ICCJ. Decizia nr. 3265/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3265/2012
Dosar nr. 6376/99/2011
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată:
Prin Sentinţa penală nr. 503 din 7 noiembrie 2011, Tribunalul Iaşi, în baza art. 183 C. pen., a condamnat pe inculpatul G.M. - zis "D.", la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte".
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 183 C. pen., a condamnat pe inculpatul T.F. - zis "B.", la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte".
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, a obligat inculpaţii, după rămânerea definitivă a hotărârii, la prelevarea de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 şi art. 1003 C. civ., cu referire la art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, a obligat inculpaţii, în solidar, la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 352 RON cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 169 C. proc. pen., a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către moştenitorii victimei G.V., a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iaşi.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. a obligat pe inculpatul G.M. la plata sumei de 1.000 RON şi pe inculpatul T.F. la plata sumei de 1.300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, suma stabilită pentru acesta din urmă incluzând şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, onorariu care va fi avansat iniţial Baroului Iaşi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei potrivit art. 189 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa sentinţa penală, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În fapt, în seara zilei de 8 septembrie 2010 (Sărbătoarea Sfintei Marii) la domiciliul martorilor L.N. şi L.M. a avut loc o petrecere pentru sărbătorirea onomasticii celui din urmă. În acest sens, la domiciliul celor doi (tată şi fiu) au fost invitaţi sora martorului L.M., numita L.A., care a venit împreună cu concubinul său S.A. şi cu inculpatul G.M., şi un verişor, inculpatul T.F. La petrecere au participat şi victima G.V. şi concubina acestuia, martora R.D.P., cei doi fiind veniţi la casa martorilor L. de aproximativ trei zile pentru a ajuta la treburile din gospodărie, ca şi o rudă, numitul C.V., persoană în vârstă aflată în îngrijirea martorului L.N.
De menţionat faptul că locuinţa martorilor L. se compune dintr-o singură cameră de locuit, în care se află trei paturi, şi un hol la intrare (cu lungimea de 3 m şi lăţime de 1,5 m), conform procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi declaraţiilor martorei R.D.P.
Potrivit declaraţiilor martorilor, la petrecere invitaţii au mâncat peşte şi au băut cea 4 l de bere şi 4 l de vin. Pe la orele 22:00, numiţii L.A. şi S.A. au părăsit petrecerea.
La un moment dat, pe la miezul nopţii, numitul G.V. a ieşit din casă, moment în care inculpatul G.M. s-a aşezat pe unul dintre paturile din încăpere, lângă martora R.D.P., punând mâna pe aceasta şi propunându-i "o partidă de dragoste", cum a relatat martorul L.N.
Datorită acestui comportament al inculpatului, în momentul în care numitul G.V. a revenit în locuinţă, între acesta şi inculpatul G.M. a izbucnit un conflict verbal, victima solicitând inculpatului să-şi ceară scuze de la concubina sa. În acel moment, martora R.D.P. a părăsit încăperea, rămânând însă afară în apropierea casei familiei L.
Conflictul verbal dintre inculpatul G.M. şi victima G.V. s-a transformat în unul fizic, victima fiind lovită de inculpat cu pumnii în zona capului şi a toracelui. În conflictul dintre cei doi a intervenit şi inculpatul T.F., iniţial cu intenţia de a-l aplana, însă ulterior lovind la rândul lui victima cu pumnii în zona feţei şi a toracelui.
În scandalul iscat a intervenit verbal şi martorul L.N. care, în calitate de gazdă, le-a spus inculpaţilor şi victimei că nu este de acord cu comportamentul lor. Cei doi inculpaţi au târât atunci pe victimă în faţa locuinţei martorului, după care au revenit în casa acestuia şi s-au culcat pe paturile din unica încăpere locuibilă a imobilului. Victima G.V. s-a mai deplasat circa 70 de metri, după care a căzut pe marginea drumului judeţean 247.
Pe la orele 04:00 în dimineaţa zilei de 9 septembrie 2010, martorul L.M. a plecat de la domiciliu, ocazie cu care a descoperit cadavrul victimei G.V. Martorul a revenit la domiciliu şi de pe telefonul inculpatului T.F. a fost apelată Salvarea şi organele de poliţie, acestea din urmă ajungând la faţa locului la orele 05:00.
Potrivit Raportului medico-legal de necropsie din 19 noiembrie 2010, moartea numitului G.V. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare şi fracturi costale, survenit pe fondul intoxicaţiei acute cu alcool etilic. Leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, în condiţii stabilite pe cale de anchetă. Între leziunile traumatice constatate la cadavru şi deces există o legătură de cauzalitate directă mediată. În probele prelevate de la cadavru s-a evidenţiat o alcoolemie de 2,50 g % şi o alcoolurie de 3,20 g ‰, iar decesul s-a putut produce la data de 8/9 septembrie 2010.
Situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţa de judecată, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti.
Astfel, din declaraţiile martorilor L.M. şi L.N., ca şi din declaraţia martorei R.D.P., coroborate cu declaraţiile celor doi inculpaţi rezultă cu certitudine că la momentul conflictului dintre inculpaţi şi victima G.V. în locuinţă se aflau doar inculpaţii, victima, martorul L.N. şi o persoană în vârstă (C.V.), martorul L.M. asistând doar la debutul conflictului, ca şi martora R.D.P.
Deşi inculpatul G.M. nu a recunoscut în declaraţia dată în faţa instanţei de judecată că motivul conflictului cu victima G.V. l-a reprezentat atitudinea sa în raport de concubina victimei, susţinând că victima a fost iniţiatoarea întrucât era beată, din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ca şi din declaraţia inculpatului T.F., care a susţinut că cearta a pornit "de la doamna P.", rezultă cu certitudine motivul pentru care a debutat conflictul dintre părţi.
Potrivit susţinerilor inculpatului T.F., ca şi declaraţiilor martorilor L.N. şi L.M., rezultă că inculpatul T.F. a intervenit iniţial în conflictul dintre inculpatul G.M. şi victima G.V. cu intenţia de a-i despărţi, însă ulterior a ajuns să lovească la rândul lui victima. Inculpatul T.F. a recunoscut pe parcursul urmăririi penale doar că ar fi lovit victima cu palma peste faţă şi cu pumnul în umăr, pentru ca la prezentarea materialului de urmărire penală să recunoască că ar fi lovit-o "cu pumnii". În faţa instanţei de judecată inculpatul a precizat că declaraţiile date în cursul urmăririi penale au reflectat adevărul, susţinând că loviturile cu pumnii au fost aplicate victimei din greşeală.
Această susţinere a inculpatului T.F. este însă infirmată de declaraţiile martorului L.N., singura persoană care a asistat efectiv la întregul conflict dintre părţi (aspect reiterat constant în declaraţiile inculpaţilor) şi care a declarat în faţa instanţei că ambii inculpaţi au lovit victima cu pumnii în coaste.
Inculpatul G.M., deşi în cursul urmăririi penale a recunoscut constant faptul că ar fi lovit pe victima G.V., împreună cu celălalt inculpat, cu pumnii (declaraţie susţinută de celelalte mijloace de probă administrate), în faţa instanţei de judecată şi-a schimbat poziţia procesuală. Apărarea a încercat să acrediteze ideea că victima s-ar fi lovit în cădere de cioata unui copac, cioată aflată în faţa uşii locuinţei martorului L.N.
Deşi martorii au arătat că această cioată există în faţa uşii locuinţei familiei L., niciunul nu a susţinut varianta faptică prezentată de inculpatul G.M., însuşi martorul L.N., care a asistat la întregul conflict, arătând că victima nu a căzut peste această cioată în cadrul încăierării avute cu inculpaţii.
Declaraţia inculpatului G.M. este neveridică şi prin raportare la situaţia din teren consemnată în procesul-verbal de cercetare a locului faptei. Astfel, inculpatul a susţinut că a împins victima, punându-i mâna în zona umărului, iar aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut pe cioata de copac din faţa uşii. Ori, potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului, între uşa de acces în unica cameră de locuit a casei familiei L. şi uşa de ieşire din locuinţă se află un hol, iar cele două uşi nu sunt amplasate perpendicular, ci în unghi drept una faţă de alta. În condiţiile în care din declaraţiile tuturor persoanelor audiate în cauză rezultă că inculpaţii au intrat în conflict cu victima în unica cameră de locuit a imobilului familiei L., este evident că victima, dacă ar fi fost doar împinsă de inculpatul G.M., nu avea cum să treacă prin cele două uşi, situate în unghi drept şi la distanţă de peste 2,5 m (lăţimea holului) pentru a cădea în exteriorul locuinţei, exact pe cioata de copac din faţa uşii.
Susţine apărătorul inculpatului G.M. în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei că declaraţia inculpatului este susţinută de menţiunile raportului medico-legal de necropsie. Ori, în condiţiile în care în acest raport se menţionează că victima prezenta fracturi costale multiple, bilaterale, el nu poate susţine declaraţia inculpatului pentru că ar însemna că victima s-a lovit de mai multe ori, pe ambele laturi ale corpului, de cioata respectivă, lucru greu de crezut şi nesusţinut de nicio probă administrată în cauză.
Este adevărat, cum susţin şi apărătorii, că între declaraţiile persoanelor audiate în calitate de martori există unele neconcordanţe, însă acestea sunt explicabile prin raportare la vârsta acestora, la starea de ebrietate în care se aflau la momentul conflictului dintre inculpaţi şi victimă, ca şi prin încercarea martorilor L.N. şi L.M. de a nega orice legătură dintre petrecerea organizată la casa lor şi moartea numitului G.V. Ori, instanţa reţine că susţinerile acestor martori că victima nu a decedat în casa lor, cum a relatat martora R.D.P., sunt confirmate de urmele găsite la faţa locului, respectiv de urmele de târâre evidenţiate în faţa casei familiei L. prin procesul-verbal de cercetare la faţa locului, aspecte de natură a susţine situaţia de fapt a speţei reţinută anterior de instanţă.
Oricum, locul unde a decedat victima G.V. este lipsit de relevanţă în condiţiile în care potrivit raportului medico-legal de necropsie moartea acesteia a survenit ca urmare a loviturilor primite, fără legătură cu locul unde a fost găsit cadavrul.
Susţinerea inculpaţilor că nu puteau lovi victima în zona toracică pentru că aceasta nu prezenta urme evidente de violenţă în acea zonă nu poate fi considerată pertinentă de instanţă, cât timp potrivit raportului medico-legal de necropsie victima prezenta urme de lovituri în exterior la nivelul feţei (edem facial), iar la examenul intern al cadavrului au fost evidenţiate multiple fracturi costale, toate traiectele de fractură prezentând infiltrate hemoragice la nivelul musculaturii intercostale corespunzătoare. Deşi în concluziile acestui raport medico-legal se arată că leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, s-a precizat clar că această concluzie nu este una de certitudine, modalitatea de producere a leziunilor (prin lovire activă sau pasivă) urmând a fi confirmată de anchetă. Ori, aşa cum am arătat anterior, probele administrate în cauză confirmă varianta că leziunile prezentate de victimă s-au produs prin lovirea activă a acesteia de către inculpaţi cu pumnii, cealaltă variantă fiind infirmată în cauză.
Apărarea a încercat să insiste cu ocazia audierii martorilor asupra intensităţii loviturilor aplicate de fiecare inculpat victimei. Instanţa reţine însă că potrivit disp. art. 183 C. pen., orice lovire ce a determinat moartea victimei este infracţiune, nu doar lovitura aplicată cu o anumită intensitate. Cât timp din declaraţiile martorilor şi a inculpatului T.F. rezultă dincolo de orice dubiu că ambii inculpaţi au lovit victima cu pumnii în zona toracelui, tot ce interesează este existenţa legăturii de cauzalitate directe mediate dintre lovituri şi deces, legătură dovedită de raportul medico-legal de necropsie întocmit în cauză.
În drept, fapta inculpaţilor G.M. şi T.F. care, în noaptea de 8/9 septembrie 2010, i-au aplicat mai multe lovituri victimei G.V., cu pumnii în zona capului şi a toracelui, cauzându-i leziuni toracice, ce au condus la decesul acestuia în aceeaşi zi, pe fondul stării de ebrietate avansată a victimei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de "loviri cauzatoare de moarte" prev. şi ped. de art. 183 C. pen.
Decesul victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare şi fracturi costale, survenit pe fondul intoxicaţiei acute cu alcool etilic. Prin urmare, fapta inculpaţilor a contribuit direct şi nemijlocit la decesul victimei, alături de starea acesteia de ebrietate avansată, care a favorizat şi a concurat la producerea morţii.
În speţă, inculpaţii au acţionat cu praeterintenţie. Praeterintenţia (sau intenţia depăşită) presupune că făptuitorul îşi dă seama şi vrea să lovească victima pentru a-i produce o vătămare corporală, dar se produce un rezultat mai grav, respectiv moartea acesteia, rezultat pe care acesta fie l-a prevăzut, dar a crezut că nu se va produce, fie nu l-a prevăzut, deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Cu alte cuvinte, praeterintenţia presupune că făptuitorul acţionează cu intenţie în ceea ce priveşte rezultatul mai puţin grav (neletal), dar este în culpă în ceea ce priveşte rezultatul mai grav (decesul) produs. În cauză, inculpaţii şi-au dat seama şi au dorit să agreseze victima, în scopul - cel mai probabil, cel declarat - de a-i aplica o corecţie, inculpatul G. pentru că victima s-a arătat deranjat de comportamentul său faţă de concubina victimei, iar inculpatul T. pentru a-l susţine pe celălalt inculpat -, însă, loviturile aplicate în zona toracelui i-au cauzat leziuni grave - fracturi costale, care au produs decesul, rezultat pe care inculpaţii - date fiind condiţiile concrete (starea de ebrietate avansată a victimei şi faptul că acesta "era cam firav", cum a arătat inculpatul T.) - l-au prevăzut, dar au crezut, fără temei, că nu se va produce.
S-a reţinut că în speţă, inculpaţii nu au fost provocaţi în niciun fel de victimă. Atitudinea imorală a inculpatului G.M. în raport de concubina victimei este factorul declanşator al conflictului, aşa cum am arătat anterior, astfel încât inculpatul nu se poate prevala de o pretinsă provocare din partea victimei care i-a cerut să-şi ceară scuze faţă de concubina sa pentru comportamentul avut.
S-a mai reţinut că nici inculpatul T.F. nu poate invoca o provocare. Susţinerile sale că a lovit la rândul său victima pentru că aceasta l-ar fi înjurat nu sunt confirmate de alte mijloace de probă administrate în cauză, fiind evident că intenţia iniţial declarată de a interveni pentru despărţirea celor doi s-a transformat în intenţie de lovire a victimei, în condiţiile în care inculpatul T. nu a lovit şi pe celălalt participant la conflict, pe inculpatul G., ci doar victima, deşi raportul de forţe era în favoarea celuilalt combatant (inculpatul T. însuşi susţine că victima era "cam firav", nu celălalt inculpat), iar loviturile aplicate victimei au avut intensitate mare, mai ales în contextul probat în cauză al consumului exagerat de alcool.
Reţinând că în cauză sunt întrunite condiţiile prev. de art. 345 alin. (2) C. proc. pen., în sensul că fapta pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată există, constituie infracţiune şi a fost comisă de inculpaţi în modalitatea şi cu contribuţia anterior descrise, instanţa va dispune condamnarea acestora.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpaţilor pentru infracţiunea comisă s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. privind dispoziţiile părţii generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute de textul de incriminare, gradul de pericol social al faptei săvârşite, relevat de modalitatea de comitere - inculpatul G.M. este cel care a declanşat conflictul prin atitudinea sa imorală în raport de concubina victimei, în timp ce inculpatul T.F. a intervenit iniţial pentru aplanarea conflictului, dar ulterior intervenţia sa a fost în favoarea celuilalt inculpat; declanşarea conflictului pe fondul consumului exagerat de alcool; lovirea repetată a victimei cu pumnii în zona capului şi a toracelui, de către ambii inculpaţi, astfel încât aceasta, dată fiind şi starea de ebrietate şi vârsta, nu a putut opune o rezistenţă minimă; intensitatea mare a loviturilor aplicate care au cauzat victimei nu mai puţin de patru fracturi costale - dar şi de persoana inculpaţilor G.M. şi T.F. care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
Instanţa a mai reţinut însă că lipsa antecedentelor penale nu este totuna cu "conduita bună a inculpaţilor anterior comiterii faptei", astfel încât nu va reţine în favoarea inculpaţilor circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Aceasta mai ales în contextul în care din datele dosarului rezultă că inculpaţii sunt consumatori de alcool şi, deşi au o anumită vârstă, nu au familii întemeiate care să poate contribui la menţinerea unei conduite morale şi prosociale a acestora. În plus, aşa cum am reţinut anterior, factorul declanşator al conflictului a fost atitudinea imorală a inculpatului G.M. în raport de martora R.D.P., acest inculpat adoptând pe parcursul judecăţii o poziţie procesuală neconformă; dacă legea procesual penală recunoaşte dreptul inculpatului de a nu se autoincrimina, aceasta nu poate da dreptul acestuia de a induce în eroare organele judiciare prin prezentarea unor scenarii ireale.
Inculpaţii nu au prezentat un minim de empatie pentru victimă în cauza de faţă, regretul lor fiind legat de "situaţia în care au ajuns" (cum se arată în caracterizarea depusă la dosar de inculpatul G.M.) şi nu de fapta comisă şi urmarea acesteia - moartea unui om.
Astfel că, prin raportare la datele ce caracterizează în ansamblu persoana inculpaţilor şi la circumstanţele comiterii infracţiunii, având în vedere şi contribuţia efectivă a inculpaţilor la comiterea faptei şi starea de surescitare apărută pe fondul unei capacităţi scăzute de raţionament şi al consumului de alcool, instanţa a considerat că nu se impune coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de textele de incriminare, dar a orientat aceste pedepse către minimul special. În aceste condiţii instanţa a considerat că aplicarea unei pedepse de 5 ani şi 6 luni închisoare pentru inculpatul G.M. şi de 5 ani închisoare pentru inculpatul T.F. corespunde unei juste individualizări a pedepsei în raport cu fapta efectiv comisă şi contribuţia avută de inculpaţi.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În raport de prevederile art. 71 alin. (2) C. pen., instanţa a interzis inculpaţilor doar drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a teza a II-a şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, reţinând că natura faptei săvârşite şi profilul psihic al inculpaţilor relevat în cauză conduc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de textul de lege menţionat.
În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen., instanţa a avut în vedere Hotărârea Hirst contra Marii Britanii din 6 octombrie 2005, prin care instanţa europeană a constatat încălcarea prevederilor art. 3 din Protocolul nr. 1 ca urmare a interzicerii în baza legii a dreptului de a alege persoanei ce a fost condamnată la pedeapsa închisorii, apreciind că o restrângere generală, automată şi nediferenţiată a unui drept fundamental consacrat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, depăşeşte marja de apreciere acceptabilă oricât de largă ar fi, dar şi Decizia nr. 74/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii.
Faţă de aceste considerente, apreciind că în prezenta cauză, din probatoriul administrat, nu rezultă o nedemnitate a inculpaţilor în ceea ce priveşte dreptul de a alege, instanţa nu va interzice exerciţiul acestui drept de natură electorală şi, în consecinţă, nu va face aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. (2) raportat la art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., instanţa a constatat că inculpaţii nu s-au folosit de vreo funcţie, profesie sau activitate în vederea comiterii infracţiunii, motiv pentru care a constatat că nu se impune aplicarea art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. Întrucât fapta ce face obiectul cauzei nu are legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor părinteşti, iar inculpaţii nu sunt căsătoriţi şi nu au copii în întreţinere, întrucât inculpaţii nu rezultă că ar fi desemnaţi, sau să existe posibilitatea previzibilă ca aceştia să fie desemnaţi, tutore sau curator al unei persoane, instanţa nu a interzis inculpaţilor nici drepturile prev. de art. 64 lit. d) şi e) C. pen.
Având în vedere datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, astfel cum au fost anterior evidenţiate, gravitatea faptei comise de aceştia, contextul comiterii ei, urmările produse - decesul unei persoane - şi atitudinea procesuală a inculpaţilor, lipsa din partea acestora a oricărei empatii faţă de victimă, instanţa a considerat că se impune executarea efectivă a pedepselor cu închisoarea aplicate, scopul pedepsei prev. de art. 52 C. pen. putând fi atins numai prin executarea pedepsei în regim penitenciar.
Prin raportare la natura infracţiunii comise de inculpaţi - infracţiune de violenţă care face parte din anexa la Legea nr. 76/2008, având în vedere dispoziţiile art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanţa a dispus ca inculpaţii, după rămânerea definitivă a hotărârii, să se supună prelevării de probe biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Aceste probe biologice recoltate vor fi utilizate exclusiv pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic al inculpaţilor.
Cât priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a făcut demersuri repetate pentru aflarea moştenitorilor legali ai victimei G.V., relaţiile comunicate fiind în sensul că nu s-a solicitat până la acest moment deschiderea procedurii succesorale după aceasta, nefiind posibil astfel a se identifica membri ai familiei victimei care să poată solicita pretenţii civile în cauză. Concubina acestuia, martora R.D.P., nu s-a constituit parte civilă în cauză şi a relatat instanţei că nu cunoaşte pe membrii familiei acestuia.
În cauză s-a constituit parte civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi cu suma de 352 RON reprezentând cheltuielile efectuate cu deplasarea în vederea acordării primului ajutor victimei G.V.
Având în vedere înscrisurile depuse în dovedirea cheltuielilor efectuate, declaraţiile martorilor care au arătat că un echipaj al ambulanţei s-a deplasat la faţa locului şi menţiunile raportului medico-legal de necropsie, instanţa a reţinut că partea civilă a trimis un echipaj medical pentru a acorda ajutor de specialitate victimei, acest echipaj constatând decesul acesteia, în legătură directă de cauzalitate cu agresiunea comisă de cei doi inculpaţi.
Având în vedere dispoziţiile C. civ. (în cauză nu sunt aplicabile prevederile Noului C. civ. întrucât faptului ilicit cauzator de prejudicii îi sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data comiterii lui, aspect susţinut şi de legea privind punerea în aplicare a Noului C. civ.) privind răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin fapte ilicite (art. 998 şi urm.), instanţa a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Prin raportare şi la dispoziţiile art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, instanţa a obligat în solidar pe inculpaţii G.M. şi T.F. la plata către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi a sumei de 352 RON cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea, după rămânerea definitivă a hotărârii, către moştenitorii victimei G.V. (dacă vor fi identificaţi la acel moment), a obiectelor de îmbrăcăminte ridicate de la acesta, aflate la Camera de Corpuri Delicte a Tribunalului Iaşi, obiecte care nu au fost analizate din punct de vedere criminalistic în cauza de faţă, acestea nefiind de natură a furniza instanţei date relevante în soluţionarea speţei.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii G.M. şi T.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul G.M. a solicitat achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii pe temei că infracţiunea nu a fost săvârşită de inculpat. A invocat dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că din raportul de necropsie rezultă că moartea victimei s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zonele de contuzie pulmonare şi fracturi costale, survenit pe fondul intoxicaţiei cu alcool etilic. Victima prezenta numeroase leziuni pe întreaga suprafaţă a corpului, leziuni care nu datau din ziua conflictului, erau leziuni mai vechi şi care s-ar fi putut produce prin lovire, posibil urmată de cădere, având în vedere că buletinul de probe prelevate de la cadavru au evidenţiat o alcoolemie de 3,20 g ‰.
Martorul L.N. a declarat că avea în faţa uşii locuinţei o cioată de copac şi este posibil ca victima să se fi împiedicat de acea cioată, iar lovitura să fi condus ulterior la deces, aşa explicându-se leziunile constatate de medicul legist pe corpul victimei.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei, prin reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea inculpatului pe care instanţa de fond nu le-a reţinut întrucât inculpatul este mare consumator de băuturi alcoolice şi nu are o familie, elemente care nu pot constitui obstacole în reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., inculpatul aflându-se la primul contact cu legea penală.
Inculpatul T.F., în motivarea apelului a solicitat redozarea pedepsei în cuantum şi reevaluarea modalităţii de executare.
Prima instanţă nu a ţinut cont de circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, nu a avut în vedere că nu are antecedente penale şi că se impune reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 C. pen. A solicitat aplicarea art. 81 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 56/2012 din 15 martie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii G.M. şi T.F. împotriva Sentinţei penale nr. 503 din 7 noiembrie 2011 pronunţate de Tribunalul Iaşi, sentinţă pe care a menţinut-o.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că instanţa de fond a administrat toate probele necesare aflării adevărului care au fost complet şi just apreciate, iar faptele şi împrejurările reţinute corespund probelor şi reprezintă adevărul, dar şi că încadrarea juridică dată faptelor este conformă cu legea penală.
S-a mai reţinut că este irelevant pentru cauză dacă în faţa casei familiei L. se afla o cioată de copac, confirmată de martorul L.N., atâta timp cât inculpatul G.M. în declaraţia dată în faţa instanţei nu recunoaşte lovirile active aplicate victimei şi că victima a părăsit casa căzând şi lovindu-se cu coasta de o cioată de cireş aflată în faţa uşii, apărare nedovedită în contextul probatoriului, martorul L.N. declarând că ambii inculpaţi au lovit victima în casă, iar inculpatul T.F. declarând că inculpatul G. şi victima s-au lovit reciproc cu pumnii, el lovind poate doar din greşeală (declaraţii la instanţă).
La urmărirea penală, în declaraţiile date în faţa procurorului, inculpaţii au recunoscut acţiunile agresive exercitate împotriva victimei, contextul şi împrejurările în care faptele s-au derulat.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului rezultă ca fiind constatate urme dinamice de îmbrăcăminte, târâre şi alunecare, iar martorul L.N. a indicat organelor judiciare zona de urme dinamice precizând că în acel loc a fost târâtă victima de cei doi agresori.
Scoaterea victimei din casă şi abandonarea acesteia nu au fost recunoscute de inculpaţi.
În consecinţă, soluţia de condamnare a inculpaţilor s-a constatat că este legală şi temeinică şi nu este incident niciun caz de achitare prevăzut de art. 10 C. proc. pen.
S-a mai reţinut că nu este fondată nici critica privind individualizarea pedepsei formulată de ambii inculpaţi.
În considerarea criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., a scopului şi funcţiilor pedepsei, conform art. 52 C. pen., s-a reţinut că pedepsele la care au fost condamnaţi inculpaţii sunt just individualizate şi sunt proporţionale cu faptele şi persoana acestora, fiind orientate spre minimul special prevăzut de lege, elementele de circumstanţiere a persoanei inculpaţilor fiind integrate procesului individualizării pedepselor în limitele stabilite de instanţa de fond.
S-a reţinut că în mod just instanţa de fond nu a reţinut ca circumstanţe atenuante prev. de art. 75 lit. a) C. pen. lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor, împrejurare personală căreia i s-a dat eficienţă în procesul individualizării prin condamnarea inculpaţilor la câte o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege de câte 5 ani şi 6 luni închisoare, limitele legale fiind închisoarea de la 5 la 15 ani pentru infracţiunea comisă.
Datele cauzei, infracţiunea comisă şi persoana inculpaţilor care nu au antecedente penale, au avut o conduită procesuală oscilantă, nu au oferit suficiente temeiuri că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei prin aplicarea suspendării condiţionate a executării pedepsei şi pentru considerentele de proporţionalitate menţionate, pedepsele cu închisoare cu executare sunt întemeiate.
Împotriva Deciziei penale nr. 56/2012 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a declarat recurs inculpatul G.M. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 6376/99/2011. Examinând motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel şi instanţa de fond au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei.
La individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., dar şi că a fost lezată valoarea cea mai de preţ apărată de legea penală şi anume viaţa persoanei prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., prin intensitatea mare a loviturilor aplicate care au cauzat victimei nu mai puţin de patru fracturi costale - dar în egală măsură s-a ţinut cont şi de persoana inculpatului G.M. care nu este cunoscut cu antecedente penale aplicând inculpatului o pedeapsă de 5 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsă care a fost menţinută şi de instanţa de apel, astfel că nu se impune o coborâre a pedepsei într-un cuantum mai redus faţă de textul incriminator.
În mod corect s-a ţinut cont de către ambele instanţe şi de pericolul social la faptei săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptei, respectiv, că în seara zilei de 8 septembrie 2010, pe baza conflictului verbal iscat între inculpatul G.M. şi victima G.V. care s-a transformat în unul fizic, victima a fost lovită de inculpat cu pumnii în zona capului şi a toracelui. În conflictul dintre cei doi a intervenit şi inculpatul T.F., iniţial cu intenţia de a-l aplana, însă ulterior lovind la rândul lui victima cu pumnii în zona feţei şi a toracelui, după care cei doi inculpaţi au târât atunci pe victima în faţa locuinţei martorului, după care au revenit în casa acestuia şi s-au culcat pe paturile din unica încăpere locuibilă a imobilului. Victima a fost găsită pe marginea drumului judeţean 247, iar ca urmare a Raportului medico-legal de necropsie din 19 noiembrie 2010 moartea numitului G.V. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute consecutivă unui traumatism toracic obiectivat prin hemotorax stâng minim, zone de contuzie pulmonare şi fracturi costale, survenit pe fondul intoxicaţiei acute cu alcool etilic. În probele prelevate de la cadavru s-a evidenţiat o alcoolemie de 2,50 g ‰ şi o alcoolurie de 3,20 g ‰, iar decesul s-a putut produce la data de 8/9 septembrie 2010.
Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare dispoziţiilor generale de reindividualizare judiciară a pedepsei, aceste criterii fiind reţinute de instanţa de apel şi instanţa de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că ambele instanţe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare reţinută în sarcina inculpatului, evidenţiind faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, respectiv faptele inculpatului conducând la decesul victimei, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.
Astfel, Înalta Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea pedepsei reţinute deja în sarcina inculpatului.
În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 114 din 7 august 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Va deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 ianuarie 2012 la 11 octombrie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul G.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.M. împotriva Deciziei penale nr. 56/2012 din 15 martie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3254/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3267/2012. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
