ICCJ. Decizia nr. 3231/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3231/2012
Dosar nr. 9383/99/2008
Şedinţa publică din 10 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 190 din 04 aprilie 2011 Tribunalul Iaşi, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de trafic de migranţi reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor A.S.F., domiciliat în mun. Botoşani, jud. Botoşani, şi P.M.M., domiciliat în mun. Botoşani, jud. Botoşani, din infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii: G.F.G., domiciliat în mun. Botoşani, jud. Botoşani, A.S.F., domiciliat în mun. Botoşani, jud. Botoşani şi P.M.M., domiciliat în Iaşi, jud. Iaşi, pentru infracţiunea de constituire a unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.F.G., domiciliat în mun. Botoşani, jud. Botoşani, pentru infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpaţii: A.S.F., domiciliat în mun. Botoşani, jud. Botoşani şi P.M.M., domiciliat în Iaşi, jud. Iaşi, pentru infracţiunea de complicitate la infracţiunea de trafic de migranţi, prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.M.M., domiciliat în Iaşi, jud. Iaşi, pentru infracţiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.”
Pentru a hotărî astfel, prima instanţa a motivat în fapt şi în drept după cum urmează:
„1. Inculpatul G.F.G., în calitate de administrator al SC F.I.E. SRL Botoşani, având ca obiect de activitate transportul internaţional de persoane, cu licenţă pentru vehicule cu capacitate de 9 locuri, a efectuat în perioada 2004-2007, transporturi de persoane în diferite state ale U.E., în mod constant potrivit obiectului de activitate al firmei de transport.
În cursul lunii octombrie 2005, învinuiţii V.R., C.C.G., N.P. şi N.S., pentru care la data de 11 noiembrie 2005 exista în sistemul informatic al poliţiei de frontieră România, conform dispoziţiilor O.G. nr. 65/1997, măsura nepermiterii ieşirii din România, astfel: pentru V.R. interdicţie în perioada 16 septembrie 2005-24 august 2006, pentru C.C.G. interdicţie în perioada 19 septembrie 2005-21 august 2006, pentru N.S. interdicţie în perioada 2 septembrie 2005-15 august 2006, pentru N.P. interdicţie în perioada 16 septembrie 2005-15 august 2006, aspect pe care aceştia îl ştiau, au apelat la inculpatul G.F.G., pentru a ajunge în luna noiembrie în Spania şi Italia, deoarece în caz contrar şi-ar fi pierdut locurile de muncă din statele respective.
Din declaraţiile învinuiţilor V.R. şi C.C.G., care au fost audiaţi numai în faza de urmărire penală, doar în această calitate şi nu în calitatea de martori, a rezultat că, au vorbit la telefon cu inculpatul G.F.G., care le-a comunicat că, în ziua în care se vor întâlni vor stabili condiţiile plecării din ţară. Cei doi învinuiţi s-au întâlnit cu inculpatul G.F.G. în municipiul Botoşani şi după ce i-au spus că au interdicţie de a părăsi ţara, acesta le-a promis că le va rezolva problema, în sensul că vor ieşi din România printr-un punct de trecere al frontierei aflat la graniţa cu Republica Moldova, în schimbul unei sume de 1.200 euro, pentru fiecare. Pentru a tranzita Ucraina, cei doi învinuiţi au fost însoţiţi de inculpatul G.F.G. la Consulatul Ucrainei din municipiul Suceava pentru a obţine vize de tranzit pe teritoriul Ucrainei.
Din declaraţia învinuitului C.C.G. rezultă că, în ziua de 11 noiembrie 2005, în autoturismul condus de inculpatului G.F.G., i-a dat acestuia suma de 300 euro, urmând ca diferenţa de 600 euro, pentru ajutorul dat în vederea ieşirii din România, să-i fie trimisă inculpatului după ajungerea în Spania, iar când a ajuns i-a trimis şi această sumă prin intermediul unui şofer de microbuz. Aspectele privind remiterea acestor sume de bani, în cuantumul arătat, inculpatului G.F.G. nu sunt confirmate de alte probe, iar inculpatul G.F.G. în declaraţiile sale a arătat că persoanelor transportate le-a solicitat doar costul transportului, fără a solicita alte sume, pentru alte servicii.
Nu există probe certe din care să rezulte dacă într-adevăr aceste sume au fost remise de învinuiţi inculpatului G.F.G., nici unul din martorii menţionaţi pe citativul rechizitoriului, în această calitate, nu au relatat dacă au asistat la momentul remiterii sumelor de bani către inculpatul Gavrilescu şi nici cuantumul acestor sume nu este cert, fiecare din martori susţine că a dat câte o sumă de bani inculpatului, însă aceste susţineri nu au putut fi verificate nemijlocit de instanţă şi nici nu au fost confirmate de fiecare martor pentru ceilalţi martori.
Învinuita V.R. a declarat în cursul urmăririi penale, faptul că, în Ungaria i-a remis inculpatului G.F.G. suma de 1.200 euro, aspect neconfirmat de celelalte probe administrate în cauză, precum şi faptul că ginerele său, învinuitul C.C.G. i-a dat suma de 600 sau 800 euro, aspect infirmat chiar de acesta, care audiat în aceeaşi calitate a declarat, faptul că i-a dat inculpatului G.F.G. suma de 300 euro.
Învinuiţii N.P. şi N.S., audiaţi în această calitate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, în calitate de martori, au declarat că având interdicţie de a ieşi din România au apelat la firma de transport administrată de inculpatul G.F.G., s-au întâlnit cu acesta, i-au expus situaţia în care se aflau, iar acesta le-a spus că-i va ajuta să ajungă în Italia şi le-a indicat să obţină vize de tranzit de la Consulatul Ucrainei din Suceava, pentru a tranzita această ţară. Din declaraţiile acestora rezultă că i-au dat inculpatului G.F.G. sume de câte 250 euro, reprezentând contravaloarea călătoriei.
În ziua de 11 noiembrie 2005, după ce a ajuns în Iaşi, împreună cu învinuiţii N.P. şi N.S., inculpatul G.F.G. i-a luat de la gara Iaşi pe învinuiţii V.R. şi C.C.G., plecând cu toţi aceştia spre punctul de trecere al frontierei Sculeni.
Deşi, în actul de sesizare s-a susţinut că inculpatul G.F.G. i-a asigurat pe cei patru învinuiţi că va reuşi să-i treacă frontiera, deoarece are cunoştinţe printre poliţiştii care lucrează în punctul de trecere al frontierei, aceştia urmând să le permită ieşirea fără să-i implementeze în bazele de date, această susţinere nu rezultă din declaraţiile martorilor şi învinuiţilor.
Astfel, în ziua de 11 noiembrie 2005, inculpatul G.F.G. s-a prezentat la punctul de trecere al frontierei Sculeni, pe sensul de ieşire din România spre Republica Moldova cu autoturismul său cu numărul de înmatriculare BT martie DBA, împreună cu învinuiţii V.R., C.C.G., N.P. şi N.S.
Aceste persoane figurau, la acea dată, în consemn cu măsura de a nu li se permite ieşirea din ţară.
În punctul de trecere al frontierei, inculpatul G.F.G. a oprit autoturismul pe sensul de ieşire din România, spre Republica Moldova, lângă cabina de control a poliţiştilor de frontieră, a luat paşapoartele celor patru învinuiţi, a coborât din autoturism şi a intrat în cabina de control a poliţiştilor de frontieră, a vorbit cu aceştia timp de aproximativ 5-6 minute. După acest timp, inculpatul G.F.G. a ieşit din cabina de control şi a urcat în autoturism, spunându-le pasagerilor că paşapoartele lor au fost ştampilate de către poliţiştii de frontieră. Ulterior, inculpatul G.F.G. şi cei patru învinuiţi au trecut frontiera din România în Republica Moldova, apoi în Ucraina şi Ungaria.
În Ungaria, inculpatul G.F.G. i-a transbordat pe învinuiţii V.R. şi C.C.G. într-un microbuz cu destinaţia Spania, stabilind cu învinuitul C.C.G., ca suma de 600 euro pe care acesta i-o datora să-i fie trimisă din Spania prin intermediul şoferului în a cărui microbuz urcase. Nu a existat nici un element probator din care să rezulte că inculpatul a solicitat această sumă, să confirme că a fost solicitată martorului sau că acestă sumă a intrat în posesia inculpatului G.F.G..
Inculpatul G.F.G. şi-a continuat călătoria împreună cu învinuiţii N.P. şi N.S., până în Italia, aspecte ce au rezultat din declaraţiile învinuiţilor V.R., C.C.G., N.P., N.S. coroborate cu declaraţia inculpatului G.F.G., declaraţia martorului V.A.
Din declaraţiile martorilor nu rezultă cine au fost persoanele care au efectuat controlul paşapoartelor la ieşirea din România spre Republica Moldova, iar martorii N.P. şi N.S. au declarat că nu-i cunosc pe inculpaţii P.M.M. şi A.S.F.
În ziua de 11 noiembrie 2005, între orele 8,00-20,00, conform registrului de evidenţă cu planificarea personalului pentru această zi, a rezultat că în tura de serviciu la Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni erau de serviciu, agentul de poliţie de frontieră ca şef de grupă inculpatul P.M.M. pe sensurile intrare şi ieşire, având ştampila cu nr. 08, agentul de poliţie A.S.F. pe sensul de intrare, având ştampila cu nr. 18 şi numitul A.C. pe sensul de ieşire cu ştampila nr. 16.
Din procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2007 (fila 33 ds. U.P.) şi procesul-verbal din 4 mai 2007 (fila 201 ds. U.P.) a rezultat că în ziua de 11 noiembrie 2005 cetăţeanul român G.F.G. figurează ca ieşit din România prin Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni, cu autoturismul, fără însoţitori.
Din listingul care cuprinde persoanele implementate în aplicaţia informatică de la acest punct de frontieră, ca fiind ieşite din România (fila 196 dosar fond) a rezultat că, menţiunea cu privire la inculpatul G.F.G. din procesele verbale din 22 ianuarie 2007 şi 4 mai .2007 este eronată, având în vedere că din consultarea listingului se constată că inculpatul G.F.G. nu este înregistrat în aplicaţia informatică, cum de altfel nu apar nici însoţitorii acestuia,învinuiţii V.R., C.C.G., N.P., N.S.
Nefiind înregistrat ca ieşit din ţară, nu s-a putut stabili cine a fost agentul de poliţie care a permis ieşirea din ţară inculpatului G.F.G. şi a persoanelor care-l însoţeau.
Coroborând declaraţiile învinuiţilor menţionaţi cu procesul - mverbal din 26 aprilie 2007 în care s-a menţionat că, în ziua de 11 noiembrie 2005 ora 9.44.38 numita V.R., figurează ca toate persoanele cu care a călătorit, ca intrată în Republica Moldova, prin punctul de trecere al frontierei Sculeni, cu autoturismul, a rezultat că inculpatul G.F.G. şi persoanele care-l însoţeau au ieşit din România, în ziua respectivă, între orele 9 şi 9.44.
Din listingul care a cuprins persoanele înregistrate ca ieşite din România în ziua de 11 noiembrie 2005 între orele 9 şi 9,51 a rezultat că au lucrat cu ştampila de ieşire din ţară ,,E” doi agenţi de poliţie cu atribuţii de control pe sensul de ieşire cu indicativele 406 şi 333, iar din probe nu a rezultat, care dintre aceşti agenţi a permis ieşirea din România a persoanelor care-l însoţeau pe inculpatul Gavrilescu, persoane care figurau în consemn cu nepermiterea ieşirii din ţară.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 2 noiembrie 2006 şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 23 iunie 2006 (filele 80-92 dosar U.P. ) a rezultat că, o parte din caracterele impresiunii în litigiu aplicată pe paşaportul numitei V.R., corespund cu o parte din caracterele impresiunilor model comparat din registrul de evidenţă al P.T.F. Sculeni din ziua de 11 noiembrie 2005 şi a procesului-verbal încheiat în data de 2 noiembrie 2006, iar chenarul din partea dreaptă cu numărul de identificare al ştampilei şi elementele de siguranţă din acelaşi chenar lipsesc, astfel că nu se poate stabili cu certitudine că impresiunea în litigiu este una şi aceeaşi cu impresiunile model de comparat, de asemenea rezultă că impresiunea de ştampilă aplicată pe pagina nr. 7 a paşaportului cu nr. 074591996, care are înscris textul Poliţia de Frontieră Sculeni România ,,11 noiembrie 2005 E” este autentică, însă nu se poate stabili dacă impresiunea de ştampilă în litigiu a fost depusă cu una din ştampilele de trafic de la Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni.
2. În cursul lunii ianuarie 2006, învinuiţii U.E., B.F.V., care aveau prohibit dreptul de liberă circulaţie datorită încălcării anterioare a diferitelor prevederi imperative ale O.G. nr. 65/1997, au apelat la inculpatul G.F.G., cărora le-a promis că le va rezolva problema şi că-i va transporta în Italia.
Pentru aceste persoane, la data de 19 ianuarie 2006 a existat în sistemul informatic al poliţiei de frontieră România, conform dispoziţiilor O.G. nr. 65/1997, măsura nepermiterii ieşirii din România, astfel: pentru U.E. interdicţie în perioada 5 octombrie 2005-5 septembrie 2006, pentru B.F.V. interdicţie în perioada 11 noiembrie 2005-9 octombrie 2006.
Din declaraţia învinuitei U.E. a rezultat că, în septembrie 2005, s-a întors în România din Italia, iar la vama Borş a fost informată că depăşise perioada de şedere legală în Italia. Pentru a se întoarce în Italia, deşi avea interdicţie de a ieşi din România, prin intermediul soţului ei a aflat că inculpatul G.F.G., care avea o firmă de transport V. Tur, ar avea pârghiile necesare rezolvării unor astfel de probleme. S-a întâlnit cu inculpatul i-a explicat ce problemă are, iar acesta i-ar fi pretins suma de 600 euro, iar prin negociere a ajuns la suma de 400 euro.
Ulterior G.F.G. i-a solicitat învinuitei U.E. să se deplaseze la Consulatul Ucrainei din Suceava, pentru a-şi obţine viza de tranzit pe teritoriul Ucrainei, după care să-l anunţe când este pregătită de plecare şi să-i dea suma de bani solicitată.
Din declaraţia învinuitului B.F.V., audiat numai în faza urmăririi penale, s-a reţinut că, se afla în aceeaşi situaţie ca şi martora U.E., în sensul că depăşise perioada legală de şedere în Italia, iar pentru a se întoarce în această ţară, a apelat la mai multe agenţii de transport, iar singura care a fost de acord să-i asigure transportul în aceste condiţii a fost firma V. Tur” administrată de inculpatul G.F.G.. Acesta i-ar fi promis că îl ajută să ajungă la Roma, pentru suma de 1200 euro, plus transportul. A susţinut învinuitul că, în ziua plecării, i-a plătit inculpatului suma de 1.500 euro, element de fapt neprobat cu probele administrate în cauză. Probatoriul administrat în cauză nu a confirmat susţinerile lui B.F.V., în sensul că i-ar fi fost solicitată această sumă, că ea ar fi fost remisă inculpatului şi în cuantumul arătat.
La sugestia inculpatului, învinuitul B.F.V. s-a deplasat la Consulatul Ucrainei din Suceava pentru a-şi obţine viza de tranzit pe teritoriul Ucrainei.
Tot în acea perioadă, martorul A.C. a apelat la inculpatul G.F.G. pentru a-l transporta în Italia, dar pe o rută care să nu includă Ungaria, ţară pe teritoriul căreia avea interdicţie de intrare.
Din declaraţiile martorului A.C. nu a rezultat dacă acesta a relatat inculpatului faptul că avea interdicţie de intrare pe teritoriul Ungariei.
Inculpatul i-a solicitat martorului să se deplaseze la Consulatul Ucrainei din Suceava pentru a-şi obţine viza de tranzit pe teritoriul Ucrainei, după care să-l anunţe când este pregătit de plecare şi să-i dea suma de 250 euro pentru transport, alte sume nu a solicitat.
Persoanele menţionate anterior şi-au obţinut vize de tranzit pe teritoriul Ucrainei, după care l-au contactat telefonic pe inculpatul G.F.G., care a stabilit cu aceştia să se întâlnească la sediul firmei sale din Botoşani, în ziua de 20 ianuarie 2006, pentru a pleca spre Italia.
S-a reţinut în actul de sesizare că, inculpatul G.F.G. i-a asigurat în prealabil pe învinuiţii B.F.V. şi U.E. că va reuşi să-i treacă frontiera deoarece are cunoştinţe printre poliţiştii de frontieră, care lucrează în punctul de trecere al frontierei, care le va permite să iasă din România fără a fi verificaţi şi implementaţi în bazele de date, aspecte care nu rezultă din declaraţiile învinuiţilor menţionaţi şi care au relatat doar că, inculpatul le-ar fi comunicat că problemele de frontieră sunt rezolvate, nicidecum că ar fi comunicat învinuiţilor că ar avea cunoştinţe printre poliţiştii de frontieră şi că nu vor fi verificaţi sau implementaţi în bazele de date.
În data de 20 ianuarie 2006, inculpatul G.F.G. a ajuns la punctul de trecere al frontierei Sculeni, pe sensul de ieşire din România spre Republica Moldova, cu microbuzul pe care-l conducea cu numărul de înmatriculare, împreună cu învinuiţii B.F.V., U.E., martorul A.C. şi cu numiţii P.A.O., N.F.C. şi C.G.M.
În punctul de trecere al frontierei Sculeni, inculpatul G.F.G. a oprit microbuzul pe sensul de ieşire din România spre Republica Moldova lângă cabina de control a poliţiştilor de frontieră, a luat paşapoartele pasagerilor, a coborât din microbuz, şi potrivit declaraţiilor învinuiţilor, ar fi intrat în cabina poliţiştilor de frontieră, unde erau doi poliţişti, paşapoartele au fost ştampilate, iar inculpatul a revenit cu acestea spunând că s-a rezolvat.
În actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 20 ianuarie 2006, când inculpatul G. a ajuns cu învinuiţii în punctul de trecere al frontierei Sculeni, pe sensul de ieşire din România spre Republica Moldova, a purtat o discuţie cu inculpatul A.S.F., după care a intrat în cabina de control a poliţiştilor de frontieră, unde a rămas câteva minute. Ulterior inculpatul G.F.G. a ieşit din cabina de control a poliţiştilor de frontieră a urcat în microbuz, afirmând că a rezolvat toate problemele şi că paşapoartele au fost ştampilate de poliţiştii de frontieră, care le-au permis ieşirea din România.
Din declaraţia martorului A.C., a rezultat că inculpatul G. a purtat în ziua respectivă o discuţie timp de un minut cu inculpatul A.S.F., pe care martorul l-a recunoscut din fotografia prezentată la urmărirea penală, dar din declaraţia martorului nu rezultă că acest poliţist a efectuat controlul paşapoartelor.
Martorii audiaţi au arătat doar că inculpatul a discutat cu doi poliţişti la prezentarea pentru control a paşapoartelor, fără a cunoaşte numele acestora.
Din declaraţia martorei P.A.O. (fila 170 dosar) a rezultat că, în data de 20 ianuarie 2006 a ieşit din România prin Vama Sculeni, iar controlul paşapoartelor a durat 20 minute şi nu a fost nevoită să dea vreo sumă de bani poliţistului de frontieră.
Inculpatul G.F.G., împreună cu cele şase persoane, printre care, B.F.V., U.E., A.C. au trecut frontiera din România în Republica Moldova, apoi în Ucraina, până în Italia.
Din procesul-verbal din 26 aprilie 2007 (fila nr. 193 dosar U.P.) a rezultat că, în data de 20 ianuarie 2006, mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare a intrat în Republica Moldova, în data de 20 ianuarie 2006, prin Punctul de trecere al Frontierei Sculeni, la ora 06,16, fiind condus de G.F.G., iar în mijlocul de transport se mai aflau: B.F., P.A., U.E., N.F., C.G., A.C.
Din procesul-verbal din 9 septembrie 2007 a rezultat că, în data de 20 ianuarie 2006, între orele 03.39-06,49, agentul de poliţie A.S.F., care a lucrat ca lucrător cu ştampila pe sensul de ieşire din România, în Punctul de trecere al Frontierei Sculeni a implementat în sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră Române numai pe inculpatul G.F.G., la orele 06,09, celelalte persoane care au ieşit din România în acelaşi interval orar, fiind implementate în sistemul informatic de un alt poliţist de frontieră.
Menţiunea din acest proces –verbal privind faptul că, în data de 20 ianuarie 2006, agentul de poliţie A.S.F., care a lucrat ca lucrător cu ştampila pe sensul de ieşire din România, în Punctul de trecere al Frontierei Sculeni a implementat în sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră Române numai pe inculpatul G.F.G., la orele 06,09, a fost eronată, având în vedere că din listingul care conţine traficul persoanelor care au tranzitat Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni, pe sensul de ieşire (de la fila 201 verso dosar fond) rezultă că, în data de 19/20 ianuarie 2006, la ora 6,09 a ieşit din România un alt cetăţean, C.P. cu autoturismul, fiind implementat de operator. Aşadar la acea oră nu a fost implementat Inculpatul G.F.G. şi nici celelalte persoane care-l însoţeau.
De altfel, din listing a reieşit cu claritate că inculpatul G.F.G. şi pasagerii care-l însoţeau nu au fost implementaţi în baza de date, în ziua de 19/20 ianuarie 2006, în intervalul orar 03,39-06.49, ori la ora 6.16 erau înregistraţi în ca intraţi în Republica Moldova.
Conform registrului de evidenţă cu planificarea personalului (fila 209 dosar fond), în ziua de 19 ianuarie 2006-20 ianuarie 2006 între orele 20.00 şi respectiv orele 08.00, în tura de serviciu la punctul de trecere al frontierei Sculeni, inculpatul P.M.M. a executat serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră, ca şef de grupă, calitate în care avea posibilitatea de a lucra cu ştampila de trafic atât pe sensul de intrare cât şi pe sensul de ieşire din România, în funcţie de intensitatea traficului prin punctul de trecere al frontierei. Acesta avea ştampila cu nr. 16 Conform aceleiaşi planificări inculpatul A.S.F. a fost planificat să execute serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră ca lucrător cu ştampilă, pe sensul de ieşire din România la punctul de trecere al frontierei Sculeni, în ziua de 19 ianuarie 2006, orele 20.00, până în ziua de 20 ianuarie 2006, orele 08.00, având ştampila cu nr. 07. De asemenea, mai era programat la aceeaşi dată B.C., atât pe sensul de intrare cât şi pe sensul de ieşire, cu ştampila nr. 18.
Din probatoriul administrat în cauză nu s-a putut stabili cu certitudine care lucrător de poliţie a efectuat controlul paşapoartelor inculpatului G.F.G., precum şi a învinuiţilor care nu aveau permisiunea de a ieşi din ţară în data de 19/20 ianuarie 2006, nici unul martori nefiind în măsură să precizeze cine a efectuat controlul paşapoartelor şi cine le-a permis ieşirea din ţară.
În actul de sesizare s-a reţinut că, la momentul ajungerii în punctul de trecere al frontierei Sculeni inculpatul P.M.M., profitând de calitatea de şef de grupă, nu a respectat planificarea personalului de serviciu, conform căreia inculpatul A.S.F. a fost planificat să execute serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră ca lucrător cu ştampilă, pe sensul de intrare în România, la punctul de trecere al frontierei Sculeni, în perioada 19 ianuarie 2006, orele 20.00-20 ianuarie 2006, orele 08.00., mutându-l pe acesta să execute serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră ca lucrător cu ştampilă pe sensul de ieşire din România. Astfel A.S.F. a executat serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră ca lucrător cu ştampilă, pe sensul de ieşire din România, calitate în care atribuţii de control a documentelor persoanelor care se prezentau pentru a ieşi din ţară, el fiind cel care a efectuat controlul paşapoartelor învinuiţilor U.E. şi B.F.V., persoane care figurau în consemn cu nepermiterea ieşirii din România, situaţie în care le-a permis acestora ieşirea nelegală din România, conform înţelegerii prealabile pe care a avut-o inculpaţii G.F.G. şi P.M.M.
Aceste susţineri au fost infirmate de menţiunile din planificarea personalului din care reiese că, inculpatul Pavel Mihai Marius, avea calitatea de şef de grupă, putea să lucreze cu ştampila pe ambele sensuri în funcţie de valorile din trafic, iar inculpatul A.S.F. a executat serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră ca lucrător cu ştampilă, pe sensul de ieşire din România, conform planificării şi nu datorită faptului că celălalt inculpat nu ar fi respectat planificarea. Din declaraţiile inculpaţilor P.M.M., A.S.F. a rezultat că şeful de grupă, în funcţie de valorile de trafic, putea să dispună ca lucrătorii să fie planificaţi pe alt sens, decât cel din planificare, dacă pe sensul respectiv se înregistra un trafic mare. Tot din declaraţiile acestora a rezultat că inculpatul A.S.F. a fost planificat de P.M.M. să execute serviciul şi pe sensul de intrare în România, deşi în planificare apărea pe sensul de ieşire, aceasta datorită valorilor din trafic.
Din declaraţiile martorilor, listinguri, declaraţiile inculpaţilor şi alte înscrisuri aflate la dosar nu a rezultat că inculpatul A.S.F. a efectuat controlul paşapoartelor învinuiţilor U.E. şi B.F.V., persoane care figurau în consemn cu nepermiterea ieşirii din România şi că acesta ar fi responsabil de ieşirea nelegală a acestora din România.
3. În luna ianuarie 2006, martora A.M. a fost contactată telefonic din Italia, de către sora ei Ş.M., care a rugat-o să-l însoţească pe fiul ei minor, numitul S.I.M., până în Italia, precizând că a trimis în România toate actele necesare călătoriei fiului ei, spunându-i că trebuie să ia legătura cu G.F.G. pentru aranjamentele necesare călătoriei.
Martora A.M. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.F.G., care i-a recomandat să obţină vize de tranzit pe teritoriul Ucrainei, pentru ea şi pentru minorul S.I.M.
După obţinerea vizelor, în ziua de 17 februarie 2006, martora A.M. a plecat împreună cu minorul, cu autoturismul, condus de inculpat până la punctul de trecere al frontierei, unde inculpatul a prezentat pentru control trei paşapoarte. Le-a fost permisă ieşirea din România, aceştia călătorind ulterior prin Republica Moldova, Ucraina, până în Ungaria, unde inculpatul i-a transbordat într-un autocar al firmei de transport internaţional de persoane al cărei administrator era, cu acesta călătorind până în Italia. Din declaraţia martorei A.M., a rezultat că documentele necesare călătoriei minorului i-au fost trimise în ţară de sora sa, iar la data de 17 februarie 2006, la ieşirea din ţară în punctul de trecere al frontierei Sculeni, inculpatul G.F.G. a prezentat actele pentru control unui poliţist, după care au continuat călătoria până la Roma. Martora a arătat că nu cunoaşte dacă tatăl minorului S.I.M. şi-a dat acordul ca acesta să iasă din ţară,conform prevederilor art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.
Din declaraţiile martorei a rezultat că anterior ieşirii din România nu a discutat detalii despre condiţiile legale de ieşire din ţară a minorului. Inculpatul i-a transportat până în Ungaria, iar de acolo au fost preluaţi de alt microbuz de la firma inculpatului.
Tatăl minorului nu a fost audiat, pentru a se stabili cu certitudine faptul că acesta nu şi-ar fi dat acordul cu privire la ieşirea din ţară a minorului. La fila 204 din dosarul de urmărire penală există un proces verbal, din care rezultă că un inspector de poliţie, care a întocmit acest proces-verbal, a luat legătura telefonic cu S.V.,tatăl minorului, care a precizat că nu şi-a dat acordul pentru ca fiul său să plece în Italia, însă nefiind audiat cele consemnate în procesul-verbal nu au valoarea probantă a unei depoziţii de martor.
S-a reţinut în rechizitoriu că, din verificările efectuate s-a constatat că în punctul de trecere al frontierei Sculeni nu a existat în copie documentele care trebuiau să îndeplinească formal condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie a minorului, conform art. 25 din H.G. nr. 94 din 26 ianuarie 2006, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, nefiind întocmită vreo menţiune în registrul de litigii, conform procedurii din punctul de trecere al frontierei de stat.
Din adresa nr. 561220 din 11 februarie 2011 (fila 1, vol. III, dosar fond) a rezultat că registrul de evidenţă minori din Punctul de trecere al Frontierei Sculeni din 26 ianuarie 2006 a fost distrus împreună cu procesul-verbal din 2007, nefiind prevăzut în vederea arhivării în nomenclatorul arhivistic pentru documentele create în anul 2006, astfel că instanţa nu are posibilitatea stabilirii fără dubiu a faptului că minorul S.I.M. nu îndeplinea condiţiile legale pentru ieşirea din România la data de 17 februarie 2006.
Cu adresa de mai sus a fost înaintat instanţei un proces-verbal, întocmit de inspectorul principal de poliţie B.T., încheiat la data de 4 ianuarie 2006, rectificat ulterior în ce priveşte anul încheierii lui, respectiv 2007, în loc de 2006, în care se consemnează că din consultarea bazei de date a punctului de frontieră rezultă că minorul S.I.M. a ieşit din România în data de 17 februarie 2006, prin punctul de trecere al frontierei Sculeni, cu autoturismul, condus de cetăţeanul român G.F.G., fiind implementat de operatorul 404, corespunzător agentului de poliţie A.S.
Din listingul de la fila 7 vol. III dosar fond a rezultat că în baza de date a punctului de trecere al frontierei Sculeni, au fost înregistraţi ca ieşiţi din ţară, în ziua de 17 februarie 2006 între orele 07,23,42 şi 07,25,42 G.F.G., S.I.M. şi A.M., fişierul neconţinând numele operatorului care a procedat la înregistrarea acestora, astfel că nu a rezultat că operatorul ar fi fost A.S., cum s-a menţionat în procesul verbal din 4 ianuarie 2007.
Conform registrului de evidenţă cu planificarea personalului (fila 269 dosar fond), în ziua de 16 februarie 2006-17 februarie 2006 între orele 20.00 şi respectiv orele 08.00, în tura de serviciu la punctul de trecere al frontierei Sculeni, au executat serviciul, pe sensul de ieşire din România, în calitate de agenţii de poliţie de frontieră, A.S., cu ştampila nr. 18 şi P.I., cu ştampila nr. 11. Conform aceleiaşi planificării inculpatul P.M. a fost planificat să execute serviciul în calitate de agent de poliţie de frontieră ca lucrător cu ştampilă, pe sensul de intrare în România având ştampila cu nr. 03
La dosar nu a existat în copie foto paşaportul minorului S.I.M., astfel că din cele arătate mai sus nu a rezultat elemente de ordin probator din care să rezulte fără dubiu că agentul de poliţie, care a implementat datele minorului în baza de date ar fi inculpatul A.S., şi chiar dacă prin absurd s-ar reţine că el a implementat minorul în baza de date nu se poate demonstra că minorul nu ar fi îndeplinit condiţiile legale de ieşire din România, în sensul că nu ar fi avut acordul ambilor părinţi.
De altfel minorul a traversat mai multe state până la ajungerea în Italia şi nu a avut dificultăţi la controalele vamale, ceea ce întăreşte prezumţia că îndeplinea toate condiţiile din punct de vedere legal pentru a călători în statele U.E.
În actul de sesizare s-a reţinut următoarele aspecte de fapt ca fiind probate:
Pentru a permite ieşirea din ţară a învinuiţilor V.R., C.C.G., N.P., N.S., U.E. şi B.F.V., care nu aveau permisiunea de a ieşi din România, deoarece depăşiseră termenul legal şedere pe teritoriul unui stat din spaţiul Schengen, inculpatul P.M.M. a pretins şi primit de la inculpatul G.F.G., în mai multe rânduri, diferite sume de bani, în total o sumă cuprinsă între 5.000 şi 6.000 euro.
Inculpatul P.M.M. nu a primit sumele de bani direct de la inculpatul G.F.G., astfel că, pentru a intra în posesia banilor se deplasa la sediul firmei de transport al cărui administrator era acesta şi lua banii, lăsaţi pentru el, de la numita G.R. secretara firmei.
De asemenea, pentru a nu exista probe ale faptelor comise, inculpaţii P.M.M. şi A.S.F. nu au verificat în baza de date a poliţiei de frontieră pe numiţii V.R., C.C.G., N.P., N.S., U.E. şi B.F.V. şi nu i-au înregistrat în sistemul informatic al poliţiei de frontieră, ca fiind ieşiţi din România, iar pe paşapoartele acestora au aplicat ştampilele de ieşire, în aşa fel încât să nu se imprime codul ştampilei de trafic, pentru a nu se putea identifica agentul de poliţie de frontieră care a permis ieşirea ilegală din România a migranţilor.
Toate aceste susţineri au fost preluate cu lux de amănunte din denunţul formulat de inculpatul G.F.G. la data de 25.09 orele 15,30, după ce iniţial în declaraţia din aceeaşi zi a precizat că nu recunoaşte faptele de trafic de migranţi şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, denunţul privind infracţiunea de dare de mită presupus a fi comisă de inculpat şi infracţiunea de luare de mită în ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.M.M.
Denunţul nu a constituit mijloc de probă ci este un mod de sesizare, astfel că ceea ce s-a menţionat în denunţ trebuie să rezulte din probatoriul administrat în cauză.
În declaraţia dată de inculpatul G.F.G., la data de 8 octombrie 2007, (filele 43-47) acesta a arătat că, în anul 2005, secretara sa G.R., i-a spus că, în cazul în care are nevoie de o cunoştinţă la frontiera de est a României, îl poate recomanda naşului ei, care este poliţist de frontieră la vama Sculeni. Ulterior, aceasta a organizat o petrecere, împrejurare în care l-a cunoscut pe inculpat P.M.M. Acesta din urmă i-ar fi promis că în situaţia în care ar avea probleme la frontieră poate lua legătura cu el, dându-i şi numărul de telefon. L-a scurt timp, l-a sunat pe inculpatul P.M.M. şi i-a comunicat că, au apelat la el nişte cetăţeni care au depăşit perioada legală de şedere în spaţiul Schengen şi care vor să ajungă în vestul Europei, întrebându-l totodată dacă se poate ca aceste persoane să iasă din ţară prin vama Sculeni. Acesta i-a spus că este posibil, dar că nu-i poate verifica în baza de date, dar le poate permite ieşirea din ţară pentru suma de 1.000 euro de fiecare. Totodată, inculpatul P. i-a spus că nu-i poate verifica în baza de date pentru că ar rămâne urme în calculator. De asemenea, inculpatul Pavel i-a spus că atunci când va sosi cu persoanele în vamă, nu se vor întâlni, urmând să se prezinte la cabina poliţistului din vamă de pe sensul de ieşire dinţară, având paşapoartele însoţitorilor, iar poliţistul respectiv le va ştampila, că totul este aranjat. El a procedat aşa, astfel că paşapoartele însoţitorilor au fost ştampilate, pe paşaportul său ştampila fiind corect aplicată, iar pe celelalte fiind aplicată în aşa fel încât să nu fie vizibile toate datele de pe ştampilă. Tot în acest fel a mai efectuat un transport de persoane. A mai arătat inculpatul că sumele de bani nu erau date direct inculpatului Pavel, banii fiind lăsaţi secretarei G.R., iar acesta le ridica de la ea, fără ca ea să ştie ce reprezintă sumele respective. La unul din controale paşapoartele au fost ştampilate de inculpatul A.S.
În aceeaşi declaraţie, inculpatul G.F.G. a arătat că, nu ştia că minorul nu poate ieşi din ţară, iar paşaportul acestuia a fost ştampilat de inculpatul A.S.
Pentru ajutorul dat inculpatul G.F.G. i-a dat inculpatului P. o sumă cuprinsă între 5.000 şi 6.000 euro. A mai arătat inculpatul că a vorbit la telefon cu P.M.M., iar acesta i-a solicitat să spună că nu-l cunoaşte dacă va fi întrebat vreodată în legătură cu cele două transporturi de persoane.
În declaraţia din data de 19.10 2007 (filele 40-42 dosar U.P.) inculpatul G.F.G. a recunoscut doar infracţiunea de dare de mită, iar declaraţia referitoare la trafic de migranţi a retractat-o, arătând că nu este conformă nici cu scopul urmărit de el, care nu a fost altul, decât acela de a-şi desfăşura activitatea de transportator internaţional. Nu a realizat şi nu a urmărit obţinerea unui venit ilicit de pe urma persoanelor descrise ca migranţi în dosar.
De asemenea, a respins acuzaţia de,,asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni”, pentru că nu a existat o asociere cu inculpatul P. Cu acesta a purtat o discuţie întâmplătoare în urmă cu doi ani(2003), în care acesta i-a promis că-l ajută în munca sa, fără a preciza cum. Ceea ce discutau înainte de transport erau detaliile privind ziua la care urma să se prezinte în vamă. Pe inculpatul A. a arătat că nu-l cunoaşte, recunoscându-l după pozele prezentate de procuror, ca fiind agentul care controla paşapoartele. Nici una din persoanele transportate nu i-a prezentat vreun document din care să reiasă că are limitat dreptul la liberă circulaţie. Acestea i-au expus oral temerea că vor avea probleme la ieşirea din ţară şi din acest motiv au fost de acord să-i remită sumele convenite cu ei. Inculpatul a arătat că în ziua declaraţiei 19 octombrie 2007 a studiat dosarul şi a văzut că aceste persoane aveau suspendat dreptul de utilizare al paşaportului timp de 12 luni.
Inculpatul G.F.G., audiat la instanţă, a declarat că declaraţiile date în cursul urmăririi penale, atât cea olografă, cât şi cea scrisă de anchetator, i-au fost dictate, iar el le-a semnat sub ameninţarea că va fi arestat 30 zile. A consemnat în declaraţii că a dat suma de 5.000 euro pentru a-şi lua măsuri de precauţie. În perioada 2005-2006 a transportat persoane cu microbuzul, dar nu a dat sume de bani poliţiştilor din vama Sculeni. A ales acest punct de trecere al frontierei deoarece avea o prietenă la un punct de trecere al frontierei între Ucraina şi Moldova, unde pasagerii puteau să-şi rezolve unele probleme de hrană etc. dacă ar fi ieşit prin vestul ţării poliţiştii de la frontieră i-ar fi cerut bani pentru a ieşi din ţară. Persoanelor pe care le transporta pe ruta care includea vama Sculeni le percepea costul biletului dus-întors suma de 500 euro pentru Spania şi 400 euro pentru Italia. De la martorii N.S. şi N.P. a luat avansul de câte 250 euro. Persoanele pe care le-a transportat l-au informat că au depăşit perioada legală de şedere în spaţiul Schengen, însă aveau posibilitatea legală de a călători în Moldova, Ucraina. Acestor persoane nu le-a pretins alte sume de bani. Le-a comunicat că dacă vor avea probleme la vamă şi le vor rezolva singuri. Biletele erau plătite la sediul firmei din Botoşani la secretar, de aceea nu şi-a amintit toţi clienţii. Firma sa era specializată în transportul persoanelor prin Ucraina. Pe coinculpaţi i-a văzut prima dată, când a dat declaraţie la Parchet. Nu a reţinut dacă i-a văzut la vamă. Paşapoartele se prezentau de fiecare persoană, iar uneori le prezenta el pentru toţi. Nu i s-au solicitat bani şi nu a fost niciodată în cabina poliţistului de la punctul de trecere al frontierei, aceasta fiind foarte mică.
Inculpatul A.S.F. a declarat că l-a văzut pe inculpatul G., prima dată la instanţă, la data de 15 decembrie 2008. Nu a participat la nicio petrecere organizată de numita G. şi acest nume nu-i spune nimic. Înainte de intrarea în tură a fost obligat să lase la vestiar telefonul mobil şi banii. În ziua de 19/20 ianuarie 2006 a efectuat serviciul pe ambele sensuri intrare-ieşire, deoarece când traficul era aglomerat şeful de tură putea dispune ca un poliţist să fie programat pe alt sens decât cel din planificare. Nu şi-a amintit dacă G. a trecut prin vama Sculeni. Era obligatorie implementarea tuturor persoanelor care ieşeau din ţară. El a introdus persoanele verificate în baza de date, dar nu a fost responsabil de softul care le stoca. A existat posibilitatea ca datele introduse să nu se regăsească, dacă existau erori cu privire la data naşterii. Minorii erau înregistraţi într-un registru special şi se făcea copie după procura celui care-l însoţea, care se ţinea într-un registru neânseriat. Dacă nu s-a făcut nicio menţiune cu privire la minor, înseamnă că acesta nu avea nici o problemă.
Inculpatul P.M.M., audiat la instanţă, a declarat că în ziua de 19/20 ianuarie 2006 a efectuat serviciul ca şef de grupă. În prima parte a nopţii este mai aglomerat sensul de intrare, apoi era mai aglomerat sensul de ieşire. Datorită aglomeraţiei şi specializării, inculpatul Alupoaei a fost planificat pe sensul de ieşire. Nu a cunoscut-o pe numita G.R. Nu a participat la nici o petrecere unde să-l fi cunoscut pe inculpatul G. După verificare, se implementau numele, prenumele, data naşterii şi pentru autoturism, numărul de înmatriculare şi marca. Baza de date a prezentat probleme, în sensul că nu s-au găsit în aceasta persoane care au fost implementate. Au existat probleme cu serverul, care nu funcţiona. În tură nu aveau voie să deţină telefon mobil şi bani. Ştampilele utilizate au fost vechi şi s-au imprimat foarte prost.
S-a reţinut în actul de sesizare că, inculpatul G.F.G. a luat legătura telefonic cu inculpatul P.M.M., stabilind ziua şi ora la care el va ajunge cu migranţii în punctul de trecere al frontierei Sculeni, pentru a-i trece fraudulos frontiera de stat a României, zi în care inculpatul P.M.M. îşi desfăşura serviciul în calitate de poliţist de frontieră cu atribuţii de control a documentelor persoanelor care se prezentau la ieşirea/intrarea persoanelor din/în România, şi i-a comunicat acestuia marca şi numărul de înmatriculare ale autoturismului cu care va veni, precum şi numărul persoanelor cu interdicţie pe care le va aduce.
De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul P.M.M. i-a spus lui G.F.G. că nu se vor întâlni când va ajunge în punctul de trecere al frontierei şi totodată, i-a comunicat acestuia ca în momentul ajungerii în punctul de trecere al frontierei să ia paşaportul său şi pe cele ale persoanelor care-l însoţesc şi să le dea poliţistului de frontieră de la cabina de control, care le va ştampila, fără a verifica persoanele şi implementa în sistemul informatic al Poliţiei de Frontieră şi le va permite ieşirea din România, acel poliţist cunoscând convenţia dintre ei. Aceste aspecte sunt reţinute din declaraţia inculpatului G.F.G.
Aceste susţineri din rechizitoriu nu au suport probator, ele emană din declaraţiile iniţiale ele inculpatului G.F.G., care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale sau judecăţii., declaraţii pe care şi le-a retractat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei, pe motiv că i-au fost dictate de procuror şi de poliţiştii care-l audiau. De asemenea a susţinut că la momentul când a formulat autodenunţul a fost asigurat de organele de anchetă că nu i se va întâmpla nimic.
Declaraţiile inculpatului au servit la aflarea adevărului, în măsura în care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă, ori din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti nu a rezultat că inculpaţii s-ar fi cunoscut anterior efectuării celor trei transporturi de persoane descrise mai sus, că a existat o înţelegere prealabilă între aceştia în legătură cu transporturile de persoane, modul de efectuare al controlului paşapoartelor şi implementării în baza de date. Nu a existat probe din care să rezulte fără dubiu că inculpatul G. ar fi luat legătura telefonic cu inculpatul P.M.M. în legătură cu transporturile de persoane prin punctul Sculeni.
De altfel din declaraţiile inculpaţilor P.M.M. şi A.S.F. a reieşit faptul că în timpul serviciului nu aveau voie cu telefon mobil asupra lor.
Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi din cadrul grupului, iar în conformitate cu art. 8 din aceeaşi lege, iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este potrivit acestei legi un grup infracţional organizat, se pedepseşte după caz, potrivit art. 167 sau 323 C. pen.
Din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine existenţa unui grup constituit ocazional în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi, iar din probele administrate nu a rezultat fără dubiu implicarea inculpaţilor P.M.M. şi A.S.F. în săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de migranţi, reţinută în sarcina acestora, prin situaţia de fapt descrisă în rechizitoriu, întrucât din declaraţiile martorilor, listingul persoanelor implementate, copiile planificărilor de serviciu nu s-a putut dovedi că aceştia au efectuat controlul persoanelor care au călătorit prin vama Sculeni cu inculpatul G.F.G., în datele de 11 noiembrie 2005, 19/20 ianuarie 2006 şi 16/17 februarie 2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, care a criticat-o pentru greşita achitare a inculpaţilor, susţinându-se că soluţia se bazează pe o apreciere greşită a probelor administrate.
Prin Decizia penală nr. 63 din 29 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, reţinându-se, în esenţă, faptul că nu a fost răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpaţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, invocându-se cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi criticându-se soluţia de achitare a inculpaţilor menţinută în cauză.
Se susţine că instanţele au evaluat insuficient probele aflate în dosar, în contradicţie cu prevederile legale, hotărârea de achitare a inculpaţilor bazându-se pe greşita apreciere a probelor administrate, care dovedesc pe deplin existenţa faptelor şi vinovăţia inculpaţilor, fără a se analiza înscrisurile depuse de D.I.I.C.O.T. în apel, care probau vinovăţia inculpaţilor.
Recursul este neîntemeiat.
Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de parchet, cât şi conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală şi temeinică.
Înalta Curte constată că în recursul parchetului se solicită condamnarea inculpaţilor direct în recurs, după ce în cauză s-a dispus o soluţie de achitare la fond, menţinută în apel, fără a se invoca o suplimentare a materialului probator, doar pe o reapreciere a probelor deja administrate şi care nu au putut forma convingerea instanţelor asupra săvârşirii faptelor şi vinovăţiei inculpaţilor.
Se face, într-adevăr trimitere, la un set de înscrisuri depus în apel, cu referire la care se susţine că probează vinovăţia inculpaţilor şi că nu au fost avute în vedere de instanţa de apel.
Susţinerea nu este întemeiată întrucât instanţa de apel a făcut trimitere la aceste înscrisuri şi, în acelaşi timp, acestea nu aduc nici un element de noutate faţă de cele din cursul urmăririi penale, fiind de fapt documentele care au stat la baza întocmirii unor procese verbale la momentul respectiv.
Instanţa de fond a analizat amănunţit aceste informaţii (motivarea fiind însuşită şi de instanţa de apel), dar s-a constatat, corect că sunt contrazise de verificările efectuate nemijlocit în cursul judecăţii şi, ceea ce este cel mai important, aceste înscrisuri nu lămuresc în nici un fel aspectele contradictorii din cuprinsul rechizitoriului ceea ce a condus, corect, la soluţia de achitare câtă vreme prezumţia de nevinovăţie a inculpaţilor nu a fost răsturnată formal şi indubitabil de probele administrate.
Acuzarea inculpaţilor pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., se sprijină exclusiv pe declaraţia denunţ a inculpatului G.F.G., retractată de acesta ulterior. Nu există nici o dovadă certă a faptului că inculpaţii s-au cunoscut anterior, că au avut o înţelegere prestabilită şi că ar fi acţionat de conivenţă în ceea ce priveşte faptele de trafic de migranţi descrise în actul de sesizare.
In aceeaşi ordine de idei, nu s-a dovedit că inculpatul P.M.M. ar fi pretins şi primit de la inculpatul G.F.G., prin intermediul numitei G.R., în mai multe rânduri, sume de bani totalizând 5.000-6.000 euro.
Probele administrate nemijlocit de instanţa de fond şi cele de la urmărirea penală nu fac dovada că inculpatul G. ar fi obţinut alte sume de bani decât cele reprezentând contravaloarea transportului învinuiţilor cu destinaţia Spania, Italia.
Nu s-a putut dovedi că inculpatul i-a racolat pe învinuiţi în vederea efectuării transporturilor acestora prin vama Sculeni, spre Republica Moldova, Ucraina, Spania, Italia, ci dimpotrivă, aceştia au apelat la serviciile lui de transportator pentru a nu-şi pierde locurile de muncă din Italia şi Spania.
Prin urmare, criticile formulate de reprezentantul parchetului cu privire la achitarea inculpaţilor nu sunt fondate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi.
Conform art. 193 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile parţiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnaţi pentru inculpaţi, până la prezentarea avocaţilor aleşi, urmând a fi plătite din fondul Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 63 din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 75 lei, pentru fiecare inculpat, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3219/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3232/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
