ICCJ. Decizia nr. 3464/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

1. Tribunalul Teleorman, secția penală, prin sentința penală nr. 115 din 1 noiembrie 2011, pronunțată în dosar, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman de schimbare a încadrării juridice.

în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

în baza art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.T.G., la pedeapsa de 8 ani închisoare.

în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (3) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) ani închisoare.

în baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și e) C. pen.

în baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

S-a luat act că partea vătămată R.R.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei, despăgubiri către martora G.F., prin reprezentantul legal N.M.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 5.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman nr. 180/P/2010 din 09 septembrie 2010 consecutiv căruia, potrivit art. 300 C. proc. pen. s-a și investit cu judecarea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului A.T.G., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de viol, prev. și ped. de art. 189 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Potrivit actului de inculpare activitatea infracțională a inculpatului a constat, în esență, în aceea că la data de 2 august 2009, a lipsit-o de libertate pe partea vătămată R.R.A. și a încercat, prin constrângere, să întrețină cu aceasta raport sexual.

Hotărând soluționarea în fond a cauzei penale prin condamnare, în conformitate cu disp. art. 345 alin. (2) C. proc. pen., după efectuarea cercetării judecătorești în condițiile art. 288 - art. 291 C. proc. pen., în cursul căreia au fost administrate probele strânse la urmărirea penală și alte probe noi - instanța fondului a examinat și apreciat materialul probator, confirmând existența faptelor ilicite deduse judecății - pentru una din infracțiuni procedând la schimbarea încadrării juridice - și vinovăția penală a autorului acestora, în care sens a reținut următoarele:

în ziua de 02 august 2009, în jurul orelor 13,00, minora R.R.A. s-a aflat pe raza comunei Plosca, pe D.E. 70, unde o aștepta pe prietena sa, T.M. La un moment dat lângă ea a oprit un autoturism, iar de pe scaunul din dreapta șoferului a coborât numitul I.F., pe care-l cunoștea din vedere, fiind coleg de serviciu cu tatăl său. Acesta a întrebat-o unde merge și, întrucât, se deplasau în aceeași direcție, a invitat-o în autoturismul condus de inculpatul A.T.G. (pe care partea vătămată nu-l cunoștea).

Inculpatul a pornit autoturismul, deplasându-se către comuna Peretu. Partea vătămată i-a solicitat inculpatului să oprească în comuna Peretu în zona unde știa că locuiește prietena sa, martora T.M., pentru a coborî din autoturism, însă acesta i-a răspuns că ar fi trebuit să meargă să alimenteze autoturismul cu combustibil. Văzând că inculpatul nu oprește, partea vătămată a încercat să deschidă portiera autoturismului, însă a observat că era blocată. Martorul I.F. a încercat s-o liniștească, spunându-i părții vătămate că merg să bea un suc. Inculpatul A.T.G. a continuat deplasarea spre municipiul Roșiori de Vede, unde a oprit aproape de intrarea în oraș, la o terasă amplasată pe partea dreaptă a D.E. 70.

Martorul I.F. a coborât din mașină și a cumpărat de la terasă două sticle cu c.c. de 250 ml. fiecare și o cafea și s-a întors la autoturism. Inculpatul a pornit mașina și în loc să se întoarcă spre comuna Peretu, s-a deplasat în direcția Turnu Măgurele. Partea vătămată i-a reproșat inculpatului că a schimbat direcția de deplasare, acesta motivându-i că a luat-o pe o rută ocolitoare, întrucât nu posedă permis de conducere.

în acest moment, partea vătămată și-a dat seama că ceva nu este în regulă și a început să plângă și să țipe. Pe traseu a reușit să-i transmită un mesaj pe telefonul mobil prietenei sale, martora T.M., pe care a anunțat-o că a fost luată cu autoturismul de către doi băieți care nu ar fi vrut să-i mai dea drumul.

Inculpatul A.T.G. a schimbat direcția de deplasare către comuna Troianu, motivând că trebuie să îl ia pe un prieten, timp în care partea vătămată a continuat să țipe și să dea cu pumnii în geamul autoturismului.

Pentru ca partea vătămată să se liniștească, inculpatul a virat la stânga pentru a se îndrepta către comuna Peretu, pe o altă rută. După ce a trecut peste un canal de irigații, inculpatul A.T.G. a virat cu autoturismul pe un drum de câmp din extravilanul comunei Troianu și la un moment dat a oprit.

Partea vătămată R.R.A. a coborât din mașină și a încercat să fugă, însă a fost prinsă în scurt timp de către inculpatul A.T.G., care a lovit-o cu palmele peste față, după care a introdus-o în autoturism.

în această perioadă de timp, martorul I.F. s-a îndepărtat de autoturism pentru a fuma o țigară.

Inculpatul A.T.G. a urcat pe bancheta din spate a autoturismului, lângă partea vătămată, căreia i-a propus să întrețină raporturi sexuale. Partea vătămată a refuzat, motiv pentru care inculpatul a lovit-o cu palmele peste față și a tras-o de păr.

în executarea rezoluției infracționale, inculpatul a dezbrăcat victima de pantalonii scurți și ulterior și de lenjeria intimă (chiloți) și a încercat să întrețină relații sexuale prin constrângere. întrucât partea vătămată s-a opus, încercând să-i explice că era virgină, inculpatul i-a solicitat să-l convingă, sens în care a încercat să-i introducă degetul în vagin, însă minora i-a dat peste mână.

Auzind țipetele victimei, martorul I.F. a revenit la mașină și i-a zis inculpatului să o lase în pace ("las-o dracu de panaramă, că o sperii mai rău !").

Din declarația martorului I.F. a rezultat că a auzit țipetele victimei și susținerile acesteia că este virgină. în momentul în care a revenit la mașină a văzut că inculpatul și partea vătămată se aflau pe bancheta din spate și a observat chilotul părții vătămate în partea din spate a mașinii.

După ce martorul I.F. a urcat în autoturism, partea vătămată și-a luat lenjeria intimă și s-a îmbrăcat. Inculpatul A.T.G. a revenit pe scaunul șoferului și a repus mașina în mișcare. S-au deplasat către comuna Peretu, partea vătămată coborând în zona dispensarului comunal.

Victima a mers la locuința prietenei sale, martora T.M., unde a ajuns în jurul orelor 16:00-17:00, relatându-i cele întâmplate. Martora a văzut-o pe partea vătămată în stare de șoc plângând și repetând "M-au violat! "M-au violat !". întrucât minora avea hainele (pantalonii scurți și un tricou mai lung) rupte, i-a dat alte haine cu care s-a schimbat.

între timp a ajuns de la serviciu și concubinul martorei, D.F.P., care a văzut-o plângând pe partea vătămată. Aflând ce s-a întâmplat, acesta și concubina sa au însoțit-o pe partea vătămată până în comuna Plosca, la tatăl ei, împreună cu care au mers la organele de poliție pentru a depune plângere penală.

Din concluziile raportului de constatare medico-legală din 03 august 2009, emis de Serviciul de Medicină Legală Teleorman, a rezultat că numita R.R.A. era virgină. Pe cap, corp și membre nu a prezentat semne de violență.

S-a mai reținut că, în drept, faptele inculpatului A.T.G. care, în ziua de 02 august 2009, în jurul orelor 13,00, a luat-o din comuna Plosca, de pe D.E 70, cu autoturismul pe partea vătămată R.R.A., în vârstă de 14 ani și împotriva voinței acesteia s-a deplasat în extravilanul comunei Troianu, pe un drum de câmp, unde prin folosirea de violențe și amenințări a încercat să întrețină raporturi sexuale prin constrângere a întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de viol, fapte prev. și ped. de art. 189 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Din probatoriul administrat în cauză, respectiv: proces-verbal din 2 august 2009 de consemnare a plângerii formulată de R.M., reprezentantul legal al părții vătămate, plângerea și declarațiile părții vătămate R.R.A.; raportul de constatare medico-legală din 03 august 2009; declarația reprezentantului legal al părții vătămate, R.M.; proces-verbal de cercetare la fața locului din 02 august 2009, declarațiile martorilor I.F., T.M., D.F.P., B.A., G.F.; rezoluția nr. 226/P/2009 din 29 octombrie 2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, precum și declarațiile inculpatului, tribunalul a constatat și a reținut în esență:

în ziua de 02 august 2009, în jurul orei 1300 minora R.R.A., născută la 23 august 1994, s-a aflat în comuna Plosca, pe D.E. 70 și a așteptat o prietenă. Lângă ea a oprit un autoturism O., înmatriculat în străinătate, proprietatea inculpatului A.T.G.. Din autoturism, de pe scaunul față dreapta a coborât martorul I.F., care prin violență a luat-o pe partea vătămată în autoturism, iar inculpatul A.T.G. a condus autoturismul în municipiul Roșiorii de Vede și ulterior spre municipiul Turnu Măgurele.

Inculpatul A.T.G. a oprit autoturismul în extravilanul comunei Troianu, unde partea vătămată a încercat să fugă, dar a fost oprită însă de inculpat, care a lovit-o și, urcând-o iarăși în autoturism - pe bancheta din spate, a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale, dar datorită opoziției părții vătămate, raportul sexual nu a avut loc.

Faptele inculpatului A.T.G., care - în mod ilegal - a lipsit-o de libertate pe partea vătămată R.R.A. - minoră și a încercat prin constrângere, să întrețină cu aceasta raport sexual au întrunit elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

Tribunalul nu a reținut apărarea inculpatului - prin avocat - în sensul că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal ar fi fost săvârșită de martorul I.F., pentru următoarele considerente:

A fost evident faptul că inculpatul A.T.G. și martorul I.F. au acționat după un scenariu bine pus la punct, în care fiecare a avut rolul său; astfel, inculpatul și-a folosit autoturismul proprietatea sa și a condus autoturismul pe un traseu stabilit în prealabil, iar martorul I.F. a avut rolul de a o lua cu forța pe minoră și de a o băga în autoturism, așa cum cei doi au acționat și în cazul martorei G.F.

Astfel încât, a constatat tribunalul că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a fost săvârșită în coautorat de inculpat și de martorul I.F. - care, datorită faptului că nu a fost trimis în judecată pentru fapta săvârșită de către procuror și nici nu s-a solicitat instanței aplicarea art. 337 C. proc. pen., și-a putut exercita în continuare rolul în Spania, acolo unde ar fi plecat și inculpatul înainte de ultimul termen de judecată.

Astfel încât, această apărare a inculpatului a fost flagrant contrazisă de probatoriul cauzei, iar săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpat a rezulat fără nici cea mai mică îndoială din probele administrate în cauză.

în consecință, inculpatul nu a putut fi achitat în privința infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

în ceea ce privește infracțiunea de viol, tribunalul a constatat că apărarea inculpatului, în sensul că intenția inculpatului a fost de a speria partea vătămată și nu de a o viola, a fost nu numai nereală, ci de-a dreptul hilară. Astfel, inculpatul nu a cunoscut-o pe partea vătămată, așa că nu a avut nici un motiv pentru a o speria; chiar dacă s-ar fi presupus că - deși inculpatul nu o cunoștea pe partea vătămată - totuși ar fi vrut să o sperie, nu s-a dovedit în fața instanței motivul pentru care inculpatul a înțeles să sperie partea vătămată prin dezbrăcarea acesteia, inclusiv de lenjeria intimă și prin forțarea acesteia să întrețină raport sexual.

Astfel încât, în opinia tribunalului, nu s-a putut dispune achitarea inculpatului pe motiv că nu a avut intenția de a întreține cu partea vătămată raport sexual prin constrângere, întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine că inculpatul a vrut să întrețină cu partea vătămată raport sexual, prin constrângere, așa cum a reușit în cazul martorei G.F.

Tribunalul a constatat că inculpatul A.T.G. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin. (1) C. pen. și art. 20 C. pen. raportat la art. 197 alin. (3) C. pen.

Din actele dosarului a rezultat că partea vătămată R.R.A. era născută la 23 august 1994, deci era minoră la data săvârșirii infracțiunii, astfel încât încadrarea juridică a fost corectă pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal era art. 189 alin. (2) C. pen., motiv pentru care s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice și s-a dispus schimbarea din art. 189 alin. (1) C. pen., în art. 189 alin. (2) C. pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei și modalitatea de executare:

La individualizarea pedepsei conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, faptul că inculpatul este tânăr, era infractor primar, dar și pericolul social deosebit pe care l-a reprezentat inculpatul, modalitatea de concepere și executare a infracțiunilor, faptul că inculpatul a mai fost cercetat penal - parte vătămată fiind minora G.F. - infracțiunile săvârșite fiind aproape identice cu cele din prezenta cauză (singura diferență fiind că în cauza de față inculpatul nu a reușit să întrețină raport sexual cu partea vătămată R.R.A.), atitudinea total nesinceră a inculpatului A.T.G. pe tot parcursul procesului penal, persistența infracțională de care inculpatul a dat dovadă în exercitarea aceluiași gen de infracțiuni.

Astfel încât, în aprecierea tribunalului în favoarea inculpatului nu a putut fi reținută nici o circumstanță atenuantă.

Prin condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, orientată deasupra minimului special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune, scopul art. 52 C. pen. a fost pe deplin atins.

Tribunalul l-a condamnat pe inculpat la pedepse de câte 8 ani închisoare pentru art. 189 alin. (2) C. pen. și art. 20 C. pen. rap.la art. 197 alin. (3) C. pen. și prin aplicarea art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

în baza art. 71 C. pen., tribunalul i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. d) și e C. pen. (având în vedere că inculpatul are un copil minor).

Totodată, tribunalul i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen. și i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei.

Tribunalul a luat act că partea vătămată R.R.A. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Având în vedere cererea formulată de N.M., reprezentantul legal al martorei minore G.F., aflată la fila 149 dosar, tribunalul, în temeiul art. 190 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cu care "Martorul, expertul și interpretul chemați de organul de urmărire penală ori de instanța de judecată au dreptul la restituirea cheltuielilor de transport, întreținere, locuință și altor cheltuieli necesare, prilejuite de chemarea lor", a obligat inculpatul A.T.G. la plata sumei de 100 lei, reprezentând despăgubiri, apreciind că această sumă a corespuns prejudiciului suferit de martoră și de reprezentantul său legal.

2. împotriva acestei sentințe a declarat în termen legal apel inculpatul Almăjanu Titi - George, aducând critici de nelegalitate și netemeinicie.

Apelantul inculpat a solicitat desființarea hotărârii pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în esență schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (3) și art. 189 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (1) C. pen., menționând că infracțiunea de lipsire de libertate a fost absorbită în infracțiunea de viol, iar pe de altă parte, a arătat că dacă totuși s-a reținut și infracțiunea de lipsire de libertate, să se constate că aceasta a fost săvârșită de martorul I.F. și a solicitat achitarea pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. pen., iar în măsura în care s-a reținut totuși această infracțiune și în ceea ce l-a privit pe inculpat, să se înlăture circumstanța agravantă prev. de alin. (2) din art. 189 referitoare la săvârșirea faptei asupra unui minor, dat fiind că inculpatul nu a cunoscut vârsta părții vătămate, așa cum ar fi trebuit să se rețină și în cazul infracțiunii de viol, să se înlăture circumstanța referitoare la săvârșirea faptelor asupra unui minor, inculpatul necunoscând vârsta părții vătămate, motivele de apel pe larg fiind regăsite în practicaua prezentei. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate, cu reținerea de circumstanțe atenuante, față de circumstanțele reale și personale și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu sub toate aspectele de drept și de fapt, în conformitate cu disp. art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a reținut următoarele:

Instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut corect situația de fapt însă doar parțial corect încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat. Astfel, din procesul-verbal din data de 2 august 2009 de consemnare a plângerii și declarației formulate de R.M., reprezentantul legal al părții vătămate, plângerea și declarațiile părții vătămate R.R.A., raportul de constatare medico-legală din data de 03 august 2009, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 02 august 2009, declarațiile martorilor I.F., T.M., D.F.P., B.A., G.F., precum și din declarațiile inculpatului a rezultat că la data de 02 august 2009, în jurul orei 1300 în timp ce minora R.R.A., s-a aflat în comuna Plosca, pe D.E. 70, lângă ea a oprit autoturismul O., condus de inculpatul A.T.G., din care a coborât martorul I.F., pe care partea vătămată îl cunoștea anterior, acesta fiind coleg de serviciu cu tatăl său. Fiind în înțelegere cu inculpatul, martorul, pretinzând că o ajută pe partea vătămată să ajungă la destinația dorită de aceasta, a convins-o să urce în mașină. După ce partea vătămată a urcat, cunoscându-l astfel și pe inculpat, acesta a condus autoturismul în municipiul Roșiorii de Vede și ulterior spre municipiul Turnu Măgurele, în pofida insistențelor părții vătămate de a opri să o lase să coboare, partea vătămată înțelegând repede că inculpatul și martorul nu mergea către direcția solicitată. Inculpatul a refuzat să oprească mașina și a continuat drumul, circulând în alte direcții decât cea solicitată de partea vătămată și ignorând cererile acesteia de a fi lăsată să coboare și a oprit autoturismul în extravilanul comunei Troianu, unde partea vătămată a încercat să fugă, fiind însă oprită de inculpat. Acesta a lovit-o și - urcând-o iarăși în autoturism - pe bancheta din spate, a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale, care datorită opoziției părții vătămate nu au mai avut loc, martorul I.F. fiind afară din autoturism în acest timp. Având în vedere opoziția fermă a părții vătămate, dar mai ales susținerile acesteia că era virgină, inculpatul nu a putut finaliza raportul sexual și la revenirea martorului I.F. în mașină, au hotărât să părăsească locul, în drumul către comună inculpatul a oprit și a eliberat-ope partea vătămată, care a mers la martora T.M., căreia i-a spus ce i s-a întâmplat, ulterior anunțând familia și a depunând plângere la poliție.

Reținând această situație de fapt, corect reținută și de tribunal, Curtea a constatat însă că faptele așa cum au fost arătate au întrunit atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective elementele constitutive ale infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. (alin. (1) fiind omis de către instanța de fond, deși trebuia a fi reținut față de sancționarea formei tip a infracțiunii, toate celelalte forme agravante făcând trimitere la această normă cadru, chestiune de acuratețe juridică care nu va mai putea fi îndreptată de Curte în calea de atac a inculpatului, chiar dacă nu i s-ar agrava efectiv acestuia situația, reținerea în sine și a unui alt aliniat putând fi apreciată ca atare) și pe acelea ale infracțiunii de tentativă de viol în formă simplă prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen., astfel încât nu s-a putut reține susținerile apărătorului inculpatului din motivele de apel referitoare la încadrarea juridică a faptelor.

Curtea a apreciat că se impune schimbarea încadrării juridice referitor doar la această din urmă infracțiune, din forma agravantă prev. de art. 197 alin. (3) în forma simplă prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., (faptă rămasă în faza de tentativă), față de împrejurarea că din nici un mijloc de probă nu a rezultat că inculpatul a cunoscut vârsta reală a părții vătămate, de 14 ani, înfățișarea și întreaga constituție a acesteia fiind însă evidentă sub aspectul neîmplinirii vârstei de 18 ani, Curtea reținând că infracțiunea prev. de art. 197 alin. (3) C. pen. a sancționat săvârșirea faptei asupra unei persoane minore care nu a împlinit vârsta de 15 ani. Or, Curtea a apreciat că probele administrate în cauză nu au făcut dovada că inculpatul cunoștea acest aspect care a atras reținerea circumstanței agravante, susținerea tribunalului sub acest aspect nefiind întemeiată pe nici o probă administrată, fiind doar o presupunere. Martorul I.F., cel care a abordat-o pe partea vătămată a fost coleg de serviciu cu tatăl părții vătămate, acesta cunoscând împrejurarea că partea vătămată era minoră. împrejurarea că aceasta avea sub vârsta de 15 ani nu a putut fi însă prezumat a fi fost cunoscută nici de către acest martor, și cu atât mai puțin de către inculpat. Deși această împrejurare, care a atras reținerea formei agravate a infracțiunii prev. de art. 197 alin. (3) C. pen., nu a fost dovedită ca fiind cunoscută de inculpat, Curtea a apreciat că inculpatul a cunoscut faptul că partea vătămată nu împlinise vârsta de 18 ani, această împrejurare fiind cunoscută de martor și evidentă și pentru inculpat, constituția părții vătămate neputând determina vreo eroare asupra acestei situații. Față de înfățișarea, înălțimea, fizionomia în general a părții vătămate, este evident că vârsta sub 18 ani a acesteia putea fi apreciată de către orice observator obiectiv, astfel încât, coroborat și cu faptul că partea vătămată s-a cunoscut cu martorul I.F., iar martorul și inculpatul au acționat împreună, după un plan comun, a apărut ca fiind evident că și acesta a cunoscut împrejurarea că partea vătămată nu a împlinit vârsta de 18 ani, aspect care, așa cum s-a arătat, nu a implicat și cunoașterea vârstei reale a părții vătămate, vârstă care ar fi atras reținerea formei agravate de viol și a încadrării juridice prev. de art. 197 alin. (3) C. pen.

Față de aceste considerente, Curtea a apreciat că infracțiunea de viol nu a putut fi reținută în forma sa agravată prev. de art. 197 alin. (3) C. pen., motiv pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice sub acest aspect, reținând forma simplă prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., în forma tentativei, însă, referitor la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., Curtea a arătat că se impune reținerea formei agravate față de ambele împrejurări menționate de instanța de fond, atât în ceea ce privește săvârșirea faptei asupra unui minor, cât și în ceea ce privește săvârșirea faptei de către două persoane.

Curtea nu a putut reține susținerile apărătorului inculpatului în sensul că instanța de fond a reținut agravanta doar prin raportare la săvârșirea faptei asupra unui minor, având în vedere pe de o parte considerentele anterior arătate de Curte, prin care a fost înlăturată doar împrejurarea cunoașterii de către inculpat a vârstei reale și exacte de 14 ani a părții vătămate, ceea ce a exclus doar agravanta prev. de art. 197 alin. (3), nu însă și agravanta prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., care s-a referit la săvârșirea faptei asupra unui minor, în vârstă așadar de până la 18 ani, inculpatul fiind prezumat a fi cunoscut acest aspect care atrage reținerea agravantei.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că din considerentele instanței de fond a rezultat că aceasta a avut în vedere la reținerea agravantei prev. de art. 189 alin. (2) și săvârșirea faptei de două sau mai multe persoane împreună, instanța de fond menționând explicit această chestiune la încadrarea în drept a faptei, motivând în sensul că inculpatul A.T.G. și martorul I.F. au acționat după un scenariu bine pus la punct, în care fiecare a avut rolul său, inculpatul și-a folosit autoturismul proprietatea sa și a condus autoturismul pe un traseu stabilit în prealabil, martorul I.F. având rolul de a o lua cu forța pe minoră și de a o băga în autoturism, așa cum cei doi au acționat și în cazul martorei G.F., tribunalul arătând în continuare că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a fost săvârșită în coautorat de inculpat și de martorul I.F.

Or, Curtea a arătat că încadrarea juridică prev. de art. 189 alin. (2) a fost atrasă atât de săvârșirea faptei asupra unui minor, și, în măsura în care Curtea nu ar fi reținut această împrejurare, agravanta ar fi fost atrasă oricum de împrejurarea săvârșirii faptei de două sau mai multe persoane împreună. Faptul că față de martorul I.F. s-a dispus soluția de scoatere de sub urmărire penală nu a avut relevanță, doctrina și practica judiciară fiind în consens în aprecierea că această circumstanță a subzistat independent de eventuala soluție de neurmărire care s-ar fi dispus față de vreunul dintre participanți, ceea ce a reclamat reținerea agravantei fiind împrejurarea în sine că acțiunea ce a constituit elementul material al laturii obiective a fost realizată de mai multe persoane, independent și de forma de participație a acestora, realizarea rezultatului urmărit fiind evident posibilă prin acțiunea fiecăruia dintre participanți, iar neîndeplinirea condițiilor răspunderii penale în raport de vreunul dintre aceștia nu ar fi putut avea consecințe decât asupra sa, fără relevanță asupra faptei și a modului în care aceasta a fost săvârșită.

Referitor la susținerea apărătorului inculpatului-sub același aspect al încadrării juridice-că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a fost absorbită în infracțiunea de viol, dat fiind că pentru realizarea acesteia din urmă s-ar fi impus ca persoana să fie lipsită de libertatea de acțiune pentru a se putea realiza violul, Curtea a apreciat că nu a putut fi reținută față de împrejurările în care au fost săvârșite faptele.

Astfel, Curtea a arătat că de la momentul urcării părții vătămate în mașina condusă de inculpat până la momentul eliberării acesteia, a trecut suficient de mult timp și în orice caz mai mult decât ar fi fost necesar pentru a se realiza elementul material al infracțiunii de viol, care nici nu s-a consumat, fapta rămânând în faza de tentativă. Partea vătămată a înțeles destul de rapid că inculpatul și martorul nu mergeau în direcția solicitată și a cerut imediat să fie lăsată să coboare din mașină, moment din care au fost deja create condițiile consumării infracțiunii de viol, însă partea vătămată a fost dusă în continuare și plimbată împotriva voinței sale cu mașina, agresiunea și încercarea de a întreține cu aceasta raporturi sexuale petrecându-se la câtva timp după acest moment, infracțiunea de viol fiind pusă în executare așadar după ce infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal s-a consumat deja, ulterior inculpatul menținând partea vătămată în captivitate în mașină și plecând către sat, partea vătămată coborând doar după ce a fost reținută împotriva voinței sale în mașină inclusiv după tentativa de viol.

Curtea a constatat din declarațiile părții vătămate, ale martorilor audiați că de la momentul la care aceasta a urcat în mașina inculpatului, în jurul orelor 13,30 până la momentul în care a ajuns la domiciliul martorei T.M., 16 - 16,30 au trecut mai mult de 3 ore, or, acest interval de timp a fost mult depășit față de perioada de timp care ar fi fost necesară pentru realizarea infracțiunii de viol și reținând toată modalitatea în care au fost săvârșite faptele, apreciază că lipsirea de libertate a depășit durata de timp necesară consumării și a infracțiunii de viol, astfel încât dobândește autonomie proprie, fiind o infracțiune distinctă și independentă de infracțiunea de viol, neputându-se aprecia că lipsirea de libertate este absorbită în infracțiunea de viol.

Curtea a reținut astfel infracțiunea de lipsire de liberate în mod ilegal prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., în concurs cu infracțiunea de tentativă de viol în forma simplă, prev. de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen., schimbarea încadrării juridice urmând a fi dispusă doar în sensul anterior menționat referitor la infracțiunea de viol.

Concluzionând, în ceea ce privește motivele de apel invocate de inculpat sub aspectul încadrării juridice a faptelor, cu consecința, în opinia apărării, fie a achitării sale pe temeiul prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen., fie a schimbării încadrării juridice în sensul înlăturării agravantelor, Curtea a apreciat că acestea au fost fondate exclusiv sub aspectul înlăturării agravantei prev. de art. 197 alin. (3) C. pen., aspect care a determinat nu doar schimbarea încadrării juridice dar și reducerea pedepsei în raport de noua încadrare, mai puțin gravă, fapta fiind sancționată de legiuitor cu o pedeapsă de la 6 luni la 5 ani închisoare, reținând că fapta a rămas în faza de tentativă.

Curtea a aplicat o pedeapsă principală de 3 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. ca pedeapsă complementară, apreciind că această pedeapsă a fost în măsură să satisfacă scopul preventiv și educativ al pedepsei.

Celelalte susțineri ale apărătorului inculpatului au fost înlăturate de Curte pentru motivele anterior dezvoltate, Curtea reținând că în ceea ce privește infracțiunea de tentativă de viol, inculpatul a avut o conduită de negare formală a faptei, acesta recunoscând că a lovit partea vătămată și că nu a urmărit să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, ci doar a vrut să se joace, aspecte care nu au putut fi reținute față de declarațiile părții vătămate, ale martorului I.F., care a arătat că a văzut-o pe aceasta dezbrăcată, chilotul fiind în mașină, a auzit-o împotrivindu-se, față raportul de expertiză medico-legală, care atestă leziunile suferite, toate acestea dovedind că inculpatul a încercat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată, fără a reuși, Curtea fiind în acord cu instanța de fond, care a înlăturat motivat toate aceste susțineri.

Referitor la motivul de apel invocat în subsidiar, referitor la individualizarea pedepsei aplicate și reținerea de circumstanțe atenuante, cu diminuarea pedepsei aplicate și suspendarea sub supraveghere a pedepsei, Curtea a apreciat că acesta nu este fondat decât sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 197 alin. (3) C. pen., pentru motivele menționate anterior, în considerarea aplicării unei pedepse legale în raport de noua infracțiune reținută, nu însă și în ceea ce privește reținerea circumstanțelor atenuante și sub aspectul modului concret de individualizare. Curtea a reținut astfel că Tribunalul a dat eficiență criteriilor de individualizare a pedepsei prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordând suficientă semnificație atât criteriului relativ la persoana și conduita procesuală a inculpatului în procesul penal, cât și criteriului referitor la fapte și circumstanțele în care acestea au fost săvârșite.

Curtea a rețiut astfel că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, încercând să transfere culpa asupra martorului I.F., a dat declarații contrare evidenței probelor administrate, recunoscând doar loviturile pe care le-a aplicat, încercând să le explice prin conduita părții vătămate și arătând că a lovit în glumă partea vătămată, Curtea apreciind că tot contextul în care au fost săvârșite faptele, asupra unei părți vătămate minore, în vârstă de doar 14 ani, ignorând opoziția acesteia și cererile sale repetate de a fi lăsată să coboare, mai mult decât atât, încercând să întrețină și raporturi sexuale cu aceasta, impune menținerea pedepsei de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, acest cuantum fiind necesar pentru reeducarea inculpatului, pedeapsa aplicată de instanța de fond fiind în măsură să satisfacă rolul punitiv al pedepsei, care este în primul rând o măsură de constrângere, neexistând nici un argument care să determine reținerea de circumstanțe atenuante.

Inculpatul nu s-a prezentat în fața Curții, acesta fiind plecat în Spania, după spusele apărătorului său, cunoscând însă atât termenul acordat de Curte, dar mai ales cunoscând că a fost condamnat de o instanță de judecată la o pedeapsă cu închisoarea de 8 ani, acesta alegând să părăsească țara, conduita sa nefiind una care să îndreptățească Curtea să fi considerat că a înțeles consecințele condamnării sale, chiar nedefinitive.

Pe de altă parte, Curte a reținut că inculpatul a mai fost cercetat pentru o faptă mai gravă chiar decât prezentele, față de o altă minoră, și chiar dacă în acea cauză s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, această soluție a putut fi atacată de partea vătămată, Curtea reținând că și în acea cauză, modul de operare a fost similar, cu amendamentul că în acel caz raportul sexual a fost consumat.

Curtea a apreciat în consecință că nu s-ar fi impus reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., neexistând nici un temei pentru reținerea de circumstanțe atenuante și drept urmare, față de cuantumul pedepsei a arătat că nu se poate aplica suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a fi incidentă această instituție și în orice caz, Curtea a arătat că nu se impunea în nici un alt context acest mod de individualizare față de gravitatea faptelor, persoana și conduita inculpatului.

în consecință, Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 10 din 19 ianuarie 2012, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de inculpatul A.T.G. împotriva sentinței penale nr. 115 din 01 noiembrie2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosar.

A desființat în parte sentința și în fond rejudecând:

A descontopit pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. (3) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 20 rap. la art. 197 alin. (1) C. pen.

în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 197 alin. (1) C. pen. a condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

în baza art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

în baza art. 189 alin. (2) C. pen. a condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

în baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele principale aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 (opt) ani închisoare.

în baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen.

în baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. d) și lit. e) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial al apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 50 de lei s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

3. împotriva deciziei evocate a formulat recurs în termen legal inculpatul A.T.G., invocând trei cazuri de casare.

într-o primă critică avansată, se susține că în cauză, urmare a unei grave erori de fapt, s-a pronunțat o greșită soluție de condamnare, împrejurare în care se impune casarea hotărârii atacate și achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în raport cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

în acest sens, se arată că materialul probator al cauzei - declarațiile părții vătămate, ale martorilor T.M. și I.F. relevă cu certitudine că nu a fost vorba de un plan stabilit între inculpat și I.F., cu atât mai mult cu cât nu există posibilitatea de a anticipa că pe drumul pe care inculpatul conducea autoturismul va apărea partea vătămată.

Se mai învederează că singura persoană care o cunoștea pe partea vătămată și care a avut inițiativa de a opri autoturismul și a lua partea vătămată, deci care a participat în mod activ la abordarea părții vătămate, a fost martorul I.F. și nu inculpatul.

Prin urmare, apărarea apreciază că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a fost comisă de I.F., singura acțiune ce poate fi reținută în sarcina inculpatului fiind aceea de a împiedica partea vătămată să fugă, însă în scopul de a o feri pe aceasta să nu fie lovită de o mașină, astfel încât acțiunea inculpatului nu are relevanță penală.

Cel de-al doilea caz de casare invocat se circumscrie prevederilor art. 3859pct. 17 C. proc. pen. și privește schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului (aflate în concurs real), într-o singură infracțiune, aceea de tentativă de viol prev. și ped. de art. 20 C. pen. rap.la art. 197 alin. (1) C. pen. (forma simplă).

Din această perspectivă, se consideră că fapta de lipsire de libertate în mod ilegal, pretins să fi fost săvârșită de inculpat, se absoarbe în cea de tentativă de viol, întrucât întreaga constrângere a fost exercitată doar până la un anumit moment față de partea vătămată,anume până când partea vătămată a relatat că este virgină și a fost comisă exclusiv și în mod natural pentru a avea relații intime cu minora.

Ultima critică adusă de recurentul inculpat hotărârii atacate din punct de vedere al încadrării juridice a vizat - în condițiile reținerii în sarcina sa și a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal - stabilirea existenței formei simple a incriminării și nu a celei agravate, față de împrejurarea că singurul considerent avut în vedere de instanța fondului a fost acela că partea vătămată era minoră la momentul comiterii faptei, neexistând altă circumstanță, cum ar fi răpirea.

în fine, concluzionând cu privire la necesitatea schimbării încadrării juridice a faptelor de care este acuzat - tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal, din formele agravate în cele simple, recurentul inculpat solicită reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, redozarea pedepsei, în sensul unui regim sancționator mai blând.

Examinând hotărârea atacată în baza criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, în conformitate cu prev. art. 3859alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție expune:

Din situația de fapt corect reținută de instanțe, pe baza unei analize atente și coroborate a probelor administrate, a rezultat în mod neîndoielnic că inculpatul A.T.G. a săvârșit faptele ce au format obiectul judecății.

Astfel, în plan factual, probele au evidențiat că la acea dată, 2 august 2009, în jurul orelor 1300, în timp ce minora, parte vătămată R.R.A. se afla în comuna Plosca, pe D.E. 70, inculpatul ce conducea autoturismul O., însoțit de martorul I.F. a oprit autoturismul, partea vătămată fiind convinsă de martor să urce pentru a ajunge la destinație mai ușor. De asemenea, în mod corect au reținut instanțele că, între inculpat și martorul I.F., care era coleg de serviciu cu tatăl inculpatului și pe care-l cunoștea demult a existat o înțelegere în scopul luării minorei în autoturism, întreaga conduită manifestată de inculpat ulterior acestui moment demonstrând aceasta. în concret, după ce partea vătămată a urcat în mașina condusă de inculpat, acesta în pofida insistențelor repetate ale minorei a parcurs traseul până la Roșiorii de Vede, apoi la Turnu Măgurele, refuzând să oprească și circulând în alte direcții decât cea solicitată.

Tot inculpatul a fost cel care a împiedicat partea vătămată să fugă, după ce autoturismul fusese oprit în extravilanul comunei Troianu, manifestându-se în mod agresiv față de minoră, lovind-o și efectuând acte specifice în a realiza raport sexual cu aceasta.

într-un asemenea context, instanțele au înlăturat în mod întemeiat apărările formulate de către inculpat, stabilind dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului, în comiterea faptelor de lipsire de libertate în mod ilegal și tentativă de viol, astfel încât în cauză, prin condamnarea inculpatului, acțiunea penală a fost rezolvată corespunzător, neputându-se invoca, fundamentat, comiterea unei grave erori de fapt.

înalta Curte de Casație și Justiție, efectuând propriul examen asupra situației de fapt stabilite constată că aceasta se reflectă în probele dosarului, astfel încât criticile avansate și circumscrise prev. art. 3859pct. 18 C. proc. pen., nu pot fi primite.

în raport cu încadrarea juridică a faptelor pentru care inculpatul a fost sancționat penal, înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța de prim control judiciar a procedat la o judicioasă analiză, în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, dar și la o interpretare corespunzătoare a textelor incriminatorii, concluzionând just cu privire la corecta încadrare juridică a activității infracționale derulate de inculpatul A.T.G.

în baza unui raționament juridic corect, instanța de apel a motivat, în detaliu, schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 197 alin. (3) C. pen., forma tentativei în infracțiunea prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., argumentele aduse fiind pe deplin corecte și urmând a fi însușite de înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, reținerea formei agravante a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal - art. 189 alin. (2) C. pen. - în împrejurarea săvârșirii faptei asupra unui minor, dar și în raport cu săvârșirea faptei de către 2 persoane - s-a bazat pe argumente, de asemenea, solide și prezentate în mod adecvat.

în analiza efectuată de instanța de prim control judiciar în acest sens a fost avută în vedere, astfel cum se impunea, intenția legiuitorului în a reglementa forma agravată a acestei infracțiuni, dar și prezumția ce operează în cazul incriminării agravantei (art. 189 alin. (2) C. pen.) cu referire la vârsta părții vătămate.

în fine, în mod just s-a apreciat că, lipsirea de libertate în mod ilegal a minorei a excedat timpului necesar realizării elementului material al infracțiunii de viol, infracțiune ce a rămas în faza tentativei, în condițiile în care de la momentul urcării părții vătămate în autoturismul condus de inculpat și până la eliberarea acesteia, timpul scurs, acțiunile concrete desfășurate de inculpat - schimbarea direcției de mers a minorei, urmare unor trasee, plimbarea efectivă a victimei împotriva voinței sale au evidențiat, dincolo de orice îndoială, că infracțiunea de viol a fost pusă în executare după ce lipsirea de libertate atinsese punctul consumării.

La fel de evident este și aspectul că lipsirea de libertate a minorei s-a consumat și ulterior momentului de punere în executare a infracțiunii de viol, minora fiind reținută în mașină.

în virtutea rațiunilor expuse, înalta Curte de Casație și Justiție va respinge criticile avansate cu privire la încadrarea juridică a faptelor, în cauză nefiind incident nici cazul de casare reglementat în art. 3859pct. 17 C. proc. pen.

în atare împrejurări, nici criticile vizând greșita individualizare judiciară a pedepsei aplicate de instanța de apel nu pot fi primite, pedeapsa stabilită în planul naturii, cuantumului, modalității de executare dând eficiența cuvenită criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Neexistând temei pentru reținerea de circumstanțe atenuante judiciare în favoarea inculpatului, instanța de prim control judiciar a procedat la o justă operațiune de alegere a pedepsei, având în vedere persoana inculpatului și gravitatea faptelor săvârșite.

Individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcat, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare, reinserție socială a făptuitorului.

în cauza de față, retribuția justă realizează scopul pedepsei, cel de prevenție generală și specială.

în consecință și în considerația argumentelor înfățișate, înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.T.G. împotriva deciziei penale nr. 10 din 19 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.

A obligat recurentul inculpat la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

← ICCJ. Decizia nr. 3700/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3671/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3464/2012. Penal