ICCJ. Decizia nr. 3395/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3395 /2012
Dosar nr. 6655/1/2012
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6435/110/2012 a dispus printre altele, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpaţilor C.F. (fiul lui G. şi E., născut în municipiul Oneşti, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 65 din 12 septembrie 2011 emis de Tribunalul Bacău) şi C.A. (fiul lui G. şi E., născut în municipiul Oneşti, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 66 din 12 septembrie 2011 emis de Tribunalul Bacău).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite atât condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii C.F. şi C.A. au săvârşit fapta penală pentru care sunt judecaţi, cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa infracţiune reţinută în sarcina inculpaţilor legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a mai reţinut că se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv şi că apelanţii-inculpaţi prezintă un pericol concret, real şi actual pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea infracţiunii pentru care au fost condamnaţi şi din împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta.
De asemenea s-a apreciat că lăsarea în libertate a apelanţilor-inculpaţi prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea acestora în libertate ar reprezenta o încurajare a săvârşirii unor fapte similare, de persoane care au aceasta tendinţă, văzând lipsa de fermitate a justiţiei faţa de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte, ar crea chiar o stare de insecuritate în rândul cetăţenilor.
Totodată s-a apreciat că menţinerea măsurii arestării preventive a apelanţilor-inculpaţi, în această fază a procesului caia! este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauză existând o condamnare faţă de acesta, chiar nedefinitivă, pronunţată de o instanţă independentă şi imparţială.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.F. şi C.A., solicitând, în principal, punerea în stare de libertate iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege când instanţa consideră că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bacău, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, cât şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natura sa justifice o detenţie preventivă.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
Înalta Curte reţine şi faptul că instanţele anterioare au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpaţilor atât la luarea măsurii arestării preventive cât şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei acestei măsurii preventive.
Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaţilor, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus prin Sentinţa penală nr. 208/D din 04 septembrie 2012 condamnarea inculpaţilor respectiv, C.F. la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 6 am interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. şi C.A. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 - 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile CEDO.
S-a reţinut că inculpaţii în seara zilei de 11 septembrie 2011, în jurul orelor 20,00 - 20,30 pe fondul unui conflict pornit în aceeaşi zi şi al consumului de alcool, în timp ce se aflau pe DJ 116, în mijlocul şoselei, au lovit-o pe victima N.V., în zona capului şi a toracelui, cauzând decesul acesteia.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpaţii C.F. şi C.A. împotriva Încheierii din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6435/1 10/2011 va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.F. şi C.A. împotriva încheierii din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 6435/110/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3394/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 3402/2012. Penal → |
|---|
