ICCJ. Decizia nr. 3712/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

I. Prin sentința penală nr. 70 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.I, pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prev. și ped. de art. 183 C. pen.

în baza art. 183 C. pen. a fost condamnat inculpatul U.M, pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la 8 (opt) ani închisoare.

în baza art. 71, 64 C. pen. s-a interzis inculpatului U.M. exercițiul drepturilor prevăzute prin art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (cu excepția dreptului de a alege) și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

în baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 313 alin (1) din Legea nr. 95/2006 republicată a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părților civile următoarele sume: 508 lei către Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin; 10.006,80 lei către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin; 23.367,36 lei sumă reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație de la data efectuării cheltuielilor de către partea civilă și până la data plății efective, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova.

în baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P., 15.000 lei cu titlu de daune materiale și 20.000 de euro sau echivalentul în lei al sumei cu titlu de daune morale. Au fost respinse celelalte pretenții civile ale părții civile H.P., ca nefondate.

în baza art. 14, 346 alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile civile H.P., Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, împotriva inculpatului B.I.

în baza art. 193 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P. suma de 2.000 lei cheltuieli judiciare.

A fost respinsă cererea de obligare a inculpatului B.I. la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă H.P.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.M. să plătească statului suma de 2.500 lei cheltuieli judiciare față de stat.

S-a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din data de 10 august 2009, înregistrat la Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 2430/115 din 13 august 2009, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații U.M. și B.I., pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpaților că în noaptea de 10 mai 2008 inculpații U.M. și B.I. au exercitat acte de agresiune asupra victimei H.C., în urma cărora acesta a decedat la data de 13 august 2008.

La dosarul cauzei a fost acvirat dosarul nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și au fost administrate probe cu înscrisuri constând în planșe foto (filele 110-113, 225-228 dosar) și procesul-verbal de constatare a contravenției (fila 324 dosar), probe testimoniale fiind audiați martorii H.R.G. (filele 88-89 dosar), H.M. (fila 90 dosar), S.A.R. (fila 91 dosar), S.D. (fila 92 dosar), S.A. (fila 114 dosar), D.I. (fila 115 dosar), U.M. (fila 116 dosar), S.T. (filele 117-118 dosar), B.G. (fila 137 dosar), T.E. (filele 138-139 dosar), G.G. (fila 166 dosar), A.I.F. (fila 222 dosar), P.S. (filele 223-224 dosar), S.I. (fila 260 dosar), A.M.M. (filele 261-262 dosar), A.N. (fila 263 dosar), N.C.A. (fila 277 dosar), V.M. (fila 288 dosar), s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale (filele 310 - 311 dosar) și s-a ascultat partea civilă H.P. (fila 321 dosar).

în faza cercetării judecătorești, s-a ascultat inculpatul B.I. (filele 70-72 dosar), iar inculpatul U.M. și-a exercitat dreptul la tăcere prev. de art. 70 alin. (2) C. proc. pen. și a refuzat să dea declarație în fața instanței, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 26 ianuarie 2010 (fila 73 dosar).

Din analiza materialului probator administrat în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea stare de fapt:

în seara zilei de 09 mai 2008, în jurul orelor 23,30 victima H.C. a venit acasă de la serviciu, după care a plecat împreună cu numitul B.G. să servească o bere la barul unde a fost patron S.A., consumând țuică și bere. întrucât H.C. a vorbit urât cu barmanele, patronul S.A. i-a dat două palme peste față, după care situația s-a calmat. în jurul orei 03,00, la bar au mai rămas doar barmanele A.M.M. și B.B., pentru a face curățenie și a închide localul. Victima H.C. și martorul B.G. au plecat de la bar și au mers în parcul din apropiere. în parc s-au întâlnit cu inculpatul U.M. și martorul N.C.A. între inculpat și victimă au avut loc discuții contradictorii, în urma cărora inculpatul U.M. a lovit victima.

Cât privește numărul, localizarea, intensitatea loviturilor aplicate de către acest inculpat defunctului H.C., martorii sunt inconstanți în declarațiile lor. Unele dintre mărturiile relevante sub acest aspect menționează o lovitură cu palma, în zona capului, altele menționează aplicarea unui pumn în aceeași zonă, și aproape toate declarațiile de martor mai fac vorbire și despre o lovitură cu piciorul aplicată în zona bazinului. Aceste declarații emană, însă, de la persoane apropiate inculpatului U.M., ceea ce le face puțin plauzibile. Distinct de acest aspect, declarațiile menționate nu se coroborează cu cele menționate de către defunctul H.C. în plângerile semnate de el în timp ce era spitalizat, și potrivit cărora ar fi fost bătut rău de către acest inculpat. în schimb, relatările defunctului H.C. se coroborează cu declarațiile a doi martori neutri față de inculpat, soții A.N. și A.M.M. care au susținut atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată că au asistat la lovirea de către inculpatul U. a lui H.C., urmată de căderea lui H.C. la pământ, moment în care acest inculpat l-a lovit pe H.C. în mod repetat cu picioarele, zona lovită fiind cea toraco - abdominală. Cât privește intensitatea loviturilor aplicate, acestea au fost descrise ca fiind suficient de puternice cât să-l împingă pe defunct sub o mașină. Pentru aceste motive, instanța înlătură declarațiile potrivit cărora H.C. ar fi fost lovit de către inculpatul U.M. o dată la nivelul feței și o dată la nivelul bazinului și reține ca probat că defunctul H.C. a fost lovit în mod repetat în zona toraco - abdominală, iar loviturile aplicate au fost intense.

Deși rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin reține că inculpatul U.M. a lovit o singură dată victima în zona abdomenului în partea dreaptă, ocazie cu care i-a provocat acesteia una dintre ruptura de ficat, această susținere nu se coroborează cu probele administrate în cauză, tribunalul reținând că toate leziunile evidențiate în Raportul medico-legal din 18 ianuarie 2008 avizat la I.M.L. Craiova au fost produse de către inculpatul U.M., ca urmare a aplicării loviturilor menționate anterior.

Raportul de expertiză medico-legală și avizele Comisiei Superioare medico-legale de la Institutul Național de Medicină Legală "M.M." București menționează faptul că decesul lui H.C. s-a produs ca urmare a unei stări toxico-septice survenite ca rezultat final în evoluția unui proces morbid dezvoltat ca urmare a loviturilor aplicate în noaptea de 9-10 mai 2008 și că există legătură directă între loviturile aplicate și deces.

în legătură cu cauza finală a decesului, starea toxico-septică, s-a argumentat că aceasta s-ar fi datorat unui management eronat al afecțiunilor bolnavului H.C., unui sugerat malpraxis medical, însă, tribunalul reține că aceasta este o ipoteză nefondată. Nu numai că avizele Comisiei Superioare medico-legale a Institutului Național de Medicină Legală "M.M." București înlătură explicit această supoziție, dar însăși instanța a putut constata din studiul fișelor de tratament și al medicației administrate defunctului H.C. în perioada care a premers decesului său că s-au făcut de către medicii craioveni ai Spitalului Județean de Urgență Nr. 1 Craiova eforturi inclusiv în direcția prevenirii instalării la defunct a unei stări septice, prin administrarea de antibiotice cu spectru larg.

în plângerile sale, semnate înainte de decesul său și în timpul spitalizării sale, victima H.C. a reclamat organelor în drept faptul că ar mai fi fost bătut în noaptea de 9-10 mai 2008 de către inculpatul B.I. împreună cu concubina acestuia, numita T.E., atunci când defunctul s-a deplasat la reședința inculpatului B.I., de fapt domiciliul concubinei sale T.E., cu intenția de a reclama faptul că a fost agresat de către inculpatul U.M. și de către patronul barului unde consumase băuturi alcoolice în acea seară, numitul S.A. A mai afirmat că a fost bătut o a doua oară de către aceste din urmă două persoane și în drumul său de la locuința personală la domiciliul concubinei inculpatului B.I. A mai susținut că, după ce a fost bătut de către inculpatul B.I. și concubina acestuia în împrejurările menționate, același inculpat B.I. i-ar mai fi aplicat o bătaie deosebit de puternică în spatele, sau după alte afirmații, în împrejurimile Postului de Poliție Mehadia.

Tribunalul, deși a luat act de faptul că aceste fapte au fost relatate procurorului în faza urmării penale și mai apoi instanței, în faza judecății de către partea civilă H.P., de către fiica defunctului H.C., martora H.R., de către diverși membri ai familiei defunctului H.C., de către colegii de muncă ai decedatului cu ocazia vizitării acestuia la spital când i-au donat sânge, de către personalul de ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Caraș-Severin cu ocazia transportării acestuia la Spitalul Orășenesc Orșova, a reținut faptul că toate declarațiile au ca izvor, ca sursă, o singură persoană și anume, defuncta victimă. în conformitate cu dispozițiile art. 75 C. proc. pen. aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe și are dreptul să aprecieze probele în urma examinării tuturor acestor probe.

Potrivit dispozițiilor legale menționate anterior și având în vedere faptul că declarațiile defunctului H.C. și ale părții civile H.P. nu se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză, neexistând nici o persoană care să poată depune mărturie în sensul celor declarate de către aceste persoane, tribunalul reține că evenimentele ulterioare altercației dintre defunctul H.C. și inculpatul U.M. sunt, în ceea ce privește acuzația de agresiune formulată față de inculpatul B.I., nedovedite.

Pentru aceleași motive, tribunalul a calificat drept nedovedite și celelalte afirmații ale defunctului H.C. legate de agresarea sa de către alte persoane, în împrejurările de timp și loc menționate.

De altfel, legal de acuzațiile formulate de către defunct și mai apoi de către partea civilă împotriva inculpatului B.I., este de menționat un aspect esențial. însuși defunctul H.C. a relatat versiuni diferite cu privire la circumstanțele în care a fost agresat de către inculpatul B.I. Astfel, cât privește prima agresiune, cea pretins suferită la locuința concubinei inculpatului, potrivit defunctului ar fi fost bătut într-o versiune numai de către inculpat, iar într-o alta de către inculpat și concubina acestuia, iar cu privire la cea de a doua agresiune, cea pretins suferită în apropierea Postului de Poliție Mehadia, într-o primă versiune relatată de defunct inculpatul B. l-ar fi bătut fără să fie nimeni de față, iar într-o alta martorul P.S., polițist, a asistat pasiv la agresiunea pe care ar fi comis-o inculpatul asupra victimei.

Desigur că nu aceste inconsecvențe sunt cauza determinantă pentru care tribunalul nu a dat valoare probatorie celor relatate de către decedat apropiaților, însă evident că inclusiv aceste inconsecvențe au o anumită greutate.

Starea de fapt potrivit căreia loviturile aplicate de către inculpatul U.M. defunctului H.C. au vizat zona toraco-abdominală și au fost puternice este demonstrată nu numai de declarațiile martorilor soții Alexandru, ci și de declarațiile martorilor T.E. și P.S., declarații potrivit cărora, atunci când au vorbit cu defunctul, acesta se simțea foarte rău și acuza dureri în zona abdominală. Martorul P.S. și martora T.E. au declarat că acestea sunt consecințe ale loviturilor primite de către defunctul H.C. cu ocazia agresării sale de către inculpatul U.M.

Cât privește o problemă care a reținut atenția participanților la procesul penal și a organelor judiciare, aceea dacă defunctul H.C. ar fi putut fi bătut într-un interval orar cu prins între orele 23,00 - 00,00, cu consecința apariției leziunilor având rol tanato-generator și să supraviețuiască hemoragiei interne constatate la Spitalul Orășenesc Orșova și rezolvată chirurgical la Spitalul Județean de Urgență Dr. Tr. Severin, Tribunalul a reținut că o asemenea supraviețuire era posibilă, fapt atestat și de unul dintre avizele medico-legale date în cauză.

în concluzie, tribunalul a pronunțat față de inculpatul B.I. achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât, din moment ce nu s-a dovedit din ansamblul probatoriului administrat în cauză că acesta a săvârșit infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen., se consideră că această faptă nu există.

Cât privește pe inculpatul U.M., tribunalul, potrivit considerentelor expuse, a reținut că inculpatul a aplicat cu intenție lovituri defunctului H.C., cu intenția de a-l vătăma, intenție peste care s-a suprapus culpa acestui inculpat cu privire la rezultatul mai grav produs față de defunctul H.C., și anume moartea acestuia.

între loviturile aplicate de către inculpat și decesul victimei există legătură directă.

în consecință, tribunalul îl consideră pe inculpatul U.M. vinovat de săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art. 183 C. pen.

Pentru aceste considerente, tribunalul urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., să achite inculpatul B.I., pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, faptă prev. și ped. de art. 183 C. pen.

în baza art. 183 C. pen. a condamnat pe inculpatul U.M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, la: 8 (opt) ani închisoare.

în baza art. 71, 64 C. pen. a interzis inculpatului U.M. exercițiul drepturilor prevăzute prin art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (cu excepția dreptului de a alege) și lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

în baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen. și art. 313 alin. (1) Legea 95/2006 republicată a obligat pe inculpatul U.M. să plătească părților civile următoarele sume: 508 lei către Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin; 10.006,80 lei către Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin; 23.367,36 lei sumă reactualizată prin aplicarea indicelui de inflație de la data efectuării cheltuielilor de către partea civilă și până la data plății efective, către Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, acestea fiind sumele cerute și dovedite cu acte de către unitățile sanitare menționate și care, potrivit dispozițiilor legale citate, se datorează de către autorul infracțiunilor care au avut ca rezultat vătămarea integrității corporale sau sănătății persoanelor.

în baza art. 14, 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998-999 C. civ. a obligat pe inculpatul U.M. să plătească părții civile H.P. 15.000 lei cu titlu de daune materiale.

Tribunalul a reținut, potrivit declarației martorului G.G., că partea civilă a cheltuit suma menționată cu procurarea de medicamente în sumă de 1.000 lei, cu transportul defunctului de la Craiova la Mehadia în sumă de 1.000 lei, iar 13.000 lei au fost cheltuite de către partea civilă cu înmormântarea defunctului și cu cele trei pomeni (de la înmormântare, de la șase săptămâni și de la un an).

Tribunalul a acordat părții civile H.P. și suma de 20.000 de euro sau echivalentul în lei al sumei cu titlu de daune morale, pe care urmează să le plătească inculpatul U.M., părții civile, ca o desdăunare echitabilă pentru suferința psihică produsă părții civile, care este soția decedatului, prin faptul că a trebuit să asiste și să participe la drama trăită de defunct timp de trei luni, timp în care defunctul a fost operat în repetate rânduri și în care starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat progresiv, cu suferințele fizice și psihice inerente situației.

Suma de 1.000 lei daune materiale nu a fost dovedită, iar pretențiile de acordare a 100.000 euro cu titlu de daune morale sunt nefondate față de împrejurările cauzei.

în baza art. 14, 346 alin. (3) C. proc. pen. va respinge pretențiile civile formulate de părțile civile H.P., Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin și Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, împotriva inculpatului B.I., dat fiind că acesta a fost achitat pe motiv că fapta nu există. Doar fapta ilicită cauzatoare de prejudicii poate fi temei al angajării răspunderii civile a persoanei.

II. împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș - Severin și inculpatul U.M., criticând-o ca netemeinică și nelegală.

în motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș - Severin s-a arătat că soluția de achitare a inculpatului B.I., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul art. 183 C. pen., este netemeinică, instanța de fond neținând cont de materialul probator administrat în cauză. Astfel, dacă prima instanță era convinsă de nevinovăția acestui inculpat, trebuia să dispună achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. și nu în baza art. 10 lit. a) C. pen.. De asemenea, se arată că prima instanță nu a ținut cont nici de declarațiile victimei aflată pe patul de moarte, de declarațiile părții civile și ale coinculpatului, are au indicat ca autor al agresiunii în principal pe inculpatul B.I., alături de inculpatul U.M. Se observă astfel disproporția între soluțiile dispuse de Tribunalul Caraș-Severin față de cei doi inculpați, fiind ignorat principiul de drept, potrivit căruia: "cetățenii sunt egali în fața legii", considerându-se ca injust faptul că inculpatului U.M., prim agresor, să i se aplice pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare, iar inculpatului B.I., pentru faptul că este polițist, să fie exonerat de răspundere penală din "lipsă de probe directe", neputându-se împărtăși o astfel de poliție, ținând cont de faptul că inculpatul B. este cel care, în principal, a produs și cauzat moartea victimei. Prin urmare, se arată că avându-se în vedere împrejurarea că victima a decedat, nimeni nu dorește să plătească vreo persoană pentru o faptă pe care nu a comis-o, dar nici nu poate fi acceptată ideea ca un agent de poliție să scape nepedepsit pentru o faptă gravă.

Se mai arată în motivele de apel că motivarea primei instanțe este lapidară, dispunându-se achitarea inculpatului B.I. în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. și nu a art. 10 lit. c) C. proc. pen., nefăcându-se nici o afirmație convingătoare în considerente la înlăturarea probelor care dovedesc vinovăția acestuia și deși inculpatul U.M. s-a prevalat de dreptul la tăcere, cert este că cel care l-a agresat în principal pe victimă a fost inculpatul B.I., în ultimul cuvânt, inculpatul U.M., indicându-l pe inculpatul B.I. ca principal agresor.

Se mai arată că prima instanță a considerat că sursa principală a nevinovăției inculpatului B.I. este victima însăși și a înlăturat toate declarațiile acuzatoare față de acesta, respectiv declarațiile victimei, ale părții civile H.P., ale martorei H.R., ale celorlalți colegi de muncă ai victimei, considerând că sunt martori indirecți, însă D.I. a declarat că a fost prezent la spital la victimă alături de 14 colegi de serviciu, iar victima le-a relatat tuturor cum a fost agresat de inculpatul B. Prin urmare, se consideră că instanța, pentru a înlătura orice dubiu, ar fi trebuit să treacă la audierea tuturor acestor martori care au donat sânge.

Totodată, se arată că, colegii de serviciu au fost de față când victima a descris modul cum a fost bătut la locuința inculpatului B., cât și la sediul poliției și le-a spus că papucii cu care a fost încălțat în acea noapte au rămas în fața casei inculpatului B., aspect confirmat tocmai prin faptul că papucii victimei au fost găsiți în urma cercetării la fața locului. De asemenea, se arată că martora V.M., în declarația dată, a descris ce i-a spus victima, declarație care a fost dată în fața procurorului care s-a deplasat la domiciliul ei, iar în fața instanței, aceasta a revenit în declarații, fapt la care Tribunalul Caraș-Severin nu a făcut referire, față de această martoră, procurorul de ședință de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sesizându-se sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), fiind cercetată în dosarul penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița.

De asemenea, se mai arată în motivele de apel, că primul care a lovit victima a fost inculpatul U.M., în jurul orelor 12,00, iar ultimul care l-a lovit în jurul orelor 03,00 noaptea, a fost inculpatul B.I., iar după trei luni victima a decedat conform adagiului: "Vulnerat omnes, ultima necat" - "toate loviturile rănesc, ultima ucide".

Se mai critică soluția primei instanțe din perspectiva faptului că în sprijinul soluției de achitare a inculpatului B., tribunalul a considerat inutile declarațiile tuturor martorilor, ca având izvorul în percepția victimei, în acest caz însă, neaplicându-se regula Testis unus, Testis nullus, fiind vorba despre un grup de 14 persoane, colegi ai victimei care au venit de departe să doneze sânge acesteia și au fost revoltați de fapta comisă de cei doi inculpați și cu precădere de fapta comisă de inculpatul B., care a agresat și bătut victima, dezonorându-și astfel profesia.

Totodată, se precizează în motivele de apel că din ancheta efectuată rezultă că victima nu s-a putut deplasa singură de la sediul poliției, moment în care aceasta a fost găsită de martorul S.T., care are casa vecină cu sediul postului de poliție, solicitând ajutor acestuia pentru a fi dusă acasă, ori la sediul poliției a existat un interval de timp când victima s-a aflat împreună numai cu inculpatul B.I.

în motivele sale de apel, inculpatul U.M. a arătat că din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod indubitabil că între faptele de violență și moartea victimei H.C. nu există nici un raport de cauzalitate, moartea survenind ca urmare a agresării sale în noaptea de 9-10 mai 2008 de către inculpatul B.I., față de care instanța de fond a dispus achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Se arată că o primă critică adusă hotărârii instanței de fond de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, critică însușită și de inculpatul U., este aceea că în situația în care prima instanță era convinsă de nevinovăția inculpatului B.I., trebuia să dispună achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. și nu în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., care se referă la inexistența faptei, reținând în sprijinul nevinovăției inculpatului, că prin prisma disp. art. 62 C. proc. pen., fiind obligată să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, avea dreptul să aprecieze concludența lor în urma examinării acestora. Se consideră însă că instanța de fond a ignorat însă probele esențiale, în pofida faptului că acestea au indicat ca autor al agresiunii pe inculpatul B.I., fapt susținut și în motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, motive care susțin că hotărârea pronunțată a fost dată fără a se ține cont de materialul probator administrat în cauză.

De asemenea, se mai arată în motivele de apel, că în mod cu totul inexplicabil au fost înlăturate declarațiile victimei care în tot intervalul scurs de la agresiunea sa și până la decesul său, a susținut în mod constant că loviturile care în final i-au provocat moartea, l-au avut ca autor pe inculpatul B.I., respectiv loviturile aplicate de acest inculpat victimei cu piciorul în zona abdominală, care i-au provocat un traumatism toracico-abdominal, cu rupturi hepatice și ruptură de splină, care în final, datorită stării toxico-septice intervenite, i-au cauzat moartea, conform raportului medico-legal din 28 noiembrie 2008 avizat de IML Craiova. PE de altă parte, se mai arată că și la Spitalul din Orșova unde victima a fost transportată, medicul primar chirurg a consemnat în foaia de observație clinică din 10 mai 2008, la rubrica "istoricul bolii", faptul că victima a fost agresată de un polițist cunoscut, B.I., prin lovire cu piciorul în zona abdominală, fapt care confirmă susținerile din declarațiile victimei, declarații care au fost însă ignorate de prima instanță în mod nejustificat și care se coroborează c u cele ale părții civile H.P., ale martorei H.R., ale martorului D.I., precum și cu cele ale colegilor de muncă ai victimei, care vizitându-l pe acesta, au luat cunoștință de faptul că agresorul a fost inculpatul B.I. Se precizează totodată, că și martorii S.A. și S.D. au declarat că în clipele în care au ajutat victima să coboare din apartamentul său până la mașina salvării, acesta a declarat expres că a fost bătut de șeful de post B.I., împrejurare ce se regăsește și în motivele de apel ale parchetului.

Pe de altă parte, se susține în motivele de apel că în ceea ce privește apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, nu se face vreo referire la vreo participare a inculpatului U.M. la agresarea victimei, fiind cert că acesta nu a lovit victima în zona abdominală pentru a-i provoca traumatismul toracico-abdominal cu rupturi hepatice și ruptură de splină care au condus la moartea victimei, prin urmare consideră că în sarcina sa nu putea fi reținută infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen., faptă pentru care solicită achitarea în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelul declarat de inculpatul U.M. este neîntemeiat, iar apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin este întemeiat numai sub aspectul temeiul greșit al achitării inculpatului B.I., pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă, fiind rezultatul evaluării complete și pertinente a probelor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești. în analizarea probatoriului, instanța de apel va avea ca punct de plecare declarațiile victimei și ceea ce victima însăși a susținut față de rude și cunoștințele sale. Astfel, în plângerea din 27 iunie 2008, victima H.C. a arătat că "patronul A.S. m-a dat afară unde aștepta U.M. și m-au luat la bătaie fără nici un motiv. (_) Am plecat să mă duc la domnul șef de post B.I., patronul S.A. împreună cu U. Ion, m-au urmărit din nou și m-au luat iarăși la bătaie, am scăpat din nou și în final am ajuns acasă la șeful de post B.I., acesta mă aștepta acasă la T.E. îmbrăcat în haine de polițist, posibil era deja anunțat (_) în loc să facă dreptate m-a luat la bătaie împreună cu T.E., apoi m-a urcat forțat în mașină, desculț șlapii rămânându-mi acolo în fața casei lor, i-a găsit socrul meu a doua zi la casa lor. Șeful postului de poliție Mehadia m-a dus cu forța la secție dar în loc să intre în post m-a dus după clădirea poliției, lângă un coteț luându-mă din nou la bătaie și spunându-mi te bat până te omor, căci asta e ultima noapte în care mai trăiești, te omor să nu poți spune cine te-a bătut. M-a lăsat acolo crezând că o să mor și a plecat, m-am tras târâș până la poartă la S.T., am bătut la poartă și cerând să mă ajute spunându-i că m-a bătut șeful de post și celelalte persoane de mai sus. S.T. a mers la post și i-a spus altui polițist că am fost bătut și să mă ajute să mă ducă acasă de acolo căci nu mai puteam merge".

în declarația dată de martora H.R.G., fiica victimei, (filele 88 - 89 dosar tribunal), se arată că victima i-a spus că "a fost bătut în primul rând de inculpatul U. care i-a dat un pumn (.), după care a fost lovit în două reprize de inculpatul B., respectiv: mai întâi în fața casei concubinei acestuia, numita T.E., după care a fost urcat în mașina personală a inculpatului și dus în spatele secției de poliție, unde l-a lovit rău de tot până a căzut la pământ". Aceleași aspecte le-a relatat și martorul M.G. (fila 82 dosar UP). în declarația dată de martora H.M., sora victimei, (fila 90 dosar tribunal), se arată că victima i-a spus că "după ce a venit de la serviciu s-a dus la un bar în localitate și acolo în urma unei dispute pe care a avut-o a fost lovit de către inculpatul U. cu un pumn și cu piciorul. După ce s-a ridicat și a ajuns acasă s-a hotărât să se ducă la poliție pentru a reclama pe acesta și l-a găsit pe șeful de post la domiciliul lui și acesta i-a aplicat câteva lovituri după care l-a introdus în mașină, l-a dus la poliție unde l-a bătut rău de tot până l-a lăsat la pământ". în același sens, este și declarația părții civile H.P., soția victimei, (fila 321 dosar tribunal) care a arătat că victima i-a povestit pe patul de spital că a fost bătut de inculpații U.M. și B.I.

în declarația dată de martora S.D. (fila 92 dosar tribunal, fila 86 dosar UP), se arată că atunci: "când a venit salvarea eu l-am ajutat pe victimă să se deplaseze până la mașină și am văzut că era într-o stare gravă, că are dureri mari în special în zona bazinului și atunci el, personal, mi-a spus că a ajuns în acel hal pentru că a fost bătut de inculpatul B. și de prietena acestuia". în același sens, martorul S.A., socrul victimei, în declarația dată în fața primei instanțe, (fila 114 dosar tribunal), a arătat că a ajutat victima să se urce în salvare și aceasta i-a spus că "a fost bătut de către inculpatul B. și de către soția acestuia, T.E.". Martorul D.I. (fila 115 dosar tribunal) a arătat însă că victima i-a spus că a ajuns în spital fiindcă l-a bătut șeful de post. Aceleași aspecte le-a spus victima și martorilor V.M. (fila 91 dosar UP). Pe de altă parte, martorul S.I. (fila 260 dosar tribunal, fila 135 dosar UP) a arătat că victima i-ar fi spus că a fost lovit de o femeie, care a dat în el mai tare ca un bărbat, iar martorul V.P.M. (fila 136 dosar U.P.) că victima ar fi afirmat că a fost bătut la bar, fără a preciza persoana.

Instanța de apel a constatat că, așa cum a reținut și Tribunalul Caraș-Severin, potrivit art. 75 C. pen. declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Martorii sus menționați nu sunt persoane care au asistat direct la actele de agresiune comise asupra victimei, ci care cunosc aspectele relatate de aceasta, de aceea declarațiile lor nu pot avea o valoare probatorie superioară celei ale victimei însăși. Mai mult, aceste declarații, în loc să aibă menirea de a conduce la concluzia că victima ar fi susținut în mod constant un anumit mod de derulare a evenimentelor, dimpotrivă atestă prezentarea unor variante diferite, respectiv că ar fi fost agresată fie de numitul S.A. împreună cu inculpatul U.M.; ulterior de inculpatul B.I. și concubina T.E.; fie doar de inculpatul B.I. și concubina sa; fie doar de B.; fie doar de martora T.E. Instanța de apel constată că nu trebuie omis nici aspectul că la momentul agresiunii, victima se afla în stare avansată de ebrietate, confirmată de toți martorii audiați, inclusiv de inculpați, ori în această stare, capacitățile cognitive ale unei persoane sunt diminuate, ceea ce explică și relatările ulterioare confuze ale acestuia, ceea ce reduce calitatea probatorie a susținerilor sale.

în ceea ce privește agresiunea comisă de inculpatul U.M. asupra victimei H.C., în cauză există probe care înlătură orice dubiu asupra existenței acesteia și vinovăției inculpatului. Astfel, în declarația sa, martora U.M. (fila 116 dosar tribunal), mama inculpatului U.M., a relatat că a fost trezită de victimă care i-a spus că se bate cu fiul său, că l-a urmat de urgență afară, a ajuns în părculețul din centrul comunei și a sesizat că erau mai multe persoane, inculpatul U. a întrebat-o pe victimă de ce a chemat-o pe mama acestuia acolo și i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței, iar când victima s-a întors cu spatele i-a tras o lovitură de picior în spate. Martora A.M.M. (fila 261 dosar tribunal) a arătat că a văzut momentul în care inculpatul U.M. a dat victimei un pumn, iar după ce victima a căzut la pământ, a început să-l lovească cu picioarele peste tot corpul, și la nivelul capului, al stomacului, peste picioare, "peste tot pe unde apuca". în același sens, este și declarația martorului A.N. (fila 263 tribunal), care arată că a fost de față când inculpatul U.M. a lovit victima, că "mai întâi i-a aplicat o lovitură în zona feței cu pumnul, după care acesta a picat jos și apoi a început să-l lovească cu picioarele peste tot". Totodată, martorul a apreciat că inculpatul U.M. a lovit destul de tare victima întrucât a observat că din cauza loviturilor primite victima aproape a fost băgată sub un autoturism din apropiere.

Potrivit raportului de constatare medico-legală (filele 45 - 46 dosar UP) întocmit de I.M.L. Craiova, moartea lui H.C. a fost violentă, s-a datorat stării toxico-septice, episod final în evoluția unui traumatism toraco-abdominal, cu rupturi hepatice, ruptură de splină; leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu corp dur, între traumatism și deces existând legătură de cauzalitate directă și necondiționată. Prin avizul al Comisiei Superioare de Medicină Legală s-a concluzionat că leziunile constate s-au produs ca urmare a mai multor lovituri în regiunea trunchiului, fiind exclusă producerea lor printr-o singură lovitură; că nu se poate preciza dacă leziunile cu rol tanatogenerator s-au produs concomitent, în cadrul unui singur moment traumatic sau în momente diferite, însă fiecare dintre cele două leziuni luată separat, avea potențial tanatogenerator, putând duce la deces, prin ea însăși; că în raport cu constatările intraoperatorii, acumularea de sânge în cavitatea peritoneală s-a produs gradual, astfel încât intervalul de timp între producerea leziunilor și instalarea simptomatologiei putea fi de ordinul minutelor sau al orelor, interval în care victima se putea deplasa singură.

Având în vedere că din declarațiile martorilor a rezultat că inculpatul U.M. a aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele în zona abdominală și nu așa cum a susținut inculpatul că doar o lovitură în zona feței, că potrivit actelor medico-legale s-a concluzionat că oricare dintre leziunile produse în această zonă ea aptă prin ea însăși să conducă la decesul victimei, în mod corect prima instanță a reținut în sarcina acestui inculpat comiterea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 C. pen.

în ce privește sancțiunea aplicată, instanța de apel a apreciat că prin sentința penală atacată s-a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei aplicată inculpatului U.M. raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptei comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Astfel, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) "la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală". Potrivit dispozițiilor art. 52 C. pen. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a inculpatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de apel reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise, urmărind reintegrarea inculpatului în societate.

în speță, prima instanță a făcut o analiză și evaluare completă a tuturor elementelor relevante în individualizarea pedepsei și a modalității de executare a acesteia, mai sus expuse, respectiv a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptei și consecințele acesteia. Astfel, pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului U.M. pentru infracțiunea prev. de art. 183 C. pen. este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale. Trebuie avut în vedere și faptul că infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Totodată, nu se poate omite agresivitatea deosebită a inculpatului, multiplele lovituri aplicate victimei cu picioarele, că nu a avut o conduită sinceră și nu a manifestat un regret real pentru fapta comisă, încercând să acrediteze ideea că nu a avut nicio contribuție la decesul victimei.

în ceea ce privește pretinsa agresiune comisă de inculpatul B.I., instanța de apel a constatat că nu există probe suficiente pentru a se putea reține vinovăția acestuia. Astfel, inculpatul B.I. a susținut în mod constat că nu l-a lovit pe defunctul H.C., declarație coroborată cu cele ale martorilor T.E. și P.S. Este adevărat că declarațiile celor doi martori, concubina și fostul subaltern, pot fi afectate de subiectivism, de dorința de a exonera de răspundere penală un apropiat, însă martorul P.S. a susținut aceleași aspecte și în fața primei instanțe, în condițiile în care aceste raporturi de serviciu nu mai existau, iar prin înlăturarea acestor probe nu ar rămâne decât declarațiile victimei și ale inculpatului B.I. referitoare la pretinsa agresiune. Pe de altă parte, se constată că există martori care confirmă părți din etapele derulării evenimentelor din noaptea de 10 mai 2008 în varianta relatată de martorii T.E. și P.S., etape pe care victima nu le-a indicat. Astfel, martora T.E. (fila 138 dosar tribunal), a relatat că victima s-a prezentat cu urme de lovituri în zona feței și pe corp, fiind plin de sânge în aceste zone, că i-a spus că a fost bătut de inculpatul U. și de A.; că inculpatul B. i-a spus să meargă acasă că o să se rezolve totul dimineața; că victima nu a plecat singur și martora l-a însoțit până la numitul B.G., dar victima s-a reîntors; apoi a venit colegul inculpatului B., numitul P.S. și au plecat toți trei cu mașina; se coroborează cu declarațiile martorilor B.G.A. și P.S. Totodată, martorul B.G.A. (fila 147 dosar tribunal, fila 106 dosar UP) a arătat că în noaptea incidentului a văzut-o pe concubina inculpatului B., martora T.E., însoțită de victimă, pe care îl ținea de braț și mergea spre casa acestuia, că nu l-a văzut pe inculpatul B., martorul fiind vecinul acestuia. în fața primei instanțe, martorul P.S. (fila 223 dosar tribunal) a arătat că victima i-a spus că a fost bătut de inculpatul U.M., că agresiunea ar fi avut loc în două etape și locuri diferite; că singura perioadă de timp în care victima a rămas singură cu inculpatul B.I. a fost doar perioada în care martorul a lipsit pentru a aduce buletinul acestuia, precizând că atunci când a plecat după buletin, victima era pe scara postului de poliție și tot acolo l-a găsit când a revenit la aproximativ câteva minute, dar nu mai mult de cinci minute. în cursul urmăririi penale (fila 122 dosar U.P.), martorul P.S. a relatat că fiind solicitat de inculpatul B.I. să-i acorde sprijinul pentru în fața imobilului său se află o persoană în stare de ebrietate, care se manifestă violent, s-a deplasat cu autoturismul de serviciu la locul indicat și acolo a găsit-o pe victimă "în stare de ebrietate și prezenta urme de lovituri la ochiul drept și avea tricoul rupt și care țipa că a luat bătaie și că poliția nu ia nicio măsură"; că împreună cu inculpatul B.I. au mers cu victima, cu autoturismul poliției la sediul postului de poliție; că i-a solicita telefonic soției acestuia să vină după victimă, dar aceasta a refuzat; i-a solicitat victimei să meargă acasă, "dar H.C. a coborât din autoturism și s-a așezat pe scările din fața postului de poliție și a spus că nu pleacă acasă până nu se iau măsuri împotriva numitului U.M."; că a sunat-o din nou pe soția victimei pentru a aduce buletinul pentru ca acesta să depună reclamația; martorul a mers după buletinul victimei, acțiune apreciată ca durând circa 2-3 minute; că l-a întoarcere victima s-a ridicat de pe scările din fața postului de poliție și a susținut că nu mai dorește să facă reclamație, plecând spre centrul comunei, dar ajuns în dreptul porții martorului S.T., "s-a trântit pe jos țipând și bătând în poartă", iar martorul a spus că îl va duce el acasă; că după ce l-a dus pe inculpatul B.I. acasă, întorcându-se la sediul postului de poliție pentru a parca autoturismul din dotare a fost solicitat de martorul S.T. să îl ajute să-l ducă pe H.C. acasă. în declarația dată în cursul urmăririi penale, martorul S.T. (fila 95 dosar UP) a arătat că: "Am ieșit afară în fața casei și l-am văzut pe H.C. zis J. în genunchi, sprijinindu-se cu mâinile de podețul din fața casei. Nu l-am întrebat ce s-a întâmplat și nici acesta nu mi-a spus, însă mi-am dat seama că acesta se afla în stare de ebrietate. Am mers în apropiere, la locuința fiicei mele - C.M. - rugând-o de la geam să dea telefon la numita H.P., soția lui H.C., însă aceasta mi-a zis că nu poate deoarece nu are numărul de telefon al acesteia. M-am întors la locul unde era H.C. și am văzut că la acesta vine și agentul de poliție P.S., care mi-a zis că a dat telefon la soția lui H.C. și că nu poate veni să-l ia pe acesta, rugându-mă să-l ajut să-l ducă acasă pe H.C. împreună l-am pus pe H.C. în mașina poliției, pe bancheta din spate, eu stând lângă acesta. Nu am observat ca acesta să aibă urme de lovituri la față, fiind și întuneric, însă acesta continua să se vaite de durere de burtă. Ajunși în fața blocului unde acesta a locuit a coborât soția acestuia - H.P. și numitul F. care ne-a ajutat să-l urcăm la apartament." Deși, cele două declarații sus citate nu se coroborează în totalitate, aspectele care diferă nu conduc la concluzia de vinovăție a inculpatului B.I., ci la perceperea unor momente diferite din derularea evenimentelor.

Conform dispozițiilor art. 345 alin. (2) C. proc. pen. instanța poate pronunța condamnarea inculpatului dacă se constată că fapte există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reține vinovăția inculpatului B.I. pentru săvârșirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată și, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunțării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluție de condamnare neputându-se contura. în raport cu aceste prevederi legale, sentința penală din 21 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Caraș - Severin este netemeinică numai în ceea ce privește temeiul achitării acestuia. Potrivit art. 65 C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată. Conform dispozițiilor art. 52 C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă; în același sens fiind și dispozițiile art. 6 paragraful 2 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită. în caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo). în ceea ce privește temeiul achitării inculpatului B.I., se constată că prima instanță a reținut incidența dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. respectiv că fapta nu există. Un asemenea temei nu este aplicabil în speță câtă vreme s-a reținut comiterea unui act de agresiune fizică de către inculpatul U.M., act de agresiune ce a avut ca urma decesul victimei. Astfel, în cauză se impunea a se dispune achitarea inculpatului B.I. în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Astfel fiind, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul U.M. împotriva sentinței penale nr. 70 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin.

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând a fost schimbat temeiul achitării inculpatului B.I. din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

Așa fiind, prin decizia penală nr. 22/ A din data de 09 februarie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, s-a respins, ca nefondat apelul formulat de inculpatul U.M. împotriva sentinței penale nr. 70 din 21 septembrie 2011 a Tribunalului Caraș-Severin.

în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin împotriva aceleiași sentințe penale.

A fost desființată în parte sentința penală apelată și rejudecând:

A fost schimbat temeiul achitării inculpatului B.I. din art. 10 lit. a) C. proc. pen. în art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței penale apelate.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat cu apelul procurorului au rămas în sarcina statului.

în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul U.M. la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.

III. împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul U.M.

în recursul declarat de procuror, decizia instanței de apel a fost recurată pentru două motive și anume:

- incidența în speță a art. 3859pct. 10 C. proc. pen. întrucât atât instanța de fond, cât și de apel nu s-au pronunțat asupra tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală și nu au procedat la verificarea acestora în condiții de publicitate, contradictorialitate și oralitate;

- s-a comis o gravă eroare de fapt în speță, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare a inculpatului B.I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 183 C. pen.

în recursul declarat de inculpatul U.M. s-a solicitat casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pentru toate motivele invocate de parchet cât și pentru audierea medicilor care au îngrijit partea vătămată în ultimele zile de viață, având în vedere unele pasaje relevante din foaia de observație a părții vătămate.

S-a menționat că inculpatul recurent U. a recunoscut din prima clipă că a avut un comportament incorect față de victimă, a lovit cu piciorul și a dat o palmă, însă victima a mai trăit trei zile, perioadă în care a spus cine l-a bătut și s-a mai arătat că la dosar există două declarații ale unor martori oculari.

Examinând actele și lucrările dosarului, decizia atacată, în raport de motivele de critică din recursurile declarate de procuror și inculpatul U.M. prin care, în esență, se solicită trimiterea cauzei la instanțele inferioare de jurisdicție pentru suplimentarea probatoriului administrat în cauză, înalta Curte are în vedere, după administrarea directă și nemijlocită a depozițiilor luate ambilor inculpați U.M. și B.I., la termenul de judecată de astăzi 14 noiembrie 2012, că în cauză este necesară administrarea de alte probe pe care le consideră utile și concludente pentru aflarea adevărului cu privire la faptele imputate celor doi inculpați nominalizați și împrejurările concrete ale comiterii acestora și prin conformare la dispozițiile art. 3 C. proc. pen. va dispune admiterea ambelor recursuri de față, declarate de procuror și inculpatul U.M., și fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. ultim C. proc. pen., va dispune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și inculpatul U.M., aceleiași instanțe de apel, respectiv Curtea de Apel Timișoara.

Trimiterea va opera la instanța de prim control judiciar în consecința efectului devolutiv total al acestei căi de atac, stabilit expres prin dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora instanța de apel "este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept".

Astfel, urmează ca instanța de apel să procedeze direct și nemijlocit la administrarea următoarelor probe:

- ascultarea celor patrusprezece martori, colegi de serviciu cu victima H.C., care s-au deplasat la Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin pentru a-i dona sânge, unde victima H.C. a fost internată în perioada 10 mai 2008 - 25 iunie 2008 și cărora aceasta le-a relatat că în noaptea de 09-10 mai 2008 a fost lovită de intimatul-inculpat, polițistul B.I. (a se vedea declarația martorului D.I. - fila 90 dos. urm. pen.);

- reaudierea martorului P.S., coleg de serviciu cu intimatul inculpat B.I. la postul de poliție din localitatea Mehadia, județul Caraș Severin;

- ascultarea ca martor a soției susmenționatului ofițer de poliție P.S.;

- adresă scrisă la Institutul Național de Meteorologie pentru indicarea condițiilor meteo concrete din seara zilei de 09 mai 2008 și din noaptea ce a urmat din 09-10 mai 2008;

- adresă la Serviciul de telecomunicații specială în calitate de administrator al sistemului național de alertă telefonică cu număr unic de operare 112 pentru solicitarea transcrierii convorbirii telefonice purtate în seara și noaptea de 09-10 mai 2008 de către victima H.C., cu operatorul acestui sistem național de alertă și după caz transcrierea convorbirii aceleiași victime cu ofițerul de poliție, dispecer de la unitatea de poliție (ce urmează a fi identificată) spre care a fost direcționat apelul victimei pentru verificarea susținerilor și arătărilor victimei nominalizate, inclusiv prin indicarea a uneia sau mai multora agresări la data și locul faptei menționate în rechizitoriul scris;

- solicitarea, spre proprie evaluare, de către instanța de apel a foii de observație clinică de la Spitalul Municipal Orșova cu referire la internarea victimei imediat agresiunii sale la data de 10 mai 2008 și ascultarea în calitate de martor a medicului primar chirurg M.P. de la această unitate spitalicească, cu referire la relatările despre autorii agresiunii făcute de către victima H.C., precum și propriile sale constatări cu referire la leziunile traumatice ale victimei;

- identificarea și ascultarea ca martori a medicilor curanți de la spitalele unde victima a fost internată și anume, Spitalul Județean Drobeta Turnu Severin pentru perioada 10 mai 2008 - 25 iunie 2008 și respectiv, Spitalul Universitar din Municipiul Craiova pentru perioada 25 iunie - 13 august 2008 (data decesului victimei), cu referire la toate constatările acestor medici și care au semnificație medico-legală și judiciară;

- întrucât în cauză nu s-a efectuat - prin conformare la dispozițiile art. 129 C. proc. pen., cercetarea la fața locului, de către organul de urmărire penală al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș Severin, urmează ca instanța de apel să procedeze la reconstituirea la fața locului în procedura prevăzută de art. 130 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. a modului și condițiilor despre care s-a pretins de către fiecare din inculpați, intimatul B.I. și recurentul U.M. că a fost săvârșită fapta ce a determinat decesul victimei H.C., în prezența ambilor inculpați nominalizați și cu aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. pen. și art. 129 alin. (2) C. proc. pen.; urmând să se încheie un proces-verbal scris în sensul dispozițiilor art. 131 alin. (2), (3) C. proc. pen.;

- în final, orice alte probe ce vor fi apreciate ca fiind concludente și utile de către instanța de apel în vederea justei soluționări a cauzei de față.

Sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor de față declarate de procuror și inculpatul U.M. au rămas în sarcina statului.

← ICCJ. Decizia nr. 3823/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3700/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3712/2012. Penal