ICCJ. Decizia nr. 3275/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3275/2012
Dosar nr. 675/46/2012/a5
Şedinţa publică din 12 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 104/F din 20 septembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, printre altele, în baza dispoziţiilor art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.G., fiul lui M. şi al lui M.
A obligat inculpatul la 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această încheiere instanţa a reţinut următoarele:
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că la data de 20 septembrie 2012, în şedinţă publică, inculpatul C.G. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, invocând în drept dispoziţiile art. 1602 C. proc. pen.
În motivarea acesteia inculpatul a arătat în esenţă că au trecut aproape şapte luni de la luarea măsurii arestării preventive, iar în prezent sunt întrunite condiţiile legale prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. şi că în egală măsură scopul procesului penal se poate realiza şi în condiţiile judecării inculpatului în stare de libertate.
A fost invocată şi starea de sănătate a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, faptul că are familie şi un copil în întreţinere, faptul că a avut o atitudine onestă, o bună conduită în societate, este grav bolnav şi a denunţat acte de corupţie.
S-a reţinut că inculpatul este cercetat pentru infracţiuni ce prezintă un grad destul de ridicat, iar în concretizarea acestui pericol se reţine pretinsa activitate materială a acestuia ca urmare a probelor strânse pe parcursul urmăririi penale. Curtea a apreciat că simpla îndeplinire a condiţiilor formale prevăzute de lege cu privire la liberarea provizorie nu poate duce automat la admiterea cererii. S-a arătat că, în antiteză cu susţinerile apărării, aprecierea temeiniciei cererii trebuie raportată la natura şi gravitatea faptelor de săvârşirea cărora inculpatul este bănuit, dar şi inexistenţa elementelor noi în favoarea inculpatului care să justifice admiterea cererii sale.
S-a mai arătat că, în speţă, lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare şi ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, precum şi credinţa că justiţia nu acţionează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de un accentuat pericol social.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul.
Critica adusă nu este fondată.
Analizând legalitatea şi temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate, când şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 1602 şi urm. C. proc. pen., atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, instanţa de judecată poate acorda, la cerere, liberarea provizorie sub control judiciar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., dându-se eficienţă uneia din garanţiile privind libertatea persoanelor prevăzută de art. 5 alin. (5) C. proc. pen.
Astfel, conform textului de lege, acordarea liberării provizorii este facultativă, fiind atributul instanţei şi este lăsată la aprecierea acesteia, de unde rezultă că cererea poate fi respinsă nu numai în situaţia în care nu sunt îndeplinite condiţiile de formă şi fond prevăzute de lege, ci şi în situaţia în care instanţa apreciază că punerea în libertate a inculpatului nu e oportună, fapt pe care de altfel instanţa de fond l-a avut în vedere atunci când a respins cererea inculpatului.
Soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, în mod corect apreciind această instanţă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1602 C. proc. pen. însă sub aspectul oportunităţii corect s-a constatat că la acest moment procesual nu se impune admiterea cererii şi liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului câtă vreme nu au fost luate declaraţii şi nici nu au fost administrate alte probatorii, pe de o parte, iar pe de altă parte, ţinând cont de gravitatea faptelor, modalitatea concretă de săvârşite a acestora şi pericolul social creat.
Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea unor infracţiuni multiple prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 13 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 18 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, toate cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., amploarea acestora fiind deosebită şi necesitând administrarea unui probatoriu complex în vederea aflării adevărului.
Faţă de gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpatului, pericolul concret pentru ordinea publică, faţă de necesitatea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal se impune menţinerea stării de arest a inculpatului.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesul nu este oportună liberarea sub control judiciar a inculpatului, motivele care au determinat arestarea preventivă a acestuia menţinându-se în continuare.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.G. împotriva Încheierii nr. 104/F din 20 septembrie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 675/46/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 12 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3207/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3318/2012. Penal. îndreptare eroare... → |
|---|
