ICCJ. Decizia nr. 3324/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3324/2012
Dosar nr. 4621/3/2012
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 136/A din 8 mai 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul C.N. împotriva Sentinţei penale nr. 175 din 7 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4621/3/2012.
A obligat apelantul revizuent la plata sumei de 500 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele: Prin Sentinţa penală nr. 175 din 7 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 4621/3/2012, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentul C.N. (fiul lui A. şi M., deţinut în Penitenciarul Rahova), cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele: Petentul C.N. a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 393 C. proc. pen. revizuirea Sentinţei penale nr. 792/F din 15 octombrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 28731/3/2010, definitivă prin Decizia penală nr. 2617 din 29 iunie 2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi rejudecarea cauzei în care a fost cercetat şi condamnat definitiv, întrucât pricina nu a fost analizată. În acest sens revizuentul condamnat a propus probe noi, constând în reaudierea unui martor cu identitate protejată, I.M., nume de cod, susţinând că în urma reluării cercetării judecătoreşti ar putea fi disculpat în parte, dar nu în totalitate.
Din verificările efectuate s-a constatat că prin sentinţa penală a cărei revizuire se cere, numitul C.N. a fost condamnat în temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen., la o pedeapsă de 12 ani închisoare. În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani închisoare. În baza art. 864 alin. (1) raportat la art. 83 alin. (1) C. pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pronunţată prin Sentinţa penală nr. 1625 din 26 aprilie 2005 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, definitivă prin neapelare şi s-a dispus executarea în întregime a acesteia, cumulat cu fiecare dintre cele două pedepse aplicate în cauză. În baza art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatului C.N. dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. i-a fost aplicată inculpatului C.N. pedeapsa complimentară cea mai grea, respectiv pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedus din durata pedepsei pronunţate timpul reţinerii şi al arestării preventive de la data de 10 februarie 2004 şi de la 19 mai 2010 la zi. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2617 din 29 iunie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care a fost respins ca nefondat recursul inculpatului C.N.
Tribunalul şi-a însuşit concluziile de inadmisibilitate astfel cum au fost menţionate şi în referatul Parchetului, întrucât contestatorul a solicitat în realitate readministrarea probatoriului, prin reaudierea unor martori, cunoscuţi în momentul administrării cercetării judecătoreşti în fond, or aceste aspecte exced temeiului prevăzut de art. 394 lit. a) C. proc. pen., invocat în susţinerea cererii de revizuire.
Revizuirea este un remediu procesual împotriva erorilor judiciare care pot fi cuprinse în hotărârile penale definitive.
Prin finalitatea sa proprie, revizuirea înlătură eroarea judiciară sub orice formă s-a produs: achitarea neîntemeiată a unei persoane, care a săvârşit o faptă penală sau condamnarea unei persoane nevinovate, trasă pe nedrept la răspundere penală.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel revizuentul C.N. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, precizând că pedeapsa pe care o execută în prezent este mai severă decât a celorlalţi coinculpaţi, ale căror fapte au fost mai grave.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza, conform disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că aceasta este legală şi temeinică, recursul fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Revizuirea este reglementată de lege ca un mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă, eroare judiciară ce implică existenţa unei netemeinice judecăţi de fapt.
Revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt fiindcă provoacă o reexaminare în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară care provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal dincolo de limita sa obişnuită şi care pune în discuţie autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea acesteia este limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparenţe de temeinicie.
Conform art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei,
b) un martor, expert sau interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere,
c) un înscris ce a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals,
d) un membru al completului de judecată, procurorul sau organul de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere,
e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.
Curtea a constatat că motivul invocat de revizuent nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Astfel, apelantul revizuent a solicitat reaudierea martorului cu identitate protejată I.M. - nume de cod, a cărui declaraţie, în opinia revizuentului, ar putea să conducă la o parţială disculpare a sa.
Aşa fiind, s-a constatat că apelantul revizuent nu a invocat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei în fond ci, în realitate, urmăreşte o prelungire a probaţiunii şi reaprecierea materialului probator ce a stat la baza condamnării sale, ceea ce nu este admisibil pe calea revizuirii.
Prin urmare, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., apelul formulat de revizuentul C.N. a fost respins ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare datorate statului.
Împotriva acestei decizii condamnatul revizuent a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă şi apel.
Examinând recursul declarat de condamnatul revizuent, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict şi limitativ de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul şi persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la reaudierea martorului cu identitate protejată I.M. - nume de cod, precum şi a proceda la reindividualizarea pedepsei aplicată, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ce ţin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. iar, pe de altă parte, reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicată excede deasemenea cadrului procesual actual.
Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuentului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.N. împotriva Deciziei penale nr. 136/A din 8 mai 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală.
Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3320/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3329/2012. Penal → |
|---|
