ICCJ. Decizia nr. 3394/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3394 /2012
Dosar nr. 6658/1/2012
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 octombrie 2012 Curtea de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4945/110/2012 în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului P.I., (fiul lui N. şi M., născut în comuna Helegiu, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 85 din 19 iunie 2012 emis de Tribunalul Bacău).
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite atât condiţiile prev. de art. 143 C. proc. pen., cât timp din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul P.I. a săvârşit fapta penală pentru care este judecat, cât şi condiţiile cumulative instituite de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv faptul că pentru presupusa infracţiune reţinută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică.
S-a mai reţinut că se menţin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv şi că apelantul-inculpat prezintă un pericol concret, real şi actual pentru ordinea publică, pericol care rezultă din gravitatea infracţiunii pentru care a fost condamnat şi din împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta.
De asemenea a apreciat că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea sa în libertate ar reprezenta o încurajare a săvârşirii unor fapte similare, de persoane care au aceasta tendinţă, văzând lipsa de fermitate a justiţiei faţa de cei bănuiţi ca autori ai unor astfel de fapte, ar crea chiar o stare de insecuritate în rândul cetăţenilor.
Totodată a reţinut că menţinerea măsurii arestării preventive a apelantului inculpat, în această fază a procesului penal este în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului în cauză existând o condamnare faţă de acesta, chiar nedefinitivă, pronunţată de o instanţă independentă şi imparţială.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.I., solicitând punerea sa în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bacău, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea deosebită a acesteia, cât şi de intenţiile personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
De altfel, în jurisprudenţa constantă a CEDO s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
Înalta Curte reţine şi faptul că instanţele anterioare au avut m vedere circumstanţele personale ale inculpatului atât la luarea măsurii arestării preventive cât şi la momentul verificării legalităţii şi temeiniciei acestei măsurii preventive.
Astfel că, la acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 214/D din 06 septembrie 2012, la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile CEDO.
S-a reţinut că inculpatul în noaptea de 8/9 iunie 2012, pe fondul consumului de alcool, a lovit-o pe concubine sa G.F., în vârstă de 52 de ani, în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice foarte grave, care au condus la decesul victimei.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 16octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4945/110/2012 va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva Încheierii din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4945/1 10/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3392/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3395/2012. Penal → |
|---|
