ICCJ. Decizia nr. 3247/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3247/2012
Dosar nr. 6359/1/2012
Şedinţa publică din 10 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca neîntemeiată, cererea de ridicare a sechestrului asigurator asupra unor bunuri formulată de inculpatul D.T.M.C.
Pentru a dispune în sensul menţinerii sechestrului asigurător asupra unor bunuri aparţinând inculpatului D.T.M.C., astfel cum au fost nominalizate şi individualizate în ordonanţa de instituire a măsurii asigurătorii dispusă de procuror, Curtea a constatat că, în acest moment procesual, cererea este neîntemeiată fiindcă măsurile asigurătorii dispuse au scopul de a garanta acoperirea eventualelor prejudicii, dacă răspunderea penală a acestui făptuitor va fi legal stabilită.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.T.M.C., susţinând că în mod nelegal s-a dispus respingerea cererii de ridicare a sechestrului asigurător asupra autoturimului, în esenţă a precizat că acest autoturism îi este de strictă necesitate, pentru familie şi că celelalte bunuri sechestrate au o valoare suficient de mare pentru acoperirea prejudiciului.
Înalta Curte analizând recursul, conform art. 168 alin. (2) rap. la art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., îl consideră nefondat, deoarece sechestrul asigurător dispus asupra bunurilor inculpatului reprezintă o măsură de constrângere reală, ce constă în indisponibilizarea bunurilor până la soluţionarea definitivă a cauzei, în vederea asigurării reparării pagubelor cauzate prin infracţiune.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor inculpatului a fost corect dispus şi materializat, neexistând niciun indiciu de nelegalitate care să justifice admiterea plângerii.
Este real că, deşi măsura asigurătorie durează până la soluţionarea definitivă a cauzei, ea poate fi revocată şi înainte de această dată, dar numai dacă au dispărut temeiurile pentru care a fost luată ceea ce în cauză nu se poate constata.
Instanţa de recurs apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins cererea formulată de inculpatul D.T.M.C. împotriva măsurii sechestrului asigurător, în raport de infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (furt calificat în formă continuată cu consecinţe deosebit de grave) şi raportat la sumele de bani cu care s-a constituit parte civilă SC O.M.V. P. SA, cauza fiind la debutul cercetării judecătoreşti, nefiind citit încă actul de sesizare a instanţei, astfel că partea civilă urmează să-şi precizeze pretenţiile civile în faţa instanţei de judecată.
Mai mult cauza fiind în curs de instrumentare în faţa instanţei prin administrarea probatoriilor se pot releva aspecte privind activitatea infracţională a inculpatului, fapt de natură a justifica existenţa acestei măsuri.
Referitor la argumentul invocat de inculpat, constând în existenţa unei obligaţii solidare cu ceilalţi inculpaţi, instanţa de recurs arată că acest tip de răspundere este caracterizată prin posibilitatea părţii civile de a recupera integral creanţa de la oricare dintre inculpaţi, fiind incidentă, apoi, acţiunea în regres, răspunderea acestora nefiind divizibilă.
Faţă de cele reţinute, încheierea instanţei de fond apare ca fiind legală şi temeinică, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., respinge, ca nefondat, recursul inculpatului D.T.M.C., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.T.M.C. împotriva încheierii din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 375/42/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3243/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3249/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... → |
|---|
