poliţie de frontieră în sensul că persoanelor care aveau depăşit termenul de şedere în spaţiul Uniunii Europene să nu li se aplice pe paşaport interdicţia prevăzută de legislaţia internă la reîntoarcerea în ţară. Inculpatul P.B. contactat telefonic de şoferi le dădea indicaţii referitoare la posibilitatea trecerii punctului de frontieră, fie cu microbuzele, fie cu trenul din staţia Nyarabanyi, unde controlul actelor se efectua de inculpatul S.T.I. sau de alte peroane prin alţii, existând situaţii când în urma informaţiilor primite şoferii staţionau în această localitate de pe teritoriul satului maghiar între 3 - 4 ore până la aproximativ 40 de ore, după care procedau la urcarea călătorilor în tren sau în mai multe autoturisme, unul fiind chiar al inculpatului P.B.C.

S-a mai reţinut că trecere frontierei ungaro-române cu trenul se realiza când în schimbul inculpatului S.T.I. care, cunoscând înţelegerea inculpatului P.B.C. cu şoferii de microbuze, nu îşi îndeplinea corespunzător atribuţiile de serviciu ce-i reveneau şi nu aplica interdicţia, pe paşapoartele persoanelor, ce depăşiseră timpul maxim de şedere, în spaţiul U.E., aspect ce a rezultat din recunoaşterea după fotografie a inculpatului S. de către martorii A.I.C. şi C.D.

Ca atare s-a constatat că ajutorul dat de inculpatul S.T.I. coinculpatului P.B.C. s-a materializat în faptul că acesta, în mod repetat, nu a aplicat pe paşaportul persoanelor care aveau termenul de şedere pe teritoriul U.E. depăşit interdicţia obligatorie prevăzută de legislaţia în vigoare la acel moment şi astfel i-a asigurat lui P.B.C. primirea mai multor sume de bani.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului S.T.I. care îndeplinindu-şi în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu ce-i reveneau în calitate de agent şef adjunct al I.J.F.P. Bihor - Poliţie Feroviară, a acordat sprijin constant şi continuu coinculpatului P.B.C. prin neaplicarea interdicţiei legale pe paşaportul călătorilor care depăşiseră termenul legal de şedere în spaţiul european se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de complicitate la luare de mită în formă continuată, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică în acest sens.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului S.T.I. şi la alegerea modalităţii de executare au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii P.B.C., B.C.R. şi S.T.I.

Inculpaţii P.B.C. şi B.C.R., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 18 C. proc. pen., au solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât le-a fost încălcat dreptul la apărare de către instanţa de apel care le-a respins proba cu înscrisuri şi cea testimonială, iar în subsidiar, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., dat fiind faptul că inculpatul P.B.C. s-a aflat în concediu de odihnă la data săvârşirii presupusei infracţiuni şi astfel nu putea îndeplini nici un act din sfera de serviciu, iar şoferul C.B. a arătat că banii au fost daţi după trecerea frontierei, în timp ce alţi martori nu au avut depăşit termenul de şedere în spaţiul european.

Criticile formulate de inculpat în scris se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 18 C. proc. pen.

Cu ocazia dezbaterilor inculpatul a mai invocat şi cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 9, 12 şi 17 C. proc. pen., fără însă a le dezvolta, motiv pentru care Înalta Curte constată că au fost invocate formal şi cu depăşirea termenului prevăzut de lege.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 9, 12, 17, 17¹ şi 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile inculpaţilor P.B.C., B.C.R. şi S.T.I., ca nefondate pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs, conform dispoziţiilor art. 385¹⁰ alin. (2) şi (3) C. proc. pen., se formulează în scris şi trebuie depuse la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând examinarea cauzei de către instanţă numai sub aspectul cazurilor de casare care în condiţiile art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare doar din oficiu.

Ca atare, cazul de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 9 C. proc. pen. invocate de cei trei inculpaţi nu vor fi analizate, întrucât nu a fost formulat în scris, aceste critici fiind învederate abia în şedinţa publică de la ultimul termen de judecată, respectiv din 18 octombrie 2012, deci cu depăşirea termenului stabilit de art. 385¹⁰ alin. (2) C. proc. pen.

În acest context, înalta Curte va examina recursurile inculpaţilor P.B.C., B.C.R. şi S.T.I., prin prisma cazului de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., care poate fi invocat din oficiu dacă a influenţat asupra hotărârii în defavoarea lor, dar şi a celui de la pct. 17 din acelaşi articol faţă de ultimul dintre inculpaţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.

Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speţă, inculpaţii P.B.C., B.C.R. şi S.T.I. în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în şedinţă publică şi în scris (doar S.) nu a fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţa de prim control judiciar, fiind neîntemeiate susţinerile lor potrivit cărora probatoriul administrat în cauză nu a răsturnat prezumţia de nevinovăţie sub aspectul infracţiunii de luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită.

Instanţa de prim control judiciar, conformându-se dispoziţiilor art. 383 C. proc. pen., a descris în expunerea hotărârii împrejurările de fapt şi a făcut o analiză a probelor care au servit ca temei pentru condamnarea inculpatului S.T.I. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită, fără să ignore şi să denatureze conţinutul declaraţiilor martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. din faza de judecată, dar nici ale martorilor H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ş., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. de pe parcursul întregului proces penal.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite de Curtea de Apel Târgu Mureş, rezultă fără echivoc că inculpatul S.T.I. a acordat un sprijin substanţial şi constant coinculpatului P.B.C., în condiţiile în care acesta din urmă pe baza înţelegerii prestabilite cu şoferii ce asigurau transportul către ţară a cetăţenilor români cu termenul de şedere în spaţiul Uniunii Europene depăşit, le dădea indicaţii referitoare la posibilitatea trecerii punctului de frontieră unde controlul actelor se efectua de S., pentru a se evita aplicarea pe paşaport a interdicţiei prevăzută de legislaţia internă.

De asemenea, depoziţiile martorilor P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., E.V. potrivit cărora inculpatul S.T.I. îl însoţea la terminarea programului de lucru pe coinculpatul P.B.C. la domiciliul său şi procesele-verbale de recunoaştere după planşe foto de către martorii C.D. şi A.I.C. a inculpatului S. dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia acestuia.

De altfel, toate aceste mijloace de probe fundamentează şi acuzaţiile de luare de mită ale inculpatului P.B.C. care în realizarea activităţii infracţionale au fost ajutat şi de nepotul său, inculpatul B.C.R.

În plus, din declaraţiile martorilor V.Gh. junior, C.D. şi A.I., P.R.N., P.R.A., G.I.A., L.V., K.G.A., B.N., E.V., F.Gh., H.V., F. (fostă G.) R.I., F.M.B., T.G., A.L.Ş., I.I., I.P.A., C.C., F.C.C., C.B., L.I., C.D. (transportatori sau călători), coroborate şi cu procesele verbale de identificare după planşe foto a inculpatului P.B.C. ca fiind persoana căreia i-au fost date diferite sume de bani pentru a nu aplicata interdicţia pe paşaport, rezultă că acest inculpat în virtutea îndatoririlor de serviciu atât în timpul programului normal de lucru, cât şi în afara acestui orar, a asigurat în schimbul unor foloase necuvenite neînregistrarea călătorilor în baza de date, în activitatea infracţională fiind ajutat de coinculpatul B.C.R.

În realitate, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia inculpaţilor P.B.C., B.C.R. şi S.T.I. ar putea demonstra lipsa oricărei implicări în activitatea infracţională desfăşurată, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpatul S.T.I., Înalta Curte constată că instanţa de prim control judiciar în mod corect a schimbat încadrarea juridică, reţinând în sarcina acestuia infracţiunea de complicitate la luare de mită în condiţiile în care acţiunile sale s-au materializat. În activităţi de ajutorare a coinculpatului P.B.C. la săvârşirea infracţiunii de luare de mită, aşa cum s-a dezvoltat anterior.

Este lipsită de relevanţă juridică împrejurarea că inculpatul S.T.I. nu avea ca atribuţii de serviciu verificarea respectării termenului de şedere în spaţiul Uniunii Europene şi aplicarea pe paşaport a interdicţiei prevăzute în legislaţia internă în condiţiile în care acţiunile sale se circumscriu conţinutului constitutiv al infracţiunii de complicitate la luare de mită, autorul infracţiunii comiţând-o în exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei prin neexecutarea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

Altfel spus, inculpatul S.T.I. a acordat ajutor funcţionarului competent în virtutea atribuţiilor de serviciu să aplice interdicţia pe paşaportul persoanelor care depăşiseră termenul de şedere în spaţiul Uniunii Europene, facilitând acestora trecerea frontierei.

Ca atare, Înalta Curte constată că nu este incident faţă de inculpatul S.T.I. nici cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.

Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.B.C., B.C.R. şi S.T.I.

Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.B.C., B.C.R. şi S.T.I. împotriva Deciziei penale nr. 26/A din 30 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenţii inculpaţi B.C.R. şi S.T.I. la plata sumei de câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat P.B.C. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3132/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 3658/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3760/2012. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3776/2012. Penal. şantajul (art.194 C.p.). Proxenetismul (art. 329 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3777/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3822/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3834/2012. SECŢIA PENALA. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000), infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/19 ICCJ. Decizia nr. 3901/2012. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs