ICCJ. Decizia nr. 3279/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 9 octombrie 2012 pronunțată în dosar, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpata să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:
Sub numărul 115/44/2010 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata T.A. prin apărătorul ales la data de 8 octombrie 2011.
în motivarea cererii inculpata prin apărător a arătat în esență că desfășurarea procesului penal se poate desfășura în bune condiții și în situația în care aceasta ar fi judecată în stare de libertate.
în dezvoltarea argumentelor pe care se sprijină o nouă cerere de liberare provizorie sub control judiciar, s-au reiterat aspectele invocate cu ocazia formulării precedentei cereri la 24 septembrie 2012 făcându-se referiri la dispariția temeiurilor care au condus la luarea măsurii detenției provizorii față inculpată, precum și depășirea unei durate rezonabile ale arestării preventive.
S-a mai invocat lipsa pericolului ca inculpata să se sustragă de la judecată, să reitereze comportamentul infracțional sau să influențeze negativ buna desfășurare a procesului penal.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate, Curtea a apreciat că cererea de liberare provizorie formulată de către inculpata T.A. este nefondată.
Curtea a constatat că sub aspect formal toate condițiile prevăzute de art. 1602C. proc. pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză, însă potrivit art. 1608C. proc. pen. instanța admite o asemenea cerere când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Analizând cererea inculpatei, Curtea a apreciat că la acest moment procesual aceasta este neîntemeiată raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor temeinice precum și a datelor existente din care ar rezulta că inculpata a comis infracțiunile imputate prin actul de sesizare a instanței.
De asemenea, Curtea a apreciat că faptele reținute în sarcina inculpatei sunt deosebit de grave raportat la modalitatea de desfășurare a activității infracționale, la calitatea acesteia de judecător în care se prezumă că a fost comisă, la scopul urmărit și natura relațiilor sociale cărora le-a adus atingere.
Curtea nu a împărtășit opinia apărătorului inculpatei potrivit căreia durata de 10 luni a detenției provizorii a acesteia a devenit excesivă, constituind o pedeapsă anticipată în condițiile în care faptele pentru care este acuzată nu au fost confirmate printr-o hotărâre judecătorească.
Curtea a considerat că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate în continuare a inculpatei, că eliberarea sa, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata T.A. solicitând admiterea recursului și în consecință admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și cercetarea sa în stare de libertate.
Recursul declarat nu este fondat.
Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.
Potrivit art. 1601C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Analizând recursul inculpatei, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 1602alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatei, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care inculpata este cercetată nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.
Potrivit art. 1602alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
în ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatei, stadiul procesului și complexitatea cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care inculpata este cercetată, starea de sănătate, vârsta, precum și alte situații privind persoana inculpatei, se constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpata ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al CEDO.
Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 1602alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.
înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc faptele presupus comise de inculpată (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatei, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.
Examinarea gradului de pericol social al faptelor și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatei nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatei, reflectat de modalitatea în care se presupune că le-a săvârșit și de calitatea inculpatei, lăsarea acesteia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatei în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupuselor fapte, calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.
Privarea de libertate în continuare a inculpatei apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatei în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
în consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.
Față de circumstanțele ce preced, înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat, recursul declarat de inculpata T.A. împotriva încheierii din 9 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosar.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3375/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3215/2012. Penal → |
|---|
