ICCJ. Decizia nr. 3375/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin încheierea din data de 10 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosar, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpaților T.F., C.C. și P.G.D.

Pentru a pronunța încheierea susmenționată, Curtea de apel a reținut, analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților T.F., C.C. și P.G.D., că acestea se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, probele avute în vedere la pronunțarea hotărârii primei instanțe constituie indicii temeinice în accepțiunea prevăzută de art. 143 alin. (1) și art. 68¹C. proc. pen., ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanței și pentru care s-a dispus condamnarea.

Totodată, s-a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile comise este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Referitor la această din urmă condiție, s-a reținut că pericolul pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea faptelor deduse judecății, împrejurările concrete în care acestea au fost comise.

Prin urmare, în baza dispozițiilor art. 160^b alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 300²din același cod, s-a menținut starea de arest a inculpaților.

împotriva încheierii au declarat recurs inculpații T.F., C.C. și P.G.D., solicitând, prin apărători, judecarea lor în stare de libertate față de faptul că a recunoscut fapta și perioada de timp scursă de la momentul arestării preventive până în prezent nu mai poate fi apreciată ca rezonabilă (inculpatul T.F.), că nu prezintă pericol pentru ordinea publică și nu mai subzistă temeiurile arestării preventive (inculpații C.C. și P.G.D.).

Examinând încheierea atacată, atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385⁶alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate.

Potrivit dispozițiilor art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., la care fac trimitere prevederile art. 300²din același cod, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi, care justifică privarea de libertate dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 121 din data de 26 iunie 2012 pronunțată în prezenta cauză, Tribunalul Olt, în baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. raportat la art. 80 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul T.F., la pedeapsa principală de 4 ani închisoare.

în baza art. 76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracțiune.

în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 80 alin. (2) C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedeapsa principală de 2 ani închisoare.

în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat acestui inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.

în baza art. 20 alin. (1) raportat la art. 174 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) și alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 74 alin. (2) C. pen. raportat la art. 76 alin. (2) C. pen. raportat la art. 80 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.C., la pedeapsa principală de 4ani închisoare.

în baza art. 76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracțiune.

în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat acestui inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.

în baza art. 76 alin. (3) C. pen. a înlăturat aplicarea pedepsei complementare de interzicere de drepturi pentru această infracțiune.

în baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a aplicat acestui inculpat pedeapsa principală cea mai grea de 4 ani închisoare.

în baza art. 71 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie de interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și alin. (2) C. pen. pe timpul detenției.

în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților.

în baza art. 88 alin. (1) C. pen. a dedus din durata pedepsei închisorii aplicată fiecăruia din inculpați timpul reținerii și arestării preventive cu începere din data de 9 ianuarie 2012.

împotriva acestei sentințe in termen legal au declarat apel inculpații, la termenul din 10 octombrie 2012 fiind pusă în discuția părților legalitatea și temeinicia arestării preventive în condițiile art. 300²C. proc. pen.

Asupra acestui aspect instanța a reținut că în condițiile art. 136 C. proc. pen. măsurile preventive sunt dispuse pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei, in condițiile si cazurile stabilite prin dispozițiile art. 148 C. proc. pen.

în fapt, în sarcina inculpaților T.F., C.C. și P.G.D. s-a reținut că la data de 07 august 2011 cei trei au lovit pe partea vătămată N.M. care se afla în fața locuinței sale din satul Câmpu Mare, județul Olt, după care au pătruns fără drept în domiciliul părții vătămate, continuând să o lovească în diferite zone ale corpului cu pumnii, picioarele și cu un corp contondent, provocându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 25-30 zile îngrijiri medicale și care i-au pus în primejdie viața, provocându-i totodată și o infirmitate fizică permanentă - splenectomie.

Temeiurile care au impus inițial luarea măsuri preventive, prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., nu s-au schimbat nici în prezent, circumstanțele care particularizează atât apelanții inculpați cât și faptele reținute în sarcina lor justificând prezumția simplă că lăsarea lor în liberate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Cu privire la recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii din 10 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, înalta Curte constată următoarele:

Raportând dispozițiilor art. 160^b alin. (3) C. proc. pen. mai sus invocate la speța dedusă judecății, înalta Curte constată că temeiul de drept (art. 148 lit. f) C. proc. pen.) care a determinat arestarea preventivă a recurenților inculpați nu a încetat, ci, dimpotrivă, subzistă și impune în continuare privarea lor de libertate.

Astfel, așa cum a reținut și instanța de apel, în cauză există probe și indicii temeinice, în accepțiunea dată acestor noțiuni de legiuitor în art. 68¹C. proc. pen., care duc la presupunerea rezonabilă că recurenții inculpați au săvârșit infracțiunile pentru care au fost cercetați și, ulterior, trimiși în judecată și condamnați în primă instanță, infracțiuni pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani. De asemenea, există probe că lăsarea în libertate a recurenților inculpați, cel puțin la acest moment procesual, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Referitor la acest din urmă aspect, este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, însă, la aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea infracțiunii dedusă judecății.

Modalitatea și împrejurările în care se reține că au fost comise infracțiunile de săvârșirea cărora sunt bănuiți recurenții inculpați, urmările pe care le-au produs (provocând părții vătămate chiar și o infirmitate fizică permanentă - splenectomie) sunt elemente de natură a duce la concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților ar crea un sentiment de insecuritate, de neliniște și nesiguranță în rândul opiniei publice.

De asemenea, împotriva inculpaților s-a pronunțat instanța de fond care, reținând vinovăția acestora în săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată a dispus condamnarea lor la pedepse rezultante de câte 4 ani închisoare, în condițiile art. 57, 71 C. pen.

Argumentele mai sus expuse sunt de natură a crea convingerea instanței că menținerea în continuare în stare de arest preventiv a recurenților inculpați este justificată, proporțională cu gravitatea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și că luarea față de inculpați a unei măsuri preventive mai puțin intruzive nu este oportună la acest moment procesual.

Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpatului C.C. cu măsura obligării de a nu părăsi țara, se constată următoarele:

Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale (art. 143 și 148 lit. f), 149¹ C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.

în concluzie, înalta Curte apreciază că, în prezenta cauză, scopul măsurilor preventive nu poate fi atins printr-o altă măsură mai puțin severă.

în consecință, reținând că în cauză sunt îndeplinite, atât cerințele art. 300²raportat la art. 160^b alin. (1) și (3) C. proc. pen., cât și exigențele art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, recursurile declarate de inculpații T.F., C.C. și P.G.D. se vor respinge ca nefondate, în conformitate cu dispozițiile art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., recurenții inculpați au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

← ICCJ. Decizia nr. 3377/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3279/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3375/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3375/2012. Penal