ICCJ. Decizia nr. 3291/2012. Penal

Comentarii

0

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3291/2012

Dosar nr. 1017/85/2012

Şedinţa publică din 16 octombrie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 61 din 12 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia penală, s-au dispus următoarele:

I) În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.A., în Mediaş, jud. Sibiu, la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 alin. (1) şi (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 6 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 7 ani, şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

II) În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul F.G., studii primare, fără ocupaţie, domiciliat în jud. Sibiu, în prezent în Penitenciarul Aiud, la pedeapsa închisorii de 7 ani şi 6 luni pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după efectuarea pedepsei principale.

În baza art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

În baza art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 189 alin. (1), (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii de 7 ani pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b), art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1), lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

În baza art. 86⁴ C. pen., raportat la art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.G. prin Sentinţa penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaş, dată în Dosarul nr. 1278/257/2011 şi s-a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul F.G. să execute, în final, 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţi prin încheierea penală nr. 65/A din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Mediaş (mandat de arestare preventivă nr. 30 din 14 decembrie 2011 - G.A. şi din 14 decembrie 2011 - F.G.).

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 13 decembrie 2011, la zi.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F.G. durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 28 februarie 2011 până la data de 5 mai 2011, şi începând cu data de 13 decembrie 2011 la zi.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul F.G. a unei şurubelniţe cu mâner din plastic negru, cu lungimea de 12 cm, ridicată cu ocazia încheierii penale din 13 decembrie 2011.

S-a constatat că numita P.A., domiciliată în jud. Sibiu, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 şi O.U.G. nr. 72/2006, au fost obligaţi inculpaţii, în solidar, la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea serviciilor medicale, astfel:

- către Spitalul Municipal Mediaş cu sediul în Mediaş, str. I.G. Duca, nr. 33, jud. Sibiu, - suma de 100 lei cu dobânda legală aferentă până la data plăţii efective;

- către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, cu sediul în Sibiu, - suma de 5.417,85 lei cu dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea debitului.

- către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Sibiu cu sediul în Sibiu, - suma de 444,40 lei plus dobânzi şi penalităţi de întârziere până la stingerea datoriei.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpaţi în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a SNDGJ, la data eliberării din penitenciar.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 1.950 lei, din care, suma de 400 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu la fond pentru inculpatul F.G. şi suma de 500 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu la fond pentru inculpatul G.A..

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele: în noaptea de 12 - 13 decembrie 2011, în jurul orelor 21.30, cei doi inculpaţi, pe fondul consumului de alcool, au luat hotărârea de a pătrunde în imobilul părţii vătămate P.A., din Mediaş, cu scopul de a sustrage banii deţinuţi de partea vătămată după ce, anterior, inculpaţii au efectuat o lucrare la coşurile de fum ale gospodăriei părţii vătămate, observând faptul că aceasta are bani şi identificând locul în care victima păstra banii. În acest context, inculpaţii, dotaţi cu o şurubelniţă şi cu o pereche de mănuşi, s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate unde, în jurul orelor 23,00, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului, unde inculpatul F.G. a întrerupt alimentarea de curent electric a locuinţei iar cu ajutorul şurubelniţei a desfăcut grilajul metalic de la geamul camerei, geam prin care inculpatul G.A. a pătruns în imobil şi a descuiat uşa de acces.

Ajunşi în locuinţă, inculpaţii au pătruns în dormitorul părţii vătămate, au imobilizat-o cu ajutorul unor baticuri, i-au pus un căluş în gură şi au lovit-o cu palmele şi cu pumnii.

Dintr-un sertar, inculpatul F.G. a luat un cuţit cu care a ameninţat-o pe partea vătămată pentru a o determina să spună unde ţine banii. Partea vătămată a indicat inculpaţilor locul unde ţine banii, respectiv sub saltea, astfel că inculpaţii i-au sustras acesteia suma de 2.400 lei după care au părăsit locuinţa, încuind din exterior uşa de acces în locuinţă şi lăsând partea vătămată pe podeaua din dormitor sumar îmbrăcată şi imobilizată prin legare, expusă frigului care pătrundea prin geamul de la cămară, lăsat deschis de inculpaţi.

A doua zi dimineaţa, în jurul orelor 6,30, victima a fost găsită în stare critică de către vecini, fiind deplasată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi internată pentru a primi îngrijirile necesare.

Raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză, a concluzionat faptul că partea vătămată prezintă multiple contuzii, plăgi la ambele mâini, fracturi costale, traumatism cranio cerebral şi facial, aceste leziuni fiind produse prin lovire repetată cu corpuri dure, unele de formă alungită, iar altele putând fi produse în cadrul unei contenţii cu sârmă la nivelul antebraţului şi mâinilor, leziunile nefiind de natură a pune în primejdie viaţa victimei.

S-a arătat că inculpaţii au recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât şi faţa instanţei, săvârşirea faptelor, manifestând regret faţă de faptele săvârşite şi solicitând reţinerea, în favoarea lor, a unor circumstanţe atenuante personale (art. 75 lit. a) şi c) C. pen.).

La încadrarea în drept, s-a reţinut că faptele inculpaţilor G.A. şi F.G. de a pătrunde, prin escaladare şi efracţie în locuinţa părţii vătămate P.A., cu scopul de a sustrage banii acesteia şi de a aplica victimei, lovituri repetate, cu pumnii, de intensitate ridicată, în zone anatomice vitale, lovituri soldate cu fracturi costale şi fractura piramidei nazale, care au impus intervenţie medicală de urgenţă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. De asemenea, s-a reţinut în sarcina ambilor inculpaţi săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., constând în furtul sumei de 2.400 lei, prin întrebuinţarea violenţei şi ameninţării la adresa părţii vătămate şi prin punerea acesteia în imposibilitatea de a se apăra. Întrucât inculpaţii au pătruns, în noaptea de 12 - 13 decembrie 2012 fără drept, prin escaladarea gardului curţii părţii vătămate şi prin spargerea geamului de la cămară, în locuinţa acesteia, fără consimţământul părţii vătămate, s-a reţinut existenţa infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., fiind săvârşită de două persoane împreună şi în timpul nopţii. De asemenea, s-a reţinut că sunt întrunite şi elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1), (2) teza IV C. pen., întrucât în noaptea de 12 - 13 decembrie 2011, pătrunzând în locuinţa părţii vătămate, inculpaţii au imobilizat-o pe aceasta prin legarea mâinilor şi a picioarelor cu cabluri metalice şi prin introducerea unui căluş în gură, fapta fiind săvârşită de cei doi inculpaţi împreună.

Procedând la individualizarea pedepselor potrivit criteriilor stabilite de art. 72 C. pen. instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav, sub forma tentativei prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. s-a aplicat inculpatului G.A. o pedeapsă de 6 ani închisoare, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această faptă (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni), gradul de pericol social ridicat al acesteia (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările în care a fost săvârşită (de cei doi inculpaţi împreună, profitând de încrederea victimei şi de împrejurarea că cei doi cunoşteau locuinţa victimei, prin acte repetate de violenţă, asupra unei persoane în vârstă de 80 de ani, cu posibilităţi reduse de apărare, lăsând victima sumar îmbrăcată, legată, pe podeaua camerei şi cu un geam alăturat deschis, faptă săvârşită cu scopul de a le facilita săvârşirea infracţiunii de tâlhărie) dar şi de persoana inculpatului G.A., care nu are antecedente penale şi a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptei, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., cu privire la acest inculpat. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.G., s-a reţinut că acesta este recidivist, având mai multe condamnări anterioare pentru infracţiuni contra patrimoniului (dosar urmărire penală). La individualizarea pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare s-au avut în vedere limitele de pedeapsă pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, natura şi gravitatea faptei săvârşite, împrejurările în care a fost comisă, învederate mai sus, dar şi împrejurarea că inculpaţii au recunoscut şi regretat fapta. Totodată, s-a arătat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale este justificată de natura şi gravitatea faptelor săvârşite (o infracţiune contra vieţii persoanei), împrejurările cauzei şi persoana inculpaţilor, apreciindu-se că aceştia nu prezintă garanţii morale pentru a fi aleşi în autorităţi publice sau în funcţii elective publice şi nici de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Pentru infracţiunea de tâlhărie, instanţa de fond a avut în vedere împrejurările comiterii faptei (fapte săvârşită prin violenţe, prin legarea victimei, în timpul nopţii, de două persoane împreună, în locuinţa părţii vătămate), scopul săvârşirii infracţiunii (obţinerea unor venituri ilicite), valoarea prejudiciului şi faptul că acesta a fost recuperat integral, dar şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.A..

La alegerea pedepselor aplicate pentru infracţiunea de violare de domiciliu, instanţa de fond a apreciat că se justifică orientarea spre minimul special al pedepsei, faţă de atitudinea procesuală a celor doi inculpaţi.

În ceea ce priveşte pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen., instanţa a avut în vedere natura faptelor săvârşite (infracţiuni contra vieţii persoanei, contra libertăţii persoanei şi contra patrimoniului), gravitatea acestora, împrejurările în care au fost comise şi persoana inculpatului (care nu are antecedente penale), apreciind că aceştia nu prezintă garanţii morale pentru a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau pentru a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, reţinând totodată că inculpatul F.G. a mai fost condamnat anterior pentru infracţiuni contra patrimoniului.

Instanţa de fond a constatat că inculpatul F.G. a săvârşit prezentele infracţiuni în termenul de încercare de 5 ani în care a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaş, inculpatul fiind arestat la data de 28 februarie 2011 şi eliberat la data de 5 mai 2011 cu un rest de executat de 845 zile.

În ceea ce priveşte măsura preventivă luată faţă de inculpaţi, s-a constatat că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpaţilor se menţin, indiciile săvârşirii faptelor fiind transformate în probe certe de vinovăţie, pedepsele prevăzute de lege pentru faptele săvârşite fiind mai mari de 4 ani iar lăsarea în libertate prezentând pericol pentru ordinea publică prin natura şi gravitatea faptelor săvârşite, împrejurările în care au fost comise (de două persoane împreună, prin efracţie, în timpul nopţii, asupra unei persoane în vârstă), prin urmările produse şi ecoul negativ pe care l-au avut faptele în rândul comunităţii.

Întrucât inculpatul F.G. a folosit la spargerea geamului de la cămara părţii vătămate o şurubelniţa cu mâner din plastic negru cu lungimea de 12 cm, găsită la locuinţa inculpatului de către organele de poliţie, Tribunalul, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea acesteia de la inculpat.

Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpaţii G.A. şi F.G..

Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a solicitat desfiinţarea hotărârii de fond, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărâri, în sensul înlăturării dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. în cazul inculpatului G.A. şi majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor. În motivarea apelului s-a arătat că instanţa de fond a încălcat tehnica de individualizare, trebuind să argumenteze alegerea pedepsei alternative în cazul tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav. Infracţiunea de omor deosebit de grav se pedepseşte, potrivit art. 176 C. pen. cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi iar în cazul în care pentru infracţiunea consumată sunt prevăzute pedepse alternative, în mod constant s-a decis în practica judiciară, că instanţa trebuie mai întâi să se fixeze asupra uneia dintre pedepsele alternative şi apoi să aplice pedeapsa pentru tentativă. Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) C. pen. tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, iar în cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 de ani. Din considerentele hotărârii instanţei de fond nu rezultă în mod concret asupra cărei pedepse alternative s-a orientat în procesul de individualizare al pedepsei aplicate, reţinându-se doar că s-au avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respectiv închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, limite care sunt legale doar în cazul pedepsei închisorii de la 15 la 25 de ani, în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă limitele fiind închisoare de la 10 la 25 de ani, însă instanţa trebuia să motiveze alegerea uneia dintre cele două pedepse alternative prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, altfel legalitatea pedepsei aplicate pentru tentativă nu poate fi apreciată. O a doua critică adusă hotărârii se referă la faptul că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului G.A. circumstanţa atenuantă reglementată de art. 74 lit. a) C. pen., luând în considerare împrejurarea că nu are antecedente penale şi a avut o conduită bună înainte de săvârşirea faptelor, deoarece în contrapondere cu această împrejurare instanţa de fond reţine în defavoarea inculpatului gravitatea faptelor comise, reprezentată de faptul că cei doi inculpaţi au acţionat împreună, profitând de încrederea victimei şi de împrejurarea că cei doi cunoşteau locuinţa victimei, au săvârşit acte repetate de violenţă asupra unei persoane în vârstă de 80 de ani, cu posibilităţi reduse de apărare, lăsând victima sumar îmbrăcată, legată, pe podeaua camerei şi cu un geam alăturat deschis, pe timp de iarnă, împrejurări care agravează răspunderea penală. În aceste condiţii, aşa cum se reţine în literatura şi practica judiciară, circumstanţa atenuantă reglementată de art. 74 lit. a) C. pen. nu are relevanţă în prezenţa cauzelor de agravare care reliefează un grad de pericol social ridicat al faptelor prin urmările lor, ori de periculozitate sporită a infractorului prin modul şi mijloacele folosite în săvârşirea faptelor. Instanţa de fond trebuia să ia în considerare şi urmările pe care faptele inculpaţilor le-au produs părţii vătămate, care prin memoriile scrise comunicate instanţei a arătat că îi este frică să mai stea în locuinţa sa după ce a ieşit din spital, nu mai poate dormi şi tresare la orice mişcare, nu şi-a putut folosi mâinile 3 săptămâni, etc, solicitând să fie "aspru pedepsiţi de către instanţă pentru bătăile şi spaima pe care le-a îndurat la cei 80 de ani ai săi". Atitudinea "bună" a inculpatului înainte de comiterea faptelor, în sensul art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se rezumă, în mod exclusiv, la lipsa antecedentelor penale, nefiind în măsură să caracterizeze favorabil persoana inculpatului într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unor pedepse sub minimul special să satisfacă, în mod concret, imperativul justei individualizări a acestora. Pentru aceleaşi considerente, s-a arătat că şi în cazul inculpatului F.G. nu s-a procedat la o individualizare corectă a pedepselor, fiind aplicate pedepsele minime legale în condiţiile în care acesta este recidivist postcondamnatoriu, suferind anterior alte 4 condamnări pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat, infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză fiind comise după câteva luni de la ultima condamnare a sa cu suspendare. Chiar dacă acest fapt a atras revocarea acestei suspendări şi adăugarea pedepsei respective la pedeapsa rezultantă aplicată prin hotărârea criticată, nu se justifică aplicarea unor pedepse minime, în condiţiile în care chiar şi din considerentele hotărârii pronunţate de către instanţa de fond se desprinde gradul ridicat de pericol social atât al faptelor săvârşite cât şi al inculpatului. Luând în considerare toate împrejurările concrete în care s-au săvârşit faptele, urmările pe care le-au produs părţii vătămate şi persoana inculpaţilor s-a apreciat că aplicarea unor pedepse sub minimul special sau chiar la limita minimului special nu este în măsură să realizeze scopul acestor pedepse, astfel cum este definit prin dispoziţiile art. 52 C. pen., fiind urmarea unei injuste individualizări făcute de către instanţa de fond prin neluarea în considerare a tuturor criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen.

Prin apelul formulat, inculpaţii G.A. şi F.G. au solicitat, personal şi prin apărătorul desemnat din oficiu, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi, în rejudecare, aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen. şi reducerea pedepselor aplicate, dată fiind atitudinea sinceră de care au dat dovadă pe parcursul procesului.

Prin Decizia penală nr. 88 din 5 iulie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu şi inculpaţii G.A. şi F.G. împotriva Sentinţei penale nr. 61 din data de 11 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu în Dosarul nr. 1017/85/2012.

A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor G.A. şi F.G. şi, rejudecând în aceste limite, a dispus următoarele:

A reţinut în favoarea inculpaţilor dispoziţiile art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. cu privire la infracţiunile prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., de art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen. şi de art. 189 alin. (1) şi (2) teza IV C. pen., după care:

I) A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului G.A. în elementele ei componente, respectiv:

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen. şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 65 alin. (2) rap. la 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.

- 2 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută şi pedepsită de art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.

- 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută şi pedepsită de art. 189 alin. (1) şi (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 C. pen.

A înlăturat sporul de pedeapsă aplicat, în cuantum de 1 an închisoare.

A înlăturat din sentinţa penală atacată circumstanţele atenuante judiciare, prev. art. 74 lit. a), art. 76 C. pen., reţinute în favoarea inculpatului G.A. şi a stabilit pedepsele principale după cum urmează:

- 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen.

- 4 ani şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. şi ped. de art. 189 alin. (1) şi (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

A menţinut pedeapsa complementară aplicată inculpatului şi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa de 8 ani închisoare, alături de care a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

A interzis inculpatului exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

II. A repus în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului F.G., respectiv:

- pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză;

- pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.G. prin Sentinţa penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaş cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale, aplicată inculpatului F.G. în elementele ei componente, respectiv:

- 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 65 alin. (2) rap. la 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 3 închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 189 alin. (1) şi (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A stabilit pedepsele principale pentru inculpat după cum urmează:

- 8 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. şi ped. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. şi ped. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

- 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

- 5 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prev. şi ped. de art. 189 alin. (1) şi (2) teza IV C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi a art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

A menţinut pedeapsa complementară aplicată inculpatului şi, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. a contopit pedepsele principale de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni, rezultând pedeapsa de 9 ani închisoare, alături de care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

A menţinut dispoziţiile privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului F.G. prin Sentinţa penală nr. 146 din 5 mai 2011 a Judecătoriei Mediaş, dată în Dosarul nr. 1278/257/2011 şi a dispus executarea în întregime a acesteia, alături de pedeapsa rezultantă de 9 ani aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul F.G. să execute în final 11 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

A interzis inculpatului exercitarea, pe durata prevăzută de art. 71 C. pen., a următoarelor drepturi prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.:

- dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

- dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut măsura arestului preventiv luată faţă de inculpaţi prin încheierea penală nr. 65/A din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Mediaş (mandat de arestare preventivă din 14 decembrie 2011 - G.A. şi din 14 decembrie 2011 - F.G.).

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu 13 decembrie 2011 şi până la 5 iulie 2012.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului F.G. durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 28 februarie 2011 şi până la data de 5 mai 2011 şi începând cu data de 13 decembrie 2011 şi până la 5 iulie 2012.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

Din coroborarea probatorului administrat în cauză, respectiv declaraţiile inculpaţilor, plângerea penală şi declaraţiile date de partea vătămată P.A., declaraţiile martorilor P.I.N., S.A., D.E., O.T., B.E. şi G.I., raportul de constatare medico-legală din 14 decembrie 2011 întocmit de SJML Sibiu, procesul-verbal de cercetare la faţa locului din 13 decembrie 2011, procesul-verbal de reconstituire privind activitatea infracţională a inculpaţilor, dovezile de ridicare întocmite cu ocazia găsirii banilor şi a cuţitului luate de la partea vătămate, rezultă că instanţa de fond a reţinut o corectă situaţie de fapt, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de omor deosebit de grav sub forma tentativei, tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi violare de domiciliu, în forme agravate.

Astfel, în seara de, în jurul orelor 23,00 după ce în prealabil au consumat băuturi alcoolice şi au hotărât să pătrundă în imobilul părţii vătămate P.A., cu scopul de a sustrage banii deţinuţi de aceasta, inculpaţii G.A. şi F.G., dotaţi cu o şurubelniţă şi cu o pereche de mănuşi, s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate, unde, au pătruns prin escaladarea gardului în curtea imobilului. Inculpatul F.G. a întrerupt alimentarea de curent electric a locuinţei, iar cu ajutorul şurubelniţei a desfăcut grilajul metalic de la geamul camerei, geam prin care inculpatul G.A. a pătruns în imobil şi a descuiat uşa de acces. Ajunşi în locuinţă, inculpaţii au pătruns în dormitorul părţii vătămate, au imobilizat-o cu ajutorul unor baticuri, i-au pus un căluş în gură şi au lovit-o cu palmele şi cu pumnii, după care inculpatul F.G. a luat dintr-un sertar un cuţit, cu care a ameninţat-o pe partea vătămată pentru a o determina să spună unde ţine banii. La indicaţia acesteia, inculpaţii au găsit suma de 2.400 lei pe care au luat-o şi au părăsit locuinţa, încuind din exterior uşa de acces în locuinţă şi lăsând partea vătămată pe podeaua din dormitor sumar îmbrăcată şi imobilizată prin legare, unde a fost găsită de martorul P.I.N. în jurul orelor 6,00, fiind deplasată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu şi internată pentru a primi îngrijirile necesare.

Instanţa de apel a reţinut că, de altfel, inculpaţii G.A. şi F.G. au recunoscut încă de la început săvârşirea faptelor, colaborând cu organul de urmărire penală, iar cu ocazia reconstituirii activităţii infracţionale au indicat în amănunt modalitatea de săvârşire a faptelor.

Raportat la starea de fapt reţinută, s-a apreciat că faptele inculpaţilor constituie tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, tâlhărie, violare de domiciliu şi lipsire de libertate, toate în formă agravată şi că există probe care dovedesc vinovăţia acestora. în ceea ce priveşte infracţiunea de lipsire de liberate în mod ilegal, s-a precizat că aceasta constă în imobilizarea părţii vătămate P.A. prin legarea mâinilor şi a picioarelor cu cabluri metalice şi prin introducerea unui căluş în gură şi lăsarea acesteia pe podeaua din dormitor, sumar îmbrăcată, imobilizată prin legare şi expusă frigului, fiind găsită de martorul P.I.N. în dimineaţa zilei de 13 decembrie 2011, în jurul orelor 6,00 (după aproximativ 7 ore). Aceasta deoarece, în cazul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 C. pen., în modalitatea punerii victimei în neputinţă de a se apăra, prin imobilizare, lipsirea de libertate a victimei pe timpul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie se absoarbe în conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni. Dacă însă timpul în care victima este lipsită de libertate depăşeşte timpul cât s-a desfăşurat comiterea infracţiunii de tâlhărie, sunt întrunite atât elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută în art. 189 C. pen., cât şi elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 din acelaşi cod.

În opinia instanţei de prim control judiciar, instanţa de fond nu a făcut o individualizare judiciară justă, raportat la dispoziţiile art. 72 C. pen. Astfel, în primul rând, a fost reanalizată cererea inculpaţilor de aplicare a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Instanţa de apel a constatat că la termenul din 7 martie 2012 inculpaţii au declarat la instanţa de fond că recunosc şi regretă săvârşirea faptelor, solicitând aplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă din 21 martie 2012 instanţa de fond a respins cererea formulată de inculpaţi, constatând că pentru una dintre faptele pentru care aceştia au fost trimişi în judecată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, situaţie în care s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispoziţiile 320¹ C. proc. pen., raportat şi la alineatul 8 al acestui articol.

Curtea de apel a apreciat, raportat la faptul că inculpaţii au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de omor deosebit de grav - pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă alternativ cu închisoarea de la 15 la 25 de ani - faţă de dispoziţiile 320¹ alin. (7) teza a doua şi ale art. 144¹ C. pen. (care definesc noţiunea de pedeapsă prevăzută de lege), că instanţa de fond a stabilit în mod corect că nu se poate recurge la procedura simplificată privind judecata în cazul recunoaşterea vinovăţiei, continuând judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun. S-a avut în vedere faptul că aceste dispoziţii legale, de excludere a infracţiunilor sancţionate cu detenţiunea pe viaţă de la aplicarea procedurii prevăzute de 320¹ C. proc. pen., au fost excluse de legiuitor în raport cu gravitatea acestor infracţiuni, apreciindu-se că nu este justificată reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

Curtea Constituţională a României, în virtutea rolului său de garant al supremaţiei Constituţiei, a stabilit prin Decizia nr. 1470 din 8 noiembrie 2011, că dispoziţiile 320¹ C. proc. pen. au un caracter mixt, iar cele ale alin. (7) conţin o normă de drept penal care, privind cuantumul pedepsei aplicabile anumitor infracţiuni, poate fi încadrată în categoria normelor de drept substanţial, şi nu în categoria celor de procedură penală. S-a mai arătat că încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între mijloacele folosite şi scopul urmărit. Reglementarea unui regim sancţionator în funcţie şi de atitudinea de recunoaştere a vinovăţiei este expresia principiului egalităţii în faţa legii, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice să se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic să fie diferenţiat. în acest sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului când, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), a statuat că simpla apartenenţă a art. 442 referitor la o procedură simplificată în C. proc. pen. italian nu poate fi decisivă deoarece, având în vedere durata pedepsei care urmează a fi aplicată şi care va fi redusă cu o treime, nu există nicio îndoială că sancţiunile prevăzute de art. 442 alin. (2) C. proc. pen. italian sunt cele care urmează a fi impuse în cazul condamnării, fiind calificate ca dispoziţii de fond de drept penal al căror scop a fost de descurajare. Aşa fiind, instanţa europeană a statuat că art. 442 alin. (2) reprezintă o dispoziţie de drept penal material cu privire la durata pedepsei care urmează a fi aplicată în caz de condamnare în urma unei proceduri simplificate, intrând în domeniul de aplicare al art. 7 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

În final, s-a menţionat că toate aceste aspecte, precum şi faptul că procedura simplificată a urmărit garantarea dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dar şi înlăturarea unei proceduri judiciare îndelungate şi costisitoare, îndreptăţesc concluzia că, în speţa dedusă judecăţii, parcurgerea procedurii de drept comun - impusă de dispoziţiile 320¹ alin. (7) teza a doua raportat la una dintre cele patru fapte comise de inculpaţi - nu poate înlătura aplicarea normei substanţiale de reducere a pedepselor cu o treime în cazul celorlalte trei infracţiuni pentru săvârşirea cărora inculpaţii au fost trimişi în judecată, infracţiuni pe care aceştia le-au recunoscut în totalitate şi pentru care ar fi fost incidente dispoziţiile procedurii simplificate.

Pentru toate aceste motive, instanţa de prim control judiciar a apreciat că nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru a li se aplica inculpaţilor un tratament diferenţiat cu privire la cele trei infracţiuni şi se justifică astfel în prezenta cauză a se da eficienţă regulii de drept substanţial prevăzute de 320¹ alin. (7) C. proc. pen. în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen., art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen. şi art. 189 alin. (1), (2) teza a IV-a C. pen.

În ceea ce priveşte criticile aduse de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu referitoare la modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de apel a apreciat că sunt justificate sub aspectul greşitei reţineri a dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. în favoarea inculpatului G.A., precum şi al cuantumului redus al pedepsei aplicate inculpatului F.G., cu următoarea argumentare:

Potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, astfel că:

- pedeapsa pentru infracţiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), (2) C. pen., art. 176 alin. (1) lit. d) C. pen. este închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni sau închisoarea de la 10 la 25 de ani, în cazul în care instanţa alege pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

- pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de tâlhărie în varianta agravată prev. de art. 211, alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (2¹) lit. a), c) C. pen. este închisoarea de la 7 la 20 de ani iar ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă sunt de 4 ani şi 8 luni şi 13 ani şi 4 luni.

- în cazul infracţiunii art. 192 alin. (1), (2) tezele II şi III C. pen., limitele de pedeapsă, reduse cu o treime, sunt de 2 ani şi 6 ani şi 8 luni, iar în cazul infracţiunii prev. de art. 189 alin. (1) şi (2) teza a IV-a C. pen. de 4 ani şi 8 luni şi 10 ani.

Or, potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ce priveşte comportamentul făptuitorului. Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite în viitor săvârşirea de fapte penale. Instanţa de fond, procedând la individualizarea pedepselor aplicate pentru tentativa de omor deosebit de grav, nu a arătat, în concret, natura pedepsei alese, natură care rezultă însă din redarea limitelor prevăzute de lege pentru această infracţiune (închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni) şi, chiar dacă nu a motivat alegerea făcută, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în mod corect s-a orientat către pedeapsa închisorii, la individualizarea pe care o va face asupra pedepselor, urmând a se argumenta alegerea uneia dintre cele două pedepse alternative.

S-a mai arătat în decizia atacată că, în ceea ce priveşte circumstanţa atenuantă prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., aceasta presupune, pe de o parte lipsa antecedentelor penale şi, pe de altă parte, dovedirea unor împrejurări personale deosebite cu privire la conduita bună anterioară a inculpatului, aspecte care nu există în cauza de faţă, actele depuse la dosar nefiind suficiente în a crea convingerea instanţei cu privire la conduita exemplară în societate, anterior săvârşirii faptei, a inculpatului G.A.. Pe de altă parte, aspectele legate de conduita bună a inculpatului, în contextul cauzei, nu justifică diminuarea pedepsei şi aplicarea distinctă a circumstanţelor judiciare atenuante, deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute în art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea, ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret ridicat al faptei.

Distinct de gravitatea în sine a fiecărei infracţiuni, chiar numărul acestora şi situaţia de concurs real în care se află, impune un tratament penal mai aspru, iar circumstanţele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod prioritar, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor, agravat prin modul de comitere, numărul acestora, valorile sociale atinse, precum şi consecinţele pe care le-au produs.

În ceea ce priveşte pedepsele aplicate inculpatului F.G., raportat la faptul că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat iar infracţiunile deduse judecăţii în prezenta cauză sunt comise după câteva luni de la ultima condamnare a sa cu suspendare, instanţa de apel a apreciat că tratamentul sancţionator diferit prevăzut de dispoziţiile art. 86⁴ raportat la art. 83 C. pen. privind cumulul aritmetic al pedepselor nu este suficient pentru a justifica aplicarea unor pedepse constând în minimul special prevăzut de lege, în condiţiile în care avertismentul dat anterior acestuia prin dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu şi-a atins scopul urmărit, acela ca cel condamnat să nu mai săvârşească infracţiuni. Se justifică totodată şi aplicarea unui spor de pedeapsă, având în vedere numărul infracţiunilor comise şi că faptele pentru care s-a stabilit pedeapsa cea mai grea nu prezintă doar aceasta un pericol social foarte ridicat, faptele de lipsire de libertate şi tâlhărie fiind de asemenea grave, nefiind suficientă aplicarea pentru întreg concursul a pedepsei de bază.

În ceea ce priveşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpaţi prin încheierea penală nr. 65/A din 14 decembrie 2011 a Judecătoriei Mediaş, aceasta a fost menţinută, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere următoarele:

Inculpaţii G.A. şi F.G. au fost arestaţi preventiv în temeiul dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea penală nr. 65 din 14 decembrie 2011 pronunţată de Judecătoria Mediaş, iar prin încheierea penală nr. 3 din 6 ianuarie 2012 a Tribunalului Sibiu, după schimbarea competenţei, a fost prelungită această măsură. S-a reţinut, în esenţă, că există date şi indicii temeinice care fac rezonabilă presupunea că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi şi pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi că inculpaţii prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Măsura arestării preventive a fost menţinută pe parcursul judecării cauzei, în condiţiile art. 300¹ şi ale art. 300² C. proc. pen.

Instanţa de apel a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de acesta subzistă şi impun în continuare privarea sa de libertate.

Astfel, probele administrate până în prezent nu au înlăturat indiciile reţinute de către judecătorul care a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor şi care au legitimat luarea acestei măsuri, indicii care au determinat presupunerea rezonabilă că aceştia ar fi săvârşit faptele deduse judecăţii, iar pentru infracţiunile deduse judecăţii legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. S-a apreciat că subzistă şi cealaltă condiţie prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă şi din natura şi gravitatea faptelor comise de inculpaţi, din modalitatea şi circumstanţele concrete de săvârşirea faptei şi din valoarea socială lezată (dreptul persoanei la viaţă). Lăsarea în libertate a unor persoane cu privire la care se presupune în mod rezonabil că ar fi săvârşit fapte penale de o asemenea gravitate ar avea ca efect nerealizarea scopului măsurii arestării preventive, între care buna desfăşurare a procesului penal, pentru aceasta fiind absolut necesar a se prezerva starea siguranţă şi ordine publică. De asemenea, din perspectiva jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, existenţa unei hotărâri de condamnare a inculpaţilor la pedeapsa închisorii (menţinută de instanţa de apel), pronunţată de un tribunal competent, constituie un temei pentru menţinerea detenţiei preventive.

Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea se Apel Alba Iulia şi inculpaţii G.A. şi F.G., motivele fiind menţionate în partea introductivă a prezentei decizii.

Ministerul Public a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. şi, prin completarea în termenul revăzut de lege, cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. În sinteză, s-a susţinut că individualizarea pedepselor este netemeinică (solicitându-se majorarea pedepselor pentru ambii inculpaţi) şi că s-a făcut o greşită aplicare a legii (solicitându-se înlăturarea dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.).

Recurenţii-inculpaţi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., au solicitat reducerea pedepselor, prin reţinerea datelor personale şi familiale favorabile, inclusiv prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) din C. pen.

Recursurile vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:

- asupra criticii Ministerului Public referitoare la aplicarea în apel a dispoziţiilor art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.

Este adevărat că, potrivit art. 320⁷ alin. (7) C. proc. pen., "Dispoziţiile alin. (1) - (6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă".

De asemenea, jurisprudenţial şi cu o argumentare care nu face obiectul prezentei cauze, s-a statuat că este exclusă de la aplicarea procedurii simplificate nu numai infracţiunea fapt consumat, ci şi infracţiunea rămasă în forma tentativei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru forma consumată a infracţiunii este detenţiunea pe viaţă.

Corecta interpretare a textului art. 320¹ C. proc. pen. presupune însă delimitarea "interdicţiei aplicării procedurii simplificate" de "interdicţia aplicării cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen.".

Textul arătat menţionează "interdicţia aplicării procedurii simplificate", adică a procedurii reglemente de art. 320¹ alin. (1) - (6) C. proc. pen., în situaţia în care, printre infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este şi o infracţiune (în formă consumată sau în forma tentativei) sancţionată cu detenţiunea pe viaţă.

În sinteză, "procedura simplificată de judecată" presupune renunţarea acuzatului la administrarea probelor în cursul cercetării judecătoreşti (în mod contradictoriu, oral, public etc.), precum şi la administrarea unor probe noi pe situaţia de fapt în cursul judecăţii, ceea ce duce la scurtarea procedurilor judiciare penale.

Aşa cum a menţionat şi instanţa de apel, raţiunea legiuitorului este legată de "natura infracţiunii", adică de săvârşirea unei infracţiuni deosebit de grave (sancţionabilă cu detenţiunea pe viaţă), infracţiune care - în ipoteza aplicării unei "proceduri simplificate" - ar fi susceptibilă să prejudicieze grav aflarea adevărului în condiţiile încarcerării pe viaţă a acuzatului, ca sancţiune pentru săvârşirea respectivei infracţiuni.

În consecinţă, în situaţia în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru o pluralitate de infracţiuni, dintre care una este pedepsită cu detenţiune pe viaţă, judecătorul nu poate soluţiona cauza penală prin aplicarea "procedurii simplificate" prevăzută de art. 320¹ alin. (1) - (6) C. proc. pen. - chiar dacă acesta declară expres că recunoaşte toate faptele reţinute în actul de sesizare al instanţei, că nu contestă probele strânse în cursul urmăririi penale şi că nu solicită probe noi pe situaţia de fapt, şi chiar dacă nu contestă încadrarea juridică a faptelor - urmând a se efectua, obligatoriu, cercetarea judecătorească şi judecarea cauzei în condiţiile dreptului comun.

Totuşi, chiar în condiţiile efectuării obligatorii a cercetării judecătoreşti şi judecării cauzei potrivit procedurii comune, nu se poate face abstracţie de conduita procesuală a inculpatului care, anterior începerii cercetării judecătoreşti, a declarat expres că "recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală", "pe care le cunoaşte şi le însuşeşte" şi că "nu solicită administrarea de probe" (administrarea de probe pe situaţia de fapt, iar nu probe în circumstanţiere care sunt permise de art. 320¹ alin. (2) C. proc. pen.).

Obligativitatea efectuării cercetării judecătoreşti, în cazurile prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. - care se referă la situaţiile neaplicării "procedurii simplificate" - nu este rezultatul voinţei inculpatului, ci voinţa legiuitorului (art. 320¹ alin. (7) teza ultimă C. proc. pen.) sau a judecătorului (art. 320¹ alin. (8) C. proc. pen.).

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că în mod legal instanţa de apel a aplicat inculpaţilor cauza de reducere prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. pentru toate celelalte infracţiuni din compunerea concursului de infracţiuni pentru care nu este prevăzută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, pentru toate acestea reţinându-se că, anterior începerii cercetării judecătoreşti, au declarat că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, că solicită ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc şi le însuşesc, şi că nu solicită administrarea de probe noi pe situaţia de fapt. Pentru toate aceste infracţiuni (nesancţionate cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă) nu au fost administrate alte probe la cererea inculpaţilor, fiind administrate numai probele strânse în cursul urmăririi penale, săvârşirea tuturor faptelor fiind recunoscută necondiţionat de către inculpaţi.

- asupra criticilor Ministerului Public şi inculpaţilor cu privire la individualizarea pedepselor.

Sinceritatea inculpaţilor în cursul procesului penal a primit deja eficienţă juridică, pe de o parte, prin aplicarea cauzei de reducere prevăzută de art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen., iar pe de altă parte, prin aplicarea unor pedepse pentru tentativă de omor deosebit de grav fie egale cu minimul special (7 ani şi 6 luni închisoare - inculpatul G.A.), fie orientate semnificativ către acest minim special (8 ani şi 6 luni închisoare - inculpatul F.G.).

În condiţiile existenţei la dispoziţia organelor judiciare a unor probe decisive cu privire la vinovăţia inculpaţilor, recunoaşterea faptelor de către aceştia nu este de natură să atragă o sancţionare penală mai blândă, alta decât cea stabilită de instanţa de apel, mai ales dacă se are în vedere conduita procesuală oscilantă în faţa instanţei de recurs a inculpatului G.A. (astfel cum a fost menţionată în partea introductivă a acestei decizii şi în declaraţiile succesive de la acest termen), care - la un anumit moment - sugera ca fiind singura persoană vinovată de tentativa de omor pe coinculpatul F.G..

De asemenea, toate datele personale favorabile inculpaţilor au primit deja eficienţă juridică prin stabilirea unor pedepse în deplin acord cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. şi, mai ales, cu gravitatea ridicată a faptelor pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, fiind apte să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Aceleaşi argumente conduc şi la aprecierea ca neîntemeiată a criticii Ministerului Public cu privire la individualizarea pedepselor.

Adoptarea de către inculpaţi a unei conduite procesuale definită ca sinceră şi de regret cu privire la faptele săvârşite, de natură să sugereze asumarea răspunderii juridice, justifică cuantumul pedepselor aplicate de instanţa de apel, nefiind necesară majorarea acestora.

Toate argumentele expuse la pag. 2 a motivelor scrise de recurs ale procurorului - pentru a justifica majorarea pedepselor - sunt, după caz, fie elemente de concepere a săvârşirii faptelor, fie elemente caracterizând săvârşirea acestora, inclusiv cu efect asupra încadrării juridice a faptelor care, "ab initio", au atras reţinerea unor forme agravate ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi.

Faţă de cele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Public şi de inculpaţi.

Potrivit art. 385¹⁷ alin. (4) raportat la art. 383 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat se va deduce durata măsurilor preventive privative de libertate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiecare recurent-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Ministerul Public vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi de intimaţii inculpaţi G.A. şi F.G. împotriva Deciziei penale nr. 88/A din 5 iulie 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G.A. durata reţinerii şi arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la 16 octombrie 2012, iar pentru inculpatul F.G. de la 28 februarie 2011 la 5 mai 2011 şi perioada reţinerii şi arestării preventive de la 13 decembrie 2011 la 16 octombrie 2012.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi la plata sumei de câte 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3287/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3311/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3265/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3267/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3287/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3311/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3313/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3314/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3316/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs