ICCJ. Decizia nr. 3334/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3334/2012

Dosar nr. 5434/100/2010

Şedinţa publică din 18 octombrie 2012

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 295 din 20 mai 2011 Tribunalul Maramureş în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul E.D.F., după cum urmează:

- din infracţiunile prevăzute de art. 264 C. pen. şi respectiv de art. 132din Legea nr. 78/2000, în infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.;

- din trei infracţiuni prevăzute de art. 289 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- din două infracţiuni prevăzute de art. 291 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen;

- din două infracţiuni prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen;

- din două infracţiuni prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

A condamnat inculpatul E.D.F. la următoarele pedepse:

- 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen.;

- 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 1 an închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen. suspendă executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.G.A., domiciliat în Baia Mare, şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus desfiinţarea în întregime ca fiind false a următoarelor înscrisuri: procesele-verbale de constatare a contravenţiilor din data de 25 ianuarie 2009; declaraţiile lui E.D. şi C.G.A. din data de 25 ianuarie 2009 şi menţiunile înscrise în Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliţiei Municipiului Baia Mare - Biroul Rutier.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul E.D.F. deţine funcţia de agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Maramureş - Serviciul Rutier şi face parte din structura poliţiei judiciare fiind numit prin O.M.A.I. nr. 5/III/2778 din 08 martie 2007 cu avizul procurorului general nr. 5/12 din 12 februarie 2007.

De asemenea, partea vătămată C.G.A. deţine funcţia de agent de poliţie în cadrul Biroului de Ordine Publică Urbană - Poliţia Municipiului Baia Mare.

Din declaraţia părţii vătămate C.G.A., coroborată conform art. 75 C. proc. pen. cu declaraţia martorului E.A., la rândul ei agent de poliţie, a rezultat că aceştia, la data de 24 ianuarie 2009 în jurul orei 22.00 au intrat în schimbul III, urmând să îşi exercite atribuţiile de serviciu în domeniul asigurării ordinii publice pe raza municipiului Baia Mare. În acest sens, partea vătămată şi martorul menţionat s-au deplasat cu autoturismul aparţinând lui C.G.A., marca F., din apropierea sediului Poliţiei Municipiului Baia Mare până pe str. S., la intersecţia cu str. S.A., unde deşi circulau pe un drum cu prioritate, au intrat în coliziune cu un alt autoturism.

Potrivit susţinerilor părţii vătămate şi martorului, autoturismul cu care au intrat în coliziune, marca D., era condus de inculpatul E.D.F., care, la rândul său era îmbrăcat în uniformă şi care, în prima fază a încercat să îl învinovăţească pe C.G.A. de producerea accidentului. Din declaraţia părţii vătămate, confirmată prin susţinerile martorului E.A., a rezultat că după ce inculpatul şi-a dat seama că nu a respectat semnificaţia indicatorului „Prioritate pentru circulaţie din sens opus”, l-a rugat pe C.G.A. să fie de acord cu rezolvarea incidentului pe cale amiabilă, întrucât ar fi putut avea probleme la serviciu din cauza calităţii de agent în cadrul Serviciului Rutier.

Partea vătămată C.G.A. a fost de acord cu solicitarea inculpatului şi au convenit să se întâlnească a doua zi pentru întocmirea actelor de constatare.

Potrivit declaraţiei martorului M.C.D., prietena părţii vătămate C.G.A., acesta a sunat-o în seara de 24 ianuarie 2009, în jurul orei 22.00, şi i-a relatat că a avut un accident de circulaţie şi că a fost lovit de un alt poliţist, însă nici el şi nici colega sa, martorul E.A., nu au păţit nimic, ci doar maşina a fost avariată.

La data de 25 ianuarie 2009, în cursul dimineţii, partea vătămată C.G.A. l-a rugat pe martorul M.D.M., la rândul său poliţist şi care dormise peste noapte la locuinţa părţii vătămate, să îi împrumute autoturismul. Partea vătămată i-a povestit martorului că în seara anterioară a avut un accident cu un coleg şi că acesta i-a lovit maşina.

Din probele administrate în cauză a rezultat că în dimineaţa zilei de 25 ianuarie 2009 partea vătămată C.G.A. însoţit de martorul M.D.M., s-a întâlnit cu inculpatul E.D.F. şi cu tatăl acestuia, E.D., în localul S.P. din Baia Mare.

Inculpatul E.D.F. a propus pentru rezolvarea incidentului ca în documentele de constatare să fie consemnat un alt loc al producerii evenimentului rutier, iar conducătorul autoturismului marca D. să fie consemnat ca fiind tatăl său, E.D.

Atât partea vătămată C.G.A., cât şi martorul M.D.M. au precizat că inculpatul E.D.F. Ie-a dictat părţii vătămate şi martorului E.D. ce să scrie în declaraţiile privind producerea accidentului, după care a completat procesul-verbal de contravenţie.

Din conţinutul procesului-verbal de constatare a contravenţiei încheiat de inculpat, întocmite în baza declaraţiilor menţionate, a rezultat că autoturismul marca D. a fost condus de martorul E.D., iar accidentul s-a produs într-o parcare situată pe bd. T. din Baia Mare. De asemenea, inculpatul E.D.F. a completat şi autorizaţiile de reparaţii a autovehiculelor, unde s-au consemnat avariile produse la cele două autoturisme.

În continuare, inculpatul E.D.F., aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a consemnat în cursul aceleiaşi zile în Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliţiei Municipiului Baia Mare - Biroul Rutier, date nereale privind producerea evenimentului rutier, respectiv data, ora şi persoanele implicate în accident.

Din declaraţia părţii vătămate C.G.A. coroborată cu declaraţia martorului M.C.D., după câteva zile inculpatul E.D.F. s-a întâlnit cu partea vătămată într-o parcare din apropierea restaurantului S. din Baia Mare, unde i-a înmânat un exemplar al procesului-verbal de contravenţie şi i-a spus să depună documentaţia necesară la firma de asigurări pentru a-şi repara autoturismul.

Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, inculpatul E.D.F. a depus o cerere de despăgubiri la societatea de asigurare G.G.A., iar partea vătămată la SC A. SA, în ambele cazuri documentaţia cuprinzând şi procesele-verbale de contravenţie întocmite în fals de inculpat.

Întrucât societăţile de asigurări menţionate au avut suspiciuni cu privire la modul producerii accidentului şi i-au comunicat acest lucru inculpatului, E.D.F. şi-a retras cererea de despăgubiri şi I-a determinat şi pe C.G.A. să facă acelaşi lucru.

Partea vătămată C.G.A. şi-a reparat autoturismul pe cheltuială proprie, din înscrisurile depuse la dosar coroborate cu declaraţiile martorilor M.D.M. şi M.C.D. rezultând că acesta a plătit aproximativ 6.000 RON pentru efectuarea reparaţiilor.

Inculpatul E.D.F. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor de care este acuzat, susţinând că cele consemnate în procesul-verbal de contravenţie corespund realităţii şi că la data de 25 ianuarie 2009 nu a fost în acel bar întrucât era de serviciu.

În ceea ce priveşte apărările formulate de inculpat, instanţa a reţinut următoarele:

Din declaraţiile părţii vătămate C.G.A. şi ale martorei E.A. a rezultat că aceştia l-au identificat în mod cert pe inculpat ca fiind conducătorul autoturismului cu care au intrat în coliziune în seara de 24 ianuarie 2009, cu atât mai mult cu cât acesta era îmbrăcat în uniformă de serviciu, fiind exclusă varianta ca la volan să se fi aflat martorul E.D.

De asemenea, susţinerile inculpatului privind faptul că în dimineaţa zilei de 25 ianuarie 2009 s-a aflat într-o altă zonă a oraşului, sunt confirmate în parte prin adresa din 29 martie 2011 a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, din care a rezultat că acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu de patrulare, supraveghere, dirijare şi control a traficului rutier pe DJ 182B şi a soluţionat un accident de circulaţie. Cu toate acestea, în cursul aceleiaşi dimineţi inculpatul s-a deplasat la barul S.P. din Baia Mare, împrejurare confirmată atât de partea vătămată C.G.A., cât şi de martorul M.D.M., ultimul precizând că „inculpatul E.D.F. era de serviciu şi a avut ceva eveniment, că a venit şi l-a luat maşina de acolo să meargă la locul unde s-a întâmplat evenimentul”.

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că fapta inculpatului E.D.F., constând în aceea că în calitate de agent principal de poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, la data de 25 ianuarie 2009, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă şi-a îndeplinit în mod defectuos sarcinile care îi reveneau privind constatarea şi sancţionarea evenimentelor rutiere soldate cu pagube materiale, urmărind obţinerea pentru sine a unui avantaj patrimonial şi cauzând o vătămare intereselor legale ale părţii vătămate C.G.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen.

Instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice reţinută prin actul de sesizare, din două infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. şi art. 132 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune, în sensul celor expuse mai sus. Instanţa are în vedere faptul că dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000 constituie norme de referire, care îşi subordonează conţinutul, sub aspectul conţinutului constitutiv al infracţiunii, prevederilor art. 246 C. pen. şi stabilesc doar o sancţiune distinctă.

De asemenea, la încadrarea juridică a infracţiunii instanţa a avut în vedere faptul că din probele administrate a rezultat că inculpatul şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin consemnarea unor date nereale în documentele de constatare ale evenimentului rutier, în scopul de a evita plata despăgubirilor pentru repararea autoturismului părţii vătămate şi transferul lor în sarcina societăţii de asigurare. Corelativ, procedând în acest mod, inculpatul a adus o vătămare interesului legal al părţii vătămate de a-şi vedea acoperit prejudiciul de către cel răspunzător de producerea lui, în final acesta plătind aproximativ 6.000 RON pentru repararea autoturismului.

De asemenea, în raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că faptele inculpatului E.D.F., constând în aceea că la data de 25 ianuarie 2009, în calitate de agent principal de poliţie şi aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a falsificat la momentul întocmirii şi completării procesului-verbal de contravenţie, precum şi poziţiile din Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliţiei Municipiului Baia Mare, prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Instanţa a procedat la schimbarea încadrării juridice reţinută prin actul de sesizare, din două infracţiuni distincte într-o infracţiune în formă continuată, având în vedere că inculpatul a săvârşit faptele în acelaşi timp şi loc şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, fiind îndeplinite astfel condiţiile prevăzute de art. 41 alin. (2) C. pen.

Faptele inculpatului E.D.F. care în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a folosit procesele-verbale de contravenţie, cunoscând că sunt false, în vederea constituirii dosarelor de daună ce urmau să fie soluţionate de societăţile de asigurări, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică urmând a fi schimbată în acest sens.

În raport de situaţia de fapt expusă, instanţa a reţinut că faptele inculpatului E.D.F., constând în aceea că la data de 25 ianuarie 2009 cu intenţie i-a determinat pe numiţii E.D. şi C.G.A. să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului în declaraţiile privind modul de producere a accidentului, acţionând de asemenea în baza unei rezoluţii infracţionale unice, întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică urmând a fi schimbată în acest sens.

De asemenea, faptele inculpatului E.D.F. constând în aceea că, în aplicarea rezoluţiei infracţionale însuşită anterior şi folosind înscrisurile oficiale falsificate, a încercat să inducă în eroare societăţile de asigurare G.G.A. şi A., în scopul de a obţine plata despăgubirilor pentru avariile celor două autoturisme, rezultat care însă nu s-a produs din cauza suspiciunilor reprezentanţilor acestor societăţi, întrunesc elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la ari 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., încadrarea juridică urmând a fi schimbată în acest sens.

Instanţa a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut anterior o conduită corespunzătoare.

În consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. şi art. 76 lit. c), d), e) C. pen., instanţa a condamnat inculpatul la următoarele pedepse:

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen.;

- 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 2 luni închisoare, pentru săvârşirea instigării la infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 292 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. e) C. pen.;

- 1 an închisoare, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. d) C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al infracţiunilor săvârşite, circumstanţiat de calitatea în care a acţionat inculpatul şi de modalitatea de comitere a faptelor, conduita nesinceră a acestuia pe parcursul procesului, dar şi lipsa antecedentelor penale, vârsta şi circumstanţele personale ale inculpatului, toate aceste aspecte justificând reducerea sancţiunilor sub minimul special prevăzut de lege.

În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă şi va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.

În temeiul art. 81 C. pen., constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest text legal şi apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat chiar fără executarea acesteia în regim privativ de libertate, instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 3 ani.

În temeiul art. 71 alin. (1) C. pen., instanţa a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a) teza a ll-a C. pen., iar în baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea acestei pedepse accesorii pe durata termenului de încercare stabilit.

Conform art. 359 C. proc. pen., instanţa a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a reţinut că din declaraţiile martorilor M.D.M. şi M.C.D. coroborate cu devizul estimativ depus la dosar a rezultat că partea vătămată a plătit aproximativ 6.000 RON pentru repararea avariilor produse la autovehiculul său în urma accidentului rutier.

În temeiul art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. coroborat cu art. 998 C. civ., instanţa va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C.G.A., domiciliat în Baia Mare, şi obligă inculpatul la plata către aceasta a sumei de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale.

În temeiul art. 348 C. proc. pen., instanţa a dispus desfiinţarea în întregime ca fiind false a următoarelor înscrisuri: procesele-verbale de constatare a contravenţiilor din data de 25 ianuarie 2009; declaraţiile lui E.D. şi C.G.A. din data de 25 ianuarie 2009 şi menţiunile înscrise în Registrul de accidente cu pagube materiale al Poliţiei Municipiului Baia Mare - Biroul Rutier.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de acesta.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul E.D.F., solicitând desfiinţarea acesteia şi judecând, să se dispună achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. de sub învinuirea de a fi săvârşit infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată şi ulterior condamnat, cu respingerea acţiunii civile exercitate de partea vătămată.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat că faptele s-au petrecut într-o altă manieră decât cea reţinută de instanţa de fond şi astfel nu se face vinovat de niciuna din infracţiunile reţinute în sarcina sa.

În fapt, s-a susţinut că la data de 21 ianuarie 2009, fiind sesizat în jurul orelor 09.00 de tatăl său, care avea în folosinţă autoturismul proprietatea inculpatului, că a avut un accident pe bd. T. din Baia Mare, la orele 13.00, la Biroul Rutier din Baia Mare, inculpatul a întocmit procesele-verbale de constatare a contravenţiilor pe baza declaraţiilor celor două persoane implicate în accidentul de pe urma căruia a rezultat avarierea ambelor autoturisme. Mai arată că partea vătămată s-a prezentat la societăţile de asigurare G.G.A. şi A., unde a dat declaraţii despre modul de producere a accidentului în scopul obţinerii despăgubirilor, însă nu a adus la cunoştinţa inspectorului de daune toate actele întocmite pentru dovedirea culpei comune.

Starea de fapt reţinută în actul de acuzare nu este conformă cu realitatea, iar susţinerile părţii vătămate că accidentul de circulaţie s-ar fi petrecut în seara zilei de 24 ianuarie 2009 în jurul orelor 22.00, pe str. S., la intersecţia cu str. S.A. din Baia Mare şi că procesele-verbale au fost scrise de inculpat şi înmânate părţii vătămate doar după 3-4 zile de la producerea accidentului în faţa restaurantului S., nu sunt reale şi sunt contrazise de probele administrate în cauză. De asemenea, nu poate fi reţinut că inculpatul a încercat să înşele cele două societăţi de asigurare şi să-şi însuşească foloase necuvenite, deoarece acesta nu s-a prezentat la niciuna din societăţile de asigurare, partea vătămată fiind cea care a deschis dosar de daune la ambele societăţi.

Mai susţine inculpatul că nu se poate reţine că s-a întâlnit cu partea vătămată în 25 ianuarie 2009 în jurul orelor 10.30 în barul S.P., deoarece din înscrisul trimis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş - Serviciul Rutier, la acea oră se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DJ 182B.

În legătură cu modul în care au fost comunicate procesele-verbale de contravenţie, din registrul de tamponare existent în evidenţa biroului rutier rezultă că procesele-verbale au fost depuse luni, 26 ianuarie 2009, şi respectiv marţi, 27 ianuarie 2009, la asigurători, iar din înscrisurile trimise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş - Serviciul Rutier rezultă că procesele-verbale au fost întocmite în data de 25 ianuarie 2009, orele 13.00 - 13.15, acte ce contrazic declaraţiile părţii vătămate şi ale martorilor propuşi de acesta.

Inculpatul apreciază că cercetarea penală împotriva sa a pornit din cauza faptului că se afla în conflict cu şeful Serviciului Rutier Maramureş, G.D., datorită unui raport întocmit la data de 08 iulie 2009 şi trimis cabinetului Ministrului de Interne prin care sesiza mai multe nereguli constatate în perioada când se afla în misiune pe litoral.

În ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile, s-a arătat că se impune respingerea acţiunii civile întrucât nu se face vinovat de săvârşirea vreunei infracţiuni, iar în cauză pretenţiile nu au fost nici dovedite.

Prin decizia penală nr. 17/A din 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în faza de cercetare judecătorească, a reţinut în mod corespunzător starea de fapt pe care Curtea o însuşeşte în totalitate, precum şi vinovăţia inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, cu schimbarea încadrărilor conform dispozitivului sentinţei atacate.

Astfel, din declaraţiile părţii vătămate C.G.A. şi martora E.A., ambii agenţi de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare, a rezultat că la data de 24 ianuarie 2009, în jurul orelor 22.00, s-au deplasat cu autoturismul aparţinând lui C.G.A., marca F., din apropierea sediului Poliţiei Municipiului Baia Mare până pe str. S., la intersecţia cu str. S.A. intrând în coliziune cu autoturismul marca D. condus de inculpatul E.D.F., aflat în timpul serviciului la volanul autoturismului proprietate personală.

Declaraţiile acestora sunt confirmate şi de martora M.C.D., pe care partea vătămată a sunat-o în seara de 24 ianuarie 2009 relatându-i despre cele întâmplate în ziua respectivă, că s-ar fi „ciocnit” cu un coleg cu autoturismul în spatele Consiliului Judeţean, dar şi de martorul M.D.M., căruia i s-a relatat aceeaşi situaţie de fapt.

Aceiaşi martori au învederat faptul că între partea vătămată C.G.A. şi inculpatul E.D.F. a intervenit o înţelegere conform căreia în declaraţiile privind producerea accidentului şi documentele ulterioare să fie consemnat un alt loc al producerii evenimentului rutier, iar conducătorul autoturismului marca D. să fie consemnat tatăl inculpatului, E.D., martorul M.D.M. asistând chiar personal când inculpatul E.D.F. Ie-a dictat celor doi ce să scrie şi a desenat schiţa accidentului în barul denumit S.P. din Baia Mare în jurul orelor 10.30.

În consecinţă, procesele-verbale de constatare a contravenţiei au fost întocmite de inculpat în baza declaraţiilor menţionate, prezentând o altă situaţie de fapt decât ce reală, în sensul că accidentul s-a produs într-o parcare situată pe bd. T. din Baia Mare şi că la volanul autoturismului său s-a aflat E.D. Actele respective au fost înmânate ulterior de către inculpat părţii vătămate cu care s-a întâlnit într-o parcare din apropierea restaurantului S.

Aceste probe nu au fost răsturnate prin actul înaintat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş din care a rezultat într-adevăr că la data de 25 ianuarie 2009 inculpatul a fost planificat pe schimbul I în intervalul orar 06.00-14.00, îndeplinindu-şi atribuţiile de patrulare, supraveghere, dirijare şi controlul traficului pe DJ 182B, unde a şi soluţionat un accident de circulaţie, deoarece documentul nu oferă informaţii în legătură cu fiecare moment al zilei şi locul unde s-a aflat inculpatul pe parcursul derulării activităţilor specifice atribuţiilor de serviciu şi dacă nu s-a abătut de la acestea la ora la care s-a dovedit că s-a întâlnit cu partea vătămată conform înţelegerii stabilite.

Aspectul legat de comunicarea proceselor-verbale de contravenţie în fata restaurantului S., la circa 3-4 zile de la producerea accidentului, în condiţiile în care din actele existente la dosar a rezultat că acestea au fost depuse la 27 şi respectiv 28 ianuarie 2009, nu prezintă relevanţă prin prisma împrejurărilor care conturează existenta elementelor constitutive ale infracţiunilor comise de inculpat, dar se observă că între declaraţiile martorilor şi datele ce rezultă din acte, nu există diferenţe majore, contravenţiile fiind constatate la data de 25 ianuarie 2009.

În consecinţă, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 246 C. pen., faptă constând în aceea că în mod defectuos, şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu prin consemnarea unor date nereale în documentele de constatare a evenimentului rutier în scopul de a evita plata despăgubirilor pentru repararea autoturismului părţii vătămate şi transferul lor în sarcina societăţii de asigurare aducând totodată şi o vătămare a intereselor legale ale părţii vătămate care nu a reuşit să obţină despăgubirea pentru avariile produse propriului autoturism.

De asemenea, s-a dovedit că prin consemnarea unei alte situaţii decât cea reală, cu prilejul întocmirii proceselor-verbale de constatare a contravenţiei, aflându-se în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, în calitatea sa de funcţionar, a săvârşit şi infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 289 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

Chiar dacă nu a depus personal actele întocmite în fals la societatea de asigurare, inculpatul a uzat de procesele-verbale de contravenţie în vederea constituirii dosarelor de daună ce urmau să fie soluţionate de societăţile de asigurare, acestea au fost înregistrate la societăţile de asigurare ceea ce, prin prisma motivelor mai sus expuse justifică reţinerea în sarcina sa şi a infracţiunii de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (două acte materiale)

Totodată, în mod corect s-a reţinut vinovăţia inculpatului pentru instigare la fals în declaraţii, infracţiune prevăzută de art. 25 rap. la art. 292 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., din probele administrate rezultând că a determinat pe numiţii E.D. şi C.G.A. să consemneze aspecte necorespunzătoare adevărului privind modul de producere a accidentului în scopul producerii de consecinţe juridice şi de asemenea pentru tentativă la înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., faptă constând în aceea că, prin întocmirea înscrisurilor falsificate şi folosirea acestora a încercat să inducă în eroare societăţile de asigurare pentru a obţine, atât pentru el, cât şi pentru partea vătămată despăgubirile care le acordau potrivit legii.

Apărările inculpatului formulate atât cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât şi prin motivele de apel, nu sunt întemeiate şi au fost înlăturate conform celor mai sus expuse, iar susţinerea sa că întregul dosar se bazează pe existenţa unui conflict cu şeful poliţiei rutiere nu îşi are nicio justificare.

Cu privire la individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 C. pen., modalitatea concretă de comitere a faptelor, calitatea inculpatului, atitudinea sa în cursul procesului, dar şi împrejurarea că a avut o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunilor, făcându-se şi aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., iar pedepsele sunt proporţionale cu aceste criterii şi corespund scopului de reeducare şi prevenţie.

De asemenea, în mod corect s-a făcut aplicarea art. 81 C. pen. fiind îndeplinite toate condiţiile pentru a se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante.

În ceea ce priveşte pretenţiile civile formulate de partea vătămată C.G.A. constând în despăgubire la care ar fi fost îndreptăţit pentru repararea autoturismului, fiind dovedită existenţa legăturii de cauzalitate între faptele ilicite ale inculpatului şi prejudiciul suferit, iar din actele depuse la dosar rezultă că acesta se ridică la cuantumul sumei de 5.000 RON, în mod judicios instanţa de fond a admis acţiunea civilă în baza disp. art. 998 C. civ. împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul E.D.F., care a invocat cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 172C. proc. pen., reiterând în esenţă apărările pe care şi Ie-a făcut în faţa instanţelor de fond şi apel şi solicitând achitarea sa pentru toate infracţiunile ce i s-au reţinut în sarcină.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursul este nefondat.

Chiar dacă inculpatul E.D.F. nu a recunoscut niciuna din învinuirile care i s-au adus, susţinând că faptele s-au petrecut aşa cum au fost consemnate de el în actele întocmite în exercitarea atribuţiilor de serviciu, declaraţiile inculpatului nu se coroborează cu faptele şi împrejurările rezultate din ansamblul probelor administrate în cauză.

Susţinerile inculpatului, în sensul că accidentul de circulaţie s-a petrecut în parcarea blocului în care locuia tatăl său şi că la momentul producerii lui, acesta se afla la volan, sunt infirmate de declaraţiile constante ale părţii vătămate, care se coroborează cu declaraţiile martorilor E.A., M.G. şi M.D.M.

Aşa cum au reţinut instanţele de fond şi apel, din aceste mijloace de probă rezultă că în realitate accidentul a avut loc în seara zilei de 24 ianuarie 2009 (iar nu 25 ianuarie 2009), în alte condiţii şi într-o altă zonă (la intersecţia str. S. cu str. S.A., ca urmare a nerespectării indicatorului rutier „prioritate pentru circulaţia din sens invers”), iar la volanului autoturismului proprietatea inculpatului se afla chiar el, iar nu tatăl său, martorul E.D.

Din acelaşi probatoriu a mai rezultat că, fiind conştient de faptul că acest accident comis în calitate de agent de poliţie la Serviciul Poliţiei Rutiere i-ar putea produce prejudicii în ceea ce priveşte serviciul, inculpatul a avut iniţiativa rezolvării acestui incident prin întocmirea unor înscrisuri care să ateste o altă situaţie de fapt (în sensul că accidentul s-ar fi petrecut în parcarea unui bloc, din vina ambilor conducători auto, în condiţiile în care la volan s-ar fi aflat tatăl său).

Ulterior, aceste înscrisuri au fost utilizate la societăţile de asigurare emitente ale poliţelor RCA aferente celor două autovehicule implicate în accident, în vederea obţinerii de despăgubiri sub forma reparării acestora, deşi potrivit situaţiei de fapt reale, doar partea vătămată ar fi fost îndreptăţită la aceasta, în condiţiile în care inculpatul era singurul vinovat de producerea accidentului.

Întrucât societatea de asigurare căreia i s-a adresat inculpatul a avut o suspiciune de fraudă cu privire la modul de producere a evenimentului rutier, inculpatul, iar mai apoi şi partea vătămată au renunţat în scris la despăgubirile solicitate, astfel încât societăţile de asigurare nu au mai fost prejudiciate.

Această conduită a inculpatului, adoptată la doar câteva zile de la deschiderea dosarelor de daună a fost în realitate consecinţa conştientizării manevrelor frauduloase şi a actelor false întocmite de el sau la sugestia lui, fiind altfel de neacceptat ca o persoană să renunţe la despăgubirile care i se cuvin, în condiţiile în care situaţia de fapt prezentată este cea reală.

Probatoriul administrat în apărare de inculpat în cursul judecăţii nu a fost de natură a dovedi lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie şi a înlătura astfel acuzaţiile care i s-au adus, aşa cum corect a apreciat şi motivat instanţa de apel în considerentele hotărârii atacate.

Prin urmare, în condiţiile în care din coroborarea probelor administrate în cauză conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că faptele imputate inculpatului există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de acesta, soluţia de condamnare a sa dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este legală şi temeinică, astfel încât recursul declarat va fi respins ca nefondat conform art. 38515pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.D.F. împotriva deciziei penale nr. 178/A din 14 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3333/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3335/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3334/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs