ICCJ. Decizia nr. 3267/2012. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3267/2012
Dosar nr. 11888/86/2011
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 167 din 2 noiembrie 2011, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul A.C.C., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată, cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i-au fost interzise drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni prevăzut de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 şi art. 85 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, a suspendat executarea pedepselor accesorii.
A obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava nr. 277/P/2011 din 13 septembrie 2011, a fost trimis în judecată, inculpatul A.C.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată şi s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul B.M., cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.
În actul de sesizare a instanţei, s-a reţinut că, inculpatul A.C.C. îşi desfăşoară activitatea ca lucrător de poliţie judiciară în cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava din anul 2009, are gradul profesional de agent de poliţie şi posedă permis de conducere pentru categoria B şi D1 de autovehicule din anul 1998.
În data de 26 martie 2011, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul marca B., înmatriculat pe numele mamei sale, A.E., domiciliată în str. A., nr. 1 A, din mun. Suceava.
La orele 15:17:59, prin serviciul 112, s-a sesizat producerea unui eveniment de trafic rutier pe str. G.D. din municipiul Suceava, cu menţiunea că un autoturism a intrat în poarta de acces a unei locuinţe.
Echipa operativă ajunsă la faţa locului a constatat că la data de 26 martie 2011, în jurul orelor 15:15, inculpatul A.C.C., în timp ce conducea autoturismul marca B. pe str. G.D. din mun. Suceava, pe direcţia Iţcani - Burdujeni, în dreptul imobilului 196, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul umed şi consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu poarta de acces în curtea imobilului cu nr. 196.
Cu ocazia cercetării efectuate la faţa locului, inculpatul a declarat că nu el a condus autoturismul implicat în accident, deşi toţi martorii oculari au precizat, cu ocazia desfăşurării activităţii operative, că el se afla la volanul autoturismului implicat în accident, iar în maşina respectivă nu mai era nicio persoană.
Pe parcursul urmăririi penale, s-a constatat că inculpatul, agent de poliţie judiciară, deşi a consumat băuturi alcoolice într-un local public din zona Gării Burdujeni, s-a urcat la volanul autoturismului, aparţinând mamei sale marca B., pe care l-a condus pe reţeaua stradală din mun. Suceava, producând evenimentul de trafic rutier sus-menţionat.
Faptul că inculpatul a fost cel care a condus pe drumurile publice autovehiculul implicat în evenimentul rutier, a fost considerat a fi susţinut de următoarele argumente şi mijloace de probă:
- proces-verbal de constatare a infracţiunii - în care martorii asistenţi au declarat verbal că "l-au văzut pe A.C.C. la volanul autoturismului imediat după coliziune, singur în autoturism şi fără alte persoane în apropiere";
- declaraţiile martorilor B.V., P.V. şi R.V. care, în calitate de martori oculari sau martori asistenţi au precizat, fără dubii, că cel care a condus autoturismul în momentul accidentului a fost învinuitul A.C.C. care se afla singur în habitaclu;
- declaraţia de retractare a învinuitului B.M., care precizează că "la data de 26 martie 2011, în timp ce mă aflam la domiciliu în jurul orelor 15:30, am fost sunat pe telefonul mobil de către ..." prietenul agent A.C. care "mi-a spus că a fost implicat într-un accident rutier pe strada G.D. şi să îl ajut". Martorul precizează că din proprie iniţiativă şi din spirit prietenesc a încercat să ia fapta de conducere a autovehiculului implicat în accident - asupra sa, deşi în momentul în care a ajuns la locul accidentului acolo era deja echipajul de poliţie rutieră;
- declaraţiile învinuitului A.C.C. care a recunoscut că el a condus autoturismul implicat în accident, că a fost singur în momentul accidentului şi că după evenimentul rutier a solicitat sprijinul prietenului său B.M.
Constatând că persoana care a produs evenimentul de trafic rutier părea sub influenţa băuturilor alcoolice, după respectarea procedurilor legale de investigare a acestor evenimente, a fost condus la Spitalul Judeţean Suceava de unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Din buletinul analiză toxicologică alcoolemie nr. 557/D din 28 martie 2011 al SML Suceava a rezultat că la 50 minute după producerea evenimentului rutier inculpatul, la orele 16:05, avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,20 grame la mie (prima proba), iar la orele 17:05, alcoolemia învinuitului era de 2,05 grame la mie.
În încercarea de a se sustrage răspunderii penale, inculpatul a solicitat calculul retroactiv al alcoolemiei, susţinând alte consumuri de băuturi alcoolice şi de alimente.
Întrucât prima probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei a fost recoltată după un interval de timp mai mare de 30 de minute de la producerea evenimentului rutier, s-a solicitat de către Parchet efectuarea unei expertize medico-legale, privind calculul retroactiv al alcoolemiei, prin ordonanţă, precizându-se şi toate apărările inculpatului cu privire la cantităţile de alimente şi băuturi consumate.
Prin raportul de expertiză medico-legală nr. 319/R din 16 mai 2011, Institutul de Medicină Legală Iaşi a stabilit că în momentul producerii accidentului rutier, conducătorul auto A.C.C. avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de aproximativ 2,30 gr. ‰.
Din ansamblul probelor administrate instanţa a constatat, cu certitudine, că evenimentul de trafic rutier cu privire la care au fost sesizate structurile de poliţie, a fost produs de conducătorul auto A.C.C. care a pilotat pe reţeaua stradală a municipiului Suceava un autoturism în timp ce avea în sânge o îmbibaţie alcoolică mult peste limita legală, respectiv 2,30 gr.‰.
Infracţiunea descrisă s-a considerat probată prin:
- proces-verbal de constatare a infracţiunii;
- fişa de eveniment;
- înscrisuri;
- buletin analiză toxicologică alcoolemie;
- buletin de examinare clinică;
- expertiză medico-legală;
- declaraţiile martorilor R.V., B.V., P.V., B.M.;
- coroborate cu declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului şi celelalte acte aflate la dosar.
Iniţial, învinuitul B.M. a susţinut în mod nereal că el este cel care a condus autoturismul implicat în accident, motiv pentru care faţă de el s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, însă ulterior a retractat afirmaţiile nereale, astfel că se bucură de cauza de nepedepsire prev. de art. 260 alin. (2) C. pen.
La primul termen de judecată, inculpatul a recunoscut săvârşirea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, solicitând ca soluţionarea dosarului să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărirea penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Analizând actele şi lucrările dosarului, menţionate şi în rechizitoriu, Tribunalul a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, ca cea descrisă în actul de sesizare.
În drept, fapta inculpatului care fiind posesor al permisului de conducere pentru categoria B de autovehicule, la data de 26 martie 2011, la orele 15:15 deşi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 2,30 grame la mie, a condus autoturismul marca "B." pe reţeaua stradală a mun. Suceava şi a produs un accident rutier din care au rezultat doar pagube materiale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată şi modificată.
La individualizarea pedepsei pe care instanţa a aplicat-o inculpatului, respectând prevederile art. 72 C. pen., s-a avut în vedere gradul de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunii, modalitatea în care a fost comisă, consecinţa produsă, cât şi faptul că acesta este tânăr, nu a mai avut conflict cu legea penală, iar de la începutul cercetării judecătoreşti, a avut o poziţie procesuală corectă.
În raport de aceste elemente, prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., instanţa a acordat eficienţă juridică dispoziţiilor art. 76 lit. d) C. pen., astfel încât l-a condamnat pe inculpat pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, la o pedeapsă coborâtă sub minimul special prevăzut de lege, respectiv 6 luni închisoare, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure reeducarea sa şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni, scop prevăzut de art. 52 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen. privind interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Potrivit art. 81 C. pen., în baza criteriilor menţionate anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni prevăzut de art. 82 C. pen. şi s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de art. 83 şi art. 85 C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Instanţa nu a putut aprecia că fapta săvârşită de către inculpat a adus doar o atingere minimă valorilor apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanţă, pentru a face aplicarea art. 181 C. pen., în sensul că nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată. Aceasta, datorită gradului ridicat de alcoolemie constatat, că inculpatul a încercat să inducă în eroare organul de urmărire penală, susţinând că nu el a condus autoturismul ci numitul B.M., îngreunând astfel cercetările, iar fapta sa este cu atât mai gravă ţinând cont că este lucrător de poliţie judiciară.
Chiar dacă în apărarea inculpatului s-a depus la dosar, ca practică judiciară, o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, instanţa a avut în vedere că aceasta nu este obligatorie (nefiind pronunţată la soluţionarea unui recurs în interesul legii), ci doar cu titlu orientativ, iar speţele şi circumstanţele cauzei nu au fost considerate similare.
Art. 16 alin. (1) din Constituţia României prevede că "Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări" iar în alin. (2) din aceeaşi lege fundamentală a ţării se menţionează că "Nimeni nu este mai presus de lege".
În raport de aceste prevederi imperative, instanţa nu a putut face nicio derogare, în sensul că ţinând cont de faptul că inculpatul este lucrător de poliţie judiciară, să-l exonereze de răspunderea penală şi să-i aplice doar amenda administrativă prevăzută de art. 91 lit. c) C. pen., întrucât aceasta nu ar corespunde gradului de pericol social deosebit de ridicat al infracţiunii comise.
Conform art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare.
Împotriva sentinţei sus-menţionate, a declarat apel inculpatul A.C.C.
În motivarea apelului, astfel după cum acesta a fost susţinut de apărătorul său la termenul de judecată din data de 16 ianuarie 2012, inculpatul a arătat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen., având în vedere că fapta comisă de acesta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. A apreciat că, faţă de modalitatea de comitere a faptei, de consecinţele acesteia şi persoana inculpatului, se impune admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi în rejudecare aplicarea dispoziţiilor art. 181 C. pen. În subsidiar, a solicitat a se da eficienţă sporită dispoziţiilor art. 74, 76 C. pen., a se dispune redozarea pedepsei aplicate, în sensul coborârii acesteia spre minimul prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 4 din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.C.C. împotriva Sentinţei penale nr. 167 din 02 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 11888/86/2011.
A fost obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare către stat din apel în sumă de 350 RON, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar, a apreciat că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, neputând fi aplicate dispoziţiile art. 181 C. pen.
Pedeapsa aplicată inculpatului de către instanţa de fond a fost considerată just individualizată prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs inculpatul A.C.C., solicitând aplicarea unei sancţiuni administrative, ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei, de modalitatea concretă în care s-a produs fapta, de consecinţele acestora, precum şi de circumstanţele personale favorabile (absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică, provine dintr-o familie organizată, este întreţinătorul familiei sale).
Concluziile apărătorului inculpatului, ale reprezentantului parchetului şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul declarat în cauză prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. (conform dispoziţiilor obligatorii ale deciziei în interesul Legii nr. 8/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), cât şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră fondat pentru următoarele considerente:
Analizând probatoriul cauzei, la administrarea căruia au fost respectate dispoziţiile procedurale, se constată că în mod corect s-a reţinut că inculpatul A.C.C. se face culpabil de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, constând în aceea că, la data de 26 martie 2011 a condus pe drum public un autovehicul în contextul în care prezenta o îmbibaţie etilică ce depăşea limita legală.
Activitatea infracţională a inculpatului a fost reţinută în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, de altfel inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, solicitând aplicarea procedurii simplificate, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte reţine însă că fapta comisă de inculpat prin conţinutul ei concret şi prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de legea penală, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, aşa încât, pentru atingerea scopului legii penale să fie necesară aplicarea unei pedepse, resocializarea viitoare a inculpatului putând fi realizată prin aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ.
Înalta Curte, evidenţiază faptul că infracţiunea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, ca de altfel şi celelalte infracţiuni rutiere, este o infracţiune de pericol, care nu produce o lezare a valorilor ocrotite, ci creează o stare de primejdie asupra siguranţei pe drumurile publice.
Conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane care, aflându-se sub o accentuată influenţă a băuturilor alcoolice şi care, astfel, nu mai sunt în plenitudinea aptitudinilor fizice şi psihice, dau naştere unei stări periculoase pentru securitatea circulaţiei. Drept urmare, prin incriminarea prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a urmărit ocrotirea acestor valori sociale, conform textului incriminator se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, fapta de a conduce pe drumurile publice un autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie etilică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, legiuitorul făcând o deosebire cantitativă, în funcţie de gradul în care sunt puse în pericol valorile sociale apărate. Această deosebire cantitativă, rezultată din stabilirea unei limite a concentraţiei etilice, a fost transformată într-o deosebire calitativă, constând în introducerea faptei în sfera ilicitului penal sau lăsarea în afara acestuia şi sancţionarea ei ca o amplă contravenţie.
Se observă astfel, că însuşi legiuitorul a apreciat pericolul abstract al faptei ca având aptitudinea de a cunoaşte capacităţi diferite de afectare a valorilor sociale ocrotite, în funcţie de concentraţia de alcool pe care o prezintă autorul.
Acest lucru este firesc şi rezultă din împrejurarea că afectarea aptitudinilor fizice şi psihice pe care le presupune conducerea în siguranţă a autovehiculelor este direct proporţională cu gradul de îmbibaţie etilică. Aceasta, evident, dacă se are în vedere acelaşi subiect, deoarece gradul de tulburare psihofiziologic este influenţat şi de diferiţi alţi factori ce ţin de fiecare subiect în parte. Tocmai aceste ultime aspecte conferă posibilitatea instanţei de judecată ca în operaţiunea de stabilire a gradului de pericol concret să observe în ce măsură au fost afectate valorile apărate prin incriminare.
Drept urmare, sancţionând administrativ o astfel de faptă nu înseamnă a o califica drept lipsită de pericol, ci reprezintă rezultatul unei diferenţieri "cantitative" a pericolului, diferenţiere care-şi regăseşte efectul în natura reacţiei sociale, care trebuie să fie proporţională.
Potrivit art. 181 alin. (2) C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Raportat la cauza care face obiectul prezentului dosar, Înalta Curte constată că inculpatul, posesor al permisului de conducere, categoria B din anul 1998, la data de 26 martie 2011, după ce a consumat băuturi alcoolice (după declaraţiile sale trei beri) s-a urcat la volanul autoturismului pe care l-a condus pe strada G.D., cu direcţia de deplasare Iţcani-Burdujeni, iar în dreptul imobilului cu nr. 196, din cauza vitezei neadaptate la un carosabil umed de deplasare a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu poarta de acces în curtea imobilului nr. 196.
Probele ştiinţifice au demonstrat că la momentul coliziunii autoturismului cu poarta de acces de la curtea imobilului nr. 196, inculpatul avea o concentraţie de alcool de 2,05 g, 2,20 g‰. Deşi concentraţia etilică este ridicată faţă de pragul stabilit de legiuitor, acest fapt obiectiv poate să releve un pericol foarte grav. De aceea este necesară verificarea faptului dacă în speţă există o asemenea situaţie.
Inculpatul a arătat că, fiind în ziua lui liberă, s-a întâlnit cu prietenii în zona gării Burdujeni, unde a consumat trei beri, după care s-a urcat conştient la volan, nedându-şi seama că cele trei beri consumate ar crea un grad ridicat de îmbibaţie alcoolică şi au influenţă asupra însuşirilor sale psihice.
Conform raportului întocmit de agentul şef L.E. la 26 martie 2011, coroborat cu declaraţiile martorilor oculari P.V., B.V. şi R.V., inculpatul, după producerea accidentului era orientat în timp şi spaţiu, prezenta o atenţie concentrată şi o judecată coerentă, dovada că după impactul autoturismului cu poarta, inculpatul a deblocat accesul poartă, le-a solicitat celor prezenţi la locul accidentului să anunţe organele de poliţie; a vorbit la telefon, a cooperat cu agenţii de poliţie.
Astfel aceste aspecte sunt de natură să ofere informaţii cu privire la gradul de influenţare a aptitudinilor inculpatului de către cantitatea de alcool consumată şi în ce măsură au fost puse în primejdie valorile sociale ocrotite.
Este neîndoielnic că inculpatul se afla în stare de ebrietate, însă la producerea evenimentului rutier a contribuit nu numai această stare, ci şi condiţiile atmosferice nefavorabile (carosabil umed, prezenta mâzgă), care puteau favoriza un accident, chiar şi în condiţiile în care inculpatul nu consuma băuturi alcoolice, dacă nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum.
Astfel, gradul de tulburare psihofiziologică, cât şi contextul în care a fost săvârşită fapta, sunt de natură a duce la concluzia că gradul de periclitare a valorilor sociale de către inculpatul A.C.C. este unul minim şi insuficient pentru ca fapta să constituie infracţiune.
Pe lângă aceste motive, care converg spre concluzia că nu este oportună aplicarea unei pedepse, sunt de evidenţiat şi aspectele ce vizează persoana inculpatului şi conduita pe care acesta a adoptat-o.
Examenul complet al conţinutului dispoziţiilor legale prevăzute de art. 18 C. pen. pune în evidenţă că factorul preponderent este cel care ţine de valorile sociale afectate şi de amploarea în concret a acestor afectări, însă trebuie să se ţină seama şi de celelalte criterii, inclusiv datele care se referă la persoana şi conduita făptuitorului.
Inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă fiind agent de poliţie, respectiv ajutor şef de post în cadrul Postului de Poliţie Transport Feroviar Dorneşti, cu specializarea profesională la reşedinţa Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, se bucură de o bună apreciere din partea superiorilor şi a colegilor, dovadă fiind caracterizările favorabile întocmite de către şeful Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava, de către şef Post de Poliţie Transport Feroviar Dorneşti, de către agent şef principal al acestui Post, de către comisarul şef de poliţie S.M. din cadrul Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava din care rezultă că inculpatul este bine pregătit profesional, absolvent de instituţie de învăţământ superior, cu rezultate profesionale deosebite, fără abateri disciplinare, o persoană responsabilă, corectă, integră, care prin conduita sa asigură creşterea gradului de respect şi prestigiu al Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Suceava.
În cursul procesului penal inculpatul a manifestat o atitudine de recunoaştere şi regret a faptei comise, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că solicitarea inculpatului, adresată instanţei de judecată de a urma procedura simplificată, prevăzută în art. 3201 C. proc. pen., nu atrage în mod automat pronunţarea unei hotărâri de condamnare, ci numai în situaţia în care organul judiciar, ţinând eventual seama şi de înscrisurile la care face referire alin. (2) al art. 3201 C. proc. pen., stabileşte că faptele ce fac obiectul actului de inculpare, fapte prevăzute de legea penală, prezintă, în concret, gradul de pericol social al unei infracţiuni, în caz contrar urmând să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen.
Este adevărat că alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen. se referă în mod imperativ la pronunţarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, însă aceste prevederi nu pot fi aplicate decât prin coroborare cu celelalte dispoziţii ale aceluiaşi articol, astfel cum au fost anterior interpretate, şi care conduc la concluzia că numai în situaţia constatării de către instanţă, cu privire la faptele recunoscute de inculpat, a tuturor trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii poate fi pronunţată o soluţie de condamnare faţă de acesta, conform textului de lege anterior menţionat.
Toate acestea evidenţiază faptul că acţiunea ilicită a inculpatului este un act izolat, prin care acesta s-a abătut de la conduita sa obişnuită, care este una conformă normelor de convieţuire socială.
Cum şi caracteristicile unei persoane ce săvârşeşte o faptă penală prezintă o deosebită importanţă pentru determinarea gradului concret de pericol social şi pentru stabilirea unei sancţiuni eficiente, Înalta Curte, coroborând toate elementele obiective şi subiective ale cauzei, apreciază că aplicarea unei sancţiuni administrative, respectiv amenda în cuantum de 1000 RON, este suficientă atingerii scopului legii penale.
Faţă de cele ce preced, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpatul A.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va casa decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 167 din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. va dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi aplicarea unei sancţiuni administrative a amenzii de 1.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de inculpatul A.C.C. împotriva Deciziei penale nr. 4 din 17 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează decizia penală atacată şi Sentinţa penală nr. 167 din 2 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava şi rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. dispune achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În baza art. 91 lit. c) C. pen. dispune aplicarea sancţiunii administrative a amenzii în cuantum de 1.000 RON.
Cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AM
| ← ICCJ. Decizia nr. 3265/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 3287/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
