ICCJ. Decizia nr. 3311/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3311/2012

Dosar nr. 501/90/2011

Şedinţa publică din 17 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 43 din 21 martie 2012 a Tribunalului Vâlcea s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. b), d) C. pen.

S-a respins şi cererea de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. în infr. prev. de art. 182 alin. (2) C. pen.

În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.C.Ş. la 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

A făcut aplicarea art. 57 C. pen.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen.:

A aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi urm.C. civ., a fost obligat inculpatul la 30.000 RON, daune morale, şi 26.368 RON, daune materiale, către partea civilă Ş.V.

A fost obligat inculpatul la 8.813,40 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, la 392,70 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea cu sediul în Râmnicu Vâlcea, judeţul, Vâlcea şi la 378,80 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea.

În baza art. 118 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 10 RON, echivalentul în bani a obiectului folosit la săvârşirea infracţiunii.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu, a fost avansată din fondurile Ministerului Justiţiei.

În baza art. 193 C. proc. pen., a fost inculpatul la 3.221 RON, cheltuieli judiciare către partea civilă Ş.V.

S-a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului R.C.Ş. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

S-a stabilit că în data de 16 octombrie 2010, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată Ş.V., inclusiv cu o ţeavă metalică în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 55 zile timp de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie.

Din probele administrate în cauză, instanţa reţine, în fapt, următoarele:

Fiica părţii vătămate, Ş.V.A., deţine în comuna Bujoreni o casă în construcţie, însă, fiind plecată în străinătate, tatăl acesteia a fost cel care s-a ocupat de edificarea imobilului.

În acest scop, partea vătămată Ş.V. a convenit cu martorul Ş.G. să execute anumite lucrări la exteriorul construcţiei, pentru efectuarea cărora acesta a angajat muncitori zilieri, printre care şi pe inculpatul R.C.Ş.

În ziua de 16 octombrie 2010, participând la placarea cu polistiren a casei, inculpatul a avut o primă dispută cu partea vătămată, aceasta fiind nemulţumită de modul de lucru al inculpatului.

Cu acest prilej, R.C.Ş. i-a adresat injurii părţii vătămate şi a îmbrâncit-o, altercaţia luând sfârşit urmare intervenţiei martorului Ş.G., la cererea acestuia inculpatul părăsind curtea imobilului, deplasându-se la locuinţa martorului.

Ulterior, la domiciliul său a venit şi Ş.G., însoţit de ceilalţi muncitori, inculpatul aflând că nu va primi nicio sumă de bani de la partea vătămată.

Reacţia inculpatului a fost aceea de a reveni la imobilul în construcţie, unde rămăsese partea vătămată, solicitând acesteia să plătească pentru munca prestată.

Întrucât martorul Ş.G., care tocmise lucrarea, primise în avans o sumă de bani din preţul stabilit, fiind cel care trebuia să plătească muncitorii, partea vătămată i-a precizat acest lucru inculpatului, refuzând, astfel, să achite alte sume de bani.

Fără a ţine seama de aceste explicaţii, inculpatul a escaladat gardul, pătrunzând în curte, unde s-a îndreptat către partea vătămată şi, după ce a prins-o cu mâinile de haine, a lovit-o cu capul în faţă şi a izbit-o de gard.

Cei doi au continuat să se îmbrâncească, pentru ca la un moment dat, partea vătămată să fie lovită de inculpat în zona capului cu o ţeava metalică, care avea un capăt îndoit, victima pierzându-şi temporar conştienţa şi căzând la pământ.

Inculpatul a ieşit din curte, aşteptând în dreptul casei, la locul conflictului făcându-şi apariţia mai întâi martora R.C., care a văzut ceea ce s-a întâmplat, şi, mai apoi, alte persoane, inclusiv cele care realizau lucrările de construcţie.

Partea vătămată a fost transportată, iniţial, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi, ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng, fiind supusă unei intervenţii medicale de urgenţă.

Leziunile provocate părţii vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viaţa acesteia potrivit actelor medico-legale întocmite în cauză.

Audiat fiind, inculpatul a negat că ar fi lovit victima cu obiectul metalic, susţinând că partea vătămată a fost cea care l-a atacat cu un cuţit, fiind nevoit să se apere, motiv pentru care a împins-o, gest care a provocat căderea acesteia şi lovirea de sol.

Contrar afirmaţiilor inculpatului, se observă că în cazul dedus judecăţii au fost administrate suficiente probe care demonstrează, fără echivoc, săvârşirea faptei imputate.

Poziţia procesuală adoptată de acesta nu poate conduce la o altă concluzie decât cea care reiese din coroborarea probelor administrate în cauză.

Sub acest aspect, declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu depoziţiile martorei R.C. - singurul martor ocular, pe când celelalte persoane audiate în calitate de martori, inclusiv numitul E.A.E., nu au asistat la conflict -, care, întocmai ca şi aceasta, a relatat împrejurările şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei, după cum, elocvent este şi raportul de expertiză medico-legală întocmit în cursul judecăţii, conform cu care mecanismul de producere a leziunilor suferite de victimă este de lovire cu corpuri dure.

În contextul factual al cauzei, nu se poate reţine că inculpatul a acţionat în legitimă apărare.

Existenţa unor acte de violenţă din partea victimei, prin folosirea unui cuţit, care ar fi determinat riposta inculpatului, nu-şi găsesc susţinerea în plan probatoriu.

Dimpotrivă, inculpatul este cel care s-a deplasat la locul în care se afla victima, având pretenţii nejustificate de plată a unor sume de bani, proferând ameninţări şi manifestându-se deosebit de violent faţă de partea vătămată.

Este adevărat că martorii audiaţi au declarat că şi inculpatul prezenta leziuni, producerea acestora fiind explicabilă prin încercarea părţii vătămate de a se apăra îmbrâncindu-se cu inculpatul în timpul agresiunii.

Singurul martor care a afirmat că a observat cum partea vătămată l-a lovit cu un cuţit pe inculpat este numitul E.A.E.

În realitate, aşa cum s-a arătat, această persoană nu a asistat la altercaţia dintre părţi şi, mai mult decât atât, există deosebiri esenţiale între declaraţiile date în cursul procesului, pentru că în faţa organelor de urmărire penală martorul a precizat că nu a văzut dacă partea vătămată l-a lovit cu cuţitul pe inculpat.

Aşa fiind, circumstanţele în care s-a petrecut conflictul dintre părţi, succesiunea fazelor acestuia şi reacţiile persoanelor implicate permit a se conchide că fapta nu a fost comisă în stare de legitimă apărare.

Cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare în infracţiunea prev. de art. 182 alin. (2) C. pen. nu poate fi însuşită de instanţa de judecată, urmând a fi respinsă.

Pentru a se reţine existenţa omorului sau a tentativei la această infracţiune, este necesar a se stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală şi că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.

În speţă, victima a fost lovită cu o ţeava metalică în zona capului, având de a face cu un obiect apt a ucide, fiind afectată o zonă corporală de risc pentru viaţă.

De asemenea, forţa cu care a fost lovită partea vătămată este demonstrată de gravitatea leziunilor produse acesteia, atestate medico-legal.

Aşadar, în condiţiile în care a fost comisă fapta, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, totuşi, a prevăzut şi acceptat posibilitatea survenirii acestei consecinţe, acţionând cu intenţie indirectă, aceasta fiind susceptibilă a întruni, atât obiectiv, dar şi subiectiv, conţinutul incriminator al tentativei la infracţiunea de omor, şi nu pe cel al infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Neîntemeiată este cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de omor calificat.

Este neîndoielnică existenţa unor neînţelegeri între părţi cu privire la plata muncii prestate de inculpat, însă, nu-şi găseşte incidenţa agravanta prev. de art. 175 lit. b) C. pen., câtă vreme inculpatul nu a urmărit, acţionând în acest fel, obţinerea de beneficii materiale după cum nu se poate reţine elementul circumstanţial prev. de art. 175 lit. d) C. pen., întrucât, deşi victima este o persoană în vârstă, totuşi, nu s-a aflat într-o stare de neputinţă fizică de a se apăra, ţinând cont şi de depoziţiile martorilor audiaţi.

Din perspectiva tuturor acestor consideraţii, instanţa constată că fapta inculpatului, astfel cum a fost descrisă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

La stabilirea tratamentului sancţionator se va ţine seama de gradul de pericol social ridicat al faptei, evaluat atât prin prisma violenţei manifestate de inculpat, cât şi a urmărilor produse, precum şi datele ce ţin de persoana acestuia, cu referire la lipsa antecedentelor penale şi la atitudinea adoptată în cursul procesului penal.

Raportat la toate aceste elemente de individualizare, se va dispune condamnarea inculpatului la 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, urmând ca executarea pedepsei principale să se facă în regim de detenţie.

Se vor interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă accesorie.

Sub aspect civil, partea vătămată Ş.V. s-a constituit parte civilă cu sumele de 250.000 RON, daune morale, şi 80.000 RON, daune materiale.

Este de necontestat faptul că părţii vătămate, separat de suferinţele fizice, i s-a cauzat şi o traumă psihică prin infracţiunea a cărei victimă a fost, impunându-se spitalizări succesive şi de durată, fiind privată, temporar, de un mod de viaţă normal.

Tocmai de aceea, luând în considerare gravitatea vătămărilor produse şi intensitatea suferinţelor pricinuite, pentru a asigura o satisfacţie compensatorie, inculpatul va fi obligat la 30.000 RON daune morale către aceasta.

Tot în parte, va fi admisă şi cererea de acordare a despăgubirilor materiale.

În acest sens, partea vătămată va fi dezdăunată pentru cheltuielile efectuate în vederea vindecării, inclusiv în intervalele în care a fost internată în unităţile spitaliceşti, care, ţinând seama de înscrisurile depuse în probaţiune şi depoziţiile martorilor se ridică la suma de 26.368 RON.

Totodată, inculpatul va suporta şi cheltuielile ocazionate de transportul şi asistenţa medicală de care a beneficiat victima infracţiunii, astfel că, în conformitate cu disp. art. 313 din Legea nr. 95/2006, va fi obligat la 8.813,40 RON către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti, la 392,70 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi la 378,80 RON către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vâlcea.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul R.C.Ş., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În dezvoltarea criticilor susţine apelantul inculpat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit situaţia de fapt, astfel încât nu a putut aprecia în mod corect forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul şi apreciază că nu s-a analizat declaraţia martorei R.D., care era în măsură să delimiteze situaţia de fapt.

Pe de altă parte, consideră că s-a dat o greşită încadrare juridică faptei, având în vedere cauza ce a determinat agresiunea, durata scurtă de timp a evenimentului, inexistenţa unui mobil pentru producerea faptei incriminate de art. 174 C. pen., precum şi comportamentul lipsit de agresivitate al inculpatului din care rezultă că acesta nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei.

Apreciază că şi sub aspectul individualizării pedepsei hotărârea instanţei de fond trebuie desfiinţată atâta timp cât pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare este mult prea mare în raport de fapta săvârşită de inculpat şi de persoana sa.

În final, susţine că suma de 30.000 RON - daune morale - la care a fost obligat inculpatul către partea civilă este exagerată având în vedere prejudiciul creat.

Analizând actele şi lucrările dosarului, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele, potrivit dispoziţiilor art. 378 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul declarat de inculpatul R.C.Ş. este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte situaţia de fapt desprinsă de instanţa de fond în urma analizării întregului material probator administrat în cauză, Curtea reţine că leziunile ce au fost provocate părţii vătămate Ş.V. la data de 16 octombrie 2010 care, potrivit Raportului de expertiză medico-legală din 13 decembrie 2011 au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viaţa acestuia. Pe de altă parte, din acelaşi raport de expertiză medico-legală rezultă că în urma leziunilor traumatice suferite, partea vătămată are în prezent capacitatea de muncă pierdută în totalitate, aceasta fiind asimilabilă gradului II de invaliditate.

Instanţa de fond în mod judicios a analizat şi cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de partea vătămată şi de inculpat ce au vizat două situaţii distincte: 1) infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen.; 2) infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

În cauză partea vătămată nu a declarat apel, astfel încât sub aspectul schimbării încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi art. 175 alin. (1) lit. b) şi d) C. pen., Curtea nu va dezvolta considerentele, urmând doar a constata că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în cauză.

În ceea ce priveşte însă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., Curtea, în urma propriului examen, reţine că din întreg probatoriul administrat rezultă că intenţia inculpatului de a ucide a fost evidentă în raport de intensitatea loviturilor, obiectul vulnerant folosit - o ţeava metalică care avea un capăt îndoit - şi modalitatea în care acesta a acţionat, aspecte ce subliniază că inculpatul a acceptat producerea rezultatului prevăzut de dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. pen.

Martorul direct audiat atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza judecăţii în fond, R.C., a arătat că inculpatul a escaladat gardul ce delimita proprietatea părţii vătămate Ş.V., unde l-a lovit pe acesta în faţă, l-a izbit de gard, folosind în final o ţeava metalică cu care i-a provocat leziuni traumatice la nivelul capului.

În urma loviturii, ce a fost aplicată de inculpat părţii vătămate în zona capului cu ţeava metalică, acesta din urmă şi-a pierdut temporar conştienţa.

De reţinut că declaraţia martorei R.D., care la rândul ei a fost audiată în ambele faze procesuale, nu este relevantă în cauză, atâta timp cât aceasta nu se afla la faţa locului. Din preambulul declaraţiei acesteia rezultă că pe data de 16 octombrie 2010, se afla la cules de porumb, când a fost anunţată de R.C. în legătură cu incidentul petrecut.

De altfel, această martoră a arătat că nu l-a auzit pe R.C.Ş. ca după incident să solicite îngrijiri medicale de la personalul venit cu ambulanţa la locul faptei.

Pe de altă parte, ţinând cont de circumstanţele în care s-a petrecut conflictul dintre inculpat şi partea vătămată, succesiunea etapelor acestui incident şi reacţiile persoanelor implicate, Curtea constată că fapta inculpatului nu a fost comisă în legitimă apărare, nefiind incidente dispoziţiile art. 44 C. pen.

Astfel, criticile privind greşita reţinere a situaţiei de fapt şi analiza cererii de schimbare a încadrării juridice vor fi respinse ca neîntemeiate.

Nici critica privind individualizarea pedepsei nu va fi reţinută de Curte.

Pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, a fost fixată de instanţa de fond cu respectarea limitelor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., fiind de natură să asigure finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen., respectiv prevenţia generală şi specială.

În mod judicios instanţa de fond a respectat principiul proporţionalităţii pedepsei în raport de criteriile de individualizare generale prevăzute de art. 72 C. pen. şi nu a făcut aplicarea circumstanţelor atenuante, facultative prevăzute de art. 74 C. pen., având în vedere modalitatea de săvârşire a faptelor şi atitudinea inculpatului de nerecunoaştere a acestora.

Şi sub aspectul executării pedepsei, instanţa de fond a urmărit formarea unei atitudini corecte a inculpatului faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, având în vedere şi scopul legii penale prevăzut de art. 1 C. pen.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen., Curtea reţine că acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, putând fi aplicate în mod facultativ, în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv 72 C. pen.

Spre deosebire de stările, situaţiile şi împrejurările arătate de art. 73 C. pen. care, odată reţinute, se impun judecătorului ca circumstanţe atenuante legale, celelalte situaţii şi împrejurări enumerate exemplificativ de art. 74 C. pen. pot constitui circumstanţe atenuante judiciare numai atunci când judecătorul constată că atitudinea infractorului reflectă efectiv un grad de periculozitate scăzută a acestuia.

Potrivit art. 74 C. pen., acordarea de circumstanţe atenuante nu reprezintă o obligaţie pentru instanţele de judecată, decât în măsura în care o astfel de modalitate de diminuare a pedepselor aplicate se justifică în raport cu scopul lor şi cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 52 şi respectiv art. 72 C. pen.

Critica apelantului-inculpat privind neaplicarea circumstanţelor atenuante va fi găsită de Curte neîntemeiată, având în vedere că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a textelor legale anterior menţionate.

În ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, Curtea va respinge criticile inculpatului.

Astfel, sub aspectul daunelor morale Curtea reţine că partea civilă Ş.V. este îndreptăţită la acordarea unor compensaţii băneşti cu acest titlu, având în vedere că în urma leziunilor traumatice provocate de inculpat şi-a pierdut în totalitate capacitatea de muncă, această situaţie fiind asimilabilă gradului II de invaliditate.

Violenţele exercitate de inculpat asupra părţii vătămate au condus la o serie de consecinţe psihologice, sociale şi economice profunde asupra membrilor familiei din care acesta provine, iar instanţa de fond în raport de întreg materialul probator administrat în cauză a apreciat în mod corect cuantumul despăgubirilor morale: 30.000 RON.

Curtea reţine că instanţa de fond a avut în vedere, prin prisma dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ. (în vigoare la data producerii accidentului, având în vedere principiul aplicării legii civile în timp) criteriile legate de importanţa valorii lezate, viaţa părţii civile - capacitatea sa de muncă, intensitatea suferinţelor psihice şi fizice suportate de aceasta, repercusiunile pierderii capacităţii de muncă încercată în plan social şi familial, cât şi criteriul echităţii în sensul că valoarea despăgubirilor morale la care este îndreptăţită partea civilă trebuie să fie justă, raţională, echitabilă, de natură a asigura efectiv o compensaţie suficientă, dar nu exagerată a prejudiciului moral suferit.

Faţă de cele ce preced, văzând dispoziţiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul R.C.Ş. împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 21 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 501/90/2011.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 52/A din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de R.C.Ş., împotriva Sentinţei penale nr. 43 din 21 martie 2012, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 501/90/2011.

A fost obligat apelantul inculpat la 500 RON cheltuielile judiciare către intimatul parte civilă Ş.V. şi, respectiv, la 350 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul parţial al avocatului din oficiu în cuantum de 50 RON a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul R.C.Ş., criticând-o ca nelegală şi netemeinică prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 9, 10, 12, 17², 17, 18 şi 14 C. proc. pen.

Acesta a susţinut recursul astfel cum a fost depus şi în scris la dosarul cauzei şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, şi schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că hotărârea nu este corespunzător motivată, a menţionat că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice, a mai arătat că în cauză se impunea reţinerea legitimei apărări, cu privire la pct. 12 a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, fapt ce rezultă din raportul medico-legal întocmit în cauză.

Cu privire la pct. 18, a solicitat achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. e) C. proc. pen., arătând că nu au fost avute în vedere înscrisurile depuse la dosar, precum şi faptul că instanţele nu au reţinut că nu există niciun martor care să fi văzut că partea vătămată a fost lovită cu o ţeavă pe la spate, menţionând că există contradicţii între probe, astfel că se impune reţinerea legitimei apărări.

Cu privire la pct. 14, a arătat că prin schimbarea încadrării juridice, se impune reţinerea circumstanţelor atenuante, respectiv, datele personale ale persoanei inculpatului, prezentarea acestuia la organele de urmărire penală, nu a avut antecedente penale, solicitând a fi avută în vedere şi atitudinea anterioară şi ulterioară a inculpatului, solicitând reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen. sau 86¹ C. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivele de critică sus-expuse, cât şi de cazurile de casare sus-indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de inculpatul R.C.Ş. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

a) Cu privire la primul motiv de critică, prin care se pretinde incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte are în vedere nepertinenţa acestuia, întrucât instanţa de apel s-a conformat în totalitate la dispoziţiile art. 383 alin. (1) C. proc. pen., cuprinzând în expunere totalitatea temeiurilor de fapt şi de drept care au dus la respingerea apelului inculpatului nominalizat şi la adoptarea în consecinţă a soluţiei stabilite prin dispoziţiile art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

De altfel, aceeaşi instanţă de prim control judiciar a motivat cu amplitudine totalitatea considerentelor pentru care a privit ca nefondate fiecare din motivele de critică expuse de inculpatul R.C.Ş.

b) Nu este fondat nici motivul secund de critică din recursul de faţă, prin care se pretinde că instanţa de apel nu s-a pronunţat cu referire la cererea recurentului inculpat indicat de schimbare a încadrării juridice, din cea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., întrucât în cuprinsul filei 9 s-au motivat cu completă anvergură temeiurile pentru care încadrarea juridică indicată este judicioasă, generată de aspectul decisiv că inculpatul R.C.Ş. a acceptat producerea rezultatului letal pentru victima Ş.V.

c) Nu este pertinentă, de altfel, nici critica "punte" la cea menţionată anterior la lit. b) a analizei de faţă, prin care, pretinzându-se incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen. se solicită instanţei de recurs admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice, în sensul deja expus din tentativă la infracţiunea de omor în infracţiunea de vătămare corporală gravă.

Aceasta, deoarece ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au stabilit în mod corect situaţia de fapt imputată constând în esenţă, în aceea că, în data de 16 octombrie 2010, inculpatul recurent a lovit-o pe partea vătămată Ş.V., inclusiv cu o ţeavă metalică în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 55 zile de îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie.

Or, cu titlu de premisă se are în vedere că, pentru a se reţine existenţa omorului sau a tentativei la această infracţiune, este necesar a se stabili că s-a folosit un instrument vulnerant, apt să producă moartea, că a fost vizată o zonă vitală şi că loviturile aplicate au fost de mare intensitate.

În raport de cele mai sus expuse se are în vedere că în speţă, victima a fost lovită cu o ţeavă metalică în zona capului, având de-a face cu un obiect apt a ucide, fiind afectată o zonă corporală de risc pentru viaţă; iar, forţa cu care a fost lovită partea vătămată Ş.V. este demonstrată de gravitatea leziunilor produse acesteia, atestate medico-legal.

Aşadar, în condiţiile în care a fost comisă fapta, inculpatul recurent, chiar dacă nu a urmărit moartea victimei, totuşi, a prevăzut şi acceptat posibilitatea survenirii acestei consecinţe, acţionând cu intenţie indirectă; aceasta fiind susceptibilă a întruni, atât obiectiv, dar şi subiectiv, conţinutul incriminator al tentativei la infracţiunea de omor, şi nu pe cel al infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Este esenţial aspectul că martorul direct şi ocular - audiat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza judecăţii în fond, R.C. a arătat că inculpatul a escaladat gardul ce delimita proprietatea părţii vătămate Ş.V., unde l-a lovit pe acesta în faţă, l-a izbit de gard, folosind în final o ţeavă metalică cu care i-a provocat leziuni traumatice la nivelul capului.

În urma loviturii, ce a fost aplicată de recurentul inculpat părţii vătămate în zona capului cu ţeava metalică, acesta din urmă şi-a pierdut temporar conştienţa.

d) Nu este fondat nici următorul motiv de critică întemeiat pe pretinsa incidenţă a cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., prin care se susţine că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor având în vedere numărul de zile de îngrijiri medicale, fapt ce rezultă din raportul medico-legal întocmit în cauză; întrucât, ulterior derulării evenimentelor descrise deja se reţine că partea vătămată a fost transportată, iniţial, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi, ulterior, transferată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar Arseni" Bucureşti, diagnosticul fiind de traumatism cranio-cerebral, cu hemoragie intraventriculară posttraumatică, prezentând un hematom epicranian frontal stâng, fiind supusă unei intervenţii medicale de urgenţă.

Decisivă este concluzia actelor medico-legale întocmite în cauză, că leziunile provocate părţii vătămate, care, în total, au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viaţa acesteia.

e) Concomitent este nefondată şi critica aceluiaşi recurent inculpat R.C.Ş., întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., deoarece pentru incidenţa acestuia este necesară constatarea unei contradicţii esenţiale, intrinseci, necontroversate şi manifestă între actele, lucrările şi probele dosarului şi soluţia de condamnare dispusă în cauză, ceea ce nu este cazul în speţă.

Cu această proiecţie, se are în vedere că ambele instanţe de fond şi prim control judiciar, prin coroborarea corespunzătoare a tuturor mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească a instanţei de fond, au reţinut corect situaţia de fapt imputată, şi anume:

În ziua de 16 octombrie 2010, participând la placarea cu polistiren a casei, inculpatul recurent nominalizat a avut o primă dispută cu partea vătămată, aceasta fiind nemulţumită de modul de lucru al inculpatului.

Cu acest prilej, recurentul inculpat R.C.Ş. i-a adresat injurii părţii vătămate şi a îmbrâncit-o, altercaţia luând sfârşit urmare intervenţiei martorului Ş.G., la cererea acestuia inculpatul părăsind curtea imobilului, deplasându-se la locuinţa martorului.

Ulterior, la domiciliul său a venit şi Ş.G., însoţit de ceilalţi muncitori, inculpatul aflând că nu va primi nicio sumă de bani de la partea vătămată.

Reacţia inculpatului recurent a fost aceea de a reveni la imobilul în construcţie, unde rămăsese partea vătămată, solicitând acesteia să plătească pentru munca prestată.

Fără a ţine seama de aceste explicaţii, inculpatul sus-indicat a escaladat gardul, pătrunzând în curte, unde, s-a îndreptat către partea vătămată şi, după ce a prins-o cu mâinile de haine, a lovit-o cu capul în faţă şi a izbit-o de gard.

Inculpatul recurent a ieşit din curte, aşteptând în dreptul casei, la locul conflictului făcându-şi apariţia mai întâi martora R.C., care a văzut ceea ce s-a întâmplat, şi, mai apoi, alte persoane, inclusiv cele care realizau lucrările de construcţie.

Audiat fiind, inculpatul recurent a negat că ar fi lovit victima cu obiectul metalic, susţinând că partea vătămată a fost cea care l-a atacat cu un cuţit, fiind nevoit să se apere, motiv pentru care a împins-o, gest care a provocat căderea acesteia şi lovirea de sol.

Contrar afirmaţiilor inculpatului recurent, rezultă că în cazul dedus judecăţii au fost administrate suficiente probe care demonstrează, fără echivoc, săvârşirea faptei imputate.

Sub acest aspect, declaraţiile părţii vătămate se coroborează cu depoziţiile martorei R.C. - unicul martor ocular, pe când celelalte persoane audiate în calitate de martori, inclusiv numitul E.A.E., nu au asistat la conflict -, care, întocmai ca şi aceasta, a relatat împrejurările şi modalitatea concretă de săvârşire a faptei, precum şi cele statuate prin raportul de expertiză medico-legală întocmit în cursul judecăţii, de unde rezultă că mecanismul de producere a leziunilor suferite de victimă a fost de lovire cu corpuri dure.

În contextul factual al cauzei, nu se poate reţine că inculpatul recurent nominalizat a acţionat în legitimă apărare, întrucât existenţa unor acte de violenţă din partea victimei, prin folosirea unui cuţit, care ar fi determinat riposta inculpatului, nu-şi găsesc susţinerea în plan probatoriu.

Dimpotrivă, inculpatul recurent este cel care s-a deplasat la locul în care se afla victima, având pretenţii nejustificate de plată a unor sume de bani, proferând ameninţări şi manifestându-se deosebit de violent faţă de partea vătămată Ş.V., deşi este adevărat că martorii audiaţi au declarat că şi inculpatul prezenta leziuni, producerea acestora este explicabilă prin încercarea părţii vătămate de a se apară îmbrâncindu-se cu inculpatul în timpul agresiunii.

De altfel, unicul martor care a afirmat că a observat cum partea vătămată l-a lovit cu un cuţit pe inculpat este numitul E.A.E.

În realitate, aşa cum deja s-a arătat, această persoană nu a asistat la altercaţia dintre părţi şi, mai mult decât atât, există deosebiri esenţiale între declaraţiile date în cursul procesului, pentru că în faţa organelor de urmărire penală martorul a precizat că nu a văzut dacă partea vătămată l-a lovit cu cuţitul pe inculpat.

Aşa fiind, derularea evenimenţială descrisă şi circumstanţele în care s-a petrecut conflictul dintre părţi, succesiunea fazelor acestuia şi reacţiile persoanelor implicate permit a se conchide că fapta nu a fost comisă în stare de legitimă apărare de către recurentul inculpat.

f) În fine, nu este pertinent nici motivul de critică din recursul de faţă, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., prin care se tinde la reducerea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată, precum şi la dispunerea unei modalităţi neprivative de libertate, fie prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sau prin suspendarea sub supraveghere a executării aceleiaşi pedepse.

Aceasta, deoarece cuantumul deja enunţat al pedepsei cu închisoarea stabilită este apt în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., în sensul de a reprezenta o reală măsură de constrângere şi reeducare a recurentului inculpat R.C.Ş., cât şi pentru a asigura prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni de violenţă sporite, îndreptate împotriva vieţii persoanelor.

Concomitent, aceeaşi pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., sens în care se reţine că au fost avute în vedere în mod corespunzător gradul de pericol social ridicat al faptei, evaluat atât prin prisma violenţei manifestate de inculpat, cât şi a urmărilor produse, precum şi datele ce ţin de persoana acestuia, cu referire la lipsa antecedentelor penale şi la atitudinea adoptată în cursul procesului penal.

Faţă de toate cele expuse, se conchide că în speţă nu sunt elemente care să justifice reducerea pedepsei stabilite în regim de executare şi nici, în consecinţă, pentru modificarea acestuia prin dispunerea unei modalităţi neprivative.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.Ş. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 24 mai 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, şi a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul parte civilă Ş.V.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AZ

← ICCJ. Decizia nr. 3291/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3313/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3311/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3311/2012. Penal