ICCJ. Încheierea nr. 310/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 310/2012
Dosar nr.10197/2/2011
Şedinţa publică din 24 februarie 2012
Asupra cauzei penale de faţă:
Analizând actele dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Oberkirch, Germania a solicitat recunoaşterea şi executarea sancţiunii penale în cuantum de 160 Euro aplicată intimatului D.A. pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pasibil de pedeapsă conform art. 242 alin. (1), art. 25 alin. (2) din Codul Penal German.
La termenul din 15 noiembrie 2011, instanţa din oficiu a invocat excepţia de necompetenţă materială ai Judecătoriei Sector 4 în raport de dispoziţiile art.234 alin. (2) din Legea 302/2004 care nu atribuie competenţa de soluţionare a cererilor de recunoaştere şi executare a sancţiunilor pecuniare în favoarea judecătoriei.
Reţine de asemenea instanţa că în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cererilor de recunoaştere a hotărârilor de condamnare sau a altor acte judiciare la cererea unui stat străin, Legea 302/2004 instituie competenţa Curţii de Apel în circumscripţia căreia domiciliază sau îşi are reşedinţa condamnatul.
Faţă de aceste argumente, prin sentinţa penală nr. 2848 din 15 noiembrie 2011, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de instanţă din oficiu.
În temeiul art. 42 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 132 din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de asistenţă judiciară internaţională formulată de Judecătoria Oberkirch, Republica Federală Germania, în contradictoriu cu intimatul D.A., domiciliat în Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
A dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, instanţa competentă în soluţionarea cauzei.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcină statului.
Procedând la soluţionarea cauzei, în urma investirii în baza declinării de competenţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a pus în discuţie, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale.
Reţine Curtea de Apel Bucureşti că Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, modificată şi completată, prevede, în Secţiunea a 4-a, art. 233 - 247, condiţiile şi procedura de recunoaştere reciprocă a sancţiunilor pecuniare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, „prin hotărâre (în sensul prezentei secţiuni) se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată faţă de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de o instanţă judecătorească din statul emitent, referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent.
Autorităţile române competente să emită o hotărâre sunt, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanţele judecătoreşti.
În alin. (2) al aceluiaşi text se prevede că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.
Conform art. 2 lit. d) din Legea nr. 302/2004, în înţelesul acestei legi, „autoritate judiciară" semnifică instanţele judecătoreşti..., stabilite potrivit legii române, iar potrivit art. 7, cererile adresate autorităţilor române în domeniile reglementate de prezenta lege se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel.
Dispoziţiile enunţate anterior se impun a fi corelate cu prevederile art. 240 alin. (1) (din aceeaşi secţiune), potrivit cu care: autorităţile judiciare române de executare recunosc o hotărâre fără alte formalităţi şi iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepţia cazului în care se constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaştere sau neexecutare prevăzute la art. 241.
De asemenea, conform prevederilor art. 243 alin. (1), care reglementează „legea care guvernează executarea", fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 244 referitoare la înlocuirea pedepsei pecuniare, executarea hotărârii este guvernată de legea română în acelaşi mod ca în cazul unei pedepse pecuniare aplicate de o instanţă judecătorească română.
De altfel, singurul caz în care se conferă, în mod expres, competenţa curţii de apel, în acest titlu - asistenţa judiciară internaţională - în care este inclusă şi procedura de recunoaştere a sancţiunilor pecuniare este procedura audierii prin videoconferinţă [art. 178 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 republicată].
Se observă, aşadar, că, spre deosebire de condiţiile şi procedura de recunoaştere a unei hotărâri penale străine, unde legiuitorul a prevăzut, în mod expres, competenţa curţii de apel - art. 115 şi urm. din Legea nr. 302/2004 - , în cazul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, se face referire doar la competenţa instanţelor judecătoreşti de a emite o hotărâre.
Prin urmare, atâta timp cât legea specială, în Secţiunea a 4-a, care cuprinde dispoziţiile privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce sancţiunilor pecuniare, nu cuprinde norme derogatorii de competenţă, devin aplicabile regulile generale în materie de competenţă şi anume, dispoziţiile art. 25 şi art. 30 alin. (1) C. proc. pen.
In raport de aspectele invocate prin sentinţa penală nr. 562/F din 9 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
În baza art. 42 C. proc. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia penală.
A constatat ivit conflict negativ de competenţă şi în baza art. 43 C. proc. pen. a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Procedând la soluţionarea conflictului negativ de competenţă, potrivit art. 43 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă ierarhic superioară comună celor două instanţe între care s-a ivit conflictul, constată că este competentă să soluţioneze cauza privind pe intimatul D.A., Judecătoria Sector 4 Bucureşti, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
În aplicarea Deciziei cadru 2005/214/JAI a Consiliului din 24 februarie 2005, s-au stabilit o serie de reguli privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare, dispoziţiile art. 233 şi următoarele din Legea 302/2004 republicată, stabilind modalitatea şi condiţiile în care se desfăşoară această procedură.
Potrivit dispoziţiilor art. 233 alin. (1) lit. a) din Legea 302/2004 republicată, prin hotărâre se înţelege o hotărâre definitivă prin care s-a aplicat o pedeapsă pecuniară ce trebuie executată faţă de o persoană fizică sau juridică, dacă hotărârea a fost luată de o instanţă judecătorească din statul emitent, referitor la o infracţiune prevăzută de legea penală a statului emitent.
Art. 234 alin. (2) din lege statuează că autorităţile române competente să execute o hotărâre sunt instanţele judecătoreşti.
Din economia acestor dispoziţii legale nu rezultă norme derogatorii de competenţă, legea făcând referire la competenţa instanţelor judecătoreşti fără a face referire la o instanţă anume, împrejurare ce conduce la concluzia că această competenţă materială revine judecătoriei conform art. 25 C. proc. pen.
Cazurile în care competenţa aparţine Curţii de Apel sunt expres prevăzute de legiuitor, respectiv în cazul cererii de extrădare, în cazul mandatului European de arestare, în cazul transferării persoanelor condamnate când competenţa exclusivă revine Curţii de Apel Bucureşti.
Cum în scopul recunoaşterii reciproce a sancţiunilor pecuniare legea nu stabileşte o competenţă exclusivă a curţii de apel, instanţa competentă material să soluţioneze acest gen de cereri este judecătoria.
Ca atare, revenind la cauza dedusă judecăţii, reţine Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este competentă să soluţioneze cererea formulată de autorităţile judiciare germane Judecătoria Sector 4, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul D.A. în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 519/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 289/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
